ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 15 din 27 mai 2015
pentru modificarea art. 2 lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 386 din 3 iunie 2015



    În perioada 2015-2020, România va beneficia de importante alocări financiare de la Uniunea Europeană, fapt ce a impus necesitatea creării unui cadru naţional adecvat şi eficient pentru managementul şi implementarea tehnică şi financiară a fondurilor comunitare acordate României prin noua politică agricolă comună, respectiv adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 104/2015.
    Având în vedere că în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2015, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 104/2015, se foloseşte expresia de "utilizator de păşuni şi fâneţe", iar în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 86/2014, cu modificările ulterioare, utilizatorul de păşuni şi fâneţe este definit doar în legătură cu calitatea sa de crescător de animale, este necesară completarea definiţiei acestuia şi cu referirea la fermierii care nu deţin animale, dar desfăşoară activităţi agricole specifice categoriei de folosinţă păşuni şi fâneţe, astfel încât să se evite discriminarea fermierilor în cazul accesării de către aceştia a măsurilor din cadrul noii politici agricole comune.
    Ţinând cont de faptul că menţinerea definiţiei utilizatorului de păşuni şi fâneţe ar crea imposibilitatea accesării schemei de plată unică pe suprafaţă de către aproximativ 260 mii de fermieri, deţinători ai unei suprafeţe de 1,35 milioane hectare de păşuni şi fâneţe,
    se impun reformularea unor prevederi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2015, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 104/2015, care fac referire la dovedirea calităţii de fermier activ, la accesul formelor asociative de proprietate la schemele de plăţi pentru suprafeţele de pajişti permanente utilizate, precum şi includerea unei prevederi referitoare la posibilitatea depunerii întârziate a cererilor unice de plată şi după data de 15 iunie, conform art. 13 din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014 al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte Sistemul Integrat de Administrare şi Control şi condiţiile pentru refuzarea sau retragerea plăţilor şi pentru sancţiunile administrative aplicabile în cazul plăţilor directe, al sprijinului pentru dezvoltare rurală şi al ecocondiţionalităţii.
    Luând în considerare că România, ca şi alte state membre, a întâmpinat dificultăţi în implementarea noilor scheme de plăţi, care au condus la întârzieri în demararea campaniei de depunere a cererilor unice de plată la centrele Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, iar situaţia creată afectează posibilitatea fermierilor de a depune cererea unică de plată până la data de 15 iunie,
    având în vedere că, până în prezent, au depus cererea unică de plată aproximativ 331.000 de fermieri din cei peste un milion de fermieri potenţiali beneficiari ai plăţilor, iar perioada de timp rămasă până la data de 15 iunie ar putea fi insuficientă, datorită numărului mare al fermierilor şi a complexităţii aplicaţiei,
    având în vedere faptul că neadoptarea în regim de urgenţă a măsurilor de reglementare prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă ar avea ca efect imposibilitatea respectării calendarului stabilit prin legislaţia comunitară din domeniu referitor la perioada de depunere a cererilor de plată, cu impact asupra celor peste un milion de beneficiari ai acestor scheme,
    luând în considerare faptul că neadoptarea în regim de urgenţă a măsurilor de reglementare prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă ar avea ca efect inexistenţa unui cadru juridic naţional adecvat pentru depunerea întârziată a cererilor unice de plată pentru anul 2015,
    ţinând cont că nepromovarea prezentului act normativ în regim de urgenţă poate avea consecinţe nefavorabile atât în plan economic, cât şi în plan social, în principal prin neaccesarea în condiţii optime a fondurilor alocate României pentru perioada 2015-2020, în cadrul pilonului I al politicii agricole comune, cu impact deosebit de grav asupra sectorului agricol al României, prin neexploatarea adecvată a terenurilor agricole, în special păşuni şi fâneţe, conducând la degradarea acestora şi diminuarea sursei de hrană pentru animale,
    întrucât agricultura reprezintă una dintre priorităţile majore ale Guvernului,
    deoarece toate aceste elemente vizează interesul public şi constituie situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

