PROCEDURĂ din 5 noiembrie 2018pentru aplicarea vizei anuale a autorizației de mediu și autorizației integrate de mediu
EMITENT
  • MINISTERUL MEDIULUI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 967 din 15 noiembrie 2018 Notă
    Aprobată prin ORDINUL nr. 1.171 din 5 noiembrie 2018, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 967 din 15 noiembrie 2018.


    Capitolul I Dispoziții generale

    Articolul 1

    Prezenta procedură reglementează condițiile de solicitare, de aplicare sau de respingere a vizei anuale a autorizației de mediu și autorizației integrate de mediu.


    Capitolul II Autorități competente

    Articolul 2
    (1) Viza anuală se aplică sau se respinge de către Ministerul Mediului și, respectiv, Administrația Rezervației Biosferei „Delta Dunării“ pentru autorizațiile de mediu și autorizațiile integrate de mediu care intră în sfera de competență a acestora.(2) Viza anuală pentru autorizațiile de mediu și autorizațiile integrate de mediu care nu intră în sfera de competență a Ministerului Mediului și Administrației Rezervației Biosferei „Delta Dunării“ se aplică de către Agenția Națională pentru Protecția Mediului sau se deleagă de către aceasta către agențiile pentru protecția mediului prin decizie a președintelui Agenției Naționale pentru Protecția Mediului.


    Capitolul III Solicitarea, aplicarea sau respingerea vizei anuale

    Articolul 3
    (1) Pentru obținerea vizei anuale, titularul activității este obligat să solicite aplicarea vizei anuale la autoritatea competentă pentru protecția mediului emitentă a autorizației de mediu sau autorizației integrate de mediu, prin depunerea următoarelor documente:
    a) cererea conform modelului prevăzut în anexa nr. 1 la prezenta procedură;
    b) raportul anual de mediu, după caz;
    c) declarația pe propria răspundere că desfășoară activitatea în aceleași condiții pentru care a fost emisă autorizația de mediu sau autorizația integrată de mediu și că nu au intervenit schimbări care să afecteze condițiile stabilite prin autorizație, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2 la prezenta procedură.
    (2) Titularul va solicita obținerea vizei, în fiecare an, cu minimum 60 de zile înainte de ziua și luna în care a fost emisă autorizația de mediu sau autorizația integrată de mediu.


    Articolul 4
    (1) În termen de 10 zile de la înregistrarea solicitării la autoritatea emitentă a actului de reglementare, autoritatea publică competentă pentru protecția mediului verifică documentația depusă și stabilește data verificării amplasamentului.(2) Autoritatea competentă pentru protecția mediului efectuează vizita de amplasament, în prezența titularului sau a împuternicitului acestuia, și întocmește procesul-verbal de verificare a amplasamentului, conform modelului din anexa nr. 3 la prezenta procedură.(3) În cazul în care în urma vizitei de amplasament se constată concordanța între autorizația de mediu sau autorizația integrată de mediu, după caz, și amplasamentul/amplasamentele unde își desfășoară activitatea, autoritatea competentă pentru protecția mediului întocmește procesul-verbal de verificare a amplasamentului și, în termen de 3 zile, va emite decizia de aplicare a vizei anuale.(4) În cazul în care în urma vizitei de amplasament se constată necorelări între autorizația de mediu sau autorizația integrată de mediu, după caz, și amplasamentul/amplasamentele unde își desfășoară activitatea titularul, autoritatea competentă pentru protecția mediului întocmește procesul-verbal de verificare a amplasamentului și acordă un termen de maximum 30 de zile în vederea corelării datelor din teren cu autorizația de mediu sau autorizația integrată de mediu. După trecerea acestui termen în cazul în care titularul nu va corela datele din procesul-verbal de verificare a amplasamentului cu autorizația de mediu sau autorizația integrată de mediu, autoritatea competentă pentru protecția mediului, în termen de maximum 3 zile, va întocmi decizia motivată de respingere a vizei anuale și va înștiința Garda Națională de Mediu în vederea aplicării prevederilor legale.(5) În cazul în care în termenul acordat, prevăzut la alin. (4), titularul îndeplinește cerințele menționate, autoritatea competentă pentru protecția mediului vizitează amplasamentul și întocmește un nou proces-verbal de verificare a amplasamentului și, în termen de 3 zile, va emite decizia de aplicare a vizei anuale.


