DECIZIE nr. 88 din 27 februarie 2014
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 281 din 16 aprilie 2014



    Augustin Zegrean - preşedinte
    Valer Dorneanu - judecător
    Toni Greblă - judecător
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Daniel Marius Morar - judecător
    Mona-Maria Pivniceru - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Bianca Drăghici - magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Eyal Munteanu şi Magda Munteanu Tamar în Dosarul nr. 638/3/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 482D/2013.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 546D/2013 şi nr. 702D/2013 având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Florica Seceleanu în Dosarul nr. 76.787/3/2011 şi Paul Goldenberg în Dosarul nr. 29.875/3/2012 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă.
    4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    5. Magistratul-asistent referă asupra faptului că în Dosarul nr. 546D/2013 procedura de citare cu autoarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a restituit cu menţiunea "destinatar decedat".
    6. Având în vedere obiectul identic al excepţiilor de neconstituţionalitate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 482D/2013, nr. 546D/2013 şi nr. 702D/2013.
    7. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea cauzelor şi solicită introducerea în cauză a moştenitorilor autoarei excepţiei de neconstituţionalitate Florica Seceleanu.
    8. În temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea dispune conexarea dosarelor nr. 546D/2013 şi nr. 702D/2013 la Dosarul nr. 482D/2013, care este primul înregistrat.
    9. Excepţia de neconstituţionalitate fiind de ordine publică, prin invocarea ei punându-se în discuţie abaterea unor reglementări legale de la dispoziţiile Legii fundamentale, soluţia asupra excepţiei este de interes general. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat, cu valoare de principiu, că forţa obligatorie ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta. Astfel, Curtea a reţinut că atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept. A se vedea în acest sens Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronunţate în cadrul controlului de constituţionalitate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995, Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, şi Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010. Prin urmare, soluţia asupra prezentei excepţii profită şi moştenitorilor autoarei excepţiei de neconstituţionalitate Florica Seceleanu.
    10. Cauza este în stare de judecată.
    11. Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care apreciază că misiunea de a vedea dacă textul criticat are vreun fine de neconstituţionalitate este greu de îndeplinit pentru că etapele reconstituirii dreptului de proprietate au fost surprinse de Legea nr. 165/2013 în stadii diferite. Susţine că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 165/2013 care formează obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate sunt norme tranzitorii generale. Prin admiterea excepţiei prematurităţii cererii de chemare în judecată, autorii excepţiei trebuie să aştepte. Această situaţie pune în discuţie chiar garanţia accesului liber la justiţie. În lumina Deciziei nr. XX din 19 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 12 noiembrie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu prilejul soluţionării unui recurs în interesul legii, dreptul la acţiune era actual, iar pe parcursul judecăţii devine prematur. Această situaţie se explică prin retroactivitate. Se afirmă că, printr-o astfel de aplicare a legii, dreptul devine iluzoriu. Totodată, se apreciază că este o problemă de previzibilitate a normei juridice supuse controlului, iar lipsa de previzibilitate şi retroactivitatea pun o stavilă accesului liber la justiţie.
    12. Pentru motivele invocate, reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea excepţiei şi constatarea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 4, întrucât acestea contravin art. 15 alin. (2) şi art. 21 din Constituţie, precum şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sub aspectul neretroactivităţii, în privinţa proceselor aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:
    13. Prin Sentinţa civilă nr. 1.329 din 20 iunie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 638/3/2013, Sentinţa civilă nr. 1.240 din 14 iunie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 76.787/3/2011 şi Încheierea din 19 septembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 29.875/3/2012, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
    14. Excepţia a fost ridicată de Eyal Munteanu, Magda Munteanu Tamar, Florica Seceleanu şi Paul Goldenberg în cauze având ca obiect soluţionarea unor cereri formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
    15. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dosarele aflate pe rolul instanţelor de judecată trebuie soluţionate conform reglementărilor de drept material în vigoare la momentul naşterii raportului juridic. De asemenea, se apreciază că, ţinând seamă de termenele foarte lungi în care procedura judiciară ar urma să fie suspendată în temeiul art. 4 raportat la art. 33 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013, norma criticată nesocoteşte dreptul la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, cu consecinţe directe în sensul afectării dreptului de proprietate. Aceste termene încep să curgă de la data de 1 ianuarie 2014, termene care, în raport cu dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 165/2013, s-ar aplica şi cererilor de chemare în judecată aflate în curs de soluţionare pe rolul instanţelor, legea nefăcând o referire expresă la faptul că litigiilor aflate în procedura judiciară, introduse înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, le sunt aplicabile doar măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România, iar nu şi dispoziţiile relative la procedura administrativă, prevăzute de art. 33, 34 şi 35 din Legea nr. 165/2013, referitoare la pronunţarea deciziilor de admitere sau respingere a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001.
