HOTĂRÂRE nr. 367 din 18 aprilie 2007privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 274 din 25 aprilie 2007
    În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 40 alin. (1) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 12 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2007 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    Articolul 1
    (1) Ministerul Transporturilor este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, având sediul în municipiul București, bd. Dinicu Golescu nr. 38, sectorul 1.(2) Ministerul Transporturilor stabilește politica în domeniul transporturilor, la nivel național, elaborează strategia și reglementările specifice de dezvoltare și de armonizare a activităților de transport în cadrul politicii generale a Guvernului și îndeplinește rolul de autoritate de stat în domeniul transporturilor și al infrastructurii de transport.


    Articolul 2

    Ministerul Transporturilor, în calitatea sa de organ de specialitate al administrației publice centrale, îndeplinește următoarele atribuții principale:1. elaborează și supune spre aprobare cadrul legislativ privind domeniul transporturilor, administrarea și utilizarea infrastructurii de transport și punerea acestei infrastructuri la dispoziția utilizatorilor, potrivit legii;2. elaborează politica economică în domeniul transporturilor;3. elaborează strategiile de dezvoltare în domeniul infrastructurii de transport, precum și a activităților de transport;4. elaborează și implementează strategii, politici, programe privind rețeaua de drumuri publice din România: drumuri naționale, drumuri județene, drumuri comunale și străzi;5. elaborează politici pentru dezvoltarea transporturilor multimodale și a transportului combinat;6. coordonează, monitorizează și sprijină îndeplinirea obligațiilor care decurg din prevederile Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, a celorlalte angajamente rezultate din procesul negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, precum și a strategiilor și programelor naționale adoptate în contextul politicilor Uniunii Europene, în domeniul său de competență;7. comunică Comisiei Europene și/sau statelor membre toate măsurile rezultate din directivele comunitare transpuse, potrivit domeniului său de responsabilitate;8. elaborează pozițiile României pe problematica afacerilor europene în domeniul său de competență;9. fundamentează și elaborează necesarul de fonduri de la bugetul de stat pentru domeniul său de activitate;10. gestionează resursele financiare alocate prin bugetul de stat, din credite externe și din fonduri comunitare, în domeniul său de activitate;11. exercită drepturile și obligațiile statului ca acționar la companiile naționale, societățile naționale și societățile comerciale aflate sub autoritatea sa, până la finalizarea procesului de privatizare;12. elaborează și pune în aplicare strategiile de privatizare în domeniul său de activitate și asigură gestionarea întregului proces de privatizare și postprivatizare pentru unitățile de sub autoritatea sa și/sau la care este acționar;13. aprobă tarifele percepute de instituțiile publice din subordine pentru eliberarea de autorizații și licențe, precum și cuantumul redevențelor ce se obțin prin concesionarea infrastructurilor de transport aparținând domeniului public aflate în administrarea sa, potrivit legii;14. asigură organizarea și dezvoltarea cercetării în domeniul transporturilor și asigură valorificarea acesteia, ca informații de interes public, prin reglementări tehnice și alte activități specifice de reglementare, potrivit legii;15. organizează și finanțează activitatea pentru constituirea fondului propriu de date statistice și a fondurilor documentare specializate din domeniul transporturilor, participând la sistemul informațional național și internațional;16. promovează sistemul instituțional pentru dezvoltarea pieței libere a transporturilor, asigură condițiile unui mediu concurențial în cadrul fiecărui mod de transport, precum și între modurile de transport;17. elaborează și promovează cadrul legal în vederea stimulării investițiilor în domeniul său de activitate;18. inițiază și negociază, din împuternicirea Guvernului, încheierea de convenții, acorduri și alte înțelegeri internaționale sau propune acestuia întocmirea formelor de aderare la cele existente și ia măsuri de aplicare a acestora, în domeniul său de activitate;19. reprezintă interesele statului în cadrul organismelor internaționale, pe baza convențiilor, acordurilor și înțelegerilor stabilite, și dezvoltă relații de colaborare cu organe și organizații similare din alte state și cu organisme internaționale interesate de domeniul său de activitate;20. reprezintă interesele statului în cadrul organismelor comunitare, pe baza convențiilor, acordurilor și înțelegerilor stabilite, și dezvoltă relații de colaborare cu entități din statele membre, în domeniul său de competență;21. susține promovarea intereselor operatorilor economici autohtoni de profil pe piețele internaționale;22. avizează și urmărește realizarea programelor și proiectelor de construcții și infrastructuri în domeniul său de activitate;23. asigură administrarea, dezvoltarea și gestionarea infrastructurilor de transport aparținând domeniului public și ale echipamentelor de interes național din sistemul național de transport;24. asigură tuturor utilizatorilor acces egal și nediscriminatoriu la infrastructurile de transport deschise accesului public;25. asigură beneficiarilor de transport dreptul de a alege liber modul de transport, transportatorul și mijlocul de transport;26. sprijină dezvoltarea și funcționarea transportului public;27. stimulează libera inițiativă și asigură autonomia transportatorilor;28. concesionează, în numele statului, bunurile proprietate publică ori privată a statului din domeniul transporturilor;29. elaborează și supune spre aprobare Guvernului tariful de utilizare a infrastructurii feroviare și alte tarife care sunt în competența de aprobare a Guvernului;30. clasifică infrastructurile de transport în conformitate cu standardele naționale și internaționale;31. stabilește prin norme un mod unitar de prezentare a sistemului informațional privind transportul public de persoane, în sfera de administrare a infrastructurii de transport de interes public;32. elaborează și supune spre aprobare Guvernului schema rețelei naționale de transport, care are ca obiective asigurarea deplasării persoanelor și a mărfurilor între toate localitățile țării, precum și conectarea infrastructurilor naționale de transport la principalele infrastructuri internaționale de transport;33. încheie, în numele statului, contracte de activitate cu compania națională care administrează infrastructura feroviară și contracte de servicii publice cu societățile naționale și/sau cu societățile comerciale care efectuează transport feroviar public de călători;34. realizează activități de asigurări de sănătate pentru personalul propriu, pentru personalul instituțiilor publice din subordine, al companiilor naționale, societăților naționale, regiilor autonome de sub autoritatea sa, precum și al societăților comerciale, care desfășoară activități în domeniul transporturilor aeriene, navale, rutiere, feroviare, cu metroul, pentru membrii de familie ai acestora, precum și pentru pensionarii care au lucrat în transporturi și pentru membrii lor de familie, care folosesc rețeaua sanitară proprie;35. emite certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor societăților comerciale cu capital integral sau majoritar de stat de sub autoritatea sau din subordinea Ministerului Transporturilor;36. emite avize de specialitate pentru obiectivele de investiții finanțate integral sau parțial de la bugetul de stat, din fonduri comunitare și din credite garantate de stat, precum și pentru lucrările de interes național care sunt finanțate din alte surse legal constituite, din domeniul său de activitate;37. analizează studiile de fezabilitate pentru lucrările din domeniul său de activitate aflate în competența de aprobare a Guvernului și le prezintă Consiliului interministerial de avizare lucrări publice de interes național și locuințe, susținând necesitatea, oportunitatea și eficiența economică a acestora; participă la promovarea pentru aprobare a lucrărilor avizate, conform legii;38. poate desemna organisme tehnice specializate pentru: elaborarea și punerea în aplicare a normelor tehnice și a reglementărilor specifice, asigurarea pregătirii profesionale și perfecționării personalului din transporturi, efectuarea certificării și înmatriculării mijloacelor de transport și asigurarea inspecției și controlului acestora, efectuarea certificării operatorilor economici care desfășoară activități de transport, efectuarea certificării personalului cu atribuții în domeniul siguranței transporturilor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;39. îndeplinește funcția de autoritate de implementare a proiectelor majore de infrastructură din domeniul transporturilor;40. coordonează programele de asistență tehnică acordate de Uniunea Europeană și de alte organisme internaționale;41. asigură managementul tipurilor de risc generatoare de situații de urgență, repartizate Ministerului Transporturilor, și îndeplinirea funcțiilor de sprijin specifice, în condițiile legii;42. asigură managementul protecției civile în domeniul său de competență.


