CODUL DE PROCEDURA CIVILĂ din 9 septembrie 1865 (*actualizat*)
(actualizat până la data de 17 iunie 2004*)
EMITENT
  • PARLAMENTUL




  • ----------
    *) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 45 din 24 februarie 1948. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra Neamt până la data de 17 iunie 2004, cu modificările şi completările aduse de: Decretul nr. 1228 din 15 mai 1900, prin trei legi de accelerarea judecaţii: din 19 mai 1925, 11 iulie 1929 şi 23 iunie 1943, prin LEGEA nr. 104 din 22 septembrie 1992 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 244 din 1 octombrie 1992; prin Legea nr. 105 din 22 septembrie 1992, publicată în M. Of. Partea I, nr. 245 din 1 octombrie 1992; prin Legea nr. 59 din 23 iulie 1993, publicată în Monitorul Oficial nr. 177 din 26 iulie 1993, prin Ordonanţa de Urgenta nr. 138 din 14 septembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial din 2 octombrie 2000, prin Ordonanţa de Urgenta nr. 59 din 25 aprilie 2001, publicată în Monitorul Oficial din 27 aprilie 2001; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 58 din 25 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 28 iunie 2003; LEGEA nr. 195 din 25 mai 2004 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 26 mai 2004.
    **) CODUL DE PROCEDURA CIVILĂ din 9 septembrie 1865 a fost republicat de LEGEA nr. 18 din 12 februarie 1948 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 35 din 12 februarie 1948.
    NOTĂ:
    ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 138 din 14 septembrie 2000 prevede:
    "Art. 3. Următorii termeni din Codul de procedură civilă se înlocuiesc astfel:
    - "ajutor de primar" cu "viceprimar";
    - "casa de depuneri" cu "Casa de Economii şi Consemnaţiuni";
    - "datornic" cu "debitor";
    - "despărţenie" cu "divorţ";
    - "execuţiune", "execuţie" cu "executare";
    - "faptele de căpetenie" cu "faptele esenţiale";
    - "interogatorul" cu "interogatoriul";
    - "mişcător" cu "mobil";
    - "mort" cu "defunct";
    - "nemişcător" cu "imobil";
    - "nevârstnic" cu "minor";
    - "notarul comunei" cu "secretarul primăriei";
    - "pecete" cu "sigiliu";
    - "pensie alimentara" cu "pensie de întreţinere";
    - "sorocite" cu "fixate";
    - "tălmaci" cu "interpret";
    - "vârstnic" cu "major".
    Termenii "consiliu judiciar" şi "jurământul" - ca mijloc de proba - se elimina din tot cuprinsul Codului de procedura civilă.
    În vederea republicarii, Ministerul Justiţiei este autorizat sa înlocuiască sau sa elimine, după caz, şi alţi termeni sau expresii, pentru actualizarea redactarii textelor în conformitate cu terminologia consacrată de dispoziţiile legale în vigoare şi pentru corelarea cu normele privind ortografia limbii române.
    Art. 4. Prescripţiile care au început să curgă înainte de data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, pentru a căror împlinire ar trebui sa treacă mai mult de 3 ani, se vor împlini după trecerea unui termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă."

    Cartea I Competenţa instanţelor judecătoreşti


    Titlul I Competenţa după materie


    Articolul 1

    Judecătoriile judeca:
    1. în prima instanţa, toate procesele şi cererile, în afară de cele date prin lege în competenţa altor instanţe;
    2. plingerile împotriva hotărîrilor autorităţilor administraţiei publice cu activitate jurisdicţională şi ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege;
    3. în orice alte materii date prin lege în competenţa lor.
    -----------
    Pct. 2 al art. 1 a fost modificat de LEGEA nr. 104 din 22 septembrie 1992 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 244 din 1 octombrie 1992.
    Art. 1 a fost modificat de pct. 2 al art. 1 din LEGEA nr. 59 din 23 iulie 1993, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 177 din 26 iulie 1993.


    Articolul 2

    Tribunalele judeca:
    1. în prima instanţa:
    a) procesele şi cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 1 miliard lei, precum şi procesele şi cererile în aceasta materie al căror obiect este neevaluabil în bani;
    b) procesele şi cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 1 miliard lei;
    b^1) conflictele de muncă, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe;
    c) procesele şi cererile în materie de contencios administrativ, în afară de cele date în competenţa curţilor de apel;
    d) procesele şi cererile în materie de creaţie intelectuală şi de proprietate industriala;
    e) procesele şi cererile în materie de expropriere;
    f) cererile pentru încuviinţarea, nulitatea sau desfacerea adopţiei;
    g) abrogată;
    h) abrogată;
    i) cererile pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârşite în procesele penale;
    j) cererile pentru recunoaşterea, precum şi cele pentru încuviinţarea executării silite a hotărîrilor date în tari străine;
    2. ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorie în prima instanţa, în cazurile expres prevăzute de lege;
    3. ca instanţe de recurs, recursurile în cazurile expres prevăzute de lege.
    4. în orice alte materii date prin lege în competenţa lor.
    ------------
    Lit. a) de la pct. 1 al art. 2 este reprodusa astfel cum a fost modificată prin art. 1 pct. 1 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, lit. a) pct. 1 al art. 2 avea următorul conţinut: "a) procesele şi cererile în materie comercială, cu excepţia celor al căror obiect are o valoare de până la 10 milioane lei inclusiv;"
    Lit. b) de la pct. 1 al art. 2 este reprodusa astfel cum a fost modificată prin art. 1 pct. 2 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, lit. b) 1 al art. 2 avea următorul conţinut: "b) procesele şi cererile privind drepturi şi obligaţii rezultind din raporturi juridice civile, al căror obiect are o valoare de peste 150 milioane lei;"
    Lit. b^1) de la pct. 1 al art. 2 a fost introdusă prin art. 1 pct. 3 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M.Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000.
    Pct. 3 al art. 2 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 1 din Ordonanţa de urgenta nr. 59/2001 publicată în M. Of. nr. 217 din 27 aprilie 2001. În vechea reglementare pct. 3 al art. 2 avea următorul conţinut: "3. ca instanţe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărîrilor pronunţate de judecătorii în ultima instanţa;"
    Literele a) şi b) ale pct. 1 al art. 2 au fost modificate de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 58 din 25 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 28 iunie 2003.
    Litera f) a pct. 1 al art. 2 a fost modificată de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 58 din 25 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 28 iunie 2003.
    Literele g) şi h) ale pct. 1 al art. 2 au fost abrogate de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 58 din 25 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 28 iunie 2003.
    Pct. 2 şi 3 ale art. 2 au fost abrogate de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 58 din 25 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 28 iunie 2003.
    Pct. 2 şi 3 ale art. 2 au fost reintroduse şi modificate de LEGEA nr. 195 din 25 mai 2004 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 26 mai 2004.


    Articolul 3

    Curţile de apel judeca:
    1. în prima instanţa, procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale;
    2. ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii şi tribunale în prima instanţa;
    2^1 . ca instanţe de recurs, recursurile în cazurile expres prevăzute de lege;
    3. în orice alte materii date prin lege în competenţa lor.
    ------------
    Pct. 1 al art. 3 este reprodus astfel cum a fost modificată prin art. 1 pct. 2 din Ordonanţa de urgenta nr. 59/2001 publicată în M. Of. nr. 217 din 27 aprilie 2001. În vechea reglementare, pct. 1 al art. 3 avea următorul conţinut: "1. în prima instanţa, procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele de competenţa autorităţilor administraţiei publice centrale, ale prefecturilor, ale serviciilor publice descentralizate la nivel judeţean, ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale, ale autorităţilor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti;"
    Pct. 3 al art. 3 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 3 din Ordonanţa de urgenta nr. 59/2001 publicată în M. Of. nr. 217 din 27 aprilie 2001. În vechea reglementare, pct. 3 al art. 3 avea următorul conţinut: "3. ca instanţe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărîrilor pronunţate de tribunale în apel, precum şi în alte cauze prevăzute de lege;"
    Art. 3 a fost modificat de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 58 din 25 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 28 iunie 2003.
    Pct. 2^1 al art. 3 a fost introdus de LEGEA nr. 195 din 25 mai 2004 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 26 mai 2004.


    Articolul 4

    Înaltă Curte de Casaţie şi Justiţie judeca:
    1. recursurile declarate împotriva hotărîrilor curţilor de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;
    2. recursurile în interesul legii;
    3. abrogat;
    4. în orice alte materii date prin lege în competenţa sa.
    -------------
    Pct. 3 al art. 4 a fost abrogat de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 58 din 25 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 28 iunie 2003.


    Articolul 4^1

    Competenţa ce revine instanţelor judecătoreşti în legătură cu arbitrajul reglementat de cartea IV aparţine instanţei care ar fi fost competenţa să soluţioneze litigiul în fond, în lipsa unei convenţii arbitrale.


    Titlul II Competenţa teritorială


    Articolul 5

    Cererea se face la instanţa domiciliului pârâtului. Dacă pârâtul are domiciliul în străinătate sau nu are domiciliu cunoscut, cererea se face la instanţa reşedinţei sale din ţara, iar dacă nu are nici reşedinţa cunoscută, la instanţa domiciliului sau reşedinţei reclamatului.


    Articolul 6

    Când pârâtul, în afară de domiciliul sau, are în chip statornic o îndeletnicire profesională ori una sau mai multe aşezări agricole, comerciale sau industriale, cererea se poate face şi la instanţa locului acelor aşezări sau îndeletniciri, pentru obligaţiile patrimoniale şi care sunt născute sau care urmează să se execute în acel loc.


    Articolul 7

    (1) Cererea împotriva unei persoane juridice de drept privat se face la instanţa sediului ei principal.
    (2) Cererea se poate face şi la instanţa locului unde ea are reprezentanta, pentru obligaţiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentant sau din fapte săvârşite de acesta.
    (3) Cererea împotriva unei asociaţii sau societăţi fără personalitate juridică se face la instanţa domiciliului persoanei căreia, potrivit înţelegerii dintre asociaţi, i s-a încredinţat preşedinţia sau direcţia asociaţiei ori societăţii, iar, în lipsa unei asemenea persoane, la instanţa domiciliului oricăruia dintre asociaţi. În acest din urmă caz, reclamantul va putea cere instanţei numirea unui curator, care să reprezinte interesele asociaţilor.


    Articolul 8

    (1) Cererile îndreptate împotriva statului, direcţiilor generale, regiilor publice, caselor autonome şi administraţiilor comerciale, se pot face la instanţele din capitala tarii sau la cele din reşedinţa judeţului unde îşi are domiciliul reclamantul.
    (2) Când mai multe judecătorii din circumscripţia aceluiaşi tribunal sunt deopotrivă competente, cererile în care figurează persoanele arătate la alin. 1 se introduc la judecătoria din localitatea de reşedinţa a judeţului, iar în Capitala, la judecătoria sectorului 4.


    Articolul 9

    Cererea îndreptată împotriva mai multor piriti poate fi facuta la instanţa competenţa pentru oricare dintre ei; în caz când printre piriti sunt şi obligaţi accesorii, cererea se face la instanţa competenţa pentru oricare dintre debitorii principali.


    Articolul 10

    În afară de instanţa domiciliului pârâtului, mai sunt competente următoarele instanţe:
    1. în cererile privitoare la executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract, instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiunii;
    2. în cererile ce izvorăsc dintr-un raport de locaţiune a unui nemişcător, în acţiunile în justificare sau în prestaţiune tabulară, instanţa locului unde se afla nemişcătorul;
    3. în cererile ce izvorăsc dintr-o cambie, cec sau bilet la ordin, instanţa locului de plată;
    4. în cererile privitoare la obligaţii comerciale, instanţa locului unde obligaţia a luat naştere sau aceea a locului plăţii;
    5. în cererile izvorite dintr-un contract de transport, instanţa locului de plecare sau de sosire;
    6. în cererile împotriva unei femei căsătorite, care are reşedinţa obişnuită deosebită de aceea a soţului, instanţa reşedinţei femeii;*)
    7. în cererile făcute de ascendenţi sau descendenţi pentru pensie alimentara, instanţa domiciliului reclamantului;
    8. în cererile ce izvorăsc dintr-un fapt ilicit, instanţa în circumscripţia căreia s-a savirsit acel fapt.
    -------------
    *) Textul considerat abrogat implicit ca urmare a consacrării principiului constituţional al egalităţii sexelor prin art. 4 alin. (2) din Constituţie.


    Articolul 11

    (1) În materie de asigurare, cererea privitoare la despăgubiri se va putea face şi la instanţa în circumscripţia căreia se afla:
    1. domiciliul asiguratului;
    2. bunurile asigurate;
    3. locul unde s-a produs accidentul.
    (2) Alegerea competentei prin convenţie este nulă dacă a fost facuta înainte de naşterea dreptului la despăgubire.
    (3) Dispoziţiile de mai sus nu se aplică în materie de asigurări maritime şi fluviale.


    Articolul 12

    Reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.


    Articolul 13

    (1) Cererile privitoare la bunuri nemişcătoare se fac numai la instanţa în circumscripţia căreia se afla nemişcătoarele.
    (2) Când nemişcătorul este situat în circumscripţiile mai multor instanţe, cererea se va face la instanţa domiciliului sau reşedinţei pârâtului, dacă acestea se afla în vreuna din aceste circumscripţii, iar în caz contrar, la oricare din instanţele în circumscripţiile cărora se afla nemişcătorul.


    Articolul 14

    În materie de moştenire sunt de competenţa instanţei celui din urma domiciliu al mortului:
    1. cererile privitoare la validitatea sau executarea dispoziţiilor testamentare;
    2. cererile privitoare la moştenire, precum şi cele privitoare la pretenţiile pe care moştenitorii le-ar avea unul împotriva altuia;
    3. cererile legatarilor sau ale creditorilor mortului împotriva vreunuia din moştenitori sau împotriva executorului testamentar.


    Articolul 15

    Cererile în materie de societate, până la sfârşitul lichidării în fapt, sunt de competenţa instanţei locului unde societatea îşi are sediul principal.


    Articolul 16

    Cererile în materia reorganizării judiciare şi a falimentului sunt de competenţa exclusiva a tribunalului în circumscripţia căruia se afla sediul principal al debitorului.*)
    ----------
    *) Art. 16 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 6 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, art. 16 avea următorul conţinut: "Art. 16. Cererile în materie de faliment sunt de competenţa instanţei în circumscripţia căreia comerciantul îşi are principala aşezare comercială."


    Titlul III Dispoziţii speciale


    Articolul 17

    Cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente sa judece cererea principala.


    Articolul 18

    În cererile pentru constatarea existenţei sau neexistentei vreunui drept, competenţa instanţei se determina după regulile prevăzute pentru cererile având de obiect executarea prestaţiunii.


    Articolul 18^1

    Instanţa investită potrivit dispoziţiilor referitoare la competenţa după valoarea obiectului cererii rămâne competenţa sa judece chiar dacă, ulterior investirii, intervin modificări în ceea ce priveşte cuantumul valorii aceluiaşi obiect.*)
    ------------
    *) Art. 18^1 a fost introdus prin art. 1 pct. 7 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M.Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000.


    Articolul 19

    Părţile pot conveni, prin înscris sau prin declaraţie verbală în faza instanţei, ca pricinile privitoare la bunuri să fie judecate de alte instanţe decît acelea care, potrivit legii au competenţa teritorială, afară de cazurile prevăzute de art. 13, 14, 15 şi 16.


    Titlul IV Conflictele de competenţa


    Articolul 20

    Exista conflict de competenţa:
    1. când doua sau mai multe instanţe se declara deopotrivă competente sa judece aceeaşi pricina;
    2. când doua sau mai multe instanţe, prin hotărâri irevocabile s-au declarat necompetente de a judeca aceeaşi pricina.


    Articolul 21

    Instanţa, înaintea căreia s-a ivit conflictul de competenţa, va suspenda din oficiu alta procedura şi va inainta dosarul instanţei în drept sa hotărască asupra conflictului.


    Articolul 22

    (1) Conflictul ivit între doua judecătorii din circumscripţia aceluiaşi tribunal se judeca de acel tribunal.
    (2) Dacă cele doua judecătorii nu ţin de acelaşi tribunal sau dacă conflictul s-a născut între o judecătorie şi un tribunal, sau între doua tribunale, competenţa este Curtea respectiva.
    (3) Dacă cele doua instanţe în conflict nu se găsesc în circumscripţia aceleiaşi Curţi de Apel, precum şi conflictul între doua Curţi de Apel, se judeca de Înaltă Curte de Casaţie şi Justiţie.
    (4) Exista conflict de competenţa, în sensul art. 20, şi în cazul în care el se iveşte între instanţe judecătoreşti şi alte organe cu activitate jurisdicţională. În acest caz, conflictul de competenţa se rezolva de instanţa judecătorească ierarhic superioară instanţei în conflict, dispoziţiile art. 21 fiind aplicabile.
    (5) Instanţa competenţa sa judece conflictul va hotărî în camera de consiliu, fără citarea părţilor. Hotărârea este supusă recursului în termen de 5 zile de la comunicare.*)
    -------------
    *) Alin. (5) al art. 22 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 8 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M.Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, alin. (5) al art. 22 avea următorul conţinut: "(5) Instanţa competenţa sa judece conflictul va hotărî în camera de chibzuire, fără citarea părţilor, cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare."


    Articolul 22^1

    Abrogat.*)
    ------------
    Art. 22^1 a fost abrogat de LEGEA nr. 104 din 22 septembrie 1992 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 244 din 1 octombrie 1992.
    *) Art. 22^1 a fost abrogat prin Legea nr. 59/1993 pentru modificarea Codului de procedura civilă, a Codului familiei, a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 şi a Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, publicată în M.Of. nr. 177 din 26 iulie 1993, art. V, alin. (2)."


    Articolul 23

    Când, din pricina unor împrejurări excepţionale, instanţa competenţa este împiedicată un timp mai îndelungat sa funcţioneze, Înaltă Curte de Casaţie şi Justiţie, la cererea părţii interesate, va desemna o alta instanţa de acelaşi grad care să judece pricina.


    Titlul V Incompatibilitatea, abţinerea şi recuzarea judecătorilor


    Articolul 24

    (1) Judecătorul care a pronunţat o hotărâre într-o pricina nu poate lua parte la judecata aceleiaşi pricini în apel sau în recurs şi nici în caz de rejudecare după casare.
    (2) De asemenea nu poate lua parte la judecata cel care a fost martor, expert sau arbitru în aceeaşi pricina.


    Articolul 25

    Judecătorul care ştie ca exista un motiv de recuzare în privinta sa este dator sa înştiinţeze pe şeful lui şi să se abţină de la judecarea pricinii.


    Articolul 26

    Abţinerea se propune de judecător şi se judeca potrivit normelor prevăzute de art. 30, 31 şi 32.


