HOTĂRÂRE nr. 617 din 23 iulie 2014 (*actualizată*)
privind stabilirea cadrului instituţional şi a unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 mai 2012 privind punerea la dispoziţie pe piaţă şi utilizarea produselor biocide
(actualizată până la data de 12 mai 2016*)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • ----------
    Având în vedere prevederile art. 81 din Regulamentul (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 mai 2012 privind punerea la dispoziţie pe piaţă şi utilizarea produselor biocide,
    în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 67 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 17 lit. m) din Legea nr. 360/2003 privind regimul substanţelor şi preparatelor chimice periculoase, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    Articolul 1

    Prezenta hotărâre stabileşte cadrul instituţional, precum şi măsurile necesare pentru aplicarea directă a prevederilor Regulamentului (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 mai 2012 privind punerea la dispoziţie pe piaţă şi utilizarea produselor biocide, astfel cum a fost modificat şi completat prin regulamentele delegate (UE) nr. 736/2013 al Comisiei din 17 mai 2013 în ceea ce priveşte durata programului de lucru pentru examinarea substanţelor active biocide existente şi nr. 837/2013 al Comisiei din 25 iunie 2013 în ceea ce priveşte cerinţele de informare pentru autorizarea produselor biocide, precum şi prin Regulamentul (UE) nr. 334/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 martie 2014 în ceea ce priveşte anumite condiţii de acces pe piaţă, denumit în continuare Regulament.


    Articolul 2

    Se desemnează Ministerul Sănătăţii ca autoritate competentă pentru coordonarea măsurilor naţionale necesare aplicării Regulamentului.


    Articolul 3

    Ministerul Sănătăţii prin Institutul Naţional de Sănătate Publică, Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice prin Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor sunt autorităţi cu rol de implementare a Regulamentului, conform competenţelor.


    Articolul 4

    (1) Se desemnează ca autorităţi responsabile de efectuarea controalelor oficiale pentru respectarea cerinţelor Regulamentului, potrivit prevederilor art. 65 alin. (2) din Regulament, după cum urmează:
    a) Ministerul Sănătăţii prin direcţiile de sănătate publică;
    b) Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice prin Garda Naţională de Mediu;
    c) Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor prin direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
    (2) Atribuţiile personalului împuternicit să desfăşoare controale oficiale sunt aprobate, în condiţiile legii, prin ordin al ministrului sănătăţii, al ministrului mediului şi schimbărilor climatice şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.


    Articolul 5

    (1) Comisia naţională pentru produse biocide, organism de specialitate, fără personalitate juridică, care funcţionează pe lângă Ministerul Sănătăţii, denumită în continuare Comisie, îndeplineşte atribuţiile privind aprobarea de punere la dispoziţie pe piaţă şi utilizarea produselor biocide pe teritoriul României, respectiv:
    a) aprobarea substanţelor active;
    b) reînnoirea şi revizuirea aprobării unei substanţe active;
    c) autorizarea şi autorizarea simplificată a produselor biocide;
    d) autorizarea naţională a produselor biocide;
    e) anularea, revizuirea şi modificarea autorizaţiei;
    f) recunoaşterea reciprocă a autorizaţiilor;
    g) autorizarea de comerţ paralel;
    h) avizarea experimentelor cu scop de cercetare sau dezvoltare care implică un produs biocid;
    i) protecţia şi punerea în comun a datelor.
    (2) Comisia este alcătuită din persoane cu experienţă profesională în domeniul produselor biocide şi are următoarea componenţă: un preşedinte desemnat de Ministerul Sănătăţii, 2 vicepreşedinţi desemnaţi de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi, respectiv, de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, un secretar desemnat de Ministerul Sănătăţii şi un număr de 7 membri, dintre care 4 membri desemnaţi de Ministerul Sănătăţii, 2 membri desemnaţi de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi un membru desemnat de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor. Autorităţile vor desemna şi 3 membri supleanţi, astfel: Ministerul Sănătăţii va desemna 1 membru supleant, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului va desemna 1 membru supleant şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor va desemna 1 membru supleant.
    (3) Pe lângă Comisie funcţionează experţi desemnaţi de Ministerul Sănătăţii, Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice şi, respectiv, de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor sau, după caz, experţi independenţi, care participă la evaluarea dosarelor şi întocmirea rapoartelor de evaluare privind eficacitatea, proprietăţile fizico-chimice, toxicologia şi ecotoxicologia produselor biocide.
    (4) Comisia are ca organism executiv secretariatul tehnic care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică din subordinea Ministerului Sănătăţii.
    (5) Prin expert independent se înţelege o persoană fizică sau juridică ce participă complementar la activitatea de evaluare. Institutul Naţional de Sănătate Publică contractează, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, în baza solicitării Secretariatului tehnic al Comisiei Naţionale pentru Produse Biocide, experţi independenţi pentru evaluarea produselor biocide, în vederea aplicării prevederilor prezentei hotărâri.
    (6) Institutul Naţional de Sănătate Publică este instituţia mandatată de către Ministerul Sănătăţii pentru relaţia cu Agenţia Europeană pentru Produse Chimice (ECHA), conform normelor metodologice prevăzute la art. 17.
    (7) Atribuţiile, modul de organizare şi funcţionare, componenţa, precum şi procedura de lucru sunt stabilite prin Regulamentul de organizare şi funcţionare al Comisiei, care se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii, al ministrului mediului şi schimbărilor climatice şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.


