CIRCULARA nr. 31 din 5 decembrie 1997
privind decontarea operaţiunilor de plati şi încasări prin conturile curente ale societăţilor bancare şi trezoreriei statului în perioada de finalizare a exerciţiului financiar pe anul 1997
EMITENT
  • BANCA NAŢIONALA A ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 360 din 16 decembrie 1997




    Articolul 1

    Decontarea de către Banca Naţionala a României a tuturor operaţiunilor de plati şi încasări privind exerciţiul financiar pe anul 1997, efectuată prin conturile curente ale societăţilor bancare şi trezoreriei statului, se va finaliza la data de 31 decembrie 1997.
    Având în vedere punerea în aplicare a noilor planuri de conturi ale societăţilor bancare şi Băncii Naţionale a României, începând cu data de 1 ianuarie 1998, prin conturile curente ale societăţilor bancare şi trezoreriei statului, deschise la Banca Naţionala a României, nu se vor mai efectua operaţiuni de decontare aferente exerciţiului financiar pe anul 1997.


    Articolul 2

    În vederea punerii în aplicare a prevederilor art. 1 se stabilesc următoarele măsuri privind efectuarea operaţiunilor de decontare prin conturile curente ale societăţilor bancare şi ale trezoreriei statului, deschise la Banca Naţionala a României:
    2.1. Orarul de funcţionare a sistemului naţional de plati al Băncii Naţionale a României este prezentat în anexa nr. 1. Banca Naţionala a României va elibera extrasele de cont ale societăţilor bancare, aferente datei de 30 decembrie 1997, în cursul zilei de 31 decembrie 1997, până la ora 10,00. Extrasele de cont aferente datei de 31 decembrie 1997 vor fi eliberate în cursul zilei de 5 ianuarie 1998, până la ora 15,00.
    2.2. În perioada 29-31 decembrie 1997, Direcţia decontării operaţiunilor bancare şi serviciile de plati şi decontări din cadrul sucursalelor Băncii Naţionale a României vor avea program de lucru organizat în doua schimburi, între orele 8,00-16,00, respectiv 12,00-20,00.
    2.3. În perioada 23-31 decembrie 1997, compensarea multilaterala a plăţilor interbancare fără numerar pe suport hârtie se va desfăşura conform anexei nr. 2.
    2.4. În perioada 29-31 decembrie 1997, decontarea tuturor operaţiunilor de plati şi încasări către/din contul general al trezoreriei statului se va desfăşura conform anexei nr. 3.
    2.5. În perioada 23-31 decembrie 1997, operaţiunile de plati şi încasări efectuate pe baza filelor de cec ale Băncii Naţionale a României se vor desfăşura conform anexei nr. 4.
    2.6. În perioada 30-31 decembrie 1997, plăţile de mare valoare se vor efectua conform anexei nr. 5.
    2.7. În perioada 29-31 decembrie 1997, decontările operaţiunilor societăţilor bancare aflate în regim special de decontare a plăţilor şi încasărilor se vor efectua conform anexei nr. 6.
    2.8. Toate tipurile de decontări pentru care nu se prevăd proceduri speciale în perioada de încheiere a exerciţiului financiar pe anul 1997 se vor desfăşura în regim normal de lucru.


    Articolul 3

    Sediile OIS din cadrul sucursalelor Băncii Naţionale a României vor efectua, prin telex, operaţiunea de confirmare a soldurilor conturilor 56126 şi 57127 pentru operaţiunile efectuate cu sediile OIS ale Direcţiei decontării operaţiunilor bancare şi cu sediile OIS din cadrul altor sucursale ale Băncii Naţionale a României, după cum urmează:
    * pe data de 29 decembrie 1997, până la ora 9,00;
    * pe data de 30 decembrie 1997, până la ora 9,00;
    * pe data de 31 decembrie 1997, până la ora 9,00 şi, respectiv, după închiderea tuturor operaţiunilor.
    Zilnic, după încheierea operaţiunii de confirmare a soldurilor conturilor 56126 şi 57127, toate sediile OIS care efectuează decontări prin conturile curente ale societăţilor bancare şi trezoreriei statului au obligaţia transmiterii, în maximum o ora, la Direcţia decontării operaţiunilor bancare a unui mesaj telex privind rezultatul acestei operaţiuni şi detalii privind eventualele neconcordante semnalate. Direcţia decontării operaţiunilor bancare va stabili conţinutul standard al acestui mesaj telex.


