LEGE nr. 117 din 20 iunie 2019pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții
EMITENT
  • PARLAMENTUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 509 din 24 iunie 2019
    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    ARTICOL UNIC

    Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 11 alineatul (1), după litera o) se introduce o nouă literă, litera p), cu următorul cuprins:
    p) montarea pe acoperișul clădirilor de panouri fotovoltaice pentru producerea energiei electrice și/sau panouri solare pentru încălzirea sau prepararea apei calde, cu înștiințarea prealabilă a autorităților administrației publice locale și cu respectarea legislației în vigoare.
    2. Articolul 39 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 39

    Toate construcțiile proprietate privată, realizate în condițiile prezentei legi, se declară în vederea impunerii la organele financiare teritoriale sau la unitățile subordonate acestora, după terminarea lor completă și nu mai târziu de 15 zile de la data expirării termenului prevăzut în autorizația de construire.

    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
    p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
    CARMEN-ILEANA MIHĂLCESCU
    PREȘEDINTELE SENATULUI
    CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

    București, 20 iunie 2019.
    Nr. 117.
    -----