    Articolul 6

    (1) Produsele biocide sunt plasate pe piaţă şi folosite pe teritoriul României numai dacă:
    a) sunt autorizate potrivit prevederilor Regulamentului sau sunt avizate potrivit măsurilor tranzitorii prevăzute la art. 89 alin. (2) din Regulament;
    b) au etichete şi fişa cu date de securitate în limba română.
    (2) Toate documentele necesare pentru autorizarea unui produs biocid sunt prezentate în limba română şi în limba engleză.


    Articolul 7

    (1) Autorităţile prevăzute la art. 3 percep solicitanţilor tarife pentru activităţile aferente procedurilor de plasare pe piaţă a produselor biocide, aprobate prin ordin comun al ministrului sănătăţii, al ministrului mediului, apelor şi pădurilor şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.
    ----------
    Alin. (1) al art. 7 a fost modificat de pct. 1 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 345 din 11 mai 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 367 din 12 mai 2016.
    (2) Autorităţile prevăzute la art. 3 stabilesc tarifele pentru aplicarea prevederilor art. 80 alin. (2) din Regulament, în conformitate cu principiile prevăzute la art. 80 alin. (3) din Regulament, prin ordin al ministrului sănătăţii, al ministrului mediului şi schimbărilor climatice şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri.
    (3) Resursele financiare atrase din activităţile prevăzute în Regulament sunt utilizate integral de structurile desemnate de autorităţile prevăzute la art. 3, având ca destinaţie exclusivă finanţarea activităţilor legate de procedurile menţionate în Regulament pentru punerea la dispoziţie pe piaţă şi utilizarea produselor biocide, cu excepţia Institutului Naţional de Sănătate Publică, instituţie finanţată integral de la bugetul de stat, care se supune prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 59/2003 privind înfiinţarea de către Ministerul Sănătăţii şi Familiei a unei activităţi finanţate integral din venituri proprii, cu completările ulterioare, şi cu excepţia Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, pentru care se aplică prevederile art. 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Plăţile pentru serviciile efectuate se fac direct în contul acestor structuri.
    (4) În acest scop, în condiţiile legii, Ministerul Sănătăţii, în calitate de ordonator principal de credite, înfiinţează ca activitate finanţată integral din venituri proprii prestaţiile pentru activităţile legate de procedurile menţionate în Regulament pentru punerea la dispoziţie pe piaţă şi utilizarea produselor biocide, desfăşurate de Institutul Naţional de Sănătate Publică.
    (5) Excedentul rezultat din execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli ale activităţii de evaluare prevăzute la alin. (3) se reportează în anul următor şi se utilizează cu aceeaşi destinaţie, după caz, sau conform prevederilor art. 81 alin. (1) al doilea paragraf din Regulament.


    Articolul 8

    Autorităţile prevăzute la art. 3 au următoarele responsabilităţi:
    a) la propunerea Comisiei, adoptă măsurile necesare pentru a furniza publicului informaţii corespunzătoare privind beneficiile şi riscurile asociate produselor biocide şi modalităţile de a limita utilizarea acestora, potrivit prevederilor art. 17 alin. (5) din Regulament;
    b) aprobă participarea persoanelor propuse de Comisie la lucrările grupului de coordonare înfiinţat în conformitate cu prevederile art. 35 din Regulament;
    c) stabilesc anual un plan comun pentru monitorizarea produselor biocide şi a articolelor tratate introduse pe piaţă, în conformitate cu prevederile art. 18 şi 65 din Regulament.