    16. Dispoziţiile legale criticate încalcă principiul fundamental al neretroactivităţii legii, prevăzut de alin. (2) al art. 15 din Constituţia României. Litigiile aflate pe rolul instanţelor de judecată au avut în vedere legea aplicabilă la momentul sesizării iniţiale, iar faptul că în cursul judecăţii cauzelor a fost adoptată Legea nr. 165/2013, care reglementează alte termene şi condiţii decât cele de la momentul formulării şi înregistrării cererilor de chemare în judecată, ce urmează a li se aplica, în condiţiile art. 4 din această lege, nesocoteşte principiul fundamental al neretroactivităţii legii.
    17. Totodată, prevederile criticate înfrâng şi principiul egalităţii în drepturi. Egalitatea în drepturi este un drept fundamental şi priveşte toate drepturile pe care le au cetăţenii români.
    18. Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă apreciază că dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor art. 15, art. 16 şi art. 21 din Constituţie, întrucât nu instituie un tratament distinct între persoanele îndreptăţite la măsuri reparatorii, care au obţinut soluţionarea notificărilor pe cale judecătorească, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, şi persoanele care nu au obţinut până la această dată o hotărâre definitivă. Violarea principiului egalităţii şi nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite. Prin măsurile adoptate, dispoziţiile Legii nr. 165/2013 nu încalcă principiul neretroactivităţii legii civile câtă vreme acestea nu aduc atingere dreptului de acces la instanţă şi nici dreptului la un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    19. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    20. Guvernul, exprimându-şi opinia în Dosarul nr. 482D/2013, apreciază ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, întrucât, după cum prevăd expres dispoziţiile legale criticate, sub incidenţa noii legi intră cererile formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, precum şi cauzele aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi. Astfel, având în vedere că vechile reglementări în materie s-au dovedit a fi ineficiente, legiuitorul a decis, prin prevederi exprese, ca sfera de aplicare a noii legi să cuprindă cererile nesoluţionate până la data intrării în vigoare a noii reglementări, înlăturând orice potenţial conflict al aplicării legii în timp.
    21. Soluţia instituită de legiuitor nu contravine principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, dat fiind faptul că textele de lege criticate se aplică în mod egal, fără nicio discriminare pe criterii arbitrare.
    22. De asemenea, critica privind încălcarea accesului liber la justiţie este neîntemeiată, deoarece legea prevede posibilitatea persoanei îndreptăţite de a se adresa instanţei judecătoreşti atât în cazul în care este nemulţumită de soluţia dată, cât şi în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute de lege.
    23. Avocatul Poporului apreciază ca întemeiată excepţia de neconstituţionalitate, întrucât dispoziţiile legale criticate se aplică şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor de judecată la data intrării în vigoare a legii. Acestea au caracter retroactiv, deoarece acţionează asupra fazei iniţiale de constituire a situaţiei juridice, modificând în mod esenţial regimul juridic creat prin depunerea cererilor de chemare în judecată în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regit actum. Mai mult, în determinarea câmpului de aplicare a legilor în timp trebuie să se ţină seamă atât de prioritatea noii legi faţă de cea veche, dar şi de siguranţa raporturilor sociale, care presupune ca acestea să nu fie desfiinţate sau modificate, fără un motiv deosebit de ordine socială. În plus, principiul aplicării imediate presupune intrarea în vigoare a noilor dispoziţii pentru situaţiile ale căror efecte nu erau susceptibile să se producă sub imperiul legii vechi. Prin urmare, noua lege nu poate interveni asupra proceselor aflate în curs de judecată pe rolul instanţelor, întrucât o astfel de modificare nu face decât să creeze confuzii în înţelegerea şi aplicarea corectă a principiului constituţional al neretroactivităţii legilor.