    Articolul 4

    Societăţile bancare vor lua măsurile necesare pentru ca operaţiunile de decontări dispuse pentru conturile lor curente deschise la Banca Naţionala a României şi aferente exerciţiului financiar al anului 1997 să se încadreze în prevederile prezentei circulare.


    Articolul 5

    Societăţile bancare vor lua toate măsurile necesare pentru informarea corecta, completa şi în timp util a tuturor clienţilor lor privind efectuarea operaţiunilor de decontări în această perioadă şi vor afişa la loc vizibil, în toate unităţile bancare proprii, prevederile prezentei circulare, în asa fel încât să se asigure, pe lângă o deservire operativă a acestora, şi închiderea tuturor operaţiunilor de decontări ale anului 1997 la data de 31 decembrie 1997.


    Articolul 6

    Prevederile prezentei circulare intră în vigoare la data publicării ei în Monitorul Oficial al României.
    GUVERNATORUL BĂNCII NAŢIONALE
    A ROMÂNIEI,
    MUGUR ISARESCU,
    PREŞEDINTELE
    CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE
    AL BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI


    Anexa 1
                   
      ORARUL DE FUNCŢIONARE  a sistemului naţional de plăţi al Băncii Naţionale a României
      Tipul operaţiuniiLocul de desfăşurare
      Centrala Băncii Naţionale a RomânieiSucursalele Băncii Naţionale a României
      Data şedinţei de compensare/ operaţiunilor de ghişeuData decontării finale şi ultimeData şedinţei de compensare/ operaţiunilor de ghişeuData decontării finale cu centrala Băncii Naţionale a României
      Compensarea multilaterală a plăţilor interbancare fără numerar pe suport hârtie24 decembrie 1997*) 16,00-16,30X24 decembrie 1997*) 16,00-16,30X
      29 decembrie 1997 9,30-11,0029 decembrie 1997 13,3029 decembrie 1997 9,30-11,0029 decembrie 1997 12,00
      29 decembrie 1997 14,00-15,3030 decembrie 1997 13,3029 decembrie 1997 14,00-15,3030 decembrie 1997 12,00
      30 decembrie 1997 9,30-11,0030 decembrie 1997 13,3030 decembrie 1997 9,30-11,0030 decembrie 1997 12,00
      30 decembrie 1997 14,00-15,3031 decembrie 1997 13,3030 decembrie 1997 14,00-15,3031 decembrie 1997 12,30
      31 decembrie 1997 10,00-11,3031 decembrie 1997 13,3031 decembrie 1997 10,00-11,3031 decembrie 1997 12,30
      Operaţiuni de plăţi şi încasări ale trezoreriei statului şi ale societăţilor bancare, în relaţia cu trezoreria statuluilocale intrajudeţene interjudeţene29 decembrie 1997 8,00-12,3029 decembrie 1997 14,4529 decembrie 1997 8,00-12,3029 decembrie 1997 14,00
        locale intrajudeţene interjudeţene29 decembrie 1997 15,00-19,3030 decembrie 1997 14,4529 decembrie 1997 15,00-19,3030 decembrie 1997 14,00
        locale intrajudeţene30 decembrie 1997 8-12,3030 decembrie 1997 14,4530 decembrie 1997 8,00-12,3030 decembrie 1997 14,00
      locale intrajudeţene locale30 decembrie 1997 15,00-19,3031 decembrie 1997 13,0030 decembrie 1997 15,00-19,3031 decembrie 1997 12,00
      31 decembrie 1997 8,00-10,0031 decembrie 1997 13,0031 decembrie 1997 8,00-10,0031 decembrie 1997 12,00
      Plăţi şi încasări în relaţia cu Banca Naţională a României30 decembrie 1997 8,00-12,3030 decembrie 1997 14,4530 decembrie 1997 8,00-12,3030 decembrie 1997 14,00
      30 decembrie 1997 15,00-19,3031 decembrie 1997 14,4530 decembrie 1997 15,00-19,3031 decembrie 1997 14,00
      Operaţiuni cu numerarX29, 30, 31 decembrie 1997 14,4529, 30, 31 decembrie 1997 8,00-12,3029, 30, 31 decembrie 1997 14,00
      Plăţi de mare valoare30 decembrie 1997 8,00-17,0031 decembrie 1997 9,0030 decembrie 1997 8,00-17,0030 decembrie 1997 18,00
      Plăţi ale societăţilor bancare aflate în regim special de decontare a plăţilor şi încasărilor30 decembrie 1997 8,00-12,3030 decembrie 1997 14,4530 decembrie 1997 8,00-12,3030 decembrie 1997 14,00
      31 decembrie 1997 8,00-10,0031 decembrie 1997 14,0031 decembrie 1997 8,00-10,0031 decembrie 1997 12,00
      Decontarea tranzacţiilor centralelor societăţilor bancare29, 30 decembrie 1997 - orar normal -29, 30 decembrie 1997 - orar normal -29, 30 decembrie 1997 - orar normal -29, 30 decembrie 1997 - orar normal -
      31 decembrie 1997 8,00-12,30; 14,30-16,3031 decembrie 1997 17,3031 decembrie 1997 8,00-15,0031 decembrie 1997 16,00