    Articolul 3
    (1) În exercitarea atribuțiilor sale, Ministerul Transporturilor colaborează cu celelalte ministere și organe de specialitate din subordinea Guvernului, cu autoritățile publice locale și cu alte organisme interesate.(2) Pentru îndeplinirea atribuțiilor care îi revin, Ministerul Transporturilor poate solicita și obține, fără plata tarifelor, informații privind date înregistrate în registrul comerțului computerizat.


    Articolul 4
    (1) În calitatea sa de autoritate de stat în domeniul transporturilor, Ministerul Transporturilor are următoarele atribuții principale, pe care le exercită direct sau prin organisme tehnice specializate, instituții publice subordonate, unități care funcționează sub autoritatea sau în coordonarea sa ori societăți comerciale autorizate:1. aprobă, potrivit legii, instrucțiuni și regulamente obligatorii pentru activitățile de transport feroviare, auto, navale și aeriene;2. coordonează și participă la investigarea incidentelor și accidentelor produse în activitățile de transport și emite reglementări specifice privind raportarea și investigarea tehnică a acestora, în condițiile legii;3. elaborează, în condițiile legii, norme de efectuare a transporturilor speciale;4. exercită inspecția de stat privind respectarea reglementărilor interne și internaționale în activitățile specifice transporturilor;5. acordă, pe bază de reciprocitate, dreptul de utilizare cu plată sau gratuit a infrastructurilor de transport pentru utilizatorii străini;6. emite norme obligatorii de licențiere și autorizare a operatorilor economici care efectuează sau urmează să efectueze activități de transport sau activități specifice siguranței traficului și stabilește condițiile de acordare, de suspendare sau de anulare a licențelor, autorizațiilor și certificatelor;7. stabilește organizarea regională a transporturilor rutiere, feroviare, navale și aeriene;8. aprobă utilizarea spațiului aerian, cu acordul organelor abilitate ale Ministerului Apărării și ale Ministerului Internelor și Reformei Administrative;9. exercită activitatea de registru, de inspecție de stat și de control în transporturi;10. asigură controlul utilizării resurselor financiare alocate prin bugetul de stat, fonduri comunitare și a resurselor din credite interne și externe, al stadiului executării fizice a lucrărilor de infrastructură din domeniul său de activitate și al calității acestora;11. emite norme obligatorii de atestare, certificare, licențiere și brevetare a personalului care lucrează în transporturi sau care concură la siguranța traficului și stabilește condițiile de suspendare, de retragere sau de anulare a atestatelor, certificatelor, licențelor ori brevetelor acordate;12. emite norme obligatorii de siguranță a traficului în transporturile rutiere, feroviare, navale, aeriene, precum și în transportul multimodal și combinat și supraveghează respectarea acestora;13. autorizează funcționarea porturilor, aeroporturilor civile, gărilor și a autogărilor;14. emite norme obligatorii pentru efectuarea transporturilor de mărfuri periculoase;15. certifică starea tehnică a mijloacelor de transport, în conformitate cu reglementările naționale și convențiile și acordurile internaționale la care România este parte;16. asigură certificarea și omologarea de tip sau individuală a mijloacelor de transport;17. gestionează frecvențele de comunicații alocate;18. emite norme și asigură prin rețeaua sanitară proprie asistența medicală și psihologică a personalului din transporturi cu atribuții în siguranța circulației și a navigației, precum și controlul sanitar-veterinar specific tuturor modurilor și activităților de transport și emite autorizații sanitar-veterinare în toate cazurile în care legea îi recunoaște acest drept;19. propune Guvernului, cu avizul Ministerului Apărării, închiderea unor linii de cale ferată nerentabile sau menținerea în exploatare a liniei respective și regimul exploatării acesteia;20. emite reglementări specifice privind certificarea agenților aeronautici civili și asigură eliberarea, prelungirea valabilității, validarea, echivalarea, modificarea, limitarea, suspendarea și revocarea documentelor de certificare a agenților aeronautici civili;21. emite reglementări specifice privind siguranța și securitatea activităților aeronautice civile și supraveghează respectarea acestora;22. emite reglementări specifice obligatorii pentru efectuarea transporturilor aeriene de mărfuri periculoase;23. asigură organizarea spațiului aerian național, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în colaborare cu organele specializate ale Ministerului Apărării;24. coordonează sistemul de securitate în domeniul aviației civile și aprobă sistemele de facilități aeronautice la nivelul aeroporturilor civile;25. emite reglementări specifice privind certificarea tehnicii aeronautice și asigură certificarea acesteia;26. emite reglementări specifice privind certificarea personalului aeronautic civil și asigură eliberarea, prelungirea valabilității, validarea, echivalarea, modificarea, limitarea, suspendarea și revocarea documentelor de certificare pentru această categorie de personal;27. asigură organizarea și funcționarea serviciilor civile de navigație aeriană în spațiul aerian al României și autorizează efectuarea zborurilor în spațiul aerian național, în limita competențelor legale;28. avizează efectuarea de lucrări în zonele supuse servituților de aeronautică civilă;29. asigură certificarea aerodromurilor civile;30. emite reglementări specifice privind raportarea și investigarea evenimentelor de aviație civilă, precum și a actelor de intervenție ilicită asupra aeronavelor civile;31. aprobă tarifele percepute de către organismele tehnice specializate, instituțiile publice sau operatorii economici, ca urmare a prestării activităților pentru care le-au fost delegate competențe în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 29/1997 privind Codului aerian civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;32. restricționează operarea aeronavelor civile pe aeroporturile din România sau în spațiul aerian național, după caz, în scopul protecției mediului;33. stabilește aeroporturile din România care, în urma derulării activităților specifice, au impact semnificativ asupra mediului, în vederea implementării de programe de protecție a mediului, cu avizul ministerului de resort;34. aprobă, la solicitarea administratorului aeroportului, măsuri speciale pentru operarea aeronavelor civile a căror funcționare are impact semnificativ asupra mediului;35. acordă permisiunea de intrare și de plecare a navelor românești și străine în/din porturile civile românești;36. supraveghează și controlează navigația în apele naționale navigabile a navelor, indiferent de pavilionul acestora; controlează navele sub pavilion român în apele internaționale;37. stabilește, nominal și pe porțiuni, căile naționale navigabile ale României; pentru apele de frontieră va ține seama și de acordurile bilaterale privind regimul frontierei de stat;38. stabilește regulile de navigație în marea teritorială, în