LEGE nr. 412 din 26 iunie 2002
pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 42/1997 privind navigaţia civilă
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 500 din 11 iulie 2002



    Parlamentul României adopta prezenta lege.

    Articolul 1

    Se aprobă Ordonanţa Guvernului nr. 42 din 28 august 1997 privind navigaţia civilă, emisă în temeiul art. 1 lit. h) din Legea nr. 134/1997 pentru abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 221 din 29 august 1997, cu următoarele modificări şi completări:
    1. Titlul ordonanţei va avea următorul cuprins:
    "ORDONANTA
    privind transportul naval"
    2. Articolul 1 va avea următorul cuprins:
    "Art. 1. - (1) Transportul naval este reglementat prin prevederile prezentei ordonanţe şi ale altor acte normative emise de Guvern sau de autoritatea de stat competenţa, precum şi prin prevederile acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte.
    (2) Prezenta ordonanţă stabileşte normele specifice aplicabile transportului naval, modul de organizare a sistemului instituţional din acest domeniu şi organismele care fac parte din acest sistem, normele specifice privind desfăşurarea în siguranţa a navigaţiei, precum şi normele specifice aplicabile mijloacelor de transport naval şi personalului care deserveşte mijloacele de transport naval şi/sau efectuează activităţi de transport naval, activităţi conexe şi activităţi auxiliare acestora."
    3. După articolul 1 se introduc articolele 1^1 şi 1^2 cu următorul cuprins:
    "Art. 1^1. - Prevederile prezentei ordonanţe se aplică activităţilor de transport naval, activităţilor conexe şi activităţilor auxiliare acestora, care se desfăşoară în apele naţionale navigabile şi în porturile româneşti, navelor care arboreaza pavilionul român, navelor care arboreaza pavilion străin şi navighează în apele naţionale navigabile ale României, precum şi personalului navigant român.
    Art. 1^2. - Prevederile prezentei ordonanţe nu se aplică navelor militare şi porturilor militare."
    4. După articolul 1^2 se introduce capitolul I^1 cu următorul titlu:
    "Sistemul instituţional din domeniul transportului naval"
    5. După titlul capitolului I^1 se introduce secţiunea 1 cu următorul titlu:
    "Autoritatea de stat în domeniul transportului naval"
    6. După titlul secţiunii 1 se introduc articolele 1^3-1^5 cu următorul cuprins:
    "Art. 1^3. - (1) Autoritatea de stat în domeniul transportului naval este Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, denumit în continuare minister, care elaborează şi promovează actele normative şi normele specifice aplicabile transportului naval, urmăreşte aplicarea acestora şi asigura aducerea la îndeplinire a obligaţiilor ce revin statului din acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este parte.
    (2) Ministerul îşi exercită atribuţiile prevăzute la alin. (1) direct sau prin delegare de competenţa prin instituţiile publice, companiile naţionale, regiile autonome sau societăţile comerciale aflate în subordinea sau sub autoritatea sa.
    Art. 1^4. - Ministerul îşi exercită rolul de autoritate de stat în domeniul transportului naval privind activităţile de reglementare, autorizare, coordonare, inspecţie, control, supraveghere şi certificare ale infrastructurilor de transport naval, ale mijloacelor de transport naval, ale activităţilor de transport naval, ale activităţilor conexe şi ale activităţilor auxiliare acestora, precum şi ale personalului care efectuează aceste activităţi şi deserveşte mijloacele de transport naval prin Direcţia generală a transporturilor maritime, pe Dunăre şi cai navigabile din cadrul ministerului, denumita în continuare direcţie.
    Art. 1^5. - (1) Direcţia exercita atribuţiile ministerului privind coordonarea, supravegherea şi controlul, după caz, ale instituţiilor publice, companiilor naţionale, regiilor autonome şi societăţilor comerciale din domeniul transportului naval, care funcţionează în subordinea sau sub autoritatea ministerului, în ceea ce priveşte activităţile prevăzute la art. 1^4.
    (2) Organismele prevăzute la alin. (1) formează sistemul instituţional din domeniul transportului naval şi exercită, potrivit competentelor atribuite, funcţiile de:
    a) autoritate de stat în domeniul siguranţei navigaţiei;
    b) autoritate portuara şi/sau de cai navigabile;
    c) pregătire şi perfecţionare a personalului care deserveşte mijloacele de transport naval sau care desfăşoară activităţi de transport naval, activităţi conexe şi activităţi auxiliare acestora;
    d) alte funcţii specifice domeniului transportului naval."
    7. După articolul 1^5 se introduce secţiunea a 2-a cu următorul titlu:
    "Autoritatea Navala Română"
    8. După titlul secţiunii a 2-a se introduc articolele 1^6-1^8 cu următorul cuprins:
    "Art. 1^6. - Funcţia de autoritate de stat în domeniul siguranţei navigaţiei este îndeplinită de Autoritatea Navala Română, organ tehnic de specialitate din subordinea ministerului, care are următoarele atribuţii:
    a) aduce la îndeplinire obligaţiile ce revin statului din acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este parte;
    b) elaborează normele tehnice naţionale privind construcţia, întreţinerea şi repararea navelor;
    c) certifica şi monitorizează conformitatea navelor sub pavilion român şi a echipamentelor cu normele tehnice naţionale şi cu prevederile convenţiilor internaţionale la care România este parte;
    d) certifica conformitatea companiilor care operează nave care arboreaza pavilion român cu prevederile convenţiilor internaţionale la care România este parte;
    e) acorda brevete, certificate de capacitate, atestate şi certificate de conformitate personalului navigant român;
    f) organizează sesiuni de examene pentru obţinerea brevetelor şi a certificatelor de capacitate;
    g) acorda dreptul de arborare a pavilionului român, dispune suspendarea sau retragerea acestui drept şi eliberează actele de naţionalitate navelor care au obţinut dreptul de arborare a pavilionului român;
    h) efectuează supravegherea navigaţiei şi controlul traficului de nave în apele naţionale navigabile şi în porturile româneşti;
    i) efectuează inspecţia şi controlul navelor, indiferent de pavilionul acestora, în apele naţionale navigabile şi în porturile româneşti privind respectarea prevederilor legale naţionale în domeniu şi ale acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte;
    j) efectuează controlul statului pavilionului la navele care arboreaza pavilionul român;
    k) efectuează controlul statului portului la navele care arboreaza pavilionul altor state şi care se afla în apele naţionale navigabile şi în porturile româneşti;
    l) efectuează înmatricularea şi tine evidenta navelor care arboreaza pavilion român, a navelor aflate în construcţie în România şi a personalului navigant român;
    m) coordonează activităţile de căutare şi salvare a vieţii omeneşti, a navelor şi aeronavelor aflate în pericol pe mare şi în apele naţionale navigabile ale României;
    n) coordonează activităţile de prevenire a poluarii apelor de către navele aflate în apele naţionale navigabile şi, împreună cu autorităţile de protecţie a mediului, coordonează intervenţia pentru depoluare;
    o) asigura supravegherea tehnica privind clasificarea şi certificarea siguranţei construcţiei navelor care arboreaza pavilionul român, în conformitate cu normele tehnice obligatorii de construcţie emise de către minister sau agreate de acesta;
    p) efectuează supravegherea tehnica a lucrărilor de construcţii a navelor care urmează sa arboreze pavilion român şi efectuează certificarea materialelor şi a echipamentelor utilizate la construcţia acestora;
    q) efectuează supravegherea tehnica şi certificarea construcţiei containerelor, în conformitate cu prevederile acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte;
    r) eliberează certificate de tonaj navelor care arboreaza pavilionul român;
    s) cercetează evenimentele şi accidentele de navigaţie;
    t) sancţionează contraventional persoanele care încalcă prevederile legale privind navigaţia civilă şi prevederile legale privind poluarea apelor naţionale navigabile de către nave, dacă faptele acestora nu întrunesc elementele constitutive ale unei infracţiuni;
    u) transcrie constituirea, transmiterea sau stingerea drepturilor reale asupra navelor care arboreaza pavilionul român, precum şi asupra navelor aflate în construcţie;
    v) alte atribuţii stabilite prin actul normativ de organizare şi funcţionare a Autorităţii Navale Române.
    Art. 1^7. - (1) Autoritatea Navala Română se înfiinţează ca instituţie publică cu personalitate juridică, cu finanţare extrabugetara, prin fuziunea Inspectoratului Navigaţiei Civile - I.N.C. cu Regia Autonomă "Registrul Naval Roman".
    (2) Autoritatea Navala Română preia toate drepturile şi obligaţiile celor două persoane juridice care se desfiinţează.
    (3) Regulamentul de organizare şi funcţionare a Autorităţii Navale Române se aproba prin hotărâre a Guvernului.
    Art. 1^8. - Autoritatea Navala Română este condusă de un consiliu de conducere compus din 11 membri dintre care unul este preşedinte şi director general.
    (2) Membrii consiliului de conducere, precum şi preşedintele acestuia se numesc şi se revoca prin ordin al ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei.
    (3) Salarizarea directorului general şi indemnizaţia membrilor consiliului de conducere se stabilesc prin ordin al ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei.
    (4) Personalul salariat din cadrul Inspectoratului Navigaţiei Civile - I.N.C. şi al Regiei Autonome "Registrul Naval Roman" este considerat transferat în cadrul Autorităţii Navale Române începând cu data infiintarii acesteia.
    (5) Salarizarea personalului Autorităţii Navale Române se face potrivit reglementărilor în vigoare pentru instituţiile publice cu finanţare extrabugetara. Drepturile de salarizare şi celelalte drepturi de personal se stabilesc prin contractul colectiv de muncă.
    (6) Personalul transferat beneficiază de salariile şi drepturile avute anterior organizării Autorităţii Navale Române, până la încheierea contractului colectiv de muncă.
    (7) Pentru activităţile şi operaţiunile specifice desfăşurate sau pentru activităţile efectuate în legătură cu acestea Autoritatea Navala Română percepe tarife stabilite prin ordin al ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei.
    (8) Pentru activităţile pe care le efectuează în scopul îndeplinirii obligaţiilor ce revin statului în temeiul prevederilor unor convenţii şi acorduri internaţionale la care România este parte, Autoritatea Navala Română primeşte fondurile necesare acoperirii cheltuielilor, de la bugetul de stat, prin bugetul ministerului.
    (9) Autoritatea Navala Română îşi exercită atribuţiile prin aparatul propriu, prin capitaniile de port şi prin inspectoratele tehnice, care sunt organe teritoriale operative ale acesteia."
    9. După articolul 1^8 se introduce secţiunea a 3-a cu următorul titlu:
    "Administraţii portuare şi/sau de cai navigabile"
    10. După titlul secţiunii a 3-a se introduce articolul 1^9 cu următorul cuprins:
    "Art. 1^9. - (1) Funcţia de autoritate portuara şi/sau de cai navigabile este îndeplinită de administraţiile portuare şi/sau de cai navigabile, care au ca principal obiect de activitate aplicarea politicii portuare şi de cai navigabile, elaborata de către minister, coordonarea activităţilor care se desfăşoară în porturi şi pe căile navigabile şi implementarea programelor de dezvoltare a infrastructurilor de transport naval.
    (2) Modul de organizare şi funcţionare a activităţilor în porturi şi pe căile navigabile, de administrare a infrastructurilor de transport naval şi de desfăşurare a activităţilor de transport naval, a activităţilor conexe şi a activităţilor auxiliare acestora se stabileşte prin lege."
    11. După articolul 1^9 se introduce secţiunea a 4-a cu următorul titlu:
    "Centre de pregătire şi perfecţionare a personalului
    din domeniul transportului naval"
    12. După titlul secţiunii a 4-a se introduc articolele 1^10-1^12 cu următorul cuprins:
    "Art. 1^10. - (1) Funcţia de pregătire şi perfecţionare a personalului care deserveşte mijloacele de transport naval sau care desfăşoară activităţi de transport naval, activităţi conexe şi activităţi auxiliare acestora se asigura prin centre de pregătire şi perfecţionare a personalului din domeniul transportului naval, aflate în subordinea sau sub autoritatea ministerului.
    (2) Regulamentul de organizare şi funcţionare a centrelor de pregătire şi perfecţionare a personalului din domeniul transportului naval se aproba prin hotărâre a Guvernului.
    Art. 1^11. - (1) Centrele de pregătire şi perfecţionare a personalului din domeniul transportului naval, prevăzute la art. 1^10, îşi pot desfăşura activitatea şi prin intermediul unor instituţii publice, regii autonome, societăţi comerciale, asociaţii şi fundaţii acreditate de către minister, cu avizul Ministerului Educaţiei şi Cercetării.
    (2) Criteriile şi condiţiile de acreditare pentru unităţile prevăzute la alin. (1) se stabilesc de către minister.