    24. De asemenea, în acest context, reluarea procedurilor cu caracter administrativ, ca urmare a respingerii acţiunilor, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 165/2013, contravine şi principiului soluţionării cauzei într-un termen optim şi rezonabil.
    25. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    26. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    27. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit dispozitivului actelor de sesizare, prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013. Însă, ţinând seama de notele autorilor excepţiei, Curtea constată că, în realitate, criticile sunt formulate cu privire la teza a doua a art. 4 din Legea nr. 165/2013 raportată la termenele prevăzute de art. 33 din aceeaşi lege. Prin urmare, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013, care au următorul conţinut:
    - Art. 4: "Dispoziţiile prezentei legi se aplică [...], cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor [...] la data intrării în vigoare a prezentei legi.";
    - Art. 33: "(1) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:
    a) în termen de 12 luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de până la 2.500 de cereri;
    b) în termen de 24 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr cuprins între 2.500 şi 5.000 de cereri;
    c) în termen de 36 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de peste 5.000 de cereri.
    (2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.
    (3) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a stabili numărul cererilor înregistrate şi nesoluţionate, de a afişa aceste date la sediul lor şi de a le comunica Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Datele transmise de entităţile învestite de lege vor fi centralizate şi publicate pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
    (4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entităţile prevăzute la alin. (1)."
    28. În opinia autorilor excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 4 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la egalitatea în drepturi, art. 15 alin. (2) care consacră principiul neretroactivităţii legii, art. 21 privind accesul liber la justiţie şi art. 44 alin. (1) referitor la dreptul de proprietate privată. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi art. 1 referitor la interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenţie.
    29. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că principalele acte normative adoptate în materia restituirii bunurilor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist sunt reprezentate de:
    - Legea fondului funciar nr. 18/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 20 februarie 1991 (republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998), cu modificările şi completările ulterioare;
    - Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 12 ianuarie 2000, cu modificările şi completările ulterioare;
    - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 10 iunie 1999 (republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 1 septembrie 2005);
    - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 308 din 4 iulie 2000 (republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 1 septembrie 2005), cu modificările şi completările ulterioare;
    - Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001 (republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 4 aprilie 2005 şi în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005), cu modificările şi completările ulterioare;
    - Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare.
    30. În contextul legislativ enunţat anterior, prin Hotărârea din 12 octombrie 2010 pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României (Hotărârea a rămas definitivă la data de 12 ianuarie 2011 şi a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 778 din 22 noiembrie 2010), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut lipsa de eficienţă a sistemului de restituire a proprietăţilor în România şi a decis să iniţieze procedura-pilot în cauzele repetitive de acest gen aflate pe rolul său. Astfel, de la data rămânerii definitive a hotărârii, statului român i s-a acordat un termen de 18 luni, ulterior prelungit, în care să adopte măsuri "capabile să ofere un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparaţie" (paragraful 241 al hotărârii-pilot). Ca urmare a pronunţării acestei hotărâri, prin angajarea răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului, în temeiul art. 114 din Constituţie, a fost adoptată Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
    31. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că aceasta a fost ridicată cu ocazia soluţionării unor cauze întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, determinate de refuzul nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea părţii interesate. În legătură cu stabilirea competenţei instanţei de a judeca pe fond contestaţia formulată împotriva deciziei/dispoziţiei de respingere a cererilor prin care se solicită restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv sau în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificare, prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. XX din 19 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 12 noiembrie 2007, pronunţată cu prilejul soluţionării unui recurs în interesul legii, s-a statuat că instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond contestaţia astfel formulată.
    32. Potrivit Legii nr. 10/2001, persoana îndreptăţită avea posibilitatea notificării persoanei juridice deţinătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. Nedepunerea notificării în termenul cuprins între 14 februarie 2001-14 februarie 2002 determina pierderea dreptului de a mai depune notificarea sau de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau în echivalent. În termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, entitatea învestită/unitatea deţinătoare era obligată să se pronunţe, prin decizie/dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură. La secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării putea fi atacată: decizia/dispoziţia motivată de respingere a notificării; decizia/dispoziţia motivată de respingere a cererii de restituire în natură; refuzul nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea părţii interesate.