    Articolul 9

    Autoritatea competentă prevăzută la art. 2 solicită titularilor de autorizaţii transmiterea evidenţelor produselor biocide, în acord cu prevederile art. 68 din Regulament.


    Articolul 10

    Ministerul Sănătăţii are următoarele responsabilităţi:
    a) poate să restricţioneze sau să interzică utilizarea produselor biocide în apa potabilă destinată aprovizionării publice, corespunzător prevederilor art. 2 alin. (7) din Regulament;
    b) la solicitarea Ministerului Apărării Naţionale, după consultarea cu Comisia, poate permite exceptarea de la aplicarea Regulamentului a anumitor produse biocide, utilizate ca atare sau într-un articol tratat, atunci când este necesar în interesul apărării, corespunzător prevederilor art. 2 alin. (8) din Regulament;
    c) aprobă modelul de autorizaţie, propus de Comisie, pentru un produs biocid sau o familie de produse biocide, cu respectarea prevederilor art. 22 din Regulament;
    d) aprobă modelul de autorizaţie, propus de Comisie, pentru comerţul paralel cu produse biocide, cu respectarea prevederilor art. 53 alin. (5) din Regulament;
    e) la solicitarea Comisiei, sesizează grupul de coordonare prevăzut la art. 35 din Regulament, cu privire la produsele biocide autorizate prin procedura simplificată, potrivit prevederilor art. 27 din Regulament, după caz;
    f) prin Biroul pentru Regulamentul Sanitar Internaţional şi Informare Toxicologică din structura Institutului Naţional de Sănătate Publică asigură controlul intoxicaţiilor, potrivit prevederilor art. 73 din Regulament;
    g) la propunerea Comisiei, poate permite punerea la dispoziţie pe piaţă sau utilizarea unui produs biocid care nu îndeplineşte condiţiile pentru autorizare prevăzute în Regulament, în vederea unei utilizări limitate şi controlate, în conformitate cu prevederile art. 55 alin. (1);
    h) transmite Comisiei Europene, din cinci în cinci ani, începând cu 1 septembrie 2015, un raport privind punerea în aplicare a Regulamentului, în conformitate cu prevederile art. 65 alin. (3);
    i) desemnează membri în cadrul Comitetului pentru produse biocide, în conformitate cu prevederile art. 75 alin. (2) şi (3) din Regulament;
    j) asigură derularea activităţii de consultanţă prin biroul de asistenţă înfiinţat în Institutul Naţional de Sănătate Publică, potrivit prevederilor art. 81 alin. (2) şi (3) din Regulament;
    k) la solicitarea Comisiei, dispune asupra clauzei de siguranţă potrivit prevederilor art. 88 din Regulament;
    l) acordă perioadă de graţie pentru eliminarea, punerea la dispoziţie pe piaţă şi utilizarea stocurilor existente potrivit prevederilor art. 52 din Regulament;
    m) decide asupra utilizării datelor pentru cereri ulterioare de autorizare, cu respectarea prevederilor art. 64 din Regulament;
    n) după consultarea cu Comisia, asigură aplicarea prevederilor art. 7 alin. (1) şi (5), art. 8 alin. (1), (2) şi (3), art. 13 alin. (3), art. 14 alin. (2), art. 26, art. 27 alin. (2), art. 37 alin. (1), art. 44 alin. (1) şi (5), art. 45 alin. (3) şi art. 46 alin. (1) şi (2) din Regulament;
    o) asigură protecţia datelor deţinute, potrivit prevederilor art. 59 din Regulament, precum şi confidenţialitatea informaţiilor, potrivit prevederilor art. 66 din Regulament.


    Articolul 11

    Comisia aplică măsurile tranzitorii prevăzute la art. 89 alin. (2) din Regulament, potrivit prevederilor Ordinului ministrului sănătăţii, al ministrului mediului şi pădurilor şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelornr. 10/368/11/2010 privind aprobarea procedurii de avizare a produselor biocide care sunt plasate pe piaţă pe teritoriul României, cu modificările şi completările ulterioare.


    Articolul 12

    Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, prin structurile desemnate, asigură aplicarea prevederilor art. 62 din Regulament referitoare la repetarea testelor pe vertebrate pe teritoriul României.


