HOTĂRÂRE nr. 1.236 din 12 decembrie 2012 (*actualizată*)
privind stabilirea cadrului instituţional şi a unor măsuri pentru aplicarea prevederilor Regulamentului (UE) nr. 305/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 martie 2011 de stabilire a unor condiţii armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcţii şi de abrogare a Directivei 89/106/CEE a Consiliului
(actualizată până la data de 11 ianuarie 2017*)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • ----------
    Având în vedere Regulamentul (UE) nr. 305/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 martie 2011 de stabilire a unor condiţii armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcţii şi de abrogare a Directivei 89/106/CEE a Consiliului,
    în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    Articolul 1

    (1) Prezenta hotărâre stabileşte cadrul instituţional, precum şi măsurile necesare în vederea aplicării directe a prevederilor Regulamentului (UE) nr. 305/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 martie 2011 de stabilire a unor condiţii armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcţii şi de abrogare a Directivei 89/106/CEE a Consiliului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 88 din 4 aprilie 2011, denumit în continuare Regulament.
    (2) În cuprinsul prezentei hotărâri sunt aplicabile definiţiile termenilor şi expresiilor prevăzute de art. 2 din Regulament.


    Articolul 2

    Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice se desemnează ca autoritate de notificare, potrivit prevederilor art. 40 alin. (1) din Regulament.
    ----------
    Art. 2 a fost modificat de art. II din HOTĂRÂREA nr. 901 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 998 din 12 decembrie 2016, prin înlocuirea sintagmei "Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului" cu sintagma "Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice".


    Articolul 3

    Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, autoritate de stat în domeniul construcţiilor, asigură cadrul legislativ şi procedural necesar aplicării Regulamentului, având următoarele atribuţii:
    ----------
    Partea introductivă a art. 3 a fost modificată de art. II din HOTĂRÂREA nr. 901 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 998 din 12 decembrie 2016, prin înlocuirea sintagmei "Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului" cu sintagma "Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice".
    a) coordonarea aplicării prevederilor Regulamentului, în calitate de autoritate competentă;
    b) asigurarea organizării şi funcţionării, în cadrul structurii proprii, a punctului de informare despre produse pentru construcţii, potrivit prevederilor art. 10 din Regulament;
    c) evaluarea, desemnarea şi monitorizarea organismelor de evaluare tehnică europeană a produselor pentru construcţii, cu excepţia organismelor prevăzute la art. 5 lit. b), potrivit prevederilor art. 29 din Regulament;
    d) desemnarea organismelor în vederea notificării pentru a fi autorizate să îndeplinească, în calitate de terţe părţi, sarcini aparţinând procesului de evaluare şi verificare a constanţei performanţei produselor pentru construcţii, denumite în continuare organisme de evaluare şi verificare a constanţei performanţei, cu excepţia organismelor prevăzute la art. 5 lit. a), precum şi supravegherea acestor organisme ulterior autorizării lor;
    e) informarea Comisiei Europene cu privire la procedurile naţionale pentru evaluarea şi notificarea organismelor care trebuie autorizate să efectueze, în calitate de terţe părţi, sarcini aparţinând procesului de evaluare şi verificare a constanţei performanţelor, pentru monitorizarea organismelor notificate, precum şi asupramodificărilor aduse acestora, potrivit art. 42 din Regulament;
    e^1) informarea Comisiei Europene cu privire la procedurile naţionale pentru evaluarea şi desemnarea organismelor de evaluare tehnică europeană a produselor pentru construcţii, pentru monitorizarea organismelor desemnate, precum şi asupra modificărilor aduse acestora, potrivit art. 29 alin. (3) din Regulament;
    ----------
    Lit. e^1) a art. 3 a fost introdusă de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 901 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 998 din 12 decembrie 2016.
    f) participarea ca membru, prin reprezentanţi desemnaţi din cadrul personalului propriu, în Comitetul permanent pentru construcţii prevăzut de art. 64 alin. (1) din Regulament;
    g) aprobarea prin ordin al ministrului a listei indicativelor de referinţă ale standardelor române care transpun standarde europene armonizate din domeniul produselor pentru construcţii, ori de câte ori această listă este publicată de Comisia Europeană în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi afişarea listei pe pagina de internet a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, la secţiunea - Construcţii, în vederea asigurării accesului liber şi neîngrădit la informaţiile de interes public.
    ----------
    Lit. g) a art. 3 a fost introdusă de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 901 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 998 din 12 decembrie 2016.


