HOTĂRÂRE nr. 5 din 17 ianuarie 2001
privind modificarea şi completarea Regulamentului Senatului
EMITENT
  • SENATUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 43 din 25 ianuarie 2001



    Senatul adoptă prezenta hotărâre.

    Articolul 1

    Regulamentul Senatului, astfel cum a fost aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 16/1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 27 iulie 1993, cu modificările ulterioare, se modifica şi se completează după cum urmează:
    1. Titlul secţiunii 1 din capitolul I va avea următorul cuprins:
    "Constituirea Senatului"
    2. Articolul 2 va avea următorul cuprins:
    "Art. 2. - Până la alegerea Biroului permanent lucrările Senatului sunt conduse de cel mai în vârsta senator, asistat de 4 secretari desemnaţi dintre cei mai tineri senatori. Imposibilitatea exercitării atribuţiilor de către preşedintele de vârsta sau de către unul ori mai mulţi secretari atrage de drept înlocuirea acestora cu următorii senatori, potrivit aceloraşi criterii.
    Până la alegerea Biroului permanent pot avea loc dezbateri numai cu privire la validarea mandatelor de senator."
    3. La articolul 3 se introduce alineatul 2 cu următorul cuprins:
    "Nu pot face parte din comisia de validare senatori împotriva cărora au fost înregistrate sesizări de invalidare a mandatului anterior constituirii comisiei."
    4. La articolul 6, alineatele 1 şi 2 vor avea următorul cuprins:
    "Biroul comisiei de validare repartizează grupelor de lucru dosarele complete primite de la Biroul Electoral Central pentru alegerea senatorilor, cu excepţia celor referitoare la membrii comisiei.
    Verificarea legalităţii alegerii senatorilor care compun grupele de lucru se face de către biroul comisiei de validare, iar a membrilor biroului, de către cei 9 membri ai grupelor de lucru."
    5. La articolul 6, după alineatul 4 se introduc alineatele 5 şi 6 cu următorul cuprins:
    "Comisia de validare se pronunţa şi asupra contestaţiilor depuse la aceasta comisie, în termen de 3 zile de la constituirea sa.
    Contestaţiile pot fi depuse, sub sancţiunea decăderii, până la adoptarea prin vot a raportului de către comisia de validare. Contestaţiile pot fi formulate de cetăţeni români cu drept de vot şi de persoanele juridice române interesate."
    6. Articolul 7 va avea următorul cuprins:
    "Art. 7. - Comisia de validare poate propune invalidarea alegerii unui senator numai în cazul în care constata existenta, în legătură cu alegerea acestuia, a unor încălcări ale legii ce nu au făcut obiectul contestaţiilor soluţionate definitiv în conformitate cu dispoziţiile legii electorale."
    7. Articolul 8 va avea următorul cuprins:
    "Art. 8. - Comisia de validare, în cel mult 4 zile de la constituire, întocmeşte un raport în care nominalizeaza senatorii pentru care se propune validarea sau invalidarea mandatelor, cu motivarea propunerilor de invalidare."
    8. La articolul 11, alineatul 1 va avea următorul cuprins:
    "Senatul se pronunţa printr-un singur vot asupra listei cuprinzând numele şi prenumele senatorilor propuşi pentru validare. Senatul dezbate şi se pronunţa prin vot cu privire la fiecare senator propus pentru invalidarea mandatului."
    9. După articolul 12 se introduc articolele 12^1 şi 12^2 cu următorul cuprins:
    "Art. 12^1. - După validare senatorii depun jurământul în condiţiile legii.
    Art. 12^2. - După încheierea activităţii comisiei de validare competentele acesteia revin Comisiei juridice, de numiri, disciplina, imunităţi şi validari."
    10. Titlul secţiunii a 2-a din capitolul I va avea următorul cuprins:
    "Grupurile parlamentare"
    11. Articolul 13 va avea următorul cuprins:
    "Art. 13. - După validare senatorii se pot organiza în grupuri parlamentare.
    Un grup parlamentar poate fi constituit şi poate funcţiona pe toată durata legislaturii dintr-un număr de cel puţin 7 senatori care au fost aleşi pe listele aceluiaşi partid sau ale aceleiaşi formaţiuni politice.
    Senatorii care au candidat pe listele unei coalitii electorale şi care fac parte din partide sau formaţiuni politice diferite se pot constitui în grupuri parlamentare proprii ale partidelor sau formatiunilor respective, în condiţiile alin. 2.
    Un senator poate face parte dintr-un singur grup parlamentar."
    12. Articolul 15 va avea următorul cuprins:
    "Art. 15. - Grupurile parlamentare îşi aleg un preşedinte, unul sau 2 vicepreşedinţi şi un secretar înainte de şedinţa de constituire a Senatului nou-ales."
    13. După articolul 15 se introduc articolele 15^1 -15^4 cu următorul cuprins:
    "Art. 15^1. - Preşedintele grupului are următoarele atribuţii:
    a) propune Senatului reprezentanţii grupului în comisia de validare;
    b) prezintă Senatului componenta nominală a grupului parlamentar;
    c) reprezintă grupul în negocierile pentru compunerea Biroului permanent şi pentru birourile comisiilor permanente, precum şi pentru compunerea comisiilor Senatului;
    d) propune candidaţii grupului pentru funcţiile din Biroul permanent;
    e) participa la şedinţele Biroului permanent ori de câte ori este invitat;
    f) poate cere încheierea dezbaterilor în Senat;
    g) poate cere revocarea membrilor Biroului permanent sau a membrilor birourilor comisiilor permanente propuşi de grupul pe care îl reprezintă;
    h) informează membrii grupului asupra activităţilor Senatului şi ale comisiilor Senatului;
    i) reprezintă grupul ori de câte ori este nevoie în activitatea Senatului;
    j) da mandat unuia dintre vicepreşedinţi pentru înlocuirea sa.
    Vicepreşedintele grupului îl înlocuieşte pe preşedinte în lipsa acestuia sau ori de câte ori este nevoie, în baza mandatului.
    Secretarul grupului tine evidenta prezentei şi asigura redactarea proceselor-verbale.
    Art. 15^2. - Preşedintele grupului prezintă Senatului denumirea acestuia, precum şi componenta lui numerică şi nominală.
    Succesiunea prezentarilor se stabileşte de către preşedintele de vârsta al Senatului, în ordinea mărimii grupurilor parlamentare.
    Art. 15^3. - Orice modificare intervenita în componenta unui grup parlamentar se aduce la cunoştinţa în scris preşedintelui Senatului.
    Preşedintele Senatului informează senatorii, în şedinţa publică, asupra modificărilor intervenite în componenta grupurilor parlamentare.
    Art. 15^4. - Grupurile parlamentare, în funcţie de mărimea lor, îşi constituie un secretariat tehnic a cărui structura se stabileşte de Biroul permanent. Numirea şi salarizarea membrilor acestuia se fac prin ordin al secretarului general al Senatului, cu contract de muncă pe durata determinata corespunzătoare legislaturii. Numirea în şi revocarea din funcţie se fac la propunerea grupului parlamentar respectiv.
    Grupurile parlamentare dispun, de asemenea, de logistica necesară în vederea desfăşurării activităţii, precum şi de mijloacele de transport, stabilite de Biroul permanent în funcţie de mărimea grupurilor."
    14. După articolul 15^4 se introduce secţiunea 2^1 cu următorul cuprins:
    "SECŢIUNEA 2^1
    Biroul permanent al Senatului"
    15. La articolul 16, alineatele 2 şi 3 vor avea următorul cuprins:
    "Biroul permanent al Senatului se compune din: preşedintele Senatului, 4 vicepreşedinţi, 4 secretari şi 2 chestori. Preşedintele Senatului este şi preşedintele Biroului permanent.
    Repartizarea funcţiilor în Biroul permanent se stabileşte prin negocieri între reprezentanţii grupurilor parlamentare, respectându-se configuraţia politica a Senatului asa cum rezultă din constituirea iniţială a grupurilor parlamentare. În cazul în care nu se ajunge la un acord problema se supune votului Senatului."
    16. La articolul 17, alineatul 3 va avea următorul cuprins:
    "Dacă nici un candidat nu a întrunit numărul de voturi necesar se organizează un al doilea tur de scrutin, la care participa primii 2 candidaţi care au obţinut cel mai mare număr de voturi sau, după caz, primul clasat şi candidaţii care s-au clasat pe locul al doilea cu un număr egal de voturi; va fi declarat preşedinte al Senatului candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi din totalul voturilor exprimate."
    17. La articolul 20, alineatele 3 şi 6 vor avea următorul cuprins:
    "Propunerile nominale pentru funcţiile prevăzute la alin. 1 şi repartizate conform alin. 2 se fac de preşedinţii grupurilor parlamentare. Propunerile se înaintează preşedintelui Senatului, care le va supune votului. Alegerea se face prin vot secret cu buletine.
    ...........................................................
    În cazul în care un candidat nu a obţinut nici după cel de-al doilea tur de scrutin numărul necesar de voturi, grupul parlamentar în cauza va face o alta propunere, care se supune aceleiaşi proceduri de vot. Procedura se repeta până la alegerea unui reprezentant al acelui grup parlamentar în funcţia stabilită în Biroul permanent al Senatului."
