ORDONANTA Nr. 2 din 14 ianuarie 1994
privind calitatea în construcţii
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL NR. 18 din 24 ianuarie 1994



    În temeiul art. 107 alin. (1) şi (3) din Constituţia României şi al art. 1 lit. h) din Legea nr. 4/1994 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe şi autorizarea contractării şi garantarii unor credite externe,
    Guvernul României emite prezenta ordonanţă.

    Capitolul 1 Dispoziţii generale


    Articolul 1

    Calitatea construcţiilor este rezultanta totalităţii performantelor de comportare a acestora în exploatare şi a satisfacerii, pe întreaga durata de existenta, a tuturor exigenţelor utilizatorilor şi colectivităţilor, exprimate sau implicite.


    Articolul 2

    Prevederile prezentei ordonanţe se aplică construcţiilor de orice categorie şi instalaţiilor aferente acestora, indiferent de forma de proprietate sau destinaţie - denumite în continuare construcţii -, precum şi lucrărilor de modernizare, modificare, transformare, consolidare şi de reparaţii ale acestora.
    Exigenţele privind calitatea instalaţiilor şi echipamentelor tehnologice de producţie se stabilesc şi se realizează prin reglementări specifice fiecărui domeniu de activitate.


    Articolul 3

    Prin prezenta ordonanţă se instituie sistemul calităţii în construcţii, care să conducă la realizarea şi exploatarea unor construcţii de calitate corespunzătoare, în scopul protejării vieţii oamenilor, a societăţii şi a mediului înconjurător.


    Articolul 4

    Pentru obţinerea unor construcţii de calitate corespunzătoare sunt obligatorii realizarea şi menţinerea, pe întreaga durata de existenta a acestora, a următoarelor exigente de performanţă esenţiale:
    a) rezistenta şi stabilitate;
    b) siguranţa în exploatare;
    c) siguranţa la foc;
    d) sănătatea oamenilor, refacerea şi protecţia mediului;
    e) izolatie termica, hidrofuga şi economie de energie;
    f) protecţie împotriva zgomotului.


    Articolul 5

    Obligaţiile prevăzute la articolul precedent revin tuturor factorilor implicaţi care concura la conceperea, realizarea şi exploatarea construcţiilor, precum şi la postutilizarea lor, potrivit responsabilităţii fiecăruia.
    Aceşti factori sunt: investitorii, cercetatorii, proiectantii, specialiştii verificatori de proiecte atestaţi, fabricantii şi furnizorii de produse pentru construcţii, executanţii, dirigintii de specialitate, proprietarii, administratorii, utilizatorii, responsabilii tehnici cu execuţia atestaţi, experţii tehnici atestaţi, precum şi autorităţile publice şi asociaţiile profesionale de profil.


    Articolul 6

    În contractele care se încheie ori, după caz, în dispoziţiile sau autorizaţiile care se emit, factorii prevăzuţi la articolul precedent sunt obligaţi sa înscrie clauzele referitoare la nivelul de calitate al construcţiilor, corespunzătoare exigenţelor de performanţă, precum şi garanţiile materiale şi orice alte prevederi, care să conducă la realizarea acestor clauze.
    În contracte nu se pot înscrie niveluri şi cerinţe referitoare la calitate, inferioare reglementărilor tehnice în vigoare cu privire la exigenţele de performanţă esenţiale prevăzute la art. 4.


    Articolul 7

    Construcţiile se clasifica în categorii de importanţa în funcţie de complexitate, destinaţie, mod de utilizare, grad de risc sub aspectul siguranţei, precum şi după considerente economice.
    Sistemul calităţii în construcţii se aplică în mod diferenţiat în funcţie de categoriile de importanţa a construcţiilor, conform regulamentelor şi procedurilor de aplicare a fiecărei componente a sistemului.


    Capitolul 2 Sistemul calităţii în construcţii


    Articolul 8

    Sistemul calităţii în construcţii reprezintă ansamblul de structuri organizatorice, responsabilităţi, regulamente, proceduri şi mijloace, care concura la realizarea calităţii construcţiilor în toate etapele de concepere, realizare, exploatare şi postutilizare a acestora.