apele interioare și în porturile românești, în conformitate cu reglementările naționale și cu acordurile și convențiile internaționale la care România este parte; organizează și coordonează sistemele de urmărire a traficului de nave în apele naționale navigabile;39. acordă dreptul de arborare a pavilionului român sau poate dispune suspendarea ori retragerea acestui drept;40. emite reglementări cu privire la durata și conținutul cursurilor de pregătire, modul de obținere a brevetelor și certificatelor de capacitate, a documentelor de conformitate, precum și cu privire la anularea sau suspendarea acestora;41. organizează sistemul de salvare pe mare și pe apele interioare navigabile;42. stabilește căile navigabile, porturile, radele și bazinele portuare în care pilotajul este obligatoriu;43. stabilește modul de recrutare, școlarizare și brevetare a piloților, precum și efectuarea serviciului de pilotaj maritim și fluvial;44. stabilește, cu acordul Ministerului Internelor și Reformei Administrative și al organelor de grăniceri, locurile de acostare și de ancorare în afara limitelor porturilor, aflate în apele de frontieră sau în marea teritorială;45. eliberează, printr-o societate cu clasificare agreată, certificate de clasificare a navei și a echipamentelor acesteia, care atestă buna stare de navigabilitate, în conformitate cu acordurile și convențiile internaționale la care România este parte;46. stabilește normele tehnice privind construcția și exploatarea navelor;47. stabilește condițiile tehnice pe care trebuie să le îndeplinească vehiculele rutiere, metodologia de omologare pentru circulație a acestora, precum și metodologia de inspecție tehnică periodică;48. certifică prin omologare, agreare și prin inspecție tehnică periodică, după caz, încadrarea vehiculelor rutiere în normele tehnice privind siguranța circulației rutiere, protecția mediului și folosința conform destinației;49. autorizează stațiile de inspecție tehnică, supraveghează și controlează activitatea acestora și atestă personalul care efectuează inspecția tehnică periodică;50. autorizează operatorii economici care desfășoară activități de reparații, de întreținere, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucție a vehiculelor rutiere, precum și de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz;51. stabilește condițiile tehnice și metodologia de omologare și certificare a produselor și a materialelor de exploatare utilizate la vehiculele rutiere, în vederea introducerii acestora pe piață;52. elaborează norme obligatorii privind clasificarea autovehiculelor destinate transportului de persoane pe categorii de confort;53. desemnează/acreditează instituții publice subordonate, organisme tehnice specializate și societăți comerciale, autorizate, care să elaboreze și să pună în aplicare normele tehnice și reglementările specifice transportului rutier și să asigure inspecția și controlul tehnic de specialitate;54. autorizează școlile de conducători auto și centrele de pregătire și perfecționare a personalului din domeniul de transporturi rutiere, cu excepția celor care aparțin Ministerului Apărării, Ministerului Internelor și Reformei Administrative, Serviciului Român de Informații și altor instituții similare;55. emite norme metodologice privind pregătirea, examinarea și atestarea profesională a lectorilor/formatorilor necesari în procesul de pregătire și de perfecționare profesională a personalului din domeniul transporturilor rutiere;56. emite norme privind examinarea medicală și psihologică la angajare și periodică a personalului cu atribuții în siguranța circulației rutiere, precum și norme pentru agrearea altor unități medicale și psihologice în vederea efectuării acestor examinări;57. emite norme privind evaluarea psihologică obligatorie ce precede pregătirea teoretică și practică a persoanelor în vedera obținerii permisului de conducere auto și pentru obținerea certificatului de atestare profesională pentru conducătorii de autovehicule și de tramvaie, precum și norme vizând autorizarea laboratoarelor de psihologie ce efectuează aceste evaluări, conform reglementărilor în vigoare;58. autorizează deplasarea pe teritoriul României a mijloacelor de transport străine și execută controlul acestei activități, iar pentru transporturile speciale, strategice, și cu aprobarea Ministerului Apărării;59. stabilește, potrivit legii, norme și normative tehnice obligatorii de proiectare, construcții, reparare și exploatare a mijloacelor de transport, a drumurilor, autostrăzilor, porturilor, aeroporturilor, liniilor și stațiilor de cale ferată și de metrou, astfel încât acestea să corespundă și nevoilor de apărare; asigură supravegherea aplicării acestor norme și autorizează agenții economici să efectueze astfel de activități;60. stabilește, în condițiile legii, în colaborare cu Ministerul Apărării și cu Ministerul Internelor și Reformei Administrative, potrivit reglementărilor interne și internaționale, norme unitare ale activităților de intervenție, de căutare și salvare a navelor, aeronavelor, a altor mijloace de transport, precum și a vieților omenești;61. asigură buna organizare a activităților de supraveghere a traficului, de cercetare a evenimentelor și a situațiilor de pericol, pentru limitarea sau, după caz, înlăturarea acestora, solicitând, la nevoie, sprijinul altor ministere și organe de stat; coordonează sistemul de securitate în transporturi și activitățile de protecție împotriva actelor de intervenție ilicită;62. controlează respectarea de către deținătorii de mijloace de transport a normelor privind calitatea, prevenirea și stingerea incendiilor și protecția mediului, conform reglementărilor interne și internaționale;63. coordonează activitățile industriale, de construcții, de cercetare și proiectare, de sănătate, precum și alte activități specifice transporturilor și zonelor libere;64. emite norme tehnice pentru construcția, reparația, întreținerea infrastructurii și a mijloacelor de transport;65. elaborează programe de pregătire și de perfecționare pentru personalul de siguranță din transporturi și organizează desfășurarea acestora;66. asigură dirijarea navelor în apele naționale navigabile, în conformitate cu reglementările naționale și internaționale;67. editează publicații de specialitate și de informare specifice domeniilor sale de activitate;68. emite avizele și aprobările de specialitate prevăzute de lege în domeniile sale de activitate;69. monitorizează și verifică întocmirea cadastrului pentru domeniul public al statului aferent infrastructurii de transport;70. elaborează norme și reglementări specifice în transporturi, cu privire la protecția mediului;71. aprobă planurile de gestionare a deșeurilor generate de nave și a reziduurilor mărfii;72. verifică și monitorizează, prin specialiștii desemnați în comisiile de evaluare, achizițiile publice ale autorităților contractante aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea ministerului.(2) Ministerul Transporturilor îndeplinește orice alte atribuții stabilite prin acte normative pentru domeniul său de activitate.


