DECIZIE nr. 237 din 7 aprilie 2015
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii şi ale art. 271^1 şi art. 271^2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 553 din 24 iulie 2015



        Augustin Zegrean - preşedinte
        Valer Dorneanu - judecător
        Petre Lăzăroiu - judecător
        Mircea Ştefan Minea - judecător
        Daniel Marius Morar - judecător
        Mona-Maria Pivniceru - judecător
        Puskas Valentin Zoltan - judecător
        Simona-Maya Teodoroiu - judecător
        Tudorel Toader - judecător
        Simina Popescu - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii şi ale art. 271^1 şi art. 271^2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, astfel cum au fost introduse prin art. I pct. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2014, excepţie ridicată de Societatea "Aktor" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 4.389/2/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, care formează obiectul Dosarului nr. 979D/2014 al Curţii Constituţionale.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, la dosar, autorul excepţiei Societatea "Aktor" - S.A. din Bucureşti a transmis o cerere prin care solicită lăsarea la urmă a cauzei, iar partea Asocierea Societatea "Construcţii Erbaşu" - S.A. - OTV Internaţional S.A.S.U. - OTV S.A.S.U din Bucureşti a transmis la dosar note scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.
    4. Reprezentantul Ministerului Public arată că nu se opune cererii autorului excepţiei.
    5. Curtea, deliberând, admite cererea formulată de autorul excepţiei de lăsare la urmă a cauzei.
    6. La a doua strigare a cauzei răspunde, pentru autorul excepţiei, avocatul Mona Soltan, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar.
    7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul avocatului autorului excepţiei, care solicită admiterea criticilor de neconstituţionalitate. Susţine, în esenţă, că, în absenţa unei situaţii extraordinare şi a urgenţei în cazul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2014, adoptarea acestui act normativ a avut loc prin încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie. Invocând Decizia Curţii Constituţionale nr. 5 din 5 ianuarie 2015, susţine că prevederile art. 271^1 şi art. 2172 alin. (3)-(6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, prin condiţionarea liberului acces la justiţie de depunerea garanţiei de bună-conduită, încalcă dispoziţiile art. 21 din Constituţie. Depune note scrise.
    8. Reprezentantul Ministerului Public, invocând Decizia Curţii Constituţionale nr. 5 din 15 ianuarie 2015, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca devenită inadmisibilă, în ceea ce priveşte prevederile art. 271^2 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 şi ca neîntemeiată, în ceea ce priveşte prevederile art. 271^1 şi ale art. 271^2 alin. (3)-(6) din acelaşi act normativ. De asemenea face referire la preambulul şi nota de fundamentare ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2014 şi consideră că acest act normativ respectă exigenţele prevăzute de art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    9. Prin Decizia civilă nr. 5.837 din 1 septembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 4.389/2/2014, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii şi ale art. 271^1 şi art. 271^2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, astfel cum au fost introduse prin art. I pct. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2014. Excepţia a fost ridicată de petenta Societatea "Aktor" - S.A. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri împotriva unei decizii a Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor privind achiziţiile publice.
