LEGE nr. 144 din 27 iulie 1999
pentru modificarea şi completarea Legii nr. 88/1993 privind acreditarea instituţiilor de învăţământ superior şi recunoaşterea diplomelor
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 361 din 29 iulie 1999



    Parlamentul României adopta prezenta lege.

    Articolul 1

    Legea nr. 88/1993 privind acreditarea instituţiilor de învăţământ superior şi recunoaşterea diplomelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 27 decembrie 1993, se modifica şi se completează după cum urmează:
    1. Articolul 2 va avea următorul cuprins:
    "Art. 2. - (1) Instituţiile de învăţământ superior funcţionează pe principiul nonprofit, în conformitate cu criteriile şi standardele de evaluare academica şi acreditare prevăzute prin lege.
    (2) Instituţiile de învăţământ superior sunt, în condiţiile legii, universităţi, institute, academii de studii şi altele similare."
    2. Articolul 3 va avea următorul cuprins:
    "Art. 3. - (1) Procesul de acreditare a instituţiilor de învăţământ superior cuprinde doua faze:
    a) autorizarea de funcţionare provizorie, care acorda dreptul de organizare a admiterii şi de desfăşurare a procesului de învăţământ;
    b) acreditarea, care acorda şi dreptul de a organiza examen de licenţă, de diploma sau, după caz, de absolvire şi de a emite diplome recunoscute de Ministerul Educaţiei Naţionale.
    (2) Asigurarea calităţii procesului de învăţământ se face prin evaluare periodică.
    (3) Evaluarea se face la nivelul specializărilor universitare şi/sau la nivelul structurilor instituţionale. Evaluarea la nivelul structurilor instituţionale se face pentru departamente, colegii, facultăţi şi/sau instituţii de învăţământ superior.
    (4) Procesul de evaluare academica se realizează prin evaluare interna, în cadrul instituţiei respective, şi prin evaluare externa realizată de către Consiliul Naţional de Evaluare Academica şi Acreditare, potrivit legii."
    3. La articolul 4, alineatele (1), (3) şi (7) vor avea următorul cuprins:
    "Art. 4. - (1) În vederea evaluării şi acreditării instituţiilor de învăţământ superior, pentru asigurarea calităţii procesului de învăţământ, se înfiinţează Consiliul Naţional de Evaluare Academica şi Acreditare, sub control parlamentar. Consiliul are în subordine comisii de evaluare pe domenii, profiluri şi/sau specializări."
    .............................................................................
    "(3) Lista cuprinzând candidaţii pentru Consiliul Naţional de Evaluare Academica şi Acreditare este alcătuită de către Ministerul Educaţiei Naţionale pe baza propunerilor senatelor instituţiilor acreditate şi se face publică. Contestaţiile la aceasta lista se depun la Ministerul Educaţiei Naţionale în termen de 15 zile de la publicare. După rezolvarea contestaţiilor Ministerul Educaţiei Naţionale definitiveaza lista cuprinzând candidaţii şi o înaintează Guvernului."
    .............................................................................
    (7) Consiliul Naţional de Evaluare Academica şi Acreditare stabileşte comisiile de evaluare şi numeşte membrii acestora din rândul specialiştilor propuşi de consiliile facultăţilor din instituţiile de învăţământ superior acreditate."