    Art. 1^12. - (1) Centrele de pregătire şi perfecţionare a personalului din domeniul transportului naval, prevăzute la art. 1^10, pot organiza şi derula şi alte activităţi menţionate în actul normativ de înfiinţare.
    (2) Pentru activităţile şi operaţiunile specifice desfăşurate centrele de pregătire şi perfecţionare a personalului din domeniul transportului naval percep tarife stabilite prin ordin al ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei."
    13. După articolul 1^12 se introduce capitolul I^2 cu următorul titlu:
    "Activităţi de transport naval"
    14. Articolul 2 va avea următorul cuprins:
    "Art. 2. - (1) În sensul prezentei ordonanţe, sunt considerate activităţi de transport naval:
    a) transporturile publice maritime sau fluviale de persoane şi/sau de mărfuri, efectuate de către persoane juridice;
    b) transporturile de persoane şi/sau de mărfuri în folos propriu, pe apele naţionale navigabile, efectuate ca activitate accesorie unei alte activităţi economice, efectuate de persoanele juridice sau fizice care le organizează, mărfurile transportate fiind proprietatea acestora sau rezultatul activităţii lor, iar persoanele transportate fiind angajaţii lor;
    c) transporturile de bunuri şi/sau persoane în interes personal, pe apele naţionale navigabile, efectuate de persoane fizice pentru satisfacerea cerinţelor proprii de transport pe apa, pentru sport sau agrement;
    d) activităţile conexe activităţii de transport naval.
    (2) În apele naţionale se desfăşoară şi activităţi auxiliare activităţilor de transport naval.
    (3) Ministerul stabileşte activităţile de transport naval, activităţile conexe şi activităţile auxiliare acestora, care sunt supuse autorizării, precum şi criteriile de autorizare, cu respectarea prevederilor legale."
    15. După articolul 2 se introduce capitolul I^3 cu următorul titlu:
    "Mijloace de transport naval"
    16. După titlul capitolului I^3 se introduce secţiunea 1 cu următorul titlu:
    "Dispoziţii generale"
    17. După titlul secţiunii 1 se introduc articolele 2^1-2^3 cu următorul cuprins:
    "Art. 2^1. - Toate navele, indiferent de pavilionul pe care îl arboreaza, pe timpul cat navighează sau stationeaza în apele naţionale navigabile ale României, sunt supuse prevederilor legislaţiei naţionale şi ale acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte.
    Art. 2^2. - (1) Orice nava care navighează sau stationeaza în apele naţionale navigabile, indiferent de pavilionul pe care îl arboreaza, trebuie să fie conformă cu regulile de clasificare şi cu regulile tehnice, precum şi cu condiţiile de muncă şi viaţa la bordul navelor, prevăzute în acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este parte, astfel încât sa nu constituie un pericol pentru siguranţa navigaţiei, a persoanelor şi a mărfurilor transportate, precum şi pentru mediu.
    (2) Prevederile alin. (1) se aplică şi navelor care navighează sau stationeaza în apele naţionale, altele decât cele navigabile.
    (3) Normele tehnice obligatorii pentru navele sub pavilion român privind proiectarea, construcţia, modificarea şi repararea se aproba de către minister. Aceste norme pot fi elaborate de organele de specialitate ale ministerului sau pot fi cele ale unor societăţi de clasificare agreate de către minister.
    Art. 2^3. - În porturile româneşti transporturile maritime şi fluviale internaţionale de mărfuri şi/sau de persoane se desfăşoară cu accesul liber şi nediscriminatoriu al tuturor navelor, indiferent de pavilionul pe care îl arboreaza."
    18. Articolul 3 va avea următorul cuprins:
    "Art. 3. - (1) Supravegherea navigaţiei şi controlul traficului în apele naţionale navigabile şi în porturi se exercită de către minister, prin Autoritatea Navala Română.
    (2) Ministerul, prin Autoritatea Navala Română, îşi exercită autoritatea şi asupra navelor care arboreaza pavilion român şi navighează în marea libera şi în apele teritoriale navigabile ale altor state."
    19. După articolul 3 se introduce articolul 3^1 cu următorul cuprins:
    "Art. 3^1. - (1) Reglementările, supravegherea şi controlul navigaţiei în apele naţionale, altele decât cele navigabile, sunt de competenţa consiliilor judeţene, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, pe teritoriul cărora se afla aceste ape.
    (2) Reglementările prevăzute la alin. (1), întocmite de consiliile judeţene, respectiv de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, se aproba de către minister.
    (3) Activitatea de supraveghere şi control se organizează de consiliile judeţene, respectiv de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, cu avizul Autorităţii Navale Române."
    20. Articolul 4 va avea următorul cuprins:
    "Art. 4. - Ministerul urmăreşte asigurarea condiţiilor tehnice minime de navigaţie în apele naţionale navigabile şi în porturi, în ceea ce priveşte adancimile, semnalizarea, manevrarea şi acostarea navelor şi altele asemenea."
    21. Articolul 5 va avea următorul cuprins:
    "Art. 5. - (1) Apele naţionale navigabile ale României sunt formate din marea teritorială, apele interioare navigabile, radele şi acvatoriile portuare, precum şi din bazinele santierelor navale.
    (2) Regimul şi întinderea marii teritoriale şi ale apelor maritime interioare se stabilesc prin lege.
    (3) Apele interioare navigabile sunt constituite din: a) fluviul Dunarea, râurile, canalele şi lacurile situate în interiorul teritoriului României, pe portiunile lor navigabile;
    b) apele navigabile de frontieră, de la malul românesc până la linia de frontieră;
    c) apele maritime interioare.
    (4) Fluviul Dunarea, râurile, canalele şi lacurile situate în interiorul teritoriului României, pe portiunile lor navigabile, precum şi apele navigabile de frontieră, de la malul românesc până la linia de frontieră, constituie căile navigabile interioare ale României, denumite în continuare cai navigabile. Căile navigabile, precum şi administratorii acestora, din punct de vedere al navigaţiei, sunt stabilite nominal şi pe porţiuni, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerului.
    (5) Acvatoriile portuare sunt constituite din totalitatea suprafeţelor apelor incluse în limitele porturilor.
    (6) Radele sunt suprafeţe de apa destinate adapostirii sau stationarii navelor şi, în cazuri speciale, operarii navelor şi pot fi:
    a) rade interioare, care fac parte din acvatoriile portuare;
    b) rade exterioare, suprafeţe de apa în afară limitelor porturilor.
    (7) Bazinele santierelor navale sunt suprafeţe de apa din incinta santierelor navale destinate activităţilor de construcţii şi reparaţii de nave.
    (8) Limitele acvatoriilor şi radelor se stabilesc de către minister."
    22. Articolul 6 se abroga.
    23. Articolul 7 va avea următorul cuprins:
    "Art. 7. - (1) Ministerul stabileşte regulile de siguranţă a navigaţiei în apele naţionale navigabile şi în porturi.
    (2) Ministerul stabileşte reglementările-cadru privind regulile de navigaţie pentru navele de agrement.
    (3) Conducătorii navelor de agrement trebuie să posede certificate de capacitate corespunzătoare.
    (4) Modelul certificatelor şi condiţiile de obţinere a acestora se stabilesc de către minister."
    24. Titlul capitolului II şi titlul secţiunii I se abroga.
    25. După articolul 7 se introduce secţiunea a 2-a cu următorul titlu:
    "Nave"
    26. Articolul 8 va avea următorul cuprins:
    "Art. 8. - Sunt nave, în înţelesul prezentei ordonanţe, navele maritime şi fluviale de orice tip, propulsate sau nepropulsate, care navighează la suprafaţa sau în imersie, destinate transportului de mărfuri şi/sau de persoane, pescuitului, remorcajului sau impingerii, aparate plutitoare cum ar fi: drage, elevatoare plutitoare, macarale plutitoare, graifere plutitoare şi altele asemenea, cu sau fără propulsie, precum şi instalaţiile plutitoare care în mod normal nu sunt destinate deplasarii sau efectuării de lucrări speciale, cum ar fi: docuri plutitoare, debarcadere plutitoare, pontoane, hangare plutitoare pentru nave, platforme de foraj şi altele asemenea, farurile plutitoare, ambarcatiunile mici şi cele destinate activităţilor de agrement."
    27. Articolul 9 se abroga.
    28. Articolul 10 va avea următorul cuprins:
    "Art. 10. - Fac parte din nava instalaţiile, maşinile şi motoarele care asigura propulsia navei sau produc o alta acţiune mecanică, împreună cu mecanismele şi mijloacele necesare transmiterii acestei acţiuni, toate echipamentele necesare navigaţiei, diferitelor manevre, siguranţei navei, salvării vieţii umane, prevenirii poluarii, comunicaţiilor, igienei şi exploatării potrivit destinaţiei navei, precum şi proviziile."
    29. După articolul 10 se introduc articolele 10^1 şi 10^2 cu următorul cuprins:
    "Art. 10^1. - (1) Conformitatea cu normele tehnice obligatorii de construcţie a navelor, prevăzute la art. 2^2 alin. (3), şi cu prevederile acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte se dovedeşte cu certificate emise de către Autoritatea Navala Română sau de către o organizaţie cu care ministerul a încheiat convenţii de lucru în acest sens.
    (2) Orice nava care se construieste în alt stat şi urmează, la finalizarea lucrărilor, sa arboreze pavilionul român trebuie să fie supravegheată în timpul construcţiei de către Autoritatea Navala Română sau de către o organizaţie cu care ministerul a încheiat convenţii de lucru în acest sens.
    Art. 10^2. - (1) Ministerul aproba şi face publice normele tehnice naţionale obligatorii de construcţie a navelor.
    (2) Anual ministerul aproba şi face publică lista cuprinzând societăţile de clasificare ale căror norme tehnice de construcţie a navelor sunt agreate de acesta.
    (3) Anual ministerul aproba şi face publică lista cuprinzând organizaţiile cu care a încheiat convenţii de lucru pentru delegarea dreptului de emitere a certificatelor de conformitate cu prevederile convenţiilor internaţionale la care România este parte, pentru nave şi, după caz, pentru companiile care le operează.
    (4) Criteriile privind alegerea organizaţiilor menţionate la alin. (3) se stabilesc de către minister."
    30. Articolul 11 va avea următorul cuprins:
    "Art. 11. - Pe timpul cat navighează în apele naţionale navigabile ale României, operează sau stationeaza în porturile româneşti, nava, indiferent de pavilionul pe care îl arboreaza, trebuie:
    a) să aibă la bord toate actele, certificatele şi documentele navei şi ale echipajului, valabile, eliberate de autorităţile competente din statul al cărui pavilion îl arboreaza sau de organizaţii recunoscute de respectivele autorităţi;
    b) să aibă la bord echipajul minim de siguranţă prevăzut în certificatul eliberat de autoritatea competentă din statul al cărui pavilion îl arboreaza nava."
    31. Articolul 12 va avea următorul cuprins:
    "Art. 12. - Reprezentanţii Autorităţii Navale Române şi ai capitaniilor de port au dreptul la vizita, la orice ora din zi sau din noapte, la bordul navelor aflate în apele naţionale navigabile sau în porturile româneşti, indiferent de pavilionul pe care îl arboreaza. Activitatea de control se desfăşoară în conformitate cu legislaţia naţionala în vigoare şi cu prevederile acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte."
    32. După articolul 12 se introduce articolul 12^1 cu următorul cuprins:
    "Art. 12^1. - Navele, indiferent de pavilionul pe care îl arboreaza, au obligaţia, atunci când se afla în apele naţionale navigabile ale României şi în porturile româneşti, să respecte dispoziţiile Autorităţii Navale Române, ale capitaniilor de port şi ale administraţiilor portuare şi/sau de cai navigabile privind intrarea/ieşirea şi navigaţia prin acestea, staţionarea şi operarea în porturi."
    33. La capitolul II, titlul secţiunii a II-a se abroga.
    34. După articolul 12^1 se introduce secţiunea a 3-a cu următorul titlu:
    "Înscrierea navelor, constituirea, transmiterea
    şi stingerea drepturilor reale asupra navelor"
    35. Articolul 13 va avea următorul cuprins:
    "Art. 13. - (1) Navele care arboreaza pavilion român pot fi transmise în proprietatea sau folosinţă altor persoane juridice ori fizice, române sau străine, în condiţiile legii.
    (2) Constituirea de drepturi reale asupra navelor care arboreaza pavilion român în favoarea unor persoane juridice ori fizice, române sau străine, este permisă în condiţiile legii.
    (3) Constituirea, transmiterea sau stingerea drepturilor reale asupra navelor care arboreaza pavilion român se transcrie, la solicitarea persoanelor juridice sau fizice titulare ale acestor drepturi, în registrele prevăzute la art. 18, făcându-se menţiunile corespunzătoare şi în actul de naţionalitate."