    Articolul 9

    Sistemul calităţii în construcţii se compune din:
    a) reglementările tehnice în construcţii;
    b) calitatea produselor folosite la realizarea construcţiilor;
    c) agremente tehnice pentru produse, procedee şi echipamente noi în construcţii;
    d) verificarea proiectelor, a execuţiei lucrărilor şi expertizarea proiectelor şi a construcţiilor;
    e) managementul calităţii în construcţii;
    f) autorizarea şi acreditarea laboratoarelor de analize şi încercări în construcţii;
    g) asigurarea activităţii metrologice în construcţii;
    h) recepţia construcţiilor;
    i) urmărirea comportării în exploatare şi investiţii în timp la construcţii;
    j) postutilizarea construcţiilor;
    k) controlul de stat al calităţii în construcţii.


    Articolul 10

    Reglementările tehnice în construcţii se stabilesc prin regulamente şi proceduri şi au ca obiect conceptia, calculul, alcătuirea, execuţia şi exploatarea construcţiilor. Prin reglementările tehnice se stabilesc, în principal, condiţiile minime de calitate cerute construcţiilor, produselor şi procedeelor utilizate în construcţii, precum şi modul de determinare şi verificare a acestora.


    Articolul 11

    Certificarea calităţii produselor folosite în construcţii se efectuează prin grija producătorului şi/sau a furnizorului, în conformitate cu metodologia şi cu procedurile stabilite pe baza legii.
    La lucrările de construcţii se interzice folosirea de produse fără certificarea calităţii lor, care trebuie să asigure nivelul de calitate corespunzător exigenţelor de performanţă esenţiale.


    Articolul 12

    Argumentele tehnice pentru produse, procedee şi echipamente noi în construcţii stabilesc, în condiţiile prezentei ordonanţe, aptitudinea de utilizare, condiţiile de fabricaţie, transport, depozitare, de punere în opera şi de întreţinere ale acestora.
    La lucrările de construcţii, care trebuie să asigure nivelul de calitate conform exigenţelor de performanţă esenţiale, se pot folosi numai produse, procedee şi echipamente traditionale şi/sau noi, pentru care exista agremente tehnice corespunzătoare.


    Articolul 13

    Verificarea proiectelor pentru execuţia construcţiilor, în ceea ce priveşte respectarea reglementărilor tehnice referitoare la exigenţele de performanţă esenţiale, se va face numai de către specialişti verificatori de proiecte atestaţi, persoane fizice şi persoane juridice care au angajate persoane fizice atestate, independenţi de agenţii economici elaboratori ai proiectelor.
    Se interzice aplicarea proiectelor şi a detaliilor de execuţie neverificate în condiţiile alineatului precedent.
    Verificarea execuţiei construcţiilor este obligatorie şi se efectuează de către investitori prin diriginti de specialitate sau prin agenţi economici de consultanţa specializaţi.
    Expertizele tehnice ale proiectelor şi ale construcţiilor se efectuează la cerere, numai de către experţi atestaţi în acest scop.


    Articolul 14

    Managementul calităţii în construcţii consta în conducerea şi asigurarea calităţii acestora şi constituie principala obligaţie a tuturor factorilor care participa la conceperea, realizarea şi exploatarea construcţiilor. Acesta se realizează printr-o strategie adecvată şi prin măsuri specifice, elaborate şi adoptate în scopul obţinerii atestării şi garantarii calităţii construcţiilor.
    Agenţii economici care executa lucrări de construcţii asigura nivelul de calitate corespunzător exigenţelor de performanţă esenţiale, prin personal propriu şi responsabili tehnici cu execuţia atestaţi, precum şi printr-un sistem propriu conceput şi realizat.


    Articolul 15

    Autorizarea şi acreditarea laboratoarelor de analize şi încercări în construcţii se fac în conformitate cu prevederile legale.


    Articolul 16

    Asigurarea activităţii metrologice în construcţii se realizează conform prevederilor legale privind etalonarea, verificarea şi menţinerea în stare de funcţionare a mijloacelor de măsurare şi control utilizate în acest domeniu.


    Articolul 17

    Recepţia construcţiilor constituie certificarea realizării acestora în conformitate cu documentaţia de execuţie şi cu documentele cuprinse în cartea tehnica a construcţiei, pe baza examinării lor.
    Cartea tehnica a construcţiei cuprinde documente privitoare la conceperea, realizarea, exploatarea şi postutilizarea construcţiei. Ea se întocmeşte prin grija investitorului şi se preda proprietarului construcţiei, care are obligaţia sa o păstreze şi sa o completeze la zi. Prevederile din cartea tehnica a construcţiei referitoare la exploatare sunt obligatorii pentru proprietar, administrator şi utilizator.