    4. Articolul 5 va avea următorul cuprins:
    "Art. 5. - (1) Procedura de autorizare pentru funcţionarea provizorie cuprinde următoarele operaţiuni:
    a) instituţia interesată în organizarea şi desfăşurarea unor activităţi de învăţământ superior elaborează un raport de autoevaluare pentru fiecare specializare, pe baza criteriilor generale cuprinse în prezenta lege; raportul de autoevaluare se anexează la cererea înaintată Ministerului Educaţiei Naţionale, care verifica legalitatea cererii; acesta transmite de îndată raportul de autoevaluare Consiliului Naţional de Evaluare Academica şi Acreditare;
    b) comisiile de evaluare prevăzute la art. 4 alin. (7) întocmesc rapoarte de evaluare pe baza analizei raportului de autoevaluare şi a verificării îndeplinirii standardelor corespunzătoare criteriilor generale cuprinse în lege, precum şi prin vizite la instituţia solicitanta;
    c) Consiliul Naţional de Evaluare Academica şi Acreditare elaborează propriul sau raport, pe baza rapoartelor de evaluare ale comisiilor din subordine şi a constatărilor proprii, în care propune acordarea sau, după caz, neacordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie pentru fiecare facultate, colegiu sau specializare în parte; raportul Consiliului Naţional de Evaluare Academica şi Acreditare se transmite Ministerului Educaţiei Naţionale şi instituţiei solicitante;
    d) în baza raportului Consiliului Naţional de Evaluare Academica şi Acreditare şi a avizului ministrului, Ministerul Educaţiei Naţionale elaborează proiectul de hotărâre a Guvernului, iar Guvernul acorda instituţiei solicitante autorizaţia de funcţionare provizorie pentru facultăţile, colegiile şi specializările care îndeplinesc standardele prevăzute în prezenta lege.
    (2) Înfiinţarea unei instituţii de învăţământ superior prin divizare se face prin lege, la propunerea senatului universitar al instituţiei respective, după parcurgerea procedurilor de evaluare şi acreditare.
    (3) Înfiinţarea unei instituţii de învăţământ superior prin reunire de instituţii şi/sau facultăţi se face prin lege, la propunerea senatelor universitare ale instituţiilor implicate, după parcurgerea procedurilor de evaluare şi acreditare.
    (4) Instituţia de învăţământ superior înfiinţată potrivit alin. (2) sau (3) trebuie să aibă cel puţin o facultate acreditata cu predare în limba română, la declanşarea procedurii de înfiinţare."
    5. Articolul 6 va avea următorul cuprins:
    "Art. 6. - (1) Procedura de acreditare se declanseaza la cererea instituţiei de învăţământ superior interesate, pentru facultăţile, colegiile şi specializările care îndeplinesc condiţiile şi standardele prevăzute de lege.
    (2) Termenul de depunere a cererii nu poate depăşi 2 ani de la data absolvirii celei de-a treia promotii, după obţinerea autorizaţiei de funcţionare provizorie, sub sancţiunea ridicării autorizaţiei de funcţionare provizorie.
    (3) Consiliul Naţional de Evaluare Academica şi Acreditare, împreună cu comisiile din subordine, întocmeşte un raport de evaluare, în baza căruia Guvernul iniţiază proiectul de lege privind înfiinţarea instituţiei de învăţământ superior cu facultăţile, colegiile şi specializările propuse spre acreditare."
    6. Articolul 7 va avea următorul cuprins:
    "Art. 7. - (1) În cazul unor rapoarte de evaluare negative pentru toate facultăţile, colegiile şi specializările, prin hotărâre a Guvernului se retrage autorizaţia de funcţionare provizorie instituţiei respective, aceasta intrand în procesul de lichidare, începând cu anul I.
    (2) În cazul unor rapoarte de evaluare negative numai pentru o parte dintre facultăţile, colegiile şi specializările instituţiei, prin hotărâre a Guvernului se retrage autorizaţia de funcţionare provizorie pentru acestea, care intră în procesul de lichidare, începând cu anul I."
    7. Articolul 9 va avea următorul cuprins:
    "Art. 9. - (1) Facultăţile, colegiile şi specializările instituţiei de învăţământ superior se supun periodic, din 5 în 5 ani, evaluării academice de către Consiliul Naţional de Evaluare Academica şi Acreditare. În situaţia unui raport nefavorabil al acestuia, Ministerul Educaţiei Naţionale avertizeaza instituţia de învăţământ superior cu privire la facultatea, colegiul sau specializarea în cauza şi, după un an, în baza unei noi evaluări cu rezultat negativ, prin ordin al ministrului educaţiei naţionale, se dispune încetarea şcolarizării în facultatea, colegiul sau specializarea în cauza, începând cu anul I.