    Articolul 5
    (1) Aplicarea sau respingerea vizei anuale a autorizației de mediu sau autorizației integrate de mediu se realizează prin ordin al ministrului mediului pentru activitățile a căror reglementare intră în competența Ministerului Mediului, respectiv prin decizie a conducătorului autorității publice pentru protecția mediului competente, conform modelului din anexa nr. 4 la prezenta procedură.(2) Ordinul de ministru, respectiv decizia devin anexă la autorizația de mediu sau autorizația integrată de mediu și fac parte integrantă din aceasta.(3) Decizia privind viza anuală se afișează la loc vizibil de către titularul autorizației de mediu sau autorizației integrate de mediu.


    Articolul 5^1
    (1) Pentru autorizațiile de mediu și autorizațiile integrate de mediu cu data de emitere până la data de 31 august, titularii solicită viza anuală începând cu anul 2020, cu respectarea prevederilor art. 3 alin. (2). (2) Pentru autorizațiile de mediu și autorizațiile integrate de mediu cu data de emitere după data de 1 septembrie, titularii solicită viza anuală începând cu anul 2019, cu respectarea prevederilor art. 3 alin. (2). (3) Autorizațiilor de mediu și autorizațiilor integrate de mediu care au obținut viza anuală la data emiterii prezentului ordin nu li se aplică prevederile de la alin. (1) și (2).
    (la 12-04-2019, Capitolul III a fost completat de Punctul 1, Articolul I din ORDINUL nr. 324 din 3 aprilie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 283 din 12 aprilie 2019 )


    Articolul 6

    Pentru autorizațiile de mediu și autorizațiile integrate de mediu care nu au obținut viza anuală se aplică prevederile art. 17 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările și completările ulterioare.
    (la 12-04-2019, Articolul 6 din Capitolul III a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 324 din 3 aprilie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 283 din 12 aprilie 2019 )


    Articolul 7

    Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezenta procedură.


    Anexa nr. 1

    la procedură

    Către
    Ministerul Mediului/Administrația Rezervației Biosferei „Delta Dunării“/Agenția Națională pentru Protecția Mediului/agenția județeană pentru protecția mediului
    Societatea ............................, în calitate de beneficiar, cu sediul în ................................, reprezentat prin delegat ................................, Delegația nr. .............., telefon .................., fax ....................., vă rog a aproba aplicarea vizei anuale a Autorizației de mediu/Autorizației integrate de mediu nr. ................., emisă pentru desfășurarea activității/activităților ..........................................................
    Semnătura beneficiarului/delegatului
    .................
    Data
    ...............


    Anexa nr. 2

    la procedură

    DECLARAȚIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE

    Subsemnatul, ....................., în calitate de reprezentant legal al S.C. ..........................., declar pe propria răspundere, cunoscând prevederile art. 326 din Codul penal cu privire la falsul în declarații, că activitatea/activitățile pentru care a fost emisă Autorizația de mediu/Autorizația integrată de mediu nr. .................. se desfășoară în aceleași condiții pentru care a fost emisă autorizația de mediu/autorizația integrată de mediu mai sus menționată.
    Activitățile desfășurate sunt după cum urmează:I. Activități desfășurate în sediul social:
    Denumire activitate/Cod CAEN1. ..........................................................................2. ..........................................................................3. ..........................................................................
    II. Activități desfășurate în sediul/sediile secundare din localitatea ......................................., adresa (Se completează pentru fiecare sediu secundar în parte.):
    Denumire activitate/Cod CAEN1. ..........................................................................2. ..........................................................................3. ..........................................................................

    Cunosc și respect prevederile legislației de protecție a mediului în vigoare, aplicabile la sediul social și/sau sediul (sediile) secundar(e) pentru activitățile reglementate.
    Data: .......................
    Semnătura
    ...................................