    ---------------
        *) În data de 24 decembrie 1997 între orele 16,00-16,30 se va desfăşura, în plus, o şedinţa de verificare a cecurilor.


    Anexa 2
    PROCEDURI
    de aplicare a prevederilor Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 10/1994 privind compensarea multilaterala a plăţilor interbancare fără numerar pe suport hârtie în perioada 23-31 decembrie 1997
    1. - În perioada 23-31 decembrie 1997, circuitele, termenele şi intervalele obligatorii ale plăţilor interbancare, pe care societăţile bancare trebuie să le aibă în vedere la primirea documentelor de plată care urmează a fi procesate prin compensarea multilaterala interbancara, sunt prezentate în anexa nr. 2a) pag. 1-7.
    2. - Societăţile bancare vor aduce la cunoştinţa clienţilor lor faptul ca toate instrumentele de plată primite la ghiseele bancare, care nu se încadrează în circuitele, termenele şi intervalele obligatorii, stabilite prin prezenta circulara, vor fi decontate pe baza şedinţelor de compensare multilaterala interbancara, care vor avea loc în prima decada a lunii ianuarie 1998.
    3. - În perioada 23-31 decembrie 1997, Direcţia decontării operaţiunilor bancare şi sucursalele Băncii Naţionale a României nu vor aplica prevederile art. 9 din Ordinul guvernatorului Băncii Naţionale a României nr. 490 din 4 august 1995 pentru instrumentele de plată care se încadrează în termenele şi în intervalele stabilite în anexa nr. 2a) pag. 1-7 sau se compensează până la data de 31 decembrie 1997 inclusiv.
    4. - Instrumentele de plată care nu se încadrează în circuitele, termenele şi intervalele obligatorii stabilite prin prezenta circulara, dar care au fost primite totuşi la ghiseele bancare în vederea compensării lor în prima decada a lunii ianuarie 1998, vor fi considerate de către inspectorii de compensare ai Băncii Naţionale a României ca având drept prima zi a circuitului data de 5 ianuarie 1998.
    5. - Instrumentele de plată care se încadrează în circuitele, termenele şi intervalele obligatorii stabilite prin prezenta circulara (care prezintă ca data a primirii data menţionată la operaţiunea 1 a fiecărui circuit sau o dată anterioară acesteia), dar care nu au fost prezentate de unităţile bancare la compensare în aceste termene regulamentare, li se vor aplica prevederile art. 9 din Ordinul guvernatorului Băncii Naţionale a României nr. 490/1995.