    10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul susţine, în esenţă, că, în cazul de faţă, situaţia extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată nu este motivată, invocându-se numai urgenţa reglementării. Urgenţa reglementării însă nu echivalează cu existenţa situaţiei extraordinare, reglementarea operativă putându-se realiza şi pe calea procedurii obişnuite de legiferare, sens în care sunt prezentate aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. Arată, totodată, că numărul mare de contestaţii în faţa Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor este de notorietate, iar oportunitatea unor măsuri de eficientizare nu echivalează cu urgenţa şi necesitatea reglementării. De asemenea, prin instituirea unei garanţii deosebit de oneroase, obligatoriu a fi depusă odată cu cererea/contestaţia/plângerea depusă la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor sau în instanţă, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2014 afectează grav dreptul cetăţenilor de a avea acces liber la justiţie. În aceste condiţii, nu doar că măsurile luate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2014 nu sunt în măsură să justifice urgenţa şi situaţia extraordinară, dar împiedică ofertanţii să îşi mai exercite drepturile în faţa instanţei judecătoreşti. În acelaşi timp se susţine încălcarea art. 21 alin. (1) din Constituţie, în ceea ce priveşte impunerea obligaţiei de constituire a garanţiei de bună conduită, ca şi condiţie pentru formularea contestaţiei/cererii/plângerii în faţa instanţelor judecătoreşti şi încălcarea art. 21 alin. (4) din Constituţie, în ceea ce priveşte condiţionarea depunerii contestaţiei/cererii în faţa Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor de constituirea aceleiaşi garanţii. Astfel, obligarea contestatorilor de a depune o garanţie de 1% din valoarea estimată a contractului reprezintă o limitare a liberului acces la justiţie. Or, aşa cum rezultă din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, limitarea trebuie să aibă un scop legitim, să asigure un raport de proporţionalitate rezonabil între scopul urmărit şi mijlocul folosit şi să nu atingă însăşi substanţa dreptului, exigenţe pe care textele de lege criticate nu le îndeplinesc. De asemenea, aplicarea unui regim preferenţial şi discriminatoriu titularilor dreptului de a formula plângere împotriva deciziilor Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor, prin condiţionarea acestui drept pentru ofertanţi (contestatori/alte persoane) de depunerea garanţiei, în timp ce pentru autoritatea contractantă dreptul este necondiţionat, pur şi simplu, reprezintă o vădită încălcare a principiului egalităţii în drepturi, contravenind art. 16 alin. (1) din Constituţie.
    11. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal îşi exprimă opinia în sensul neconstituţionalităţii reglementărilor criticate în raport cu art. 21 din Constituţie. În acest sens, instanţa judecătorească apreciază că nu doar cuantumul, ci şi configuraţia juridică a intitulatei "garanţii de bună conduită" sunt de natură a impieta în mod grav asupra dreptului operatorilor economici la un remediu efectiv împotriva actelor autorităţilor contractante. De asemenea, legiuitorul nu defineşte noţiunea "comportament necorespunzător", iar din art. 271^2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 reiese că premisa reţinerii garanţiei nu este formularea unei contestaţii abuzive, eventual coroborată cu producerea vreunui prejudiciu, nici măcar a unei contestaţii vădit nefondate, ci, pur şi simplu, formularea unei contestaţii, care, în cele din urmă, se vădeşte a fi nefondată. Instanţa apreciază, aşadar, că garanţia de bună conduită constituie mai degrabă o sancţiune aplicată operatorilor/ ofertanţilor pentru formularea unor contestaţii/cereri/plângeri neîntemeiate, nicidecum o garanţie, aducând atingere accesului efectiv la o cale de atac împotriva actelor autorităţii contractante, precum şi caracterului gratuit al jurisdicţiilor administrative. Referitor la critica de neconstituţionalitate formulată în raport cu art. 16 din Constituţie, instanţa apreciază că aceasta nu poate fi reţinută, întrucât nu se poate pune semnul egalităţii între situaţia persoanelor fizice care au obligaţia de a constitui garanţia de bună conduită şi situaţia autorităţii contractante căreia nu îi incumbă obligaţia de a constitui garanţia de bună conduită şi ale cărei interese sunt protejate prin depunerea acestei garanţii de bună conduită. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate în raport cu art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie, instanţa judecătorească consideră că aceasta este neîntemeiată.