    Articolul 5
    (1) Ministerul Transporturilor conduce întreaga activitate a aparatului propriu al Ministerului Transporturilor și exercită întreaga autoritate asupra unităților aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea ministerului.(2) Ministrul transporturilor este ordonator principal de credite bugetare.(3) Ministrul transporturilor reprezintă ministerul în raporturile cu celelalte ministere, cu alte autorități publice și organizații, precum și cu persoane juridice și fizice din țară și din străinătate.(4) În exercitarea atribuțiilor sale, ministrul transporturilor emite ordine și instrucțiuni.(5) Ministrul transporturilor este ajutat în activitatea de conducere a ministerului de 3 secretari de stat.(6) Secretarii de stat exercită atribuțiile delegate de ministrul transporturilor.


    Articolul 6

    În structura organizatorică a Ministerului Transporturilor se organizează și funcționează în subordinea demnitarului cabinetul ministrului și cabinetele secretarilor de stat.


    Articolul 7
    (1) În structura organizatorică a Ministerului Transporturilor, prevăzută în anexa nr. 1, funcționează direcții generale și direcții.(2) În cadrul direcțiilor generale, prin ordin al ministrului transporturilor, se pot organiza direcții, servicii, birouri, compartimente, precum și colective temporare.(3) În cadrul direcțiilor, prin ordin al ministrului transporturilor, se pot organiza servicii, birouri, compartimente, precum și colective temporare.(4) Serviciul de informații clasificate și probleme speciale are în structură Centrul operativ pentru situații de urgență.(5) Numărul maxim de posturi este de 635, exclusiv demnitarii și posturile aferente cabinetului ministrului.(6) Personalul Ministerului Transporturilor este compus din funcționari publici și din personal angajat cu contract individual de muncă.(7) Ministrul transporturilor desemnează, prin ordin, specialiști din cadrul ministerului să își desfășoare activitatea corespunzător domeniului lor de competență, pe lângă structurile specializate ale Uniunii Europene.


    Articolul 8
    (1) În condițiile legii, în cadrul Ministerului Transporturilor și/sau al unităților aflate în subordinea/coordonarea/sub autoritatea ministerului se pot înființa, organiza și funcționa unități de management al proiectului, denumite în continuare UMP, și unități de coordonare a proiectului, denumite în continuare UCP, conduse de un director de proiect numit prin ordin al ministrului transporturilor, în vederea asigurării unui cadru unitar pentru managementul proiectelor finanțate prin împrumuturi externe. Finanțarea cheltuielilor de personal se face din costurile proiectului prevăzute cu această destinație, în condițiile legii.(2) Structura organizatorică, numărul de persoane, regulamentul de organizare și funcționare pentru fiecare UMP/UCP și, după caz, numărul de unități se prevăd în documentele proiectului și sunt preluate ca atare în ordinul ministrului transporturilor privind înființarea UMP/UCP, conform reglementărilor în vigoare.(3) Ministrul numește personalul UMP/UCP și stabilește competențele directorului de proiect.


    Articolul 9

    Ministerul Transporturilor, prin Direcția generală relații financiare externe, îndeplinește și atribuțiile Autorității de management pentru programul operațional sectorial de transport, finanțat prin Fondul de coeziune și Fondul european de dezvoltare regională.


    Articolul 10
    (1) Răspunderile și atribuțiile secretarilor de stat se stabilesc prin ordin al ministrului transporturilor.(2) Ministrul transporturilor poate delega o parte din atribuțiile sale secretarilor de stat.


    Articolul 11
    (1) Secretarul general al ministerului este subordonat ministrului transporturilor.(2) Secretarul general coordonează buna funcționare a direcțiilor generale, a direcțiilor și a activităților cu caracter funcțional din cadrul ministerului și asigură legătura operativă dintre ministru și conducătorii tuturor direcțiilor generale și direcțiilor din minister și din unitățile subordonate.(3) Secretarul general este înalt funcționar public, numit conform legii.


    Articolul 12

    Atribuțiile, sarcinile și răspunderile secretarului general și ale direcțiilor generale și direcțiilor din aparatul propriu al Ministerului Transporturilor se stabilesc prin regulamentul de organizare și funcționare a ministerului, aprobat prin ordin al ministrului.


    Articolul 13
    (1) Unitățile aflate în subordinea, în coordonarea și, respectiv, sub autoritatea Ministerului Transporturilor sunt prevăzute în anexa nr. 2.(2) Structura organizatorică și regulamentul de organizare și funcționare ale unităților din subordinea și din coordonarea Ministerului Transporturilor se aprobă prin ordin al ministrului transporturilor, cu excepția unităților pentru care legea prevede altfel.(3) Statele de funcții pentru instituțiile publice subordonate, finanțate de la bugetul de stat, se aprobă prin ordin al ministrului transporturilor, în condițiile legii.(4) Conducătorii unităților prevăzute la alin. (1) sunt numiți și mandatați să conducă unitățile și sunt eliberați din funcție prin ordin al ministrului transporturilor, în conformitate cu legislația în vigoare.(5) După numirea și mandatarea conducătorilor unităților prevăzute în anexa nr. 2, aceștia vor încheia contractul individual de muncă și contractul de performanță, după caz, cu organele de conducere ale unităților la care sunt numiți, în condițiile legii.


    Articolul 14

    Secretariatul Consiliului interministerial pentru siguranța rutieră este asigurat de Autoritatea Rutieră Română - A.R.R.


    Articolul 15

    Spațiile și utilitățile deținute de Ministerul Transporturilor și de Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. în clădirea "Palat C.F.R." sunt prevăzute în anexa nr. 3.


    Articolul 16

    Ministerul Transporturilor are în dotare un parc auto stabilit conform reglementărilor în vigoare. Pentru activitățile specifice de inspecție și control, care se desfășoară pe întreg teritoriul țării, pentru activitățile desfășurate în cadrul programelor PHARE și pentru transportul delegațiilor, precum și pentru alte activități specifice Ministerul Transporturilor are un parc de autovehicule stabilit conform anexei nr. 4.


    Articolul 17

    Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.


    Articolul 18

    Toate drepturile și obligațiile privind realizarea obiectivului "Pod peste fluviul Dunărea, la Calafat - Vidin", care revin Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului potrivit Hotărârii Guvernului nr. 174/2004 pentru aprobarea componenței reprezentanților părții române și organizarea activității acestora în Comisia mixtă româno-bulgară pentru realizarea obiectivului "Pod peste fluviul Dunărea, la Calafat - Vidin", se preiau de către Ministerul Transporturilor.