    Articolul I

    La articolul 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 13 mai 2013, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 86/2014, cu modificările ulterioare, litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "d) utilizator de păşuni şi fâneţe:
    (i) crescător de animale, persoană fizică, având animalele înscrise în Registrul naţional al exploataţiilor (RNE)/crescător de animale, persoană juridică de drept public sau de drept privat, constituită conform prevederilor Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, având animale proprii sau ale fermierilor membri înscrise în RNE, care desfăşoară activităţi agricole specifice categoriei de folosinţă păşuni şi fâneţe, conform clasificării statistice a activităţilor economice în Uniunea Europeană pentru producţia vegetală şi animală, care deţine legal dreptul de folosinţă asupra suprafeţei agricole şi care valorifică păşunea prin păşunare cu efective de animale sau prin cosire cel puţin o dată pe an; sau
    (ii) persoană fizică ori persoană juridică de drept privat care are la dispoziţie, în condiţiile legii, suprafaţa agricolă, care desfăşoară activităţi agricole specifice categoriei de folosinţă păşuni şi fâneţe şi care o valorifică prin cosire cel puţin o dată pe an;"


    Articolul II

    Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 23 martie 2015, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 104/2015, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 6, alineatul (10) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(10) Fermierii persoane juridice care nu au depus cereri unice de plată în anul anterior, calculul estimat al plăţilor directe depăşind plafonul de 5.000 euro, pot dovedi calitatea de fermier activ potrivit prevederilor alin. (4) sau (4^1)."
    2. La articolul 7 alineatul (2^1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "a) forma asociativă de proprietate, pe baza copiei titlului de proprietate asupra terenurilor aparţinând formei asociative şi a unui tabel centralizator care cuprinde acordul fiecărui membru deţinător de animale privind depunerea cererii unice de plată de către forma asociativă, datele de identificare, codul de identificare al exploataţiei zootehnice din Registrul naţional al exploataţiilor şi numărul de animale deţinute de fiecare membru, precum şi suprafaţa utilizată de forma asociativă prin cosit sau păşunat, la care se anexează hotărârea adunării generale a asociaţilor privind utilizarea fondurilor;"
    3. La articolul 8 alineatul (2^1), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "b) în condiţiile prevederilor art. 2 din Regulamentul (UE) nr. 747/2015 de derogare de la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014 în ceea ce priveşte data finală pentru depunerea cererii unice, a cererilor de ajutor sau a cererilor de plată, data finală pentru notificarea modificărilor cererii unice sau ale cererii de plată şi data finală pentru cererile de alocare a drepturilor la plată sau de creştere a valorii drepturilor la plată în cadrul schemei de plată de bază pentru anul 2015, modificările la cererile unice de plată prevăzute la lit. a) se depun până la data-limită de 15 iunie la centrele APIA, fără penalizări;"
    4. La articolul 8 alineatul (2^1), după litera b) se introduce o nouă literă, litera c), cu următorul cuprins:
    "c) în condiţiile prevederilor art. 13 alin. (1) din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014, cererile unice de plată pot fi depuse şi după data de 15 iunie, în termen de 25 de zile calendaristice, cu o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor la care fermierul ar fi avut dreptul dacă cererea unică de plată ar fi fost depusă până la data de 15 iunie."

    PRIM-MINISTRU
    VICTOR-VIOREL PONTA
    Contrasemnează:
    ---------------
    Ministrul agriculturii
    şi dezvoltării rurale,
    Daniel Constantin
    Ministrul finanţelor publice,
    Eugen Orlando Teodorovici
    Ministrul mediului, apelor şi pădurilor,
    Graţiela Leocadia Gavrilescu
    p. Ministrul afacerilor externe,
    George Ciamba,
    secretar de stat
    Bucureşti, 27 mai 2015.
    Nr. 15.
    -----