    Articolul 4

    În scopul exercitării atribuţiilor prevăzute la art. 2 şi 3, în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice se organizează şi funcţionează o structură corespunzătoare.
    ----------
    Art. 4 a fost modificat de art. II din HOTĂRÂREA nr. 901 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 998 din 12 decembrie 2016, prin înlocuirea sintagmei "Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului" cu sintagma "Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice".


    Articolul 5

    Ministerul Afacerilor Interne este autoritatea responsabilă cu:
    ----------
    Partea introductivă a art. 5 a fost modificată de art. II din HOTĂRÂREA nr. 901 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 998 din 12 decembrie 2016, prin înlocuirea sintagmei "Ministerul Administraţiei şi Internelor" cu sintagma "Ministerul Afacerilor Interne".
    a) desemnarea organismelor în vederea notificării pentru a fi autorizate să efectueze, în calitate de terţe părţi, sarcini aparţinând procesului de evaluare şi verificare a constanţei performanţei produselor pentru construcţii din categoria echipamentelor fixe de luptă împotriva incendiului, precum şi încercări pentru evaluarea comportării la foc/rezistenţei la foc/performanţei la foc exterior a produselor pentru construcţii, precum şi supravegherea acestor organisme ulterior autorizării lor;
    b) evaluarea, desemnarea şi monitorizarea organismelor de evaluare tehnică europeană a produselor pentru construcţii din categoria echipamentelor fixe de luptă împotriva incendiului, potrivit prevederilor art. 29 din Regulament.


    Articolul 6

    (1) Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, precum şi Ministerul Afacerilor Interne constituie comisii pentru evaluarea solicitărilor de desemnare în vederea notificării organismelor de evaluare şi verificare a constanţei performanţei şi pentru evaluarea în vederea desemnării organismelor de evaluare tehnică europeană a produselor pentru construcţii, precum şi pentru evaluarea cu privire la restricţionarea, suspendarea ori retragerea desemnării şi notificării acestora, denumite comisii de evaluare a organismelor de evaluare şi verificare a constanţei performanţei şi a organismelor de evaluare tehnică europeană a produselor pentru construcţii.
    ----------
    Alin. (1) al art. 6 a fost modificat de art. II din HOTĂRÂREA nr. 901 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 998 din 12 decembrie 2016, prin înlocuirea sintagmei "Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului" cu sintagma "Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice" şi a sintagmei "Ministerul Administraţiei şi Internelor" cu sintagma "Ministerul Afacerilor Interne".
    (2) Componenţa comisiilor prevăzute la alin. (1), precum şi regulamentele de organizare şi funcţionare ale acestora se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii competente.


    Articolul 7

    (1) Aprobarea desemnării în vederea notificării a fiecărui organism de evaluare şi verificare a constanţei performanţei şi a fiecărui organism de evaluare tehnică europeană, precum şi, după caz, restricţionarea, suspendarea ori retragerea desemnării şi notificării unui astfel de organism se realizează prin ordin al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice ori al ministrului delegat pentru administraţie, după caz, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    ----------
    Alin. (1) al art. 7 a fost modificat de art. II din HOTĂRÂREA nr. 901 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 998 din 12 decembrie 2016, prin înlocuirea sintagmei "ministrul dezvoltării regionale şi turismului" cu sintagma "ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice".
    (2) Ministerul Afacerilor Interne înştiinţează autoritatea de notificare cu privire la ordinele emise de către acesta potrivit alin. (1), în termen de 3 zile de la data semnării lor.
    ----------
    Alin. (2) al art. 7 a fost modificat conform art. II din HOTĂRÂREA nr. 901 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 998 din 12 decembrie 2016, prin înlocuirea sintagmei "Ministerul Administraţiei şi Internelor" cu sintagma "Ministerul Afacerilor Interne".
    (3) Autoritatea de notificare informează Comisia Europeană şi celelalte state membre cu privire la obiectul ordinelor prevăzute la alin. (1), utilizând instrumentul de notificare electronică elaborat şi gestionat de Comisie sau, după caz, în scris, în cel mult 5 zile de la data publicării ordinelor respective în Monitorul Oficial al României, Partea I.