    18. După articolul 21 se introduce articolul 21^1 cu următorul cuprins:
    "Art. 21^1. - Pentru constatarea rezultatelor votului şi încheierea procesului-verbal se alege o comisie formată din câte un reprezentant al grupurilor parlamentare din Senat."
    19. Articolul 22 va avea următorul cuprins:
    "Art. 22. - Membrii Biroului permanent pot fi revocaţi înainte de expirarea mandatului, la cererea grupului parlamentar pe care îl reprezintă, prin votul majorităţii senatorilor. Votul este secret şi se exprima prin bile.
    Cererea de revocare se supune aprobării Senatului după 3 zile de la înregistrare, dar nu mai târziu de 10 zile."
    20. După articolul 23 se introduce articolul 23^1 cu următorul cuprins:
    "Art. 23^1. - Funcţiile din Biroul permanent, devenite vacante în timpul sesiunii, se ocupa la propunerea grupului parlamentar căruia i-a fost repartizata funcţia respectiva, în condiţiile prevăzute la art. 20."
    21. Titlul secţiunii a 3-a din capitolul I se elimina.
    22. Articolul 24 va avea următorul cuprins:
    "Art. 24. - Biroul permanent al Senatului are următoarele atribuţii:
    a) propune Senatului datele de începere şi de încheiere ale fiecărei sesiuni a Senatului, conform art. 63 din Constituţie;
    b) solicita preşedintelui Senatului convocarea în sesiune extraordinară;
    c) supune aprobării plenului Regulamentul Senatului, precum şi propunerile de modificare a acestuia;
    d) pregăteşte şi asigura desfăşurarea în bune condiţii a lucrărilor Senatului;
    e) primeşte proiectele de lege şi propunerile legislative şi sesizează comisiile permanente în vederea întocmirii rapoartelor şi a elaborării avizelor, dispune difuzarea proiectelor de lege, a propunerilor legislative şi a rapoartelor tuturor senatorilor;
    f) întocmeşte proiectul ordinii de zi a şedinţelor Senatului şi programul de activitate, cu participarea preşedinţilor grupurilor parlamentare, a preşedinţilor comisiilor permanente şi cu consultarea reprezentantului Guvernului pentru relaţia cu Parlamentul;
    g) organizează relaţiile Senatului cu parlamentele altor state şi cu organizaţiile parlamentare, stabileşte componenta nominală a delegatiilor;
    h) analizează şi supune dezbaterii Senatului propunerile Comisiei de politica externa privind orientările generale ale politicii externe a României sau programele de politica externa;
    i) supune spre aprobare Senatului componenta delegatiilor permanente la organizaţiile parlamentare mondiale, europene sau regionale, pe baza consultării grupurilor parlamentare;
    j) prezintă Senatului proiectul de buget al acestuia şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar;
    k) exercita controlul financiar-contabil şi ia hotărârile ce se impun în acest domeniu;
    l) supune aprobării Senatului structura serviciilor acestuia;
    m) propune Senatului numirea secretarului general;
    n) aproba statul de funcţii şi regulamentul de organizare şi funcţionare a serviciilor Senatului, la propunerea secretarului general, precum şi regulamente privind desfăşurarea activităţii serviciilor Senatului;
    o) controlează serviciile Senatului;
    p) aproba Regulamentul privind paza, accesul şi serviciul de permanenta în sediul Senatului;
    r) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege, de prezentul regulament sau însărcinări date de Senat.
    Dezbaterile Biroului permanent al Senatului se consemnează în procese-verbale şi în stenograme."
    23. După articolul 24 se introduc articolele 24^1 şi 24^2 cu următorul cuprins:
    "Art. 24^1. - Biroul permanent se convoacă la cererea preşedintelui Senatului sau la cererea a cel puţin 4 membri ai săi.
    Art. 24^2. - Biroul permanent va invita la lucrările sale preşedinţii grupurilor parlamentare şi preşedinţii comisiilor parlamentare ori de câte ori considera necesar."
    24. Articolul 25 va avea următorul cuprins:
    "Art. 25. - Preşedintele Senatului are următoarele atribuţii:
    a) convoacă Senatul în sesiuni ordinare şi extraordinare;
    b) conduce lucrările Senatului, asistat de 2 secretari;
    c) acorda cuvântul, modereaza discutiile, sintetizeaza problemele supuse dezbaterii, stabileşte ordinea votării, anunta rezultatul acesteia şi proclama rezultatul votului;
    d) asigura menţinerea ordinii în timpul dezbaterilor şi respectarea regulamentului;
    e) conduce lucrările Biroului permanent;
    f) reprezintă Senatul în relaţiile cu Preşedintele României, Camera Deputaţilor, Guvernul şi Curtea Constituţională;
    g) reprezintă Senatul în relaţiile interne şi externe;
    h) poate sesiza Curtea Constituţională în condiţiile prevăzute la art. 144 lit. a) şi b) din Constituţie;
    i) dispune de fondul preşedintelui, conform legii şi în limitele prevederilor bugetare;
    j) aproba decontarea cheltuielilor pentru deplasarile în străinătate pe care le-a dispus;
    k) aproba indemnizaţiile persoanelor utilizate în cadrul Senatului în calitate de colaborator, precum şi decontarea cheltuielilor suportate de persoanele invitate pentru audieri la Senat;
    l) îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de prezentul regulament sau însărcinări date de Senat.
    Preşedintele Senatului asigura interimatul funcţiei de Preşedinte al României, conform art. 97 din Constituţie."
    25. Articolul 27 va avea următorul cuprins:
    "Art. 27. - Secretarii întocmesc lista cuprinzând înscrierile la cuvânt în ordinea în care au fost făcute, prezintă preşedintelui propunerile, amendamentele şi orice alte comunicări adresate Senatului, efectuează apelul nominal, consemnează rezultatul votului, răspund de evidenta hotărârilor adoptate, veghează la întocmirea stenogramelor, îl asista pe preşedinte în realizarea atribuţiilor ce îi revin, în ordinea stabilită de Biroul permanent, şi îndeplinesc orice alte sarcini care le sunt încredinţate de acesta sau de Biroul permanent."
    26. La articolul 28, după alineatul 1 se introduce alineatul 2 cu următorul cuprins:
    "La sfârşitul fiecărei sesiuni chestorii prezintă Senatului un raport cu privire la rezultatele controalelor efectuate."
    27. Articolul 29 va avea următorul cuprins:
    "Art. 29. - Comisiile sunt organe de lucru ale Senatului, constituite pentru pregătirea activităţii de legiferare, precum şi pentru realizarea funcţiei de control parlamentar."
    28. La articolul 30, alineatul 3 va avea următorul cuprins:
    "Numărul, denumirea şi competenţa fiecărei comisii, precum şi numărul membrilor acestora se hotărăsc de Senat, la propunerea Biroului permanent."
    29. Articolul 31 va avea următorul cuprins:
    "Art. 31. - Componenta comisiilor se stabileşte potrivit configuraţiei politice a Senatului rezultată din constituirea iniţială a grupurilor parlamentare sau prin negocieri între reprezentanţii grupurilor parlamentare.
    Opţiunile senatorilor se prezintă de grupurile parlamentare în termenul stabilit de Biroul permanent. Propunerile pentru membrii comisiilor se fac de preşedinţii grupurilor parlamentare, cu respectarea prevederilor alin. 1. În cazul în care nu se ajunge la un acord Senatul hotărăşte prin vot deschis.
    Senatul aproba componenta nominală a fiecărei comisii cu votul deschis al majorităţii senatorilor prezenţi.
    În aceleaşi condiţii se aproba şi revocarea unor membri ai comisiei, la solicitarea grupurilor parlamentare care i-au propus iniţial."
    30. Articolul 32 va avea următorul cuprins:
    "Art. 32. - În prima lor şedinţa, convocată de preşedintele Senatului, comisiile îşi aleg birourile, compuse dintr-un preşedinte, 1-2 vicepreşedinţi şi 1-2 secretari. În componenta de ansamblu a birourilor se va urmări, pe cat posibil, respectarea configuraţiei politice a Senatului.
    Membrii birourilor comisiilor pot fi revocaţi înainte de expirarea mandatului, la cererea grupului parlamentar pe care îl reprezintă, prin votul majorităţii membrilor comisiei. Grupul parlamentar care a cerut revocarea poate solicita înlocuirea senatorului revocat din funcţie cu un alt membru al grupului parlamentar care face parte din comisie."
    31. După articolul 32 se introduce articolul 32^1, cu următorul cuprins:
    "Art. 32^1. - Comisiile adopta propriul regulament de organizare şi funcţionare, care se supune aprobării Biroului permanent."
    32. Articolul 33 va avea următorul cuprins:
    "Art. 33. - Biroul fiecărei comisii propune:
    a) ordinea de zi a fiecărei şedinţe;
    b) sarcinile ce revin fiecărui senator în cadrul comisiei;
    c) constituirea de subcomisii, cu votul majorităţii membrilor comisiei, stabilindu-le componenta şi sarcinile;
    d) alte măsuri ce interesează bunul mers al activităţilor comisiei."