    Articolul 18

    Urmărirea comportării în exploatare în timp a construcţiilor se face pe toată durata de existenta a acestora şi cuprinde ansamblul de activităţi privind examinarea directa sau investigarea cu mijloace de observare şi măsurare specifice, în scopul menţinerii exigenţelor de performanţă esenţiale.
    Intervenţiile la construcţiile existente se referă la lucrări de reconstruire, consolidare, transformare, extindere, desfiinţare parţială, precum şi la lucrări de reparaţii aferente structurilor de rezistenta şi se consemnează obligatoriu în cartea tehnica a construcţiei.


    Articolul 19

    Postutilizarea construcţiilor cuprinde activităţile de dezafectare, demontare şi demolare a construcţiilor, de reconditionare şi refolosire a elementelor şi produselor recuperabile, precum şi reciclarea deşeurilor nefolosibile, cu asigurarea protecţiei mediului, potrivit legii.


    Articolul 20

    Controlul de stat al calităţii în construcţii cuprinde inspecţii în etapele de concepere, executare, exploatare şi postutilizare a construcţiilor, privind componentele sistemului calităţii în construcţii, în funcţie de categoria de importanţa a acestora.


    Capitolul 3 Obligaţii şi raspunderi


    Secţiunea 1 Obligaţii şi raspunderi ale investitorilor


    Articolul 21

    Investitorii sunt persoane fizice sau juridice care finanţează şi realizează investiţii şi au următoarele raspunderi şi obligaţii principale referitoare la calitatea construcţiilor:
    a) stabilirea nivelului calitativ care trebuie realizat prin proiectare şi execuţie pe baza reglementărilor tehnice, precum şi a studiilor şi cercetărilor efectuate;
    b) obţinerea acordurilor şi a avizelor prevăzute de lege, precum şi a autorizaţiei de construcţie;
    c) asigurarea verificării proiectelor prin specialişti verificatori de proiecte atestaţi;
    d) asigurarea verificării execuţiei corecte a lucrărilor de construcţii prin diriginti de specialitate sau agenţi economici de consultanţa specializaţi, pe tot parcursul realizării lucrărilor;
    e) asigurarea soluţionării neconformitatilor, defectelor apărute pe parcursul execuţiei lucrărilor, precum şi a deficienţelor proiectelor;
    f) asigurarea recepţiei lucrărilor de construcţii la terminarea acestora şi la expirarea perioadei de garanţie;
    g) întocmirea cărţii tehnice a construcţiei şi predarea acesteia proprietarului.


    Secţiunea 2 Obligaţii şi raspunderi ale proiectanţilor de construcţii


    Articolul 22

    Proiectantii de construcţii răspund de îndeplinirea următoarelor obligaţii principale referitoare la calitatea construcţiilor:
    a) precizarea prin proiect a categoriei de importanţa a construcţiei;
    b) asigurarea prin proiecte şi detalii de execuţie a nivelului de calitate corespunzător exigenţelor de performanţă esenţiale, cu respectarea reglementărilor tehnice şi a clauzelor contractuale;
    c) prezentarea proiectelor elaborate specialiştilor verificatori de proiecte atestaţi, stabiliţi de investitori, precum şi soluţionarea lipsurilor, neconformitatilor şi neconcordantelor semnalate de aceştia;
    d) elaborarea caietelor de sarcini, a instrucţiunilor tehnice privind execuţia, exploatarea, întreţinerea şi reparaţiile lucrărilor. Documentaţia privind postutilizarea construcţiilor se efectuează numai la solicitarea proprietarului;
    e) stabilirea, prin proiect, a fazelor de execuţie determinate pentru lucrările executate corespunzător exigenţelor de performanţă esenţiale şi participarea pe şantier la verificările de calitate legate de acestea;
    f) stabilirea modului de soluţionare a defectelor apărute în execuţie din vina lor la construcţiile la care trebuie să se asigure nivelul de calitate corespunzător exigenţelor de performanţă esenţiale, precum şi urmărirea aplicării pe şantier a soluţiilor adoptate după însuşirea acestora de către specialişti verificatori de proiecte atestaţi, la cererea investitorului;
    g) participarea la întocmirea cărţii tehnice a construcţiei şi la recepţia lucrărilor executate.