    (2) Specializările acreditate pentru care nu sunt depuse rapoarte în vederea evaluării periodice într-un termen de maximum un ciclu de şcolarizare de la data intrării în vigoare a prezentei legi intră în lichidare. Ministerul Educaţiei Naţionale este obligat sa avertizeze instituţia de învăţământ superior cu cel puţin 6 luni înainte de expirarea termenului pentru depunerea rapoartelor respective.
    (3) În primii 5 ani după obţinerea acreditării, instituţiile de învăţământ superior nou-înfiinţate se supun, după caz, controalelor anuale ale Consiliului Naţional de Evaluare Academica şi Acreditare, care monitorizează îndeplinirea standardelor de acreditare. Pentru aceste controale nu se percep taxe."
    8. La articolul 10, după alineatul (2), se introduce alineatul (3) cu următorul cuprins:
    "(3) Actul oficial privind desfiinţarea unei instituţii de învăţământ superior trebuie să reglementeze, în condiţiile legii, situaţia studenţilor şi baza materială."
    9. Articolul 11 se abroga.
    10. Articolul 12 va avea următorul cuprins:
    "Art. 12. - Facultăţile, colegiile şi specializările din instituţiile de învăţământ superior în funcţiune la data de 22 decembrie 1989 sunt supuse numai procedurii de evaluare academica periodică, în conformitate cu prevederile art. 9."
    11. Articolul 13 va avea următorul cuprins:
    "Art. 13. - (1) Cheltuielile privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Evaluare Academica şi Acreditare, ale comisiilor din subordine, precum şi ale experţilor utilizaţi sunt prevăzute în bugetul propriu.
    (2) Instituţiile interesate în organizarea şi desfăşurarea unei activităţi de învăţământ superior achită la data depunerii cererii o taxa pentru fiecare faza a procedurii de acreditare pentru fiecare facultate, colegiu şi specializare, în cuantumul a zece salarii lunare brute de profesor universitar din învăţământul de stat, cu vechime maxima.
    (3) Pentru evaluarea academica periodică, prevăzută la art. 9 alin. (1), taxa este de trei salarii lunare brute de profesor universitar din învăţământul de stat cu vechime maxima, pentru fiecare facultate, colegiu ori specializare.
    (4) Pentru evaluarea programelor de studii aprofundate sau master, taxa este de un salariu lunar brut de profesor universitar cu vechime maxima.
    (5) Taxa se depune în contul Consiliului Naţional de Evaluare Academica şi Acreditare."
    12. Articolul 14 va avea următorul cuprins:
    "Art. 14. - Examenul de licenţă sau de diploma ori, după caz, de absolvire, susţinut la instituţiile, facultăţile, colegiile şi specializările acreditate, se desfăşoară potrivit criteriilor generale aprobate de Ministerul Educaţiei Naţionale şi criteriilor specifice aprobate de senatul universitar."
    13. Articolul 15 va avea următorul cuprins:
    "Art. 15. - Diplomele eliberate de instituţiile de învăţământ superior pentru absolvenţii facultăţilor, colegiilor sau specializărilor acreditate sunt recunoscute de drept de către Ministerul Educaţiei Naţionale."
    14. Articolul 17 va avea următorul cuprins:
    "Art. 17. - Au dreptul de organizare a învăţământului postuniversitar, inclusiv a doctoratului, numai instituţiile de învăţământ superior acreditate care îndeplinesc condiţiile stabilite prin lege."
    15. Articolul 18 va avea următorul cuprins:
    "Art. 18. - Rapoartele Consiliului Naţional de Evaluare Academica şi Acreditare, precum şi avizul ministrului educaţiei naţionale se aduc la cunoştinţa şi instituţiilor care solicită organizarea şi desfăşurarea unei activităţi de învăţământ superior. Avizul ministrului educaţiei naţionale se comunică şi Consiliului Naţional de Evaluare Academica şi Acreditare."