    Articolul 27

    Judecătorul poate fi recuzat:
    1. când el, soţul sau, ascendenţii ori descendenţii lor au vreun interes în judecarea pricinii sau când este soţ, ruda sau afin, până la al patrulea grad inclusiv, cu vreuna din părţi;
    2. când el este soţ, ruda sau afin în linie directa ori în linie colaterală, până la al patrulea grad inclusiv, cu avocatul sau mandatarul unei părţi sau dacă este căsătorit cu fratele ori sora soţului uneia din aceste persoane;
    3. când soţul în viaţa şi nedespărţit este ruda sau afin a uneia din părţi până la al patrulea grad inclusiv, sau dacă, fiind încetat din viaţa ori despărţit, au rămas copii;
    4. dacă el, soţul sau rudele lor până la al patrulea grad inclusiv au o pricina asemănătoare cu aceea care se judeca sau dacă au o judecata la instanţa unde una din părţi este judecător;
    5. dacă între aceleaşi persoane şi una din părţi a fost o judecata penală în timp de 5 ani înaintea recuzării;
    6. dacă este tutore sau curator al uneia din părţi;*)
    7. dacă şi-a spus părerea cu privire la pricina ce se judeca;
    8. dacă a primit de la una din părţi daruri sau făgăduieli de daruri ori altfel de îndatoriri;
    9. dacă este vrăjmăşie între el, soţul sau una din rudele sale până la al patrulea grad inclusiv şi una din părţi, sotii sau rudele acestora până la gradul al treilea inclusiv.
    -------------
    *) Pct. 6 al art. 27 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 9 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M.Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, pct. 6 al art. 27 avea următorul conţinut: "6. dacă este tutor, curator sau consiliu judiciar al uneia din părţi;"


    Articolul 28

    Nu se pot recuza judecătorii, rude sau afini ai acelora care stau în judecata ca tutor, curator, consiliu judiciar*) sau director al unei instituţii publice sau societăţi comerciale, când aceştia nu au interes personal în judecarea pricinii.
    ------------
    *) Dispoziţia privitoare la consiliul judiciar trebuie socotită implicit, prin intrarea în vigoare a Codului familiei.


    Articolul 29

    (1) Propunerea de recuzare se va face verbal sau în scris pentru fiecare judecător în parte şi înainte de începerea oricărei dezbateri.
    (2) Când motivele de recuzare s-au ivit după începerea dezbaterilor, partea va trebui sa propună recuzarea de îndată ce acestea îi sunt cunoscute.
    (3) Judecătorul împotriva căruia e propusă recuzarea poate declara ca se abţine.


    Articolul 30

    (1) Recuzarea judecătorului se hotărăşte de instanţa respectiva, în alcătuirea căreia nu poate să între cel recuzat.
    (2) În cazul când din pricina recuzării nu se poate alcătui completul de judecată, precum şi în cazul când recuzarea priveşte pe toţi judecătorii unei instanţe, aceasta se judeca de instanţa la care se îndreaptă calea de atac respectiva.
    (3) Recuzarea tuturor membrilor unei secţii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se judeca de o alta secţie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.*)
    -------------
    *) Alin. (3) al art. 30 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 10 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, alin. (3) al art. 30 avea următorul conţinut: "(3) Recuzarea tuturor membrilor unei secţiuni a Curţii Supreme de Justiţie se judeca de cealaltă secţiune a Curţii Supreme de Justiţie."


    Articolul 31

    (1) Instanţa decide asupra recuzării, în camera de consiliu, fără prezenta părţilor şi ascultând pe judecătorul recuzat numai dacă găseşte de cuviinţă.
    (2) Nu se admite interogatoriul sau jurămîntul*) ca mijloc de dovada a motivelor de recuzare.
    (3) În cursul judecării cererii de recuzare nu se va face nici un act de procedura.
    -----------
    *) Jurămîntul, ca mijloc de proba, a fost desfiinţat prin Decretul nr. 208 din 12 august 1959.


    Articolul 32

    (1) Încheierea asupra recuzării se citeşte în şedinţa publică.
    (2) Dacă recuzarea a fost admisă, judecătorul se va retrage de la judecarea pricinii.*)
    (3) Încheierea prin care s-a hotărât recuzarea va arata în ce măsura actele îndeplinite de judecătorul recuzat urmează să fie păstrate.
    -------------
    *) Alin. (2) al art. 32 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 11 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, alin. (2) al art. 32 avea următorul conţinut: "(2) Dacă recuzarea s-a primit, judecătorul se retrage şi nu poate să stea faţa la chibzuirea asupra pricinii."


    Articolul 33

    (1) Instanţa superioară investită cu judecarea cererii de recuzare în cazurile prevăzute de art. 30 alin. 2 va dispune trimiterea pricinii la o instanţa de acelaşi grad, în cazul când găseşte ca cererea de recuzare este intemeiata.
    (2) Dacă cererea este respinsă, pricina se înapoiază spre judecare instanţei inferioare.


    Articolul 34

    (1) Încheierea prin care s-a încuviinţat sau respins abţinerea, ca şi aceea prin care s-a încuviinţat recuzarea, nu este supusă la nici o cale de atac.
    (2) Încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai o dată cu fondul.
    (3) Când instanţa superioară de fond constata ca recuzarea a fost pe nedrept respinsă, reface toate actele şi dovezile administrate la prima instanţa.


    Articolul 35

    Abrogat.*)
    --------------
    *) Art. 35 a fost abrogat prin art. 1 pct. 12 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M.Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, art. 35 avea următorul conţinut: "Art. 35. Când cererea de recuzare a fost facuta cu rea-credinţa, instanţa va condamna pe cel care a făcut-o la o amenda de la 3.000 la 10.000 lei şi la despăgubirea părţii vătămate."


    Articolul 36

    Dispoziţiile prezentului titlu, în afară de art. 24 şi 27 pct. 7, se aplică şi procurorilor, magistraţilor asistenţi şi grefierilor.


    Titlul VI Strămutarea pricinilor


    Articolul 37

    (1) Când una din părţi are doua rude sau afini până la gradul al patrulea inclusiv printre magistraţii sau asesorii populari*) ai instanţei, cealaltă parte poate cere strămutarea pricinii, la o alta instanţa de acelaşi grad.
    (2) Strămutarea pricinii se mai poate cere pentru motive de banuiala legitima sau de siguranţă publică. Banuiala se socoteşte legitima de cîte ori se poate presupune ca nepărtinirea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurărilor pricinii calităţii părţilor ori vrăjmăşiilor locale.
    --------------
    *) În actuala reglementare, nu mai exista instituţia asesorilor populari, aceasta fiind desfiintata prin Legea nr. 45/1991 privind modificarea unor dispoziţii referitoare la activitatea de judecată. În schimb, litigiile de muncă se soluţionează în prima instanţa în complet format dintr-un judecător şi doi "asistenţi judiciari", potrivit art. 17 alin. (1^1) din legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa de urgenta nr. 179/1999".


    Articolul 38

    (1) Strămutarea pentru motiv de rudenie sau afinitate trebuie cerută mai înainte de începerea oricărei dezbateri; cea intemeiata pe banuiala legitima sau siguranţa publică se poate cere în orice stare a pricinii.
    (2) Strămutarea pentru siguranţa publică se poate cere numai de procurorul de la Parchetul de pe lângă Înaltă Curte de Casaţie şi Justiţie.*)
    -----------
    *) Alin. (2) al art. 38 este reprodus cum a fost modificat prin art. 1 pct. 13 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M.Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, alin. (2) al art. 38 avea următorul conţinut:"(2) Strămutarea pentru siguranţa publică se poate cere numai de Parchetul General de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie."


    Articolul 39

    (1) Cererea de strămutare intemeiata pe motive de rudenie sau de afinitate se depune la instanţa imediat superioară.
    (2) Cererea de strămutare intemeiata pe motive de banuiala legitima sau de siguranţă publică se depune la Înaltă Curte de Casaţie şi Justiţie.


    Articolul 40

    (1) Cererea de strămutare se judeca în camera de chibzuire.
    (2) Preşedintele instanţei va putea cere dosarul pricinii şi sa ordone, fără citarea părţilor, suspendarea judecării pricinii, comunicând de urgenta această măsură instanţei respective.
    (3) În caz de admitere, pricina se trimite spre judecata unei alte instanţe de acelaşi grad.
    (4) Hotărârea asupra strămutării se da fără motivare şi nu este supusă nici unei cai de atac. Ea va arata în ce măsura actele îndeplinite de instanţa înainte de strămutare urmează să fie păstrate.
    (5) Aceasta instanţa va fi instiintata de îndată despre admiterea cererii de strămutare. În cazul în care instanţa a săvârşit acte de procedura sau a procedat între timp la judecarea pricinii, actele de procedura îndeplinite ulterior strămutării şi hotărârea pronunţată sunt desfiinţate de drept prin efectul admiterii cererii de strămutare.*)
    (6) Abrogat.**)
    ------------
    *) Alin. (5) al art. 40 a fost introdus prin art. 1 pct. 14 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M.Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000.
    **) Fostul alin. (5) al art. 40, devenit alin. (6), a fost abrogat prin art. 1 pct. 15 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M.Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare fostul alin. (5) al art. 40 avea următorul conţinut: "(5) Dispoziţiile art. 35 se aplică prin asemănare".


    Articolul 40^1

    Abrogat.*)
    -------------
    *) Art. 40^1 a fost abrogat prin Decretul nr. 471 din 30 septembrie 1957.


    Cartea a II - a Procedura contencioasă


    Titlul I Părţile


    Capitolul 1 Folosinţă şi exerciţiul drepturilor procedurale


    Articolul 41

    (1) Orice persoană care are folosinţă drepturilor civile poate să fie parte în judecata.
    (2) Asociaţiile sau societăţile care nu au personalitate juridică pot sta în judecata ca pirite, dacă au organe proprii de conducere.


    Articolul 42

    Persoanele care nu au exerciţiul drepturilor lor nu pot sta în judecata decît dacă sunt reprezentate, asistate ori autorizate în chipul arătat în legile sau statutele care rinduiesc capacitatea sau organizarea lor.


    Articolul 43

    (1) Lipsa capacităţii de exerciţiu a drepturilor procedurale poate fi invocată în orice stare a pricinii.
    (2) Actele de procedura îndeplinite de cel ce nu are exerciţiul drepturilor procedurale sunt anulabile. Reprezentantul incapabilului sau curatorul acestuia va putea însă confirma toate sau numai o parte din aceste acte.*)
    ---------------
    *) Alin. (2) al art. 43 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 16 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M.Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, alin. (2) al art. 43 avea următorul conţinut: "(2) Actele de procedura îndeplinite de cel ce nu are exerciţiul drepturilor procedurale sunt anulabile. Reprezentantul incapabilului, curatorul sau consiliul judiciar va putea, însă, ratifica toate sau parte din aceste acte."


    Articolul 44

    (1) În caz de urgenta, dacă persoana fizica lipsită de capacitatea de exerciţiu a drepturilor civile nu are reprezentant legal, instanţa, la cererea părţii interesate, va putea numi un curator special, care să o reprezinte până la numirea reprezentantului legal, potrivit legii. De asemenea, instanţa va putea numi un curator special în caz de conflict de interese între reprezentant şi cel reprezentat sau când o persoană juridică, chemată sa stea în judecata, nu are reprezentant legal.*)
    (2) Dispoziţiile alin. 1 se aplică, în mod corespunzător, şi persoanelor cu capacitate de exerciţiu restrînsa.**)
    (3) Numirea acestor curatori se va face de instanţa competenţa sa hotărască asupra cererii de chemare în judecata.
    --------------
    *) Alin. (1) al art. 44 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 17 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M.Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În veche reglementare, alin. (1) al art. 44 avea următorul conţinut: "(1) Dacă incapabilul nu are reprezentant legal şi exista urgenta, la cererea părţii interesate, instanţa va putea numi un curator special, care să-l reprezinte până la numirea reprezentantului legal; ea va putea numi, de asemenea, un curator special în caz de conflict de interese între reprezentant şi reprezentat sau când o persoană juridică, chemată sa stea în judecata, nu are reprezentant."
    **) Alin. (2) al art. 44 a fost introdus prin art. 1 pct. 18 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M.Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000, fostul alin. (2) devenind alin. (3).


    Articolul 45

    (1) Ministerul Public poate porni acţiunea civilă ori de cîte ori este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale disparutilor, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege.
    (2) În cazul în care procurorul a pornit acţiunea, titularul dreptului la care se referă acţiunea va fi introdus în proces. El se va putea folosi de dispoziţiile prevăzute în art. 246, 247 şi în art. 271-273, iar, în cazul în care procurorul şi-ar retrage cererea, va putea cere continuarea judecaţii.
    (3) Procurorul poate pune concluzii în orice proces civil, în oricare faza a acestuia, dacă apreciază ca este necesar pentru apărarea ordinii de drept, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
    (4) În cazurile anume prevăzute de lege, participarea şi punerea concluziile de către procuror sunt obligatorii.
    (5) Procurorul poate, în condiţiile legii, sa exercite căile de atac împotriva oricăror hotărâri, iar în cazurile prevăzute de alin. 1 poate să ceara punerea în executare a hotărîrilor pronunţate în favoarea persoanelor prevăzute la acel alineat.*)
    -------------
    *) Art. 45 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 19 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M.Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, art. 45 avea următorul conţinut: "(1) Ministerul Public poate introduce orice acţiune, în afară de cele strict personale şi sa participe la orice proces, în oricare faza a acestuia, în cazurile în care este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor şi ale persoanelor puse sub interdicţie, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.
    (2) În cazul în care procurorul a pornit acţiunea, titularul dreptului la care se referă acţiunea va fi introdus în proces. El se va putea folosi, dacă va fi cazul, de dispoziţiile prevăzute în art. 246 şi urm. şi art. 271 şi urm. din prezentul cod.
    (3) Procurorul poate, în condiţiile legii, sa exercite căile de atac şi sa ceara punerea în executare a hotărârii."


    Articolul 45^1

    Actele procesuale de dispoziţie reglementate de art. 246,247 şi art. 271-273 sau de alte dispoziţii legale, făcute în orice proces de reprezentanţii persoanelor prevăzute la art. 45 alin. 1, nu vor împiedica judecata, dacă instanţa apreciază ca ele nu sunt în interesul acelor persoane.*)
    -----------
    *) Art. 45^1 a fost introdus prin art. 1 pct. 20 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000.


    Articolul 46

    Abrogat.*)
    ------------
    *) Art. 46 a fost abrogat prin Decretul nr. 38 din 16 februarie 1959.


    Capitolul 2 Persoanele care sunt împreună reclamante sau pirite


    Articolul 47

    Mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pirite dacă obiectul pricinii este un drept sau o obligaţiune comuna ori dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauza.


    Articolul 48

    (1) Actele de procedura, apărările şi concluziile unuia dintre reclamanţi sau piriti nu pot folosi nici păgubi celorlalţi.
    (2) Cu toate acestea, dacă prin natura raportului juridic sau în temeiul unei dispoziţii a legii, efectele hotărârii se întind asupra tuturor reclamanţilor sau pârâţilor, actele de procedura îndeplinite numai de unii din ei sau termenele încuviinţate numai unora din ei pentru îndeplinirea actelor de procedura folosesc şi celorlalţi. Când actele de procedura ale unora sunt potrivnice celor făcute de ceilalţi, se va ţine seama de actele cele mai favorabile. Reclamanţii sau piritii care nu s-au înfăţişat sau nu au îndeplinit un act de procedura în termen vor continua totuşi să fie citaţi.


    Capitolul 3 Alte persoane care pot lua parte la judecata


    Secţiunea I Intervenţia


    Articolul 49

    (1) Oricine are interes poate interveni într-o pricina ce se urmează între alte persoane.
    (2) Intervenţia este în interes propriu când cel care intervine invoca un drept al său.
    (3) Ea este în interesul uneia din părţi când sprijină numai apărarea acesteia.


    Articolul 50

    (1) Cererea de intervenţie în interes propriu va fi facuta în forma prevăzută pentru cererea de chemare în judecata.
    (2) Ea se poate face numai în faţa primei instanţe şi înainte de închiderea dezbaterilor.
    (3) Cu învoirea părţilor, intervenţia în interes propriu se poate face şi în instanţa de apel.


    Articolul 51

    Cererea de intervenţie în interesul uneia din părţi se poate face chiar înaintea instanţei de recurs.


    Articolul 52

    (1) După ascultarea părţilor şi a celui care intervine, instanţa va hotărî asupra încuviinţării în principiu a intervenţiei.
    (2) Încheierea nu se poate ataca decît o dată cu fondul.
    (3) După încuviinţarea în principiu, instanţa va dispune comunicarea intervenţiei şi, în cazurile în care intimpinarea este obligatorie, va soroci termenul în care aceasta va trebui depusa.


    Articolul 53

    Cel care intervine va lua procedura în starea în care se afla în momentul admiterii intervenţiei; actele de procedura următoare se vor îndeplini şi faţă de cel care intervine.


    Articolul 54

    În intervenţia facuta în interesul uneia din părţi, cel care intervine poate face orice act de procedura care nu este potrivnic interesului părţii în folosul căreia intervine.


    Articolul 55

    Intervenţia se judeca o dată cu cererea principala. Când însă judecarea cererii ar fi intirziata prin intervenţia în interes propriu instanţa poate hotărî despărţirea ei spre a fi judecata deosebit.


    Articolul 56

    Apelul sau recursul făcut de cel care intervine în interesul uneia din părţi se socoteşte neavenit, dacă partea pentru care a intervenit nu a făcut ea însăşi apel sau recurs.


    Secţiunea a II-a

    Chemarea în judecata a altor persoane

    Articolul 57

    (1) Oricare din părţi poate să cheme în judecata o altă persoană care ar putea sa pretindă aceleaşi drepturi ca şi reclamantul.
    (2) Cererea facuta de pârât se depune o dată cu intimpinarea. Când intimpinarea nu este obligatorie, cererea se va depune cel mai tirziu la prima zi de înfăţişare.
    (3) Cererea facuta de reclamant se depune cel mai tirziu până la închiderea dezbaterilor înaintea primei instanţe.
    (4) Cererea va fi motivată şi se va comunică atât celui chemat, cît şi părţii potrivnice. La exemplarul cererii destinat celui chemat se vor alătură copii de pe cererea de chemare în judecata, intimpinare şi de pe înscrisurile de la dosar.


    Articolul 58

    Cel chemat în judecata dobîndeşte calitatea de intervenient în interes propriu, iar hotărârea îi va fi opozabilă.


    Articolul 59

    (1) În cazul prevăzut de art. 58, când pârâtul chemat în judecata pentru o datorie bănească recunoaşte datoria şi declara ca voieşte sa o execute faţă de cel care îşi va stabili judecătoreşte dreptul, el va fi scos din judecata dacă depune suma datorată.
    (2) În acest caz, judecata va urma numai între partea reclamanta şi cel chemat în judecata.


    Secţiunea a III-a

    Chemarea în garanţie

    Articolul 60

    (1) Partea poate să cheme în garanţie o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenţiuni cu o cerere în garanţie sau în despăgubiri.
    (2) În aceleaşi condiţii, cel chemat în garanţie poate, la rindul sau, sa cheme în garanţie o altă persoană.


    Articolul 61

    (1) Cererea va fi facuta în condiţiile de forma pentru cererea de chemare în judecata. Cererea facuta de pârât se va depune cel mai tirziu la prima zi de înfăţişare.
    (2) Cererea de chemare în garanţie facuta de reclamant se poate depune, până la închiderea dezbaterilor, înaintea primei instanţe.


    Articolul 62

    Instanţa va dispune ca cererea să fie comunicată celui chemat în garanţie şi, dacă intimpinarea este obligatorie, va soroci termenul în care aceasta urmează să fie depusa de cel chemat în garanţie.


