HOTĂRÂRE nr. 787 din 17 iulie 2007
privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea aplicării Regulamentului (CE) nr. 1.107/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 5 iulie 2006 privind drepturile persoanelor cu handicap şi ale persoanelor cu mobilitate redusă care călătoresc pe calea aerului
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 528 din 3 august 2007



    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 2 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Ţărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) şi Republica Bulgaria şi România privind aderarea Republicii Bulgaria şi a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    Articolul 1

    (1) Se desemnează Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap ca organism responsabil cu supravegherea aplicării prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.107/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 5 iulie 2006 privind drepturile persoanelor cu handicap şi ale persoanelor cu mobilitate redusă care călătoresc pe calea aerului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 204 din 27 iulie 2006, cu excepţia prevederilor art. 8.
    (2) Se desemnează Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" ca organism responsabil cu supravegherea aplicării prevederilor art. 8 din Regulamentul (CE) nr. 1.107/2006 .
    (3) Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap şi Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" vor informa Comisia Europeană asupra desemnării lor ca organisme responsabile potrivit alin. (1) şi (2).
    (4) Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap va lua măsuri pentru informarea persoanelor cu handicap şi a persoanelor cu mobilitate redusă asupra drepturilor pe care le au potrivit Regulamentului (CE) nr. 1.107/2006 .
    (5) Ministerul Transporturilor va sprijini şi va asista Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap în exercitarea atribuţiilor care îi revin acesteia potrivit alin. (1).


    Articolul 2

    Constituie contravenţii următoarele fapte:
    a) nerespectarea de către un transportator aerian, un reprezentant sau agent al acestuia ori un tour operator a obligaţiilor ce le revin potrivit art. 3, 4, 10 şi 12 din Regulamentul (CE) nr. 1.107/2006 ;
    b) nerespectarea de către organismul de conducere al unui aeroport a obligaţiilor ce îi revin potrivit art. 5, 7, 9 şi 12 din Regulamentul (CE) nr. 1.107/2006 .


    Articolul 3

    (1) Contravenţiile prevăzute la art. 2 se sancţionează după cum urmează:
    a) contravenţiile prevăzute la lit. a), cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei;
    b) contravenţiile prevăzute la lit. b), cu amendă de la 800 lei la 1.800 lei.
    (2) Sancţiunile prevăzute la alin. (1) se aplică, după caz, transportatorului aerian, reprezentantului sau agentului acestuia, tour operatorului sau organismului de conducere al aeroportului, potrivit obligaţiilor ce le revin conform Regulamentului (CE) nr. 1.107/2006 .
    (3) Constatarea contravenţiilor prevăzute la art. 2, precum şi aplicarea sancţiunilor se fac, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare, de către reprezentanţii împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap.
    (4) Contravenţiilor prevăzute la art. 2 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.


    Articolul 4

    Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap va informa Comisia Europeană asupra prevederilor privind sancţiunile aplicabile în cazul încălcării Regulamentului (CE) nr. 1.107/2006 .


    Articolul 5

    Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 26 iulie 2007, cu aplicare conform Regulamentului (CE) nr. 1.107/2006 .
    PRIM-MINISTRU
    CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
    Contrasemnează:
    --------------
    Ministrul transporturilor,
    Ludovic Orban
    Ministrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse,
    Paul Păcuraru
    Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu
    Handicap,
    Silviu George Didilescu
    Departamentul pentru Afaceri Europene
    Adrian Ciocănea,
    secretar de stat
    Ministrul economiei şi finanţelor,
    Varujan Vosganian
    Bucureşti, 17 iulie 2007.
    Nr. 787.
    -----