    16. La articolul 19, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
    "(2) Criteriile se referă la domeniile fundamentale de organizare şi funcţionare specifice instituţiilor de învăţământ superior: personal didactic, conţinutul învăţământului, baza materială, activitate de cercetare şi activitate financiară, structuri instituţionale, administrative şi manageriale, conform legii."
    17. La articolul 20, alineatele (3)-(5) vor avea următorul cuprins:
    "(3) Pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare provizorie instituţia trebuie să aibă la fiecare specializare cel puţin 70% din posturi, constituite conform normativelor legale, acoperite cu cadre didactice titularizate în învăţământul superior după normele legale şi cel puţin 20% cadre didactice cu titlu de profesor universitar şi conferenţiar universitar, angajate cu norma de baza sau cu statut de cadru didactic asociat.
    (4) Pentru obţinerea acreditării instituţia de învăţământ superior trebuie să aibă, la fiecare facultate, colegiu şi specializare, cel puţin 50% din totalul posturilor cadre didactice cu norma de baza sau cu post rezervat, titularizate în învăţământul superior după normele legale, iar dintre acestea, cel puţin 20% să fie profesori universitari şi conferenţiari universitari.
    (5) Pentru obţinerea acreditării personalul de conducere al instituţiei de învăţământ superior (rector, prorector, decan, prodecan), precum şi şefii de catedra trebuie să fie cadre didactice cu norma de baza în instituţie şi să aibă gradul de profesor universitar sau conferenţiar universitar titular."
    18. La articolul 21, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
    "Art. 21. - (1) Pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare provizorie şi pentru acreditare, planurile de învăţământ trebuie să cuprindă discipline obligatorii, opţionale şi facultative, corespunzător standardelor stabilite pe plan naţional de către Ministerul Educaţiei Naţionale, la propunerea Consiliului Naţional de Evaluare Academica şi Acreditare."
    19. Articolul 22 va avea următorul cuprins:
    "Art. 22. - Organizarea formatiunilor de studiu (serii, grupe, subgrupe) se face cu respectarea normelor legale."
    20. La articolul 24, alineatele (4)-(6) vor avea următorul cuprins:
    "(4) Pentru acreditare, pe lângă îndeplinirea celorlalte condiţii prevăzute de lege, este necesar ca cel puţin 51% din totalul primelor trei serii de absolvenţi sa promoveze examenul de licenţă sau de diploma ori, după caz, de absolvire, până la termenul prevăzut la art. 6 alin. (2). Pentru fiecare serie de absolvenţi promovabilitatea în interiorul termenului prevăzut la art. 6 alin. (2) trebuie să fie de cel puţin 40% .
    (5) În cazul în care condiţiile prevăzute la alin. (4) nu sunt îndeplinite, facultatea, colegiul sau specializarea intră în procesul de lichidare începând cu anul I.
    (6) În perioada de funcţionare provizorie instituţia de învăţământ superior este obligată să respecte standardele care au stat la baza acordării autorizaţiei. Structurile instituţionale de învăţământ superior şi condiţiile de funcţionare a specializărilor pentru care au fost date autorizaţii de funcţionare provizorie pot fi modificate numai în condiţiile reluării procedurilor de evaluare. Consiliul Naţional de Evaluare Academica şi Acreditare, precum şi alte autorităţi publice abilitate prin lege efectuează controale ori de câte ori se considera necesar, fără percepere de taxe. În situaţia în care se constata neîndeplinirea condiţiilor prevăzute în prezenta lege se aplică dispoziţiile alin. (5)."
    21. La articolul 26, după alineatul (1) se introduce alineatul (2) cu următorul cuprins:
    "(2) În vederea obţinerii autorizaţiei de funcţionare provizorie sau acreditării, instituţia de învăţământ superior trebuie să facă dovada ca dispune de structuri de management academic şi administrativ, adecvate fiecărei etape."