    Articolul 63

    (1) Cererea de chemare în garanţie se judeca o dată cu cererea principala.
    (2) Când judecarea cererii principale ar fi intirziata prin chemarea în garanţie, instanţa poate dispune despărţirea ei spre a fi judecate deosebit.


    Secţiunea a IV-a

    Arătarea titularului dreptului

    Articolul 64

    Pârâtul care deţine un lucru pentru altul sau care exercită în numele altuia un drept asupra unui lucru va putea arata pe acela în numele căruia deţine lucrul sau exercita dreptul, dacă a fost chemat în judecata de o persoană care pretinde un drept real asupra lucrului.


    Articolul 65

    (1) Cererea privitoare la arătarea titularului dreptului va fi motivată şi se va depune o dată cu intimpinarea, iar, dacă aceasta nu este obligatorie, cel mai tirziu la prima zi de înfăţişare.
    (2) Cererea va fi comunicată celui arătat ca titular, împreună cu citaţia, copiile de pe cerere şi înscrisurile de la dosar.


    Articolul 66

    (1) Dacă cel arătat ca titular recunoaşte susţinerile pârâtului şi reclamantul consimte, el va lua locul pârâtului care va fi scos din judecata.
    (2) Când cel chemat nu se înfăţişează sau tăgăduieşte arătările pârâtului, se vor aplica dispoziţiile art. 58.


    Capitolul 4 Reprezentarea părţilor în judecata


    Articolul 67

    (1) Părţile pot sa exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar.
    (2) Mandatarul cu procura generală poate să reprezinte în judecata pe mandant, numai dacă acest drept i-a fost dat anume.
    (3) Dacă cel care a dat procura generală nu are domiciliul şi nici reşedinţa în ţara, sau dacă procura este data unui prepus, dreptul de reprezentare în judecata se presupune dat.


    Articolul 68

    (1) Procura pentru exerciţiul dreptului de chemare în judecata trebuie facuta prin înscris sub semnatura legalizată; în cazul când procura este data unui avocat semnatura va fi certificată potrivit legii avocaţilor.
    (2) Dreptul de reprezentare mai poate fi dat şi prin declaraţie verbală, facuta în instanţa şi trecută în încheierea de şedinţa.
    (3) Mandatul este presupus dat pentru toate actele judecaţii, chiar dacă nu cuprinde nici o arătare în aceasta privinta; el poate fi însă restrîns numai la anumite acte sau pentru anumită instanţa.
    (4) Dacă mandatul este dat unei alte persoane decît unui avocat, mandatarul nu poate pune concluzii decît prin avocat, cu excepţia consilierului juridic care, potrivit legii, reprezintă partea.*)
    (5) Asistarea de către avocat nu este cerută doctorilor sau licenţiaţilor în drept când ei sunt mandatari în pricinile soţului sau rudelor până la al patrulea grad inclusiv.
    (6) De asemenea asistarea de către avocat nu este cerută la judecătorii, când partea este reprezentată prin soţ sau ruda până la al patrulea grad inclusiv.
    ------------
    *) Alin. 4 al art. 68 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 4 din Ordonanţa de urgenta nr. 59/2001 publicată în M. Of. nr. 217 din 27 aprilie 2001. În vechea reglementare pct. 4 al art. 68 avea următorul conţinut: "(4) Dacă mandatul este dat unei alte persoane decît unui avocat, mandatarul nu poate pune concluzii decît prin avocat."


    Articolul 69

    (1) Recunoaşterile privitoare la drepturile în judecata, renunţările, cum şi propunerile de tranzacţie nu se pot face decît în temeiul unei procuri speciale.
    (2) Avocatul care a asistat pe o parte la judecarea pricinii, chiar fără mandat, poate face orice acte pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen şi care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp. El poate să exercite de asemenea orice cale de atac împotriva hotărârii date; în acest caz însă, toate actele de procedura se vor îndeplini numai faţă de partea însăşi.


    Articolul 70

    Când dreptul de reprezentare izvorăşte din lege sau dintr-o dispoziţie judecătorească, asistarea reprezentantului de către un avocat nu este obligatorie.


    Articolul 71

    Mandatul nu încetează prin moartea celui care l-a dat şi nici dacă acesta a devenit incapabil. Mandatul dăinuieşte până la retragerea lui de către moştenitori sau de către reprezentantul legal al incapabilului.


    Articolul 72

    (1) Renunţarea sau retragerea mandatului nu poate fi opusă celeilalte părţi decît de la comunicare, afară numai dacă a fost facuta în şedinţa în prezenta părţii.
    (2) Mandatarul care renunţa la împuternicire este ţinut sa înştiinţeze atât pe cel care i-a dat mandatul cît şi instanţa, cu cel puţin 15 zile înainte de termenul de înfăţişare sau de împlinirea termenelor căilor de atac.


    Articolul 73

    Abrogat.*)
    --------------
    *) Art. 73 a fost abrogat art. 1 pct. 21 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M.Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, art. 73 avea următorul conţinut: "Art. 73. (1) Obştiile de moşneni ori răzeşi şi composesoratele vor fi reprezentate prin unul sau 3 mandatari aleşi sau numiţi din oficiu, afară dacă legile speciale nu dispun altfel.
    (2) Când toţi membrii unei asemenea colectivităţi se învoiesc, ei numesc mandatarii prin înscris autentificat la judecătorie în circumscripţia căreia se afla comuna în care domiciliază majoritatea devălmaşilor.
    (3) În lipsa unei asemenea învoieli, cei interesaţi vor cere judecătoriei competenţa sa proceadă la desemnarea mandatarilor.
    (4) În acest caz, judecătorul va vesti pe devălmaşi prin secretarul consiliului local să se adune de preferinta într-o zi de sărbătoare, la primăria comunei prevăzute la alineatul 2, pentru a alege pe mandatari.
    (5) Vestirea, semnată de judecător, se va afişa prin îngrijirea secretarului consiliului local, la usa primăriei comunelor în cuprinsul cărora se afla nemişcătoarele devălmaşe cu cel puţin 15 zile înainte de ziua alegerii. În acelaşi termen, vestirea se va face şi verbal în fiecare sat, prin bătăi cu toba, sunete de goarna sau alte mijloace de publicitate obişnuite în localitate.
    (6) Îndeplinirea acestor formalităţi se va constata prin procese-verbale ce vor fi înaintate secretarului consiliului local, unde urmează să se adune devălmăşii.
    (7) La ziua sorocită, judecătorul va face strigarea celor adunaţi, însemnând pe o lista pe cei prezenţi şi partea ce fiecare dintre ei are în bunurile devălmaşe.
    (8) În cazurile când se contesta drepturile vreunui devălmaş, judecătorul va putea sa nu-l înscrie, dacă contestaţia i se va părea intemeiata; neînscrierea dreptului nu împiedica invocarea lui pe calea dreptului comun. În nici un caz judecătorul nu va amina alegerea din cauza contestaţiilor.
    (9) Judecătorul va culege declaraţiile verbale ce fiecare din cei înscrişi în lista va face în privinta acelora pe care voiesc să-i aleagă ca mandatari. Alegerea mandatarilor se va face cu majoritatea voturilor celor prezenţi, socotită atât asupra numărului celor de faţa, cît şi asupra drepturilor devălmaşe.
    (10) Dacă locuitorii nu vin sau dacă cele doua majorităţi arătate mai sus nu se pot întruni, judecătorul va numi din oficiu pe mandatari dintre membrii colectivităţii.
    (11) Cele săvârşite înaintea judecătorului vor fi constatate printr-o încheiere, care va avea puterea unei procuri autentice.
    (12) Orice viciu de procedura savirsit cu prilejul alegerii sau numirii mandatarilor va trebui propus la prima zi de înfăţişare, sub pedeapsa decăderii. În caz de anulare a mandatului, instanţa va dispune refacerea procedurii pentru desemnarea altor mandatari.
    (13) Mandatul dat prin alegere sau din oficiu este obligatoriu pentru mandatar, în tot cursul judecaţii. Pentru motive legitime instanţa va putea scuti pe mandatar de însărcinarea ce i s-a dat.
    (14) Mandatul poate fi revocat pentru incapacitate sau rea-credinţa.
    (15) Mandatul pentru stingerea pricinii prin tranzacţie va putea fi dat numai cu majoritate de două treimi, socotite atât asupra numărului celor de faţa cît şi asupra drepturilor devălmaşe.
    (16) Dacă sunt mai mulţi mandatari, ei hotărăsc cu majoritate.
    (17) În caz de încetarea împuternicirii unui mandatar, rinduielile prevăzute mai sus vor fi urmate pentru desemnarea înlocuitorului".


    Capitolul 5 Asistenţa judiciară


    Articolul 74

    Cel care nu e în stare să facă faţa cheltuielilor unei judecati, fără a primejdui propria sa întreţinere sau a familiei sale, poate cere asistenţa judiciară.


    Articolul 75

    (1) Asistenţa judiciară cuprinde:
    1. acordarea de scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, în condiţiile legii;
    2. apărarea şi asistenţa gratuita printr-un avocat delegat de baroul avocaţilor.*)
    (2) Asistenţa judiciară poate fi încuviinţată oricând în cursul judecaţii, în totul sau numai în parte.
    ------------
    *) Alin. (1) al art. 75 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 22 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M.Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare alin. (1) al art. 75 avea următorul conţinut: "(1) Asistenţa judiciară cuprinde:
    1. Abrogat.
    2. Apărarea şi asistenţa gratuita printr-un avocat delegat de colegiul avocaţilor."


    Articolul 76

    Cererea de asistenţa judiciară va fi facuta în scris instanţei de judecată.


    Articolul 77

    Cererea trebuie să arate pricina la care se referă şi starea materială a părţii. Ea va fi însoţită de dovezi scrise privitoare la veniturile şi sarcinile acesteia.


    Articolul 78

    (1) Instanţa va cerceta cererea, putind cere lămuriri şi dovezi părţilor sau informaţii autorităţilor locale, apoi va dispune, fără dezbateri, prin încheiere, în camera de consiliu.
    (2) Partea potrivnica poate oricând sa înfăţişeze instanţei dovezi cu privire la starea adevarata a celui căruia i s-a încuviinţat cererea: asistenţa nu se suspenda în cursul noilor cercetări.
    (3) Încheierea cu privire la cererea de asistenţa sau prin care s-a revenit asupra asistenţei încuviinţate nu este supusă nici unei cai de atac.


    Articolul 79

    Dacă instanţa constata ca cererea de asistenţa a fost facuta cu rea-credinţa, prin ascunderea adevărului, ea poate, revenind asupra asistenţei încuviinţate, sa condamne partea la o amenda egala cu sumele de plată cărora a fost scutită.


    Articolul 80

    Dreptul la asistenţa se stinge prin moartea părţii sau prin îmbunătăţirea stării sale materiale.


    Articolul 81

    (1) Cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviinţarea asistenţei judiciare vor fi puse în sarcina celeilalte părţi, dacă aceasta a căzut în pretenţiile sale, şi vor fi urmărite potrivit legii. Dispozitivul hotărârii, cuprinzând obligaţia de plată a acestor sume, constituie titlu executoriu. În cazul în care executarea este de competenţa organelor fiscale titlul executoriu va fi comunicat acestor organe, din oficiu, prin îngrijirea grefierului.*)
    (2) Avocaţii numiţi apărători din oficiu au dreptul sa ceara instanţei de judecată ca onorariul lor să fie pus în sarcina celeilalte părţi, dacă aceasta a căzut în pretenţiile sale.
    ------------
    *) Alin. (1) al art. 81 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. din Ordonanţa de urgenta nr. 59/2001 publicată în M.Of. nr. 217 din 27 aprilie 2001. În vechea reglementare, alin. (1) al art. 81 avea următorul conţinut: "(1) Cheltuielile de care partea a fost scutită prin încuviinţarea asistenţei judiciare vor fi puse în sarcina celeilalte părţi, dacă aceasta a căzut în pretenţiile sale, şi vor fi urmărite potrivit dispoziţiilor Codului de procedura fiscală. Dispozitivul hotărârii se va comunică din oficiu organelor fiscale, prin îngrijirea grefierului."


    Titlul II Dispoziţii generale de procedura


    Capitolul 1 Cererile


    Articolul 82

    (1) Orice cerere adresată instanţelor judecătoreşti trebuie să fie facuta în scris şi sa cuprindă arătarea instanţei, numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, după caz, denumirea şi sediul lor şi ale reprezentantului, obiectul cererii şi semnatura.*)
    (2) În cazul în care, din orice motive, cererea nu poate fi semnată, judecătorul va stabili mai întâi identitatea părţii şi îi va citi acesteia conţinutul cererii. Despre toate acestea judecătorul va face menţiune pe cerere.**)
    (3) Abrogat.***)
    (4) Abrogat.****)
    -----------
    *) Alin. (1) al art. 82 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 24 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M.Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, alin. (1) al art. 82 avea următorul conţinut: "(1) Orice cerere îndreptată instanţelor judecătoreşti trebuie să fie facuta în scris şi sa cuprindă arătarea instanţei, numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor şi ale reprezentantului, curatorului sau consiliului judiciar, obiectul cererii şi semnatura."
    **) Alin. (2) al art. 82 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 25 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, alin. (2) al art. 82 avea următorul conţinut: "(2) Cererile celor domiciliaţi în comunele rurale, care sunt de competenţa judecătoriei, se pot face şi verbal. În acest caz arătările părţii pot fi trecute într-un proces-verbal, semnat de judecător, grefier şi parte, care va înlocui cererea scrisă. Dacă partea nu poate semna, se va face vorbire despre aceasta în procesul-verbal."
    ***) şi ****) Alin. (3) şi (4) ale art. 82 au fost abrogate prin art. 1 pct. 26 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M.Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, alin. (3) şi (4) ale art. 82 aveau următorul conţinut: "(3) Cererile scrise ale persoanelor care nu pot semna vor fi semnate prin punere de deget în faţa preşedintelui instanţei sau înlocuitorului sau, iar în comunele rurale şi în faţa secretarului consiliului local; cererea va fi mai întâi citită părţii, facindu-se arătarea despre aceasta pe cerere.
    (4) În cazurile prevăzute de alineatele 2 şi 3, se va face arătarea de chipul cum s-a stabilit identitatea părţii."


    Articolul 83

    (1) Când cererea este facuta prin mandatar, se va alătură procura în original sau în copie legalizată.
    (2) Mandatarul avocat certifica el însuşi copia de pe procura sa.
    (3) Reprezentantul legal va alătură copie legalizată de pe înscrisul doveditor al calităţii sale.*)
    (4) Abrogat.**)
    ------------
    *) Alin. (3) al art. 83 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 27 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, alin. (3) al art. 83 avea următorul conţinut: "(3) Reprezentantul legal, curatorul sau consiliul judiciar, va alătură copie legalizată de pe înscrisul doveditor al calităţii sale."
    **) Alin. (4) al art. 84 a fost abrogat prin art. 1 pct. 28 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, alin. (4) al art. 83 avea următorul conţinut: "(4) Reprezentanţii persoanelor juridice de drept privat vor arata Monitorul Oficial în care este publicată împuternicirea lor."


    Articolul 84

    Cererea de chemare în judecata sau pentru exercitarea unei cai de atac este valabil facuta chiar dacă poarta o denumire gresita.


    Capitolul 2 Citaţiile şi comunicarea actelor de procedura


    Articolul 85

    Judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decît după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară numai dacă legea nu dispune altfel.


    Articolul 86

    (1) Comunicarea cererilor şi a tuturor actelor de procedura se va face, din oficiu, prin agenţii procedurali ai instanţei sau prin orice alt salariat al acesteia, precum şi prin agenţi ori salariaţi ai altor instanţe, în ale căror circumscripţii se afla cel căruia i se comunică actul.
    (2) Instanţa solicitată, când i se cere sa îndeplinească procedura de comunicare pentru alta instanţa, este obligată sa ia de îndată măsurile necesare, potrivit legii, şi sa trimită instanţei solicitante dovezile de îndeplinire a procedurii.
    (3) În cazul în care comunicarea potrivit alin. 1 nu este posibila, aceasta se va face prin posta, cu scrisoare recomandată cu dovada de primire sau prin alte mijloace ce asigura transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia.*)
    -----------
    *) Art. 86 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 29 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, art. 86 avea următorul conţinut: "Art. 86. (1) Comunicarea cererilor şi a tuturor actelor de procedura se va face din oficiu, prin posta prin corpul executorilor judecătoreşti sau prin orice angajat al instanţei respective."


    Articolul 87

    Vor fi citaţi:
    1. statul, judeţul, comuna şi celelalte persoane juridice de drept public, în persoana capului autorităţii la contenciosul sediului central al administraţiei respective sau, în lipsa de contencios, la sediul administraţiei;
    2. persoanele juridice de drept privat, prin reprezentanţii lor, la sediul principal sau la cel al sucursalei ori, după caz, al reprezentantei;*)
    3. asociaţiile şi societăţile care nu au personalitate juridică, prin organele lor de conducere, la sediul administraţiei lor;
    4. Abrogat.**)
    5. cei supuşi procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului prin administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul judiciar;***)
    6. incapabilii, prin reprezentanţii lor legali. În caz de numire a unui curator special, citarea se va face prin acest curator;
    7. personalul misiunilor diplomatice şi oficiile consulare ale României, cetăţenii români trimişi ca funcţionari la organizaţii internaţionale, precum şi membrii lor de familie care locuiesc cu ei, aflaţi în străinătate, prin Ministerul Afacerilor Externe.
    Cetăţenii români, alţii decît cei prevăzuţi în alineatul precedent, aflaţi în străinătate în interes de serviciu, prin organele centrale care i-au trimis sau în subordinea cărora se afla cei care i-au trimis;
    8. în cazul în care prin tratate sau convenţii internaţionale la care este parte România sau prin acte normative speciale nu se prevede o alta procedura, cei care se afla în străinătate, având domiciliul sau reşedinţa cunoscută, printr-o citaţie trimisa cu scrisoare recomandată, cu dovada de primire. Dispoziţiile art. 114^1 alin. (4) sunt aplicabile.****)
    Dacă domiciliul sau reşedinţa celor aflaţi în străinătate nu sunt cunoscute, citarea se face potrivit art. 95.
    În toate cazurile, dacă cei aflaţi în străinătate au mandatar cunoscut în ţara, va fi citat şi acesta.
    9. cei cu domiciliul sau reşedinţa necunoscută, potrivit art. 95;
    10. moştenitorii, până la intervenirea lor în proces, printr-un curator special, numit de instanţa.
    --------------
    *) Pct. 2 al art. 87 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 30 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M.Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, pct. 2 al art. 87 avea următorul conţinut: "2. persoanele juridice de drept privat, prin reprezentanţii lor, la sediul principal al administraţiei sau la cel al sucursalei din circumscripţia instanţei;"
    **) Pct. 4 al art. 87 a fost abrogat prin art. 1 pct. 30 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M.Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, pct. 4 al art. 87 avea următorul conţinut:"4. obştile de moşneni sau de răzeşi şi composesoratele, prin mandatarii lor;"
    ***) Pct. 5 al art. 87 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 32 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M.Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, pct.5 al art. 87 avea următorul conţinut: "5. masa creditorilor falimentului prin judecătorul sindic;"
    ****) Alin. (1) al pct. 8 al art. 87 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 33 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M.Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, alin. (1) al pct. 8 al art. 87 avea următorul conţinut: "8. (1) în cazul în care prin tratate sau convenţii internaţionale la care este parte România sau prin acte normative speciale nu se prevede o alta procedura, cei care se afla în străinătate, având domiciliul sau reşedinţa cunoscută, printr-o citaţie trimisa cu scrisoare recomandată, recipisa de predare a scrisorii, în cuprinsul căreia se va menţiona ce acte se expediază ţinând loc de dovada."