    Articolul 19

    La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 412/2004 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 30 martie 2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte prevederi contrare.
    PRIM-MINISTRU
    CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
    Contrasemnează:
    Ministrul transporturilor,
    Ludovic Orban
    Ministrul muncii,
    familiei și egalității de șanse,
    Paul Păcuraru
    Ministrul economiei și finanțelor,
    Varujan Vosganian

    București, 18 aprilie 2007.
    Nr. 367.


    Anexa nr. 1

    STRUCTURA ORGANIZATORICĂ
    a Ministerului Transporturilor
                                                   Numărul maxim de posturi = 635,
                                                   exclusiv demnitarii și posturile
                                                   aferente cabinetului ministrului

                                    ┌──────────┐ ┌─────────────────────┐
                                    │ MINISTRU ├──────┤Cabinetul ministrului│
                                    └────┬─────┘ └─────────────────────┘
                                         │
     ┌──────────────────────────┐ │ ┌───────────────────────┐
     │Directia audit public ├───┐ │ ┌───┤Directia generală în- │
     │intern │ │ │ │ │formare publică și │
     └──────────────────────────┘ │ │ │ │comunicare │
                                    │ │ │ └───────────────────────┘
     ┌──────────────────────────┐ │ │ │
     │Directia generală de ├───┤ │ │
     │monitorizare și control │ │ │ │
     └──────────────────────────┘ │ │ │ ┌───────────────────────┐
     ┌──────────────────────────┐ │ │ │ │Secretariatul național │
     │Directia generală investi-├───┼────┼──────┼───┤ TRACECA │
     │gatii accidente în │ │ │ │ └───────────────────────┘
     │transporturi │ │ │ │
     └──────────────────────────┘ │ │ │
     ┌──────────────────────────┐ │ │ │
     │Directia generală juridica├───┤ │ │ ┌───────────────────────┐
     │ │ │ │ │ │ Corpul consilierilor │
     └──────────────────────────┘ │ │ │ │ pentru afaceri europe-│
     ┌──────────────────────────┐ │ │ └───┤ ne │
     │Directia generală resurse ├───┘ │ └───────────────────────┘
     │umane și management │ │
     └──────────────────────────┘ │
                                         │
             ┌───────────────────────────┼─────────────────┬────────────────┐
             │ │ │ │
             │ │ │ │
       ┌─────┴──┐ ┌──────┴──────┐ ┌──────┴─────┐ ┌────┴────┐
     ┌─┤SECRETAR│ │ SECRETAR │ │ SECRETAR ├─┐ │SECRETAR ├─┐
     │ │DE STAT │ │ GENERAL │ │ DE STAT │ │ │DE STAT │ │
     │ └───┬────┘ └──────┬──────┘ └──────┬─────┘ │ └────┬────┘ │
     │ │ │ │ │ │ │
     │ A │ └─── L ─┤ └── O ─┤
     │ │ │ │
     ├─B F ─┤ M ─┤ P ─┤
     │ │ │ │
     ├─C G ─┤ N ─┘ Q ─┘
     │ │
     ├─D H ─┤
     │ │
     └─E I ─┤
                                         │
                                      J ─┤
                                         │
                                      K ─┘

    Legenda:
    A - Cabinetul secretarului de stat
    B - Directia generală afaceri europene și relatii internationale
    C - Directia generală relatii financiare externe
    D - Directia generală economica și de buget
    E - Directia relatii cu Parlamentul, sindicatele și patronatele și organizații neguvernamentale
    F - Directia privatizare și postprivatizare
    G - Directia politici publice și strategii
    H - Directia generală activități patrimoniale și administrative
    I - Directia generală investitii, achizitii și concesiuni
    J - Directia medicală
    K - Serviciul informații clasificate și probleme speciale
    L - Cabinetul secretarului de stat
    M - Directia generală infrastructura și transport rutier
    N - Directia generală infrastructura și transport feroviar
    O - Cabinetul secretariatului de stat
    P - Directia generală transport naval
    Q - Directia generală aviatie civila


    Anexa nr. 2

    A. UNITĂȚILE
    care funcționează în subordinea Ministerului Transporturilor și care se finanțează de la bugetul de stat
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Nr.
    crt. Denumirea unității Sursa de finanțare Localitatea
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
     1. Aeroclubul României Bugetul de stat București
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    NOTĂ:
    Unitatea de la nr. crt. 1 poate utiliza un numar maxim de 327 de posturi.
    B. UNITĂȚILE

