HOTĂRÂRE nr. 349 din 11 aprilie 2002
privind gestionarea ambalajelor şi deşeurilor de ambalaje
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 269 din 23 aprilie 2002



    În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României, ale art. 54 pct. 1 lit. e) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 426/2001, precum şi ale art. 5 alin. (2) din Legea nr. 608/2001 privind evaluarea conformitatii produselor,
    Guvernul României adopta prezenta hotărâre.

    Articolul 1

    (1) Prezenta hotărâre reglementează gestionarea ambalajelor şi deşeurilor de ambalaje în vederea prevenirii sau reducerii impactului asupra mediului.
    (2) Prevederile prezentei hotărâri se aplică cu respectarea prevederilor specifice de calitate existente pentru ambalaj privind siguranţa, protecţia sănătăţii şi igiena produselor ambalate, cerinţele de transport sau prevederile privind gestionarea deşeurilor periculoase.


    Articolul 2

    Sunt supuse prevederilor prezentei hotărâri toate ambalajele introduse pe piaţa, indiferent de materialul din care au fost realizate şi de modul lor de utilizare în activităţile economice, comerciale, în gospodăriile populaţiei sau în orice alte activităţi, precum şi toate deşeurile de ambalaje care nu mai corespund scopului pentru care au fost fabricate, indiferent de modul de generare, de recuperare, de depozitare, de reciclare sau de valorificare.


    Articolul 3

    În sensul prezentei hotărâri, semnificatia termenilor specifici utilizaţi este prevăzută în anexa nr. 1.


    Articolul 4

    (1) Activitatea de gestionare a ambalajelor şi deşeurilor de ambalaje are la baza principiile generale prevăzute la art. 3 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 426/2001.
    (2) Principiile specifice activităţii de gestionare a deşeurilor de ambalaje sunt:
    a) prevenirea producerii de deşeuri de ambalaje;
    b) reutilizarea ambalajelor;
    c) reciclarea deşeurilor de ambalaje;
    d) alte forme de valorificare a deşeurilor de ambalaje, care să conducă la reducerea cantităţilor eliminate prin depozitare finala.


    Articolul 5

    Se admite introducerea pe piaţa numai a ambalajelor care îndeplinesc cerinţele prevăzute în anexa nr. 2.


    Articolul 6

    (1) Se considera ca sunt respectate cerinţele esenţiale prevăzute în anexa nr. 2, dacă ambalajele sunt conforme cu:
    a) standardele europene armonizate adoptate pe plan naţional;
    b) standardele naţionale, pentru domeniile în care nu sunt adoptate standarde europene armonizate.
    (2) Lista cuprinzând standardele europene armonizate adoptate la nivel naţional, prevăzute la alin. (1) lit. a), se aproba prin ordin al ministrului industriei şi resurselor şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Lista se actualizează periodic.


    Articolul 7

    (1) Agenţii economici sunt obligaţi sa introducă pe piaţa numai ambalaje la care suma nivelurilor concentratiei de plumb, cadmiu, mercur şi crom hexavalent, prezente în ambalaj sau în componentele acestuia, nu depăşeşte următoarele valori, astfel:
    a) 600 părţi per milion raportat la greutate, în termenul maxim de 2 ani de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri;
    b) 250 părţi per milion raportat la greutate, în termenul maxim de 3 ani de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri;
    c) 100 părţi per milion raportat la greutate, în termenul maxim de 5 ani de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri.
    (2) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) ambalajele realizate numai din sticlă cristal cu conţinut de plumb.
    (3) Mai sunt exceptate de la prevederile alin. (1) ambalajele fabricate înainte de intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, care pot fi introduse pe piaţa pentru o perioadă de maximum 5 ani.


    Articolul 8

    (1) Agenţii economici producători de ambalaje şi/sau de produse ambalate, care utilizează un sistem de marcare şi identificare pentru ambalaje în vederea îmbunătăţirii activităţilor de recuperare şi reciclare a deşeurilor de ambalaje, sunt obligaţi să aplice sistemul de marcare şi identificare prevăzut în anexa nr. 3.
    (2) Marcarea se aplică direct pe ambalaj sau pe eticheta şi trebuie să fie vizibila, lizibila şi durabila chiar şi în cazul în care ambalajul este deschis.