    Articolul 88

    (1) Citaţia va cuprinde:
    1. numărul şi data emiterii, precum şi numărul dosarului;
    2. arătarea anului, lunii, zilei şi orei de înfăţişare;
    3. arătarea instanţei şi sediul ei;
    4. numele, domiciliul şi calitatea celui citat:
    5. numele şi domiciliul părţii potrivnice şi felul pricinii;
    5^1. alte menţiuni prevăzute de lege;*)
    6. parafa şefului instanţei, şi semnatura grefierului.
    (2) Arătările de la punctele 2, 3, 4 şi 6 sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.
    -------------
    *) Pct. 5^1 al alin. (1) al art. 88 a fost introdus prin art. 1 pct. 34 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000.


    Articolul 89

    (1) Citaţia, sub pedeapsa nulităţii, va fi inminata părţii cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată. În pricinile urgente, termenul poate fi şi mai scurt, după aprecierea instanţei.
    (2) Înfăţişarea părţii în instanţa, în persoana sau prin mandatar, acoperă orice vicii de procedura. Partea este însă în drept sa ceara amînarea dacă nu i s-a inminat citaţia în termen.


    Articolul 90

    (1) Inminarea citaţiei şi tuturor actelor de procedura se face la domiciliul sau reşedinţa celui citat. Când acesta are o aşezare agricolă, comercială, industriala sau profesională în altă parte, inminarea se poate face şi la locul acestor aşezări.
    (2) Inminarea se poate face oriunde, când cel citat primeşte citaţia.
    (3) Abrogat.*)
    (4) Pentru cei ce se găsesc sub arme, citaţia se inmineaza la comandamentul superior cel mai apropiat.
    (5) Pentru cei care alcătuiesc echipajul unui vas de comerţ, inminarea se face, în lipsa unui domiciliu cunoscut, la căpitănia portului unde se găseşte înregistrat vasul.
    (6) Pentru deţinuţi, inminarea se face la administraţia închisorii.
    (7) Pentru bolnavii aflaţi în spitale, ospicii ori sanatorii, la direcţia aşezământului.
    -------------
    *) Art. 90 alin. 3 a fost abrogat prin Decretul nr. 132 din 19 iunie 1952.


    Articolul 91

    Înmânarea citaţiilor şi a tuturor actelor de procedura, în cazurile prevăzute de art. 87 pct. 1, 2, 3, 5 şi 7, precum şi în cele prevăzute de art. 90 alin. 3, 4, 5 şi 6 sau atunci când actul urmează să fie înmânat unui avocat ori notar public, se poate face funcţionarului sau persoanei însărcinate cu primirea corespondentei, care îşi va arata în clar numele şi prenumele, precum şi calitatea, iar apoi va semna dovada.*)
    ------------
    *) Art. 91 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 35 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, art. 91 avea următorul conţinut: "Art. 91. Inminarea citaţiilor şi tuturor actelor de procedura, în cazurile prevăzute de art. 87 pct. 1, 2, 3, 5 şi 7, precum şi în cele prevăzute de art. 90 alineatele 4, 5, 6 şi 7, sau atunci când actul urmează să fie inminat unui avocat sau notar public se poate face funcţionarului sau persoanei însărcinate cu primirea corespondentei, care va semna dovada."


    Articolul 92

    (1) Inminarea citaţiei se va face personal celui citat, care va semna adeverinta de primire, agentul însărcinat cu inminarea certificind identitatea şi semnatura acestuia.
    (2) Dacă cel citat, aflîndu-se la domiciliu, nu vrea sa primească citaţia sau, primind-o, nu voieşte ori nu poate să semneze adeverinta de primire, agentul va lasă citaţia în mana celui citat sau, în cazul refuzului de primire, o va afişa pe usa locuinţei acestuia, încheind despre acestea proces-verbal.
    (3) Dacă cel citat nu se găseşte la domiciliu sau dacă, în cazul hotelurilor sau clădirilor compuse din mai multe apartamente, el nu a indicat camera sau apartamentul în care locuieşte, agentul va inmina citaţia, în primul caz unei persoane din familie, sau în lipsa, oricărei alte persoane care locuieşte cu dinsul, sau care, în mod obişnuit, primeşte corespondenta, iar, în celelalte cazuri, administratorului, portarului, ori celui ce în mod obişnuit îl înlocuieşte; persoana care primeşte citaţia va semna adeverinta de primire, agentul certificându-i identitatea şi semnatura şi încheind proces-verbal despre cele urmate.
    (4) Dacă persoanele arătate în alineatul precedent nu voiesc ori nu pot să semneze adeverinta de primire, agentul va încheia proces-verbal, lasind citaţia în mina lor; dacă cer arătaţi nu voiesc sa primească cîtatia sau sunt lipsa, agentul va afişa citaţia, fie pe usa locuinţei celui citat, fie, dacă nu are indicaţia apartamentului sau camerei locuite, pe usa principala a clădirii, încheind de asemenea proces-verbal despre toate acestea.
    (5) Inminarea citaţiei nu se poate face unui minor sub 14 ani împliniţi sau unei persoane lipsite de judecată. Puterea de judecată este presupusa până la dovada contrarie.
    (6) Dispoziţiile prezentului articol se aplică şi la comunicarea sau notificarea oricărui alt act de procedura.


    Articolul 92^1

    Comunicarea citaţiei şi a altor acte de procedura nu se poate realiza prin afişare în cazul persoanelor juridice, precum şi al asociaţiilor sau societăţilor care, potrivit legii, pot sta în judecata, cu excepţia cazurilor în care se refuza primirea sau dacă se constata, la termen, lipsa oricărei persoane la sediul acestora.*)
    ------------
    *) Art. 92^1 a fost modificat prin art. 1 pct. 6 din Ordonanţa de urgenta nr. 59/2001 publicată în M.Of. nr. 217 din 27 aprilie 2001. În vechea reglementare art. 92^1 avea următorul conţinut: "Comunicarea citaţiei şi a altor acte de procedura nu se poate realiza prin afişare în cazul persoanelor juridice, precum şi al asociaţiilor sau societăţilor care, potrivit legii, pot sta în judecata, cu excepţia cazurilor în care se refuza primirea sau dacă se constata, la doua termene consecutive, lipsa oricărei persoane la sediul acestora.*)


    Articolul 93

    În caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat şi persoana însărcinată cu primirea actelor de procedura, comunicarea acestora se va face la acea persoana, iar în lipsa unei asemenea arătări, la domiciliul părţii.


    Articolul 94

    Când comunicarea actelor de procedura nu se poate face din cauza ca s-a darimat clădirea, a devenit de nelocuit sau din alt motiv asemănător, agentul va depune actul la grefa instanţei, care va înştiinţa din timp partea despre aceasta împrejurare, dispoziţiile art. 95 fiind aplicabile în mod corespunzător.


    Articolul 95

    (1) Când reclamantul invedereaza ca, deşi a făcut tot ce i-a stat în putinta, nu a izbutit sa afle domiciliul pârâtului, preşedintele instanţei va dispune citarea acestuia prin publicitate.
    (2) Citarea prin publicitate se face afisindu-se citaţia la usa instanţei. Citaţia se publică şi în Monitorul Oficial al României sau într-un ziar mai raspindit, în cazurile în care preşedintele tribunalului sau completul de judecată apreciază ca o asemenea măsura este necesară.
    (3) Afişarea, precum şi publicarea citaţiei în Monitorul Oficial sau într-un ziar mai raspindit se fac cu cel puţin 15 zile înainte de data fixată pentru judecata. În cazurile urgente, preşedintele tribunalului sau completului de judecată va putea reduce acest termen la 5 zile.
    (4) Dacă pârâtul se înfăţişează şi dovedeşte ca a fost citat prin publicitate cu rea-credinţa, toate actele de procedura ce au urmat încuviinţării acestei citări vor fi anulate, reclamantul putind fi sancţionat cu amendă şi obligat la despăgubiri, potrivit legii.*)
    ------------
    *) Alin. (4) al art. 95 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 37 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, alin. (4) al art. 95 avea următorul conţinut: "(4) Dacă pârâtul se înfăţişează şi dovedeşte ca a fost citat prin publicitate cu rea-credinţa, toate actele de procedura ce au urmat încuviinţării acestei citări vor fi anulate, iar reclamantul care a cerut citarea prin publicitate va fi condamnat la o amenda de la 5.000 lei la 15.000 lei şi la despăgubirea părţii vătămate."


    Articolul 96

    Partea prezenta în instanţa, în persoana sau prin mandatar, nu poate refuza primirea actelor de procedura şi a înscrisurilor care i se comunică în şedinţa. În acest caz, instanţa poate incuviinta, la cerere, un termen pentru a lua cunoştinţa de acte.


    Articolul 97

    Nici un act de procedura nu se poate îndeplini în zilele de sărbătoare legală, afară de cazuri grabnice, după încuviinţarea preşedintelui.


    Articolul 98

    Schimbarea domiciliului uneia din părţi în timpul judecaţii trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seama, să fie adusă la cunoştinţa instanţei prin petiţie la dosar, iar părţii potrivnice prin scrisoare recomandată, a carei recipisa de predare se va depune la dosar o dată cu petiţia prin care se înştiinţează instanţa despre schimbarea domiciliului.


    Articolul 99

    Abrogat.*)
    -------------
    *) Art. 99 a fost abrogat prin art. 1 pct. 38 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, art. 99 avea următorul conţinut: "Art.99 (1) Cei însărcinaţi de lege cu îndeplinirea actelor de procedura, din a căror vina s-a pricinuit amînarea judecaţii, vor fi condamnaţi de instanţa, printr-o încheiere executorie, la o amenda de la 500 la 3.000 lei şi la despăgubirea părţii vătămate.
    (2) Cel condamnat poate să prezinte instanţei o petiţie motivată pentru scutirea sau micşorarea amenzii ori despăgubirii.
    (3) El va fi citat de urgenta, împreună cu partea vătămată, căreia i s-a încuviinţat despăgubirea, în camera de consiliu şi instanţa va hotărî prin încheiere irevocabilă. Citarea se va face prin grefa şi este scutită de timbru şi taxe."


    Articolul 100

    (1) Procesul-verbal încheiat de cel însărcinat cu inminarea actului de procedura trebuie să cuprindă:
    1. anul, luna şi ziua când a fost încheiat;
    2. numele celui care l-a încheiat;
    3. funcţiunea acestuia;
    4. numele, prenumele şi domiciliul celui căruia i s-a făcut comunicarea, cu arătarea numărului, etajului, apartamentului sau camerei, dacă cel căruia i s-a făcut comunicarea locuieşte într-o clădire cu mai multe etaje sau apartamente sau în hotel, şi dacă actul de procedura a fost inminat la locuinta sa, ori a fost afişat pe usa acestei locuinţe.
    5. arătarea instanţei de la care porneşte actul de procedura şi identificarea lui, iar pentru citaţii şi a termenului de înfăţişare;
    6. arătarea înscrisurilor comunicate;
    7. numele şi calitatea celui căruia i s-a făcut inminarea sau locul unde s-a făcut afişarea;
    8. semnatura celui care a încheiat procesul-verbal.
    (2) Dacă cei care urmează să semneze dovada de primire sau procesul-verbal refuza sau nu pot s-o facă, se va face vorbire despre aceasta în cuprinsul procesului-verbal.
    (3) Arătările de la punctele 1, 2, 4, 5, 7 şi 8 sunt prevăzute sub pedeapsa nulităţii.
    (4) Procesul-verbal face dovada până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat.


    Capitolul 3 Termenele


    Articolul 101

    (1) Termenele se înţeleg pe zile libere, neintrând în socoteala nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârşit termenul.
    (2) Termenele statornicite pe ore încep să curgă de la miezul nopţii zilei următoare.
    (3) Termenele statornicite pe ani, luni sau saptamini se sfirsesc în ziua anului, lunii sau saptaminii corespunzătoare zilei de plecare.
    (4) Termenul care, începând la 29, 30 sau 31 ale lunii, se sfirseste într-o luna care nu are o asemenea zi, se va socoti împlinit în ziua cea din urma a lunii. Termenul care se sfirseste într-o zi de sărbătoare legală, sau când serviciul este suspendat, se va prelungi până la sfârşitul primei zile de lucru următoare.


    Articolul 102

    (1) Termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedura dacă legea nu dispune altfel.
    (2) Termenele încep să curgă şi împotriva părţii care a cerut comunicarea, de la data când a cerut-o.


    Articolul 103

    (1) Neexercitarea oricărei cai de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedura în termenul legal atrage decăderea afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte ca a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.
    (2) În acest din urmă caz, actul de procedura se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; în acelaşi termen vor fi arătate şi motivele împiedicării.


    Articolul 104

    Actele de procedura trimise prin posta instanţelor judecătoreşti se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poştal înainte de împlinirea lui.


    Capitolul 4 Nulitatea actelor de procedura


    Articolul 105

    (1) Actele de procedura îndeplinite de un judecător necompetent sunt nule.
    (2) Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate inlatura decît prin anularea lor. În cazul nulităţilor prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie.


    Articolul 106

    (1) Anularea unui act de procedura atrage şi nulitatea actelor următoare, în măsura în care acestea nu pot avea o existenta de sine stătătoare.
    (2) Judecătorul va putea sa dispună îndreptarea neregularităţilor săvârşite cu privire la actele de procedura.


    Articolul 107

    Preşedintele va amina judecarea pricinii ori de cîte ori constata ca partea care lipseşte nu a fost citata cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege sub pedeapsa nulităţii.


    Articolul 108

    (1) Nulităţile de ordine publică pot fi ridicate de parte sau de judecător în orice stare a pricinii.
    (2) Celelalte nulităţi se declara numai după cererea părţii care are interes sa o invoce.
    (3) Neregularitatea actelor de procedura se acoperă dacă partea nu a invocat-o la prima zi de înfăţişare ce a urmat după aceasta neregularitate şi înainte de a pune concluzii în fond.
    (4) Nimeni nu poate invoca neregularitatea pricinuită prin propriul sau fapt.


    Capitolul IV^1 Amenzi judiciare şi despăgubiri*)

    ------------
    *) Capitolul IV^1 (art. 108^1-108^5) a fost introdus prin art. 1 pct. 39 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000.

    Articolul 108^1

    (1) Dacă legea nu prevede altfel, instanţa, potrivit dispoziţiilor prezentului capitol, va sanctiona următoarele fapte săvârşite în legătură cu procesul, astfel:
    1. cu amendă judiciară de la 500.000 la 7.000.000 lei:
    a) introducerea, cu rea-credinţa, a unor cereri vadit netemeinice;
    b) formularea, cu rea-credinţa, a unei cereri de recuzare sau de strămutare;
    c) obţinerea, cu rea-credinţa, a citarii prin publicitate a oricărei părţi;
    d) obţinerea, cu rea-credinţa, de către reclamantul căruia i s-a respins cererea, a unor măsuri de asigurare prin care pârâtul a fost pagubit;
    e) contestarea, cu rea-credinţa, a scrierii sau semnăturii unui înscris;
    2. cu amendă judiciară de la 300.000 lei la 5.000.000 lei:
    a) neprezentarea martorului legal citat sau refuzul acestuia de a depune mărturie când este prezent în instanţa, în afară de cazul în care acesta este minor;
    b) neprezentarea avocatului, a reprezentantului sau a celui care asista partea, ori nerespectarea de către aceştia a îndatoririlor stabilite de lege sau de către instanţa, dacă în acest mod s-a cauzat amînarea judecării procesului;
    c) refuzul expertului de a primi lucrarea sau nedepunerea lucrării în termenul fixat, ori refuzul de a da lămuririle cerute;
    d) neluarea, de către conducătorul unităţii în cadrul căreia urmează a se efectua o expertiza, a măsurilor necesare pentru efectuarea acesteia sau pentru efectuarea la timp a expertizei;
    e) neprezentarea unui înscris sau a unui bun, de către cel care îl deţine, la termenul fixat în acest scop de instanţa;
    f) refuzul sau omisiunea unei autorităţi ori a altei persoane de a comunică la cererea instanţei, la termenul fixat în acest scop, datele care rezultă din actele şi evidentele ei;
    g) cauzarea aminarii judecării sau executării silite de către cel însărcinat cu îndeplinirea actelor de procedura.
    (2) Amenda nu se va aplica persoanelor la care se referă pct. 2 al alin. (1), dacă motive temeinice le-au împiedicat sa aducă la îndeplinire obligaţiile ce le revin.


    Articolul 108^2

    (1) Nerespectarea de către oricare dintre părţi sau de către alte persoane a măsurilor luate de către instanţa pentru asigurarea ordinii şi solemnitatii şedinţei de judecată se sancţionează cu amendă de la 300.000 lei la 2.000.000 lei.
    (2) Nerespectarea de către orice persoană a dispoziţiilor privind desfăşurarea normală a executării silite se sancţionează de către preşedintele instanţei de executare, la cererea executorului, cu amendă de la 500.000 lei la 5.000.000 lei.
    (3) O dată cu aplicarea sancţiunii se va stabili în ce consta abaterea săvârşită.


    Articolul 108^3

    Cel care, cu intenţie sau din culpa, a pricinuit amînarea judecării sau a executării silite, prin una dintre faptele prevăzute în art. 108^1 sau art. 108^2, la cererea părţii interesate va putea fi obligat de către instanţa de judecată ori, după caz, de către preşedintele instanţei de executare, la plata unei despăgubiri pentru paguba cauzată prin amînare.


    Articolul 108^4

    Amenda şi despăgubirea se stabilesc prin încheiere executorie, care se comunică celui obligat, dacă măsura a fost luată în lipsa acestuia.


    Articolul 108^5

    (1) Împotriva încheierii prevăzute la art. 108^4 cel obligat la amenda sau despăgubire va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând, motivat, să se revină asupra amenzii ori despăgubirii sau să se dispună reducerea acestora.
    (2) Cererea se face în termen de 15 zile, după caz, de la data la care a fost luată măsura sau de la data comunicării încheierii.
    (3) Cererea se soluţionează prin încheiere irevocabilă, data în camera de consiliu, de către instanţa de judecată ori de preşedintele instanţei de executare care a aplicat amenda sau despăgubirea.


    Titlul III Procedura înaintea primei instanţe


    Capitolul 1 Procedura înainte de judecată


    Secţiunea I Dispoziţii generale


    Articolul 109

    (1) Oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanţei competente.
    (2) În cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanţei competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condiţiile stabilite de acea lege. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecata.*)
    -----------
    *) Alin. (2) al art. 109 a fost introdus prin art. 1 pct. 40 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000.


    Articolul 109^1

    Abrogat.*)
    ------------
    *) Art. 109^1 a fost abrogat prin Legea nr. 104/1992, art. 5, alin. (2) pentru modificarea Codului penal, a Codului de procedura penală şi a altor legi precum şi pentru abrogarea Legii nr. 59/1968 şi a Decretului 218/1977.