    33. Articolul 34 va avea următorul cuprins:
    "Art. 34. - Preşedintele comisiei are următoarele atribuţii:
    a) asigura reprezentarea acesteia în raporturile cu Biroul permanent şi cu celelalte comisii;
    b) conduce şedinţele comisiei;
    c) invita, din proprie iniţiativă sau la solicitarea membrilor comisiei, sa participe la lucrările comisiei şi persoane din afară ei, dacă interesele lucrărilor respective o cer;
    d) are acces sau poate desemna un alt reprezentant al comisiei la şedinţele altor comisii care examinează lucrări ce prezintă importanţa pentru comisia pe care o conduce;
    e) îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de regulamentul propriu de organizare şi funcţionare."
    34. După articolul 34 se introduc articolele 34^1 şi 34^2 cu următorul cuprins:
    "Art. 34^1. - Vicepreşedintele îndeplineşte, în lipsa sau la cererea preşedintelui, atribuţiile acestuia.
    Art. 34^2. - Secretarul comisiei are următoarele atribuţii:
    a) tine evidenta prezentei senatorilor la şedinţele comisiei;
    b) asigura redactarea tuturor actelor comisiei;
    c) numara voturile exprimate în şedinţele comisiei;
    d) urmăreşte întocmirea proceselor-verbale ale şedinţelor comisiei;
    e) îndeplineşte orice alte atribuţii necesare bunului mers al activităţilor comisiei."
    35. Articolul 35 va avea următorul cuprins:
    "Art. 35. - Convocarea şedinţelor comisiei se face de preşedintele acesteia sau, în lipsa sa, de un vicepreşedinte care îl înlocuieşte, potrivit programului de lucru al Senatului.
    În timpul sesiunii şedinţele comisiilor pot avea loc în acelaşi timp cu cele ale plenului, cu încuviinţarea acestuia.
    În afară programului de lucru, în cadrul sesiunii comisiile pot fi convocate şi pot tine şedinţe cu aprobarea sau din dispoziţia Biroului permanent."
    36. La articolul 36, alineatele 2 şi 3 vor avea următorul cuprins:
    "În interesul desfăşurării lucrărilor comisiile pot invita sa participe la dezbateri specialişti sau reprezentanţi ai autorităţilor publice şi ai unor organizaţii neguvernamentale.
    Condiţiile în care reprezentanţii mijloacelor de informare în masa au acces la lucrările comisiilor se stabilesc de plenul acestora."
    37. Articolul 37 va avea următorul cuprins:
    "Art. 37. - Reprezentanţii Guvernului au acces la lucrările comisiilor. Comisiile pot solicita participarea la lucrările lor a unor membri ai Guvernului sau a conducătorilor unor instituţii publice, situaţie în care prezenta acestora este obligatorie; data la care are loc şedinţa comisiei va fi adusă la cunoştinţa invitaţilor cu cel puţin 3 zile înainte.
    La şedinţele comisiilor pot participa şi senatori din alte comisii, fără a avea drept de vot.
    Biroul comisiei hotărăşte condiţiile şi limitele participării personalului de specialitate al Senatului la şedinţele comisiilor."
    38. După articolul 37 se introduce articolul 37^1 cu următorul cuprins:
    "Art. 37^1. - La propunerea preşedintelui, a biroului comisiei sau a unui senator comisia poate hotărî limitarea duratei luarilor de cuvânt."
    39. La articolul 38, alineatul 2 va avea următorul cuprins:
    "Hotărârile comisiilor se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi. În caz de paritate votul preşedintelui sau, după caz, al înlocuitorului acestuia este hotarator."
    40. La articolul 39, alineatele 1 şi 2 vor avea următorul cuprins:
    "După încheierea dezbaterilor sau a efectuării lucrării aflate în examinare comisia desemnează, la propunerea preşedintelui, unul sau mai mulţi raportori dintre membrii săi.
    Raportorii se vor îngriji de întocmirea raportului sau avizului comisiei, care va fi supus aprobării acesteia prin vot."
    41. Articolul 41 va avea următorul cuprins:
    "Art. 41. - Lucrările comisiilor se consemnează în procese-verbale şi pot fi stenografiate.
    Senatorii care nu sunt membri ai comisiei pot consulta la sediul comisiei actele şi documentele acesteia, cu încuviinţarea biroului comisiei, fără strămutarea lor şi fără ca lucrările comisiei să fie stanjenite.
    Acte şi documente ale comisiilor pot fi consultate şi de alte persoane interesate decât membrii Senatului, numai cu aprobarea biroului comisiei.
    Toate actele şi documentele emise de comisie vor fi semnate de preşedinte şi de secretar.
    Secretarul comisiei supraveghează evidenta şi păstrarea tuturor actelor şi documentelor comisiei de către personalul de specialitate al acesteia."
    42. Articolul 42 va avea următorul cuprins:
    "Art. 42. - Comisiile permanente sunt alese pe toată durata mandatului Senatului.
    Comisiile permanente sunt următoarele:
    I. Comisia juridică, de numiri, disciplina, imunităţi şi validari;
    II. Comisia economică;
    III. Comisia pentru privatizare;
    IV. Comisia pentru buget, finanţe şi bănci;
    V. Comisia pentru agricultura, industrie alimentara şi silvicultura;
    VI. Comisia pentru politica externa;
    VII. Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţa naţionala;
    VIII. Comisia pentru drepturile omului şi minorităţi;
    IX. Comisia pentru munca şi protecţie socială;
    X. Comisia pentru învăţământ şi ştiinţa;
    XI. Comisia pentru cultura, culte, arta şi mijloace de informare în masa;
    XII. Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului;
    XIII. Comisia pentru cercetarea abuzurilor şi petiţii;
    XIV. Comisia pentru sănătate, ecologie, tineret şi sport.
    În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului regulament comisiile permanente îşi elaborează regulamente proprii, care se aproba de Biroul permanent al Senatului. Acestea vor preciza şi domeniile lor de activitate."
    43. La articolul 43, alineatul 1 va avea următorul cuprins:
    "Fiecare senator este obligat să facă parte dintr-o singura comisie permanenta. Acelaşi senator poate face parte dintr-o a doua comisie permanenta. Pe durata mandatului oricare senator îşi poate schimba opţiunea."
    44. Articolul 44 va avea următorul cuprins:
    "Art. 44. - Comisiile permanente au următoarele atribuţii:
    a) examinează proiecte şi propuneri legislative, în vederea elaborării rapoartelor sau avizelor;
    b) solicita rapoarte, informaţii şi documente de la autorităţile publice;
    c) efectuează anchete parlamentare, atunci când considera necesar, şi prezintă rapoarte Biroului permanent;
    d) controlează modul în care ministerele şi celelalte organe ale administraţiei publice îndeplinesc Programul de guvernare aprobat de Parlament în domeniile lor specifice de activitate;
    e) dezbat şi hotărăsc asupra altor probleme transmise de Biroul permanent;
    f) rezolva şi alte sarcini potrivit regulamentului propriu."
    45. La articolul 46, alineatul 1 va avea următorul cuprins:
    "Orice comisie permanenta care se considera competenţa cu privire la un proiect de lege, o propunere legislativă sau un amendament, trimise de Biroul permanent altei comisii, poate solicita Biroului permanent sa îi fie transmise spre avizare."
    46. La articolul 47, alineatul 1 va avea următorul cuprins:
    "Dacă o comisie permanenta considera ca un proiect de lege sau o propunere legislativă este de competenţa în fond a altei comisii poate cere Biroului permanent transmiterea lor către acea comisie, în termen de cel mult 10 zile de la înregistrare."
    47. La articolul 48, alineatul 1 va avea următorul cuprins:
    "Comisia permanenta sesizată în fond comunică în scris celorlalte comisii care examinează proiectul sau propunerea legislativă termenul în care să îi fie remise avizele acestora."
    48. Articolul 49 va avea următorul cuprins:
    "Art. 49. - La şedinţele comisiei sesizate în fond pot participa la dezbateri raportorii comisiilor sesizate pentru avize."
    49. Articolul 50 va avea următorul cuprins:
    "Art. 50. - În raportul comisiilor sesizate în fond se fac referiri la avizele celorlalte comisii care au examinat proiectul, la avizul Consiliului Legislativ şi la toate amendamentele primite. În cazul propunerilor respinse se menţionează motivele avute în vedere.
    Raportul cuprinde propuneri motivate privind admiterea fără modificări a actului examinat, respingerea acestuia sau admiterea lui cu modificări şi se înaintează Biroului permanent."
    50. Articolul 51 va avea următorul cuprins:
    "Art. 51. - Raportul comisiei sesizate în fond se depune la Biroul permanent în termenul stabilit de acesta. Termenul poate fi modificat la cererea motivată a comisiei."
    51. Articolul 52 va avea următorul cuprins:
    "Art. 52. - Avizarea amendamentelor scrise, depuse de senatori, se face de către comisia sesizată în fond şi, numai dacă aceasta considera necesar, şi de o alta comisie.
    Pentru observaţiile formulate în plen cu privire la probleme de redactare avizarea se face oral de către raportorul comisiei sesizate în fond.
    Data amendamentului este data înregistrării sale la comisie, care va tine o evidenta specială a tuturor amendamentelor depuse."
    52. Articolul 53 va avea următorul cuprins:
    "Art. 53. - Dacă în urma dezbaterilor în plen sunt necesare modificări importante ale conţinutului proiectului sau propunerii legislative, preşedintele Senatului, la cererea oricărui senator sau a unui grup parlamentar, supune votului Senatului suspendarea dezbaterilor şi trimiterea proiectului spre reexaminare comisiei sesizate în fond."
