DECRET-LEGE nr. 15 din 11 ianuarie 1990
privind urmărirea, judecarea şi pedepsirea unor infracţiuni de specula
EMITENT
  • C.F.S.N.
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 7 din 12 ianuarie 1990



    În timpul şi după victoria revoluţiei populare din luna decembrie 1989 unele persoane necinstite, sfidind cele mai elementare norme umanitare, au sustras bunuri ce fuseseră trimise din spirit de solidaritate internationala poporului român şi le-au vîndut sau încercat să le vinda la preţuri de specula în scopul realizării de profituri.
    De asemenea, profitind de situaţia grea a economiei moştenite de la fostul regim dictatorial, persoane necinstite se dedau la acte de specula, vinzind cu suprapret unele mărfuri care mai sînt încă deficitare.
    Avînd în vedere cele de mai sus,
    Consiliul Frontului Salvării Naţionale decretează:

    Articolul 1

    Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani confiscarea parţială a averii şi interzicerea unor drepturi, comercializarea oricăror bunuri primite în cadrul acţiunii de ajutorare internationala a statului, obţinute prin sustragere sau în orice mod, fără drept.
    Cu aceeaşi pedeapsa se sancţionează vînzarea cu suprapret a oricăror mărfuri.
    Dacă modul de obţinere a bunurilor constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile de la concursul de infracţiuni.
    Prin derogare de la dispoziţiile legii penale, tăinuirea şi favorizarea la infracţiunile prevăzute în alin. 1 şi 2 se sancţionează cu pedeapsa arătată în acele alineate.
    Tentativa se pedepseşte.


    Articolul 2

    Faptele prevăzute în art. 1, săvîrşite pînă la data adoptării prezentului decret-lege, se pedepsesc potrivit prevederilor în vigoare la data comiterii lor.


    Articolul 3

    Urmărirea şi judecarea infracţiunilor prevăzute în art. 1 şi 2 se fac de urgenta, potrivit procedurii privind infracţiunile flagrante.
    PREŞEDINTELE
    CONSILIULUI FRONTULUI SALVĂRII NAŢIONALE
    ION ILIESCU
    -----------------