    Articolul 110

    (1) Cererea pentru predarea unui nemişcător, la împlinirea termenului de locaţiune, poate fi facuta chiar înainte de împlinirea acestui termen.
    (2) Se poate de asemenea cere, înainte de termen, executarea la termen a unei obligaţii alimentare sau altei prestaţiuni periodice.
    (3) Preşedintele mai poate incuviinta, în general, înainte de împlinirea termenului, cereri pentru executarea la termen a unor obligaţiuni, ori de cîte ori va socoti ca cererile sunt îndreptăţite pentru a preintimpina reclamantului o paguba însemnată pe care acesta ar incerca-o dacă ar aştepta împlinirea termenului.


    Articolul 111

    Partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenţei sau neexistentei unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.


    Secţiunea a II-a

    Chemarea în judecata

    Articolul 112

    (1) Cererea de chemare în judecata va cuprinde:
    1. numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor, precum şi, după caz, numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice, codul fiscal şi contul bancar. Dacă reclamantul locuieşte în străinătate, va arata şi domiciliul ales în România, unde urmează a i se facă toate comunicările privind procesul.*)
    2. numele şi calitatea celui care reprezintă partea în proces, iar în cazul reprezentării prin avocat, numele acestuia şi sediul profesional;**)
    3. obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului, atunci când preţuirea este cu putinta.
    Pentru identificarea nemişcătoarelor se va arata comuna şi judeţul, strada şi numărul, iar, în lipsa, vecinătăţile, etajul şi apartamentul, sau, când nemişcătorul este înscris în cartea funciară, numărul de carte funciară şi numărul topografic;
    4. arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea;
    5. arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere.
    (2) Când dovada se face prin înscrisuri, se vor alătură la cerere atitea copii citi piriti sunt, mai mult cîte o copie de pe fiecare înscris, pentru instanţa; copiile vor fi certificate de reclamant ca sunt la fel cu originalul.
    (3) Se va putea depune şi numai o parte dintr-un înscris privitor la pricina, raminind ca instanţa sa dispună, la nevoie, înfăţişarea înscrisului în întregime.
    (4) Dacă înscrisurile sunt scrise în limba străină sau cu litere vechi, se vor depune traduceri sau copii cu litere latine, certificate de parte.
    (5) Când reclamantul voieşte să-şi dovedească cererea sau vreunul din capetele cererii sale, prin interogatorul sau jurămîntul pârâtului, va cere înfăţişarea în persoana a acestuia.
    (6) Când se va cere dovada cu martori, se va arata numele şi locuinta martorilor;
    6. semnatura.
    -----------
    *) şi **) Pct. 1 şi 2 ale art. 112 sunt reproduse astfel cum a fost modificate prin art. 1 pct. 41 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M.Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, pct. 1 şi 2 ale art. 112 aveau următorul conţinut: "1. numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor; 2. calitatea judiciară în care părţile stau în judecata, atunci când nu stau în numele lor propriu;"


    Articolul 113

    (1) La cererea de chemare în judecata se vor alătură atitea copii de pe cererea citi piriti sunt.
    (2) Dacă mai mulţi piriti au un singur reprezentant sau dacă pârâtul are mai multe calităţi juridice, se va comunică o singura copie de pe acţiune şi de pe înscrisuri şi se va inmina o singura citaţie.


    Articolul 114

    (1) La primirea cererii de chemare în judecata preşedintele sau judecătorul care îl înlocuieşte va verifica dacă aceasta întruneşte cerinţele prevăzute de lege. Când este cazul, reclamantului i se pune în vedere sa completeze sau sa modifice cererea şi să depună, potrivit art. 112 alin. (2) şi art. 113, cererea şi copii certificate de pe toate înscrisurile pe care îşi întemeiază cererea.
    (2) Reclamantul va completa cererea de îndată. Atunci când completarea nu este posibila, cererea se va inregistra şi i se va acorda reclamantului un termen scurt. În cazul în care cererea a fost primită prin posta, reclamantului i se vor comunică în scris lipsurile ei, cu menţiunea ca, până la termenul acordat, urmează să facă completările sau modificările necesare.
    (3) Acordarea termenului potrivit alin. 2 se face, în toate cazurile, cu menţiunea ca neîndeplinirea în acest termen a obligaţiilor privind completarea sau modificarea cererii poate atrage suspendarea judecaţii potrivit art. 155^1.
    (4) Dacă obligaţiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (2), suspendarea judecaţii se pronunţa prin încheiere potrivit dispoziţiilor art. 339.
    (5) În procesele în care, în condiţiile art. 47, sunt mai mulţi reclamanţi sau pârâţi, preşedintele instanţei, ţinând cont de numărul foarte mare al acestora, de necesitatea de a asigura desfăşurarea normală a activităţii de judecată, cu respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor, va putea dispune reprezentarea lor prin mandatar şi îndeplinirea procedurii de comunicare a actelor procesuale numai pe numele mandatarului, la domiciliul sau sediul acestuia. Reprezentarea se va face, după caz, prin unul sau mai mulţi mandatari, persoane fizice sau persoane juridice, dispoziţiile art. 68 şi 114^1 fiind aplicabile în mod corespunzător. Dovada mandatului va fi depusa de către reclamant în condiţiile prevăzute de alin. 2, iar de către pârât, o dată cu întâmpinarea.*)
    -----------
    *) "Art. 114 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 42 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, art. 114 avea următorul conţinut: "Art. 114. (2) Când reclamantul este de faţa la fixarea termenului, el ia termenul în cunoştinţa; preşedintele îi va pune în vedere lipsurile cererii de chemare în judecata, spre a le întregi înainte de comunicare.
    (3) Preşedintele va dispune în acelaşi timp să se comunice pârâtului, o dată cu citaţia, copii de pe cerere şi înscrisuri, punându-i-se în vedere să depună la dosar intimpinare cu cel puţin 5 zile înainte de termenul sorocit pentru judecata.
    (4) O dată cu sorocirea termenului, preşedintele va dispune, dacă s-a cerut prin cerere, citarea pârâtului la interogator sau jurămînt, sub rezerva dezbaterii la termenul de înfăţişare. Sub aceeaşi rezerva se vor putea lua orice alte măsuri, în marginile rinduielilor pentru dovezi.
    (5) Termenul se va soroci astfel ca, de la data primirii citaţiei, pârâtul să aibă cel puţin 30 de zile pentru depunerea intimpinarii, iar în pricinile urgente, cel puţin 5 zile.
    (6) Dacă pârâtul locuieşte în străinătate, preşedintele va putea soroci un termen mai îndelungat.
    Art. 114 alin. (1) este reprodus astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenta nr. 59/2001 publicată în M.Of. nr. 217 din 27 aprilie 2001. În reglementare art. 114 alin. (1) avea următorul conţinut: "Preşedintele, îndată ce primeşte cererea de chemare în judecata şi constata plata timbrului, a taxei de procedura şi a impozitului proporţional, va soroci ziua înfăţişării şi va cita părţile înaintea instanţei, în şedinţa. Preşedintele va putea soroci o anumită ora pentru judecarea pricinii."
    Alin. 4 al art. 114 a fost introdus prin art. 1 pct. 8 al Ordonanţa de urgenta nr. 59/2001 publicată în M. Of. nr. 217 din 27 aprilie 2001."

    Articolul 114^1*)

    (1) Preşedintele, de îndată ce constata ca sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecata, fixează termenul de judecată pe care, sub semnatura, îl da în cunoştinţa reclamantului prezent sau reprezentantului acestuia. Celelalte părţi vor fi citate potrivit legii.
    (2) Preşedintele va dispune în acelaşi timp să se comunice pârâtului, o dată cu citaţia, copii de pe cerere şi de pe înscrisuri, punându-i-se în vedere obligaţia de a depune la dosar intimpinare cel mai tirziu cu 5 zile înainte de termenul stabilit pentru judecata.
    (3) Termenul de judecată va fi stabilit astfel încât de la data primirii citaţiei pârâtul să aibă la dispoziţie cel puţin 15 de zile pentru a-şi pregati apărarea, iar în procesele urgente, cel puţin 5 zile.**)
    (4) Dacă pârâtul locuieşte în străinătate, preşedintele va putea fixa un termen mai îndelungat. Prin citaţie pârâtul va fi informat ca are obligaţia de a-şi alege domiciliul în România, unde urmează sa i se facă toate comunicările privind procesul. În cazul în care pârâtul nu se conformează acestei obligaţii, comunicările se vor face prin scrisoare recomandată, recipisa de predare la posta română a scrisorii, în cuprinsul căreia vor fi menţionate actele ce se expediază, ţinând loc de dovada de îndeplinire a procedurii.
    (5) Sub rezerva dezbaterii la prima zi de înfăţişare, preşedintele, cu ocazia fixării termenului prevăzut la alin. 1, dacă s-a solicitat prin cerere, va putea dispune citarea pârâtului la interogatoriu, precum şi orice alte măsuri pentru administrarea probelor.
    (6) De asemenea, în condiţiile legii, preşedintele va putea incuviinta, prin încheiere executorie, măsuri asiguratorii, precum şi măsuri pentru asigurarea dovezilor ori pentru constatarea unei situaţii de fapt.
    ------------
    *) Art. 114^1 a fost introdus prin art. 1 pct. 43 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000.
    **) Alin. 3 al art. 114^1 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 9 al Ordonanţa de urgenta nr. 59/2001 publicată în M. Of. nr. 217 din 27 aprilie 2001. În vechea reglementare alin. (3) al art. 114^1 avea următorul conţinut:"(3) Termenul de judecată va fi stabilit astfel încât de la data primirii citaţiei pârâtul să aibă la dispoziţie cel puţin 30 de zile pentru a-şi pregati apărarea, iar în procesele urgente, cel puţin 5 zile."


    Secţiunea a III-a

    Întâmpinarea

    Articolul 115

    Intimpinarea va cuprinde:
    1. excepţiile de procedura ce pârâtul ridica la cererea reclamantului;
    2. răspunsul la toate capetele de fapt şi de drept ale cererii;
    3. dovezile cu care se apara împotriva fiecărui capăt de cerere; când va cere dovada cu martori, pârâtul va arata numele şi locuinta lor;
    4. semnatura.


    Articolul 116

    (1) La intimpinare se vor ataşa atitea copii de pe intimpinare citi reclamanţi sunt; de asemenea se va alătură acelaşi număr de copii certificate de pe înscrisurile pe care se sprijină, mai mult un rind de copii pentru instanţa.
    (2) Dacă mai mulţi reclamanţi au un singur reprezentant, sau un reclamant sta în judecata în mai multe calităţi juridice, se va depune la dosar pentru aceste părţi cîte o singura copie.


    Articolul 117

    Când sunt mai mulţi piriti, ei pot răspunde toţi împreună sau numai o parte din ei, printr-o singura intimpinare.


    Articolul 118

    (1) Intimpinarea este obligatorie, afară de cazurile în care legea prevede în mod expres altfel.
    (2) Nedepunerea intimpinarii în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afară celor de ordine publică.
    (3) În cazul în care pârâtul nu este reprezentat sau asistat de avocat, preşedintele îi va pune în vedere, la prima zi de înfăţişare, sa arate excepţiile, dovezile şi toate mijloacele sale de apărare despre care se va face vorbire în încheierea de şedinţa; instanţa va acorda, la cerere, un termen pentru pregătirea apărării şi depunerea intimpinarii.*)
    ----------
    *) Art. 118 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 44 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, art. 118 avea următorul conţinut: "Art. 118. Depunerea intimpinarii nu este obligatorie. În cazul în care nu s-a depus intimpinare, preşedintele îi va pune în vedere pârâtului, la prima zi de înfăţişare, sa arate excepţiile, dovezile şi toate mijloacele sale de apărare, despre care se va face vorbire în încheierea de şedinţa."


    Secţiunea a IV-a Cererea reconvenţională


    Articolul 119

    (1) Dacă pârâtul are pretenţii în legătură cu cererea reclamantului, el poate să facă cerere reconvenţională.*)
    (2)Cererea trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute pentru cererea de chemare în judecata.
    (3) Cererea reconvenţională se depune odată cu intimpinarea sau, dacă pârâtul nu este obligat la intimpinare, cel mai tirziu în prima zi de înfăţişare.
    (4) Când reclamantul şi-a modificat cererea de chemare în judecata, cererea reconvenţională se va depune cel mai tirziu până la termenul ce se va incuviinta pârâtului, spre acest sfârşit.
    ----------
    *) Alin. 1 al art. 119 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 10 al Ordonanţa de urgenta nr. 59/2001 publicată în M. Of. nr. 217 din 27 aprilie 2001. În vechea reglementare, art. 118 avea următorul conţinut: "(1) Dacă pârâtul are pretenţii în legătură cu cererea sau cu mijloacele sale de apărare ale reclamantului, el poate să facă cerere reconvenţională."


    Articolul 120

    (1) Cererea reconvenţională se judeca odată cu cererea principala.
    (2) Când, însă, numai cererea principala este în stare de a fi judecata, instanţa o poate judeca deosebit.


    Secţiunea a V-a Plîngerea


    Articolul 120^1 - 120^2

    Abrogate

    ----------
    Art. 120^1 şi art. 120^2 au fost abrogate prin art. 6 din Legea nr. 59/1993 publicată în MONITORUL OFICIAL NR. 177 din 26 iulie 1993.


    Capitolul 2 Şedinţele şi poliţia lor


    Articolul 121

    (1) Şedinţele vor fi publice, afară de cazurile când legea dispune altfel.
    (2) Instanţa poate să dispună ca dezbaterile să se facă în şedinţa secreta, dacă dezbaterea publică ar putea vătăma ordinea sau moralitatea publică sau pe părţi. În acest caz, părţile vor putea fi însoţite, în afară de apărătorii lor, de cel mult două persoane desemnate de ele.
    (3) Hotărârea se pronunţa întotdeauna în şedinţa publică.


    Articolul 122

    (1) Preşedintele exercită poliţia şedinţei, putind lua măsuri pentru păstrarea ordinii şi bunei-cuviinţe.
    (2) Dacă nu este loc în sala de şedinţa, preşedintele poate inlatura pe cei ce ar veni mai tirziu sau pe cei ce depăşesc numărul locurilor.
    (3) Nimeni nu poate fi lăsat să între cu arme în sala de şedinţa, afară numai dacă le poarta în vederea serviciului ce îndeplineşte în faţa instanţei.
    (4) Acei care iau parte la şedinţa sunt obligaţi să aibă o purtare cuviincioasă. Acel ce vorbeşte instanţei trebuie să stea în picioare. Preşedintele poate incuviinta excepţii de la aceasta îndatorire.
    (5) Pot fi îndepărtaţi din sala cei nevărstnici şi persoanele care s-ar infatisa într-o ţinuta necuviincioasă.
    (6) Preşedintele poate chema la ordine orice persoană care tulbura mersul dezbaterilor. Dacă aceasta chemare rămâne fără rezultat, el poate obliga pe tulburător sa părăsească sala şi la nevoie va da ordin să fie scos din sala.
    (7) Dacă în cursul şedinţei se săvârşeşte o faptă penală, se aplică dispoziţiile din Codul de procedură penală.*)
    (8) Preşedintele poate să ordone îndepărtarea tuturor persoanelor din sala, dacă altfel nu se poate păstra ordinea.
    ----------
    *) Alin. (7) al art. 122 a fost introdus prin art. 1 pct. 45 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000, fostul alin. (7) devenind alin. (8).


    Articolul 123

    (1) Dacă printre cei îndepărtaţi din sala ar fi vreuna din părţi, înainte de închiderea dezbaterilor, aceasta va fi chemată în sala şi, sub pedeapsa de nulitate, i se vor pune în vedere toate faptele de căpetenie petrecute în lipsa sa, precum şi declaraţiile celor ascultaţi.
    (2) Dispoziţia de mai sus nu se aplică în cazul când partea îndepărtată din şedinţa a fost asistată de un avocat, care a rămas mai departe în sala.


    Articolul 124

    Dispoziţiile de mai sus se aplică în toate locurile unde judecătorii sunt chemaţi să-şi îndeplinească funcţiunile lor.


    Capitolul 3 Judecata


    Secţiunea I Înfăţişări şi dezbateri


    Articolul 125

    (1) Preşedintele va dispune să se întocmească pentru fiecare şedinţa o lista de pricinile sorocite să se judece în acea zi şi care va fi afişată la usa sălii de şedinţa cu cel puţin o ora înainte de începerea şedinţei.
    (2) Pricinile declarate urgente şi cele rămase în divergenta se vor judeca înaintea celorlalte.
    (3) Părţile pot cere schimbarea rindului, dacă împricinaţii având pricini sorocite înaintea lor nu se împotrivesc.


    Articolul 126

    Părţile pot cere instanţei, la începutul şedinţei, amînarea pricinilor care nu sunt în stare de judecată, dacă aceste cereri nu provoacă dezbateri. Aceasta amînare se poate face şi de un singur judecător.


    Articolul 127

    Pricinile se dezbat verbal, dacă legea nu dispune altfel.


    Articolul 128

    (1) Preşedintele deschide, suspenda şi ridica şedinţa.
    (2) Preşedintele va da cuvintul mai întâi reclamantului şi în urma pârâtului.
    (3) În caz de trebuinta, preşedintele poate da cuvintul de mai multe ori, putindu-l margini în timp de fiecare data.


    Articolul 129

    (1) Părţile au îndatorirea ca, în condiţiile legii, sa urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligaţia sa îndeplinească actele de procedura în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi exercite drepturile procedurale conform dispoziţiilor art. 723 alin. 1, precum şi să-şi probeze pretenţiile şi apărările.
    (2) Judecătorul, în tot cursul procesului, conduce desfăşurarea acestuia, veghează la respectarea dispoziţiilor legale şi are puterea de a fixa termenele şi de a ordonă măsurile necesare judecării cererii. De asemenea, el are îndatorirea să facă respectate şi să respecte el însuşi principiul contradictorialităţii şi celelalte principii ale procesului civil.
    (3) În cazul în care părţile nu sunt asistate sau reprezentate de avocat sau de mandatarii prevăzuţi la art. 68 alin. 5, judecătorul le va da îndrumări cu privire la drepturile şi obligaţiile ce le revin în proces.
    (4) Cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invoca în susţinerea pretenţiilor şi apararilor lor, judecătorul este în drept să le ceara acestora să prezinte explicaţii, oral sau în scris, precum şi sa pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare.
    (5) Judecătorii au îndatorirea sa stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greseala privind aflarea adevărului în cauza, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corecta a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Ei vor putea ordonă administrarea probelor pe care le considera necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.
    (6) În toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecaţii.*)
    -----------
    *) Art. 129 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 46 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M.Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, art. 129 avea următorul conţinutul: "Art. 129. (1) Preşedintele este în drept sa pună întrebări părţilor sau sa pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt sau de drept care duc la dezlegarea pricinii, chiar dacă nu sunt cuprinse în cerere sau în intimpinare.
    (2) El va putea ordonă dovezile pe care le va găsi de cuviinţă, chiar dacă părţile se împotrivesc."


    Articolul 130

    Judecătorii sau părţile pot pune întrebări martorilor sau experţilor numai prin mijlocirea preşedintelui, care poate însă incuviinta ca aceştia sa pună întrebările direct.*)
    -----------
    *) Art. 130 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 47 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, art. 130 avea următorul conţinut: "Art. 130. (1) Judecătorii sau părţile pot pune întrebări martorilor sau experţilor numai prin mijlocirea preşedintelui, care poate incuviinta ca aceştia sa pună întrebările direct.
    (2) Judecătorii sunt datori sa stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a descoperi adevărul şi pentru a preveni orice greseala în cunoaşterea faptelor; ei vor da părţilor ajutor activ în ocrotirea drepturilor şi intereselor lor.
    (3) Ei vor hotărî numai asupra celor ce formează obiectul pricinii supuse judecaţii."


