HOTĂRÂRE nr. 1.566 din 25 noiembrie 2008
pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 557/2006 privind stabilirea datei de la care se pun în circulaţie paşapoartele electronice, precum şi a formei şi conţinutului acestora
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 842 din 15 decembrie 2008



    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. VII alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2008 pentru stabilirea unor măsuri privind punerea în circulaţie a paşapoartelor electronice, precum şi producerea altor documente de călătorie,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    Articolul I

    Hotărârea Guvernului nr. 557/2006 privind stabilirea datei de la care se pun în circulaţie paşapoartele electronice, precum şi a formei şi conţinutului acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 376 din 2 mai 2006, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 1, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 1. - (1) Se stabilesc paşapoartele cu date biometrice incluse, denumite în continuare paşapoarte electronice, având forma şi conţinutul prevăzute în anexele nr. 1-6, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre."
    2. La articolul 2, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "a) paşaport electronic:
    1. paşaportul diplomatic, paşaportul de serviciu sau paşaportul simplu, eliberat cetăţenilor români;
    2. paşaportul eliberat persoanelor fără cetăţenie prevăzute la art. 118 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată;
    3. documentul de călătorie eliberat refugiaţilor recunoscuţi în baza Convenţiei de la Geneva din 28 iulie 1951;
    4. documentul de călătorie eliberat persoanelor care au obţinut protecţie subsidiară conform Legii nr. 122/2006 privind azilul în România, cu modificările ulterioare, în care se include un mediu de stocare electronică a datelor biometrice ale persoanei;".
    3. La articolul 3, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
    "(1^1) Până la punerea în circulaţie a paşapoartelor electronice, persoanelor prevăzute la art. 2 lit. a) pct. 2-4 li se eliberează în continuare paşapoarte pentru persoanele fără cetăţenie sau, după caz, documente de călătorie pentru persoanele care beneficiază de o formă de protecţie în România, aflate în uz."
    4. Articolul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 4. - (1) Producerea paşapoartelor electronice se realizează de Compania Naţională «Imprimeria Naţională» - S.A., în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2008 pentru stabilirea unor măsuri privind punerea în circulaţie a paşapoartelor electronice, precum şi producerea altor documente de călătorie.
    (2) Personalizarea paşapoartelor electronice se realizează de Centrul Naţional Unic de Personalizare a Paşapoartelor Electronice, care funcţionează în structura Direcţiei generale de paşapoarte din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative."
    5. Articolul 5 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 5. - (1) Paşapoartele electronice se eliberează titularului după achitarea contravalorii acestora şi a taxelor consulare, stabilite potrivit legii.
    (2) Stabilirea şi actualizarea contravalorii paşapoartelor electronice se fac de către Compania Naţională «Imprimeria Naţională» - S.A., conform indicatorilor stabiliţi prin bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat de Guvernul României.
    (3) Contravaloarea paşapoartelor electronice eliberate în ţară se încasează la unităţile Trezoreriei Statului şi la unităţile bancare cu care Compania Naţională «Imprimeria Naţională» - S.A. încheie convenţii în acest scop, urmând ca sumele încasate să fie virate în contul acesteia.
    (4) Taxele consulare percepute în ţară pentru eliberarea paşapoartelor electronice se achită în contul de venituri al bugetului de stat «Taxe consulare», deschis la unităţile Trezoreriei Statului.
    (5) Contravaloarea paşapoartelor electronice percepută în străinătate se încasează de către Ministerul Afacerilor Externe, prin misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, cu care Compania Naţională «Imprimeria Naţională» - S.A. încheie convenţii în acest scop, urmând ca sumele încasate să fie virate în contul acesteia."
    6. Anexele nr. 1-3 se modifică şi se înlocuiesc cu anexele nr. 1-3 la prezenta hotărâre.
    7. După anexa nr. 3 se introduc trei noi anexe, anexele nr. 4, 5 şi 6, având cuprinsul prevăzut în anexele nr. 4-6 la prezenta hotărâre.