    Secţiunea 3 Obligaţii şi raspunderi ale executanţilor lucrărilor de construcţii


    Articolul 23

    Executantul lucrărilor de construcţii are următoarele obligaţii principale:
    a) sesizarea investitorilor asupra neconformitatilor şi neconcordantelor constatate în proiecte, în vederea soluţionării;
    b) începerea execuţiei lucrărilor numai la construcţii în condiţiile legii şi numai pe baza proiectelor verificate de specialişti atestaţi;
    c) asigurarea nivelului de calitate corespunzător exigenţelor de performanţă esenţiale, prin personal propriu şi responsabili tehnici cu execuţia atestaţi, precum şi printr-un sistem propriu de calitate conceput şi realizat;
    d) convocarea factorilor care trebuie să participe la asigurarea condiţiilor necesare verificării lucrărilor ajunse în faze determinate ale execuţiei, precum şi executării acestora, în scopul obţinerii acordului de continuare a lucrărilor;
    e) soluţionarea lipsurilor, neconformitatilor, defectelor şi neconcordantelor apărute în fazele de execuţie numai pe baza soluţiilor stabilite de proiectant, cu acordul investitorului;
    f) utilizarea în execuţia lucrărilor numai a produselor şi procedeelor prevăzute în proiect, certificate sau pentru care exista argumente tehnice, care conduc la realizarea exigenţelor de performanţă esenţiale, precum şi gestionarea probelor martor. Produsele şi procedeele prevăzute în proiect pot fi înlocuite cu altele care îndeplinesc condiţiile precizate, numai pe baza soluţiilor stabilite de proiectanţi, cu acordul investitorului;
    g) respectarea proiectelor şi a detaliilor de execuţie pentru realizarea nivelului de calitate corespunzător exigenţelor de performanţă esenţiale;
    h) sesizarea, în termen de 24 de ore, a Inspecţiei de stat în construcţii, lucrări publice, urbanism şi amenajarea teritoriului din cadrul Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, în cazul producerii unor accidente tehnice în timpul execuţiei lucrărilor;
    i) supunerea la recepţie numai a construcţiilor care corespund cerinţelor de calitate şi pentru care a predat investitorului documentele necesare întocmirii cărţii tehnice a construcţiei;
    j) aducerea la îndeplinire, a termenelor stabilite, a măsurilor depuse prin actele de control sau prin documentele de recepţie a lucrărilor de construcţii;
    k) remedierea, pe propria cheltuiala, a defectelor calitative apărute din vina sa atât în perioada de execuţie, cît şi în perioada de garanţie stabilită potrivit legii;
    l) readucerea terenurilor ocupate temporar la starea lor iniţială, la terminarea execuţiei lucrărilor.


    Secţiunea 4 Obligaţii şi raspunderi ale specialiştilor verificatori de proiecte, ale responsabililor tehnici cu execuţia şi ale experţilor tehnici, atestaţi


    Articolul 24

    Specialiştii verificatori de proiecte atestaţi răspund în mod solidar cu proiectantul în ceea ce priveşte asigurarea nivelului de calitate corespunzător exigenţelor de performanţă esenţiale.
    Responsabilii tehnici cu execuţia atestaţi răspund, conform atribuţiilor care le revin, pentru realizarea nivelului de calitate corespunzător exigenţelor de performanţă esenţiale la lucrările de construcţii pentru care sunt angajaţi.
    Experţii tehnici atestaţi, angajaţi pentru expertizarea unor proiecte, lucrări de construcţii sau construcţii aflate în exploatare, răspund pentru soluţiile date.


    Secţiunea 5 Obligaţii şi raspunderi ale proprietarilor construcţiilor


    Articolul 25

    Proprietarii construcţiilor au următoarele obligaţii principale:
    a) efectuarea la timp a lucrărilor de întreţinere şi reparaţii care le revin, prevăzute, conform normelor legale, în cartea tehnica a construcţiei şi rezultate din activitatea de urmărire a comportării în timp a construcţiilor;
    b) păstrarea şi completarea la zi a cărţii tehnice a construcţiei;
    c) asigurarea urmăririi comportării în timp a construcţiilor conform prevederilor din cartea tehnica a construcţiei şi reglementările tehnice;
    d) efectuarea, după caz, de modificări, transformări, modernizări şi consolidări ale construcţiei numai pe bază de proiecte întocmite de persoane fizice sau juridice autorizate, verificate potrivit legii;
    e) asigurarea realizării lucrărilor de investiţii la construcţii, impuse prin reglementările legale;
    f) asigurarea efectuării lucrărilor din etapa de postutilizare a construcţiilor cu respectarea prevederilor legale în vigoare.