    care funcționează în subordinea Ministerului Transporturilor și care se finanțează din venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate și din transferuri de la bugetul de stat
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Nr.
    crt. Denumirea unității Sursa de finanțare Localitatea
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    1. Spitalul Clinic nr. 1 Căi Venituri proprii prin sistemul de București
       Ferate Witting asigurări sociale de sănătate
       București și din transferuri de la bugetul
                                    de stat
    2. Spitalul General nr. 2 Căi Venituri proprii prin sistemul de București
       Ferate București asigurări sociale de sănătate și
                                    din transferuri de la bugetul de
                                    stat
    3. Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul de Iași,
       Iași asigurări sociale județul Iași
                                    de sănătate și din transferuri de
                                    la bugetul de stat
    4. Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul de Cluj-Napoca,
       Cluj-Napoca asigurări sociale de sănătate județul
                                    și din transferuri de la Cluj
                                    bugetul de stat
    5. Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul de Timișoara,
       Timișoara asigurări sociale județul Timiș
                                    de sănătate și din transferuri de
                                    la bugetul de stat
    6. Spitalul General Căi Venituri proprii prin sistemul de Ploiești,
       Ferate Ploiești asigurări sociale de sănătate și județul
                                    din transferuri de la Prahova
                                    bugetul de stat
    7. Spitalul General Căi Venituri proprii prin sistemul de Galați,
       Ferate Galați asigurări sociale de sănătate județul
                                    și din transferuri de la Galați
                                    bugetul de stat
    8. Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul de
       Constanța asigurări sociale de sănătate Constanța,
                                    și din transferuri de la județul
                                    bugetul de stat Constanța
    9. Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul de
       Brașov asigurări sociale de sănătate Brașov,
                                    și din transferuri de la județul
                                    bugetul de stat Brașov
    10. Spitalul General Căi Venituri proprii prin sistemul de
        Ferate Pașcani asigurări sociale de sănătate Pașcani,
                                    și din transferuri de la județul Iași
                                    bugetul de stat
    11. Spitalul General Căi Venituri proprii prin sistemul de
        Ferate Simeria asigurări sociale de sănătate Simeria,
                                    și din transferuri de la județul
                                    bugetul de stat Hunedoara
    12. Spitalul Clinic Căi Venituri proprii prin sistemul de
        Ferate Oradea asigurări sociale de sănătate Oradea,
                                    și din transferuri de la județul Bihor
                                    bugetul de stat
    13. Spitalul Clinic Căi Venituri proprii prin sistemul de
        Ferate Craiova asigurări sociale de sănătate Craiova,
                                    și din transferuri de la județul Dolj
                                    bugetul de stat
    14. Spitalul General Căi Venituri proprii prin sistemul de
        Ferate Sibiu asigurări sociale de sănătate Sibiu,
                                    și din transferuri de la județul Sibiu
                                    bugetul de stat
    15. Spitalul General Căi Venituri proprii prin sistemul de
        Ferate Drobeta-Turnu asigurări sociale de sănătate Drobeta-Turnu
        Severin și din transferuri de la bugetul Severin,
                                    de stat județul
                                                                       Mehedinți
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    NOTĂ:
    Unitățile prevăzute la nr. crt. 1-15 pot utiliza pentru activitățile specifice cuprinse în anexa nr. 6 la Hotărârea Guvernului nr. 443/1998 privind reorganizarea și finanțarea unor unități sanitare, cu modificările și completările ulterioare, un număr maxim de 2.975 de posturi și pot primi transferuri de la bugetul de stat. Numărul maxim de posturi care pot fi finanțate de la bugetul de stat se stabilește pentru fiecare unitate prin ordin al ministrului transporturilor.
    C. UNITĂȚILE*)

    care funcționează în subordinea Ministerului Transporturilor și care se finanțează din venituri proprii și din subvenții de la bugetul de stat, în condițiile legii
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Nr.
    crt. Denumirea unității Sursa de finanțare Localitatea
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    1. Clubul Sportiv "Rapid" Venituri proprii și subvenții
                                    de la bugetul de stat, București
                                    în condițiile legii
    2. Agenția Română de Salvare Venituri proprii și subvenții
       a Vieții Omenești pe Mare de la bugetul de stat, Constanța,
       - ARSVOM în condițiile legii județul Constanța
    3. Școala Superioară de Venituri proprii și alocații
       Aviație Civilă de la bugetul de stat, București