    33. În situaţia în care imobilele nu pot fi restituite în natură, după apariţia Legii nr. 247/2005, sursele de finanţare, cuantumul şi procedura de acordare a despăgubirilor aferente acestor imobile, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001, erau reglementate exclusiv prin dispoziţiile titlului VII al acestui act normativ.
    34. Curtea reţine că, în cauzele ce au determinat ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate, cererile de chemare în judecată au fost introduse înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, acestea aflându-se pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a acestui act normativ. Ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în aceste cauze a fost ridicată problema incidenţei dispoziţiilor art. 33, respectiv neepuizarea termenelor prevăzute de aceste dispoziţii, cu consecinţa respingerii cauzelor ca "devenite premature". Dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 165/2013 instituie anumite termene procedurale de soluţionare a cererilor de către entităţile învestite de lege cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv, termene care încep să curgă de la data de 1 ianuarie 2014 şi înăuntrul cărora persoanele îndreptăţite nu pot formula cereri în instanţă.
    35. Curtea observă că incidenţa noilor termene procedurale în cauzele menţionate a fost rezultatul interpretării judiciare date conţinutului normativ al Legii nr. 165/2013, determinată de o anumită lipsă de precizie a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013, care nu disting între normele procedurale şi cele substanţiale, ceea ce poate genera confuzie în aplicarea acestora în cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii.
    36. Din analiza întregului context normativ, precum şi din analiza cauzelor în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că pot fi distinse mai multe ipoteze. Astfel, în funcţie de natura dispoziţiilor din Legea nr. 165/2013, Curtea reţine, pe de-o parte, existenţa unor prevederi cu caracter procedural, ce instituie anumite termene, prevederi în care se încadrează şi dispoziţiile de lege criticate, iar, pe de altă parte, existenţa unor prevederi cu caracter substanţial, referitoare la cuantumul şi modalitatea de acordare de măsuri compensatorii. Totodată, în funcţie de momentul introducerii cererii de chemare în judecată în cauzele în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, Curtea remarcă faptul că acestea, fie au fost introduse înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013 şi se aflau pe rolul instanţelor la momentul intrării în vigoare a legii, fie au fost introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013.
    37. Aşa fiind, Curtea este chemată să stabilească dacă aplicarea noilor norme procedurale cauzelor introduse înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, aflate pe rolul instanţelor la momentul intrării în vigoare a legii, determină o încălcare a principiului neretroactivităţii legii consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie.
    38. Cu privire la acţiunea în timp a legii procesuale civile, Curtea remarcă existenţa a două posibilităţi: aplicarea imediată a legii procesuale civile noi şi ultraactivitatea legii procesual civile vechi.
    39. Curtea observă că aplicarea imediată a legii procesual civile noi, în privinţa unor efecte juridice consumate, poate da naştere unei încălcări a dispoziţiilor constituţionale referitoare la principiul neretroactivităţii legii.
    40. Curtea reţine că rezolvarea conflictului în timp a dispoziţiilor procesual civile, care din punct de vedere constituţional are ca scop respectarea principiului neretroactivităţii legii, necesită o apreciere diferenţiată a acestora. Astfel, în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Decizia nr. 546 din 18 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.004 din 11 noiembrie 2005, Curtea a statuat că, dacă reglementarea în discuţie se referă la o situaţie juridică cu caracter de continuitate, constitutivă de facta pendentia, asupra căreia legiuitorul poate interveni în viitor, nu poate fi vorba de o încălcare a principiului neretroactivităţii.
    41. În continuare, Curtea reţine că trebuie analizat în ce măsură dispoziţiile criticate generează posibilitatea invocării excepţiei prematurităţii cererii de chemare în judecată, introduse înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013 şi dacă au aceeaşi natură juridică precum cele de mai sus.