    Secţiunea 6 Obligaţii şi raspunderi ale administratorilor şi utilizatorilor construcţiilor


    Articolul 26

    Administratorii şi utilizatorii construcţiilor au următoarele obligaţii principale:
    a) folosirea construcţiilor conform instrucţiunilor de exploatare prevăzute în carte tehnica a construcţiei;
    b) efectuarea la timp a lucrărilor de întreţinere şi reparaţii care le revin conform contractului;
    c) efectuarea de modificări, consolidări sau schimbări ale destinaţiei construcţiei numai cu acordul proprietarului şi cu respectarea prevederilor legale;
    d) efectuarea urmăririi comportării în timp a construcţiilor conform cărţii tehnice a construcţiei şi contractului încheiat cu proprietarul;
    e) sesizarea în termen de 24 de ore a Inspecţiei de stat în construcţii, lucrări publice, urbanism şi amenajarea teritoriului, în cazul unor accidente tehnice la construcţiile în exploatare.
    Sesiunea 7
    Obligaţii şi raspunderi în activitatea de cercetare în construcţii şi în materiale de construcţii


    Articolul 27

    Unităţile care prestează activităţi de cercetare în construcţii şi în materiale de construcţii au următoarele obligaţii principale:
    a) efectuarea de cercetări teoretice şi experimentale preliminare în vederea fundamentarii reglementărilor tehnice în construcţii;
    b) fundamentarea, elaborarea şi experimentarea de soluţii tehnice, produse şi procedee noi pentru construcţii;
    c) verificarea şi controlul noilor produse, procedee şi echipamente la solicitarea producătorilor, în vederea eliberării de agremente tehnice, conform dispoziţiilor legale.


    Secţiunea 8 Obligaţii şi raspunderi comune


    Articolul 28

    Răspunderea pentru realizarea şi menţinerea, pe întreaga durata de existenta, a unor construcţii de calitate corespunzătoare, precum şi pentru îndeplinirea obligaţiilor stabilite prin procedurile şi regulamentele elaborate potrivit prevederilor prezentei ordonanţe, revine factorilor care participa la conceperea, realizarea, exploatarea şi postutilizarea acestora.


    Articolul 29

    Proiectantul, specialistul verificator de proiecte atestat, fabricantii şi furnizorii de materiale şi produse pentru construcţii, executantul, responsabilul tehnic cu execuţia atestat, dirigintele de specialitate, agentul economic de consultanţa specializat, expertul tehnic atestat răspund, fiecare potrivit obligaţiilor care le revin, pentru viciile ascunse ale construcţiei, ivite într-un interval de 10 ani de la recepţia lucrării şi, după îndeplinirea acestui termen, pe toată durata de existenta a construcţiei, pentru viciile structurii de rezistenta rezultate din nerespectarea normelor de proiectare şi execuţie în vigoare la data realizării ei.


    Articolul 30

    Inspecţia de stat în construcţii, lucrări publice, urbanism şi amenajarea teritoriului, precum şi celelalte organisme similare cu atribuţii stabilite prin dispoziţii legale răspund de exercitarea controlului statului cu privire la aplicarea unitară a prevederilor legale în domeniul calităţii construcţiilor, în toate fazele şi componentele sistemului calităţii în construcţii, precum şi de constatarea contravenţiilor, aplicarea sancţiunilor prevăzute de lege şi, după caz, de sistarea lucrărilor realizate necorespunzător.
    Controlul de stat al calităţii în construcţii pentru construcţiile din cadrul obiectivelor militare stabilite prin ordine ale ministrului apărării naţionale, ministrului de interne şi directorului Serviciului Roman de Informaţii se realizează de către organele proprii ale autorităţilor menţionate, abilitate în acest scop.