    36. La capitolul II, titlul secţiunii a III-a se abroga.
    37. Articolul 14 se abroga.
    38. Articolul 15 va avea următorul cuprins:
    "Art. 15. - (1) Contractul de construcţie al navei va fi transcris în registrul prevăzut la art. 18^1.
    (2) În acest registru se transcriu transmiterile de proprietate, precum şi, după caz, constituirile, transmiterile sau stingerile unor drepturi reale asupra navelor în construcţie, la solicitarea titularilor acestor drepturi, înainte de obţinerea documentului care să ateste naţionalitatea navei."
    39. După articolul 15 se introduc articolele 15^1-15^3 cu următorul cuprins:
    "Art. 15^1. - (1) Orice nava care se construieste în România trebuie să aibă un proiect avizat de autoritatea competentă a statului al cărui pavilion urmează sa îl arboreze sau de o organizaţie recunoscută de respectiva autoritate.
    (2) Persoanele juridice sau fizice care construiesc o nava în România trebuie să obţină, înaintea începerii construcţiei acesteia, autorizaţia de construcţie, emisă de căpitănia de port în a carei zona de activitate se construieste nava, pe baza proiectului prevăzut la alin. (1).
    (3) Autoritatea sau organizaţia recunoscută, prevăzută la alin. (1), are obligaţia sa supravegheze executarea construcţiei navei.
    (4) Ridicarea sau lansarea la apa de pe cala sau doc a unei nave se poate face numai cu aprobarea şi sub supravegherea căpităniei de port.
    Art. 15^2. - (1) În perioada probelor de mars navele nou-construite în santierele navale din România arboreaza pavilionul român, pe baza unui permis provizoriu emis de către Autoritatea Navala Română, la solicitarea şantierului naval.
    (2) După preluarea de către beneficiar a navelor nou-construite, acestea vor arbora pavilionul statului în care au fost înmatriculate şi vor avea la bord documentul care atesta naţionalitatea navei, emis de autoritatea competentă a statului respectiv.
    (3) Navele nou-construite în România, care urmează să fie înmatriculate în alt stat, pot naviga şi pe baza unui permis provizoriu de arborare a pavilionului acelui stat, emis de misiunea diplomatică pentru România a statului în care urmează să fie înmatriculată nava.
    Art. 15^3. - (1) Până la obţinerea dreptului de arborare a pavilionului român navele nou construite sau dobândite în afară teritoriului României de persoane juridice sau fizice române pot naviga pe baza unui permis provizoriu emis de misiunea diplomatică a României pentru statul unde se afla nava.
    (2) Misiunea diplomatică prevăzută la alin. (1) eliberează permisul provizoriu de arborare a pavilionului român numai dacă solicitantul face dovada ca nava îndeplineşte condiţiile tehnice minime care să îi permită staţionarea sau deplasarea în siguranţa şi că nu constituie o sursa de poluare a mediului.
    (3) Permisele provizorii prin care se acordă dreptul de arborare a pavilionului român, emise de misiunile diplomatice ale României conform alin. (1), pot avea o valabilitate de cel mult 180 de zile, care va putea fi prelungită numai în mod excepţional, cu acordul ministerului.
    (4) Nava care navighează în baza unui permis provizoriu de arborare a pavilionului român, emis de o misiune diplomatică a României, nu poate fi utilizata în scop comercial."
    40. Articolul 16 va avea următorul cuprins:
    "Art. 16. - În scopul ţinerii evidentei navele se clasifica după cum urmează:
    a) nave de categoria I: - navele cu propulsie proprie destinate transportului de mărfuri şi/sau de persoane, remorcarii sau impingerii, cu o putere mai mare de 136 kW, navele fără propulsie care au o capacitate de încărcare mai mare de 10 tone, aparatele şi instalaţiile plutitoare cu un deplasament mai mare de 15 tone;
    b) nave de categoria a II-a: - celelalte tipuri de nave, inclusiv ambarcatiunile mici;
    c) nave de agrement: - velierele şi iahturile, indiferent de deplasament, construite şi echipate pentru călătorii de lungă durata, precum şi cele destinate activităţilor sportive şi de agrement."
    41. După articolul 16 se introduce articolul 16^1 cu următorul cuprins:
    "Art. 16^1. - Categoriile de nave de agrement, precum şi brevetul/certificatul de capacitate pe care trebuie să îl posede conducătorii acestora se stabilesc de către minister."
    42. Articolul 17 va avea următorul cuprins:
    "Art. 17. - (1) Navele, aparatele şi instalaţiile plutitoare cu propulsie proprie, de categoria I, se individualizează printr-un nume propus de proprietar şi aprobat de Autoritatea Navala Română.
    (2) Navele, aparatele şi instalaţiile plutitoare fără propulsie, de categoria I, se individualizează printr-un număr de înmatriculare acordat de Autoritatea Navala Română.
    (3) Navele de categoria a II-a şi navele de agrement se individualizează printr-un număr acordat de căpitănia portului de înmatriculare. La solicitarea proprietarului şi cu acordul căpităniei portului de înmatriculare, navele de categoria a II-a şi navele de agrement pot purta şi un nume.
    (4) Numele navei sau numărul prin care navele se individualizează se înscrie pe corpul navei, în mod vizibil, pe ambele borduri şi în pupa navei şi, după caz, şi pe suprastructura acesteia. În pupa navei se înscrie şi numele portului de înmatriculare.
    (5) Numele navei sau numărul prin care nava se individualizează se înscrie şi pe colacii, plutele, barcile şi salupele de salvare cu care este echipata aceasta."
    43. Articolul 18 va avea următorul cuprins:
    "Art. 18. - (1) Navele care au obţinut dreptul de arborare a pavilionului român se înregistrează în registre matricole de evidenta, după cum urmează:
    a) navele de categoria I, în registrele matricole ale navelor de categoria I, ţinute de către capitaniile de port stabilite de Autoritatea Navala Română;
    b) navele de categoria a II-a şi navele de agrement, în registrele matricole ale navelor de categoria a II-a, ţinute de către capitaniile de port stabilite de Autoritatea Navala Română.
    (2) După înregistrarea în registrul matricol al navelor de categoria I, o nava de categoria I se înscrie şi în registrul de evidenta centralizata ţinut de către Autoritatea Navala Română."
    44. După articolul 18 se introduc articolele 18^1-18^4 cu următorul cuprins:
    "Art. 18^1. - Evidenta navelor în construcţie se tine de către capitaniile de port în a căror zona de activitate se afla şantierul naval, în registrul de evidenta a navelor în construcţie.
    Art. 18^2. - Forma şi conţinutul registrelor matricole şi ale registrelor de evidenta a navelor se aproba de către minister, la propunerea Autorităţii Navale Române.
    Art. 18^3. - (1) După înscrierea în registrele prevăzute la art. 18 se eliberează actul de naţionalitate care atesta dreptul navei de arborare a pavilionului român.
    (2) Valabilitatea actelor de naţionalitate este de 5 ani şi se poate prelungi pe perioade de încă 5 ani, cu condiţia ca certificatele de stare tehnica să fie valabile.
    (3) Forma şi conţinutul actelor de naţionalitate şi ale certificatelor de stare tehnica se aproba şi se fac publice de către minister.
    Art. 18^4. - (1) În cazul contractelor de închiriere de tip bare-boat sau leasing pentru nave care arboreaza pavilion român, încheiate între proprietari români şi operatori români sau străini ori între operatori, operatorul care exploatează efectiv nava trebuie să solicite, cu acordul proprietarului, eliberarea unui nou act de naţionalitate în care, pe lângă numele proprietarului, să fie menţionat şi numele acestuia. Noul act de naţionalitate se eliberează cu condiţia depunerii prealabile a actului de naţionalitate iniţial, care se păstrează la Autoritatea Navala Română.
    (2) Noul act de naţionalitate, eliberat în condiţiile alin. (1), este valabil pe perioada derulării contractului sau până la solicitarea în scris a proprietarului privind anularea acestuia.
    (3) După expirarea sau anularea actului de naţionalitate eliberat în condiţiile alin. (1), acesta se depune la Autoritatea Navala Română care restituie proprietarului actul de naţionalitate iniţial."
    45. Articolele 19 şi 20 se abroga.
    46. Articolul 21 va avea următorul cuprins:
    "Art. 21. - Constituirile ori transmiterile de drepturi reale asupra navelor, precum şi stingerea acestor drepturi, care nu sunt transcrise în registrele prevăzute la art. 18 şi 18^1-18^4, nu sunt opozabile terţilor."
    47. Articolul 22 se abroga.
    48. La capitolul II, titlul secţiunii a IV-a se abroga.
    49. După articolul 22 se introduce secţiunea a 4-a cu următorul titlu:
    "Naţionalitatea navei şi dreptul de a arbora pavilionul
    român"
    50. Articolul 23 va avea următorul cuprins:
    "Art. 23. - (1) Orice nava care se afla în apele naţionale navigabile ale României trebuie să arboreze pavilionul statului în care este înmatriculată.
    (2) Navele au naţionalitatea statului în care au fost înmatriculate şi al cărui pavilion sunt autorizate sa îl arboreze."
    51. Articolul 24 va avea următorul cuprins:
    "Art. 24. - (1) În numele Guvernului, ministerul, prin Autoritatea Navala Română, acorda dreptul de arborare a pavilionului român şi dispune suspendarea sau retragerea acestui drept.
    (2) Dreptul de a arbora pavilionul român se acordă:
    a) navelor maritime proprietate a persoanelor juridice sau fizice române;
    b) navelor maritime proprietate a persoanelor juridice sau fizice străine care au sediul unei filiale sau domiciliul în România;
    c) navelor fluviale proprietate a persoanelor fizice sau juridice române, la care participarea capitalului românesc este de cel puţin 51%;
    d) navelor maritime proprietate a persoanelor fizice sau juridice străine, închiriate în bare-boat sau cumpărate în leasing de persoane fizice sau juridice române;
    e) navelor fluviale proprietate a persoanelor fizice sau juridice străine, închiriate în bare-boat sau cumpărate în leasing de persoane fizice sau juridice române, la care participarea capitalului românesc este de cel puţin 51%.
    (3) În toate cazurile prevăzute la alin. (2) trebuie să se facă dovada ca navele îndeplinesc prevederile art. 10^1."
    52. După articolul 24 se introduce articolul 24^1 cu următorul cuprins:
    "Art. 24^1. - (1) Pentru a obţine dreptul de arborare a pavilionului român, în condiţiile art. 24, persoanele juridice române trebuie să prezinte certificatul de radiere a navelor sau de suspendare a dreptului de arborare a pavilionului, după caz, emis de către autoritatea competentă a statului al cărui pavilion l-au arborat anterior.
    (2) Navele menţionate la alin. (1) pierd dreptul de arborare a pavilionului român la încetarea contractului de închiriere de tip bare-boat sau leasing ori la solicitarea în scris a proprietarului sau a operatorului, cu avizul proprietarului, după caz."
    53. Articolul 25 va avea următorul cuprins:
    "Art. 25. - Navele care au obţinut dreptul de arborare a pavilionului român sunt de naţionalitate română şi nu au dreptul sa arboreze pavilionul altui stat."
    54. După articolul 25 se introduce articolul 25^1 cu următorul cuprins:
    "Art. 25^1. - (1) Navele autorizate sa arboreze pavilionul român au dreptul sa navigheze numai dacă au la bord următoarele documente:
    a) documentele care atesta dreptul de a arbora acest pavilion;
    b) certificatul de conformitate cu normele tehnice obligatorii;
    c) certificatele care să ateste conformitatea cu prevederile acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte.
    (2) Navele care arboreaza pavilionul român trebuie să ţină un jurnal de bord şi, după caz, alte jurnale stabilite de către minister."
    55. Articolul 26 va avea următorul cuprins:
    "Art. 26. - Dreptul de a arbora pavilionul român se suspenda la solicitarea proprietarului navei, care are obligaţia sa predea Autorităţii Navale Române actul de naţionalitate a navei."
    56. După articolul 26 se introduc articolele 26^1 şi 26^2 cu următorul cuprins:
    "Art. 26^1. - Dreptul de a arbora pavilionul român se poate retrage:
    a) la solicitarea proprietarului navei;
    b) dacă nu mai sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 24 alin. (2).
    Art. 26^2. - Procedurile privind obţinerea dreptului de a arbora pavilionul român, înmatricularea, luarea şi scoaterea din evidenta a navelor, transcrierea drepturilor reale asupra navelor se aproba de către minister, la propunerea Autorităţii Navale Române, şi se fac publice de către acesta."