    53. Articolul 55 va avea următorul cuprins:
    "Art. 55. - Orice comisie permanenta poate iniţia o ancheta parlamentară, în limitele competentelor sale materiale, privitoare la activitatea desfăşurată de un minister sau de alta autoritate publică.
    Pentru a obţine încuviinţarea comisia permanenta va prezenta o cerere scrisă, temeinic motivată, adoptată cu votul majorităţii membrilor săi, în care vor fi enunţate obiectivele şi scopul anchetei, mijloacele necesare de realizare şi termenul de depunere a raportului.
    Biroul permanent al Senatului va decide asupra cererii, precum şi dacă raportul se supune dezbaterii şi aprobării Senatului.
    Persoanele invitate pentru audiere vor fi înştiinţate despre aceasta cu cel puţin 5 zile înainte. Cheltuielile de deplasare şi, eventual, de cazare vor fi suportate din bugetul Senatului.
    Prezenta la audieri este obligatorie.
    Procedura audierii este cea prevăzută în regulamentul comisiei permanente."
    54. La articolul 56, alineatul 1 va avea următorul cuprins:
    "La propunerea Biroului permanent Senatul poate constitui, prin hotărâre, comisii speciale pentru avizarea unor proiecte de lege complexe, pentru elaborarea unor propuneri legislative sau pentru alte scopuri, indicate în hotărârea de înfiinţare a comisiei. Proiectele de lege astfel avizate şi propunerile legislative elaborate de comisie nu vor mai fi supuse examinării altor comisii."
    55. La articolul 56, după alineatul 2 se introduce alineatul 2^1 cu următorul cuprins:
    "Membrii comisiilor speciale îşi păstrează şi calitatea de membri ai comisiilor permanente."
    56. Articolul 57 va avea următorul cuprins:
    "Art. 57. - La cererea unei treimi din numărul membrilor săi Senatul va putea hotărî înfiinţarea unei comisii de ancheta, fiind aplicabile prevederile art. 29-41, art. 55 şi ale art. 56 alin. 2 şi 3.
    La cererea motivată a comisiei Senatul poate aproba prelungirea termenului stabilit pentru depunerea raportului. În acest caz comisia este obligată să prezinte un raport preliminar.
    Raportul comisiei este depus la Biroul permanent, care va asigura includerea lui în proiectul ordinii de zi, în termen de cel mult 15 zile de la data depunerii.
    După dezbaterea raportului Senatul adoptă o hotărâre cu privire la acesta."
    57. Articolul 58 va avea avea următorul cuprins:
    "Art. 58. - Dacă una dintre Camere adopta un proiect de lege sau o propunere legislativă într-o redactare diferita de cea adoptată de cealaltă Camera, preşedintele Senatului împreună cu preşedintele Camerei Deputaţilor, prin intermediul unei comisii paritare, iniţiază procedura de mediere.
    În acest scop Biroul permanent va propune Senatului un număr de 7 senatori, urmărindu-se respectarea principiilor prevăzute la art. 31.
    Senatorii stabiliţi de Senat prin votul deschis al majorităţii senatorilor prezenţi, împreună cu cei 7 deputaţi desemnaţi de Camera Deputaţilor, formează comisia de mediere.
    Cvorumul regulamentar al şedinţei este asigurat de prezenta a cel puţin 4 senatori dintre membrii comisiei de mediere a Senatului."
    58. La articolul 59, după alineatul 1 se introduce alineatul 1^1 cu următorul cuprins:
    "Reprezentanţii Senatului în comisia de mediere au competenţa de a examina şi de a hotărî, împreună cu cei ai Camerei Deputaţilor, numai asupra redactarilor diferite adoptate de Camera Deputaţilor la textele adoptate de Senat şi se vor pronunţa, în aceste limite, asupra redactarilor diferite, putând adopta fie una, fie cealaltă dintre redactari sau un text comun."
    59. La articolul 61, alineatul 1 va avea următorul cuprins:
    "Activitatea comisiei încetează o dată cu depunerea raportului."
    60. Articolul 62 va avea următorul cuprins:
    "Art. 62. - Senatul se întruneşte în doua sesiuni ordinare pe an. Prima sesiune începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii iunie. A doua sesiune începe în luna septembrie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii decembrie."
    61. După articolul 62 se introduc articolele 62^1 şi 62^2, cu următorul cuprins:
    "Art. 62^1. - Senatul se întruneşte şi în sesiuni extraordinare, la cererea Preşedintelui României, a Biroului permanent ori a cel puţin o treime din numărul senatorilor.
    Cererea de convocare a unei sesiuni extraordinare se face în scris şi va cuprinde motivul şi durata sesiunii.
    Convocarea Senatului se face de preşedintele acestuia.
    Respingerea de către Senat a ordinii de zi solicitate împiedica ţinerea sesiunii extraordinare.
    Art. 62^2. - În timpul sesiunilor Senatul lucrează în şedinţe în plen, în comisii şi în grupuri parlamentare.
    În afară sesiunilor Senatul lucrează prin Biroul permanent, în grupuri parlamentare şi, cu aprobarea sau din dispoziţia Biroului permanent, în comisii parlamentare."
    62. La articolul 63, alineatul 2 va avea următorul cuprins:
    "De asemenea, Senatul poate adopta mesaje, declaraţii şi alte acte cu caracter politic."
    63. Titlul secţiunii a 2-a din capitolul II va avea următorul cuprins:
    "Ordinea de zi şi programul de activitate"
    64. Articolul 64 va avea următorul cuprins:
    "Art. 64. - Ordinea de zi şi programul de activitate ale Senatului se aproba de plenul Senatului, la propunerea Biroului permanent.
    Materialele care se supun dezbaterii Senatului se transmit Biroului permanent pentru a se întocmi proiectul ordinii de zi şi al programului de activitate ale Senatului.
    Propunerile legislative se comunică Guvernului în termen de 3 zile de la înregistrare, pentru a se pronunţa şi în ceea ce priveşte aplicarea art. 110 din Constituţie."
    65. Articolul 65 va avea următorul cuprins:
    "Art. 65. - Proiectul ordinii de zi cuprinde proiecte de lege, propuneri legislative, rapoarte, informări şi alte acte prevăzute de lege pentru a fi dezbătute de Senat, precum şi, după caz, întrebări, interpelări, declaraţii sau alte probleme propuse de Guvern, de Biroul permanent ori de senatori.
    La întocmirea şi aprobarea ordinii de zi în domeniul legislativ se va asigura prioritate dezbaterii proiectelor de lege în procedura de urgenta, dezbaterii ordonanţelor de urgenta şi a rapoartelor întocmite de comisiile de mediere.
    Alte propuneri sau documente decât cele din domeniul legislativ se transmit Biroului permanent pentru a fi incluse în proiectul ordinii de zi, cu cel puţin două zile înainte de şedinţa Biroului permanent, dacă prin lege, prin prezentul regulament sau prin hotărârea Senatului nu se prevede un termen mai scurt."
    66. Articolul 66 va avea următorul cuprins:
    "Art. 66. - Proiectul ordinii de zi pentru săptămâna următoare este supus spre aprobare Senatului, se adoptă cu votul majorităţii senatorilor prezenţi, în ultima zi de activitate în plen a săptămânii.
    Ordinea de zi şi programul de activitate aprobate pentru săptămâna următoare se distribuie senatorilor şi se afişează la sediul Senatului.
    Ordinea de zi se definitiveaza şi se adoptă zilnic."
    67. Articolul 67 va avea următorul cuprins:
    "Art. 67. - Decretele Preşedintelui României pentru ratificarea tratatelor internaţionale, precum şi rapoartele sau declaraţiile primului-ministru cu privire la politica Guvernului se înscriu în proiectul ordinii de zi şi se dezbat cu prioritate."
    68. La articolul 68, alineatul 1 va avea următorul cuprins:
    "Ordinea de zi poate fi modificată numai la cererea Biroului permanent, a unui grup parlamentar, a unei comisii a Senatului sau a Guvernului, pentru motive bine întemeiate şi urgente."
    69. Articolul 69 va avea următorul cuprins:
    "Art. 69. - Iniţiativa legislativă aparţine Guvernului, senatorilor şi unui număr de cel puţin 250.000 de cetăţeni cu drept de vot, în conformitate cu art. 73 din Constituţie. Senatul dezbate şi proiectele de lege sau propunerile legislative transmise de Camera Deputaţilor.
    În exercitarea dreptului de iniţiativa legislativă Guvernul înaintează Senatului proiecte de lege, iar senatorii şi cetăţenii, propuneri legislative. Acestea trebuie să fie însoţite de expunere de motive şi redactate în forma proprie unui act normativ, pe articole şi, după caz, pe capitole şi secţiuni.
    Legile constituţionale pot fi iniţiate în condiţiile art. 146 şi 147 din Constituţie.
    Propunerile legislative formulate de senatori, care implica modificarea bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat, trebuie să fie însoţite de dovada solicitării informării Guvernului, înaintată prin preşedintele Senatului, în conformitate cu dispoziţiile art. 110 din Constituţie.