    Articolul 8

    Evaluarea în vederea desemnării organismelor de evaluare şi verificare a constanţei performanţei şi monitorizarea acestora ulterior notificării lor se efectuează de către organismul naţional de acreditare, în sensul şi în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a cerinţelor de acreditare şi de supraveghere a pieţei în ceea ce priveşte comercializarea produselor şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 339/93, potrivit prevederilor art. 40 alin. (2) din Regulament.


    Articolul 9

    Se desemnează următoarele instituţii publice ca autorităţi de supraveghere a pieţei responsabile de controlul respectării de către operatorii economici a obligaţiilor stabilite de Regulament, precum şi de aplicarea prevederilor cap. VIII al acestuia:
    a) Inspectoratul de Stat în Construcţii, pentru toate produsele pentru construcţii, cu excepţia echipamentelor fixe de luptă împotriva incendiilor - echipamente fixe pentru alarmă/detectare a incendiului, pentru stingerea incendiului, pentru controlul focului şi fumului şi pentru protecţie la explozii;
    b) Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, pentru produsele pentru construcţii din categoria echipamentelor fixe de luptă împotriva incendiilor - echipamente fixe pentru alarmă/detectare a incendiului, pentru stingerea incendiului şi pentru controlul focului şi fumului.
    ----------
    Lit. b) a art. 9 a fost modificată de pct. 3 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 901 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 998 din 12 decembrie 2016.


    Articolul 10

    Declaraţiile de performanţă, instrucţiunile şi informaţiile de siguranţă ce însoţesc produsele pentru construcţii puse la dispoziţie pe piaţă se furnizează redactate în limba română.


    Articolul 11

    Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în colaborare cu asociaţiile profesionale şi patronale de profil, va iniţia şi va coordona, în perioada 2013-2014, acţiuni de informare a operatorilor economici din sectorul construcţiilor cu privire la prevederile Regulamentului referitoare la responsabilităţile acestora, aplicarea marcajului CE pe produsele pentru construcţii, cerinţele fundamentale aplicabile construcţiilor şi sistemele de evaluare şi de verificare a constanţei performanţei.
    ----------
    Art. 11 a fost modificat de art. II din HOTĂRÂREA nr. 901 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 998 din 12 decembrie 2016, prin înlocuirea sintagmei "Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului" cu sintagma "Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice".


    Articolul 12

    Pentru asigurarea punerii în aplicare a prezentei hotărâri, precum şi a Regulamentului, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice elaborează instrucţiuni, proceduri şi metodologii care se aprobă prin ordin al ministrului şi care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    ----------
    Art. 12 a fost modificat de art. II din HOTĂRÂREA nr. 901 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 998 din 12 decembrie 2016, prin înlocuirea sintagmei "Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului" cu sintagma "Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice".


    Articolul 13

    Prezenta hotărâre intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.


    PRIM-MINISTRU

    VICTOR-VIOREL PONTA

    Contrasemnează:

    ───────────────────

    Ministrul dezvoltării regionale

    şi turismului,

    Eduard Hellvig

    Ministrul administraţiei

    şi internelor,

    Mircea Duşa

    Ministrul delegat pentru administraţie,

    Radu Stroe

    Ministrul economiei, comerţului

    şi mediului de afaceri,

    Daniel Chiţoiu

    Ministrul afacerilor europene,

    Leonard Orban

    Bucureşti, 12 decembrie 2012.
    Nr. 1.236.
    -----------