    57. Capitolul III va avea următorul titlu:
    "Personalul navigant şi echipajul navelor"
    58. La capitolul III, secţiunea 1 va avea următorul titlu:
    "Personalul navigant. Echipajul navelor"
    59. Articolul 27 va avea următorul cuprins:
    "Art. 27. - (1) Personalul navigant român este constituit din totalitatea persoanelor care au cetăţenie română şi care poseda un brevet sau un certificat de capacitate, obţinut în conformitate cu prevederile legale şi care da dreptul acestora sa îndeplinească funcţii la bordul navelor.
    (2) Evidenta personalului navigant român se tine de către Autoritatea Navala Română, prin capitaniile de port, în registrele de evidenta a personalului navigant.
    (3) Forma şi conţinutul registrului de evidenta a personalului navigant român se aproba de către minister, la propunerea Autorităţii Navale Române."
    60. Articolul 28 va avea următorul cuprins:
    "Art. 28. - (1) Orice nava care arboreaza pavilionul român este deservita de un echipaj care asigura operarea navei în condiţii de siguranţă şi de protecţie a mediului şi îndeplineşte alte activităţi la bordul navei.
    (2) Echipajul este format din personal navigant şi personal auxiliar, iar componenta acestuia este stabilită conform tipului şi destinaţiei navei."
    61. După articolul 28 se introduc articolele 28^1 şi 28^2 cu următorul cuprins:
    "Art. 28^1. - (1) În cadrul echipajului funcţiile la bordul navelor care arboreaza pavilionul român pot fi îndeplinite numai de personalul navigant care poseda brevete sau certificate de capacitate corespunzătoare, după caz.
    (2) Personalul auxiliar efectuează activităţi la bordul navelor, pentru care nu se eliberează brevete sau certificate de capacitate.
    (3) Toţi membrii echipajului trebuie să facă dovada ca au vârsta minima necesară şi ca îndeplinesc condiţiile de sănătate prevăzute în reglementările naţionale şi în acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este parte.
    Art. 28^2. - (1) Fiecare membru al echipajului trebuie să posede în mod obligatoriu, ca document de identitate, un carnet de marinar.
    (2) Carnetul de marinar se eliberează, în numele Guvernului, de către minister, prin Autoritatea Navala Română.
    (3) Forma şi conţinutul carnetului de marinar se aproba de către minister, la propunerea Autorităţii Navale Române."
    62. Articolul 29 va avea următorul cuprins:
    "Art. 29. - (1) Personalul de specialitate al santierelor, care participa la efectuarea probelor de mars ale navelor nou-construite sau ieşite din reparaţii, va fi ambarcat pe perioada probelor fără sa posede un carnet de marinar.
    (2) Căpitănia de port stabileşte echipajul minim de siguranţă care trebuie să fie ambarcat pe aceste nave, pe perioada probelor de mars."
    63. Articolul 30 va avea următorul cuprins:
    "Art. 30. - La bordul navelor care arboreaza pavilionul român, în afară echipajului, pot fi imbarcate şi alte persoane, în limita mijloacelor de salvare existente la bord, cu acordul şi pe răspunderea proprietarului/operatorului navei şi cu aprobarea căpităniei portului de îmbarcare. Aceste persoane nu sunt obligate sa posede carnet de marinar."
    64. La capitolul III, titlul secţiunii a II-a se abroga.
    65. Articolul 31 va avea următorul cuprins:
    "Art. 31. - (1) Din punct de vedere al activităţii desfăşurate personalul navigant este format din următoarele categorii:
    a) personal de punte;
    b) personal de maşini;
    c) personal de radiocomunicatii.
    (2) Din punct de vedere al calificării personalul navigant este format din următoarele categorii:
    a) personal navigant posesor de brevete, respectiv personalul prevăzut la art. 32 lit. a)-f);
    b) personal navigant posesor de certificate de capacitate, respectiv personalul prevăzut la art. 32 lit. g).
    (3) Personalul auxiliar poate fi format din următoarele categorii:
    a) personal medico-sanitar;
    b) personal sanitar-veterinar;
    c) personal de pescuit şi de prelucrare a peştelui;
    d) personal tehnologic;
    e) personal administrativ;
    f) personal pentru alte activităţi la bordul navei."
    66. Articolul 32 va avea următorul cuprins:
    "Art. 32. - Ierarhia funcţiilor, în cadrul echipajului navei, este:
    a) comandant;
    b) secund;
    c) ofiţeri de punte;
    d) şef mecanic;
    e) ofiţeri mecanici;
    f) alţi ofiţeri;
    g) personal cu certificat de capacitate: şef echipaj, fitter, timonier, conducător de şalupă, ajutor mecanic, electrician, pompagiu, fochist, motorist, marinar;
    h) personal auxiliar."
    67. După articolul 32 se introduc articolele 32^1 şi 32^2 cu următorul cuprins:
    "Art. 32^1. - Regulamentul-cadru privind serviciul la bordul navelor care arboreaza pavilionul român se aproba de către minister, la propunerea Autorităţii Navale Române.
    Art. 32^2. - (1) Orice nava care arboreaza pavilionul român trebuie să aibă la bord, indiferent de situaţia în care se afla, un echipaj minim de siguranţă.
    (2) Echipajul minim de siguranţă se stabileşte în funcţie de tipul şi destinaţia navei, de mărimea acesteia, de numărul de nave din convoi, de gradul de automatizare al navei, precum şi de situaţia în care se afla nava: în mars, în stationare, în reparaţii, în conservare sau în iernatic.
    (3) Echipajul minim de siguranţă asigura conducerea navei în siguranţa în timpul navigaţiei şi al manevrelor, paza şi siguranţa navei în stationare, vitalitatea navei, prevenirea şi stingerea incendiilor la bord, prevenirea poluarii mediului, exploatarea în siguranţa a instalaţiilor şi a echipamentelor de propulsie, guvernare, manevra, navigaţie şi telecomunicaţii.
    (4) Autoritatea Navala Română stabileşte echipajul minim de siguranţă, precum şi funcţiile acestuia, pentru fiecare categorie de nava, şi eliberează un certificat privind echipajul minim de siguranţă. Autoritatea Navala Română stabileşte condiţiile de eliberare şi perioada de valabilitate a acestuia."
    68. Articolul 33 se abroga.
    69. Articolul 34 va avea următorul cuprins:
    "Art. 34. - (1) Brevetele sau certificatele de capacitate se obţin după promovarea unui examen susţinut în faţa unei comisii stabilite de Autoritatea Navala Română sau, după caz, prin echivalare, la cerere.
    (2) Brevetele sau certificatele de capacitate se eliberează de către Autoritatea Navala Română, în numele ministerului."
    70. După articolul 34 se introduce articolul 34^1 cu următorul cuprins:
    "Art. 34^1. - Condiţiile de obţinere, reconfirmare, suspendare sau anulare a brevetelor şi a certificatelor de capacitate, nomenclatorul, forma şi conţinutul acestora, precum şi funcţiile care pot fi îndeplinite la bordul navelor de posesorii brevetelor şi ai certificatelor de capacitate se aproba de către minister, la propunerea Autorităţii Navale Române."
    71. Articolul 35 va avea următorul cuprins:
    "Art. 35. - (1) Pentru participarea la examenul prevăzut la art. 34 alin. (1) personalul navigant trebuie să facă dovada ca a absolvit cursurile de pregătire şi perfecţionare organizate în conformitate cu reglementările naţionale şi acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este parte.
    (2) Durata şi conţinutul cursurilor de pregătire şi perfecţionare se aproba de către minister, la propunerea Autorităţii Navale Române."
    72. După articolul 35 se introduc articolele 35^1 şi 35^2 cu următorul cuprins:
    "Art. 35^1. - Pentru a putea îndeplini o funcţie la bordul navei personalul navigant şi personalul auxiliar trebuie să facă dovada ca au absolvit cursurile de pregătire şi perfecţionare organizate în conformitate cu reglementările naţionale şi acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este parte.
    Art. 35^2. - Pentru activităţile sportive, de agrement sau transport în interes personal Autoritatea Navala Română va stabili portiunile din apele naţionale navigabile şi categoriile de nave cu care şi unde se desfăşoară aceste activităţi pentru care sunt necesare certificate de capacitate, precum şi condiţiile şi cursurile obligatorii pentru obţinerea acestora."
    73. Articolul 36 va avea următorul cuprins:
    "Art. 36. - (1) Personalul navigant care face parte din echipajul navelor care arboreaza pavilion român trebuie să aibă cetăţenie română.
    (2) Personalul navigant prevăzut la alin. (1) poate fi şi de alta cetăţenie decât cea română, cu excepţia comandantului, a secundului şi a şefului mecanic, cu aprobarea Autorităţii Navale Române şi numai dacă brevetele sau certificatele de capacitate ale acestora sunt recunoscute de către Autoritatea Navala Română.
    (3) În situaţii excepţionale, pentru o perioadă limitată de timp, cu aprobarea Autorităţii Navale Române sau dacă prin acordurile internaţionale la care România este parte se prevede astfel, la bordul unei nave care arboreaza pavilionul român pot fi angajate pe funcţiile de comandant, secund sau de şef mecanic şi persoane care nu sunt de cetăţenie română, cu condiţia ca brevetele acestora să fie recunoscute de către Autoritatea Navala Română.
    (4) Toate persoanele care fac parte din echipajul unei nave care arboreaza pavilionul român, dar nu sunt de cetăţenie română, beneficiază de aceleaşi drepturi şi au aceleaşi obligaţii ca şi membrii echipajului de cetăţenie română."
    74. Articolul 37 va avea următorul cuprins:
    "Art. 37. - (1) Personalul navigant român se poate ambarca şi pe nave care arboreaza pavilionul altor state, pe cont propriu sau prin intermediul agentiilor de personal navigant.
    (2) Agenţiile de personal navigant, persoane juridice române, prevăzute la alin. (1), pentru a fi autorizate în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului, au următoarele obligaţii:
    a) să respecte prevederile convenţiilor internaţionale la care România este parte, referitoare la echipaje;
    b) sa constituie garanţia stabilită pentru a asigura cheltuielile de repatriere a membrilor echipajului, în cazul în care proprietarul sau operatorul navei nu îşi îndeplineşte aceasta obligaţie.
    (3) Personalul navigant român care a fost ambarcat pe nave care arboreaza pavilion străin, în conformitate cu prevederile alin. (1), pentru a i se lua în considerare stagiul de ambarcare, trebuie să prezinte la căpitănia de port la care este înregistrat copie de pe contractele individuale de ambarcare şi adeverintele privind perioadele de ambarcare, eliberate de la nave.
    (4) În cazul nerespectării prevederilor alin. (3) perioadele de ambarcare efectuate nu se vor lua în considerare la calculul stagiului în vederea înscrierii la examenele pentru obţinerea de brevete sau certificate de capacitate sau la reconfirmarea acestora şi nici pentru stabilirea unor drepturi conform prevederilor legale."
    75. La capitolul III, secţiunea a 3-a va avea următorul titlu:
    "Drepturile şi obligaţiile echipajului"
    76. Articolul 38 va avea următorul cuprins:
    "Art. 38. - Raporturile de muncă ale membrilor echipajelor navelor care arboreaza pavilionul român cu angajatorii lor se stabilesc pe baza prevederilor legislaţiei naţionale, ale acordurilor şi ale convenţiilor internaţionale la care România este parte, precum şi pe baza contractelor colective de muncă şi a celor individuale de ambarcare."
    77. După articolul 38 se introduce articolul 38^1 cu următorul cuprins:
    "Art. 38^1. - Timpul de lucru şi cel de odihnă, precum şi drepturile şi condiţiile de muncă şi viaţa ce trebuie asigurate la bordul navelor care arboreaza pavilionul român se stabilesc de către minister, în conformitate cu legislaţia muncii, cu acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este parte."
    78. Articolul 39 va avea următorul cuprins:
    "Art. 39. - (1) Pe perioada în care se afla ambarcat personalul care formează echipajul navei are dreptul la cazare gratuita pe nava, la hrana sau la alocaţie zilnica de hrana, care se acordă în cuantumul şi în condiţiile stabilite prin contractul colectiv de muncă şi/sau prin contractul individual de ambarcare, pentru societăţile comerciale, sau prin hotărâre a Guvernului, pentru instituţiile publice sau regiile autonome. Cheltuielile pentru hrana sau alocaţia zilnica de hrana se suporta de angajator din cheltuielile de exploatare, sunt deductibile fiscal şi nu se includ în veniturile salariale supuse impozitării.
    (2) În cazul în care o nava care arboreaza pavilionul român efectuează voiaj internaţional, membrii echipajului au dreptul la o diurna în valută pe perioada voiajului, din care se retine contravaloarea hranei asigurate la bord. Nivelul diurnei şi moneda în care se plăteşte, precum şi nivelul contravalorii hranei se stabilesc prin contractul colectiv de muncă şi prin contractul individual de ambarcare, în cazul societăţilor comerciale, sau prin hotărâre a Guvernului, în cazul instituţiilor publice sau al regiilor autonome.