    Proiectele de lege şi propunerile legislative se înaintează Biroului permanent al Senatului, care dispune:
    a) sesizarea comisiilor permanente competente, pentru întocmirea avizelor sau a raportului, stabilind şi termenele de depunere a acestora;
    b) solicitarea avizului Consiliului Legislativ, dacă acesta nu a fost dat;
    c) distribuirea către senatori a proiectelor sau propunerilor legislative, a avizului Consiliului Legislativ, a hotărârii Curţii Constituţionale, în cazurile prevăzute de Constituţie, şi a punctului de vedere al Guvernului, în cazurile cerute de lege, pentru propunerile legislative, stabilind şi termenul de depunere a amendamentelor de către senatori sub sancţiunea decăderii. Aceste dispoziţii se aplică şi grupurilor parlamentare.
    Măsurile hotărâte de Biroul permanent se aduc la îndeplinire de secretarul general prin serviciile Senatului. Termenele prevăzute pentru toate operaţiunile reglementate în acest articol se stabilesc de Biroul permanent în funcţie de procedura ordinară sau de procedura de urgenta.
    Propunerile legislative făcute de cetăţeni se distribuie senatorilor şi sunt transmise comisiilor permanente competente împreună cu hotărârea Curţii Constituţionale privind îndeplinirea condiţiilor pentru exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni.
    Termenele prevăzute în prezentul articol pentru avize, rapoarte şi amendamente nu pot fi mai scurte de 10 zile calendaristice pentru procedura ordinară şi de 5 zile calendaristice pentru procedura de urgenta."
    70. Articolul 70 va avea următorul cuprins:
    "Art. 70. - Toate proiectele şi propunerile legislative se înregistrează la Senat în ordinea primirii lor, se distribuie senatorilor, dar nu pot fi înscrise pe ordinea de zi decât după trecerea unui termen de cel puţin 5 zile."
    71. Articolul 72 va avea următorul cuprins:
    "Art. 72. - Initiatorul proiectului sau al propunerii legislative poate să îşi retragă proiectul sau propunerea până la începerea dezbaterilor generale, cu aprobarea plenului.
    În cazul în care proiectul sau propunerea legislativă a fost adoptată de Camera Deputaţilor retragerea nu mai poate fi facuta din momentul sesizării Senatului."
    72. Articolul 73 va avea următorul cuprins:
    "Art. 73. - După examinarea proiectului sau a propunerii legislative comisia permanenta sesizată în fond întocmeşte un raport, care va cuprinde propuneri motivate cu privire la adoptarea sau, după caz, modificarea ori respingerea proiectului sau a propunerii legislative examinate.
    Raportul se transmite Biroului permanent, care dispune şi asigura, prin secretarul general al Senatului, difuzarea acestuia senatorilor, Guvernului şi iniţiatorului, cu cel puţin 3 zile lucrătoare înainte de data dezbaterii în plen."
    73. Articolul 75 va avea următorul cuprins:
    "Art. 75. - Amendamentele care implica modificarea bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat se trimit de preşedintele comisiei sesizate în fond la Guvern, solicitandu-se punctul de vedere al acestuia. În cazul în care Guvernul nu transmite un punct de vedere până la data stabilită de comisie, se considera ca amendamentul a fost acceptat.
    Concluziile examinării amendamentelor se includ în raportul comisie, iar amendamentele se anexează la acesta."
    74. La articolul 76, alineatul 1 va avea următorul cuprins: "Dezbaterea generală a proiectului sau a propunerii legislative începe cu prezentarea de către initiator sau, după caz, de reprezentantul acestuia a motivelor care au condus la promovarea proiectului sau a propunerii. Guvernul este reprezentat în mod obligatoriu de un membru al său."
    75. Articolul 77 va avea următorul cuprins:
    "Art. 77. - Pentru dezbaterea generală a proiectului sau a propunerii legislative fiecare grup parlamentar poate să îşi desemneze un singur reprezentant.
    În cazuri justificate, la cererea oricărui senator, Senatul poate aproba, cu votul deschis al majorităţii senatorilor prezenţi, sa li se dea cuvântul la dezbaterile generale şi altor senatori din cadrul aceloraşi grupuri parlamentare.
    Preşedintele Senatului da cuvântul reprezentanţilor grupurilor parlamentare şi apoi celorlalţi senatori, în ordinea înscrierii lor la cuvânt. Preşedintele poate propune Senatului limitarea timpului destinat dezbaterilor generale, şi aceasta se hotărăşte de plen, conform alin. 2."
    76. Articolul 78 va avea următorul cuprins:
    "Art. 78. - Initiatorul proiectului ori al propunerii legislative sau, după caz, reprezentantul acestuia are dreptul sa ia cuvântul înainte de încheierea dezbaterii generale. Acelaşi drept îl are şi raportorul comisiei sesizate în fond."
    77. La articolul 80, după alineatul 1 se introduce alineatul 2 cu următorul cuprins:
    "Dacă prin raportul comisiei se propune dezbaterea şi adoptarea proiectului de lege, iar în dezbaterile generale se cere respingerea proiectului de lege, după încheierea acestora cererea de respingere se supune votului Senatului."
    78. Articolul 81 va avea următorul cuprins:
    "Art. 81. - După dezbaterile generale, şi dacă proiectul de lege nu a fost respins şi se constată că prin raportul comisiei sesizate în fond nu s-au operat modificări sau completări la textele proiectului sau propunerii legislative, proiectul de lege se supune în întregime votului final.
    În cazurile în care comisia sesizată în fond a operat modificări sau completări la textele proiectului sau propunerii legislative cuprinse în raportul acesteia, Preşedintele consulta Senatul dacă sunt observaţii la acestea şi dezbaterile pe texte continua numai asupra acestor observaţii, care se rezolva prin vot. După terminarea dezbaterilor asupra modificărilor şi completărilor operate de comisie raportul în întregime se supune votului şi, după aceasta, proiectul de lege în întregime se supune votului final.
    În cazurile în care se constată că sunt şi amendamente respinse de comisie şi dacă se cere susţinerea acestora în plen, se dezbat numai acestea şi se rezolva prin vot, apoi raportul comisiei se supune în întregime votului, după care proiectul sau propunerea legislativă se supune în întregime votului final."
    79. Articolul 82 va avea următorul cuprins:
    "Art. 82. - La dezbaterile care au loc în condiţiile art. 81 senatorii pot lua cuvântul pentru a exprima punctul de vedere al grupului parlamentar din care fac parte sau punctul lor de vedere.
    De asemenea, iau cuvântul şi reprezentantul Guvernului sau al iniţiatorului, precum şi reprezentanţii comisiei sesizate în fond.
    Preşedintele Senatului poate supune spre aprobare sistarea discuţiilor la textele aflate în dezbatere."
    80. Articolul 83 va avea următorul cuprins:
    "Art. 83. - În cursul dezbaterilor senatorii, grupurile parlamentare sau Guvernul pot pune în discuţie amendamentele depuse în termen la comisie, în condiţiile procedurii prevăzute la art. 81."
    81. Articolul 84 va avea următorul cuprins:
    "Art. 84. - Dacă din dezbaterile desfăşurate în condiţiile art. 81 rezultă necesitatea reexaminarii de către comisia sesizată în fond a unor texte, plenul poate decide prin vot deschis, cu votul majorităţii senatorilor prezenţi, suspendarea dezbaterilor şi trimiterea spre reexaminare a textelor în discuţie, comisia pronunţându-se de urgenta, prin raport suplimentar."
    82. La articolul 85, alineatele 1 şi 3 vor avea următorul cuprins:
    "Discutarea textelor în condiţiile art. 81 începe cu cele prin care se propune eliminarea şi continua cu cele privind modificarea sau completarea acestora. În cazul în care exista mai multe amendamente de acelaşi fel, ele se supun la vot în ordinea în care au fost prezentate.
    ...........................................................
    Fiecare text se supune votului Senatului."
    83. După articolul 85 se introduce secţiunea 3^1 cu următorul titlu:
    "SECŢIUNEA 3^1
    Procedura de urgenta"
    84. Articolul 86 va avea următorul cuprins:
    "Art. 86. - La cererea Guvernului sau din proprie iniţiativă Senatul poate adopta proiecte de lege sau propuneri legislative cu procedura de urgenta.
    Cererea Guvernului şi propunerile Biroului permanent, ale grupurilor parlamentare sau ale comisiilor permanente se supun aprobării Senatului în ziua în care au fost înregistrate sau, dacă senatorii nu se afla în plen, în prima şedinţa ce urmează zilei de înregistrare a acestora. Aprobarea procedurii de urgenta se face cu votul majorităţii senatorilor prezenţi.
    Ordonanţele emise de Guvern în temeiul art. 114 alin. (4) din Constituţie se supun aprobării Senatului în procedura de urgenta."
    85. După articolul 86 se introduc articolele 86^1 şi 86^2 cu următorul cuprins:
    "Art. 86^1. - Senatorii, grupurile parlamentare sau Guvernul pot prezenta amendamente în scris, motivate, care se trimit comisiei sesizate în fond, în termenele stabilite de Biroul permanent. În acelaşi interval de timp avizul Consiliului Legislativ se va trimite comisiei sesizate în fond.
    Comisia sesizată în fond este obligată să depună raportul în termenul stabilit de Biroul permanent.