    12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    13. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Referitor la existenţa situaţiei extraordinare şi urgente precizează că, în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2014, se face referire la "necesitatea adoptării unor măsuri urgente care să fluidizeze procedura de atribuire a contractelor de achiziţii publice şi care să protejeze autorităţile contractante împotriva depunerii unor contestaţii abuzive care au modificat scopul pentru care au fost instituite căile de atac în domeniul achiziţiilor publice şi la importanţa evitării riscului diminuării gradului de cheltuire a fondurilor alocate, inclusiv a fondurilor europene". Arată, de asemenea, că Ministerul Justiţiei, în faza procedurii de avizare a proiectului de ordonanţa de urgenţă, a semnalat, în avizul cu observaţii transmis iniţiatorului proiectului de act normativ, prin Adresa nr. 55.224/2014, că, referitor la introducerea garanţiei de bună conduită, ca şi condiţie prealabilă pentru contestarea actului administrativ, revine Curţii Constituţionale competenţa de a se pronunţa, în eventualitatea unui control de constituţionalitate, dacă prin cuantumul concret se aduce atingere principiului liberului acces la justiţie. Invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 35 din 5 februarie 2013, iar în ceea ce priveşte respectarea prevederilor art. 16 din Constituţie precizează că prevederile de lege criticate se aplică nediscriminatoriu tuturor persoanelor aflate în situaţii similare.
    14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar de autorul excepţiei şi partea Asocierea Societatea "Construcţii Erbaşu" S.A. - OTV Internaţional S.A.S.U. - OTV S.A.S.U din Bucureşti, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 30 iunie 2014, şi ale art. 271^1 şi art. 271^2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 15 mai 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 20 iulie 2006, cu modificările şi completările ulterioare.
    Prevederile art. 271^1 şi art. 271^2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare, au următorul cuprins:
    - Art. 271^1: "(1) În scopul de a proteja autoritatea contractantă de riscul unui eventual comportament necorespunzător, contestatorul are obligaţia de a constitui garanţia de bună conduită pentru întreaga perioadă cuprinsă între data depunerii contestaţiei/cererii/plângerii şi data rămânerii definitive a deciziei Consiliului/hotărârii instanţei de judecată de soluţionare a acesteia.
    (2) Contestaţia/Cererea/Plângerea va fi respinsă în cazul în care contestatorul nu prezintă dovada constituirii garanţiei prevăzute la alin. (1).
    (3) Garanţia de bună conduită se constituie prin virament bancar sau printr-un instrument de garantare emis în condiţiile legii de o societate bancară ori de o societate de asigurări şi se depune în original la sediul autorităţii contractante şi în copie la Consiliu sau la instanţa de judecată, odată cu depunerea contestaţiei/cererii/plângerii.
    (4) Cuantumul garanţiei de bună conduită se stabileşte prin raportare la valoarea estimată a contractului ce urmează a fi atribuit, astfel:
    a) 1% din valoarea estimată, dacă aceasta este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 55 alin. (2) lit. a) şi b);
    b) 1% din valoarea estimată, dacă aceasta este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 55 alin. (2) lit. c), dar nu mai mult decât echivalentul în lei a 10.000 euro, la cursul BNR de la data constituirii garanţiei;
    c) 1% din valoarea estimată, dacă aceasta este egală sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 55 alin. (2) lit. a) şi b), dar nu mai mult decât echivalentul în lei a 25.000 euro, la cursul BNR de la data constituirii garanţiei;
    d) 1% din valoarea estimată, dacă aceasta este egală sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 55 alin. (2) lit. c), dar nu mai mult decât echivalentul în lei a 100.000 euro, la cursul BNR de la data constituirii garanţiei.
    (5) Garanţia de bună conduită trebuie să aibă o perioadă de valabilitate de cel puţin 90 de zile, să fie irevocabilă şi să prevadă plata necondiţionată la prima cerere a autorităţii contractante, în măsura în care contestaţia/cererea/plângerea va fi respinsă.
    (6) În cazul în care, în ultima zi de valabilitate a garanţiei de bună conduită, decizia Consiliului sau hotărârea instanţei de judecată nu este rămasă definitivă, iar contestatorul nu a prelungit valabilitatea garanţiei de bună conduită în aceleaşi condiţii de la alin. (1)-(5), autoritatea contractantă va reţine garanţia de bună conduită. Prevederile art. 271^2 alin. (3)-(5) se aplică în mod corespunzător.