    22. Articolul 27 va avea următorul cuprins:
    "Art. 27. - La evaluarea academica periodică a facultăţilor, colegiilor şi specializărilor, după caz, acestea trebuie să îndeplinească standardele stabilite pentru procesul de acreditare şi celelalte prevederi legale."
    23. Articolul 29 va avea următorul cuprins:
    "Art. 29. - Prin acreditare se recunoaşte valabilitatea întregii activităţi desfăşurate de instituţiile de învăţământ superior până la data acordării acesteia."
    24. Articolul 31 va avea următorul cuprins:
    "Art. 31. - (1) Pot desfăşura activităţi de învăţământ superior şi pot utiliza denumirile universitate, institut, academie de studii sau altele similare numai instituţiile de învăţământ superior autorizate sa funcţioneze provizoriu sau acreditate.
    (2) Desfăşurarea de activităţi de învăţământ superior de către unităţi neautorizate, precum şi asumarea denumirii universitate, în sensul de instituţie de învăţământ superior, sau asumarea de calităţi şi atribuţii academice se pedepsesc conform legii penale.
    (3) Dispoziţiile alin. (2) se aplică, treptat, şi instituţiilor cu activităţi de învăţământ superior, aflate în lichidare, cărora li s-a retras dreptul de şcolarizare începând cu anul I, în condiţiile legii.
    (4) Instituţiile care desfăşoară activitate de învăţământ superior sunt obligate sa afiseze, la loc vizibil, actele prin care au fost autorizate provizoriu sau acreditate, după caz.
    (5) Sesizarea organelor de urmărire penală se face de către Ministerul Educaţiei Naţionale, Consiliul Naţional de Evaluare Academica şi Acreditare sau de către orice altă persoană fizica sau juridică care se considera lezata în drepturile sale prin funcţionarea instituţiei în cauza."
    25. La articolul 32, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
    "Art. 32. - (1) Cadrul didactic cu funcţia de baza la o instituţie de învăţământ de stat sau particular poate efectua activităţi didactice prin asociere, indiferent de forma de angajare, la alte instituţii de învăţământ superior, în conformitate cu prevederile legale şi cu Carta Universitară."
    26. La articolul 34, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
    "Art. 34. - (1) Desfăşurarea de activităţi de învăţământ superior şi eliberarea de acte de studii, în alte condiţii decât cele prevăzute prin prezenta lege, atrag răspunderea civilă sau penală, după caz, a celor vinovaţi."
    27. La articolul 34, după alineatul (2) se introduce alineatul (3) cu următorul cuprins:
    "(3) Perceperea de taxe şcolare şi eliberarea de acte de studii, în cadrul unei activităţi desfăşurate în alte condiţii decât cele prevăzute de prezenta lege, atrag răspunderea civilă sau penală, după caz, a celor vinovaţi."
    28. După articolul 34 se introduce articolul 34^1 cu următorul cuprins:
    "Art. 34^1 . - (1) Se considera desfiintata o specializare pentru care, din diferite motive, instituţia nu a mai şcolarizat, începând cu anul I, o perioadă minima egala cu un ciclu de şcolarizare. Reluarea activităţii la aceste specializări presupune o noua autorizare de funcţionare.
    (2) Desfiinţarea instituţiei de învăţământ superior se face în momentul încetării totale a activităţii acesteia din diferite motive sau în cazul în care se constată că instituţia desfăşoară activităţi ostile statului român sau în contradictie cu legile şi cu Constituţia României."


    Articolul 2

    Legea nr. 88/1993 privind acreditarea instituţiilor de învăţământ superior şi recunoaşterea diplomelor, cu modificările aduse prin prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o noua numerotare.
    Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa comuna din 1 iulie 1999, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) şi art. 76 alin. (2) din Constituţia României.
    PREŞEDINTELE CAMEREI
    DEPUTAŢILOR
    ION DIACONESCU
    PREŞEDINTELE SENATULUI
    PETRE ROMAN
    -------------