    Articolul 9

    (1) Agenţii economici care produc ambalaje reutilizabile sunt obligaţi sa ia măsurile necesare la fabricarea de ambalaje, astfel încât acestea sa corespundă unor reutilizari multiple.
    (2) Agenţii economici care realizează produse ambalate în ambalaje reutilizabile sunt obligaţi sa utilizeze ambalajele un număr maxim de cicluri de utilizare.
    (3) Agenţii economici care realizează produse ambalate în ambalaje reutilizabile sunt obligaţi sa organizeze un sistem care să asigure recuperarea, în vederea reutilizarii multiple a ambalajelor, prin agenţii economici care comercializează aceste produse sau prin centre specializate de recuperare a acestor tipuri de ambalaje.
    (4) Agenţii economici care folosesc pentru ambalarea produselor realizate ambalaje reutilizabile vor asigura o distribuţie optima în teritoriu şi o capacitate corespunzătoare a centrelor specializate prevăzute la alin. (3), astfel încât acestea să poată prelua de la consumatori ambalajele reutilizabile.
    (5) Agenţii economici care realizează produse ambalate în ambalaje reutilizabile sunt obligaţi sa informeze consumatorii despre sistemul de recuperare a ambalajelor reutilizabile, în vederea asigurării reutilizarii multiple.


    Articolul 10

    Agenţii economici care realizează produse ambalate în ambalaje reutilizabile sunt obligaţi sa informeze consumatorii despre faptul ca produsele lor sunt ambalate în ambalaje reutilizabile, inscriptionand pe eticheta sintagma "ambalaj reutilizabil".


    Articolul 11

    Agenţii economici care realizează produse ambalate în ambalaje reutilizabile sunt obligaţi sa informeze comercianţii şi/sau consumatorii despre încetarea reutilizarii unui anumit tip de ambalaj cu cel puţin 6 luni înainte şi să asigure preluarea acestora încă 6 luni de la data încetării utilizării acestora.


    Articolul 12

    (1) Agenţii economici care comercializează produse ambalate în ambalaje reutilizabile sunt obligaţi sa primească ambalajele reutilizabile, la schimb, iar în cazul în care utilizează sistemul-depozit sa returneze cumpărătorului valoarea acestuia.
    (2) Obligaţia se limitează la ambalajele reutilizabile ale produselor pe care aceştia le comercializează.


    Articolul 13

    (1) Obiectivele privind recuperarea şi reciclarea deşeurilor de ambalaje până în anul 2010 sunt următoarele:
    a) recuperarea unui procent de 50% din greutatea deşeurilor de ambalaje;
    b) reciclarea unui procent de 25% din greutatea totală a materialelor de ambalaj conţinute în deşeurile de ambalaj recuperate, cu un procent minim de 15% din greutatea fiecărui tip de material de ambalaj.
    (2) Obiectivele de recuperare şi reciclare prevăzute la alin. (1) se realizează etapizat, conform prevederilor anexei nr. 4.


    Articolul 14

    (1) Agenţii economici sunt obligaţi sa organizeze recuperarea şi reciclarea deşeurilor de ambalaje pentru realizarea obiectivelor prevăzute la art. 13, în una dintre următoarele modalităţi:
    a) individual, utilizând propriile resurse;
    b) prin transferarea acestei responsabilităţi, pe bază de contract, către un agent economic legal constituit.
    (2) Prevederile alin. (1) se referă la ambalajele primare, secundare şi tertiare.
    (3) Recuperarea şi reciclarea trebuie să fie astfel organizate încât sa nu introducă bariere în calea comerţului.