    42. Curtea observă că pentru apărarea drepturilor şi intereselor sale legitime, orice persoană se poate adresa justiţiei prin sesizarea instanţei competente cu o cerere de chemare în judecată. Astfel, excepţia prematurităţii acţiunii este acea excepţie procesuală prin care se invocă faptul că dreptul subiectiv nu este încă actual. În acest context, Curtea reţine că prematuritatea este o sancţiune procedurală ce intervine atât pentru neparcurgerea unei proceduri prealabile obligatorii, cât şi pentru încălcarea unui termen dilatoriu sau prohibitiv. Astfel, prematuritatea unei acţiuni se transpune într-o condiţionare a exerciţiului dreptului la acţiune sub aspect suspensiv sau într-o afectare a dreptului procesual de un termen cu caracter suspensiv. Aşadar, prematuritatea unei acţiuni în justiţie impune o analiză a condiţiilor în care procedura judiciară trebuia demarată, condiţii care sunt prevăzute de legea în vigoare la momentul introducerii cererii de chemare în judecată. În consecinţă, Curtea constată că prematuritatea nu poate rezulta dintr-o normă procesual civilă posterioară introducerii cererii de chemare în judecată.
    43. Plecând de la aceste constatări, Curtea observă că, potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, "în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare [...], unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură". Aşa fiind, Curtea constată că, la momentul introducerii cererilor de chemare în judecată, moment anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, persoanele îndreptăţite aveau un drept subiectiv actual, care, din punct de vedere procedural, nu era grevat decât de obligaţia respectării termenului de 60 de zile prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Astfel, dispoziţiile art. 4, coroborate cu cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013, din care rezultă că dispoziţiile care instituie noile termene de soluţionare a cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001 se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, nu fac decât să stabilească o condiţie de exercitare a accesului la justiţie, care la momentul introducerii cererii de chemare în judecată nu exista.
    44. Cu alte cuvinte, o atare ipoteză nu ţine seama de faptul că cererea de chemare în judecată trebuie să respecte condiţiile de formă şi de fond care sunt reglementate de actele normative în vigoare de la momentul introducerii ei. Prin urmare, nu se recunosc efectele consumate ale raporturilor juridice născute în temeiul Legii nr. 10/2001, republicată, în privinţa condiţiilor de exercitare a dreptului la acţiune.
    45. Având în vedere cele reţinute, Curtea constată că dispoziţiile art. 4 teza a doua, care pot fi interpretate în sensul că art. 33 din Legea nr. 165/2013 se aplică "cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor", conferă noilor norme procedurale efecte retroactive, ceea ce contravine prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie.
    46. În continuare, Curtea reţine că, relativ la principiul neretroactivităţii legii, a statuat că acesta este valabil pentru orice lege, indiferent de domeniul de reglementare al acesteia. Singura excepţie pe care o îngăduie norma constituţională priveşte legea penală sau contravenţională mai favorabilă (în acest sens, Decizia nr. 90 din 1 iunie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 489 din 11 octombrie 1999, şi Decizia nr. 228 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 27 aprilie 2007). Suntem în prezenţa unei reguli imperative de la care nu se poate deroga în materie civilă, indiferent dacă este vorba de legi materiale sau legi procesuale. Consecinţele consacrării principiului neretroactivităţii în Constituţie sunt foarte severe şi, probabil, tocmai de aceea soluţia aceasta nu se întâlneşte în foarte multe state, însă ridicarea la rang de principiu constituţional garantează securitatea juridică şi încrederea cetăţenilor în sistemul de drept, constituind o expresie a principiului separaţiei puterilor în stat, respectiv separaţia dintre puterea legislativă, pe de o parte, şi puterea judecătorească sau cea executivă, pe de altă parte.
    47. Curtea urmează să analizeze dacă dispoziţiile art. 4 teza a doua, interpretate în sensul că termenele prevăzute la art. 33 din Legea nr. 165/2013 se aplică "cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor", reprezintă o implicare a statului, ca parte, în procesele aflate în curs, dacă influenţează rezultatul procesului sau creează un dezavantaj substanţial între părţile din proces ori înlătură o cale eficientă de soluţionare a pretenţiilor reclamantului.