    Anexa nr. 3

    la procedură

    Proces-verbal de verificare a amplasamentului, încheiat astăzi, ………

    De către domnul/doamna ................................, în calitate de reprezentant al Ministerului Mediului/Agenției Naționale pentru Protecția Mediului/agenția județeană pentru protecția mediului/Administrației Rezervației Biosferei „Delta Dunării“/..................., cu ocazia verificării efectuate în teren în vederea soluționării cererii de vizare anuală a autorizației de mediu/autorizației integrate de mediu a ..............., cu sediul în municipiul/județul .........., localitatea ........., str. ................. nr. ......., tel. ..................., nr. înmatriculare la oficiul registrului comerțului ........, C.U.I. ..........
    Verificarea s-a efectuat în prezența reprezentantului ................................, în persoana domnului/doamnei ............., având funcția de ......................, care se legitimează cu .......…. .
    Amplasamentul/Punctul de lucru verificat: municipiul/județul ........, localitatea …….…………, str. .............. nr. ......
    Suprafața ocupată:
    ..........................................................................
    Vecinătăți: ..........................................................................
    Activitatea desfășurată pe amplasament:1. Materii prime, mod de ambalare, depozitare, cantități (după caz):
    ..........................................................................
    2. Substanțe și preparate chimice periculoase utilizate (după caz):
    ..........................................................................
    3. Utilități:– apă în scop potabil/igienico-sanitar/tehnologic:– apă uzată:– încălzire:
    ..........................................................................
    4. Proces tehnologic:
    ..........................................................................
    5. Produse obținute:
    ..........................................................................
    6. Dotări:
    ..........................................................................
    7. Deșeuri rezultate, mod de eliminare:
    ..........................................................................
    8. Ambalaje folosite (tipuri) și mod de gospodărire/valorificare:
    ..........................................................................
    9. Mijloace de transport:
    ..........................................................................
    10. Programul de lucru al unității:
    ..........................................................................
    11. Stadiul realizării unor măsuri dispuse anterior de către autoritatea competentă pentru protecția mediului:
    ..........................................................................
    12. Alte constatări:
    ..........................................................................
    13. Măsuri de corelare:14. Concluzii

    Reprezentant
    Ministerul Mediului/Agenția Națională pentru Protecția Mediului/agenția județeană
    pentru protecția mediului/ Administrația Rezervației Biosferei „Delta Dunării“/ ...............................
    Domnul/Doamna .........................................................
    Semnătura ...................................................................
    Reprezentant
    Societatea Comercială .........................................................
    Domnul/Doamna .........................................................
    Semnătura ...................................................................


    Anexa nr. 4

    la procedură

    ORDIN/DECIZIE
    Nr. ...... din .............

    Având în vedere documentele depuse de S.C. ........................, procesul-verbal de verificare a amplasamentului nr. ......... din ..................., încheiat de reprezentantul Ministerului Mediului/Agenției Naționale pentru Protecția Mediului/agenției județene pentru protecția mediului/Administrației Rezervației Biosferei „Delta Dunării“, după caz, cu ocazia verificării îndeplinirii condițiilor pentru care a fost emisă Autorizația de mediu/Autorizația integrată de mediu nr. ......... din ................, efectuată în data de ............... la punctul/punctele de lucru din județul .................., localitatea ............., str. .................. nr. ......,
    în scopul vizării anuale a autorizației de mediu/autorizației integrate de mediu,
    în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (2^2) și (2^3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările și completările ulterioare,
    ministrul mediului/președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului emite prezentul ordin/prezenta decizie.

    Articolul 1

    Începând cu data comunicării prezentului ordin/prezentei decizii se aplică viza/se respinge viza pentru anul ......... pentru Autorizația de mediu/Autorizația integrată de mediu nr. ...... din .................. a titularului ............................, emisă de Ministerul Mediului/Agenția Națională pentru Protecția Mediului/agenția județeană pentru protecția mediului/ Administrația Rezervației Biosferei „Delta Dunării“.


    Articolul 2

    Prezentul ordin/Prezenta decizie se comunică titularului și poate fi contestat/contestată de acesta în conformitate cu prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

    Ministrul mediului/Președinte/Director executiv,
    ..........

    -----