DECIZIA nr. 116 din 28 februarie 2019referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 213 alin. (2) și art. 215^^1 alin. (2) din Codul de procedură penală
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 469 din 10 iunie 2019

    Valer Dorneanu

    - președinte

    Marian Enache

    - judecător

    Petre Lăzăroiu

    - judecător

    Mircea Ștefan Minea

    - judecător

    Daniel Marius Morar

    - judecător

    Mona-Maria Pivniceru

    - judecător

    Livia Doina Stanciu

    - judecător

    Simona-Maya Teodoroiu

    - judecător

    Varga Attila

    - judecător

    Daniela Ramona Marițiu

    - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 213 alin. (2) și art. 215^1 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Bogdan Padiu în Dosarul nr. 6.432/105/2017 al Tribunalului Prahova - Secția penală - Judecătorul de drepturi și libertăți. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.461D/2017.2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepției. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Susține că, mutatis mutandis, trebuie analizată situația de la dispunerea măsurii controlului judiciar. Arată că instanța de contencios constituțional, prin Decizia nr. 254 din 25 aprilie 2017, a reținut că dispozițiile care reglementează dispunerea măsurii controlului judiciar de către procuror sunt constituționale. Totodată, ordonanța procurorului prin care se dispune această măsură poate fi contestată la judecătorul de drepturi și libertăți într-un termen de 5 zile, potrivit Deciziei nr. 17 din 17 ianuarie 2017. În tot acest interval, măsura controlului judiciar subzistă, inculpatul aflându-se sub puterea unei măsuri dispuse de procuror. Apreciază că situația de la prelungirea măsurii controlului judiciar ar trebui să fie aceeași cu cea anterior expusă, în sensul că este constituțional atât când procurorul dispune măsura preventivă a controlului judiciar, cât și atunci când procurorul prelungește această măsură.4. Apreciază că situația este diferită de cea reținută de Curte prin Decizia nr. 17 din 17 ianuarie 2017. Arată că, potrivit deciziei anterior menționate, Curtea a impus un termen pentru soluționarea plângerii împotriva ordonanței procurorului prin care se dispune măsura controlului judiciar, avându-se în vedere că acest termen nu era reglementat, putându-se ajunge ca măsura dispusă să fie verificată de judecător după un timp foarte îndelungat, chiar și după ce aceasta expiră. Or, tocmai ca urmare a pronunțării acestei decizii și a aplicării dispozițiilor art. 215^1 alin. (5) din Codul de procedură penală, măsura este verificată în termen de 5 zile.5. De asemenea, apreciază că nu poate fi aplicat în cauza de față raționamentul avut în vedere în cazul măsurii preventive a arestului preventiv, deoarece un inculpat aflat sub puterea măsurii controlului judiciar nu este în aceeași situație cu inculpatul aflat sub măsura arestului preventiv. Astfel, cererea de a se aplica în mod corespunzător prevederile din domeniul măsurilor preventive privative de libertate și în cazul măsurilor preventive restrictive de libertate este o cerere care excedează puterii de apreciere a instanței de contencios constituțional.
    CURTEA,

