HOTĂRÂRE nr. 321 din 10 mai 2018privind actualizarea valorii de inventar și a adresei poștale a imobilului Mausoleul "Memorialul Eroilor Neamului" aflat în domeniul public al statului, pentru transmiterea acestuia din domeniul public al statului și din administrarea Oficiului Național pentru Cultul Eroilor din subordinea Ministerului Apărării Naționale în domeniul public al municipiului București și modificarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 416 din 16 mai 2018
    În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 9 alin. (1) și art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare, în conformitate cu prevederile art. 869 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, și având în vedere prevederile art. 2^1 și 2^2 din Ordonanța Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările și completările ulterioare,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    Articolul 1

    Se aprobă actualizarea valorii de inventar, a denumirii, a elementelor-cadru de descriere tehnică, precum și a adresei poștale a imobilului Mausoleul „Memorialul Eroilor Neamului“ aflat în domeniul public al statului și în administrarea Oficiului Național pentru Cultul Eroilor din subordinea Ministerului Apărării Naționale, înregistrat în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului la poziția cu nr. MFP 20332, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1, ca urmare a reevaluării și înscrierii acestuia în cartea funciară.


    Articolul 2

    Se aprobă transmiterea imobilului Mausoleul „Memorialul Eroilor Neamului“ din domeniul public al statului și din administrarea Oficiului Național pentru Cultul Eroilor din subordinea Ministerului Apărării Naționale în domeniul public al municipiului București, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2, precum și declararea acestuia din bun de interes public național în bun de interes public local.


    Articolul 3

    După preluare, imobilul transmis potrivit art. 2 se utilizează în vederea reabilitării și amenajării interioare, într-un termen de maximum 3 ani, conform Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr. 34/2018.


    Articolul 4

    În cazul în care nu se respectă destinația imobilului și termenul menționate la art. 3, imobilul revine în domeniul public al statului și în administrarea Oficiului Național pentru Cultul Eroilor din subordinea Ministerului Apărării Naționale, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.


    Articolul 5

    Predarea-preluarea imobilului prevăzut la art. 2 se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.


    Articolul 6

    Ministerul Apărării Naționale își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și, împreună cu Ministerul Finanțelor Publice, va opera modificările corespunzătoare în anexa nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.


    Articolul 7

    Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

    PRIM-MINISTRU
    VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ
    Contrasemnează:
    p. Ministrul apărării naționale,
    Mircea Dușa,
    secretar de stat
    Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice,
    Paul Stănescu
    Ministrul culturii și identității naționale,
    George Vladimir Ivașcu
    Ministrul finanțelor publice,
    Eugen Orlando Teodorovici


    București, 10 mai 2018.
    Nr. 321.

    Anexa nr. 1

    DATELE DE IDENTIFICARE
    ale imobilului Mausoleul „Memorialul Eroilor Neamului“ aflat în domeniul public al statului și în
    administrarea Oficiului Național pentru Cultul Eroilor din subordinea Ministerului Apărării Naționale,
    la care se actualizează valoarea de inventar, conform prevederilor
    art. 2^1 și 2^2 din Ordonanța Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în
    patrimoniul instituțiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările și completările ulterioare,
    denumirea, elementele-cadru de descriere tehnică și adresa poștală în urma intabulării acestuia în cartea funciară


    Nr. M.F.P.

    Codul de clasificare

    Denumirea bunului
    din domeniul public al statului

    Adresa poștală
    a bunului imobil înscrisă în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului

    Adresa poștală
    a bunului imobil actualizată

    Elementele-cadru de descriere tehnică/
    Carte funciară/
    Nr. cadastrale

    Valoarea de inventar a bunului imobil înscrisă în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public
    al statului
    (lei)

    Valoarea de inventar actualizată a bunului imobil (lei)

    Administratorul bunului
    CUI

    20332

    8.21.01

    Imobil Mausoleul
    „Memorialul Eroilor Neamului“

    Municipiul București, sectorul 4,
    Parcul Carol

    Municipiul București,
    str. General Candiano Popescu nr. 4,
    sectorul 4

    Monument funerar din granit și obiecte de inventar în fixație
    CF 200636
    Nr. cad. 200636 C18

    60.363

    960.015,53

    Oficiul Național pentru Cultul Eroilor din subordinea Ministerului Apărării Naționale
    CUI - 16583598


    Anexa nr. 2

    DATELE DE IDENTIFICARE
    ale imobilului Mausoleul „Memorialul Eroilor Neamului“, care se transmite din domeniul public al statului
    și din administrarea Oficiului Național pentru Cultul Eroilor din subordinea Ministerului Apărării Naționale
    în domeniul public al municipiului București și se declară din bun de interes public național în bun de interes public local


    Nr. MFP

    Codul de clasificare

    Denumirea bunului

    Adresa

    Valoarea
    de inventar (lei)

    Elementele-cadru de descriere tehnică, Cartea funciară/Nr. cadastrale

    Persoana juridică de la care se transmite imobilul/CUI

    Persoana juridică la care se transmite imobilul/CUI

    20332

    8.21.01

    Imobil Mausoleul „Memorialul Eroilor Neamului“

    Municipiul București, str. General Candiano Popescu nr. 4,
    sectorul 4

    960.015,53

    1. Construcții:
    Mausoleul „Memorialul Eroilor Neamului“ și bunuri materiale din starea de fixație
    - Suprafață construită - 784,4 mp
    - Valoare contabilă - 960.015,53 lei
    CF: 200636
    Nr. cadastral: 200636 - C18

    Statul român, domeniul public, din administrarea Oficiului Național pentru Cultul Eroilor din subordinea Ministerului Apărării Naționale CUI - 16583598

    Municipiul București, domeniul public CUI - 4267117

    ----