LEGE Nr. 11 din 29 ianuarie 1991
privind combaterea concurentei neloiale
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL NR. 24 din 30 ianuarie 1991



    Parlamentul României adopta prezenta lege.

    Articolul 1

    Comercianţii sînt obligaţi să-şi exercite activitatea cu buna-credinţa şi potrivit uzantelor cinstite.


    Articolul 2

    Constituie concurenta neloială, în sensul prezentei legi, orice act sau fapt contrar uzantelor cinstite în activitatea comercială sau industriala.


    Articolul 3

    Încălcarea obligaţiei prevăzute la art. 1 atrage răspundere civilă, contravenţională ori penală, în condiţiile prezentei legi.


    Articolul 4

    Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu sînt săvîrşite în astfel de condiţii încît să fie considerate, potrivit legii penale, infracţiuni:
    a) încălcarea de către persoanele fizice a interdictiilor prevăzute la art. 36 din Legea 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi a societăţi comerciale;
    b) oferirea serviciilor de către salariatul exclusiv al unui comerciant unui concurent ori acceptarea unei asemenea oferte;
    c) dezvaluirea de către salariatul unui comerciant a unor date secrete privind activitatea acestuia, către un concurent;
    d) încheierea de contracte prin care un comerciant asigura predarea unei marfi sau executarea unor prestaţii în mod avantajos, cu condiţia aducerii de către client a altor cumpărători, cu care comerciantul ar urma sa încheie contracte asemănătoare;
    e) încheierea de contracte prin care cumpărătorul ar urma sa primească un premiu, care depinde exclusiv de o tragere la sorţi sau de hazard;
    f) comunicarea sau raspindirea în public de către un comerciant de afirmaţii asupra întreprinderii sale sau activităţii acesteia, menite sa induca în eroare şi să-i creeze o situaţie de favoare în dăuna unor concurenţi;
    g) comunicarea sau raspindirea, de către un comerciant, de afirmaţii mincinoase asupra unui concurent sau mărfurilor sale, afirmaţii de natura sa dăuneze bunul mers al întreprinderii.
    Comunicarea facuta confidenţial este socotită un act de concurenta neloială numai cînd autorul comunicării stia ca faptele nu corespund adevărului;
    h) oferirea, promiterea sau acordarea - mijlocit sau nemijlocit - de daruri ori alte avantaje salariatului unui comerciant sau reprezentanţilor acestuia, pentru ca prin purtare neloială să poată afla procedeele sale industriale, pentru a cunoaşte sau a folosi clientela sa, ori pentru a obţine alt folos pentru sine ori pentru altă persoană în dăuna unui concurent;
    i) deturnarea clientelei unui comerciant prin folosirea legăturilor stabilite cu aceasta clientela în cadrul funcţiei deţinute anterior la acel comerciant;
    j) concedierea unor salariaţi ai unui comerciant, în scopul infiintarii unei societăţi concurente care să capteze clienţii acelui comerciant sau angajarea salariaţilor unui comerciant în scopul dezorganizarii activităţii sale.
    Contravenţiile de la lit. a) se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 20.000 lei, cele de la lit. b) - e) cu amendă de la 10.000 lei la 40.000 lei, iar cele de la lit. f) - j) cu amendă de la 20.000 lei la 60.000 lei.
    Sancţiunea poate fi aplicată şi persoanelor juridice.
    Contravenţiile se constata, la sesizarea părţii vătămate, de către salariaţi anume împuterniciţi de camerele de comerţ şi industrie teritoriale sau de Inspecţia comercială de stat. Agenţii constatatori aplica o dată cu constatarea contravenţiei şi o amenda.
    Contravenţiilor prevăzute la alin. 1 li se aplică dispoziţiile Legii nr. 32/ 1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor.