    având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:6. Prin Încheierea din 8 septembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 6.432/105/2017, Tribunalul Prahova - Secția penală - Judecătorul de drepturi și libertăți a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 213 alin. (2) și art. 215^1 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Bogdan Padiu. Excepția a fost ridicată cu ocazia soluționării plângerii formulate de inculpat împotriva ordonanței prin care s-a dispus măsura controlului judiciar de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul teritorial Ploiești.7. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că, spre deosebire de dispozițiile art. 235 alin. (1) și de cele ale art. 222 alin. (4) din Codul de procedură penală, care prevăd termenul în care procurorul își poate exercita dreptul de a solicita prelungirea măsurilor arestului preventiv și arestului la domiciliu, în cazul prelungirii măsurii controlului judiciar, legiuitorul a omis să prevadă un termen regresiv pentru emiterea ordonanței de prelungire a controlului judiciar, existând posibilitatea ca organul de urmărire penală să își exercite dreptul de a dispune prelungirea măsurii controlului judiciar chiar în ultima zi a duratei măsurii. Or, având în vedere că de esența măsurii preventive a controlului judiciar este aplicarea acesteia din momentul în care a fost dispusă, exercitarea de către procuror a dreptului de a dispune prelungirea controlului judiciar într-un termen mai mic de 5 zile înainte de expirarea măsurii conduce la întârzierea soluționării plângerii formulate de inculpat împotriva ordonanței de prelungire a măsurii, aceasta fiind soluționată la o dată ulterioară expirării acesteia. În această perioadă, inculpatul se află în mod efectiv sub puterea măsurii controlului judiciar, fără ca aceasta să fi putut fi supusă controlului de legalitate și temeinicie al judecătorului de drepturi și libertăți.8. Susține că, în măsura în care examenul de legalitate și temeinicie al judecătorului de drepturi și libertăți conduce la revocarea măsurii controlului judiciar, în fapt, constatările acestuia rămân fără efect sub aspectul perioadei cuprinse între emiterea ordonanței de prelungire a acestei măsuri și data pronunțării judecătorului de drepturi și libertăți. În această situație, dreptul de acces la justiție al inculpatului are un caracter iluzoriu.9. Or, măsura controlului judiciar reprezintă o măsură intruzivă, care, în raport cu obligațiile stabilite de procuror, poate afecta exercițiul unor drepturi și al unor libertăți fundamentale, precum libera circulație, viața intimă, familială și privată, libertatea întrunirilor etc. Astfel, pentru a putea fi evitată încălcarea unor drepturi fundamentale ale inculpatului, organul de urmărire penală trebuie să își exercite dreptul de a dispune prelungirea măsurii controlului judiciar într-un termen care să asigure și posibilitatea verificării legalității și temeiniciei prelungirii măsurii de către un judecător de drepturi și libertăți, până la expirarea duratei măsurii.10. În continuare, susține că omisiunea de a institui un termen regresiv de cel puțin 5 zile înainte de expirarea măsurii controlului judiciar pentru prelungirea acesteia reprezintă o veritabilă discriminare generată de legiuitor între inculpații aflați sub măsura controlului judiciar și cei aflați în arest preventiv sau în arest la domiciliu. Invocă deciziile Curții Constituționale nr. 17 din 17 ianuarie 2017 și nr. 361 din 7 mai 2015.11. În ceea ce privește încălcarea prevederilor art. 20 din Constituție, raportat la art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se face referire la Decizia nr. 17 din 17 ianuarie 2017. În acest context, arată că, în situația prelungirii măsurii controlului judiciar de către procuror în cursul urmăririi penale, în mod nejustificat și nerezonabil, legiuitorul a omis să prevadă că aceasta trebuie să se realizeze cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea măsurii. Or, prin acordarea dreptului procurorului de a dispune prelungirea măsurii preventive a controlului judiciar fără nicio limită temporală față de finalul perioadei anterioare, în care măsura preventivă a produs efecte, se lipsește de eficiență art. 20 din Constituție, prin raportare la art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.12. Tribunalul Prahova -- Secția penală - Judecătorul de drepturi și libertăți arată că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale, cea mai mare parte a aspectelor invocate de către apărătorii inculpatului (cu excepția celor asupra cărora Curtea Constituțională s-a pronunțat deja prin decizii definitive) fiind mai mult aspecte de legalitate decât de constituționalitate.13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.14. Guvernul arată că, prin aspectele invocate în susținerea