    Articolul 15

    (1) Agenţii economici care introduc pe piaţa ambalaje sau produse ambalate au obligaţia sa furnizeze anual Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului următoarele informaţii privind:
    a) planul de recuperare şi reciclare a deşeurilor de ambalaje;
    b) planul privind informarea consumatorilor referitor la sistemele de recuperare a deşeurilor de ambalaje, precum şi alte informaţii utile;
    c) cantitatea de ambalaje introdusă pe piaţa, cantitatea de ambalaje reutilizate şi cantitatea de deşeuri de ambalaje recuperate şi reciclate, conform prevederilor anexei nr. 5;
    d) orice modificări care apar în ceea ce priveşte informaţiile furnizate.
    (2) În cazul agenţilor economici care au încheiat contracte potrivit art. 14 alin. (1) lit. b), responsabilitatea furnizarii informaţiilor prevăzute la alin. (1) revine persoanei juridice legal constituite, căreia i s-a transferat responsabilitatea.
    (3) Consiliile locale sunt obligate sa furnizeze anual Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului informaţii privind planul de recuperare a deşeurilor de ambalaje şi cantitatea de deşeuri de ambalaje recuperate.
    (4) La solicitarea Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului agenţii economici şi consiliile locale trebuie să dovedească prin documente corectitudinea datelor raportate.


    Articolul 16

    Procedura de raportare se stabileşte prin ordin al ministrului apelor şi protecţiei mediului, în termen de 90 de zile de la data publicării prezentei hotărâri.


    Articolul 17

    Consiliile locale hotărăsc în condiţiile legii:
    a) asigurarea cu prioritate de spaţii în vederea amplasarii containerelor pentru colectarea selectiva a deşeurilor de ambalaje recuperabile;
    b) asigurarea spaţiilor pentru colectarea de la populaţie a deşeurilor de ambalaje.


    Articolul 18

    Deţinătorii de deşeuri de ambalaje, persoane fizice, au următoarele obligaţii:
    a) să depună selectiv deşeurile de ambalaje în containere diferite, inscriptionate corespunzător, amplasate special de către consiliile locale;
    b) sa predea deşeurile de ambalaje agenţilor economici specializaţi în colectarea deşeurilor de la populaţie.


    Articolul 19

    Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului, Ministerul Industriei şi Resurselor şi autorităţile publice locale au obligaţia sa promoveze campanii de informare şi educare în domeniul gestionării ambalajelor şi deşeurilor de ambalaje.


    Articolul 20

    Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului publică informări privind gestionarea ambalajelor şi deşeurilor de ambalaje şi transmite informaţii celorlalte autorităţi competente, la cerere, precum şi organismelor internaţionale interesate.


    Articolul 21

    (1) Ministerul Industriei şi Resurselor propune programe de cercetare având ca obiect fabricarea şi compozitia ambalajului, caracterul reutilizabil şi reciclabil al unui ambalaj.
    (2) Programele prevăzute la alin. (1) se includ în Planul naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare, se revizuiesc şi se actualizează la maximum 4 ani, luându-se în considerare condiţiile economice, de protecţie a mediului şi progresul tehnic.


    Articolul 22

    Actualizarea prevederilor anexelor nr. 2, 3 şi 5 se face prin ordin comun al ministrului apelor şi protecţiei mediului şi al ministrului industriei şi resurselor.


    Articolul 23

    Planurile de gestionare a deşeurilor, întocmite la nivel naţional, judeţean şi local, în conformitate cu prevederile art. 8 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 78/2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 426/2001, vor cuprinde un capitol distinct referitor la gestionarea deşeurilor de ambalaje.


    Articolul 24

    Achiziţionarea din fonduri publice de produse din hârtie, carton şi mase plastice se face după caz, acordându-se prioritate produselor obţinute din materiale reciclate.


    Articolul 25

    Agenţii economici care desfăşoară activităţi de colectare, transport, recuperare şi reciclare a deşeurilor de ambalaje se autorizeaza în conformitate cu prevederile Legii protecţiei mediului nr. 137/1995, ale Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 78/2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 426/2001 şi ale Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 16/2001 privind gestionarea deşeurilor industriale reciclabile, aprobată cu modificări prin Legea nr. 465/2001, după caz.