    Capitolul 4 Sancţiuni


    Articolul 31

    Constituie contravenţii la prevederile prezentei ordonanţe următoarele fapte, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni şi se sancţionează cu amendă:
    1. De la 1.500.000 lei la 7.500.000 lei:
    a) proiectarea, verificarea, expertizarea sau realizarea construcţiilor ori executarea de modificări ale acestora fără respectarea reglementărilor tehnice privind stabilitatea şi rezistenta construcţiilor;
    b) executarea de modificări ori demolarea integrală sau parţială a construcţiilor cu încălcarea prevederilor referitoare la autorizarea şi executarea acestora, precum şi neexecutarea obligaţiilor privind urmărirea comportării în timp a construcţiilor, referitoare la stabilitate şi rezistenta.
    2. De la 1.000.000 lei la 5.000.000 lei:
    a) realizarea de construcţii fără proiecte sau pe bază de proiecte neverificate de specialişti atestaţi conform prevederilor legale;
    b) neexecutarea obligaţiilor privind urmărirea comportării în timp a construcţiilor, a lucrărilor de întreţinere, reparaţii şi consolidări care decurg din aceasta urmărire;
    c) realizarea de modificări, transformări, modernizări, consolidări care pot afecta exigenţele de performanţă esenţiale, fără proiect verificat de specialişti atestaţi conform prevederilor legale;
    d) neorganizarea şi neaplicarea sistemului de conducere şi de asigurare a calităţii, inclusiv realizarea de construcţii fără responsabili tehnici cu execuţia, atestaţi, corespunzător prevederilor art. 14.
    3. De la 500.000 lei la 2.500.000 lei:
    a) elaborarea de proiecte incomplete sau conţinând neconcordante între diferitele secţiuni ale acestora, care pot determina nerealizarea nivelului de calitate al construcţiilor corespunzător exigenţelor de performanţă esenţiale, precum şi însuşirea acestora de către specialişti verificatori de proiecte atestaţi;
    b) încălcarea prevederilor din reglementările tehnice referitoare la exigenţele de performanţă esenţiale ale construcţiei;
    c) receptionarea construcţiei cu încălcarea prevederilor legale;
    d) neintocmirea, necompletarea şi nepastrarea cărţii tehnice a construcţiei conform prevederilor legale;
    e) stabilirea, în cadrul expertizei unor proiecte de execuţie sau lucrări de construcţii, a unor soluţii care pot determina nerealizarea nivelului de calitate al construcţiilor corespunzător exigenţelor de performanţă esenţiale;
    f) nereaducerea terenurilor ocupate temporar la starea lor iniţială, la terminarea lucrărilor de construcţii;
    g) neasigurarea verificării execuţiei corecte a lucrărilor de construcţii prin diriginti de specialitate sau agenţi economici de consultanţa specializaţi, corespunzător prevederilor art. 21 lit. d);
    h) nepermiterea sau obstructionarea efectuării controlului calităţii construcţiilor, neprezentarea documentelor şi actelor solicitate de persoanele cu atribuţii de control, conform prevederilor legale.
    4. De la 200.000 lei la 1.000.000 lei:
    a) neprecizarea în proiect a categoriei de importanţa a construcţiei şi nestabilirea fazelor determinate supuse controlului calităţii;
    b) prevederea în proiect sau utilizarea unor produse necertificate sau pentru care nu exista agremente tehnice la lucrări pentru care trebuie să se asigure nivelul de calitate corespunzător exigenţelor de performanţă esenţiale;
    c) nerespectarea prin proiecte a nivelului de calitate şi a celorlalte clauze contractuale, referitoare la exigenţele de performanţă esenţiale;
    d) neexecutarea obligaţiilor de întreţinere şi reparaţii care revin proprietarilor, potrivit legii, şi care afectează nivelul de calitate corespunzător exigenţelor de performanţă esenţiale;
    e) neconvocarea facturilor care trebuie să participe la verificarea lucrărilor ajunse în faze determinate ale execuţiei şi neasigurarea condiţiilor de verificare.
    5. De la 100.000 lei la 200.000 lei:
    a) lipsa nemotivată a factorilor interesaţi de la verificarea lucrărilor ajunse în faze determinate, urmare convocării făcute de executant, precum şi convocarea nejustificată a acestora de către executant;
    b) nesolicitarea de către investitor sau executant a soluţiilor de remediere a neconcordantelor, neconformitatilor şi defectelor apărute în timpul execuţiei, referitoare la exigenţele de performanţă esenţiale;
    c) neîndeplinirea obligaţiei proiectantului de a stabili soluţii pentru remedierea neconcordantelor, neconformitatilor şi a defectelor sesizate, referitoare la exigenţele de performanţă esenţiale;
    d) neaplicarea de către executant a soluţiilor stabilite de proiectant sau expert, pentru rezolvarea neconcordantelor, neconformitatilor şi defectelor apărute în timpul execuţiei;
    e) nesesizarea în termen de 24 de ore, a Inspecţiei de stat în construcţii, lucrări publice, urbanism şi amenajarea teritoriului din cadrul Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului în cazul producerii unor accidente tehnice la construcţiile în execuţie, precum şi la cele în exploatare;
    f) neîndeplinirea la termenul stabilit a măsurilor cuprinse în actele de control.