    Articolul 131

    (1) În faţa primei instanţe judecătorii au datoria de a incerca împăcarea părţilor. În acest scop ei pot solicita înfăţişarea personală a părţilor, chiar dacă acestea sunt reprezentate.
    (2) Dacă părţile se împacă, judecătorul va constata condiţiile împăcării în cuprinsul hotărârii pe care o va da. Dispoziţiile art. 273 sunt aplicabile.*)
    -----------
    *) Art. 131 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 48 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, art. 131 avea următorul conţinut: "Art. 131. (1) La judecătorii, judecătorul, înainte de intrarea în dezbateri, va incerca împăcarea părţilor.
    (2) Dacă părţile se împacă, judecătorul va constata condiţiile împăcării în cuprinsul hotărârii pe care o va da."


    Articolul 132

    (1) La prima zi de înfăţişare instanţa va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii precum şi pentru a propune noi dovezi. În acest caz, instanţa dispune amînarea pricinii şi comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea facerii intimpinarii.
    (2) Cererea nu se socoteşte modificată şi nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de şedinţa declaraţiile verbale făcute în instanţa:
    1. când se îndreaptă greşelile materiale din cuprinsul cererii;
    2. când reclamantul măreşte sau micşorează câtimea obiectului cererii;
    3. când cere valoarea obiectului pierdut sau pierit;
    4. când înlocuieşte cererea în constatare printr-o cerere pentru realizarea dreptului sau dimpotriva, în cazul în care cererea în constatare poate fi primită.
    (3) Reclamantul va putea cere un termen pentru a depune intimpinare la cererea reconvenţională şi a propune dovezile în apărare.


    Articolul 133

    (1) Cererea de chemare în judecata care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnatura, va fi declarata nulă.
    (2) Lipsa semnăturii se poate totuşi împlini în tot cursul judecaţii. Dacă pârâtul invoca lipsa de semnatura, reclamantul va trebui să semneze cel mai tirziu la prima zi de înfăţişare următoare, iar când este prezent în instanţa, în chiar şedinţa în care a fost invocată nulitatea.


    Articolul 134

    Este socotită ca prima zi de înfăţişare aceea în care părţile, legal citate, pot pune concluzii.


    Articolul 135

    Cererea reconvenţională şi introducerea unei alte persoane în judecata, care nu se vor fi făcut înăuntrul termenului prevăzut de lege, se vor judeca deosebit, afară de cazul când amindoua părţile consimt să se judece împreună.


    Articolul 136

    Excepţiile de procedura care nu au fost propuse în condiţiile art. 115 şi 132 nu vor mai putea fi invocate în cursul judecaţii, afară de cele de ordine publică.


    Articolul 137

    (1) Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedura, precum şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
    (2) Excepţiile nu vor putea fi unite cu fondul decît dacă pentru judecarea lor este nevoie să se administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii.


    Articolul 138

    (1) Dovezile care nu au fost cerute în condiţiile art. 112, 115 şi 132 nu vor mai putea fi invocate în cursul instanţei, afară de cazurile:
    1. abrogat;*)
    2. când nevoia dovezii ar reieşi din dezbateri şi partea nu o putea prevedea;
    3. când administrarea dovezii nu pricinuieşte amînarea judecaţii;
    4. când dovada nu a fost cerută în condiţiile legii, din pricina neştiinţei sau lipsei de pregătire a părţii, care nu a fost asistată sau reprezentată de avocat.**)
    (2) În cazurile prevăzute la pct. 2 şi 4, partea adversa are dreptul la contraproba numai asupra aceluiaşi aspect.***)
    (3) În cazul aminarii, partea este obligată, sub pedeapsa decăderii, să depună, cu cel puţin 5 zile înainte de termenul sorocit pentru judecata, copii certificate de pe înscrisurile invocate.
    ----------
    *) Pct. 1 al alin. (1) al art. 138 a fost abrogat prin Decretul nr. 208 din 12 august 1950.
    **) Pct. 4 al. alin.(1) al at. 138 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 49 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, pct. 4 al alin. (1) al art. 138 avea următorul conţinut: "4. când dovada nu a fost cerută în condiţiile articolelor mai sus-arătate din pricina neştiinţei şi lipsei de pregătire a părţii."
    ***) Alin. (2) al art. 138 a fost introdus prin art. 1 pct. 50 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000, fostul alin. (2) devenind alin. (3).


    Articolul 139

    (1) Partea care a depus un înscris în copie certificată este datoare să aibă asupra sa la şedinţa originalul înscrisului sau sa-l depună mai înainte în păstrarea grefei, sub pedeapsa de a nu se tine seama de înscris.
    (2) Dacă partea potrivnica nu poate să-şi dea seama de exactitatea copiei faţa cu originalul înfăţişat în şedinţa, judecătorul va putea acorda un termen scurt, obligind partea să depună originalul în păstrarea grefei.


    Articolul 140

    (1) Înscrisurile depuse de părţi rămân dobîndite judecaţii şi nu se mai pot retrage fără învoirea părţii potrivnice.
    (2) Înscrisurile depuse în original nu vor putea fi retrase decît după ce se vor lasă copii legalizate de grefa instanţei, la care s-a făcut depunerea.


    Articolul 141

    (1) Când se tăgăduieşte exactitatea traducerii în limba română sau a scrierii cu litere latine, facuta de parte, instanţa poate dispune ca traducerea sau scrierea cu litere latine să se facă de un traducător autorizat sau, în lipsa, de o persoană de încredere, în care caz se vor aplica dispoziţiile privitoare la experţii.
    (2) Pârâtul va face aceasta cerere prin intimpinare, iar reclamantul la primul termen de înfăţişare.


    Articolul 142

    (1) Dacă partea sau martorul nu cunoaşte limba română, se va folosi un traducător autorizat sau, în lipsa, o persoană de încredere, în care caz se vor aplica dispoziţiile privitoare la experţi.
    (2) Judecătorul poate îndeplini funcţiunea de traducător fără a depune jurămînt.


    Articolul 143

    Când cel ce urmează a fi ascultat este mut sau surd şi nu poate fi înţeles, va fi pus sa scrie răspunsul. Dacă nu ştie sa scrie, se va folosi un tălmaci, aplicindu-se dispoziţiile privitoare la experţii.


    Articolul 144

    Când cel obligat să semneze declaraţiile făcute nu vrea sau nu poate să semneze, se va face arătare în actul de procedura.


    Articolul 144^1

    În cazurile în care potrivit prevederilor Codului familiei, instanţa de judecată urmează a asculta un copil minor, ascultarea se va face în camera de consiliu. Dacă, faţă de împrejurările cauzei, instanţa găseşte potrivit, ea va asculta copilul minor fără ca părţile sau alte persoane să fie de faţa.


    Articolul 145

    Dezbaterile în continuare vor fi sorocite în şedinţe deosebite, chiar în afară orelor statornicite pentru judecarea pricinilor.


    Articolul 146

    Părţile vor putea fi îndatorate, după închiderea dezbaterilor, să depună concluzii scrise sau prescurtări scrise, semnate de ele, a susţinerilor lor verbale. Părţile vor putea depune concluzii sau prescurtări chiar fără să fie obligate. Ele vor fi înregistrate.


    Articolul 147

    Dezbaterile urmate în şedinţa se vor trece în încheierea de şedinţa, care va fi semnată de judecători şi de grefier.


    Articolul 148

    (1) La cerere, grefa va elibera copii de pe încheierea de şedinţa, de pe hotărâre sau dispozitiv sau de pe celelalte înscrisuri aflate la dosar.
    (2) Copiile de pe încheieri, dispozitiv sau hotărâri se vor putea elibera numai după ce acestea au fost semnate de toţi judecătorii, sub pedeapsa pentru grefieri de a fi urmăriţi ca falsificatori.
    (3) În cazul când dezbaterile s-au urmat în şedinţa secreta, alte persoane decît părţile nu pot dobîndi copii de pe încheieri, expertize sau declarării de martori decît cu încuviinţarea preşedintelui.


    Articolul 149

    Instanţa va incuviinta stenografierea dezbaterilor, în total sau în parte, la cererea părţii. În acest caz se vor aplica dispoziţiile privitoare la experţi.


    Articolul 150

    Când instanţa se va socoti lămurită, preşedintele va declara dezbaterile închise.


    Articolul 151

    Pricina poate fi repusă pe rol, dacă instanţa găseşte necesare noi lămuriri.


    Articolul 152

    Dacă, la orice termen sorocit pentru judecata, se înfăţişează numai una din părţi, instanţa, după ce va cerceta toate lucrările din dosar şi va asculta susţinerile părţii, se va pronunţa pe temeiul dovezilor administrate, putind primi excepţiile şi apărările părţii care lipseşte.


    Articolul 153

    (1) Partea care a depus cererea personal sau prin mandatar şi a luat termenul în cunoştinţa, precum şi partea care a fost prezenta la o înfăţişare, ea însăşi sau prin mandatar, chiar neîmputernicit cu dreptul de a cunoaşte termenul, nu va fi citata în tot cursul judecării la acea instanţa, prezumându-se ca ea cunoaşte termenele ulterioare.
    (2) Aceasta dispoziţie nu se aplică:
    1. în cazul redeschiderii judecaţii după ce a fost suspendată;
    2. în cazul stabilirii unui termen pentru chemarea la interogatoriu;
    3. în cazul când procesul se repune pe rol;
    4. în cazul militarilor în termen şi al detinutilor.*)
    (3) Termenul luat în cunoştinţa sau pentru care au fost trimise citaţiile nu poate fi preschimbat decât pentru motive temeinice şi cu citarea părţilor. Citarea acestora se face în termen scurt, în camera de consiliu. Soluţionarea cererii de preschimbare a termenului este de competenţa preşedintelui instanţei, a vicepreşedintelui instanţei, a preşedintelui de secţie ori a judecătorului care îl înlocuieşte. În cursul judecării procesului cererea de preschimbare a termenului se soluţionează de către completul de judecată.**)
    -----------
    *) Art. 153 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 51 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, art. 153 avea următorul conţinut: "Art. 153. (1) Partea care a fost prezenta la înfăţişare, ea însăşi sau prin mandatar, chiar neîmputernicit cu dreptul de a cunoaşte termenul, nu va fi citata în tot cursul instanţei, fiind presupusa ca cunoaşte termenele următoare.
    (2) Aceasta dispoziţie nu se aplică:
    1. în cazul redeschiderii judecaţii după ce a fost suspendată sau amînată fără termen;
    2. în cazul sorocirii unui termen pentru chemarea la interogator sau jurămînt;
    3. în cazul când pricina se repune pe rol.
    (4) Cererea se judeca în camera de consiliu.
    **) Alin. (3) al art. 153 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 11 al Ordonanţa de urgenta nr. 59/2001 publicată în M. Of. nr. 217 din 27 aprilie 2001. În vechea reglementare, alin. (3) al art. 153 avea următorul conţinut: "Termenul luat în cunoştinţa sau pentru care au fost trimise citaţiile nu poate fi preschimbat, decît după citarea părţilor şi pentru motive temeinice."


    Articolul 154

    Abrogat.*)
    ------------
    *) Art. 154 a fost abrogat prin art. 1 pct. 52 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, art. 154 avea următorul conţinut: "Art. 154. (1) Partea care în orice chip a pricinuit amînarea judecaţii va fi obligată, la cererea părţii potrivnice, să-i plătească o despăgubire pentru paguba pricinuită prin amînare.
    (2) Instanţa hotărăşte, după ascultarea părţilor, printr-o încheiere irevocabilă.
    (3) Despăgubirea nu se înapoiază, chiar dacă partea care a dobândit-o cade în pretenţiile sale.
    (4) Dacă încheierea nu a fost executată în timpul judecaţii, partea va putea cere ca despăgubirea să fie ţinuta în seama la pronunţarea hotărârii.


    Articolul 155

    (1) Amînarea judecaţii în temeiul învoielii părţilor nu se poate incuviinta decît o singură dată în cursul instanţei.
    (2) După o asemenea amînare, judecata, dacă părţile nu stăruiesc, va fi suspendată şi nu va fi redeschisă decît după plata sumelor prevăzute de legea timbrului pentru redeschiderea pricinilor.
    (3) Instanţa este obligată sa cerceteze dacă amînarea cerută de amindoua părţile pentru un motiv anumit nu tinde la o amînare prin învoiala părţilor; este socotită ca atare cererea de amînare la care cealaltă parte s-ar putea împotrivi.


    Articolul 155^1

    (1) Când constata ca desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina părţii reclamante, prin neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege ori stabilite la primirea cererii de chemare în judecata sau în cursul judecaţii, instanţa poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligaţii nu au fost respectate. Dispoziţiile art. 108^3 sunt aplicabile.
    (2) La cererea părţii, judecata va fi reluată dacă obligaţiile la care se referă alin. (1) au fost îndeplinite şi, potrivit legii, aceasta poate continua. Dispoziţiile art. 155 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.*)
    -----------
    *) Art. 155^1 a fost introdus prin art. 1 pct. 53 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000.
    Alin. 2 al art. 155^1 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 12 al Ordonanţa de urgenta nr. 59/2001 publicată în M. Of. nr. 217 din 27 aprilie 2001. În vechea reglementare, alin. (2) al art. 155^1 avea următorul conţinut: : "(2) La cererea părţii, judecata va fi reluată dacă obligaţiile la care se referă alin. (1) au fost îndeplinite şi, potrivit legii, aceasta poate continua."


    Articolul 156

    (1) Instanţa va putea da un singur termen pentru lipsa de apărare, temeinic motivată.
    (2) Când instanţa refuza amînarea judecaţii pentru acest motiv, va amina, la cererea părţii, pronunţarea în vederea depunerii de concluzii scrise.


    Articolul 157

    Pricinile în care procedura este îndeplinită şi care nu se pot judeca din lipsa de timp vor fi aminate, la cererea uneia din părţi, la un termen scurt pentru când părţile nu se vor mai cita. Aceste pricini vor fi judecate cu precădere.


    Secţiunea a II-a

    Excepţiile de procedura şi excepţia puterii de lucru judecat

    Articolul 158

    (1) Când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, ea este obligată sa stabilească instanţa competenţa ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicţională competent.
    (2) Dacă instanţa se declara competenţa, va trece la judecarea pricinii, cel nemulţumit putind să facă, potrivit legii, apel sau recurs după darea hotărârii asupra fondului.
    (3) Dacă instanţa se declara necompetentă, împotriva hotărârii se poate exercita recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Dosarul va fi trimis instanţei competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicţională competent, de îndată ce hotărârea de declinare a competentei a devenit irevocabilă.*)
    (4) Trimiterea dosarului după caz, instanţei competente sau altui organ cu activitate jurisdicţională competent, nu este împiedicată de exercitarea caii de atac de către partea care a obţinut declararea necompetentei.
    (5) Dacă necompetentă nu este de ordine publică, partea care a făcut cererea la o instanţa necompetentă nu va putea cere declararea necompetentei.
    ----------
    *) Alin. (3) al art. 158 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 54 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, alin. (3) al art. 158 avea următorul conţinut: "(3) Dacă instanţa se declara necompetentă, ea va trimite dosarul instanţei competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicţională competent, de îndată ce hotărârea a devenit irevocabilă. Termenul pentru exercitarea caii de atac curge de la pronunţare."


    Articolul 159

    Necompetentă este de ordine publică:
    1. când pricina nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti;
    2. când pricina este de competenţa unei instanţe de alt grad;
    3. când pricina este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot inlatura;


    Articolul 160

    În cazul declarării necompetentei, dovezile administrate în instanţa necompetentă rămân câştigate judecaţii şi instanţa competenţa nu va dispune refacerea lor decît pentru motive temeinice.


    Articolul 161

    (1) Când instanţa constata lipsa capacităţii de exerciţiu a drepturilor procedurale a părţii sau când reprezentantul părţii nu face dovada calităţii sale, se poate da un termen pentru împlinirea acestor lipsuri.
    (2) Dacă lipsurile nu se împlinesc, instanţa va anula cererea.


    Articolul 162

    Excepţiile de procedura de ordine publică pot fi ridicate înaintea instanţei de recurs numai când nu este nevoie de o verificare a împrejurărilor de fapt în afară dosarului.


    Articolul 163

    (1) Nimeni nu poate fi chemat în judecata pentru aceeaşi cauza, acelaşi obiect şi de aceeaşi parte înaintea mai multor instanţe.
    (2) Aceasta excepţie se va putea ridica de părţi sau de judecător în orice stare a pricinii în faţa instanţelor de fond.
    (3) Dacă excepţia este primită, dosarul se va trimite instanţei care a fost mai întâi investită, iar în cazul când pricinile se afla în judecata unor instanţe de grade deosebite la instanţa cu grad mai înalt.


    Articolul 164

    (1) Părţile vor putea cere întrunirea mai multor pricini ce se afla înaintea aceleaşi instanţe sau instanţe deosebite, de acelaşi grad, în care sunt aceleaşi părţi sau chiar împreună cu alte părţi şi al căror obiect şi cauza au între dinsele o strinsa legătură.
    (2) Întrunirea poate fi facuta de judecător chiar dacă părţile nu au cerut-o.
    (3) Dosarul va fi trimis instanţei mai întâi investită, afară numai dacă amindoua părţile cer trimiterea lui la una din celelalte instanţe.
    (4) Când una din pricini este de competenţa unei instanţe, şi părţile nu o pot inlatura, întrunirea se va face la acea instanţa.


    Articolul 165

    În orice stare a judecaţii se pot despărţi pricinile întrunite, dacă instanţa socoteşte ca numai una din ele este în stare de a fi judecata.


    Articolul 166

    Excepţia puterii lucrului judecat se poate ridica, de părţi sau de judecător, chiar înaintea instanţelor de recurs.


    Secţiunea a III-a

    Administrarea dovezilor
    § 1. Dispoziţii generale

    Articolul 167

    (1) Dovezile se pot incuviinta numai dacă instanţa socoteşte ca ele pot sa aducă dezlegarea pricinii, afară de cazul când ar fi primejdie ca ele să se piardă prin întârziere.
    (2) Ele vor fi administrate înainte de începerea dezbaterilor asupra fondului.
    (3) Dovada şi dovada contrarie vor fi administrate pe cît cu putinta în acelaşi timp.
    (4) Când dovada cu martori a fost încuviinţată în condiţiile art. 138, dovada contrară va fi cerută sub pedeapsa decăderii în aceeaşi şedinţa, dacă amindoua părţile sunt de faţa.
    (5) Partea lipsa la încuviinţarea dovezii este obligată sa ceara dovada contrarie la şedinţa următoare, iar în caz de împiedicare, la prima zi când se înfăţişează.


    Articolul 168

    (1) Încheierea prin care se încuviinţează dovezile va arata faptele ce vor trebui dovedite, precum şi mijloacele de dovada încuviinţate pentru dovedirea lor.
    (2) Administrarea dovezilor se va face în ordinea statornicită de instanţa.
    (3) Când o parte renunţa la dovezile ce a propus, cealaltă parte poate să şi le însuşească.