    Biroul permanent, după primirea raportului comisiei sesizate în fond, înscrie cu prioritate în proiectul ordinii de zi proiectul de lege sau propunerea legislativă.
    Senatul va putea limita durata dezbaterilor generale, după care va trece la dezbaterea proiectului, în condiţiile art. 81.
    Dezbaterea proiectului se face în condiţiile prevăzute la art. 81.
    Art. 86^2. - În cazul proiectelor de lege şi al propunerilor legislative primite de la Camera Deputaţilor, dacă au fost operate modificări substanţiale faţă de proiectul iniţial, preşedintele comisiei permanente sesizate în fond poate solicita avizul Consiliului Legislativ."
    86. Articolul 87 se abroga.
    87. Articolul 89 va avea următorul cuprins:
    "Art. 89. - Membrii Guvernului sau reprezentanţii acestora au acces la lucrările Senatului. Dacă li se solicita participarea, prezenta lor este obligatorie.
    La şedinţele publice ale Senatului pot asista diplomati, reprezentanţi ai presei, radioului şi televiziunii, precum şi alţi invitaţi, pe baza acreditării sau a invitatiei semnate de Secretarul general al Senatului, în condiţiile stabilite de Biroul permanent. Cetăţenii pot asista la lucrările Senatului pe baza unor permise de acces distribuite la cerere, în ordinea solicitării de către cei interesaţi, în limita locurilor disponibile în spaţiul destinat publicului.
    Persoanele care asista la şedinţa trebuie să păstreze liniştea şi să se abţină de la orice manifestare de aprobare sau dezaprobare, în caz contrar putând fi evacuate din sala."
    88. Articolul 91 va avea următorul cuprins:
    "Art. 91. - Senatul îşi desfăşoară activitatea în plen, pe comisii şi pe grupuri parlamentare, conform programului de activitate propus de Biroul permanent şi aprobat de Senat."
    89. La articolul 92, alineatul 3 va avea următorul cuprins:
    "Înainte de începerea dezbaterilor preşedintele de şedinţa anunta dacă este întrunit cvorumul, ordinea de zi şi programul de activitate."
    90. Articolul 93 va avea următorul cuprins:
    "Art. 93. - Senatul adoptă legi, hotărâri, moţiuni şi alte acte cu caracter politic în prezenta majorităţii senatorilor. În oricare alta situaţie cvorumul este de o treime din numărul senatorilor.
    Înainte de votare preşedinţii grupurilor parlamentare pot cere preşedintelui Senatului verificarea întrunirii cvorumului.
    În cazul în care cvorumul legal nu este întrunit, preşedintele Senatului suspenda şedinţa şi anunta ziua şi ora de reluare a lucrărilor."
    91. Articolul 95 va avea următorul cuprins:
    "Art. 95. - Înainte de începerea dezbaterilor generale secretarii întocmesc lista cu senatorii care se înscriu la cuvânt.
    Senatorii iau cuvântul în ordinea înscrierii pe lista, cu încuviinţarea preşedintelui Senatului.
    Reprezentanţilor Guvernului li se poate da cuvântul în orice faza a dezbaterii şi ori de câte ori solicita acest lucru. Acelaşi drept îl au şi reprezentanţii comisiilor sesizate pentru raport de fond."
    92. Articolul 96 va avea următorul cuprins:
    "Art. 96. - Persoanele care iau cuvântul în Senat vorbesc numai de la tribuna acestuia sau de la microfoanele special instalate; nici o persoană nu poate lua cuvântul decât dacă îi este dat de preşedinte."
    93. La articolul 97, alineatul 2 se abroga.
    94. La articolul 98, alineatul 1 va avea următorul cuprins:
    "Preşedintele Senatului va da cuvântul oricând unui senator pentru a răspunde într-o chestiune de ordin personal, limitand timpul acordat în acest scop."
    95. La articolul 99, alineatul 2 va avea următorul cuprins:
    "Propunerea de încheiere a dezbaterii se adoptă cu votul majorităţii senatorilor prezenţi."
    96. Articolul 100 va avea următorul cuprins:
    "Art. 100. - Senatorii şi celelalte persoane care iau cuvântul sunt obligate să se refere exclusiv la chestiunea pentru care s-au înscris la cuvânt şi să respecte regulile deontologiei parlamentare. În caz contrar preşedintele le atrage atenţia şi, dacă nu se conformează, le retrage cuvântul.
    Nu se admite dialogul între vorbitori şi celelalte persoane aflate în sala."
    97. Articolul 101 va avea următorul cuprins:
    "Art. 101. - Preşedintele cheamă la ordine pe senatorii care tulbura dezbaterile. El poate întrerupe şedinţa când tulburarea persista şi poate dispune evacuarea din sala a persoanelor care împiedica în orice mod desfăşurarea normală a lucrărilor Senatului."
    98. La articolul 103, alineatul 1 va avea următorul cuprins:
    "Legile, hotărârile, moţiunile, precum şi celelalte acte cu caracter politic se adoptă de Senat prin vot."
    99. La articolul 104, după alineatul 2 se introduce alineatul 2^1 cu următorul cuprins:
    "Votul prin ridicarea mainii sau prin ridicare în picioare are următoarele semnificatii: pentru, contra sau abţinere. Constatarea rezultatelor se face de preşedinte. Dacă preşedintele o cere sau dacă constatarea sa este contestată de preşedintele unui grup parlamentar, voturile se numara de către secretar."
    100. La articolul 104, alineatele 3 şi 4 vor avea următorul cuprins:
    "Votul secret poate fi exprimat prin buletine de vot, pentru alegerea sau numirea în unele funcţii, ori prin bile sau electronic, în cazul votării legilor, hotărârilor sau motiunilor.
    În cazul în care prin regulament nu se stabileşte o anumită procedura de vot obligatorie, aceasta se va hotărî de Senat, la propunerea preşedintelui."
    101. La articolul 105, alineatul 1 va avea următorul cuprins:
    "Votarea prin apel nominal se desfăşoară astfel: preşedintele explica obiectul votării şi sensul cuvintelor «pentru» şi «contra»; unul dintre secretari da citire numelui şi prenumelui senatorilor, fiecare senator răspunde «pentru» sau «contra»."
    102. Articolul 106 va avea următorul cuprins:
    "Art. 106. - Votul prin bile se desfăşoară astfel: în faţa preşedintelui Senatului se asaza o urna alba şi alta neagra. Senatorii vin pe rând la urne, după ce primesc de la secretari câte doua bile, dintre care una alba şi una neagra, pe care le introduc în cele doua urne. Bila alba introdusă în urna alba şi bila neagra introdusă în urna neagra înseamnă vot «pentru», iar bila neagra introdusă în urna alba şi bila alba introdusă în urna neagra înseamnă vot «contra»."
    103. După articolul 106 se introduce articolul 106^1 cu următorul cuprins:
    "Art. 106^1. - Votul electronic se desfăşoară prin conectarea unuia dintre contactele care reprezintă vot «pentru», vot «contra» sau «abţinere». Rezultatul votului electronic se afişează la comanda preşedintelui Senatului. În cazul unei defectiuni tehnice votul se repeta. Dacă defectiunea persista, se recurge, după caz, la celelalte modalităţi de vot.
    Cartela de vot este netransmisibila.
    Dacă votul este deschis, la solicitarea oricărui grup parlamentar se eliberează câte o lista cuprinzând rezultatele votului."
    104. La articolul 107, alineatele 2 şi 4 vor avea următorul cuprins:
    "Senatorul votează «pentru» lăsând neatinse pe buletinul de vot numele şi prenumele persoanei propuse; el votează «contra» stergand numele şi prenumele persoanei propuse.
    .............................................................
    Sunt nule buletinele de vot care nu corespund modelului prezentat, cele care nu poarta ştampila de control şi cele pe care au fost lăsate neatinse numele şi prenumele candidaţilor şi care, în acest mod, depăşesc numărul funcţiilor pentru care se face alegerea sau numirea."
    105. După articolul 107 se introduce articolul 107^1 cu următorul cuprins:
    "Art. 107^1. - Dacă la alegerea sau numirea în anumite funcţii nu se obţine numărul necesar de voturi, votul se reia conform reglementărilor specifice. În caz de paritate de voturi procedura de votare se repeta.
    În situaţiile în care votul este deschis, preşedintele votează numai după ce restul senatorilor şi-au exprimat votul."
    106. Articolul 108 va avea următorul cuprins:
    "Art. 108. - În cursul votării nu se acordă dreptul de a lua cuvântul."
    107. Articolul 110 va avea următorul cuprins:
    "Art. 110. - Legile constituţionale se adoptă cu votul unei majorităţi de cel puţin două treimi din numărul senatorilor.
    Legile organice şi hotărârile privind regulamentul Senatului se adoptă cu votul majorităţii senatorilor.
    Legile ordinare şi hotărârile luate în procesul legiferarii se adoptă cu votul majorităţii senatorilor prezenţi.
    În cazul legilor constituţionale, când preşedintele constata în prealabil imposibilitatea întrunirii majorităţii prevăzute, amana votul, stabilind ziua şi ora desfăşurării acestuia. O noua amânare a votului nu poate depăşi 30 de zile.