                                    în condițiile legii
    4. Agenția de Sănătate Publică Venituri proprii și subvenții
       a Ministerului de la bugetul de stat, București
       Transporturilor, în condițiile legii
       Construcțiilor și
       Turismului
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    ---- Notă *) Numărul maxim de posturi pentru unitatea de la nr. crt. 1 este de 93, pentru unitatea de la nr. crt. 2 este de 145 de posturi, pentru unitatea de la nr. crt. 3 este de 120, iar pentru cea de la nr. crt. 4 este de 264.
    D. UNITĂȚILE
    care funcționează în subordinea Ministerului Transporturilor
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Nr.
    crt. Denumirea unității Sursa de finanțare Localitatea
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    1. Centrul Român pentru Pregătirea Venituri proprii Constanța,
        și Perfecționarea Personalului județul Constanța
        din Transporturi Navale - CERONAV
    2. Autoritatea Navală Română Venituri proprii Constanța,
                                                                  județul Constanța
    3. Autoritatea Feroviară Română - AFER Venituri proprii București
    4. Autoritatea Rutieră Română - ARR Venituri proprii București
    5. Centrul Național de Calificare Venituri proprii București
        și Instruire Feroviară - CENAFER
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    E. UNITĂȚILE
    care funcționează în coordonarea Ministerului Transporturilor
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Nr.
    crt. Denumirea unității Localitatea
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    1. Casa Asigurărilor de Sănătate a Ministerului
            Transporturilor, Construcțiilor și Turismului București
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    F. UNITĂȚILE*)
    care funcționează sub autoritatea Ministerului Transporturilor
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Nr.
    crt. Denumirea unității Localitatea
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    1. Societatea Națională a Căilor Ferate Române - S.N.C.F.R. - R.A. București
    2. Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. București
    3. Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă
        "C.F.R. - Marfă" - S.A. București
    4. Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători
        "C.F.R.- Călători" - S.A. București
    5. Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. București
    6. Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. București
    7. Societatea Comercială de Transport cu Metroul București
        "Metrorex" - S.A. București
    8. Compania Națională "Aeroporturi București" - S.A. Otopeni
    9. Societatea Națională "Aeroportul Internațional Mihail Comuna
        Kogălniceanu - Constanța" - S.A. Mihail
                                                                       Kogălniceanu,
                                                                         județul
                                                                        Constanța
    10. Societatea Națională "Aeroportul Internațional Timișoara,
        Timișoara - Traian Vuia" - S.A. județul Timiș
    11. Regia Autonomă "Administrația Română a Serviciilor de Trafic
        Aerian - ROMATSA" București
    12. Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" București
    13. Societatea Comercială "Compania Națională de Transporturi
        Aeriene Române - Otopeni, TAROM" - S.A. județul Ilfov
    14. Compania Națională "Administrația Porturilor Constanța,
        Maritime" - S.A. Constanța județul Constanța
    15. Compania Națională "Administrația Canalelor Constanța,
        Navigabile" - S.A. județul Constanța
    16. Compania Națională de Radiocomunicații Navale Constanța,
        "Radionav" - S.A. județul Constanța
    17. Regia Autonomă "Administrația Fluvială a Dunării de Galați,
        Jos" județul Galați
    18. Compania Națională "Administrația Porturilor Dunării Galați,
        Maritime" - S.A. județul Galați
    19. Compania Națională "Administrația Porturilor Dunării Giurgiu,
        Fluviale" - S.A. județul Giurgiu
    20. Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale București
        din România - S.A.
    21. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" București
    22. Regia Autonomă "Administrația Zonei Libere Sulina" Sulina,
                                                                     județul Tulcea
    23. Societatea Comercială "Maritime Training Centre Constanța,
        Television" - S.A. Constanța județul Constanța
    24. Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în București
        Transporturi - INCERTRANS" - S.A.
    25. Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri Bacău,
        și Poduri Bacău" - S.A. județul Bacău
    26. Societatea Comercială "Antrepriza Reparații și Cluj-Napoca,
        Lucrări - A.R.L. Cluj" - S.A. județul Cluj
    27. Societatea Comercială "Stard" - S.A. Fetești,
                                                                         județul
                                                                         Ialomița
    28. Societatea Comercială "Via Star" - S.A. București
    29. Societatea Comercială de Dragaj pe Dunăre Giurgiu,
        "Fluvdrag" - S.A. Giurgiu județul Giurgiu
    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    ---- Notă *) Unitățile prevăzute la pozițiile 25-29 sunt cuprinse în programul de privatizare al Ministerului Transporturilor.