    Articolul 32

    Sancţiunile contravenţionale prevăzute la art. 31 se aplică persoanelor juridice sau fizice, după caz.


    Articolul 33

    Constatarea contravenţiilor prevăzute la art. 31 şi aplicarea sancţiunilor se fac de către Inspecţia de stat în construcţii, lucrări publice, urbanism şi amenajarea teritoriului, iar în cazurile prevăzute la art. 30, de către persoanele împuternicite de Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne şi Serviciul Roman de Informaţii.


    Articolul 34

    În măsura în care prezenta ordonanţă nu dispune altfel, contravenţiilor prevăzute la art. 31 li se aplică dispoziţiile Legii nr. 32/1968.


    Capitolul 5 Dispoziţii finale şi tranzitorii


    Articolul 35

    Regulamentele şi procedurile pentru clasificarea construcţiilor în categorii de importanţa şi pentru componentele sistemului calităţii, prevăzute la art. 9, se elaborează de Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, cu consultarea organismelor cu atribuţii stabilite prin dispoziţiile legale.


    Articolul 36

    Regulamentele prevăzute la art. 35 se aproba prin hotărâri ale Guvernului.
    Procedurile prevăzute la art. 35 şi normele pentru elaborarea şi aplicarea componentelor sistemului calităţii în construcţii se aproba prin ordin al ministrului lucrărilor publice şi amenajării teritoriului.


    Articolul 37

    Autorizaţia de construire pentru lucrările prevăzute la art. 3 lit. a), b), c), d), e) din Legea nr. 50/1991 se va elibera numai pentru proiecte verificate de specialişti verificatori de proiecte atestaţi.


    Articolul 38

    Cheltuielile necesare pentru elaborarea reglementărilor tehnice, precum şi cele aferente Inspecţiei pentru controlul calităţii lucrărilor de construcţii se suporta de către investitori sau proprietari prin virarea unei sume echivalente cu o cota de 0,70% din cheltuielile pentru lucrările de investiţii şi de reparaţii capitale la construcţii, la dispoziţia Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, ca venituri extrabugetare în condiţiile prevăzute de Legea nr. 10/1991 privind finanţele publice.
    Calculul şi virarea sumelor respective se fac eşalonat, concomitent cu plata lucrărilor de investiţii şi de reparaţii capitale.
    Întârzierile la plata cotelor de către investitor şi proprietari, prevăzute la alin. 1 şi 2, se penalizeaza cu 0,3% pe zi la valoarea sumei datorate, dar nu mai mult decît dublarea acesteia.
    Cheltuielile necesare efectuării activităţii de atestare tehnico-profesională a specialiştilor în construcţii, de până la echivalentul unui salariu minim brut pe economie, se suporta de către partea interesată.
    Disponibilităţile la finele anului din veniturile extrabugetare ale Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului se reportează în anul următor şi au aceeaşi destinaţie.
    Cheltuielile necesare certificării calităţii produselor şi procedeelor, eliberării de agremente tehnice pentru noile produse, procedee şi echipamente, autorizării şi acreditării laboratoarelor, verificării proiectelor şi execuţiei lucrărilor de construcţii, managementului calităţii, verificărilor metrologice, recepţiei lucrărilor, urmăririi comportării în exploatare, interventiilor în timp şi postutilizarii construcţiilor se asigura de către factorii interesaţi, prin bugetele proprii de venituri şi cheltuieli.


    Articolul 39

    La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe se abroga Legea nr. 8/1977 privind asigurarea durabilitatii, siguranţei în exploatare, functionalitatii şi calităţii construcţiilor, precum şi orice dispoziţii contrare.
    PRIM-MINISTRU
    NICOLAE VACAROIU
    Contrasemnează:
    ------------------
    Ministrul lucrărilor publice
    şi amenajării teritoriului,
    Marin Cristea
    Ministru de stat, ministrul finanţelor,
    Florin Georgescu
    -------------