    Articolul 5

    Constituie infracţiune de concurenta neloială şi se pedepseşte cu închisoare de la o luna la doi ani sau cu amendă de la 20.000 lei la 100.000 lei:
    a) întrebuinţarea unei firme, unei embleme, unor desemnari speciale sau a unor ambalaje de natura a produce confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant;
    b) producerea în orice mod, importul, exportul, depozitarea, punerea în vînzare sau vînzarea unor mărfuri purtind menţiuni false privind brevetele de invenţii, originea şi caracteristicile mărfurilor, precum şi cu privire la numele producătorului sau comerciantului, în scopul de a induce în eroare pe ceilalţi comercianţi şi pe beneficiari.
    Pentru menţiuni false asupra originii mărfurilor se înţeleg orice indicaţii de natura a face să se creadă ca mărfurile au fost produse într-o anumită localitate, într-un anumit teritoriu sau într-un anumit stat.
    Nu se socoteşte menţiune falsa asupra originii mărfurilor denumirea unui produs al cărui nume a devenit generic şi indica în comerţ numai natura lui, afară de cazul cînd denumirea este însoţită de o menţiune care ar putea face să se creadă ca are acea origine.


    Articolul 6

    Comerciantul care săvîrşeşte un act de concurenta neloială va fi obligat sa înceteze sau sa înlăture actul şi, după caz, sa plătească despăgubiri pentru daunele pricinuite.


    Articolul 7

    Acţiunile izvorind dintr-un act de concurenta neloială sînt de competenţa tribunalului locului săvîrşirii faptei sau în a cărui raza teritorială se găseşte sediul pîrîtului sau inculpatului; în lipsa unui sediu este competent tribunalul domiciliului pîrîtului sau inculpatului.


    Articolul 8

    Acţiunea penală, în cazurile prevăzute de art. 5 se pune în mişcare la plîngerea părţii vătămate ori la sesizarea camerei de comerţ şi industrie teritoriale sau a altei organizaţii profesionale.


    Articolul 9

    Dacă vreuna dintre faptele prevăzute de art. 4 sau 5 cauzează daune patrimoniale sau morale, cel prejudiciat este în drept să se adreseze instanţei competente cu acţiune în răspundere civilă corespunzătoare.
    Dacă fapta prevăzută de această lege a fost săvîrşită de un salariat în cursul exercitării atribuţiilor sale de serviciu, comerciantul va răspunde solidar cu salariatul pentru pagubele pricinuite, afară de cazul în care va putea dovedi ca, potrivit uzantelor, nu era în măsura sa prevină comiterea faptei.
    Persoanele care au creat împreună prejudiciul răspund solidar pentru actele sau faptele de concurenta neloială săvîrşite.
    Pentru luarea unei măsuri ce nu suferă amînare se pot aplica dispoziţiile art. 581 şi art. 582 din Codul de procedură civilă.


    Articolul 10

    Prin hotărîrea data asupra fondului, instanţa poate dispune ca mărfurile sechestrate să fie vîndute, după distrugerea falselor menţiuni.
    Din suma obţinută în urma vinzarii se vor acoperi mai întîi despăgubirile acordate.


    Articolul 11

    O dată cu condamnarea ori obligarea la încetarea faptei ilicite sau repararea daunei, instanţa poate obliga la publicarea hotărîrii, în presa, pe cheltuiala făptuitorului.


    Articolul 12

    Dreptul la acţiune prevăzut de art. 9 se prescrie în termen de un an de la data la care pagubitul a cunoscut sau ar fi trebuit sa cunoască dăuna şi pe cel care a cauzat-o, dar nu mai tirziu de 3 ani de la data săvîrşirii faptei.


    Articolul 13

    Dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile Codului de procedura civilă sau, după caz, ale Codului de procedura penală.


    Articolul 14

    Dispoziţiile prezentei legi se aplică şi persoanelor fizice sau juridice străine care săvîrşesc acte de concurenta neloială pe teritoriul României.


    Articolul 15

    Prezenta lege intră în vigoare la data publicării ei în Monitorul Oficial al României.
    Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 23 ianuarie 1991.
    PREŞEDINTELE SENATULUI
    academician ALEXANDRU BÎRLĂDEANU
    Această lege a fost adoptată de Adunarea Deputaţilor în şedinţa din 28 ianuarie 1991.
    PREŞEDINTELE ADUNĂRII DEPUTAŢILOR
    MARŢIAN DAN
    În temeiul art. 82 lit. m) din Decretul-lege nr. 92/1990 pentru alegerea parlamentului şi a Preşedintelui României, promulgăm legea privind combaterea concurentei neloiale şi dispunem publicarea sa în Monitorul Oficial al României.
    PREŞEDINTELE ROMÂNIEI
    ION ILIESCU
    ---------------------------