    Articolul 169

    (1) Administrarea probelor se face în faţa instanţei de judecată, dacă legea nu dispune astfel.*)
    Alin. (2) -(3). Abrogate.**)
    (4) Când administrarea dovezilor urmează să se facă în alta localitate, ea se va îndeplini, prin delegaţie, de către o instanţa de acelaşi grad sau chiar mai mica în grad, dacă în acea localitate nu exista o instanţa de acelaşi grad. Dacă felul dovezii îngăduie şi părţile se învoiesc, instanţa care administrează dovada poate fi scutită de citarea părţilor.
    ----------
    *) Alin. (1) al art. 169 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 55 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, alin.(1) al art. 169 avea următorul conţinut: "(1) Administrarea dovezilor se face în faţa instanţei de judecată".
    **) Alin. (2) şi (3) ale art. 169 au fost abrogate prin decretul nr. 38 din 16 februarie 1969.


    Articolul 170

    (1) Când s-a încuviinţat o cercetare locală, expertiza sau dovada cu martori, partea care a propus-o este obligată ca, în termen de 5 zile de la încuviinţare, să depună suma statornicită de instanţa pentru cheltuielile de cercetare, drumul şi despăgubirea martorilor sau plata expertului; recipisa se va depune la grefa instanţei.
    (2) Când s-au încuviinţat părţilor dovezi potrivit dispoziţiilor art. 138 pct. 2 şi 4, termenul de mai sus poate fi prelungit până 15 zile.
    (3) Neîndeplinirea acestor obligaţii atrage decăderea, pentru acea instanţa, din dovada încuviinţată.
    (4) Depunerea sumei se va putea însă face şi după împlinirea termenului, dacă prin aceasta nu se amina judecata.


    Articolul 171

    Partea decăzută din dreptul de a administra o dovadă va putea totuşi să se apere, discutând în fapt, şi în drept temeinicia susţinerilor şi a dovezilor părţii potrivnice.

    § 2. Dovada cu înscrisuri

    Articolul 172

    (1) Când partea invedereaza ca partea potrivnica deţine un înscris privitor la pricina, instanţa poate ordonă înfăţişarea lui.
    (2) Cererea de înfăţişare nu poate fi respinsă dacă înscrisul este comun părţilor sau dacă însăşi partea potrivnica s-a referit în judecata la înscris ori dacă, după lege, ea este obligată sa înfăţişeze înscrisul.


    Articolul 173

    Instanţa va respinge cererea de înfăţişare a înscrisului, în întregime sau în parte, în cazurile:
    1. când cuprinsul înscrisului priveşte chestiuni cu totul personale;
    2. când înfăţişarea înscrisului ar încalcă îndatorirea de a păstra secretul;
    3. când înfăţişarea ar atrage urmărirea penală împotriva părţii sau a unei alte persoane, ori ar expune-o dispreţului public.


    Articolul 174

    Dacă partea refuza sa răspundă la interogatoriul ce s-a propus în dovedirea deţinerii sau existenţei înscrisului, dacă reiese din dovezile administrate ca l-a ascuns sau l-a distrus sau dacă, după ce s-a dovedit deţinerea înscrisului, nu-l înfăţişează la cererea instanţei, aceasta va putea socoti ca dovedite pretenţiile părţii care a cerut înfăţişarea, cu privire la cuprinsul acelui înscris.


    Articolul 175

    (1) Dacă înscrisul se găseşte în păstrarea unei autorităţi sau a altei persoane, instanţa va dispune aducerea lui în termenul fixat în acest scop. Cel care deţine înscrisul este îndreptăţit sa refuze aducerea acestuia în cazurile prevăzute de art. 173.
    (2) Înfăţişarea şi aducerea înscrisului se fac pe cheltuiala părţii care a cerut dovada; suma de plată va fi stabilită prin încheiere irevocabilă.*)
    -----------
    *) Art. 175 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 56 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, art. 175 avea următorul conţinut: "Art. 175. (1) Dacă înscrisul se găseşte în păstrarea unei autorităţi, instanţa va lua măsuri pentru aducerea lui, putind pronunţa împotriva şefului autorităţii, în caz de refuz neîntemeiat, despăgubiri pentru fiecare zi de întârziere.
    (2) Dacă înscrisul este deţinut de o altă persoană, aceasta va putea fi citata ca martor, punându-i-se în vedere sa aducă înscrisul în instanţa, sub pedeapsa plăţii de despăgubiri pentru fiecare zi de întârziere. Aceasta este indreptatita sa refuze aducerea înscrisului în cazurile prevăzute de art. 173.
    (3) Înfăţişarea şi aducerea înscrisului se fac pe cheltuiala părţii care a cerut dovada; suma de plată va fi statornicită prin încheiere irevocabilă.


    Articolul 176

    (1) Instanţa nu va putea cere trimiterea cărţilor funciare şi a planurilor, a registrelor autorităţilor, precum şi a înscrisurilor originale depuse la instanţe sau notari publici.
    (2) Cercetarea acestor înscrisuri se va face, cu citarea părţilor, de un magistrat delegat sau, dacă înscrisul se găseşte în alta localitate, prin delegaţie, de către instanţa respectiva.

    § 3. Verificarea de scripte

    Articolul 177

    (1) Acela căruia i se opune un înscris sub semnatura privată este dator, fie sa recunoască, fie sa tăgăduiască scrisul ori semnatura.
    (2) Moştenitorii sau urmaşii în drepturi ai aceluia de la care se pretinde a fi înscrisul pot declara că nu cunosc scrisul sau semnatura acestuia.


    Articolul 178

    (1) Când una din părţi declara că nu recunoaşte fie scrisul, fie semnatura instanţa va pasi la verificarea înscrisului.
    (2) Spre acest sfârşit, preşedintele instanţei va obliga pe cel căruia i se atribuie scrierea sau semnatura sa scrie şi să semneze sub dictarea sa, părţi din înscris.
    (3) Refuzul de a scrie va putea fi socotit ca o recunoaştere a scrisului.


    Articolul 179

    (1) Dacă instanţa, după verificarea înscrisului cu scrisul sau semnatura facuta în faţa ei sau cu alte înscrisuri, nu este lămurită, va dispune ca verificarea să se facă prin expert, obligind părţile să depună de îndată înscrisuri pentru verificare.
    (3) Se primesc ca atare:
    1. înscrisurile autentice;
    2. înscrisurile private, netăgăduite de părţi;
    3. partea din înscris netăgăduită;
    4. scrisul sau semnatura facuta înaintea instanţei;
    (4) Înscrisurile depuse pentru verificare vor fi semnate de preşedinte, grefier şi părţi.
    (5) Părţile iau cunoştinţa de înscrisuri în şedinţa.


    Articolul 180

    (1) Dacă una din părţi declara ca scrisul sau semnatura este falsa şi cealaltă parte nu este de faţa, instanţa va dispune înfăţişarea părţilor în persoana, la alt termen, când partea care a invocat înscrisul va arata mijloacele sale de apărare şi va depune înscrisul pentru verificare.
    (2) Părţile pot fi reprezentate şi prin mandatari cu procura specială, dacă dovedesc o împiedicare bine intemeiata.


    Articolul 181

    (1) Preşedintele va constata, prin proces-verbal, starea materială a înscrisului defăimat, dacă exista pe el ştersături, adăugiri sau îndreptări, apoi îl va semna, spre neschimbare şi-l va incredinta grefei, după ce va fi semnat de grefier şi de părţi.
    (2) Dacă părţile nu vor sau nu pot să semneze, se va face arătare în procesul-verbal.


    Articolul 182

    (1) La ziua sorocită, preşedintele întreabă partea care a înfăţişat înscrisul dacă înţelege să se folosească de el.
    (2) Dacă partea lipseşte, nu voieşte sa răspundă sau declara că nu se mai foloseşte de înscris, acesta va fi înlăturat.
    (3) Dacă partea care a defăimat înscrisul ca fals lipseşte sau nu voieşte sa răspundă sau nu stăruie în declaraţie, înscrisul va fi socotit ca recunoscut.


    Articolul 183

    Dacă partea care defaima înscrisul ca fals arata pe autorul sau complicele falsului, instanţa poate suspenda judecata pricinii, înaintând înscrisul procurorului împreună cu procesul-verbal ce se va încheia.


    Articolul 184

    Când nu este caz de judecată penală, sau dacă acţiunea publică s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de instanţa civilă, prin orice mijloace de dovada.


    Articolul 185

    Abrogat. *)
    ----------
    *) Art. 185 a fost abrogat prin art. 1 pct. 57 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, art. 185 avea următorul conţinut: "Art. 185. Cel care a cerut o verificare de scripte va putea fi condamnat la o amenda de 3000 lei până la 10000 lei şi la despăgubiri, dacă se dovedeşte ca înscrisul a fost scris de el."

    § 4. Dovada cu martori

    Articolul 186

    (1) Când instanţa a încuviinţat dovada cu martori, ea va dispune ascultarea acelora care au fost propuşi prin cerere şi intimpinare.
    (2) În cazurile prevăzute de art. 138 pct. 2 şi 4, lista martorilor se va depune, sub pedeapsa decăderii, în termen de 5 zile de la încuviinţare.
    (3) Înlocuirea martorilor nu se va incuviinta decît în caz de moarte, dispariţie sau motive bine întemeiate, în care caz, lista se va depune în termenul şi sub pedeapsa mai sus-arătate.
    (4) Decăderea din dovada cu martori pentru neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de art. 170 se acoperă dacă aceştia se înfăţişează la termenul sorocit pentru ascultarea lor.


    Articolul 187

    Instanţa va putea margini numărul martorilor propuşi.


    Articolul 188

    (1) Împotriva martorului care lipseşte la prima citare, instanţa poate emite mandat de aducere.*)
    (2) În pricinile urgente, se poate dispune aducerea martorilor cu mandat chiar la primul termen.
    (3) Dacă, după mandatul de aducere, martorul nu se înfăţişează, instanţa va putea pasi la judecata.
    (4) Instanţa poate incuviinta ascultarea martorului la locuinta sa, când acesta este împiedicat de a veni în instanţa.
    ---------
    *) Alin. (1) al art. 188 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 58 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000. În vechea reglementare, alin. (1) al art. 188 avea următorul conţinut: "(1) Împotriva martorului care lipseşte la prima citare, instanţa va da mandat de aducere, putind aplica, prin încheiere executorie, şi o amenda de la 500 lei la 3000 lei; amenda se va putea ridica pentru motive temeinice."


    Articolul 189

    Nu pot fi ascultaţi ca martori:
    1. rudele şi afinii până la gradul al treilea inclusiv;
    2. soţul, chiar despărţit;
    3. interzişii şi cei declaraţi de lege incapabili de a mărturisi;
    4. cei condamnaţi pentru jurămînt*) sau mărturie mincinoasă.
    (2) Părţile pot conveni, expres sau tacit, să fie ascultate ca martori şi persoanele prevăzute la alin. (1) punctele 1 şi 2.**)
    ----------
    *) A se vedea nota de la art. 31.
    **) Alin. (2) al art. 189 a fost introdus prin art. 1 pct. 59 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000.


    Articolul 190

    În pricinile privitoare la starea civilă sau divorţ se vor putea asculta rudele şi afinii mai sus-arătaţi, în afară de descendenţi.


    Articolul 191

    Sunt scutiţi de a fi martori:
    1. slujitorii cultelor, medicii, moaşele, farmaciştii, avocaţii, notarii publici şi orice alţi muncitori pe care legea îi obliga sa păstreze secretul cu privire la faptele încredinţate lor în exerciţiul îndeletnicirii;
    2. funcţionarii publici şi foştii funcţionari publici, asupra împrejurărilor secrete de care au avut cunoştinţa în aceasta calitate;
    3. cei care prin răspunsurile lor s-ar expune ei înşişi sau ar expune pe vreuna din persoanele arătate în art. 189 la punctele 1 şi 2 la o pedeapsă penală sau la dispreţul public.*)
    ----------
    *) Pct. 3 al alin. (1) al art. 191 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 60 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare , pct. 3 al alin. (1) al art. 191 avea următorul conţinut: "3. cei care prin răspunsurile lor s-ar expune ei înşişi sau ar expune pe vreuna din persoanele arătate în art. 189 la punctele 1 şi 2 la o pedeapsă penală sau la dispreţul public; în aceste cazuri, motivul de scutire va fi dovedit prin jurămînt. Persoanele arătate la punctele 1 şi 2, în afară de slujitorii cultelor, vor fi obligaţi să depună dacă au fost dezlegate de îndatorirea păstrării secretului de cel interesat sau autoritatea interesată la păstrarea lui."


    Articolul 192

    Preşedintele, înainte de a lua mărturia, va cere martorilor sa arate:
    1. numele, îndeletnicirea, locuinta şi vârsta;
    2. dacă este ruda sau afin cu una din părţi şi în ce grad;
    3. dacă se afla în serviciul uneia din părţi;
    4. dacă este în judecata, în duşmănie sau în legături de interes cu vreuna din părţi.


    Articolul 193

    (1) Înainte de a fi ascultat, martorul depune următorul jurămînt: "Jur ca voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu. Asa să-mi ajute Dumnezeu!"
    (2) În timpul depunerii jurământului, martorul tine mana pe cruce sau pe biblie.
    (3) Referirea la divinitate din formula jurământului se schimba potrivit credinţei religioase a martorului.
    (4) Martorului de alta religie decît cea creştină nu îi sunt aplicabile prevederile alin. 2.
    (5) Martorul fără confesiune va depune următorul jurămînt: "Jur pe onoare şi constiinta ca voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu".
    (6) Martorii care din motive de constiinta sau confesiune nu depun jurămîntul vor rosti în faţa instanţei următoarea formula: "Ma oblig ca voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu".
    (7) Situaţiile la care se referă alin. 3, 4, 5 şi 6 se reţin de organul judiciar pe baza afirmaţiilor făcute de martor.
    (8) După depunerea jurământului, preşedintele va pune în vedere martorului ca, dacă nu va spune adevărul, săvârşeşte infracţiunea de mărturie mincinoasă.
    (9) Despre toate acestea se face menţiune în declaraţia scrisă.
    (10) Minorul care nu a împlinit 14 ani nu depune jurămînt; i se atrage însă atenţia sa spună adevărul.


    Articolul 194

    Abrogat.*)
    -----------
    *) Art. 194 a fost abrogat prin art. 1 pct. 61 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, art. 194 avea următorul conţinut: "Art. 194. (1) Martorul care fără motiv întemeiat refuza să depună mărturia va fi sancţionat, prin încheiere executorie, cu amendă de la 1000 lei la 5000 lei, putind fi obligat şi la despăgubiri faţă de partea vătămată.
    Alin. (2)-(3). Abrogate".


    Articolul 195

    Copilul mai mic de 14 ani şi persoanele care din pricina debilităţii mintale sau în mod vremelnic sunt lipsite de discernământ pot fi ascultate, însă la aprecierea depoziţiei, instanţa va ţine seama de situaţia specială a martorului.


    Articolul 196

    (1) Fiecare martor va fi ascultat deosebit, cei neascultaţi neputind fi de faţa.
    (2) Ordinea ascultării martorilor va fi statornicită de preşedinte, ţinând seama şi de cererea părţilor.
    (3) După ascultare, martorul rămâne în sala de şedinţa până la sfârşitul cercetării, afară numai dacă instanţa hotărăşte altfel. Martorul nu are voie sa citească un răspuns scris de mai înainte; el se poate folosi însă de însemnări cu încuviinţarea preşedintelui, dar numai cu privire la cifre sau denumiri.


    Articolul 197

    (1) Martorii pot fi din nou întrebaţi, dacă instanţa găseşte de cuviinţă.
    (2) Martorii ale căror arătări nu se potrivesc vor fi din nou întrebaţi, fiind puşi faţa.
    (3) Dacă instanţa găseşte ca întrebarea pusă de parte nu poate să aducă la dezlegarea pricinii, este jignitoare sau tinde sa dovedească un fapt a cărui dovedire e oprită de lege, nu o va incuviinta. Instanţa, la cererea părţii, va trece în încheierea de şedinţa atât întrebarea cît şi motivul pentru care s-a înlăturat.


    Articolul 198

    (1) Mărturia se va scrie de grefier, după dictarea preşedintelui sau a judecătorului delegat, şi va fi semnată pe fiecare pagina şi la sfârşitul ei de judecător, grefier şi martor, după ce acesta a luat cunoştinţa de cuprins. Dacă martorul nu voieşte sau nu poate să semneze, se face vorbire despre aceasta.
    (2) Orice adăugiri, ştersături sau schimbări în cuprinsul mărturiei trebuie încuviinţate şi semnate de judecător, de grefier şi martor, sub pedeapsa de a nu fi ţinute în seama.
    (3) Locurile nescrise din declaraţie trebuie împlinite cu linii, astfel încât sa nu se poată adauga nimic.


    Articolul 199

    Dacă din cercetare reiese bănuieli puternice de mărturie mincinoasă sau de mituire de martor, instanţa va încheia proces-verbal şi va trimite pe martor în faţa autorităţilor penale.


    Articolul 200

    (1) Martorul poate cere sa i se plătească cheltuielile de drum şi să fie despăgubit după starea sau îndeletnicirea sa şi potrivit cu depărtarea domiciliului şi timpul pierdut.
    (2) Încheierea instanţei este executorie.*)
    -----------
    *) Alin. (2) al art. 200 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 62 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, alin. (2) al art. 200 avea următorul conţinut: "(2) Încheierea instanţei sau a judecătorului delegat este executorie."

    § 5. Expertiza

    Articolul 201

    (1) Când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt instanţa considera necesar sa cunoască părerea unor specialişti, va numi, la cererea părţilor ori din oficiu, unul sau trei experţi, stabilind prin încheiere punctele asupra cărora ei urmează să se pronunţe şi termenul în care trebuie să efectueze expertiza. Termenul va fi stabilit astfel încât depunerea expertizei la instanţa să aibă loc conform dispoziţiilor art. 209.
    (2) Când este necesar, instanţa va solicita efectuarea expertizei unui laborator sau unui institut de specialitate.
    (3) În domeniile strict specializate, în care nu exista experţi autorizaţi, din oficiu sau la cererea oricăreia dintre părţi judecătorul poate solicita punctul de vedere al uneia sau mai multor personalităţi ori specialişti din domeniul respectiv. Punctul de vedere va fi prezentat în camera de consiliu sau în şedinţa publică, părţile fiind îndreptăţite sa pună şi ele întrebări.
    (4) Dispoziţiile referitoare la expertiza, cu excepţia celor privind aducerea cu mandat, sancţionarea cu amendă şi obligarea la plata de despăgubiri, sunt aplicabile în mod corespunzător în cazurile prevăzute la alin. 2 şi 3.
    (5) La efectuarea expertizei în condiţiile alin. 2 pot participa şi experţi desemnaţi de părţi, dacă prin lege nu se dispune altfel.
    -----------
    *) Art. 201 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 63 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, art. 201 avea următorul conţinut: "Art. 201. Când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, instanţa socoteşte de cuviinţă sa cunoască părerea unor specialişti, va numi unul sau trei experţi, statornicind punctele asupra cărora ei urmează să se pronunţe."