    6. - În cazul în care ziua de compensare este data de 30 decembrie 1997, amânarea instrumentelor de plată de DEBIT, pe motivul ca unitatea bancară primitoare nu dispune de datele necesare acceptării sau refuzării instrumentelor de plată, mai poate fi efectuată numai pentru o zi. În situaţia în care totuşi este necesară o amânare la compensare a instrumentelor de plată de DEBIT mai mare de o zi, unitatea bancară primitoare va refuza respectivele instrumente de plată compensabile de debit în şedinţa de compensare din data de 31 decembrie 1997. Refuzurile astfel efectuate nu se raportează la Centrala Incidentelor de Plati. Procedurile de compensare privind instrumentele de plată de DEBIT aflate în aceasta situaţie vor fi reluate la 5 ianuarie 1998, ca şi cum aceste instrumente ar fi fost primite de unitatea bancară prezentatoare de la clientul beneficiar în data de 5 ianuarie 1998 şi prezentate unităţii bancare primitoare în şedinţa de verificare din 5 ianuarie 1998, fără a li se mai putea aplica procedura de amânare la compensare.
    7. - În cazul în care ziua de compensare este data de 31 decembrie 1997, amânarea instrumentelor de plată de DEBIT, primite anterior pe motiv ca unitatea bancară primitoare nu dispune încă de datele necesare acceptării sau refuzului instrumentelor de plată, nu mai poate fi efectuată. În situaţia în care este totuşi necesară o amânare la compensare a respectivelor instrumente de plată de DEBIT, unitatea bancară primitoare le va refuza în şedinţa de compensare din data de 31 decembrie 1997. Refuzurile astfel efectuate nu se raportează la Centrala Incidentelor de Plati. Procedurile de compensare privind instrumentele de plată de DEBIT aflate în aceasta situaţie vor fi reluate în data de 5 ianuarie 1998, ca şi cum aceste instrumente ar fi fost primite de unitatea bancară prezentatoare de la clientul beneficiar în data de 5 ianuarie 1998 şi prezentate unităţii bancare primitoare în şedinţa de verificare din 5 ianuarie 1998, fără a li se mai putea aplica procedura de amânare la compensare.
    8. - În cazul aplicării pct. 6 şi 7 refuzul va fi considerat amânare la compensare şi va constitui motiv de penalizare.
    9. - În cazul aplicării pct. 6 şi 7 unitatea bancară a beneficiarului are obligaţia sa informeze clientul beneficiar ca instrumentul de plată de DEBIT nu poate fi procesat în cursul anului 1997. În vederea protejării drepturilor clienţilor beneficiari, în situaţia în care, din cauza acestor amânări, se determina depăşirea scadentelor cambiilor şi biletelor la ordin, sucursalele Băncii Naţionale a României pot elibera clienţilor beneficiari, pe baza unor cereri scrise semnate de aceştia, copii conforme de pe justificările de refuz respective.
    10. - În perioada 23-31 decembrie 1997, situaţiile în care este necesară întocmirea refuzului la încasare, refuzului la încasare la termen, fisei rectificative de plată, fisei rectificative de refuz la încasare vor fi raportate la sucursalele Băncii Naţionale a României şi se vor rezolva, de la caz la caz, cu sprijinul direct al Direcţiei decontării operaţiunilor bancare, fără a se urma procedurile obişnuite prevăzute de Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 10/1994.