excepției, autorul critică nu ceea ce legea prevede, ci ceea ce legea nu prevede, tinzând la modificarea dispozițiilor art. 215^1 alin. (2) din Codul de procedură penală în sensul în care acestea să statueze că procurorul poate dispune prelungirea controlului judiciar cel mai târziu cu 5 zile înainte de expirarea măsurii. În acest context, Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă.15. În subsidiar, Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Nu se poate susține existența unui tratament juridic discriminatoriu între inculpații aflați sub puterea unei măsuri preventive privative de libertate (arestare preventivă, arest la domiciliu) și cei față de care s-au dispus măsuri restrictive de libertate (control judiciar, control judiciar pe cauțiune). Astfel, dacă în primul caz este vorba despre sesizarea judecătorului de drepturi și libertăți cu propunerea procurorului de prelungire a măsurilor preventive respective, în cel de-al doilea caz, judecătorul este sesizat de către inculpat cu plângerea asupra prelungirii controlului judiciar, măsură deja dispusă de procuror. Pe de altă parte, ipoteza reglementată de art. 215^1 alin. (2) din Codul de procedură penală (prelungirea controlului judiciar de către procuror) este similară situației în care măsura preventivă este menținută în faza camerei preliminare sau în cursul judecății (art. 207-208 din Codul de procedură penală). Or, nici în aceste situații legiuitorul nu a prevăzut că judecătorul de cameră preliminară, respectiv instanța de judecată, este obligat(ă) să se pronunțe asupra menținerii măsurii preventive cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea acesteia. Guvernul apreciază că nici criticile referitoare la încălcarea dreptului la un recurs efectiv și la îngrădirea accesului efectiv la justiție nu sunt fondate. Potrivit art. 215^1 alin. (5) din Codul de procedură penală, „împotriva ordonanței procurorului prin care, în condițiile prevăzute la alin. (2) și alin. (3), s-a prelungit măsura controlului judiciar, inculpatul poate face plângere la judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond, dispozițiile art. 213 aplicându-se în mod corespunzător“.16. În continuare, arată că, prin Decizia nr. 17 din 17 ianuarie 2017 [referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 213 alin. (2) și art. 215^1 alin. (6) din Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 13 aprilie 2017], Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile art. 213 alin. (2) din Codul de procedură penală „sunt constituționale în măsura în care soluționarea plângerii împotriva ordonanței procurorului prin care s-a luat măsura controlului judiciar se face cu aplicarea prevederilor art. 204 alin. (4) din Codul de procedură penală“. În sensul dispozițiilor art. 204 alin. (4) din Codul de procedură penală, contestația formulată de inculpat împotriva încheierii prin care judecătorul de drepturi și libertăți dispune asupra măsurii preventive se soluționează în termen de 5 zile de la înregistrare.17. Guvernul arată că ordonanța de prelungire a măsurii controlului judiciar se comunică inculpatului în ziua în care a fost emisă [potrivit art. 215^1 alin. (4) din Codul de procedură penală], iar plângerea împotriva acesteia poate fi formulată în termen de 48 de ore de la comunicare. Susține că, interpretate coroborat și în lumina celor statuate de Curtea Constituțională în decizia precitată, prevederile art. 215^1 alin. (5), ale art. 213 alin. (2) și ale art. 204 alin. (4) din Codul de procedură penală obligă judecătorul de drepturi și libertăți să soluționeze plângerea într-un termen de 5 zile de la înregistrarea sa. Așa fiind, perioada în care măsura se aplică fără să fi fost supusă controlului judecătoresc este suficient de scurtă (7 zile) pentru a nu lipsi de caracter efectiv plângerea formulată de inculpat, chiar dacă procurorul ar dispune prelungirea controlului judiciar în ultima zi a duratei sale.18. Avocatul Poporului arată că, în cauză, este pusă în discuție o problemă de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 215^1 alin. (2) și art. 213 alin. (2) din Codul de procedură penală, ceea ce nu reprezintă o problemă de constituționalitate, aplicarea și interpretarea legii excedând competenței Curții Constituționale. Mai mult, prin Decizia nr. 296 din 1 martie 2011, Curtea Constituțională a reținut că interpretarea legilor este o operațiune rațională, utilizată în vederea aplicării și respectării legii, având ca scop clarificarea înțelesului unei norme juridice sau a câmpului său de aplicare. Instanțele judecătorești interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluționării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii. Față de cele de mai sus, Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este inadmisibilă.19. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,

    examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:20. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.21. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 213 alin. (2) și art. 215^1 alin. (2) din Codul de procedură penală, cu următorul conținut:– Art. 213 alin. (2): „Judecătorul de drepturi și libertăți sesizat conform alin. (1) fixează termen de soluționare în camera de consiliu și dispune citarea inculpatului.“;– Art. 215^1 alin. (2): „În cursul urmăririi penale, controlul judiciar poate fi prelungit de către procuror, prin ordonanță, dacă se mențin temeiurile care au determinat luarea măsurii sau au apărut temeiuri noi care să justifice prelungirea acestuia, fiecare prelungire neputând să depășească 60 de zile. Prevederile art. 212 alin. (1) și (3) se aplică în mod corespunzător.“22. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 16 referitor la egalitatea în drepturi și art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1) referitor la accesul liber la justiție și art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. Totodată, sunt invocate prevederile art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.23. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, urmare a unei critici similare, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 215^1 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt constituționale în măsura în care prelungirea măsurii preventive a controlului judiciar se face cu aplicarea prevederilor art. 212 alin. (1) și alin. (3) din Codul de procedură penală (Decizia nr. 614 din 4 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 962 din 28 noiembrie 2016).24. Cu acel prilej, făcând referire la propria jurisprudență, Curtea a reținut, printre altele, că procesul penal implică desfășurarea unei activități compuse dintr-o succesiune de acte reglementate de legea de procedură penală, activitate care impune ca, în disciplinarea actelor procesuale și procedurale, să se țină seama și de elementul timp. De aceea, printre condițiile cerute de lege pentru ca un act procesual sau procedural să fie valabil se numără și condiția privitoare la timpul în care acesta trebuie să fie realizat. Astfel, intervalul de timp înăuntrul căruia sau până la care se pot ori trebuie îndeplinite anumite activități sau acte în cadrul procesului penal trebuie fixat astfel încât procesul să păstreze în desfășurarea sa un ritm accelerat, fără însă să se împiedice aflarea adevărului sau respectarea drepturilor părților. Așadar, stabilirea unor termene pentru desfășurarea procesului penal are în vedere două obiective: pe de o parte, desfășurarea procesului penal într-un termen rezonabil, nelăsându-le organelor judiciare și părților libertatea de a acționa când vor și pe orice durată de timp, iar, pe de altă parte, termenele trebuie să asigure părților timpul necesar pentru a-și exercita drepturile procesuale și pentru a-și îndeplini obligațiile prevăzute de lege, iar în cazul particular al măsurilor procesuale, incluzând măsurile preventive, împiedică prelungirea duratei constrângerii peste limita necesară desfășurării normale a procesului penal. De asemenea, Curtea a reținut faptul că, în vederea pregătirii apărării, avocatul inculpatului are dreptul de a lua cunoștință de întreg materialul dosarului de urmărire penală în procedurile desfășurate în fața judecătorului de drepturi și libertăți privind măsurile privative sau restrictive de drepturi [art. 94 alin. (7) din Codul de procedură penală]. Aceasta este o veritabilă excepție de la posibilitatea procurorului de a restricționa motivat consultarea dosarului, dreptul de a avea un acces efectiv la documentele din dosarul de urmărire penală, în procedura de control al legalității măsurilor preventive, fiind reținut și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în vederea asigurării egalității de arme, în Hotărârea din 20 februarie 2014, pronunțată în Cauza Ovsjannikov împotriva Estoniei, paragraful 72, și în Hotărârea din 1 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Irinel Popa și alții împotriva României, paragraful 45. Având în vedere aceste considerente, Curtea a reținut că măsura controlului judiciar este o măsură preventivă care, chiar dacă se execută în stare de libertate, limitează atât libertatea individuală a inculpatului, cât și exercitarea celorlalte drepturi fundamentale reținute de Curtea Constituțională în cuprinsul Deciziei nr. 712 din 4 decembrie 2014, respectiv libera circulație, viața intimă, familială și privată, libertatea întrunirilor, munca și protecția socială a muncii și libertatea economică, reglementate la art. 25, art. 26, art. 39, art. 41 și, respectiv, art. 45 din