    Articolul 26

    Constituie contravenţii următoarele fapte şi se sancţionează astfel:
    a) nerespectarea prevederilor art. 18, cu amendă de la 500.000 lei la 1.000.000 lei;
    b) nerespectarea prevederilor art. 9 alin. (4) şi (5), ale art. 10 şi 11, cu amendă de la 5.000.000 lei la 10.000.000 lei;
    c) nerespectarea prevederilor art. 9 alin. (1), (2) şi (3), cu amendă de la 20.000.000 lei la 40.000.000 lei;
    d) nerespectarea prevederilor art. 12 alin. (1), cu amendă de la 30.000.000 lei la 60.000.000 lei;
    e) nerespectarea prevederilor art. 15 alin. (1) şi (3), cu amendă de la 40.000.000 lei la 80.000.000 lei;
    f) nerespectarea prevederilor art. 5, art. 7 alin. (1), art. 14 alin. (1) şi ale art. 15 alin. (4), cu amendă de la 80.000.000 lei la 100.000.000 lei.


    Articolul 27

    (1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de persoane împuternicite în acest scop din cadrul Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului şi autorităţilor teritoriale de protecţie a mediului, Ministerului Industriei şi Resurselor prin Comisia Naţionala pentru Reciclarea Materialelor, Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului de Interne, Ministerului Administraţiei Publice şi autorităţilor administraţiei publice locale şi al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.
    (2) Contravenţiilor prevăzute la art. 26 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările ulterioare.


    Articolul 28

    Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.


    Articolul 29

    Prezenta hotărâre intră în vigoare la 90 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    PRIM-MINISTRU
    ADRIAN NASTASE
    Contrasemnează:
    ---------------
    Ministrul industriei şi resurselor,
    Dan Ioan Popescu
    p. Ministrul apelor şi protecţiei mediului,
    Florin Stadiu,
    secretar de stat
    Ministrul administraţiei publice,
    Octav Cozmanca
    Preşedintele Autorităţii Naţionale
    pentru Protecţia Consumatorilor,
    Rovana Plumb,
    secretar de stat


    Anexa 1

    SEMNIFICATIA
    termenilor specifici
    1. Semnificatia termenilor:
    a) agenţi economici - referitor la ambalaje, înseamnă furnizorii de materiale de ambalare, producătorii de ambalaje şi produse ambalate, importatorii, comercianţii şi distribuitorii;
    b) ambalaj - orice produs, indiferent de materialul din care este confectionat ori de natura acestuia, destinat sa cuprindă bunuri în scopul reţinerii, protejării, manipulării, distribuţiei şi prezentării acestora, de la materii prime la produse procesate, de la producător până la utilizator sau consumator. Produsul nereturnabil destinat aceloraşi scopuri este, de asemenea, considerat ambalaj;
    c) ambalaj primar - ambalaj de vânzare - ambalaj conceput şi realizat pentru a îndeplini funcţia de unitate de vânzare, pentru utilizatorul final sau pentru consumator în punctul de achiziţie;
    d) ambalaj secundar - ambalaj grupat-supraambalaj - ambalaj conceput pentru a constitui la punctul de achiziţie o grupare a unui număr de unităţi de vânzare, indiferent dacă acesta este vândut ca atare către utilizator sau consumatorul final ori dacă serveşte numai ca mijloc de umplere a rafturilor în punctul de vânzare; acesta poate fi separat de produs fără a afecta caracteristicile produsului;
    e) ambalaj tertiar - ambalaj de transport - ambalaj conceput pentru a usura manipularea şi transportul unui număr de unităţi de vânzare sau ambalaje grupate, în scopul prevenirii deteriorării în timpul manipulării sau al transportului. Ambalajul pentru transport nu include containerele rutiere, feroviare, navale sau aeriene;
    f) ambalaj reutilizabil - ambalaj refolosit pentru acelaşi scop, a cărui returnare de către consumator sau comerciant este asigurata de plată unei sume-sistem depozit, prin reachizitionare sau în alt mod;
    g) colectare selectiva - colectarea deşeurilor de ambalaje pe tipuri de materiale şi/sau sortimente de materiale;
    h) consumator - persoana fizica sau juridică ce foloseşte ambalaje sau produse ambalate pentru alte scopuri decât cele comerciale;
    i) deşeuri de ambalaje - orice ambalaje sau materiale de ambalare care nu mai satisfac cerinţele şi scopul pentru care au fost proiectate şi fabricate şi care rămân după ce a fost utilizat produsul ambalat;
    j) reciclarea deşeurilor de ambalaje - operaţiunea de reprelucrare într-un proces de producţie a deşeurilor de ambalaje pentru a fi reutilizate în scopul iniţial sau pentru alte scopuri;
    k) reciclare organică - tratarea aeroba (compostare) sau anaeroba (biometanizare), în condiţii controlate, utilizându-se microorganisme, a părţilor biodegradabile ale deşeurilor de ambalaje, care produc reziduuri organice stabilizate sau metan. Depozitarea în depozite nu poate fi considerată reciclare organică;
    l) recuperarea ambalajelor şi deşeurilor de ambalaje - colectare în vederea reutilizarii şi, respectiv, a reciclarii acestora;
    m) recuperarea energiei - utilizarea deşeurilor de ambalaje combustibile ca mijloc de producere a energiei prin incinerarea directa cu sau fără alte deşeuri, dar cu recuperare de căldură;
    n) reutilizarea ambalajelor - orice operaţiune prin care un ambalaj care a fost conceput şi creat pentru a putea îndeplini în cursul ciclului sau de viaţa un număr minim de rotatii este reutilizat într-un scop identic celui pentru care a fost conceput, recurgandu-se sau nu la produse auxiliare existente pe piaţa, care permit reumplerea ambalajului însuşi; un asemenea ambalaj reutilizat va deveni deseu de ambalaj atunci când nu va mai putea fi reutilizat;
    o) sistem-depozit - sistemul prin care cumpărătorul, la achiziţionarea unui produs ambalat în ambalaj reutilizabil, plăteşte vânzătorului o sumă de bani care îi este rambursata atunci când ambalajul este returnat.
    2. Termenii definiţi la pct. 1 se completează cu termenii definiţi în anexa nr. IA la Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 426/2001, şi la art. 4 din Legea nr. 608/2001 privind evaluarea conformitatii produselor.


