ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 85 din 5 octombrie 2011pentru modificarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 716 din 11 octombrie 2011
    Având în vedere obligațiile ce îi revin României ca urmare a aprobării de către Guvern a acordurilor de concesiune aferente rundei a X-a de apel public de ofertă și a intrării în vigoare a unui număr de 5 noi acorduri de concesiune petrolieră în Marea Neagră,
    întrucât Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conține prevederi cu caracter general în domeniul autorizării executării lucrărilor de construcții aferente operațiunilor petroliere în platoul continental românesc al Mării Negre,
    apreciind ca esențială necesitatea adoptării unor precizări legislative adecvate în vederea urgentării executării operațiunilor petroliere,
    având în vedere volumele însemnate de lucrări și termenele scurte de execuție prevăzute în actele de concesiune, în condițiile în care lucrările ar trebui demarate începând cu trimestrul al doilea al anului 2012,
    văzând importanța strategică și impactul economic și social semnificativ al realizării programelor de lucrări cuprinse în acordurile de concesiune încheiate între Agenția Națională pentru Resurse Minerale și firmele investitoare,
    apreciind faptul că amânarea executării operațiunilor petroliere ar urma să influențeze negativ eforturile depuse de Guvern în direcția asigurării securității energetice, la care ar urma să se adauge și anumite consecințe pe termen scurt legate de contribuția pe care aceste operațiuni ar putea-o avea la susținerea creșterii economice prin efectele de antrenare materializate în crearea de noi locuri de muncă pentru firmele românești și generarea de încasări la buget,
    dată fiind împrejurarea că promovarea modificărilor/completărilor normative sub forma inițiativei legislative ar urma să întârzie în mod considerabil programele de lucrări petroliere de explorare prevăzute atât pentru anul 2011, cât și pentru anul 2012, iar planificarea și executarea operațiunilor petroliere nu va fi posibilă în ipoteza în care modificările legislative propuse nu vor fi adoptate și nu vor intra în vigoare în cel mai scurt termen,
    considerând imperativă adoptarea în regim de urgență a modificărilor cadrului normativ necesar măsurilor adecvate de autorizare a operațiunilor petroliere în platoului continental românesc al Mării Negre,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

    Articolul I

    Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. Abrogat.
    (la 12-04-2013, Punctul 1. din Articolul I a fost abrogat de Punctul 1, Articolul UNIC din LEGEA nr. 81 din 5 aprilie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 199 din 09 aprilie 2013 )
    1^1. La articolul 4, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Pentru investițiile care se realizează pe amplasamente ce depășesc limita administrativ-teritorială a județului, respectiv a municipiului București, în unități administrativ-teritoriale limitrofe, în vederea armonizării condițiilor de autorizare pentru întreaga investiție, autoritatea administrației publice centrale competente cu atribuții de reglementare, potrivit legii, în domeniul din care face parte investiția supusă autorizării, va emite un aviz coordonator, în baza căruia președinții consiliilor județene implicate, respectiv primarul general al municipiului București, după caz, vor emite autorizații de construire pentru executarea lucrărilor aferente părților din investiție amplasate în unitățile administrativ-teritoriale din aria lor de competență.
    (la 12-04-2013, Articolul I a fost completat de Punctul 2, Articolul UNIC din LEGEA nr. 81 din 5 aprilie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 199 din 09 aprilie 2013 ) 2. La articolul 4, alineatul (5) se abrogă.3. La articolul 4, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:(6) Prin excepție de la prevederile art. 2 alin. (1), executarea lucrărilor de foraje necesare pentru efectuarea studiilor geotehnice și a prospecțiunilor geologice, proiectarea și deschiderea exploatărilor de gaze și petrol, a altor exploatări subacvatice, precum și a lucrărilor de construire a rețelelor submarine de transport energetic și de comunicații, în marea teritorială, zona contiguă sau zona economică exclusivă a Mării Negre, după caz, este permisă în baza actului de autoritate al autorității competente desemnate prin legea specială, care ține loc de autorizație de construire/desființare și se emite în condițiile legislației specifice din domeniul gazelor, petrolului, energiei electrice și comunicațiilor, din care fac parte lucrările, după caz.
    (la 12-04-2013, Articolul I a fost completat de Punctul 3, Articolul UNIC din LEGEA nr. 81 din 5 aprilie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 199 din 09 aprilie 2013 )


    Articolul II

    Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările aduse prin prezenta ordonanță de urgență, se va republica, după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.

    PRIM-MINISTRU
    EMIL BOC
    Contrasemnează:
    Ministrul dezvoltării
    regionale și turismului,
    Elena Gabriela Udrea
    Președintele Agenției Naționale
    pentru Resurse Minerale,
    Alexandru Pătruți
    Ministrul administrației și internelor,
    Constantin-Traian Igaș
    p. Ministrul economiei, comerțului
    și mediului de afaceri,
    Borbely Karoly,
    secretar de stat

    București, 5 octombrie 2011.
    Nr. 85.