    Articolul 13

    Constituie contravenţii, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni, următoarele fapte:
    ----------
    Partea introductivă a art. 13 a fost modificată de pct. 2 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 345 din 11 mai 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 367 din 12 mai 2016.
    a) punerea la dispoziţie pe piaţă a produselor biocide sau utilizarea acestora care nu se conformează prevederilor art. 17 alin. (1) sau art. 89 alin. (2) din Regulament;
    b) nerespectarea de către titularul autorizaţiei a prevederilor art. 27 alin. (1) din Regulament referitoare la notificarea Comisiei cu privire la punerea la dispoziţie a produselor biocide autorizate în alt stat membru prin procedura simplificată;
    c) nerespectarea clauzelor şi condiţiilor din autorizaţie cu privire la utilizare, în conformitate cu prevederile art. 17 alin. (5) din Regulament;
    d) nerespectarea de către titularul autorizaţiei a prevederilor art. 17 alin. (6) din Regulament referitoare la înştiinţarea Comisiei cu privire la introducerea pe piaţă a fiecărui produs din familia de produse biocide pentru care Comisia a acordat autorizaţie naţională;
    e) nerespectarea de către titularul autorizaţiei a prevederilor art. 47 alin. (1) din Regulament cu privire la obligaţia de notificare către Comisie a informaţiilor despre produsul biocid sau despre substanţa activă sau substanţele active conţinute care ar putea avea efecte asupra autorizaţiei;
    f) furnizarea de către solicitant sau titularul autorizaţiei a documentelor, datelor şi/sau informaţiilor false sau înşelătoare;
    f^1) punerea la dispoziţie pe piaţă a produselor biocide care nu respectă conţinutul declaraţiei depuse în vederea avizării/autorizării în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii, al ministrului mediului, apelor şi pădurilor şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor;
    ----------
    Lit. f^1) a art. 13 a fost introdusă de pct. 3 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 345 din 11 mai 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 367 din 12 mai 2016.
    g) nerespectarea prevederilor art. 52 din Regulament referitoare la perioada de graţie pentru eliminarea, punerea la dispoziţie pe piaţă şi utilizarea stocurilor existente;
    h) nerespectarea prevederilor privind punerea la dispoziţie a produselor biocide fără autorizaţie de comerţ paralel, potrivit art. 53 din Regulament;
    i) nerespectarea prevederilor art. 56 din Regulament cu privire la condiţiile în care poate avea loc un experiment sau un test efectuat în scop de cercetare sau dezvoltare care implică un produs biocid neautorizat sau o substanţă activă neaprobată destinată exclusiv utilizării într-un produs biocid;
    j) nerespectarea prevederilor privind introducerea pe piaţă a articolelor tratate, potrivit art. 58 şi art. 94 alin. (1) din Regulament;
    k) nerespectarea prevederilor art. 62 din Regulament referitoare la repetarea testelor pe vertebrate pe teritoriul României;
    l) nerespectarea de către fabricanţii produselor biocide a prevederilor art. 65 alin. (2) din Regulament, cu privire la păstrarea documentaţiei şi a mostrelor din loturile de producţie, în legătură cu procesul de fabricaţie;
    m) nerespectarea de către titularii de autorizaţii a prevederilor art. 68 alin. (1) din Regulament, referitoare la ţinerea evidenţelor, raportarea şi punerea la dispoziţia autorităţilor a informaţiilor relevante;
    n) nerespectarea de către titularii de autorizaţii a prevederilor art. 69 alin. (1), alin. (2) lit. a)-o) şi alin. (3) lit. b) din Regulament, cu privire la clasificarea, ambalarea şi etichetarea produselor biocide;
    o) nerespectarea de către titularii de autorizaţii a prevederilor art. 69 alin. (2) din Regulament cu privire la inducerea în eroare în privinţa riscurilor produsului pentru sănătatea umană, sănătatea animală sau pentru mediu sau în privinţa eficacităţii acestuia;
    p) nerespectarea prevederilor art. 70 din Regulament cu privire la punerea la dispoziţie a fişelor cu date de securitate pentru substanţele active şi produsele biocide;
    q) nerespectarea prevederilor art. 72 din Regulament cu privire la publicitatea produselor biocide;
    r) nerespectarea prevederilor art. 94 alin. (2) din Regulament cu privire la articolele tratate cu substanţe active din tipul de produs relevant pentru care există decizii de a nu fi aprobate;
    s) nerespectarea prevederilor art. 95 alin. (3) din Regulament referitoare la punerea la dispoziţie pe piaţă a produselor biocide după 1 septembrie 2015, având în compoziţie substanţa/substanţe activă/active, a căror fabricant sau importator sau, după caz, importatorul produsului biocid, nu sunt incluse în lista menţionată la art. 95 alin. (2) din Regulament, precum şi cele referitoare la eliminarea şi utilizarea stocurilor existente după data de 1 septembrie 2016.


