LEGE nr. 289 din 29 noiembrie 2018pentru modificarea art. 11 din Legea educației naționale nr. 1/2011
EMITENT
  • PARLAMENTUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 3 decembrie 2018
    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    ARTICOL UNIC

    Articolul 11 din Legea educației naționale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 11
    (1) Guvernul sprijină învățământul în limba română în țările în care trăiesc cetățeni de etnie română, cetățeni români cu domiciliul în acele state sau minorități vorbitoare de limbă română, oricare ar fi denumirea acestora, cu respectarea legislației statului respectiv. De asemenea, Guvernul poate sprijini înființarea de unități școlare, cu predare în limba română, în conformitate cu legislația statului respectiv. (2) Ministerul Educației Naționale poate organiza, anual, un examen de bacalaureat pentru românii de pretutindeni. Absolvenții de liceu care îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (1) pot să fie înscriși la examenul de bacalaureat în România.(3) Lista probelor, conținutul programelor, calendarul, metodologia, precum și modul de organizare și desfășurare a examenului se stabilesc de Ministerul Educației Naționale, printr-o metodologie specifică. (4) Ministerul Educației Naționale, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, prin Institutul Limbii Române, poate organiza unități de învățământ cu predare în limba română pe lângă oficiile diplomatice și instituțiile culturale ale României în străinătate, poate susține lectorate în universități din străinătate, precum și cursuri de limbă, cultură și civilizație românească.

    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
    p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
    FLORIN IORDACHE
    p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
    IULIAN-CLAUDIU MANDA

    București, 29 noiembrie 2018.
    Nr. 289.
    -----