ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 18 din 16 mai 2012
pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 336 din 18 mai 2012



    Având în vedere componenţa Guvernului României, astfel cum este aceasta prevăzută în cadrul anexei nr. 1 la Hotărârea Parlamentului nr. 15/2012 pentru acordarea încrederii Guvernului,
    în vederea stabilirii măsurilor care să permită desfăşurarea în cel mai scurt timp, în noul cadru organizatoric, a activităţii Ministerului Administraţiei şi Internelor, elemente care privesc un interes public şi constituie situaţii extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă:

    Articolul UNIC

    Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
    1. Articolul 7 va avea următorul cuprins:
    "Art. 7. - (1) Conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor se exercită de către ministru.
    (2) Ministrul delegat pentru administraţie coordonează activităţile din domeniul pentru care a fost învestit.
    (3) Ministrul administraţiei şi internelor are calitatea de ordonator principal de credite.
    (4) Ministrul administraţiei şi internelor reprezintă şi angajează Ministerul Administraţiei şi Internelor în raporturile cu celelalte autorităţi publice, precum şi cu alte persoane fizice şi juridice din ţară sau din străinătate. În acest scop poate da împuternicire de reprezentare ministrului delegat pentru administraţie, precum şi altor persoane din subordine.
    (5) În exercitarea atribuţiilor legale, ministrul administraţiei şi internelor emite ordine şi instrucţiuni, care pot avea caracter normativ sau individual.
    (6) Prin excepţie de la prevederile alin. (5), ordinele şi instrucţiunile care reglementează activităţi din domeniul prevăzut la art. 3 alin. (1) lit. a) se emit de către ministrul delegat pentru administraţie şi pot avea caracter normativ sau individual.
    (7) Ordinele şi instrucţiunile emise de ministrul administraţiei şi internelor în domeniile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) şi c), care vizează şi domeniul administraţiei publice, se contrasemnează de ministrul delegat pentru administraţie."
    2. Articolul 8 va avea următorul cuprins:
    "Art. 8 - (1) În exercitarea atribuţiilor, ministrul administraţiei şi internelor este ajutat de ministrul delegat pentru administraţie.
    (2) În absenţa ministrului administraţiei şi internelor, conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor se exercită de către persoana desemnată prin ordin al acestuia."
    3. La articolul 9, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
    "Art. 9 - (1) Ministrul delegat pentru administraţie, secretarii de stat şi secretarul general răspund de organizarea şi conducerea activităţii structurilor coordonate, potrivit atribuţiilor şi competenţelor stabilite prin lege, hotărâre a Guvernului sau prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor."
    PRIM-MINISTRU
    VICTOR-VIOREL PONTA
    Contrasemnează:
    ---------------
    Ministrul administraţiei şi internelor,
    Ioan Rus
    Ministrul delegat pentru administraţie,
    Victor Paul Dobre
    Viceprim-ministru,
    ministrul finanţelor publice,
    Florin Georgescu
    Bucureşti, 16 mai 2012.
    Nr. 18.
    ----