    Anexa 2

    CERINŢE ESENŢIALE
    privind compozitia şi caracterul reutilizabil şi recuperabil al ambalajelor
    1. Cerinţe esenţiale specifice privind fabricarea şi compozitia ambalajului:
    a) ambalajul va fi fabricat astfel încât volumul şi greutatea acestuia să fie limitate la minimul necesar pentru a se asigura nivelul cerut de siguranţă, igiena şi acceptabilitate atât pentru produsul ambalat, cat şi pentru consumator;
    b) ambalajul va fi conceput, fabricat şi comercializat într-un mod care să permită reutilizarea sau recuperarea sa, inclusiv reciclarea, şi care să reducă la minimum impactul negativ asupra mediului;
    c) ambalajul va fi fabricat urmărindu-se reducerea la minimum a conţinutului de substanţe şi materiale toxice şi de alte substanţe periculoase în materialul de ambalare şi în elementele sale, substanţe care se pot regasi în emisiile, cenusa sau levigatul care rezultă din procesele de eliminare a deşeurilor de ambalaje.
    2. Cerinţe esenţiale specifice privind caracterul reutilizabil al unui ambalaj:
    a) proprietăţile fizice şi caracteristicile ambalajului trebuie să permită mai multe rotatii în condiţii normale de utilizare preconizate;
    b) ambalajul reutilizat trebuie pregătit, după caz, pentru a satisface exigenţele în materie de sănătate şi de securitate;
    c) ambalajul care nu mai poate fi reutilizat trebuie să devină deseu de ambalaj recuperabil.
    3. Cerinţe esenţiale specifice privind caracterul recuperabil al unui ambalaj:
    a) ambalajul trebuie să fie astfel fabricat încât să permită, atunci când devine deseu de ambalaj, ca un anumit procent din greutatea materialelor folosite să fie reciclat. Fixarea acestui procent poate diferi în funcţie de tipul materialului folosit la fabricarea ambalajului;
    b) ambalajul trebuie să fie astfel fabricat încât să permită, atunci când devine deseu de ambalaj, ca deşeurile de ambalaj tratate în vederea valorificării energetice să aibă o valoare calorica minima care să permită optimizarea recuperării de energie;
    c) ambalajul trebuie să fie astfel fabricat încât să permită, atunci când devine deseu de ambalaj, ca deşeurile de ambalaje tratate în vederea compostarii să fie suficient de biodegradabile;
    d) ambalajul biodegradabil trebuie să fie astfel fabricat încât să permită, atunci când devine deseu de ambalaj, o descompunere fizica, chimica, termica sau biologica, astfel încât cea mai mare parte a materialului să se transforme în bioxid de carbon, biomasa şi apa.