    (3) Proprietarii sau operatorii navelor care arboreaza pavilionul român au obligaţia de a respecta prevederile acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte, referitoare la echipajele navelor.
    (4) Pentru echipamentul propriu pierdut sau distrus în timpul ambarcarii, din cauza serviciului sau a unui eveniment de navigaţie şi fără culpa sa, echipajul are dreptul la o despăgubire al carei cuantum este stabilit prin contractul colectiv de muncă şi/sau prin contractul individual de ambarcare."
    79. Articolul 40 se abroga.
    80. Articolul 41 va avea următorul cuprins:
    "Art. 41. - Comandantul exercita comanda pe nava şi în acest scop este investit cu autoritate asupra tuturor persoanelor ambarcate pe nava şi îndeplineşte atribuţiile ce îi revin potrivit prevederilor legislaţiei naţionale şi acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte."
    81. Articolul 42 va avea următorul cuprins:
    "Art. 42. - (1) În cazul în care comandantul, indiferent din ce motiv, se afla în imposibilitatea de a exercita comanda navei, aceasta trece asupra secundului şi apoi asupra ofiţerilor de punte, după caz, în ordinea ierarhica stabilită prin Regulamentul privind serviciul la bordul navelor.
    (2) Fiecare preluare de comanda se înscrie în jurnalul de bord al navei, menţionându-se circumstanţele care au determinat-o."
    82. După articolul 42 se introduc articolele 42^1-42^3 cu următorul cuprins:
    "Art. 42^1. - (1) Comandantul este responsabil de starea de navigabilitate a navei, de menţinerea la bord a condiţiilor pentru navigaţia în siguranţa şi de protecţie a mediului, a condiţiilor de muncă şi viaţa a echipajului navei.
    (2) Înaintea începerii oricărui voiaj, precum şi în timpul acestuia comandantul trebuie să se asigure ca nava îndeplineşte condiţiile prevăzute la alin. (1), în caz contrar acesta trebuind sa informeze proprietarul sau, după caz, operatorul navei, pentru remedierea situaţiei.
    Art. 42^2. - În cazul în care nava se afla în pericol, comandantul trebuie să acţioneze pentru a salva persoanele care se afla la bord, pentru a proteja nava şi incarcatura şi pentru a păstra în siguranţa jurnalul de bord şi celelalte documente ale navei, şi nu va părăsi nava, cu excepţia cazului când nu mai exista sanse reale de salvare a navei.
    Art. 42^3. - (1) În cazul în care o nava care arboreaza pavilionul român este arestata, reţinută sau sechestrata de autorităţile dintr-un alt stat, comandantul va informa imediat cea mai apropiată misiune diplomatică a României şi Autoritatea Navala Română.
    (2) În acelaşi mod trebuie să acţioneze comandantul şi în situaţia în care a fost revocată măsura arestării, reţinerii sau sechestrării."
    83. Articolul 43 va avea următorul cuprins:
    "Art. 43. - (1) Comandantul navei, indiferent de pavilionul pe care îl arboreaza, atunci când nava se afla în stationare sau navighează în apele naţionale navigabile ale României, navighează în apele interioare naţionale navigabile ale altor state sau în marea libera şi urmează să facă escala într-un port românesc, este obligat sa întocmească un raport scris despre orice eveniment petrecut pe nava, precum: abordaj, avarie, poluare, incendiu, inec, acte de indisciplina sau revolta la bord şi altele asemenea.
    (2) Comandantul este obligat să depună raportul asupra evenimentelor prevăzute la alin. (1), după cum urmează:
    a) la căpitănia de port în a carei zona de activitate se afla nava în momentul producerii incidentului;
    b) la căpitănia primului port românesc în care va sosi nava, dacă în momentul evenimentului nava se afla în mars în apele naţionale navigabile ale României, în marea libera sau dacă evenimentul s-a produs pe căile navigabile interioare între ultimul port străin şi primul port din apele naţionale ale României."
    84. După articolul 43 se introduce articolul 43^1 cu următorul cuprins:
    "Art. 43^1. - În cazul în care navele care arboreaza pavilionul român se afla în afară apelor naţionale navigabile ale României, raportul comandantului privind evenimentele prevăzute la art. 43 se depune după cum urmează:
    a) la autoritatea locală competenţa în domeniul navigaţiei, dacă evenimentul s-a produs în apele aparţinând unui alt stat, fie ca nava se afla în mars, fie ca se afla în stationare; raportul va fi trimis şi la misiunea diplomatică a României în acel stat;
    b) la autoritatea locală competenţa în domeniul navigaţiei din primul port de escala a navei, dacă evenimentul s-a produs în marea libera; raportul va fi trimis şi la misiunea diplomatică a României în statul în care se afla portul de escala."
    85. Articolul 44 se abroga.
    86. Articolul 45 va avea următorul cuprins:
    "Art. 45. - (1) În cazurile prevăzute la art. 43 şi 43^1 raportul se depune în termen de 24 de ore de la sosirea navei în port sau de la producerea evenimentului, dacă evenimentul s-a produs pe timpul stationarii navei în port.
    (2) Dacă raportul se depune după acest termen, comandantul devine răspunzător de eventuala dispariţie a probelor sau de imposibilitatea conservării lor, precum şi de consecinţele acestora.
    (3) În cazul în care evenimentul se produce în timpul operaţiunilor de încărcare/descărcare, comandantul este obligat sa anunţe despre producerea evenimentului, în afară de căpitănia de port, şi pe operatorul portuar."
    87. După articolul 45 se introduc articolele 45^1-45^4 cu următorul cuprins:
    "Art. 45^1. - Prin raport al comandantului se înţelege inclusiv protestul sau reclamaţia pe care o face comandantul navei în cazul tuturor evenimentelor prevăzute la art. 43 alin. (1).
    Art. 45^2. - (1) În situaţii deosebite comandantul are dreptul de a impune măsuri excepţionale la bordul navei, în funcţie de gravitatea situaţiei.
    (2) Comandantul are dreptul sa izoleze orice persoană aflată la bord, dacă acţiunile acesteia, chiar dacă nu întrunesc elementele constitutive ale unei infracţiuni, pun în pericol siguranţa navei, a persoanelor sau a lucrurilor aflate pe nava.
    Art. 45^3. - (1) Comandantul are obligaţia de a face cercetările care se impun în cazul în care la bordul navei sunt descoperite elemente ale unei infracţiuni prevăzute de legislaţia română, sa acorde persoanei acuzate dreptul la apărare, sa o protejeze pe ea şi proprietăţile ei, sa o retina în condiţii normale de viaţa la bord şi sa o predea autorităţilor competente din primul port de escala, împreună cu documentele întocmite în timpul cercetării.
    (2) Comandantul are obligaţia de a consemna în jurnalul de bord al navei evenimentele prevăzute la alin. (1) şi sa informeze în scris misiunea diplomatică a României în statul în al cărui port face escala nava.
    Art. 45^4. - Comandantul are obligaţia de a inregistra în jurnalul de bord nasterile, căsătoriile şi decesele care au loc la bordul navei şi are dreptul şi obligaţia de a certifica testamentul unei persoane aflate la bord, când nava se afla în mars. Certificarea acordată de comandant este echivalenta cu certificarea acordată de un notar public."
    88. Capitolul IV va avea următorul titlu:
    "Activităţi efectuate cu mijloacele de transport naval"
    89. La capitolul IV, secţiunea I, respectiv articolele 46 şi 47, se abroga.
    90. La capitolul IV, secţiunea a 2-a va avea următorul titlu:
    "Activităţi care se efectuează cu nave care arboreaza
    pavilion român"
    91. Articolul 48 va avea următorul cuprins:
    "Art. 48. - (1) În apele naţionale navigabile ale României următoarele activităţi se efectuează folosindu-se numai nave care arboreaza pavilionul român:
    a) remorcajul de manevra al navelor maritime în porturi;
    b) remorcajul de manevra al navelor fluviale în porturi;
    c) transportul navelor cu remorchere/impingatoare între porturile româneşti;
    d) transportul piloţilor care asigura pilotajul la intrarea şi ieşirea din porturi, în interiorul acestora şi pe căile navigabile;
    e) cabotajul, respectiv transportul de mărfuri, posta şi pasageri, efectuat prin imbarcarea dintr-un punct situat pe teritoriul României şi având ca destinaţie un alt punct situat pe acelaşi teritoriu;
    f) asistenţa şi salvarea în apele naţionale navigabile a persoanelor, navelor şi aeronavelor, precum şi a încărcăturii acestora;
    g) scoaterea navelor scufundate, a epavelor şi a încărcăturii acestora, aflate în apele naţionale navigabile;
    h) pescuitul;
    i) serviciile de interes local pentru desfăşurarea activităţii organelor administraţiei publice centrale şi ale administraţiei publice locale, precum şi altele asemenea;
    j) lucrările pentru realizarea şi continuarea construcţiilor hidrotehnice şi pentru asigurarea condiţiilor tehnice privind siguranţa navigaţiei;
    k) explorarea şi exploatarea marii sau a fundului marii, în condiţiile legii.
    (2) Ministerul poate autoriza ca activităţile prevăzute la alin. (1) lit. a), c), d), e), f), g), i) şi j) să se execute şi cu utilizarea unor nave care arboreaza pavilionul altor state, dacă navele care arboreaza pavilionul român nu sunt disponibile, dacă nu exista nave care arboreaza pavilion român specializate sau dacă caracteristicile tehnice ale celor disponibile nu permit efectuarea acestor activităţi la parametri corespunzatori solicitărilor.
    (3) Activităţile prevăzute la alin. (1) lit. h) şi k) se pot efectua cu nave care arboreaza pavilionul altor state, numai cu aprobarea autorităţilor competente pentru domeniile de activitate respective.
    (4) Dacă în acordurile sau în convenţiile internaţionale la care România este parte se prevede în mod expres, activităţile prevăzute la alin. (1) se pot efectua şi cu nave care arboreaza pavilionul statelor care sunt părţi la respectivele acorduri sau convenţii."
    92. Articolul 49 va avea următorul cuprins:
    "Art. 49. - În cazul navelor care arboreaza pavilion străin, activitatea prevăzută la art. 48 alin. (1) lit. b) se efectuează după cum urmează:
    a) cu remorcherele şi impingatoarele administraţiei portului respectiv:
    b) cu alte remorchere şi impingatoare care arboreaza pavilionul român, dacă administraţia portului nu poate pune la dispoziţie astfel de nave de manevra;
    c) prin excepţie de la prevederile lit. a) şi b), activitatea prevăzută la art. 48 alin. (1) lit. b) se poate efectua şi cu remorchere şi impingatoare care arboreaza pavilionul altui stat, dacă nu sunt disponibile nave de manevre care arboreaza pavilionul român şi cu aprobarea căpităniei de port."
    93. După titlul secţiunii a 3-a se introduce articolul 49^1 cu următorul cuprins:
    "Art. 49^1. - Asistenţa şi salvarea navelor aflate în pericol pe mare sau în apele naţionale navigabile, a bunurilor, a încărcăturii şi a persoanelor aflate la bordul acestora sunt reglementate prin prevederile legislaţiei naţionale şi ale acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte."
    94. Articolul 50 va avea următorul cuprins:
    "Art. 50. - În cazul în care comandantul unei nave care arboreaza pavilionul român primeşte un mesaj care indica faptul ca o nava se afla în pericol, este obligat ca, în măsura în care nu îşi pune în primejdie nava, echipajul, pasagerii şi/sau incarcatura, să se deplaseze cu toată viteza posibila în respectivele circumstanţe către acea nava pentru a-i acorda asistenţa necesară şi pentru a salva persoanele aflate în pericol la bordul acelei nave."
    95. Articolul 52 va avea următorul cuprins:
    "Art. 52. - (1) Comandantul nu mai are obligaţia de asistenţa şi salvare în cazul în care comandantul navei aflate în pericol refuza expres ajutorul, precum şi atunci când s-a primit informaţia ca ajutorul nu mai este necesar.
    (2) Motivele de neacordare a ajutorului prevăzut la alin. (1) se vor consemna în jurnalul de bord."
    96. Articolul 53 va avea următorul cuprins:
    "Art. 53. - (1) Asistenţa şi salvarea navei, a încărcăturii şi/sau a bunurilor aflate pe aceasta se fac potrivit înţelegerii cu comandantul navei sau cu proprietarul ori cu operatorul acesteia. Înţelegerea poate fi scrisă sau transmisă prin orice mijloc de comunicaţie şi consemnată în jurnalul de bord.