    Dacă prezentul regulament nu dispune altfel, celelalte acte ale Senatului sau măsurile luate de acesta se adoptă cu votul majorităţii senatorilor prezenţi.
    Înainte de votare preşedintele poate cere verificarea cvorumului prin apel nominal sau prin numărare de către secretari. Senatorii care nu îşi exercită dreptul de vot, dar care au fost prezenţi în sala de şedinţa intră în numărul regulamentar de stabilire a cvorumului.
    Dacă în sala de şedinţa nu se afla majoritatea senatorilor, preşedintele amana votarea până la întrunirea cvorumului legal."
    108. După articolul 110 se introduc articolele 110^1 şi 110^2 cu următorul cuprins:
    "Art. 110^1. - Votul final priveşte ansamblul reglementării.
    Votul final poate avea loc într-o şedinţa consacrată acestui scop, în ordinea definitivării proiectului de lege sau a propunerii legislative.
    Art. 110^2. - Votul poate fi contestat numai de preşedintele unui grup parlamentar, imediat după anunţarea rezultatului votului de către preşedintele Senatului. Asupra contestaţiei Senatul se pronunţa prin votul majorităţii senatorilor prezenţi. Contestaţia poate fi susţinută de un singur vorbitor, într-un interval de timp rezonabil şi, în caz de opoziţie, poate lua cuvântul, într-un interval de timp egal, de asemenea, un singur vorbitor din partea fiecărui grup parlamentar.
    Admiterea contestaţiei are drept consecinţa repetarea votului."
    109. Articolul 111 va avea următorul cuprins:
    "Art. 111. - Numirile, confirmările sau avizele pentru numiri în funcţii care, potrivit legii, se fac de către Senat se supun dezbaterii Senatului pe baza raportului Comisiei juridice, de numiri, disciplina, imunităţi şi validari.
    În vederea întocmirii raportului comisia va examina propunerile de numiri, confirmări sau avize, având dreptul de a chema pentru audiere candidaţii.
    Candidaţii vor fi invitaţi şi la dezbaterea în plen a raportului, iar Senatul poate hotărî audierea lor şi în plen."
    110. Articolul 112 va avea următorul cuprins:
    "Art. 112. - Proiectele de lege şi propunerile legislative examinate mai întâi de Senat se semnează, după adoptare, de preşedintele Senatului şi se înaintează Camerei Deputaţilor, în vederea dezbaterii şi adoptării. Guvernul va fi înştiinţat despre aceasta."
    111. După articolul 112 se introduc articolele 112^1 şi 112^2 cu următorul cuprins:
    "Art. 112^1. - În cazul în care Senatul a adoptat fără modificări un proiect de lege sau o propunere legislativă primită de la Camera Deputaţilor, aceasta va fi semnată de preşedintele Senatului, va fi depusa la secretarul general al Senatului în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale şi va fi transmisă Camerei Deputaţilor pentru îndeplinirea formalităţilor de promulgare.
    Prevederile alin. 1 se aplică şi pentru legile adoptate de Senat în urma medierii divergentelor cu Camera Deputaţilor, când aceasta din urma a fost prima sesizată.
    Depunerea legii la secretarul general al Senatului se face numai în zilele în care Senatul lucrează în plen şi se aduce la cunoştinţa senatorilor în aceeaşi zi. Senatorii îşi pot exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale potrivit legii.
    Art. 112^2. - În cazul în care Senatul respinge un proiect de lege sau o propunere legislativă adoptată anterior de Camera Deputaţilor, aceasta se trimite, pentru o noua dezbatere, Camerei Deputaţilor. Dacă proiectul de lege sau propunerea legislativă este respinsă de Senat şi a doua oara, respingerea este definitivă.
    În cazul în care Camera Deputaţilor respinge un proiect de lege sau o propunere legislativă adoptată anterior de Senat, Senatul procedează la o noua dezbatere. O noua respingere de către Camera Deputaţilor este definitivă.
    În cazul în care Senatul respinge un proiect de lege sau o propunere legislativă, ca prima Cameră sesizată, nu îl mai înaintează Camerei Deputaţilor. Respingerea se comunică iniţiatorului.
    De la prevederile alin. 3 se exceptează proiectele de lege privind aprobarea ordonanţelor adoptate de Guvern.
    Proiectele de lege sau propunerile legislative respinse de Senat nu pot fi readuse în discuţia acestuia în cursul aceleiaşi sesiuni."
    112. Articolul 113 va avea următorul cuprins:
    "Art. 113. - În caz de neconstituţionalitate, constatată potrivit art. 144 lit. a) din Constituţie, Senatul dezbate şi hotărăşte pe baza raportului Comisiei juridice, de numiri, disciplina, imunităţi şi validari asupra obiectiei de neconstituţionalitate, în termen de 30 de zile de la înregistrarea comunicării.
    În urma dezbaterii legea se supune unui singur vot, dacă aceasta a fost declarata în întregime neconstitutionala. În celelalte cazuri se supun votului numai prevederile declarate neconstituţionale sau textele propuse de comisie.
    Obiecţia de neconstituţionalitate este înlăturată numai în cazul în care atât Senatul, cat şi Camera Deputaţilor au adoptat legea, în aceeaşi forma, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere.
    În cazul în care în una dintre Camere nu se obţine majoritatea de două treimi cerută de art. 145 alin. (1) din Constituţie, prevederile declarate neconstituţionale prin decizie a Curţii Constituţionale se inlatura din lege, iar dacă legea în ansamblul sau este declarata neconstitutionala, ea nu se mai trimite la promulgare Preşedintelui României.
    Comisia juridică, de numiri, disciplina, imunităţi şi validari, pe baza concluziilor reţinute din examinarea conţinutului deciziei Curţii Constituţionale, recomanda Senatului, prin raportul ei, admiterea sau respingerea obiectiei de neconstituţionalitate. Nu pot fi propuse amendamente la textele considerate neconstituţionale. Comisia poate propune texte corespunzătoare deciziei Curţii Constituţionale."
    113. Articolul 115 va avea următorul cuprins:
    "Art. 115. - În procedura de adoptare a legilor medierea divergentelor dintre Senat şi Camera Deputaţilor se face prin intermediul unei comisii de mediere, potrivit art. 64-86^2.
    Raportul comisiei de mediere se înscrie pe ordinea de zi a Senatului, urmandu-se procedura prevăzută la art. 64-86^2 din prezentul regulament sau, după caz, pe ordinea de zi a şedinţelor comune ale Camerelor Parlamentului, potrivit procedurii prevăzute în regulamentul şedinţelor comune.
    Se supun la vot, potrivit procedurii de dezbatere pe articole a legii, numai soluţiile propuse de comisia de mediere diferite de cele adoptate iniţial de Senat. În toate cazurile raportul comisiei de mediere se aproba potrivit procedurii şi cu majoritatea de voturi necesară în vederea adoptării legii în forma finala."
    114. Articolul 116 va avea următorul cuprins:
    "Art. 116. - Dacă ambele Camere ale Parlamentului îşi insusesc textul legii în forma propusă de comisia de mediere, se va proceda conform art. 112."
    115. La articolul 117, după alineatul 1 se introduce alineatul 2 cu următorul cuprins:
    "După finalizarea dezbaterilor în şedinţa comuna se procedează conform prevederilor art. 112."
    116. Articolul 118 va avea următorul cuprins:
    "Art. 118. - În cazul în care Preşedintele României cere, înainte de promulgare, reexaminarea unei legi adoptate prima data de Senat, cererea va fi înscrisă în termen de cel mult 30 de zile în proiectul ordinii de zi a Senatului.
    Reexaminarea legii pe baza cererii Preşedintelui României se face cu respectarea procedurii legislative."
    117. Articolul 121 va avea următorul cuprins:
    "Art. 121. - Senatul are dreptul sa ceara punerea sub urmărire penală a membrilor Guvernului, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială."
    118. La articolul 122, alineatul 1 va avea următorul cuprins:
    "Dezbaterea are loc pe baza raportului întocmit fie de o comisie permanenta, ca urmare a unei anchete desfăşurate în condiţiile art. 55, fie de o comisie de ancheta."
    119. Articolul 123 va avea următorul cuprins:
    "Art. 123. - Dacă Senatul hotărăşte sa ceara punerea sub urmărire penală a unui membru al Guvernului, preşedintele Senatului va adresa ministrului justiţiei o cerere pentru începerea urmarii penale potrivit legii. De asemenea, va înştiinţa Preşedintele României pentru eventuala suspendare din funcţie a acestuia."
    120. La articolul 125, după alineatul 2 se introduce alineatul 3 cu următorul cuprins:
    "Moţiunile trebuie să fie întocmite corespunzător actelor juridice ale Senatului şi sa cuprindă motivarea şi dispozitivul. Moţiunile se depun la preşedinte în plenul Senatului."
    121. Articolul 126 va avea următorul cuprins:
    "Art. 126. - Până la încheierea dezbaterii unei moţiuni semnatarii nu mai pot promova o alta moţiune în aceeaşi problema.
    După primirea motiunilor care nu intra sub incidenţa art. 127 alin. 2 preşedintele Senatului le comunică de îndată Guvernului şi le aduce la cunoştinţa plenului, după care dispune afişarea lor la sediul Senatului şi distribuirea lor senatorilor."