    Articolul II

    Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă:
    a) art. 2^1 alin. (1)-(3) şi anexa nr. 5 "Paşaport electronic pentru persoana fără cetăţenie" din Hotărârea Guvernului nr. 1.016/2003 privind stabilirea formei şi conţinutului permiselor de şedere şi ale documentelor de călătorie care se eliberează străinilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 637 din 8 septembrie 2003, cu modificările şi completările ulterioare;
    b) anexa nr. 4 "Forma şi conţinutul documentului de călătorie electronic pentru refugiaţii recunoscuţi în baza Convenţiei de la Geneva din 1951" şi anexa nr. 5 "Forma şi conţinutul documentului de călătorie electronic pentru persoanele care au obţinut protecţie subsidiară conform Legii nr. 122/2006 privind azilul în România" la Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 122/2006 privind azilul în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.251/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 805 din 25 septembrie 2006.
    PRIM-MINISTRU
    CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
    Contrasemnează:
    ───────────────
    Ministrul internelor
    şi reformei administrative,
    Cristian David
    Ministrul afacerilor externe,
    Lazăr Comănescu
    Departamentul pentru Afaceri Europene,
    Aurel Ciobanu-Dordea,
    secretar de stat
    p. Ministrul economiei şi finanţelor,
    Cătălin Doica,
    secretar de stat
    Bucureşti, 25 noiembrie 2008.
    Nr. 1.566.


    Anexa 1
    ───────
    (Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 557/2006)
    ──────────────────────────────────────────────────
    FORMA ŞI CONŢINUTUL
    paşaportului electronic diplomatic
           
      Culoarea copertei:- neagră
      Coperta I (exterior):- Uniunea Europeană, România, stema României
        - Paşaport diplomatic
        - Semn distinctiv paşaport electronic
      Coperta I (interior):- "Ministerul Afacerilor Externe al României roagă autorităţile statelor prietene să permită libera trecere titularului prezentului paşaport şi să-i acorde ajutor şi protecţie în caz de nevoie."
        - în limbile română, engleză şi franceză
        - bandă heliogravată
      Mărimea:- 125 x 88 mm
      Numărul de pagini:- 32
      Numărul paşaportului:- perforat prin paginile 1-32, inclusiv prin coperta a II-a, iar pe pagina din policarbonat, gravat laser
      Numerotarea paginilor:- tipărită în partea de jos a fiecărei pagini şi în filigran
      Pagina cu datele de identificare ale titularului,  
      poziţionată între coperta I (interioară) şi pagina 1:- din policarbonat
        - datele de identitate ale titularului (numele, prenumele, data şi locul naşterii), autoritatea emitentă, data eliberării paşaportului, data expirării paşaportului, codul numeric personal - C.N.P., sex, cetăţenia, fotografia titularului gravată laser şi fotografia în umbră realizată prin perforaţie cu laser, numărul paşaportului, semnătura titularului, datele informatizate citibile optic (MRZ), mediul de stocare electronică a datelor biometrice ale persoanei
      Pagina 1:- înălţimea, culoarea ochilor, domiciliul şi fotografia în umbră a titularului, realizată prin imprimare inkjet
      Pagina 2 rezervată pentru menţiuni ale autorităţilor române  
      Pagina 3 cuprinde denumirile rubricilor din pagina din policarbonat în toate limbile oficiale ale ţărilor Uniunii Europene  
      Paginile 4-31, pagini pentru vize:- se introduce fir metalic fluorescent în structura hârtiei
      Pagina 32, urgenţe:- titularul paşaportului trebuie să completeze datele particulare ale unei rude sau ale unui prieten care poate fi contactat în caz de accident:
          Numele
          Prenumele
          Adresa
          Telefon
      Denumirile rubricilor vor fi redactate în limbile română, engleză şi franceză.
      Acest paşaport conţine 32 de pagini numerotate (în toate limbile oficiale ale Uniunii Europene).
      Coperta II (interior) cuprinde instrucţiuni, obligaţii
      Hârtie:- specială, filigran, elemente de siguranţă