    (2) În cazul în care nava în pericol se afla în apele naţionale navigabile şi comandantul, proprietarul sau operatorul acesteia întârzie nejustificat încheierea unei înţelegeri pentru asistenţa sau salvare şi căpitănia de port, în a carei zona de activitate se afla nava în pericol, considera ca respectiva nava constituie un pericol real pentru siguranţa navigaţiei, pentru mediu sau pentru populaţia din imprejurimi, aceasta poate ordonă intervenţia pentru salvare instituţiilor specializate sau altor nave disponibile.
    (3) Pentru cazul prevăzut la alin. (2) proprietarul sau operatorul navei ori, după caz, proprietarul mărfii salvate va suporta cheltuielile ocazionate de intervenţia ordonată de căpitănia de port.
    (4) Ordinele căpităniei de port, prevăzute la alin. (2), sunt obligatorii pentru toate navele, indiferent de pavilionul pe care îl arboreaza.
    (5) În cazul prevăzut la alin. (2) căpitănia de port are obligaţia sa întocmească un document care trebuie să cuprindă: situaţia de pericol în care se afla nava, confirmarea operaţiunilor de salvare ordonate de ea, numele navelor şi ale persoanelor care au participat la solicitarea sa, precum şi calculul cheltuielilor justificate de participarea la salvare. Acest document, aprobat de Autoritatea Navala Română, constituie titlu executoriu pentru recompensa de salvare cuvenită fiecărui participant, persoana juridică."
    97. Articolul 54 va avea următorul cuprins:
    "Art. 54. - (1) În toate cazurile de sinistru, calamitate, de pericol, poluare şi altele asemenea sau de interes general, apărute pe mare, în apele naţionale navigabile sau în porturi, căpitănia de port în a carei zona de activitate se petrec acestea coordonează toate activităţile de salvare şi de limitare a efectelor acestora.
    (2) În situaţiile prevăzute la alin. (1) căpitănia de port poate cere concursul navelor şi al echipajelor aflate în port sau în apropiere, precum şi al oricărei persoane care desfăşoară o activitate de transport naval, acestea fiind obligate sa acorde sprijinul solicitat şi să respecte ordinele date de căpitănia de port."
    98. După articolul 54 se introduc articolele 54^1 şi 54^2 cu următorul cuprins:
    "Art. 54^1. - (1) Prevederile art. 49^1, 50, 52-54 se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care pe mare sau în apele naţionale navigabile se afla în pericol aeronave ori persoane aflate sau căzute de la bordul acestora.
    (2) În caz de imposibilitate sau dacă, în circumstanţele speciale în care s-ar afla, comandantul considera că nu este raţional şi nici necesar sa acorde ajutorul sau, el este obligat sa înscrie în jurnalul de bord motivul pentru care nu poate să facă aceasta.
    Art. 54^2. - (1) Documentele de confirmare a operaţiunilor de salvare a navelor şi/sau de limitare a efectelor cazurilor prevăzute la art. 53 alin. (2), aflate în pericol pe mare, în apele naţionale navigabile sau în porturile româneşti, întocmite de căpitănia de port şi însoţite de calculele justificative privind cheltuielile ocazionate de efectuarea acestor operaţiuni, precum şi cele privind paza şi administrarea bunurilor salvate constituie titlu executoriu.
    (2) Executarea titlului prevăzut la alin. (1), de către unitatea creditoare, se face cu prioritate înaintea oricărei alte creanţe".
    99. Articolul 55 va avea următorul cuprins:
    "Art. 55. - (1) În cazul în care pe mare, în apele naţionale navigabile sau în porturile româneşti a avut loc sinistrul sau salvarea unei nave care arboreaza pavilion străin, Autoritatea Navala Română are obligaţia sa informeze imediat oficiul consular al statului al cărui pavilion îl arboreaza nava.
    (2) În cazul sinistrului unei nave care arboreaza pavilionul unui stat cu care statul român a încheiat acorduri internaţionale, se vor aplica dispoziţiile din aceste acorduri privind termenele, condiţiile de informare şi relaţiile cu oficiul consular al statului respectiv."
    100. Articolele 56 şi 57 se abroga.
    101. La capitolul IV, titlul secţiunii a IV-a şi articolele 58-61 şi 63 se abroga.
    102. Articolul 62 va avea următorul cuprins:
    "Art. 62. - Asistenţa şi salvarea navelor remorcate sau impinse ori a încărcăturii acestora de către nava care le remorcheaza sau le impinge dau dreptul salvatorilor la recompensa numai în cazurile în care evenimentul nu s-a produs din culpa echipajului remorcherului sau al impingatorului, dacă acesta a prestat servicii excepţionale care nu pot fi considerate ca efectuate în îndeplinirea contractului de remorcare."
    103. Articolul 64 va avea următorul cuprins:
    "Art. 64. - (1) Comandantul şi ceilalţi membri ai echipajelor navelor care au participat la operaţiunile de asistenţa şi salvare, precum şi angajaţii aparţinând unităţilor de pe uscat participante, care au contribuit efectiv la organizarea şi la efectuarea operaţiunilor de asistenţa şi salvare, sunt îndreptăţiţi sa primească o parte din recompensa de salvare. Aceştia sunt îndreptăţiţi sa primească o parte din recompensa de salvare şi în cazul în care operaţiunile de asistenţa şi salvare au avut loc între nave aparţinând aceleiaşi persoane juridice sau fizice.
    (2) Personalul din cadrul Autorităţii Navale Române şi personalul operativ din cadrul capitaniilor de port, care coordonează şi participa direct la operaţiunile de salvare, au dreptul la o primă de salvare în cuantum de 5% din valoarea neta a recompensei de salvare, pe care beneficiarii recompensei de salvare au obligaţia sa o plătească."
    104. După articolul 64 se introduc articolele 64^1-64^5 cu următorul cuprins:
    "Art. 64^1. - (1) Activitatea de căutare şi salvare a vieţii omeneşti pe mare şi în apele naţionale navigabile se organizează de către minister, în conformitate cu acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este parte.
    (2) Activitatea de căutare şi salvare a vieţii omeneşti, prevăzută la alin. (1), se efectuează în mod gratuit de statul român, în conformitate cu prevederile acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte, pentru orice persoană, indiferent de naţionalitatea acesteia.
    (3) Centrul de coordonare a activităţii de căutare şi salvare a vieţii omeneşti pe mare se organizează şi funcţionează în cadrul Autorităţii Navale Române.
    (4) Fondurile necesare pentru achiziţionarea şi întreţinerea navelor, a echipamentelor şi a instalaţiilor utilizate la căutarea şi salvarea vieţii omeneşti de către instituţiile publice, regiile autonome sau companiile naţionale aflate sub autoritatea ori în subordinea ministerului, după caz, se asigura din alocaţii de la bugetul de stat pentru cheltuieli de capital, în limita sumelor prevăzute cu aceasta destinaţie în bugetul ministerului.
    Art. 64^2. - Îndeplinirea obligaţiilor ce revin statului din prevederile convenţiilor internaţionale privind prevenirea poluarii apelor de către navele aflate în apele naţionale navigabile şi coordonarea acţiunilor de depoluare se asigura de către minister, prin instituţiile aflate în subordinea sau sub autoritatea sa, prin delegare de competenţa.
    Art. 64^3. - (1) Coordonarea activităţilor de prevenire a poluarii apelor de către navele aflate în apele naţionale navigabile şi de intervenţie pentru depoluare se deleagă Autorităţii Navale Române.
    (2) În cadrul Autorităţii Navale Române se organizează şi funcţionează Centrul de coordonare a activităţilor de prevenire a poluarii apelor de către navele aflate în apele naţionale navigabile şi de intervenţie pentru depoluare.
    Art. 64^4. - Activitatea de intervenţie în caz de poluare a apelor naţionale navigabile de către nave se efectuează de agenţi economici care deţin mijloacele necesare, la solicitarea Autorităţii Navale Române.
    Art. 64^5. - Poluatorul are obligaţia de a suporta cheltuielile ocazionate de intervenţia pentru depoluarea apelor naţionale navigabile, limitarea şi îndepărtarea consecinţelor poluarii, în cazul poluarii acestora de către nave."
    105. La capitolul IV, secţiunea a 5-a va avea următorul titlu:
    "Scoaterea navelor scufundate sau eşuate
    în apele naţionale navigabile. Regimul bunurilor găsite"
    106. Articolul 66 va avea următorul cuprins:
    "Art. 66. - (1) Dacă o nava esueaza sau se scufunda în apele naţionale navigabile, proprietarul sau operatorul navei are obligaţia de a dezesua sau de a ranflua nava şi de a curata albia. Căpitănia de port în a carei zona de activitate s-a produs evenimentul va notifica, în scris, proprietarului sau operatorului navei termenul limita de începere a acestor operaţiuni.
    (2) În funcţie de situaţia concretă acest termen va fi cuprins între 10 şi 60 de zile de la data notificării.
    (3) În caz de neîndeplinire a obligaţiei prevăzute la alin. (1) de către proprietar sau operator, căpitănia de port va solicita administraţiei portuare şi/sau de cai navigabile a zonei respective să efectueze aceste operaţiuni în contul şi pe cheltuiala proprietarului sau operatorului navei, direct sau prin intermediul unui agent economic specializat."
    107. Articolul 67 va avea următorul cuprins:
    "Art. 67. - Prevederile art. 66 se aplică şi în cazul mărfurilor sau al altor bunuri scufundate în apele naţionale navigabile."
    108. După articolul 67 se introduce articolul 67^1 cu următorul cuprins:
    "Art. 67^1. - (1) În situaţiile prevăzute la art. 66 alin. (3) şi la art. 67 administraţia portuara şi/sau de cai navigabile a zonei respective este indreptatita sa vândă, în condiţiile legii, cu avizul căpităniei de port, bunurile ce nu se pot păstra sau a căror conservare necesita o cheltuiala mai mare decât valoarea lor.
    (2) Sumele obţinute prin vânzare vor fi păstrate de către administraţia portuara şi/sau de cai navigabile respectiva şi vor sta la dispoziţia celor care fac dovada ca au fost proprietarii acelor bunuri, mai puţin sumele care reprezintă cheltuielile de scoatere la suprafaţa, precum şi cele privind valorificarea acestora."
    109. Articolul 68 va avea următorul cuprins:
    "Art. 68. - (1) După terminarea operaţiunilor de scoatere a navei şi a încărcăturii căpitănia de port în a carei zona de activitate s-a întâmplat sinistrul va face publicitate pentru înştiinţarea persoanelor interesate, invitandu-le sa dovedească drepturile ce le au asupra bunurile salvate. Înştiinţarea se va face prin publicarea anunţului într-un ziar local, într-unul naţional şi, după caz, într-unul de circulaţie internationala, precum şi prin mijloace electronice şi afişarea la sediul căpităniei de port.
    (2) Dacă în termen de 90 de zile de la data înştiinţării cei interesaţi nu se prezintă pentru a-şi lua în primire bunurile salvate, administraţia portuara şi/sau de cai navigabile a zonei respective va proceda la vânzarea acestora, în condiţiile legii. Sumele rezultate din vânzare sunt utilizate de aceasta pentru acoperirea cheltuielilor efectuate cu ocazia operaţiunilor de ranfluare a navei, a cheltuielilor şi a primei de salvare, după caz, a plăţii taxelor şi a altor plati către bugetul de stat, precum şi a altor cheltuieli generate de îndeplinirea procedurilor prevăzute în acest capitol. Suma rămasă este consemnată de căpitănia de port şi este păstrată într-un cont distinct de către administraţia portuara şi/sau de cai navigabile a zonei respective.
    (3) Dacă până la împlinirea unui an de la data consemnarii sumei rămase, conform alin. (2), cei interesaţi nu şi-au valorificat drepturile sau dacă pretenţiile formulate înăuntrul aceluiaşi termen în faţa organelor de jurisdicţie au fost respinse prin hotărâre definitivă şi irevocabilă, atunci suma consemnată se face venit la bugetul de stat."
    110. Articolul 69 va avea următorul cuprins:
    "Art. 69. - (1) În cazul în care căpitănia de port considera ca esuarea sau scufundarea unei nave în apele naţionale navigabile constituie un pericol iminent pentru navigaţie, aceasta va notifica, în scris, proprietarului sau operatorului navei sa procedeze în maximum 24 de ore de la notificare la începerea operaţiunilor de scoatere a navei şi la curatarea fundului albiei.
    (2) În cazul în care proprietarul sau operatorul navei nu începe aceste operaţiuni în termenul prevăzut la alin. (1), căpitănia de port va proceda în conformitate cu prevederile art. 66 alin. (3).
    (3) În situaţii excepţionale, în care pericolul de navigaţie sau poluare determina acţiunea imediata, căpitănia de port dispune administraţiei portuare şi/sau de cai navigabile a zonei respective efectuarea operaţiunilor, fără notificarea scrisă prevăzută la alin. (1)."
