LEGE nr. 645 din 7 decembrie 2002
pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 34/2002 privind prevenirea, reducerea şi controlul integrat al poluarii
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 901 din 12 decembrie 2002



    Parlamentul României adopta prezenta lege.

    Articolul UNIC

    Se aprobă Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 34 din 21 martie 2002 privind prevenirea, reducerea şi controlul integrat al poluarii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 3 aprilie 2002, cu următoarele modificări:
    1. Alineatele (3) şi (6) ale articolului 1 vor avea următorul cuprins:
    "(3) Autorizarea instalaţiilor existente, după reexaminarea condiţiilor, se va face în conformitate cu prevederile art. 6 şi 8. Dacă din reexaminarea condiţiilor rezultă ca instalaţiile existente nu se pot încadra în prevederile menţionate mai sus, titularul activităţii va întocmi un proiect de program pentru conformare, care urmează să fie negociat cu autoritatea competentă pentru protecţia mediului şi aprobat de aceasta.
    ...............................................................
    (6) Nerespectarea termenelor şi măsurilor cuprinse în programul pentru conformare conduce la suspendarea autorizaţiei de mediu şi la suspendarea activităţii instalaţiei până la realizarea măsurilor scadente din program."
    2. Literele g) şi o) ale alineatului (1) şi alineatul (2) al articolului 3 vor avea următorul cuprins:
    "g) pune la dispoziţie publicului rezultatele supravegherii emisiilor în mediu şi modul de respectare a condiţiilor de autorizare;
    ..............................................................
    o) verifica luarea tuturor măsurilor necesare pentru evitarea oricăror riscuri de poluare şi a celor pentru aducerea amplasamentului, după încetarea activităţii, într-o stare care să permită reutilizarea acestuia.
    (2) Ghidurile de evaluare a celor mai bune tehnici disponibile se elaborează şi se aproba prin ordin al ministrului apelor şi protecţiei mediului, în termen de 9 luni de la intrarea în vigoare a prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă."
    3. Litera c) a articolului 5 va avea următorul cuprins:
    "c) autorizarea instalaţiilor existente să fie în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (3); negocierea şi aprobarea programului pentru conformare se vor face în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă;"
    4. Alineatul (2) al articolului 8 va avea următorul cuprins:
    "(2) În situaţia în care normele de calitate a mediului solicita condiţii mai severe decât cele ce pot fi atinse prin introducerea celor mai bune tehnici disponibile, se vor impune măsuri adiţionale specificate în acord şi/sau autorizaţia integrată de mediu, fără a afecta măsurile ce sunt solicitate pentru respectarea normelor de calitate a mediului."
    5. Litera e) a articolului 11 va avea următorul cuprins:
    "e) luarea măsurilor necesare pentru poluarile accidentale şi limitarea consecinţelor acestora;"
    6. Articolul 14 va avea următorul cuprins:
    "Art. 14. - Titularul activităţii este obligat sa informeze la termenele stabilite prin autorizaţia integrată de mediu autoritatea competentă pentru protecţia mediului despre rezultatele monitorizarii emisiilor din instalatie şi, în termen de maximum 24 de ore, despre orice incident sau accident care afectează semnificativ mediul."
    7. Litera k) a alineatului (1) al articolului 16 va avea următorul cuprins:
    "k) altor măsuri stabilite pentru îndeplinirea obligaţiilor de baza prevăzute la art. 11, după caz."
    8. Articolul 18 va avea următorul cuprins:
    "Art. 18. - În situaţia în care prin normele de calitate a mediului se stabilesc condiţii mai severe decât cele ce ar putea fi atinse prin utilizarea tehnicii aflate în operare, introducerea celor mai bune tehnici disponibile poate fi impusa prin condiţii suplimentare, cerute prin autorizaţie, fără a se aduce atingere altor măsuri pentru respectarea normelor de calitate a mediului."
    9. Litera b) a punctului 1 al articolului 20 va avea următorul cuprins:
    "b) nerespectarea obligaţiei titularului activităţii menţionate la art. 11 lit. b), constând în luarea măsurilor care să asigure ca nici o poluare importanţa nu va fi cauzată;"
    10. La anexa nr. 2 următoarele definiţii se modifica după cum urmează:
    "Autoritate competenţa pentru protecţia mediului - autorităţi ale administraţiei publice centrale şi/sau teritoriale pentru protecţia mediului, precum şi alte autorităţi desemnate, însărcinate cu aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare privind protecţia mediului.
    ...............................................................
    Acord integrat de mediu - actul tehnico-juridic emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, conform dispoziţiilor legale în vigoare, care acorda dreptul de a stabili condiţiile de realizare a unei activităţi încă din etapa de proiectare, care să asigure ca instalatia corespunde cerinţelor prezentei ordonanţe de urgenţă. Acordul poate fi eliberat pentru una sau mai multe instalaţii ori părţi ale instalaţiilor situate pe acelaşi amplasament.
    Autorizaţie integrată de mediu - actul tehnico-juridic emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, conform dispoziţiilor legale în vigoare, care acorda dreptul de a exploata în totalitate sau în parte o instalatie, în anumite condiţii care să asigure ca instalatia corespunde cerinţelor prezentei ordonanţe de urgenţă. Autorizaţia poate fi eliberata pentru una sau mai multe instalaţii ori părţi ale instalaţiilor situate pe acelaşi amplasament şi exploatate de către acelaşi titular."
    Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 6 noiembrie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
    PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
    VALER DORNEANU
    Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 18 noiembrie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
    PREŞEDINTELE SENATULUI
    NICOLAE VACAROIU
    Bucureşti, 7 decembrie 2002.
    Nr. 645.
    ───────────────