    Anexa 3

    SISTEM
    de marcare şi identificare pentru ambalaje
    A
    Sistem de numerotare şi abrevieri pentru mase plastice
           
      MaterialAbrevieriNumerotare
      Polietilen tereftalatPET1
      Polietilenă de mare densitateHDPE2
      Policlorură de vinilPVC3
      Polietilenă de mică densitateLDPE4
      PolipropilenăPP5
      PolistirenPS6
          7 ' 19
         
         

    B
    Sistem de numerotare şi abrevieri pentru hârtie şi plăci fibrolemnoase
           
      MaterialAbrevieriNumerotare
      Carton ondulatPAP20
      Carton neondulatPAP21
      HârtiePAP22
          23  ' 39

    C
    Sistem de numerotare şi abrevieri pentru metale
           
      MaterialAbrevieriNumerotare
      OţelFE40
      AluminuALU41
          42 ' 49

    D
    Sistem de numerotare şi abrevieri pentru materiale din lemn
           
      MaterialAbrevieriNumerotare
      LemnFOR50
      PlutăFOR51
          52 ' 59

    E
    Sistem de numerotare şi abrevieri pentru materiale textile
           
      MaterialAbrevieriNumerotare
      BumbacTEX60
      IutăTEX61
          62 ' 69

    F
    Sistem de numerotare şi abrevieri pentru sticlă
           
      MaterialAbrevieriNumerotare
      Sticlă incolorăGL70
      Sticlă verdeGL71
      Sticlă brunăGL72
          73 ' 79

    G
    Sistem de numerotare şi abrevieri pentru compozite
           
      MaterialAbrevieri*)Numerotare
      Hârtie şi carton/diverse metale   80
      Hârtie şi carton/plastic   81
      Hârtie şi carton/aluminiu   82
      Hârtie şi carton/tablă galvanizată   83
      Hârtie şi carton/plastic/aluminiu   84
      Hârtie şi carton/plastic/aluminiu/tablă galvanizată   85
      86  ' 89
      Plastic/aluminiu   90
      Plastic/tablă galvanizată   91
      Plastic/diverse metale   92
      93
      94
      Sticlă/plastic   95
      Sticlă/aluminiu   96
      Sticlă/tablă galvanizată   97
      Sticlă/diverse metale   98
      99

    ---------- Notă *) Compozite: C plus abrevierea corespunzătoare materialului predominant (C/ ).


    Anexa 4


                             ETAPIZAREA
        obiectivelor de recuperare şi reciclare pe perioada 2002-2010
           
      AnulRecuperare*)Reciclare**)
      20032,00%0,50%
      20045,00%2,00%
      200510,00%3,50%
      200617,00%5,00%
      200725,00%8,00%
      200834,00%12,50%
      200943,00%18,50%
      201050,00%25,00%

    --------- Notă *) Procent din greutatea deşeurilor de ambalaje. Notă **) Procent din greutatea totală a materialelor de ambalare conţinute în deşeurile de ambalaje recuperate, cu un procent minim de 15% din greutatea fiecărui tip de material de ambalare.