    NOTĂ:
    Caracteristicile, rubricaţia, numărul şi tipul elementelor de siguranţă trebuie să fie în conformitate cu prevederile Regulamentului Consiliului (CE) nr. 2.252/2004 privind standardele pentru elementele de securitate şi elementele biometrice integrate în paşapoarte şi în documente de călătorie emise de statele membre, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 385 din 29 decembrie 2004, şi ale Deciziei Comisiei C(2005)409 pentru stabilirea specificaţiilor tehnice aferente dispozitivelor de securitate şi a elementelor biometrice integrate în paşapoarte şi în documentele de călătorie emise de statele membre. Acestea vor putea fi adaptate în funcţie de dinamica reglementărilor Uniunii Europene în domeniu.


    Anexa 2
    ───────
    (Anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 557/2006)
    ──────────────────────────────────────────────────
    FORMA ŞI CONŢINUTUL
    paşaportului electronic de serviciu
           
      Culoarea copertei:- albastră
      Coperta I (exterior):- Uniunea Europeană, România, stema României
        - Paşaport de serviciu
        - Semn distinctiv paşaport electronic
      Coperta I (interior):- "Ministerul Afacerilor Externe al României roagă autorităţile statelor prietene să permită libera trecere titularului prezentului paşaport şi să-i acorde ajutor şi protecţie în caz de nevoie."
        - în limbile română, engleză şi franceză
        - bandă heliogravată
      Mărimea:- 125 x 88 mm
      Numărul de pagini:- 32
      Numărul paşaportului:- perforat prin paginile 1-32, inclusiv prin coperta a II-a, iar pe pagina din policarbonat, gravat laser
      Numerotarea paginilor:- tipărită în partea de jos a fiecărei pagini şi în filigran
      Pagina cu datele de identificare ale titularului,  
      poziţionată între coperta I (interioară) şi pagina 1:- din policarbonat
        - datele de identitate ale titularului (numele, prenumele, data şi locul naşterii), autoritatea emitentă, data eliberării paşaportului, data expirării paşaportului, codul numeric personal - C.N.P., sex, cetăţenia, fotografia titularului gravată laser şi fotografia în umbră realizată prin perforaţie cu laser, numărul paşaportului, semnătura titularului, datele informatizate citibile optic (MRZ), mediul de stocare electronică a datelor biometrice ale persoanei
      Pagina 1:- înălţimea, culoarea ochilor, domiciliul şi fotografia în umbră a titularului, realizată prin imprimare inkjet
      Pagina 2 rezervată pentru menţiuni ale autorităţilor române  
      Pagina 3 cuprinde denumirile rubricilor din pagina din policarbonat în toate limbile oficiale ale ţărilor Uniunii Europene.
      Paginile 4-31, pagini pentru vize:- se introduce fir metalic fluorescent în structura hârtiei
      Pagina 32, urgenţe:- titularul paşaportului trebuie să completeze datele particulare ale unei rude sau ale unui prieten care poate fi contactat în caz de accident:
          Numele
          Prenumele
          Adresa
          Telefon
      Denumirile rubricilor vor fi redactate în limbile română, engleză şi franceză.
      Acest paşaport conţine 32 de pagini numerotate (în toate limbile oficiale ale Uniunii Europene).
      Coperta II (interior) cuprinde instrucţiuni, obligaţii.
      Hârtie:- specială, filigran, elemente de siguranţă

    NOTĂ:
    Caracteristicile, rubricaţia, numărul şi tipul elementelor de siguranţă trebuie să fie în conformitate cu prevederile Regulamentului Consiliului (CE) nr. 2.252/2004 privind standardele pentru elementele de securitate şi elementele biometrice integrate în paşapoarte şi în documente de călătorie emise de statele membre, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 385 din 29 decembrie 2004, şi ale Deciziei Comisiei C(2005)409 pentru stabilirea specificaţiilor tehnice aferente dispozitivelor de securitate şi a elementelor biometrice integrate în paşapoarte şi în documentele de călătorie emise de statele membre. Acestea vor putea fi adaptate în funcţie de dinamica reglementărilor Uniunii Europene în domeniu.