    Anexa nr. 3

    SPAȚIILE ȘI UTILITĂȚILE
    deținute de Ministerul Transporturilor și de Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. în clădirea "Palat C.F.R."

    Proprietarul
    patrimoniului

    Nivelurile
     

    Suprafața construită
    - mp -

    Suprafața utilă
    - mp -

    Ponderea
    (%)

     
     
     
     
    Ministerul
    Transporturilor
     
     
     
     
     

    Subsol

    666,00

    598,83

    0,83

    Parter

    395,00

    355,27

    0,54

    Mezanin

    1.095,00

    985,32

    1,47

    Etajul I

    5.936,00

    5.342,40

    7,98

    Etajul II

    5.936,00

    5.342,40

    7,98

    Etajul III

    990,60

    891,54

    1,33

    TOTAL I:

     

    15.018,60

    13.515,76

    20,13

     
     
     
     
     
     
     
     
    Compania
    Națională
    de Căi Ferate
    "C.F.R." - S.A.
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     

    Subsol

    9.250,58

    7.906,69

    12,51

    Parter

    7.757,58

    6.981,82

    10,44

    Mezanin

    6.016,33

    5.414,70

    8,10

    Etajul I

    992,25

    893,03

    1,33

    Etajul III

    4.945,40

    4.450,86

    6,65

    Etajul IV

    4.945,40

    4.450,86

    6,65

    Etajul VI

    4.945,40

    4.450,86

    6,65

    Etajul VII

    4.945,40

    4.450,86

    6,65

    Etajul
    VIII

     
    4.945,40

     
    4.450,86

     
    6,65

    Etajul IX

    1.884,40

    1.695,96

    2,53

    Etajul X

    1.884,40

    1.695,96

    2,53

    Etajul XI

    1.884,40

    1.695,96

    2,53

    TOTAL II:

     

    59.342,34

    53.053,08

    79,87

    TOTAL GENERAL:

     

    74.366,94

    67.018,84

    100,00


    Anexa nr. 4

    PARCUL AUTO
    pentru activități specifice

    Nr.
    crt
     
     

     
    Activitatea
     
     

    Tipul mijlocului
    de
    transport
     

    Numărul
    maxim
    - bucăți -
     

    Consumul maxim
    de carburanți/
    autovehicul
    - litri/lună -

    1.

    Inspecție și control

    Autoturism

    27

    450

    2.
     

    Transport delegații
     

    Autovehicul pentru
    transport persoane

     
    4

     
    450

    3.
     

    Program PHARE
     

    Autoturism
    Autoturism de teren

    3
     

    450
     

    4.
     
     

    Unitate de finanțare
    și implementare
    programe comunitare

     
    Autoturism
     

     
    6
     

     
    450
     

    5.
     

    Aprovizionare
     

    Autovehicul pentru
    transport de marfă

     
    5

     
    450
    Notă
    Pentru transportul demnitarilor și parcul comun, numărul de autoturisme se stabilește potrivit Ordonanței Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice și instituțiile publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 247/2002, cu modificările și completările ulterioare.