    (7) Prevederile alin. (1)-(6) se aplică în mod corespunzător şi în situaţia în care plângerea împotriva deciziei Consiliului este formulată de o altă persoană decât autoritatea contractantă sau contestator, conform art. 281.";
    - Art. 271^2: "(1) În cazul în care contestaţia este respinsă de către Consiliu sau de către instanţa de judecată, atunci când contestatorul se adresează direct instanţei, autoritatea contractantă are obligaţia de a reţine garanţia de bună conduită de la momentul rămânerii definitive a deciziei Consiliului/ hotărârii instanţei de judecată. Reţinerea se aplică pentru loturile la care contestaţia a fost respinsă.
    (2) Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul în care contestatorul renunţă la contestaţie/cerere/plângere.
    (3) Măsura prevăzută la alin. (1) nu va fi aplicată în cazul în care Consiliul/instanţa de judecată respinge contestaţia ca rămasă fără obiect sau în cazul în care s-a renunţat la contestaţie/cerere/plângere, ca urmare a adoptării de către autoritatea contractantă a măsurilor de remediere necesare, în condiţiile art. 256^3 alin. (1).
    (4) În situaţia în care Consiliul admite contestaţia, respectiv instanţa competentă admite plângerea formulată împotriva deciziei Consiliului de respingere a contestaţiei, autoritatea contractantă are obligaţia de a restitui contestatorului garanţia de bună conduită, în cel mult 5 zile de la momentul rămânerii definitive a deciziei/hotărârii.
    (5) În situaţia în care contestatorul se adresează direct instanţei de judecată şi aceasta admite cererea introdusă, prevederile alin. (4) se aplică în mod corespunzător.
    (6) Sumele încasate de autoritatea contractantă din executarea garanţiei de bună conduită reprezintă venituri ale autorităţii contractante."
    17. În opinia autorului excepţiei, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi art. 115 alin. (4) şi (6) privind condiţiile şi limitele adoptării ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului.
    18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a art. 271^1 şi art. 271^2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, Curtea reţine că aceste prevederi legale au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, iar prin Decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 19 martie 2015, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 271^1 şi ale art. 271^2 alin. (3)-(6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Cu acel prilej, Curtea a reţinut, în esenţă, că plângerea formulată împotriva deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor la instanţa judecătorească este o cale de atac, aspect ce reiese atât din prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 care constituie reglementarea specială în materia achiziţiilor publice, cât şi din cele statuate prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la calea de atac împotriva deciziei organului de jurisdicţie administrativă. În acest sens este Decizia nr. 296 din 22 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 1 august 2014.
    19. Referitor la legitimitatea constituţională a procedurilor administrativ-jurisdicţionale, Curtea, în jurisprudenţa sa, a statuat, de principiu, că instituirea unei proceduri administrativ-jurisdicţionale nu contravine dispoziţiilor constituţionale, atât timp cât decizia organului administrativ de jurisdicţie poate fi atacată în faţa unei instanţe judecătoreşti, iar existenţa unor organe administrative de jurisdicţie nu poate să ducă la înlăturarea intervenţiei instanţelor judecătoreşti în condiţiile legii, sens în care este Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, şi Decizia nr. 284 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 344 din 21 mai 2012. De asemenea, pe lângă această exigenţă, desprinsă din jurisprudenţă, potrivit art. 21 alin. (4) din Constituţie, jurisdicţiile speciale administrative trebuie să fie facultative şi gratuite, în acest sens fiind şi Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 7 aprilie 2014, paragrafele 63-66.