    Anexa 3
    ────────
    (Anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 557/2006)
    ──────────────────────────────────────────────────
    FORMA ŞI CONŢINUTUL
    paşaportului electronic simplu
         
      Culoarea copertei:- roşu vişiniu
      Coperta I (exterior):- Uniunea Europeană, România, stema României
        - Paşaport
        - Semn distinctiv paşaport electronic
      Coperta I (interior):- România, stema României în tehnologie intaglio
        - bandă heliogravată
      Mărimea:- 125 x 88 mm
      Numărul de pagini:- 32
      Numărul paşaportului:- perforat prin paginile 1-32, inclusiv prin coperta a II-a, iar pe pagina din policarbonat, gravat laser
      Numerotarea paginilor:- tipărită în partea de jos a fiecărei pagini şi în filigran
      Pagina cu datele de identificare ale titularului, poziţionată între coperta I (interioară) şi pagina 1:- din policarbonat
        - datele de identitate ale titularului (numele, prenumele, data şi locul naşterii), autoritatea emitentă, data eliberării paşaportului, data expirării paşaportului, codul numeric personal - C.N.P., sex cetăţenia, fotografia titularului gravată laser şi fotografia în umbră realizată prin perforaţie cu laser, numărul paşaportului, semnătura titularului, datele informatizate citibile optic (MRZ), mediul de stocare electronică a datelor biometrice ale persoanei

    NOTĂ:
    Rubricile vor fi numerotate. Denumirile rubricilor vor fi redactate în limbile română, engleză şi franceză.
           
      Pe versoul paginii din policarbonat se scriu în toate limbile oficiale ale Uniunii Europene:- Uniunea Europeană
      - România
        - Paşaport
      Pagina 1:- înălţimea, culoarea ochilor, domiciliul şi fotografia în umbră a
        titularului, realizată prin imprimare inkjet
      Pagina 2 rezervată pentru menţiuni ale autorităţilor române
      Pagina 3 cuprinde denumirile rubricilor din pagina din policarbonat în toate limbile oficiale ale ţărilor Uniunii Europene.
      Paginile 4-31, pagini pentru vize- se introduce fir metalic fluorescent în structura hârtiei
      Pagina 32, urgenţe:- titularul paşaportului trebuie să completeze datele particulare ale unei rude sau ale unui prieten care poate fi contactat în caz de accident:
          Numele
          Prenumele
          Adresa
          Telefon
      Denumirile rubricilor vor fi redactate în limbile română, engleză şi franceză.
      Acest paşaport conţine 32 de pagini numerotate (în toate limbile oficiale ale Uniunii Europene).
      Coperta II (interior) cuprinde instrucţiuni, obligaţii.
      Hârtie:- specială, filigran, elemente de siguranţă

    NOTĂ:
    Caracteristicile, rubricaţia, numărul şi tipul elementelor de siguranţă trebuie să fie în conformitate cu prevederile Regulamentului Consiliului (CE) nr. 2.252/2004 privind standardele pentru elementele de securitate şi elementele biometrice integrate în paşapoarte şi în documente de călătorie emise de statele membre, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 385 din 29 decembrie 2004, şi ale Deciziei Comisiei C(2005)409 pentru stabilirea specificaţiilor tehnice aferente dispozitivelor de securitate şi a elementelor biometrice integrate în paşapoarte şi în documentele de călătorie emise de statele membre. Acestea vor putea fi adaptate în funcţie de dinamica reglementărilor Uniunii Europene în domeniu.


    Anexa 4
    ────────
    (Anexa nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 557/2006)
    ──────────────────────────────────────────────────
    FORMA ŞI CONŢINUTUL
    paşaportului electronic pentru persoana fără cetăţenie
         