    48. Curtea reţine că procesul de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România comportă două etape, şi anume depunerea notificării prin care se solicită restituirea în natură a bunului, pe de-o parte, şi emiterea titlului de despăgubire urmată, după caz, de emiterea unui titlu de plată sau a unuia de conversie, pe de altă parte. Curtea observă, în ceea ce priveşte cauza dedusă controlului de constituţionalitate, că aceasta se circumscrie primei etape a procesului de restituire, fiind guvernată de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, care, deşi nu prevăd într-un articol expres, menţionează ca entităţi învestite cu soluţionarea notificărilor depuse de persoanele îndreptăţite, pe primari [art. 20 alin. (5), art. 21 alin. (4), art. 25 alin. (7), art. 32], unităţile deţinătoare [art. 6 alin. (3), art. 25 alin. (1)], entitatea implicată în privatizare [art. 6 alin. (4)], instituţia publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea [art. 29 alin. (3)], preşedintele Consiliului judeţean [art. 21 alin. (4), art. 25 alin. (7)]. În cazul în care unitatea deţinătoare nu a fost identificată, persoana îndreptăţită poate chema în judecată statul, prin Ministerul Finanţelor Publice [art. 28 alin. (3)]. Spre deosebire de Legea nr. 10/2001, actul normativ supus analizei în prezenta cauză defineşte expres, în art. 3 pct. 4, entităţile învestite de lege cu atribuţii în procesul de restituie a imobilelor preluate în mod abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii.
    49. Astfel, deşi nu în toate cazurile procedurile judiciare se desfăşoară în contradictoriu cu statul, Curtea constată că, adoptând şi aplicând legislaţia care prevede restituirea totală sau parţială a bunurilor confiscate de către un regim anterior, statul îşi asumă responsabilitatea realizării unui cadru eficient pentru realizarea mecanismului de restituire. Astfel, Curtea observă că statul ocupă o poziţie importantă chiar şi în cazul în care nu este parte în proces, fiind cel îndrituit să adopte şi să aplice legislaţia necesară. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că dificultăţile de ordin organizatoric ale autorităţilor cu competenţe în implementarea măsurilor privind retrocedările sunt consecinţa modificărilor repetate pe cale legislativă ale mecanismului de restituire. Instanţa europeană a considerat deja că aceste modificări au fost inoperante în plan practic şi au creat un climat de incertitudine juridică, ce a fost evidenţiată în practica instanţelor judecătoreşti române, inclusiv de instanţa supremă, care au încercat, fără un succes durabil, să elimine "echivocul situaţiilor juridice incerte" şi "să sancţioneze lipsa de diligenţă din partea autorităţilor competente" (Hotărârea din 9 decembrie 2008, pronunţată în Cauza Viaşu împotriva României, paragraful 71, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 29 mai 2009).
    50. În ceea ce priveşte influenţarea rezultatului procesului, Curtea observă că rezultatul iminent al acestei interpretări a Legii nr. 165/2013 îl reprezintă aplicarea noilor termene de soluţionare a notificărilor şi, în consecinţă, respingerea, de către instanţele de judecată, a cererii reclamantului ca prematur introdusă. Curtea remarcă necesitatea unificării legislaţiei referitoare la restituirea bunurilor confiscate şi la măsurile reparatorii şi stabilirii unor termene şi a unei proceduri de soluţionare a notificărilor şi a dosarelor de compensare. Cu toate acestea, Curtea observă că aplicarea retroactivă a termenelor prevăzute de noua legislaţie are ca efect amânarea rezolvării cauzelor aflate pe rolul instanţelor şi obligarea persoanelor care au fost diligente în a se adresa justiţiei la suportarea unei sarcini suplimentare faţă de, deja, cunoscuta inactivitate a autorităţilor. Din această perspectivă, Curtea constată că aplicarea retroactivă a intervenţiei legislative determină o influenţare a rezultatului procesului, precum şi un dezavantaj substanţial între părţile din proces.
    51. Referitor la aprecierea eficienţei soluţionării pretenţiilor reclamantului prin folosirea căii de atac în justiţie în această materie, Curtea, având în vedere Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. XX din 19 martie 2007, reţine că acţiunile în instanţă întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 reprezintă căi eficiente în soluţionarea pretenţiilor reclamantului, acţiuni ce sunt afectate de aplicarea retroactivă a dispoziţiilor criticate.
    52. Apreciind aspectele relevate anterior dintr-o perspectivă de ansamblu, Curtea constată că aplicarea retroactivă a dispoziţiilor criticate este de natură să rupă echilibrul procesual, cu consecinţa încălcării dreptului la un proces echitabil, sub aspectul egalităţii armelor în procesul civil, drept consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţie.