    20. În ceea ce priveşte gratuitatea jurisdicţiilor-administrative raportată la prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, analizând dispoziţiile ce reglementează procedura soluţionării contestaţiilor în faţa Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Curtea a constatat că nu există nicio normă care să ateste existenţa vreunei taxe sau cauţiuni care să se facă venit la bugetul de stat sau la bugetul autorităţii administrativ-jurisdicţionale. Curtea a reţinut că gratuitatea consacrată de norma constituţională cuprinsă în art. 21 alin. (4) semnifică lipsa oricărei contraprestaţii pecuniare din partea persoanei care, alegând calea contenciosului administrativ-jurisdicţional, beneficiază gratuit de serviciul prestat de autoritatea administrativ-jurisdicţională. În acest sens este Decizia nr. 282 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 11 mai 2012.
    21. Dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 nu fixează imperativ urmarea căii de atac administrativ-jurisdicţionale, ci o prevăd ca facultate de care beneficiază persoana care se consideră vătămată. De altfel, raţiunea pentru care legiuitorul a prevăzut această cale a fost aceea de a institui o modalitate eficientă de prevenire şi limitare a abuzului de drept, având în vedere faptul că soluţionarea contestaţiilor în materia achiziţiilor publice este necesar să se desfăşoare şi să se judece după o procedură caracterizată prin celeritate. Existenţa acestei căi nu împiedică respectiva persoană să apeleze direct la calea de atac judiciară, în măsura în care apreciază că aceasta îi serveşte mai bine interesele. Nicio dispoziţie din cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 nu prevede că actele autorităţilor contractante pot fi atacate numai la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, astfel cum nicio dispoziţie din acelaşi act normativ nu împiedică persoana să se adreseze numai instanţelor de judecată. Neexistând stabilită o interdicţie în privinţa sesizării directe a instanţelor de judecată, persoanele pot recurge la această sesizare, în acest sens fiind şi Decizia nr. 284 din 27 martie 2012, precitată.
    22. Faţă de cele prezentate mai sus, Curtea a constatat că este neîntemeiată critica de neconstituţionalitate raportată la art. 21 alin. (4) din Constituţie, potrivit căruia "Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite".
    23. Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (2), Curtea, în jurisprudenţa sa, a statuat în mod constant că liberul acces la justiţie semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiţionări; competenţa de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti revenindu-i legiuitorului, prevederile criticate fiind o aplicare a dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 126 alin. (2), potrivit cărora "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", sens în care este Decizia nr. 221 din 21 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 17 iunie 2005.
    24. În acest context, Curtea a reţinut faptul că, astfel cum reiese din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2014, care modifică şi completează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, legiuitorul delegat, având în vedere necesitatea adoptării unor măsuri urgente care să fluidizeze procedura de atribuire a contractelor de achiziţii publice şi care să protejeze autorităţile contractante împotriva depunerii unor contestaţii abuzive care tind să modifice scopul pentru care au fost instituite căile de atac în domeniul achiziţiilor publice, a instituit garanţia de bună conduită. Aşadar, prevederile de lege criticate, prin instituirea garanţiei de bună conduită, astfel cum aceasta a fost introdusă prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2014, reglementează reguli procedurale specifice cu privire la judecarea contestaţiei în materia achiziţiilor publice, fără a putea fi calificate ca fiind o îngrădire a dreptului de acces liber la justiţie.
    25. În consecinţă, Curtea nu a reţinut critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 271^1 şi ale art. 271^2 alin. (3)-(6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, raportată la art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie.
    26. Referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, ca urmare a faptului că prevederile legale criticate impun obligaţia constituirii garanţiei de bună conduită doar pentru una dintre părţile litigiului de achiziţie publică, anume operatorul economic participant, nu şi în sarcina autorităţii contractante, Curtea a constatat că această critică este neîntemeiată, întrucât, astfel cum rezultă din dispoziţiile constituţionale ale art. 16, cetăţenii se bucură de drepturile prevăzute în Constituţie şi în legi, fiind egali în faţa acestora şi a autorităţilor publice, în timp ce autorităţile publice exercită atribuţiile ce le sunt stabilite de lege, potrivit competenţei lor, în realizarea funcţiilor pentru care sunt create.