Constituție, limitări determinate de impunerea în sarcina inculpatului a obligațiilor prevăzute la art. 215 alin. (1) din Codul de procedură penală și a unora sau a tuturor obligațiilor prevăzute la art. 215 alin. (2) din Codul de procedură penală. Așa fiind, prelungirea acestei măsuri obligă la asigurarea garanțiilor procesuale specifice dreptului la apărare (Decizia nr. 614 din 4 octombrie 2016, precitată, paragrafele 17-20).25. Având în vedere aceste aspecte, Curtea observă că, prin decizia anterior menționată, pe de-o parte, a constatat că pentru respectarea drepturilor inculpatului este necesară audierea acestuia înaintea prelungirii de către procuror, în cursul urmăririi penale, a măsurii preventive a controlului judiciar, iar, pe de altă parte, a evidențiat reperele unui comportament constituțional - asigurarea garanțiilor procesuale specifice dreptului la apărare - pe care organul de urmărire penală ar trebui să îl aplice cu ocazia prelungirii măsurii controlului judiciar.26. Așa fiind, Curtea reține că instanța de contencios constituțional, analizând criticile de neconstituționalitate similare cu cele din prezenta cauză, a apreciat că prevederile constituționale sunt salvgardate prin stabilirea obligativității audierii inculpatului înaintea prelungirii de către procuror, în cursul urmăririi penale, a măsurii preventive a controlului judiciar. În concluzie, instanța de contencios constituțional a apreciat ca nefiind necesară sancționarea din perspectivă constituțională a nereglementării unui termen de 5 zile anterior expirării măsurii controlului judiciar, în care procurorul își poate exercita dreptul de a solicita prelungirea acesteia.27. În acest context, Curtea constată că autorul excepției, prin modul de formulare a criticilor de neconstituționalitate, pune în discuție o problemă de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 215^1 alin. (2) și art. 213 alin. (2) din Codul de procedură penală.28. Curtea reține că, în cazul în care este pusă în discuție însăși constituționalitatea interpretării și aplicării pe care un text de lege le-a primit în practică, în jurisprudența sa, a constatat că este competentă să realizeze o astfel de analiză, de vreme ce deturnarea reglementărilor legale de la scopul lor legitim, printr-o sistematică interpretare și aplicare eronată a acestora de către instanțele judecătorești sau de către celelalte subiecte chemate să aplice dispozițiile de lege, poate determina neconstituționalitatea acelei reglementări. În acest caz, Curtea are competența de a elimina viciul de neconstituționalitate astfel creat, esențială în asemenea situații fiind asigurarea respectării drepturilor și libertăților persoanelor, precum și a supremației Constituției (Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 7 ianuarie 2014, Decizia nr. 224 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 19 mai 2015, paragraful 30). 29. Având în vedere aceste aspecte, Curtea observă că în cazul prelungirii măsurii controlului judiciar de către procuror, în cursul urmăririi penale, nu s-a demonstrat existența unei practici cvasiunanime și de durată, în sensul nerespectării garanțiilor procesuale specifice dreptului la apărare care să determine neconstituționalitatea dispozițiilor criticate (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 344 din 22 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 740 din 28 august 2018, Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016, Decizia nr. 53 din 2 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 348 din 11 mai 2017).30. Prin urmare, Curtea constată că autorul excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 213 alin. (2) și art. 215^1 alin. (2) din Codul de procedură penală pune în discuție o problemă de interpretare și aplicare a legii, ce trebuie să aparțină instanțelor judecătorești, iar nu instanței de contencios constituțional, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 213 alin. (2) și art. 215^1 alin. (2) din Codul de procedură penală fiind inadmisibilă.31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:

    Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 213 alin. (2) și art. 215^1 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Bogdan Padiu în Dosarul nr. 6.432/105/2017 al Tribunalului Prahova - Secția penală - Judecătorul de drepturi și libertăți.
    Definitivă și general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Prahova - Secția penală - Judecătorul de drepturi și libertăți și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunțată în ședința din data de 28 februarie 2019.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Daniela Ramona Marițiu

    -----