    111. Articolul 70 va avea următorul cuprins:
    "Art. 70. - (1) Dacă proprietarul sau operatorul navei nu restituie cheltuielile ocazionate de operaţiunile de dezesuare sau ranfluare şi de curatare a albiei, nava şi toate bunurile recuperate, rămase în custodia administraţiei portuare şi/sau de cai navigabile a zonei respective, vor fi vândute de către aceasta în conformitate cu prevederile legale.
    (2) Sumele obţinute din vânzare vor fi utilizate pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate de operaţiunile de dezesuare sau ranfluare şi de limitare şi îndepărtare a consecinţelor, precum şi de curatare a albiei, plata creanţelor către căpitănia de port şi administraţia portuara şi/sau de cai navigabile care grevează nava, eventuala diferenţa rămânând la dispoziţia proprietarului sau a operatorului navei.
    (3) În cazul în care cheltuielile prevăzute la alin. (2) depăşesc suma obţinută prin vânzare, proprietarul/operatorul navei sau reprezentanţii acestora rămân obligaţi la plata diferenţei."
    112. Articolul 71 va avea următorul cuprins:
    "Art. 71. - (1) Documentele de confirmare a operaţiunilor de scoatere a epavelor, de ranfluare a navelor scufundate sau eşuate, de scoatere a bunurilor scufundate, de curatare a albiei, precum şi de limitare şi îndepărtare a consecinţelor, întocmite de căpitănia de port şi însoţite de calculele justificative privind cheltuielile ocazionate de efectuarea acestor operaţiuni, precum şi cele privind paza şi administrarea bunurilor salvate constituie titlu executoriu.
    (2) Executarea titlului prevăzut la alin. (1) de către unitatea creditoare se face cu prioritate înaintea oricărei alte creanţe."
    113. Articolele 72-75 se abroga.
    114. La capitolul IV, secţiunea a 6-a va avea următorul titlu:
    "Pilotajul navelor maritime"
    115. Articolul 76 se abroga.
    116. După articolul 76 se introduc articolele 76^1 şi 76^2 cu următorul cuprins:
    "Art. 76^1. - Pilotajul navelor maritime în porturi şi pe cai navigabile este serviciu de siguranţă de interes naţional şi se efectuează sub controlul statului pentru toate navele, indiferent de pavilionul pe care acestea îl arboreaza, în mod nediscriminatoriu privind durata, calitatea şi tarifele practicate.
    Art. 76^2. - Prin serviciul de pilotaj se asigura desfăşurarea în condiţii de siguranţă a navigaţiei navelor în porturi şi pe cai navigabile, prin intermediul unei persoane calificate şi autorizate în acest sens, denumita în continuare pilot, şi al unor mijloace specializate."
    117. Articolul 77 va avea următorul cuprins:
    "Art. 77. - (1) Pilotul nu face parte din echipajul navei şi nu se substituie comandantului, căruia îi revine întreaga responsabilitate privind navigaţia şi manevrele efectuate de nava aflată sub comanda sa.
    (2) Dacă informaţiile furnizate de pilot au fost eronate ori au fost transmise eronat cu buna ştiinţa, răspunderea pentru accidentul sau evenimentul produs revine pilotului. În acest caz administraţia portuara şi/sau de cai navigabile, agentul economic sau asociaţia profesională căreia îi aparţine pilotul poarta răspunderea pentru daunele rezultate.
    (3) Comandantul navei pilotate are următoarele obligaţii:
    a) sa furnizeze pilotului datele corecte privind pescajul, dimensiunile, tonajul, incarcatura, caracteristicile şi puterea motoarelor, a propulsoarelor, manevrabilitatea, precum şi orice alte caracteristici ale navei solicitate de pilot;
    b) sa îl informeze pe pilot în cazul în care părăseşte comanda navei, precum şi despre persoana desemnată sa îl înlocuiască."
    118. După articolul 77 se introduc articolele 77^1 şi 77^2 cu următorul cuprins:
    "Art. 77^1. - (1) Comandantul navei pilotate nu are dreptul sa retina pilotul la bord după ieşirea navei din zona sau din portul unde pilotajul este obligatoriu şi are obligaţia sa îl debarce în siguranţa.
    (2) În cazul în care debarcarea nu se poate face în siguranţa datorită condiţiilor meteorologice şi hidrologice, comandantul navei are obligaţia de a asigura debarcarea pilotului în cel mai apropiat loc sigur, precum şi întoarcerea acestuia la locul sau de reşedinţa, pe cheltuiala navei.
    Art. 77^2. - Pe timpul cat se afla la bordul navei pilotul are obligaţia de a furniza comandantului toate informaţiile referitoare la zona sau portul respectiv, astfel încât nava sa navigheze şi să efectueze manevrele portuare în deplina siguranţa."
    119. Articolul 78 va avea următorul cuprins:
    "Art. 78. - Pilotul poate părăsi nava în următoarele situaţii, numai după ce a primit acordul comandantului:
    a) a acostat, respectiv a ancorat nava în siguranţa;
    b) a scos nava în afară zonei sau portului în care pilotajul este obligatoriu;
    c) din motive obiective, a fost necesară înlocuirea sa de către un alt pilot."
    120. După articolul 78 se introduce articolul 78^1 cu următorul cuprins:
    "Art. 78^1. - (1) În timpul cat se afla la bordul navei sau după debarcare pilotul are obligaţia de a anunta, în cel mai scurt timp posibil, căpitănia de port, administraţia portuara şi/sau de cai navigabile, după caz, despre:
    a) orice modificări apărute în zonele prin care a trecut şi care pot pune în pericol siguranţa navigaţiei;
    b) orice accident sau eveniment petrecut cu nava pe care a pilotat-o sau la alte nave pe care le-a intalnit;
    c) orice nerespectare de către comandantul navei pilotate a regulilor de navigaţie, de protecţie a mediului şi a celor privind transportul mărfurilor periculoase şi poluante;
    d) funcţionarea defectuoasă a unor echipamente sau instalaţii ale navei;
    e) începerea/terminarea manevrei şi orice problema privind siguranţa navigaţiei în timpul manevrei navei pilotate.
    (2) În cazul în care considera ca nava prezintă pericol pentru siguranţa navigaţiei sau pentru securitatea portului ori observa nereguli în desfăşurarea manevrei, pilotul poate solicita căpităniei de port întreruperea navigaţiei sau a manevrei navei pe care o piloteaza, până la restabilirea circumstanţelor care fac posibila navigaţia în siguranţa."
    121. Articolul 79 va avea următorul cuprins:
    "Art. 79. - (1) Pilotul trebuie să fie cetăţean român, şi să deţină un brevet valabil pentru zona de navigaţie pentru care se asigura pilotajul navei, eliberat de către Autoritatea Navala Română.
    (2) Modul de recrutare, şcolarizare, perfecţionare şi brevetare a piloţilor se aproba de către minister, la propunerea Autorităţii Navale Române."
    122. Articolele 80-83 se abroga.
    123. După articolul 83 se introduce secţiunea a 7-a cu următorul titlu:
    "Remorcajul de manevra al navelor maritime în porturi"
    124. După titlul secţiunii a 7-a se introduc articolele 83^1-83^5 cu următorul cuprins:
    "Art. 83^1. - Remorcajul de manevra al navelor maritime în porturi, denumit în continuare remorcaj, este serviciu de siguranţă de interes naţional şi se efectuează sub controlul statului pentru toate navele, indiferent de pavilionul acestora, în mod nediscriminatoriu privind durata, calitatea şi tarifele practicate.
    Art. 83^2. - Prin remorcaj se asigura desfăşurarea în condiţii de siguranţă a navigaţiei şi a manevrelor portuare.
    Art. 83^3. - În timpul folosirii remorcherului comandantul şi echipajul acestuia devin subordonaţi comandantului navei remorcate şi respecta în totalitate ordinele primite din partea acestuia.
    Art. 83^4. - Remorcherul poate părăsi nava remorcata în următoarele situaţii, numai după ce a primit acordul comandantului navei remorcate:
    a) nava remorcata a acostat, respectiv a ancorat, în siguranţa;
    b) nava remorcata a ieşit în afară zonei sau a portului unde remorcajul este obligatoriu;
    c) din motive obiective, a fost necesară înlocuirea cu un alt remorcher.
    Art. 83^5. - În timpul cat efectuează serviciul de remorcaj comandantul remorcherului are obligaţia de a anunta, în cel mai scurt timp posibil, căpitănia de port sau administraţia portuara şi/sau de cai navigabile, după caz, despre:
    a) orice modificări apărute în zonele prin care a trecut şi care pot pune în pericol siguranţa navigaţiei;
    b) orice accident sau eveniment petrecut cu nava remorcata sau la alte nave pe care le-a intalnit;
    c) orice nerespectare a regulilor de navigaţie de către comandantul navei remorcate;
    d) începerea/terminarea manevrei şi orice problema privind siguranţa navigaţiei aparuta în timpul remorcajului."
    125. Capitolul V va avea următorul titlu:
    "Supravegherea şi controlul navigaţiei în porturi
    şi în apele naţionale navigabile"
    126. La capitolul V, secţiunea I, respectiv articolele 84-87, se abroga.
    127. La capitolul V, secţiunea a 2-a va avea următorul titlu:
    "Regimul navigaţiei în porturi şi în apele naţionale
    navigabile"
    128. Articolul 88 va avea următorul cuprins:
    "Art. 88. - Navele de orice categorie, indiferent de pavilionul pe care îl arboreaza şi care intră în apele naţionale navigabile sau în porturile româneşti, sunt obligate să respecte dispoziţiile privind intrarea şi navigaţia în apele naţionale navigabile, staţionarea, operarea şi ieşirea din porturi, prevăzute de legislaţia naţionala."
    129. Articolul 89 va avea următorul cuprins:
    "Art. 89. - (1) Navele de orice categorie, indiferent de pavilionul pe care îl arboreaza, pot acosta în afară porturilor sau la malul unei cai navigabile numai în locurile stabilite în acest scop şi care sunt semnalizate corespunzător.
    (2) Locurile în care ancorarea sau acostarea este permisă se aproba de căpitănia de port în a carei zona de activitate se afla acestea. Pentru apele navigabile de frontieră este necesar acordul prealabil al poliţiei de frontieră.
    (3) În cazuri de forta majoră navele pot acosta şi în afară zonelor prevăzute la alin. (1), cu condiţia luării tuturor măsurilor pentru a nu stanjeni navigaţia în siguranţa a celorlalte nave şi cu informarea imediata a căpităniei de port în a carei zona de activitate şi, după caz, a poliţiei de frontieră în a carei zona de jurisdicţie s-a produs acostarea. Cazurile de forta majoră invocate de comandantul navei se verifica şi se atesta de căpitănia de port în a carei zona de activitate s-a produs evenimentul sau de către căpitănia portului de destinaţie."
    130. Articolul 90 se abroga.
    131. Articolul 91 va avea următorul cuprins:
    "Art. 91. - (1) În cazuri de forta majoră când, pentru salvarea navei, a încărcăturii acesteia sau pentru evitarea degradării mediului, incarcatura a fost descarcata, parţial sau integral, pe malul caii navigabile, comandantul are obligaţia sa informeze cea mai apropiată capitanie de port şi, după caz, poliţia de frontieră.
    (2) Situaţiile în care operaţiunile de încărcare/descărcare de mărfuri şi/sau de pasageri se pot efectua în afară porturilor şi condiţiile în care aceste activităţi se pot desfăşura se stabilesc de către Autoritatea Navala Română."
    132. Articolul 92 se abroga.
    133. La capitolul V, secţiunea a 3-a va avea următorul titlu:
    "Exercitarea activităţii de control de către Autoritatea
    Navala Română şi capitaniile de port"
    134. Articolul 93 va avea următorul cuprins:
    "Art. 93. - Activitatea de supraveghere şi control a navigaţiei civile se efectuează de Autoritatea Navala Română şi capitaniile de port."
    135. După articolul 93 se introduce articolul 93^1 cu următorul cuprins:
    "Art. 93^1. - (1) Autoritatea Navala Română, prin capitaniile de port, eliberează acceptul de intrare a navelor în port şi permisul de plecare a navelor din port.
    (2) În cazul navelor care vin din voiaj internaţional acceptul de intrare în port se eliberează numai după obţinerea liberei practici sanitare."