    Anexa 3
    PROCEDURI
    privind decontarea tuturor operaţiunilor de plati şi încasări către/din contul general al trezoreriei statului
    1. - Ultima zi pentru acceptarea la ghiseele centralei şi ale sucursalelor Băncii Naţionale a României a operaţiunilor cu circuit interjudetean către/din contul general al trezoreriei statului este 29 decembrie 1997. Pentru a facilita preluarea tuturor operaţiunilor, programul de ghiseu al centralei şi al sucursalelor Băncii Naţionale a României se extinde şi în după-amiaza zilei de 29 decembrie 1997, între orele 15,00-19,30.
    2. - Decontarea operaţiunilor depuse la ghiseele Băncii Naţionale a României în a doua parte a programului de ghiseu al zilei de 29 decembrie 1997 se efectuează în data de 30 decembrie 1997.
    3. - Ultima zi pentru acceptarea la ghiseele centralei şi ale sucursalelor Băncii Naţionale a României a operaţiunilor cu circuit intrajudetean către/din contul general al trezoreriei statului este data de 30 decembrie 1997.
    4. - În data de 30 decembrie 1997, în vederea primirii operaţiunilor cu circuit local şi intrajudetean, se extinde programul de ghiseu al centralei şi al sucursalelor Băncii Naţionale a României între orele 15,00-19,30.
    Decontarea acestor operaţiuni se efectuează în data de 31 decembrie 1997.
    5. - În data de 31 decembrie 1997 orarul de ghiseu al centralei şi al sucursalelor Băncii Naţionale a României este cuprins între orele 8,00-10,00. În cadrul acestuia se vor accepta numai operaţiunile cu circuit local.
    Decontarea acestor operaţiuni se efectuează în data de 31 decembrie 1997.


    Anexa 4
    PROCEDURI
    privind operaţiunile de plati şi încasări efectuate pe baza filelor de cec ale Băncii Naţionale a României în perioada 23-31 decembrie 1997
    1. - Unităţile bancare care urmează sa încaseze file de cec B.N.R., care au ca loc al plăţii o alta localitate decât reşedinţa judeţului unde ele sunt situate, pot, în perioada 23-31 decembrie 1997, să prezinte aceste file de cec la sucursala Băncii Naţionale a României de pe raza judeţului respectiv.
    2. - Sucursalele Băncii Naţionale a României care primesc la ghiseu file de cec B.N.R., care urmează a fi plătite de alte unităţi ale Băncii Naţionale a României, vor efectua următoarele operaţiuni:
    a) vor receptiona la ghiseu aceste file de cec numai dacă ele sunt însoţite şi de borderou,;
    b) după recepţie vor transmite, prin fax, atât fila de cec, cat şi borderoul însoţitor la sucursala Băncii Naţionale a României (tras), pe care urmează să le plătească;
    c) în situaţia în care sucursalele Băncii Naţionale a României plătitoare accepta plata filelor de cec respective, acestea vor credita conturile unităţilor bancare prezentatoare şi vor remite prin posta la sucursalele Băncii Naţionale a României plătitoare originalele filelor de cec B.N.R. şi borderourile insotitoare.
    3. - Sucursalele Băncii Naţionale a României, care receptioneaza prin fax de la alte sucursale ale Băncii Naţionale a României mesaje privind file de cec şi borderouri insotitoare pe care ar urma să le plătească, vor efectua următoarele operaţiuni:
    a) vor efectua verificarea elementelor obligatorii ale acestor documente;
    b) vor solicita de la sucursalele Băncii Naţionale a României care au transmis mesaje prin fax orice alta informaţie suplimentară pe care o considera necesară;
    c) în cazul acceptării plăţii, aceasta se va efectua prin transmiterea de avize O.I.S. de credit către sucursalele Băncii Naţionale a României, care au primit la ghiseu filele de cec B.N.R. şi borderourile insotitoare.
    4. - Sucursalele Băncii Naţionale a României plătitoare vor lua toate măsurile asiguratorii înaintea efectuării plăţii şi vor urmări receptionarea originalelor documentelor de plată. Pentru efectuarea operaţiunilor de transmitere-recepţie a mesajelor se va utiliza codul reper.
    5. - Societăţile bancare vor lua toate măsurile necesare pentru aducerea la cunoştinţa clienţilor lor ca filele de cec B.N.R., emise în cursul anului 1997 şi nedepuse la ghiseele Băncii Naţionale a României până la data de 30 decembrie 1997 inclusiv, nu mai pot fi decontate ca operaţiuni ale anului 1997, ele urmând a fi decontate ca operaţiuni ale anului 1998.
    6. - Orice incident privind plata filelor de cec B.N.R. prin aceste proceduri va fi raportat operativ la Direcţia decontării operaţiunilor bancare, în vederea luării măsurilor necesare.


