LEGE nr. 142 din 10 iulie 2008
privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 525 din 11 iulie 2008



    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    Articolul 1

    În temeiul art. 115 alin. (1) din Constituţia României, republicată, Guvernul este abilitat ca, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, dar nu înainte de încheierea primei sesiuni ordinare a anului 2008, şi până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de a doua sesiune ordinară a anului 2008, să emită ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, după cum urmează:
    I. Finanţe publice şi economie:
    1. rectificarea bugetului de stat pe anul 2008, aprobat prin Legea nr. 388/2007, cu modificările şi completările ulterioare;
    2. rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2008, aprobat prin Legea nr. 387/2007;
    3. modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul datoriei publice externe, pentru precizarea destinaţiei sumelor încasate sau recuperate de la beneficiari în conturile aferente împrumuturilor;
    4. modificarea şi completarea Legii nr. 509/2006 privind acordarea de miere de albine ca supliment nutritiv pentru preşcolari şi elevii din clasele I-IV din învăţământul de stat şi confesional;
    5. alocarea de la bugetul de stat a fondurilor necesare pentru continuarea şi finalizarea proiectelor PHARE, în concordanţă cu prevederile memorandumurilor de finanţare;
    6. modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 29/2007 privind modul de alocare a instrumentelor structurale, a prefinanţării şi a cofinanţării alocate de la bugetul de stat, inclusiv din Fondul naţional de dezvoltare, în bugetul instituţiilor implicate în gestionarea instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 249/2007, cu completările ulterioare;
    7. modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, aprobată cu modificări prin Legea nr. 529/2003, cu modificările şi completările ulterioare;
    8. aprobarea plăţii costurilor naţionale de participare la proiectele din cadrul Programului de cooperare tehnică cu Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică (AIEA);
    9. reglementări privind eficienţa energetică şi promovarea utilizării la consumatorii finali a surselor regenerabile de energie;
    10. acordarea unui ajutor de stat individual, având ca obiectiv dezvoltarea regională, în conformitate cu Decizia Comisiei Europene din data de 30 aprilie 2008.
    II. Construcţii:
    1. stabilirea de măsuri excepţionale pentru eliminarea pericolului de prăbuşire a unor construcţii existente care prezintă pericol public;
    2. modificarea şi completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare;
    3. modificarea şi completarea Legii nr. 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor.
    III. Agricultură şi mediu:
    1. modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 42/1995 privind producţia de produse alimentare destinate comercializării, aprobată cu modificări prin Legea nr. 123/1995, cu modificările şi completările ulterioare;
    2. modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 136/2000 privind măsurile de protecţie împotriva introducerii şi răspândirii organismelor de carantină dăunătoare plantelor sau produselor vegetale în România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 214/2001, cu modificările ulterioare;
    3. reglementări privind regimul de import al îngrăşămintelor şi al mostrelor de îngrăşăminte;
    4. măsuri privind construirea de drumuri forestiere necesare accesibilizării fondului forestier naţional, cu finanţare din fonduri extrabugetare;
    5. modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
    6. modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii veterinare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare;
    7. reglementarea unor aspecte financiare privind recuperarea creanţelor generate de derularea fondurilor europene pentru agricultură;
    8. gestionarea contribuţiilor şi altor taxe colectate în cadrul aplicării politicii comune agricole şi care fac parte din sistemul de finanţare al fondurilor europene pentru agricultură, precum şi din sistemul resurselor proprii tradiţionale ale Comunităţii Europene;
    9. măsuri privind reorganizarea Centrului Naţional de Geodezie, Cartografie, Fotogrammetrie şi Teledetecţie;
    10. reglementări privind Registrul agricol.
    IV. Cultură:
    1. instituirea regimului specific de protejare a cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei;
    2. reglementarea regimului juridic al monumentelor de for public.
    V. Administraţie publică:
    1. modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2005 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 111/2006;
    2. stabilirea cadrului general privind regimul echipamentelor protejate TEMPEST şi al tehnologiei aferente;
    3. modificarea şi completarea Legii nr. 321/2006 privind regimul acordării finanţărilor nerambursabile pentru programele, proiectele sau acţiunile privind sprijinirea activităţii românilor de pretutindeni şi a organizaţiilor reprezentative ale acestora, precum şi a modului de repartizare şi de utilizare a sumei prevăzute în bugetul Ministerului Afacerilor Externe pentru această activitate, cu modificările ulterioare;
    4. reglementarea contravenţiilor în legătură cu interesele financiare ale Comunităţii Europene;
    5. modificarea şi completarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, cu modificările şi completările ulterioare.
    VI. Prorogarea sau modificarea unor termene prevăzute în acte normative cu putere de lege


    Articolul 2

    În conformitate cu dispoziţiile art. 115 alin. (3) din Constituţia României, republicată, ordonanţele emise de Guvern în temeiul art. 1 vor fi înaintate spre aprobare Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de a doua sesiune ordinară a anului 2008. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanţei.
    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
    PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
    BOGDAN OLTEANU
    p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
    DORU IOAN TĂRĂCILĂ
    Bucureşti, 10 iulie 2008.
    Nr. 142.
    -----------