    122. La articolul 127, după alineatul 1 se introduc alineatele 2 şi 3 cu următorul cuprins:
    "Preşedintele Senatului nu va supune dezbaterii moţiunile care nu îndeplinesc cerinţele prevăzute la art. 125 şi nici pe cele care vizează finalitati specifice motiunii de cenzura, prezentând Senatului motivele deciziei sale.
    Moţiunile privind probleme de politica externa se supun dezbaterii numai însoţite de avizul Comisiei pentru politica externa şi cu consultarea Ministerului Afacerilor Externe. Aceasta condiţie trebuie îndeplinită în termen de 3 zile de la depunerea motiunii."
    123. La articolul 128, alineatul 3 va avea următorul cuprins:
    "Dezbaterea se încheie prin supunerea la vot a motiunii în plenul Senatului."
    124. La articolul 128, după alineatul 3 se introduce alineatul 4 cu următorul cuprins:
    "Nici o moţiune nu poate fi supusă votului înainte de dezbaterea ei."
    125. La articolul 129, după alineatul 1 se introduce alineatul 2 cu următorul cuprins:
    "Moţiunile adoptate de Senat se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi sunt obligatorii pentru Guvern şi membrii săi, precum şi pentru celelalte persoane vizate."
    126. Articolul 130 va avea următorul cuprins:
    "Art. 130. - Fiecare senator poate adresa întrebări orale sau scrise Guvernului, membrilor acestuia sau conducerii autorităţilor administrative autonome.
    Întrebarea consta în solicitarea de a se răspunde dacă un fapt este adevărat, dacă o informaţie este exactă, dacă Guvernul înţelege sa comunice Senatului documentele ori informaţiile solicitate de senator sau dacă are intenţia de a lua o hotărâre într-o problemă determinata.
    În plenul Senatului nu pot fi formulate întrebări care privesc probleme de interes personal sau particular, care urmăresc în exclusivitate obţinerea unei consultaţii juridice ori care privesc activitatea unor persoane care nu îndeplinesc funcţii publice.
    Cei întrebaţi, dacă sunt prezenţi, au obligaţia sa răspundă imediat la fiecare intrebare sau vor declara ca prezintă răspunsul în zilele următoare, indicând data. Pentru cei care nu sunt prezenţi Senatul va stabili data la care aceştia sunt obligaţi sa răspundă intrebarilor, pe care o va comunică celor în cauza.
    Membrul Guvernului poate amana răspunsul la întrebarea orala pentru săptămâna următoare numai în cazuri temeinic justificate.
    La prezentarea intrebarii senatorul va preciza dacă doreşte sa primească răspunsul în scris sau oral în şedinţa publică."
    127. Articolul 131 va avea următorul cuprins:
    "Art. 131. - Dacă răspunsul la o intrebare da naştere unei replici, durata afectată pentru aceasta este de cel mult 3 minute. Răspunsul la replica va fi dat în aceleaşi condiţii în care s-a răspuns la intrebare."
    128. Articolul 132 va avea următorul cuprins:
    "Art. 132. - Nici un senator nu poate adresa mai mult de doua întrebări în aceeaşi şedinţa. Durata afectată intrebarilor şi raspunsurilor va fi stabilită de Biroul permanent.
    Întrebările care n-au putut fi prezentate şi răspunsurile care n-au putut fi date în timpul stabilit vor fi reprogramate pentru şedinţa următoare, mentinandu-se ordinea inscrierilor."
    129. Articolul 134 va avea următorul cuprins:
    "Art. 134. - Interpelarea consta într-o cerere adresată Guvernului sau unui membru al acestuia de către un senator sau de un grup parlamentar, prin care se solicita explicaţii asupra politicii Guvernului în probleme importante ale activităţii sale interne sau externe.
    Interpelările se fac în scris, artandu-se obiectul şi motivarea acestora, şi se depun la secretarul desemnat al Senatului."
    130. Articolul 135 va avea următorul cuprins:
    "Art. 135. - Interpelările se înscriu, în ordinea prezentării, într-un registru special, se afişează la sediul Senatului şi se comunică celui interpelat.
    Interpelările se prezintă în şedinţa publică de către autor.
    Biroul permanent stabileşte o zi din săptămâna consacrată prezentării şi dezbaterii interpelarilor.
    Guvernul şi fiecare dintre membrii săi sunt obligaţi sa răspundă la interpelări în cel mult două săptămâni. Pentru motive temeinice Senatul poate acorda un nou termen."
    131. La articolul 136, alineatul 2 va avea următorul cuprins:
    "Răspunsurile la interpelările adresate Guvernului se prezintă de primul-ministru sau de reprezentantul acestuia. Răspunsul la interpelările adresate membrilor Guvernului se prezintă de ministru sau, după caz, de un secretar de stat."
    132. Titlul secţiunii a 4-a din capitolul III va avea următorul cuprins:
    "Informarea Senatului şi a senatorilor"
    133. Articolul 138 va avea următorul cuprins:
    "Art. 138. - Preşedintele Senatului poate solicita Guvernului şi celorlalte organe ale administraţiei publice, în cadrul controlului parlamentar asupra activităţii acestora, informaţiile şi documentele necesare.
    Preşedinţii comisiilor permanente pot solicita de la organele prevăzute la alin. 1 informaţiile şi documentele necesare referitoare la domeniul lor de activitate.
    Fiecare senator are dreptul de a cere informaţiile şi documentele menţionate prin intermediul preşedintelui Senatului sau al preşedinţilor comisiilor.
    Solicitarea informării este obligatorie în cazul în care o iniţiativă legislativă implica modificarea prevederilor bugetului de stat sau ale bugetului asigurărilor sociale de stat.
    Autorităţile prevăzute la alin. 1 sunt obligate sa răspundă în termen de cel mult 10 zile. În situaţii excepţionale în care răspunsul necesita date suplimentare, acestea au obligaţia de a declara în scris ca interesul public nu le permite sa răspundă la timp şi de a cere un termen suplimentar, care nu poate depăşi 30 de zile. În cazul în care autorităţile nu răspund în termenele prevăzute senatorul interesat poate cere invitarea lor în plenul Senatului.
    Refuzul nejustificat de a răspunde la solicitarile prevăzute în alineatele precedente atrage, după caz, răspunderea juridică potrivit legii. Preşedintele Senatului poate sesiza autorităţile competente, la solicitarea senatorului interesat."
    134. Titlul secţiunii a 5-a din capitolul III se elimina.
    135. Articolele 141-143 se abroga.
    136. La articolul 146, alineatele 1 şi 3 vor avea următorul cuprins:
    "Petitiile înregistrate se repartizează spre soluţionare de către unul dintre vicepreşedinţii Senatului, desemnat de preşedinte, comisiei permanente competente, potrivit obiectului petiţiei, ori senatorilor cărora le-au fost personal adresate.
    ............................................................
    Senatorul căruia îi sunt adresate petiţii le va transmite spre soluţionare autorităţilor publice competente."
    137. Articolul 147 va avea următorul cuprins:
    "Art. 147. - Comisia va decide care sunt petitiile a căror rezolvare nu suferă amânare, sesizand de îndată autorităţile publice competente, în vederea soluţionării lor. Pentru celelalte petiţii comisia va decide, în cel mult 10 zile de la înregistrarea lor, dacă le va trimite unei autorităţi publice competente ori le va clasa. În cazuri deosebite problema ce face obiectul petiţiei se prezintă Senatului.
    Autorităţile publice sesizate au obligaţia sa informeze Senatul în scris, în termen de cel mult 30 de zile, despre soluţia adoptată.
    Petitionarului i se aduce la cunoştinţa soluţia adoptată."
    138. Articolul 148 se abroga.
    139. După articolul 148 se introduce secţiunea 6^1 cu următorul cuprins:
    "SECŢIUNEA 6^1
    Declaraţii politice
    Art. 148^1. - În fiecare săptămâna Biroul permanent aloca o anumită perioada dintr-o zi de şedinţa pentru declaraţii politice ale senatorilor.
    Declaraţiile politice se fac în nume propriu sau în numele grupului parlamentar.
    În raport cu conţinutul lor declaraţiile politice pot da dreptul la replica senatorilor, grupurilor parlamentare şi autorităţilor vizate."
    140. Articolul 180 va avea următorul cuprins:
    "Art. 180. - Serviciile Senatului sunt conduse de secretarul general al Senatului.
    Secretarul general este numit de Senat, pe durata mandatului acestuia, la propunerea preşedintelui. Secretarul general poate fi revocat la propunerea preşedintelui Senatului sau a cel puţin 20 de senatori. Propunerea de revocare poate fi formulată o singură dată în cursul aceleiaşi sesiuni.
    Secretarul general este ordonator principal de credite şi, în îndeplinirea atribuţiilor sale, emite ordine."
    141. Articolul 182 va avea următorul cuprins:
    "Art. 182. - Structura organizatorică a serviciilor Senatului, precum şi numărul maxim de posturi se aproba de plenul Senatului, la propunerea Biroului permanent.
    Statul de funcţii se aproba de Biroul permanent, la propunerea secretarului general al Senatului."


    Articolul 2

    Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 16/1993, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 27 iulie 1993, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta hotărâre, va fi republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o noua numerotare.
    Aceasta hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 17 ianuarie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
    p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
    DORU IOAN TARACILA
    ────────────────