    Anexa 5
    PROCEDURI
    de efectuare a plăţilor de mare valoare
    1. - Ultima zi pentru acceptarea la ghiseele centralei şi ale sucursalelor Băncii Naţionale a României a plăţilor de mare valoare este 30 decembrie 1997. În acest sens, orarul de ghiseu se va prelungi până la ora 17,00.
    Sediul O.I.S. 96140 va receptiona mesajele telex de la sucursalele Băncii Naţionale a României până cel mai târziu la ora 18,00.
    2. - Decontarea plăţilor de mare valoare, depuse la ghiseele centralei şi ale sucursalelor Băncii Naţionale a României în data de 30 decembrie 1997, se va efectua în data de 31 decembrie 1997 la ora 9,00, în limita disponibilului aflat în contul curent, inclusiv a garanţiilor constituite la Banca Naţionala a României, pentru data de 30 decembrie 1997.
    3. - Plăţile de mare valoare decontate de către Banca Naţionala a României în datele de 30 şi 31 decembrie 1997 vor fi decontate în conturile clienţilor beneficiari cu aceeaşi dată. Direcţia decontării operaţiunilor bancare va lua toate măsurile pentru ca societăţile bancare beneficiare să între în posesia datelor privind încasările de mare valoare, imediat după decontarea acestora.
    4. - Mesajele de plati de mare valoare refuzate în datele de 30 şi 31 decembrie 1997 vor fi reflectate în conturilor clienţilor plătitori de către unităţile bancare plătitoare, cel mai târziu în data de 31 decembrie 1997.
    5. - În data de 31 decembrie 1997 ghiseele centralei şi ale sucursalelor Băncii Naţionale a României pentru plati de mare valoare vor fi închise.


    Anexa 6
    PROCEDURI
    de decontare a operaţiunilor societăţilor bancare aflate în regim special de decontare a plăţilor şi încasărilor
    1. - Societăţile bancare aflate în regim special de decontare a plăţilor şi încasărilor vor remite administratorului ultimele centralizatoare de plati pentru ziua de decontare 31 decembrie 1997, în ziua de 30 decembrie 1997, până la ora 18,00.
    2. - Centralizatoarele de plati remise administratorului în data de 29 decembrie 1997 de către societăţile bancare aflate în regim special de decontare a plăţilor şi încasărilor vor cuprinde ultimele operaţiuni de plati intrajudetene şi interjudetene dispuse în favoarea bugetului de stat, în vederea decontării lor în data de 30 decembrie 1997.
    3. - Centralizatoarele de plati remise administratorului în data de 30 decembrie 1997 de către societăţile bancare aflate în regim special de decontare a plăţilor vor cuprinde ultimele operaţiuni de plati locale dispuse în favoarea bugetului de stat pe anul 1997, în vederea decontării lor în data de 31 decembrie 1997.
    4. - Administratorul va primi de la societăţile bancare aflate în regim special de decontare a plăţilor şi încasărilor în data de 31 decembrie 1997, până la ora 16,00, centralizatoarele de plati, care includ, în exclusivitate, primele operaţiuni de plati dispuse de acestea pe anul 1998, în vederea decontării lor pe data de 5 ianuarie 1998. În caz contrar, în prima zi lucrătoare a anului 1998, administratorul va deconta numai operaţiunile de încasări corespunzătoare anului 1998, dispuse de alţi titulari de cont în favoarea acestor societăţi bancare.
    5. - Societăţile bancare aflate în regim special de decontare a plăţilor şi încasărilor au obligaţia sa procedeze la debitarea conturilor clienţilor lor, în exclusivitate, în anul 1998, pentru operaţiunile de plati dispuse de aceştia şi decontate de administrator începând cu data de 5 ianuarie 1997, în conformitate cu centralizatoarele de plati.
    -----------