    Anexa 5


        Tabelul 1
        ---------

                         CANTITATEA
                 de ambalaje introduse pe piaţa

                                                              - tone-
    ┌───────────────────────────┬───────────┬─────────┬─────────┬──────────┐
    │ │ Producţie │Importuri│Exporturi│Cantitatea│
    │Materialul │de ambalaje│(ambalaje│(ambalaje│introdusă │
    │ │ goale │ goale+ │ goale+ │pe piaţa │
    │ │ │ambalaje │ambalaje │ │
    │ │ │ pline) │ pline) │ (2+3-4) │
    ├───────────────────────────┼───────────┼─────────┼─────────┼──────────┤
    │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │
    ├───────────────────────────┼───────────┼─────────┼─────────┼──────────┤
    │Sticla │ │ │ │ │
    ├──────────┬────────────────┼───────────┼─────────┼─────────┼──────────┤
    │ │ PET │ ▒▒▒▒▒▒▒▒ │ ▒▒▒▒▒▒ │ ▒▒▒▒▒▒▒ │ ▒▒▒▒▒▒▒ │
    │ ├────────────────┼───────────┼─────────┼─────────┼──────────┤
    │ │ PE │ ▒▒▒▒▒▒▒▒ │ ▒▒▒▒▒▒ │ ▒▒▒▒▒▒▒ │ ▒▒▒▒▒▒▒ │
    │ ├────────────────┼───────────┼─────────┼─────────┼──────────┤
    │ │ PVC │ ▒▒▒▒▒▒▒▒ │ ▒▒▒▒▒▒ │ ▒▒▒▒▒▒▒ │ ▒▒▒▒▒▒▒ │
    │ ├────────────────┼───────────┼─────────┼─────────┼──────────┤
    │Plastic │ PP │ ▒▒▒▒▒▒▒▒ │ ▒▒▒▒▒▒ │ ▒▒▒▒▒▒▒ │ ▒▒▒▒▒▒▒ │
    │ ├────────────────┼───────────┼─────────┼─────────┼──────────┤
    │ │ PS │ ▒▒▒▒▒▒▒▒ │ ▒▒▒▒▒▒ │ ▒▒▒▒▒▒▒ │ ▒▒▒▒▒▒▒ │
    │ ├────────────────┼───────────┼─────────┼─────────┼──────────┤
    │ │ Altele │ ▒▒▒▒▒▒▒▒ │ ▒▒▒▒▒▒ │ ▒▒▒▒▒▒▒ │ ▒▒▒▒▒▒▒ │
    │ ├────────────────┼───────────┼─────────┼─────────┼──────────┤
    │ │ Total: │ │ │ │ │
    ├──────────┼────────────────┼───────────┼─────────┼─────────┼──────────┤
    │Hârtie şi │ │ │ │ │ │
    │ carton │ │ │ │ │ │
    ├──────────┼────────────────┼───────────┼─────────┼─────────┼──────────┤
    │ │Oţel │ ▒▒▒▒▒▒▒▒ │ ▒▒▒▒▒▒ │ ▒▒▒▒▒▒▒ │ ▒▒▒▒▒▒▒ │
    │ ├────────────────┼───────────┼─────────┼─────────┼──────────┤
    │Metale │Aluminiu │ ▒▒▒▒▒▒▒▒ │ ▒▒▒▒▒▒ │ ▒▒▒▒▒▒▒ │ ▒▒▒▒▒▒▒ │
    │ ├────────────────┼───────────┼─────────┼─────────┼──────────┤
    │ │Total: │ │ │ │ │
    ├──────────┴────────────────┼───────────┼─────────┼─────────┼──────────┤
    │Compoziţie │ ▒▒▒▒▒▒▒▒ │ ▒▒▒▒▒▒ │ ▒▒▒▒▒▒▒ │ ▒▒▒▒▒▒▒ │
    ├───────────────────────────┼───────────┼─────────┼─────────┼──────────┤
    │Lemn │ ▒▒▒▒▒▒▒▒ │ ▒▒▒▒▒▒ │ ▒▒▒▒▒▒▒ │ ▒▒▒▒▒▒▒ │
    ├───────────────────────────┼───────────┼─────────┼─────────┼──────────┤
    │Altele │ ▒▒▒▒▒▒▒▒ │ ▒▒▒▒▒▒ │ ▒▒▒▒▒▒▒ │ ▒▒▒▒▒▒▒ │
    ├──────────┬────────────────┼───────────┼─────────┼─────────┼──────────┤
    │TOTAL: │ │ │ │ │ │
    │ │ │ │ │ │ │
    └──────────┴────────────────┴───────────┴─────────┴─────────┴──────────┘