    136. După articolul 93^1 se introduce secţiunea a 4-a cu următorul titlu:
    "Controlul statului pavilionului"
    137. După titlul secţiunii a 4-a se introduce articolul 93^2 cu următorul cuprins:
    "Art. 93^2. - (1) Autoritatea Navala Română are dreptul şi obligaţia sa controleze şi să monitorizeze navele care arboreaza pavilionul român, aflate în apele naţionale navigabile şi în porturile româneşti, privind respectarea legislaţiei naţionale şi, în principal, dacă acestea:
    a) au actele de naţionalitate valabile;
    b) au echipajul minim de siguranţă prezent la bord;
    c) respecta prevederile convenţiilor internaţionale la care România este parte privind standardele tehnice şi condiţiile de muncă şi de viaţa la bord;
    d) fiecare membru al echipajului deţine brevetul sau certificatul de capacitate corespunzător funcţiei pe care o îndeplineşte la bordul navei.
    (2) Autoritatea Navala Română are obligaţia de a controla şi de a monitoriza navele care arboreaza pavilionul român privind respectarea condiţiilor prevăzute la alin. (1) şi atunci când aceste nave se afla în afară apelor naţionale navigabile.
    (3) În cazul în care constata ca navele care arboreaza pavilionul român nu respecta condiţiile prevăzute la alin. (1), Autoritatea Navala Română, prin capitaniile de port, va interzice plecarea navelor până la remedierea deficienţelor constatate.
    (4) În cazul în care constata nerespectarea în mod repetat a uneia sau mai multora dintre condiţiile prevăzute la alin. (1), Autoritatea Navala Română poate lua măsura retragerii dreptului de arborare a pavilionului român pentru acea nava sau retragerea documentului de conformitate companiei care operează nava."
    138. După articolul 93^2 se introduce secţiunea a 5-a cu următorul titlu:
    "Controlul statului portului"
    139. După titlul secţiunii a 5-a se introduce articolul 93^3 cu următorul cuprins:
    "Art. 93^3. - (1) Autoritatea Navala Română are dreptul şi obligaţia de a controla navele care arboreaza pavilionul altor state, aflate în apele naţionale navigabile şi în porturile româneşti, în ceea ce priveşte respectarea prevederilor acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte.
    (2) În cazul în care constata ca navele prevăzute la alin. (1) nu respecta aceste prevederi, Autoritatea Navala Română, prin capitaniile de port, va retine navele până la remedierea deficienţelor constatate.
    (3) Autoritatea Navala Română are obligaţia de a notifica autorităţii competente a statului care a acordat acelei nave dreptul de a arbora pavilionul sau deficientele constatate.
    (4) În cazul în care se constată că eliminarea deficienţelor nu se poate face în portul în care nava a fost reţinută, Autoritatea Navala Română poate autoriza plecarea navei către alt port, dacă aceasta poate naviga în condiţii minime de siguranţă, iar dacă portul respectiv se afla în alt stat, va notifica în mod corespunzător autorităţii competente din acel stat."
    140. Articolul 94 va avea următorul cuprins:
    "Art. 94. - Capitaniile de port pot interzice navigaţia în apele naţionale navigabile, precum şi operaţiunile de încărcare/descărcare şi transbordare sau legătură cu uscatul navelor care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 11."
    141. După articolul 94 se introduce secţiunea a 6-a cu următorul titlu:
    "Controlul efectuat de capitaniile de port"
    142. Articolul 95 va avea următorul cuprins:
    "Art. 95. - Capitaniile de port pot interzice ieşirea din porturi şi/sau continuarea navigaţiei în apele naţionale navigabile a navelor, indiferent de pavilionul pe care îl arboreaza, dacă acestea constata ca:
    a) actele de bord lipsesc sau nu sunt valabile;
    b) navele au gaura de apa;
    c) funcţionarea instalaţiilor de guvernare şi a celor de ancorare este defectuoasă;
    d) nava nu este înzestrată cu suficiente mijloace de salvare, de stingere a incendiilor, de semnalizare şi de ancorare;
    e) incarcatura de pe punte periclitează stabilitatea navei sau împiedica vizibilitatea în navigaţie;
    f) stivuirea şi arimarea mărfurilor în magazii sunt defectuoase, periclitand siguranţa navigaţiei;
    g) pescajul navei depăşeşte pescajul maxim prevăzut în actele navei;
    h) pescajul navei nu permite trecerea prin zonele din apele naţionale navigabile prin care aceasta urmează sa navigheze;
    i) numărul pasagerilor imbarcati depăşeşte numărul prevăzut în actele navei;
    j) membrii echipajului nu poseda brevete sau certificate de capacitate corespunzătoare funcţiilor;
    k) la bordul navei nu se afla echipajul minim de siguranţă;
    l) în orice alte cazuri în care siguranţa navei este periclitata sau nava ar periclita siguranţa navigaţiei în apele naţionale navigabile ori nava constituie o sursa evidenta de poluare."
    143. Articolul 96 va avea următorul cuprins:
    "Art. 96. - (1) Capitaniile de port pot interzice plecarea oricărei nave dintr-un port sau dintr-un loc de stationare aflat în apele naţionale navigabile, la solicitarea Autorităţii Navale Române, a administraţiilor portuare şi/sau de cai navigabile, a altor autorităţi publice ale statului sau ale unor agenţi economici, pentru debite ale proprietarului sau operatorului navei ori ale proprietarului mărfii aflate pe nava, faţă de respectivele autorităţi sau respectivii agenţi economici.
    (2) Solicitarea privind interzicerea plecării navei va fi facuta în scris, răspunderea pentru interdicţia de plecare revenind solicitantului.
    (3) Interdicţia de plecare a navei nu poate depăşi 24 de ore de la momentul solicitării privind interzicerea plecării. După această perioadă nava va fi reţinută numai dacă solicitantul prezintă la căpitănia de port o încheiere executorie a instanţelor judecătoreşti competente de punere a navei sub sechestru. Reţinerea poate inceta dacă proprietarul sau, după caz, operatorul navei ori proprietarul mărfii a făcut dovada constituirii unor garanţii suficiente în raport cu creanta invocată şi aceasta a fost acceptată de cel care a solicitat reţinerea. În calculul celor 24 de ore nu se iau în considerare orele din zilele declarate legal ca nelucrătoare."
    144. Articolele 97 şi 98 se abroga.
    145. Articolul 99 va avea următorul cuprins:
    "Art. 99. - Prevederile art. 11 nu se aplică navelor care arboreaza pavilion străin folosite pentru servicii guvernamentale."
    146. Articolul 100 va avea următorul cuprins:
    "Art. 100. - (1) În cazul în care primesc, în scris, sesizări sau reclamaţii referitoare la infracţiuni la regimul navigaţiei sau pe baza rapoartelor privind sinistrele, abordajele şi orice avarie, capitaniile de port au dreptul şi obligaţia să efectueze cercetări, să solicite sau sa accepte efectuarea de expertize şi sa administreze probe în limitele competentelor lor.
    (2) În cazul în care primesc, în scris, reclamaţii şi plângeri referitoare la abateri în legătură cu navigaţia sau care au avut loc pe nave, în porturi ori în apele naţionale navigabile şi sesizări cu privire la marfa şi incarcatura, capitaniile de port fac cercetări în limita competentei lor şi, în cazul în care este stabilită vinovăţia unei persoane, procedează potrivit legii.
    (3) Capitaniile de port au dreptul să efectueze din oficiu cercetarea accidentelor de navigaţie sau alte cercetări la care au calitatea de a se sesiza din oficiu, atunci când considera ca acest lucru este necesar.
    (4) În cazurile în care în urma unui sinistru sau a unui naufragiu o nava, indiferent de pavilionul pe care îl arboreaza, s-a pierdut ori a fost abandonată de echipajul ei sau numai de comandant, căpitănia de port în a carei zona de activitate s-a produs acest eveniment are obligaţia de a începe, fără întârziere, cercetările. În timpul cercetărilor căpitănia de port trebuie să stabilească circumstanţele în care s-a produs sinistrul sau naufragiul, cauzele care au condus la pierderea navei, sa adune probe materiale şi sa ia măsurile necesare şi suficiente pentru conservarea acestora, sa întocmească un raport pentru a fi înaintat organelor abilitate, sa continue cercetările şi sa stabilească responsabilităţile."
    147. Articolul 101 se abroga.
    148. Capitolul VI va avea următorul titlu:
    "Dispoziţii tranzitorii şi finale"
    149. Articolul 102 se abroga.
    150. Articolul 103 va avea următorul cuprins:
    "Art. 103. - În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe ministerul va elabora şi va supune spre aprobare Guvernului regulamentul de aplicare a acesteia."
    151. După articolul 103 se introduc articolele 103^1-103^7 cu următorul cuprins:
    "Art. 103^1. - În termen de 90 de zile de la publicarea legii de aprobare a prezentei ordonanţe în Monitorul Oficial al României, Partea I, ministerul va elabora şi va supune spre aprobare Guvernului actul normativ privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Navale Române, prin care se vor stabili statutul, atribuţiile, patrimoniul, personalul şi regimul contractelor existente.
    Art. 103^2. - (1) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe proprietarii navelor se vor prezenta la capitaniile de port pentru reconfirmarea actelor de naţionalitate prevăzute la art. 18^4.
    (2) Nerespectarea termenului prevăzut la alin. (1) duce la suspendarea din oficiu a dreptului de arborare a pavilionului român.
    (3) În cazul în care persoanele fizice sau juridice care îşi revendica dreptul de proprietate asupra unei nave nu au înregistrat în actele de naţionalitate numele lor ca proprietari, se vor prezenta, în termenul prevăzut la alin. (1), la căpitănia portului de înmatriculare a navei, pentru a-şi clarifica situaţia. Aceştia trebuie să prezinte respectivei capitanii de port actele prin care dovedesc dreptul de proprietate asupra navei sau sa dovedească faptul ca în ultimii 5 ani au acţionat ca un proprietar diligent.
    (4) În cazul în care proprietarul navei este acelaşi cu cel menţionat în actul de naţionalitate a navei, iar reconfirmarea prevăzută la alin. (1) se face pe formular de tip vechi, aceasta operaţiune se face cu titlu gratuit.
    Art. 103^3. - În cazul în care în apele naţionale navigabile se afla o nava al carei proprietar este necunoscut, Autoritatea Navala Română va solicita public, printr-un anunţ într-un ziar local, unul naţional, unul internaţional, precum şi prin mijloace electronice, prezentarea proprietarului. În cazul în care în termen de 60 de zile de la data apariţiei anunţului proprietarul nu se prezintă la Autoritatea Navala Română, nava va fi confiscată şi valorificată conform legislaţiei în vigoare.
    Art. 103^4. - Activităţile de pilotaj, remorcaj de manevra şi legare-dezlegare a navelor maritime în porturi şi pe apele naţionale navigabile vor fi reglementate printr-o lege privind administrarea porturilor şi căilor navigabile şi serviciile în porturi şi pe căile navigabile.
    Art. 103^5. - (1) Toate certificatele de clasificare, certificatele care atesta conformitatea cu prevederile acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte, precum şi orice alte certificate eliberate navelor şi companiilor de navigaţie de către minister, Inspectoratul Navigaţiei Civile - I.N.C. sau de către Regia Autonomă <<Registrul Naval Roman>> rămân valabile până la data expirării lor, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2003.
    (2) Toate carnetele de marinar, brevetele, certificatele de capacitate, atestatele şi certificatele de conformitate eliberate personalului navigant şi personalului auxiliar de către Inspectoratul Navigaţiei Civile - I.N.C. şi de către capitaniile de port rămân valabile până la data expirării acestora.
    Art. 103^6. - Hotărârea Guvernului nr. 3/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei se modifica în mod corespunzător.
    Art. 103^7. - La data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe se abroga: art. 3 din Decretul nr. 92/1975 pentru ratificarea Convenţiei internaţionale pentru securitatea containerelor, încheiată la Geneva la 2 decembrie 1972, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 91 din 12 august 1975, art. 3 din Decretul nr. 23/1976 pentru aderarea Republicii Socialiste România la Convenţia internationala asupra masurarii tonajului navelor, încheiată la Londra la 23 iunie 1969, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 15 din 14 februarie 1976, art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 95/1998 privind înfiinţarea unor instituţii publice în subordinea Ministerului Transporturilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 28 august 1998."
    152. Articolul 104 va avea următorul cuprins:
    "Art. 104. - Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe se abroga: Decretul nr. 443/1972 privind navigaţia civilă, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 132 din 23 noiembrie 1972, cu excepţia capitolului VI - <<Infracţiuni>>, H.C.M. nr. 40/1973 pentru aprobarea Regulamentului cuprinzând norme cu privire la navigaţia civilă, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 7 din 25 ianuarie 1973, precum şi orice alte dispoziţii contrare."


    Articolul 2

    Prezenta lege intră în vigoare după 90 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.


    Articolul 3

    Ordonanţa Guvernului nr. 42/1997, modificată şi completată prin prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor numerotarea corespunzătoare.
    Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 10 iunie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
    p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
    ALEXANDRU ATHANASIU
    Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 11 iunie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
    p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
    OVIDIU CAMELIU PETRESCU
    -----------