      Mărimea:- 125 x 88 mm
      Numărul de pagini:- 32
      Culoarea copertei:- maro închis
      Coperta I (exterior):- stema României, România, în limbile română, engleză şi franceză
        - Paşaport pentru persoana fără cetăţenie, în limbile română, engleză şi franceză
        - Semn distinctiv paşaport electronic
      Coperta I (interior):- stema României în tehnologie intaglio
      Numărul paşaportului:- perforat prin paginile 1-32, inclusiv prin coperta a II-a, iar pe pagina din policarbonat, gravat laser
      Numerotarea paginilor:- tipărită în partea de jos a fiecărei pagini
      Pagina cu datele de identificare ale titularului, poziţionată între coperta I (interioară) şi pagina 1:- din policarbonat
        - datele de identitate ale titularului (numele, prenumele, ţara de origine, data şi locul naşterii, codul numeric personal - C.N.P., sexul), data eliberării, organul emitent, data expirării, fotografia titularului gravată laser şi fotografia în umbră realizată prin perforaţie cu laser, numărul paşaportului, semnătura titularului, datele informatizate citibile optic (MRZ), mediul de stocare electronică a datelor biometrice ale persoanei

    NOTĂ:
    Rubricile vor fi numerotate. Denumirile rubricilor vor fi redactate în limbile română, engleză şi franceză.
           
      Pe versoul paginii din policarbonat se scriu în toate limbile oficiale ale Uniunii Europene:- Uniunea Europeană
        - România
        - Paşaport pentru persoană fără cetăţenie
      Pagina 1:- înălţimea şi culoarea ochilor
        - domiciliul
        - fotografia în umbră a titularului
      Pagina 2, pagină rezervată pentru menţiuni ale autorităţilor române
      Pagina 3 conţine denumirile rubricilor din pagina din policarbonat în toate limbile oficiale ale Uniunii Europene.
      Paginile 4-31, pagini pentru vize:- se introduce fir metalic fluorescent în structura hârtiei
      Pagina 32, urgenţe:- titularul paşaportului trebuie să completeze datele particulare ale unei rude sau ale unui prieten care poate fi contactat în caz de accident:
          Numele
          Prenumele
          Adresa
          Telefon
      Denumirile rubricilor vor fi redactate în limbile română, engleză şi franceză.
      Acest paşaport conţine 32 de pagini numerotate (în toate limbile oficiale ale Uniunii Europene).
      Coperta II (interior) cuprinde instrucţiuni, obligaţii.
      Hârtie:- specială, filigran, elemente de siguranţă
      Denumirile rubricilor vor fi redactate în limbile română, engleză şi franceză.

    NOTĂ:
    Caracteristicile, rubricaţia, numărul şi tipul elementelor de siguranţă trebuie să fie în conformitate cu prevederile Regulamentului Consiliului (CE) nr. 2.252/2004 privind standardele pentru elementele de securitate şi elementele biometrice integrate în paşapoarte şi în documente de călătorie emise de statele membre, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 385 din 29 decembrie 2004, şi ale Deciziei Comisiei C(2005)409 pentru stabilirea specificaţiilor tehnice aferente dispozitivelor de securitate şi a elementelor biometrice integrate în paşapoarte şi în documentele de călătorie emise de statele membre. Acestea vor putea fi adaptate în funcţie de dinamica reglementărilor Uniunii Europene în domeniu.


    Anexa 5
    ───────
    (Anexa nr. 5 la Hotărârea Guvernului nr. 557/2006)
    ──────────────────────────────────────────────────
    FORMA ŞI CONŢINUTUL
    documentului de călătorie electronic pentru refugiaţii recunoscuţi
    în baza Convenţiei de la Geneva din 28 iulie 1951
         
      Mărimea:- 125 x 88 mm
      Numărul de pagini:- 32
      Culoarea copertei:- albastru închis
      Coperta I (exterior):- stema României
        - România, în limbile română, engleză şi franceză
        - Document de călătorie (Convenţia din 28 iulie 1951), în limbile română, engleză şi franceză
        - semn distinctiv paşaport electronic
      Coperta I (interior):- stema României în tehnologie intaglio
      Numărul paşaportului:- perforat prin paginile 1-32, inclusiv prin coperta a II-a, iar pe pagina din policarbonat, gravat laser
      Numerotarea paginilor:- tipărită în partea de jos a fiecărei pagini
      Pagina cu datele de identificare ale titularului,  
      poziţionată între coperta I (interioară) şi pagina 1:- din policarbonat
        - datele de identitate ale titularului (numele, prenumele, cetăţenia, data şi locul naşterii, codul numeric personal - C.N.P., sexul), data eliberării, organul emitent, data expirării, fotografia titularului gravată laser şi fotografia în umbră realizată prin perforaţie cu laser, numărul paşaportului, semnătura titularului, datele informatizate citibile optic (MRZ), mediul de stocare electronică a datelor biometrice ale persoanei