    NOTĂ:
    Coloanele 2, 3 şi 4 se completează în cazul în care metodologia folosită pentru completarea coloanei 5 se referă la statistica producţiei, a importurilor.
    Coloanele 3 şi 4 pot fi defalcate în ambalaje goale şi pline.
    Spaţiile gri (umbrite) se completează optional.
    Datele privind compozitele pot fi incluse conform materialului predominant din greutatea totală sau specificate separat.
        Tabelul 2
        ---------

                           AMBALAJE REUTILIZABILE
                         
      MaterialulTipul ambalajuluiProdusulCantitatea de produs în ambalaj reutilizabilCantitatea totală de produs în ambalaj reutilizabil şi în acelaşi tip de ambalaj de unică folosinţăUnitatea de reutilizare în circuit*)Numărul de rotaţii anual**)Durata de viaţăUnitatea de acelaşi tip de ambalaj de unică folosinţă pe piaţă
      Sticlăsticle/ buteliibăuturi            
      altele            
      containere░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░        
      Plasticebidoane - butoaie > 20 l - < 250 lalimentare            
      nealimentare            
      butoaie > 250 lalimentare            
      nealimentare            
      saci mari░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░        
      buteliibăuturi            
      altele            
      cutii░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░        
      containere░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░        
      navete░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░        
      paleţi░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░        
      Cartoncutii (lăzi)░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░        
      butoaie░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░        
      containere░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░        
      paleţi░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░        
      MetaleOţelbidoane < 50 lalimentare            
      nealimentare            
      bidoane > 50 l - < 300 lalimentare            
      nealimentare            
      Aluminiubidoane < 50 lalimentare            
      nealimentare            
      bidoane > 50 l - < 300 lalimentare            
      nealimentare            
      Lemnlăzi/cutii░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░        
      navete░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░        
      bidoane░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░        
      paleţi░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░        
      boxpaleţi░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░        

    -------- Notă *) Numărul de unităţi care circulă prin sistemul de returnare. Notă **) Numărul mediu anual de rotatii efectuat de unităţi.
    NOTĂ:
    Se completează coloanele privind tipurile şi produsele de ambalare, relevante din punct de vedere al reutilizarii ambalajului la nivel naţional.
    Dacă sunt disponibile date privind articolele generale - băuturi/alimentare/nealimentare - pot fi defalcate în element generic ca: apa minerala, băuturi răcoritoare, lapte, băuturi alcoolice, carne, peste, detergent praf etc.
    Spaţiile negre sunt considerate nerelevante în toate cazurile.
    Cantităţile referitoare la băuturi/lichide vor fi exprimate în litri, iar cele referitoare la celelalte cazuri, în kg.
    Tabelul 3
    ---------
    CANTITĂŢI
    de deşeuri de ambalaje (tone) rezultate şi gestionate în România
                             
      MaterialulTotalSortat pentru reciclareRecuperate prinEliminare prin:
          reciclare organicăalte forme de reciclaretotal reciclat (3+4)recuperare energiealte forme de recuperaretotal recuperareincineraredepozitare controlată
      012345678910
      Sticlă   ▒▒▒▒▒▒▒▒▒░░░░░░░░░▒▒▒▒▒▒▒▒▒   ░░░░░░░░░░▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒   ░░░░░░░░░░▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒
      PlasticPET▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒░░░░░░░░░▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒
      PE▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒░░░░░░░░░▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒
      PVC▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒░░░░░░░░░▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒
      PP▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒░░░░░░░░░▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒
      PS▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒░░░░░░░░░▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒
      Altele▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒░░░░░░░░░▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒
      Total:   ▒▒▒▒▒▒▒▒▒░░░░░░░░░▒▒▒▒▒▒▒▒▒   ▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒   ▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒
      Carton   ▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒   ▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒   ▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒
      Metalealuminiu▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒░░░░░░░░░▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒
      oţel▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒░░░░░░░░░▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒░░░░░░░░░░▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒░░░░░░░░░░▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒
      Total:   ▒▒▒▒▒▒▒▒▒░░░░░░░░░▒▒▒▒▒▒▒▒▒   ░░░░░░░░░░▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒   ░░░░░░░░░░▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒
      Compozite▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒
      Lemn▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒
      Altele▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒
      TOTAL:   ▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒   ▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒   ▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒

    ---------