    53. În continuare, Curtea reţine că principiul liberului acces la justiţie oferă oricărei persoane dreptul de a accede la instanţa judecătorească în vederea apărării drepturilor sale. Aşa cum s-a subliniat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, simpla sa consacrare legală, chiar şi la nivelul suprem, prin Constituţie, nu este de natură a asigura şi o eficacitate reală a acestuia, atât timp cât, în practică, exercitarea sa întâmpină obstacole. Accesul la justiţie trebuie să fie asigurat, în consecinţă, în mod efectiv şi eficace (a se vedea Decizia nr. 670 din 18 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 16 iunie 2011).
    54. De asemenea, Curtea observă că principiul constituţional instituit de art. 21 privind accesul liber la justiţie se referă la posibilitatea oricărei persoane de a se adresa direct şi nemijlocit instanţelor de judecată pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, nicio lege neputând îngrădi exercitarea acestui drept.
    55. Curtea apreciază că principiul accesului liber la justiţie implică şi adoptarea de către legiuitor a unor reguli de procedură clare, care să cuprindă cu precizie condiţiile şi termenele în care justiţiabilii îşi pot exercita drepturile lor procesuale. Curtea observă că dreptul de acces liber la justiţie nu se limitează doar la posibilitatea introducerii unei cereri de chemare în judecată, ci include şi dreptul de a beneficia de judecarea şi tranşarea pe fond a litigiului existent în faţa unei instanţe.
    56. Or, în cauzele deduse controlului de constituţionalitate, Curtea reţine că, prin aplicarea retroactivă a termenelor procedurale prevăzute de art. 33 din Legea nr. 165/2013 se aduce atingere dreptului de acces liber la justiţie al persoanelor îndreptăţite la măsurile consacrate prin legile reparatorii, drept de care aceste persoane beneficiază de la momentul învestirii instanţei de judecată până la soluţionarea definitivă a cauzei. Efectul juridic al soluţiilor pronunţate de instanţele judecătoreşti, în sensul respingerii acţiunilor menţionate ca "devenite premature", constituie o evidentă încălcare a liberului acces la justiţie şi, prin urmare, o nesocotire a dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (2) potrivit cărora "Nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept".
    57. Astfel, Curtea reţine că introducerea în cadrul unui proces în curs a unui impediment care tinde să nege dreptul de acces liber la justiţie al persoanei interesate încalcă prevederile art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie.
    58. În consecinţă, Curtea constată că dispoziţiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii, respectiv 20 mai 2013.
    59. Referitor la invocarea dispoziţiilor art. 4 alin. (2) şi art. 16 din Constituţie, Curtea constată că în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul se rezumă la a reda textul din Constituţie, fără a arăta, în mod concret, în ce constă contrarietatea dintre aceste prevederi constituţionale şi textul de lege criticat, astfel încât critica de neconstituţionalitate nu poate fi reţinută. Curtea Constituţională nu se poate substitui autorului excepţiei în formularea unor critici de neconstituţionalitate, cu atât mai mult cu cât prevederile constituţionale invocate nu susţin prin ele însele neconstituţionalitatea textelor de lege criticate.
    60. În ceea ce priveşte critica privind încălcarea dreptului de proprietate, Curtea apreciază că aceasta nu poate fi reţinută. Instanţa de contencios constituţional, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, a statuat că dispoziţiile privind garantarea şi ocrotirea proprietăţii se aplică numai titularilor dreptului de proprietate (a se vedea în acest sens Decizia nr. 23 din 8 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 27 ianuarie 2009). Or, în prezenta cauză, autorilor excepţiei, aflaţi în etapa refuzului nejustificat al unităţii deţinătoare în soluţionarea notificărilor, nu le-a fost recunoscută calitatea de proprietari.
    61. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Eyal Munteanu şi Magda Munteanu Tamar în Dosarul nr. 638/3/2013, Florica Seceleanu (decedată) în Dosarul nr. 76.787/3/2011 şi Paul Goldenberg în Dosarul nr. 29.875/3/2013 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 27 februarie 2014.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
    AUGUSTIN ZEGREAN
    Magistrat-asistent,
    Bianca Drăghici
    --------