    NOTĂ:
    Rubricile vor fi numerotate. Denumirile rubricilor vor fi redactate în limbile română, engleză şi franceză.
           
      Pe versoul paginii din policarbonat se scriu în limbile română, engleză şi franceză:- Uniunea Europeană
        - România
        - Document de călătorie (Convenţia din 28 iulie 1951)
      Pagina 1:- înălţimea şi culoarea ochilor
        - reşedinţa
        - Acest document este valabil pentru toate ţările, cu excepţia:
        - documentul/documentele pe baza căruia/cărora este eliberat prezentul document
        - fotografia în umbră a titularului
      Pagina 2, pagină rezervată pentru menţiuni ale autorităţilor române
      Pagina 3 conţine denumirile rubricilor din pagina din policarbonat în toate limbile oficiale ale Uniunii Europene.
      Paginilea 4-31, pagini pentru vize- se introduce fir metalic fluorescent în structura hârtiei
      Pagina 32, urgenţe:- titularul paşaportului trebuie să completeze datele particulare ale unei rude sau ale unui prieten care poate fi contactat în caz de accident:
          Numele
          Prenumele
          Adresa
          Telefon
      Denumirile rubricilor vor fi redactate în limbile română, engleză şi franceză.
      Acest paşaport conţine 32 de pagini numerotate (în toate limbile oficiale ale Uniunii Europene).
      Coperta II (interior):- Acest document este eliberat numai în scopul de a furniza titularului un document de călătorie care poate ţine loc de paşaport naţional. El nu aduce niciun prejudiciu şi nu afectează în niciun fel naţionalitatea titularului.
        - Titularul este autorizat să se întoarcă în România până la data expirării menţionate în documentul de călătorie la fila informatizată,
        - Valabilitatea prezentului document de călătorie nu poate fi prelungită.
        - În cazul stabilirii într-o altă ţară decât cea în care prezentul document de călătorie a fost eliberat, titularul trebuie, dacă doreşte să se deplaseze din nou, să solicite un nou document autorităţilor competente ale ţării sale de reşedinţă. Vechiul document de călătorie va fi remis autorităţii care eliberează noul document pentru a fi trimis autorităţii care l-a eliberat.
        - Acest document este valabil pentru toate ţările, cu excepţia celor menţionate la pagina 1.
      Hârtie:- specială, filigran, elemente de siguranţă

    NOTĂ:
    Denumirile rubricilor vor fi redactate în limbile română, engleză şi franceză.
    Toate paginile, mai puţin pagina cu datele de identificare ale titularului, conţin textul "Convenţia din 28 iulie 1951".
    Caracteristicile, rubricaţia, numărul şi tipul elementelor de siguranţă trebuie să fie în conformitate cu prevederile Regulamentului Consiliului (CE) nr. 2.252/2004 privind standardele pentru elementele de securitate şi elementele biometrice integrate în paşapoarte şi în documente de călătorie emise de statele membre, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 385 din 29 decembrie 2004, şi ale Deciziei Comisiei C(2005)409 pentru stabilirea specificaţiilor tehnice aferente dispozitivelor de securitate şi a elementelor biometrice integrate în paşapoarte şi în documentele de călătorie emise de statele membre. Acestea vor putea fi adaptate în funcţie de dinamica reglementărilor Uniunii Europene în domeniu.