    27. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie, soluţia şi considerentele cuprinse în deciziile anterior menţionate îşi găsesc aplicabilitatea şi în cauza de faţă.
    28. Referitor la critica de neconstituţionalitate extrinsecă a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2014, formulată în raport cu art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie, Curtea reţine că adoptarea acesteia a fost justificată în preambulul actului normativ, prin necesitatea adoptării unor măsuri urgente care să fluidizeze procedura de atribuire a contractelor de achiziţii publice şi care să protejeze autorităţile contractante împotriva depunerii unor contestaţii abuzive care au modificat scopul pentru care au fost instituite căile de atac în domeniul achiziţiilor publice, importanţa evitării riscului diminuării gradului de cheltuire a fondurilor alocate, inclusiv a fondurilor europene; imposibilitatea de a solicita cheltuieli la rambursare, ceea ce conduce la o stagnare a gradului de absorbţie, conform datelor statistice, ţinând cont de faptul că o prioritate majoră a Guvernului o constituie îmbunătăţirea gradului de absorbţie a fondurilor UE, în scopul evitării consecinţelor negative care derivă din disfuncţionalităţile sistemului, respectiv: pierderea finanţării externe, cauzată de prelungirea procedurii de atribuire; întârzierea implementării unor proiecte de interes general; apariţia unor disfuncţionalităţi în ceea ce priveşte activitatea autorităţilor contractante, datorate neachiziţionării în timp util a produselor, serviciilor şi/sau lucrărilor necesare desfăşurării activităţilor curente etc.; împovărarea personalului cu atribuţii în gestionarea procedurilor de achiziţii publice; existenţa unui număr foarte mare de contestaţii care afectează eficienţa Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru evitarea dezangajării automate a fondurilor alocate României şi pentru a asigura o creştere continuă a gradului de absorbţie.
    29. În acelaşi sens, Nota de fundamentare a actului normativ criticat face referire la apariţia unor disfuncţionalităţi care determină întârzieri anormale în procesul de achiziţie şi o utilizare abuzivă a prevederilor aferente căilor de atac în acest domeniu.
    30. În aceste condiţii, Curtea constată că Guvernul, motivând urgenţa adoptării actului normativ criticat, a intervenit legislativ pentru urgentarea şi fluidizarea procesului de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, fără a încălca art. 115 alin. (4) din Constituţie.
    31. Cât priveşte invocarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, Curtea reţine, că, în temeiul art. 147 alin. (1) din Constituţie, prevederile art. I pct. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2014, prin care, în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, au fost introduse dispoziţiile art. 271^2 alin. (1) şi (2), constatate ca fiind neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 5 din 15 ianuarie 2015, şi-au încetat efectele juridice. În aceste condiţii, din analiza celorlalte prevederi ale ordonanţei de urgenţă criticate, prin prisma criticilor de neconstituţionalitate formulate în cauză, Curtea reţine că acestea nu cuprind norme de natură să afecteze drepturi sau libertăţi prevăzute de Constituţie şi, prin urmare, Curtea constată că susţinerea autorului excepţiei apare, sub acest aspect, ca fiind lipsită de temei.
    32. În acelaşi timp, Curtea precizează că, prin Decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2015, citată mai sus, a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 271^2 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, constatând că aceste norme sunt neconstituţionale. În aceste condiţii sunt incidente dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale". Ca urmare, având în vedere că, în prezenta cauză, data sesizării Curţii Constituţionale este anterioară publicării Deciziei nr. 5 din 15 ianuarie 2015 în Monitorul Oficial al României, Partea I, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a art. 271^2 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 a devenit inadmisibilă.
    33. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea "Aktor" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 4.389/2/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 271^1 şi ale art. 271^2 alin. (3)-(6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    2. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 271^2 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe judecătoreşti.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 7 aprilie 2015.

    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

    AUGUSTIN ZEGREAN

    Magistrat-asistent,

    Simina Popescu

    -------