    Articolul 14

    (1) Contravenţiile prevăzute la art. 13 se sancţionează după cum urmează:
    a) cu amendă de la 35.000 lei la 50.000 lei, cele prevăzute la art. 13 lit. a), e), f), f^1), h), i), j), k), n), p) şi s);
    ----------
    Lit. a) a alin. (1) al art. 14 a fost modificată de pct. 4 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 345 din 11 mai 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 367 din 12 mai 2016.
    b) cu amendă de la 15.000 lei la 30.000 lei, pentru cele prevăzute la art. 13 lit. c), g), o), q) şi r);
    c) cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, pentru cele prevăzute la art. 13 lit. b), d), l) şi m).
    (2) Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal.


    Articolul 15

    Contravenţiilor prevăzute în prezenta hotărâre le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.


    Articolul 16

    (1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se realizează de către personalul împuternicit al autorităţilor menţionate la art. 4, potrivit competenţelor legale.
    (2) Cuantumul amenzilor se actualizează periodic prin hotărâre a Guvernului.
    (3) Dacă personalul împuternicit al autorităţilor menţionate la art. 4, potrivit competenţelor legale, apreciază că faptele prevăzute la art. 13 au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să atragă răspunderea penală, sesizează organul de urmărire penală competent.
    ----------
    Alin. (3) al art. 16 a fost introdus de pct. 5 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 345 din 11 mai 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 367 din 12 mai 2016.


    Articolul 17

    Normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei hotărâri se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii, al ministrului mediului şi schimbărilor climatice şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.


    Articolul 18

    (1) La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă următoarele acte normative:
    a) Hotărârea Guvernului nr. 956/2005 privind plasarea pe piaţă a produselor biocide, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 şi 852 bis din 21 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare;
    b) Ordinul ministrului sănătăţii publice, al ministrului mediului şi gospodăririi apelor şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 1.321/2006/280/90/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Hotărârii Guvernului nr. 956/2005 privind plasarea pe piaţă a produselor biocide, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 2 mai 2007, cu modificările şi completările ulterioare.
    (2) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se modifică şi se completează următoarele acte normative:
    a) Ordinul ministrului sănătăţii, al ministrului mediului şi pădurilor şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 637/2.492/50/2012 privind aprobarea membrilor Comisiei naţionale pentru produse biocide şi a regulamentului de organizare şi funcţionare a acesteia, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 17 august 2012;
    b) Ordinul ministrului sănătăţii, al ministrului mediului şi schimbărilor climatice şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 10/205/19/2013 privind tarifele pentru plasarea pe piaţă a produselor biocide şi pentru solicitarea privind înscrierea substanţelor active în anexa nr. I, IA sau IB la Normele metodologice de aplicare a Hotărârii Guvernului nr. 956/2005 privind plasarea pe piaţă a produselor biocide, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii publice, al ministrului mediului şi gospodăririi apelor şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 1.321/2006/280/90/2007, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 12 martie 2013.
    (3) Ori de câte ori într-o lege specială sau în alt act normativ anterior se face trimitere la actele normative abrogate la alin. (1), trimiterea se va socoti făcută la dispoziţiile corespunzătoare din Regulament.


    PRIM-MINISTRU

    VICTOR-VIOREL PONTA

    Contrasemnează:

    ---------------

    Ministrul sănătăţii,

    Nicolae Bănicioiu

    p. Ministrul mediului

    şi schimbărilor climatice,

    Mihail Fâcă,

    secretar de stat

    p. Ministrul finanţelor publice,

    Dan Manolescu,

    secretar de stat

    Ministrul delegat pentru buget,

    Liviu Voinea

    p. Ministrul afacerilor externe,

    Radu Podgorean,

    secretar de stat

    Ministrul apărării naţionale,

    Mircea Duşa

    Bucureşti, 23 iulie 2014.
    Nr. 617.
    --------