    Anexa 6
    ───────
    (Anexa nr. 6 la Hotărârea Guvernului nr. 557/2006)
    ──────────────────────────────────────────────────
    FORMA ŞI CONŢINUTUL
    documentului de călătorie electronic pentru străinii cărora li s-a
    acordat protecţie subsidiară în baza Legii nr. 122/2006 privind
    azilul în România
         
      Mărimea:- 125 x 88 mm
      Numărul de pagini:- 32
      Culoarea copertei:- gri
      Coperta I (exterior):- stema României
        - România, în limbile română, engleză şi franceză
        - Document de călătorie (protecţie subsidiară), în limbile română, engleză şi franceză
        - Semn distinctiv paşaport electronic
      Coperta I (interior):- stema României în tehnologie intaglio
      Numărul paşaportului:- perforat prin paginile 1-32, inclusiv prin coperta a II-a, iar pe pagina din policarbonat, gravat laser
      Numerotarea paginilor:- tipărită în partea de jos a fiecărei pagini
      Pagina cu datele de identificare ale titularului, poziţionată între coperta I (interioară) şi pagina 1:- din policarbonat
        - datele de identitate ale titularului (numele, prenumele, cetăţenia, data şi locul naşterii, codul numeric personal - C.N.P., sexul), data eliberării, organul emitent, data expirării, fotografia titularului gravată laser şi fotografia în umbră realizată prin perforaţie cu laser, numărul paşaportului, semnătura titularului, datele informatizate citibile optic (MRZ), mediul de stocare electronică a datelor biometrice ale persoanei

    NOTĂ:
    Rubricile vor fi numerotate. Denumirile rubricilor vor fi redactate în limbile română, engleză şi franceză.
           
      Pe versoul paginii din policarbonat se scriu în limbile română, engleză şi franceză:- Uniunea Europeană
        - România
        - Document de călătorie (protecţie subsidiară)
      Pagina 1:- înălţimea şi culoarea ochilor
        - reşedinţa
        - fotografia în umbră a titularului
        - Acest document este valabil pentru toate ţările, cu excepţia:
        - Documentul/documentele pe baza căruia/cărora este eliberat prezentul document
      Pagina 2, pagină rezervată pentru menţiuni ale autorităţilor române Pagina 3 conţine denumirile rubricilor din pagina din policarbonat în toate limbile oficiale ale Uniunii Europene.
      Paginile 4-31, pagini pentru vize- se introduce fir metalic fluorescent în structura hârtiei
      Pagina 32, urgenţe:- titularul paşaportului trebuie să completeze datele particulare ale unei rude sau ale unui prieten care poate fi contactat în caz de accident:
          Numele
          Prenumele
          Adresa
          Telefon
      Denumirile rubricilor vor fi redactate în limbile română, engleză şi franceză.
      Acest paşaport conţine 32 de pagini numerotate (în toate limbile oficiale ale Uniunii Europene).
      Coperta II (interior):- Acest document este eliberat numai în scopul de a furniza titularului un document de călătorie care poate ţine loc de paşaport naţional. El nu aduce niciun prejudiciu şi nu afectează în niciun fel naţionalitatea titularului
        - Valabilitatea prezentului document de călătorie nu poate fi prelungită.
        - Acest document de călătorie este valabil pentru toate ţările, cu excepţia celor menţionate la pagina 1.
      Hârtie:- specială, filigran, elemente de siguranţă

    NOTĂ:
    Denumirile rubricilor vor fi redactate în limbile română, engleză şi franceză.
    Toate paginile, mai puţin pagina cu datele de identificare ale titularului, conţin textul "Protecţie subsidiară".
    Caracteristicile, rubricaţia, numărul şi tipul elementelor de siguranţă trebuie să fie în conformitate cu prevederile Regulamentului Consiliului (CE) nr. 2.252/2004 privind standardele pentru elementele de securitate şi elementele biometrice integrate în paşapoarte şi în documente de călătorie emise de statele membre, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 385 din 29 decembrie 2004, şi ale Deciziei Comisiei C(2005)409 pentru stabilirea specificaţiilor tehnice aferente dispozitivelor de securitate şi a elementelor biometrice integrate în paşapoarte şi în documentele de călătorie emise de statele membre. Acestea vor putea fi adaptate în funcţie de dinamica reglementărilor Uniunii Europene în domeniu.
    _______________