ORDONANŢĂ nr. 8 din 10 iulie 2009
pentru completarea art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 480 din 10 iulie 2009



    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct. I.15 din Legea nr. 253/2009 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,
    Guvernul României emite prezenta ordonanţă.

    Articolul I

    La articolul 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 799 din 12 noiembrie 2003, cu modificările ulterioare, după alineatul (6) se introduc patru noi alineate, alineatele (7)-(10), cu următorul cuprins:
    "(7) Cererile de deschidere a creditelor bugetare prezentate de ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetelor fondurilor speciale, refuzate total sau parţial la viza de control financiar preventiv delegat, vor fi prezentate Ministerului Finanţelor Publice împreună cu copii ale refuzului de viză de control financiar preventiv delegat şi ale actului de decizie internă prin care ordonatorul de credite şi-a asumat răspunderea efectuării operaţiunii refuzate la viză.
    (8) În cazul cererilor de deschidere a creditelor bugetare prezentate de ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetelor fondurilor speciale, refuzate parţial la viza de control financiar preventiv delegat, Ministerul Finanţelor Publice, prin unităţile Trezoreriei Statului, acceptă în vederea decontării numai documentele de plată aferente cheltuielilor care nu au făcut obiectul refuzului de viză. În vederea acceptării documentelor de plată, ordonatorii de credite au obligaţia să prezinte unităţilor Trezoreriei Statului copii ale ordonanţărilor de plată avizate pentru control financiar preventiv propriu şi delegat, după caz, şi orice documente justificative solicitate de acestea, din care să rezulte că plăţile dispuse nu au făcut obiectul refuzului de viză de control financiar preventiv delegat.
    (9) Documentele de plată aferente cheltuielilor care au făcut obiectul refuzului de viză vor fi acceptate de unităţile Trezoreriei Statului numai în cazul în care Curtea de Conturi constată că refuzul de viză de control financiar preventiv delegat nu este întemeiat.
    (10) În cazul creditelor bugetare deschise potrivit alin. (7) care se repartizează ordonatorilor de credite ierarhic inferiori, ordonatorul principal de credite va prezenta Ministerului Finanţelor Publice situaţia creditelor bugetare refuzate la viza de control financiar preventiv delegat, pe ordonatori de credite subordonaţi."


    Articolul II

    Prezenta ordonanţă intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    PRIM-MINISTRU
    EMIL BOC
    Contrasemnează:
    ---------------
    Ministrul finanţelor publice,
    Gheorghe Pogea
    p. Ministrul justiţiei
    şi libertăţilor cetăţeneşti,
    Gabriel Tănăsescu,
    secretar de stat
    Viceprim-ministru, ministrul
    administraţiei şi internelor,
    Dan Nica
    Bucureşti, 10 iulie 2009.
    Nr. 8.
    -----------