    Articolul 202

    (1) Dacă părţile nu se învoiesc asupra numirii experţilor, ei se vor numi de către instanţa, prin tragere la sorţi, în şedinţa publică, de pe lista întocmită de biroul local de expertiza.
    (2) Încheierea de numire va stabili şi plata experţilor.*)
    ------------
    *) Art. 202 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 64 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, art. 202 avea următorul conţinut: "Art. 202. Experţii se vor numi de către instanţa, dacă părţile nu se învoiesc asupra numirii lor. Încheierea de numire va statornici şi plata cuvenită experţilor."


    Articolul 203

    Abrogat. *)
    ------------
    *) Art. 203 a fost abrogat prin art. 1 pct. 65 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, art. 203 avea următorul conţinut: "Art. 203. Nu vor fi numiţi experţi:
    1. minorii şi interzişii;
    2. faliţii;
    3. cei condamnaţi pentru crima sau pentru delict de fals, furt, înşelăciune, abuz de încredere, mărturii mincinoase, infracţiuni contra bunelor moravuri, vagabondaj, abuz de putere, specula ilicită, sabotaj economic, dare sau luare de mită, trafic de influenţa, delapidare, rupere de sigilii, sustragere, delicte contra siguranţei interioare şi exterioare a statului, calomnie sau denunţare calomnioasă."


    Articolul 204

    (1) Experţii se pot recuza pentru aceleaşi motive ca şi judecătorii.
    (2) Recuzarea trebuie să fie cerută în termen de 5 zile de la numirea expertului, dacă motivul ei exista la această dată; în celelalte cazuri termenul va curge de la data când s-a ivit motivul de recuzare.
    (3) Recuzările se judeca în şedinţa publică, cu citarea părţilor şi a expertului.


    Articolul 205

    (1) Dispoziţiile privitoare la citare, aducerea cu mandat şi sancţionarea martorilor care lipsesc sunt deopotrivă aplicabile experţilor.
    (2) Dacă expertul nu se înfăţişează, instanţa poate dispune înlocuirea lui.
    (3) Abrogat. *)
    ------------
    *) Alin. (3) al art. 205 a fost abrogat prin art. 1 pct. 66 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, alin. (3) al art. 205 avea următorul conţinut: "(3) Expertul care refuza, fără motiv întemeiat, sa îndeplinească sarcina care i s-a încredinţat, va fi sancţionat, prin încheiere executorie, cu amendă de la 1000 lei la 5000 lei şi obligat la despăgubiri faţă de partea vătămată."


    Articolul 206

    (1) Expertul, precum şi cei solicitati să-şi exprime punctul de vedere potrivit art. 201 alin. 3 vor depune următorul jurământ: "Jur ca imi voi îndeplini cu cinste şi nepartinire însărcinarea încredinţată de instanţa de judecată. Asa să-mi ajute Dumnezeu!". Dispoziţiile art. 193 alin. (2)-(7) sunt aplicabile în mod corespunzător.
    (2) Pentru depunerea jurământului ei vor fi chemaţi în camera de consiliu, îndată după numire, fără citarea părţilor. Instanţa va constata depunerea jurământului prin încheiere.*)
    ------------
    *) Art. 206 a fost reintrodus prin art. 1 pct. 67 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000.


    Articolul 207

    Dacă experţii pot să-şi dea de îndată părerea vor fi ascultaţi chiar în şedinţa, iar părerea lor se va trece într-un proces verbal, întocmit potrivit art. 198.


    Articolul 208

    (1) Dacă pentru expertiza este nevoie de o lucrare la faţa locului, ea nu poate fi facuta decît după citarea părţilor prin carte poştală recomandată, cu dovada de primire, aratind zilele şi orele când începe şi continua lucrarea. Dovada de primire va fi alăturată lucrării expertului.
    (2) Părţile sunt obligate sa dea expertului orice lămuriri în legătură cu obiectul lucrării.


    Articolul 209

    (1) Expertul numit este dator să-şi depună lucrarea cu cel puţin 5 zile înainte de termenul sorocit pentru judecata.
    Alin. (2) şi (3). Abrogate.*)
    ------------
    *) Alin. (2) şi (3) ale art. 209 au fost abrogate prin art. 1 pct. 68 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din octombrie 2000. În vechea reglementare, alin. (2) şi (3) ale art. 209 aveau următorul conţinut: "(2) Nedepunerea lucrării în termen va fi sancţionată cu amendă de la 500 la 3000 lei.
    (3) Încheierea de condamnare este executorie. Amenda nu se va putea ridica decît pentru motive încheiate."


    Articolul 210

    Când sunt mai mulţi experţi cu păreri deosebite lucrarea trebuie să cuprindă părerea motivată a fiecăruia.


    Articolul 211

    Experţii sunt datori să se înfăţişeze înaintea instanţei spre a da lămuriri ori de cîte ori li se va cere, caz în care au dreptul la despăgubiri, ce se vor stabili prin încheiere executorie. *)
    -----------
    *) Art. 211 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 69 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, art. 211 avea următorul conţinut: "Art. 211. Experţii sunt datori să se înfăţişeze înaintea instanţei spre a da deslutiri ori de cîte ori li se va cere, în care caz au dreptul la despăgubiri ce se vor statornici prin încheiere executorie. Când nu se înfăţişează, li se va aplica amenda prevăzută la art. 205."


    Articolul 212

    (1) Dacă instanţa nu este lămurită prin expertiza facuta, poate dispune întregirea expertizei sau o noua expertiza.
    (2) Expertiza contrarie va trebui cerută motivat la primul termen după depunerea lucrării.


    Articolul 213

    (1) Experţii care vor cere sau vor primi mai mult decît plata statornicită se vor pedepsi pentru luare de mită.
    (2) La cererea experţilor, tinindu-se seama de lucrare, instanţa le va putea mari plata cuvenită prin încheiere executorie data cu citarea părţilor.


    Articolul 214

    Dacă expertiza se face de o alta instanţa prin delegaţie, numirea experţilor şi statornicirea plăţii ce li se cuvine se va putea lasă în sarcina acestei instanţe.

    § 6. Cercetarea la faţa locului

    Articolul 215

    În cazul când instanţa va socoti de trebuinta, va putea hotărî ca întregul ei sau numai unul din magistraţi sa meargă la faţa locului spre a se lămuri asupra unor împrejurări de fapt care se vor arata prin încheiere.


    Articolul 216

    (1) Cercetarea la faţa locului se va face cu citarea părţilor, putindu-se asculta martorii şi experţii pricinii.
    (2) Despre cele urmate la faţa locului se va încheia proces-verbal.


    Articolul 217

    Când instanţa merge la faţa locului, va fi însoţită de procuror, în cazurile în care prezenta acestuia este cerută de lege.

    § 7. Interogatorul

    Articolul 218

    Se va putea incuviinta chemarea la interogator, când este privitor la fapte personale, care, fiind în legătură cu pricina, pot duce la dezlegarea ei.


    Articolul 219

    (1) Cel chemat va fi întrebat de către preşedinte asupra fiecărui fapt în parte.
    (2) Cu încuviinţarea preşedintelui, fiecare dintre judecători, procurorul, precum şi partea potrivnica pot pune de-a dreptul întrebări celui chemat la interogator.
    (3) Partea nu are voie sa citească un răspuns scris de mai înainte. Ea se poate folosi însă de însemnări, cu încuviinţarea preşedintelui, dar numai cu privire la cifre sau denumiri.
    (4) Dacă partea declara ca pentru a răspunde trebuie să cerceteze înscrisuri, se va putea soroci un nou termen pentru interogator.


    Articolul 220

    Reprezentantul legal poate fi chemat personal la interogatoriu pentru actele încheiate şi faptele săvârşite de el în aceasta calitate.*)
    ----------
    *) Art. 220 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 64 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, art. 202 avea următorul conţinut: "Art. 220. Reprezentantul legal, curatorul sau consiliul judiciar*) pot fi chemaţi personal la interogator pentru actele încheiate şi faptele săvârşite de ei în aceasta calitate."


    Articolul 221

    (1) Răspunsurile la interogator vor fi trecute pe aceeaşi foaie cu întrebările. Interogatoriul va fi semnat pe fiecare pagina de preşedinte, grefier, de cel care l-a propus, precum şi de partea care a răspuns după ce a luat cunoştinţa de cuprins. Tot astfel vor fi semnate adăugirile, ştersăturile sau schimbările aduse, sub pedeapsa de a nu fi ţinute în seama.
    (2) Dacă părţile nu voiesc sau nu pot să semneze, se va face arătare în josul interogatorului.


    Articolul 222

    (1) Statul şi celelalte persoane juridice de drept public, precum şi persoanele juridice de drept privat, vor răspunde în scris la interogatoriul ce li se va comunică.
    (2) Se exceptează societăţile comerciale de persoane, ai căror asociaţi cu drept de reprezentare vor fi citaţi personal la interogator.


    Articolul 223

    (1) Partea care are domiciliu în străinătate va putea fi interogată prin cel care o reprezintă în judecata.
    (2) În acest caz, interogatorul va fi comunicat în scris mandatarului, care va depune răspunsul părţii dat în cuprinsul unei procuri speciale şi autentice. Dacă mandatarul este avocat, procura specială certificată de acesta este îndestulătoare.


    Articolul 224

    Instanţa poate incuviinta luarea interogatorului la locuinta, dacă partea este împiedicată de a veni în faţa instanţei.


    Articolul 225

    Dacă partea, fără motive temeinice, refuza sa răspundă la interogator sau nu se înfăţişează, instanţa poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplina sau numai ca un început de dovada în folosul părţii potrivnice.
    § 8. Jurămîntul


    Articolul 226-234.

    Abrogate.*)
    ------------
    *) Art. 226 - 234 au fost abrogate prin Decretul nr. 208 din 12 august 1950.

    § 9. Asigurarea dovezilor

    Articolul 235

    (1) Oricine are interes să constate de urgenta mărturia unei persoane, părerea unui expert, starea unor lucruri, mişcătoare sau nemişcătoare sau sa dobindeasca recunoaşterea unui înscris, a unui fapt drept, va putea cere administrarea acestor dovezi dacă este primejdie ca ele sa dispara sau să fie greu de administrat în viitor.
    (2) Cererea poate fi facuta chiar dacă nu este primejdie în întârziere, în cazul când pârâtul îşi da învoirea.


    Articolul 236

    (1) Cererea se va indrepta, înainte de judecată, la judecătorie în circumscripţia căreia se afla martorul sau obiectul cercetării, iar în timpul judecaţii, la instanţa care judeca pricina.
    (2) Partea va arata în cerere dovezile a căror administrare o pretinde, faptele ce voieşte sa dovedească, precum şi primejdia intirzierii sau învoirea pârâtului.
    (3) Pârâtul nu este obligat să depună intimpinare. Instanţa va hotărî prin încheiere data în camera de consiliu.
    (4) În caz de primejdie în întârziere, instanţa va putea incuviinta cererea şi fără citarea părţilor.


    Articolul 237

    Administrarea dovezii va putea fi facuta de îndată sau la termenul ce se va fixa.


    Articolul 238

    (1) Încheierea instanţei este executorie şi poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, dacă s-a dat cu citarea părţilor, şi de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor.*)
    (2) Încheierea data în timpul judecării unei pricini nu poate fi atacată decît o dată cu fondul.
    ------------
    *) Alin. (1) al art. 238 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 71 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, art. 202 avea următorul conţinut: "(1) Încheierea instanţei este executorie şi poate fi atacată cu apel în termen de 5 zile, de la pronunţare dacă, s-a dat cu citarea lor părţilor de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor."


    Articolul 239

    (1) Orice persoană care are interes să constate de urgenta o anumită stare de fapt care ar putea sa înceteze ori să se schimbe până la administrarea dovezilor va putea cere instanţei în circumscripţia căreia urmează să se facă constatarea sa delege un executor judecătoresc din aceeaşi circumscripţie să constate la faţa locului aceasta stare de fapt.*)
    (2) Preşedintele poate incuviinta facerea constatării fără înştiinţarea aceluia împotriva căruia se cere.
    (3) Procesul-verbal de constatare va fi comunicat în copie celui împotriva căruia s-a făcut constatarea, dacă nu a fost de faţa.
    (4) El va face dovada până la dovada contrarie.
    -------------
    *) Alin. (1) al art. 239 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 72 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, art. 202 avea următorul conţinut: "(1) Oricine are interes să constate de urgenta o anumită stare de fapt, care ar putea sa înceteze ori să se schimbe până la administrarea dovezilor, va putea cere instanţei în circumscripţia căreia urmează să se facă constatarea şi pe lângă care funcţionează executori judecătoreşti sa delege un executor judecătoresc care să constate la faţa locului aceasta stare de fapt."


    Articolul 240

    În caz de primejdie în întârziere, administrarea dovezii şi constatarea prin executori judecătoreşti se vor putea face şi în zilele de sărbătoare şi chiar în afară orelor legale, cu încuviinţarea anume a magistratului.


    Articolul 241

    (1) Dovezile administrate în condiţiile mai sus prevăzute pot să fie folosite şi de partea care nu a cerut administrarea lor.
    (2) Cheltuielile făcute cu administrarea dovezilor vor fi ţinute în seama de instanţa care judeca pricina în fond.


    Secţiunea a IV-a

    Suspendarea judecaţii

    Articolul 242

    (1) Instanţa va suspenda judecata:
    1. când amindoua părţile o cer;
    2. dacă niciuna din părţi nu se înfăţişează la strigarea pricinii.
    (2) Cu toate acestea pricina se judeca dacă reclamantul sau pârâtul au cerut în scris judecarea în lipsa.


    Articolul 243

    (1) Judecata pricinilor se suspenda de drept:
    1. prin moartea uneia din părţi, afară de cazul când partea interesată cere termen pentru introducerea în judecata a moştenitorilor;
    2. prin interdicţie sau punere sub curatela a unei părţi până la numirea tutorelui sau curatorului;*)
    3. prin moartea mandatarului uneia din părţi, intimplata cu mai puţin de 15 zile înainte de ziua înfăţişării;
    4. prin încetarea funcţiei tutorelui sau curatorului.**)
    5. prin deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului asupra reclamantului, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti irevocabile.***)
    (2) Faptele arătate mai sus nu împiedica pronunţarea hotărârii, dacă ele s-au ivit după închiderea dezbaterilor.
    -----------
    *) Pct. 2 al alin. (1) al art. 243 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 74 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, pct. 2 al alin. (1) al art. 243 avea următorul conţinut: "2. prin interdicţie, punere sub curatela sau consiliu judiciar a unei părţi până la numirea tutorelui, curatorului sau consiliului judiciar".
    **) Pct. 4 al alin. (1) al art. 243 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 75 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, pct. 4 al alin. (1) al art. 243 avea următorul conţinut: "4. prin încetarea funcţiunii tutorelui, curatorului sau consiliului judiciar;"
    ***) Pct. 5 al alin. (1) al art. 243 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 75 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, pct. 5 al alin. (1) al art. 243 avea următorul conţinut: "5. prin declararea în stare de faliment a uneia din părţi, când falitul trebuie să fie reprezentat prin judecătorul sindic".


    Articolul 244

    (1) Instanţa poate suspenda judecata:
    1. când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existenta sau neexistenta unui drept care face obiectul unei alte judecati;
    2. când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o inriurire hotaritoare asupra hotărârii ce urmează să se dea.*)
    (2) Suspendarea va dăinui până când hotărârea pronunţată în pricina care a motivat suspendarea a devenit irevocabilă.
    ----------
    *) Alin. (2) al art. 244 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 14 al Ordonanţa de urgenta nr. 59/2001 publicată în M. Of. nr. 217 din 27 aprilie 2001. În vechea reglementare pct. 2 al art. 244 avea următorul conţinut: "2. când se ivesc indiciile unei infracţiuni, a carei constatare ar avea o inriurire hotaritoare asupra hotărârii ce urmează să se dea".


    Articolul 244^1

    (1) Asupra suspendării judecării procesului, instanţa, în toate cazurile, se va pronunţa prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs în mod separat.
    (2) Recursul se poate declara cît timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cît şi împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului.*)
    ----------
    *) Art. 244^1 a fost introdus prin art. 1 pct. 77 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000.


    Articolul 245

    Judecata reîncepe:
    1. prin cererea de redeschidere facuta de una din părţi, când ea s-a suspendat prin învoirea părţilor sau prin lipsa lor;
    2. prin cererea de redeschidere, facuta cu arătarea moştenitorilor, tutorelui sau curatorului, a celui reprezentat de mandatarul defunct, a noului mandatar sau, după caz, a părţii interesate, a administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, în cazurile prevăzute de art. 243.*)
    -----------
    *) Pct. 2 al art. 245 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 78 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, pct. 2 al art. 245 avea următorul conţinut: "2. prin cererea de redeschidere, facuta cu arătarea moştenitorilor, tutorelui, consiliului judiciar, a celui reprezentat de mandatarul mort, a noului mandatar sau sindicului, în cazurile prevăzute de art. 243.


    Secţiunea a V-a

    Renunţarea la judecata şi renunţarea la drept

    Articolul 246

    (1) Reclamantul poate să renunţe oricând la judecata, fie verbal în şedinţa, fie prin cerere scrisă.
    (2) Renunţarea la judecata se constata prin încheiere data fără drept de apel.
    (3) Dacă renunţarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecata, instanţa, la cererea pârâtului, va obliga pe reclamant la cheltuieli.
    (4) Când părţile au intrat în dezbaterea fondului, renunţarea nu se poate face decît cu învoirea celeilalte părţi.


    Articolul 247

    (1) În caz de renunţare la însuşi dreptul pretins, instanţa da o hotărâre prin care va respinge cererea în fond şi va hotărî asupra cheltuielilor.
    (2) Renunţarea la drept se poate face şi fără învoirea celeilalte părţi, atât în prima instanţa cît şi în apel.
    (3) Renunţarea se poate face în şedinţa sau prin înscris autentic.
    (4) Hotărârea se da fără drept de apel.
    (5) Când renunţarea este facuta în instanţa de apel, hotărârea primei instanţe va fi anulată în totul sau în parte, în măsura renunţării.


    Secţiunea a VI-a

    Perimarea

    Articolul 248

    (1) Orice cerere de chemare în judecata, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice alta cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor*) dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Partea nu se socoteşte în vina, când actul de procedura urma să fie îndeplinit din oficiu.
    (2) Termenul perimării nu curge cît timp, fără vina părţii, cererea n-a ajuns încă la instanţa competenţa sa o judece sau nu se poate fixa termen de judecată.
    (3) În materie comercială termenul de perimare este de şase luni.


    Articolul 249

    Perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedura făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifica un interes.*)
    -----------
    *) Art. 249 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 79 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, art. 249 avea următorul conţinut: " Art. 249. Perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedura făcut în vederea judecării pricinii".


    Articolul 250

    (1) Cursul perimării este suspendat cît timp dăinuieşte suspendarea judecării, pronunţată de instanţa în cazurile prevăzute de art. 244, precum şi în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de staruinta a părţilor în judecata.*)
    (2) În cazurile prevăzute de art. 243, cursul perimării este suspendat timp de 3 luni de la data când s-au petrecut faptele care au prilejuit suspendarea judecaţii, dacă aceste fapte s-au petrecut în cele din urma 6 luni ale termenului de perimare.
    (3) Perimarea se suspenda de asemenea pe timpul cît partea este împiedicată de a stărui în judecata din pricina unor împrejurări mai presus de voinţa sa.
    -----------
    *) Alin. (1) al art. 250 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 80 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, alin. (1) al art. 250 avea următorul conţinut: "(1) Cursul perimării este suspendat cît timp dăinuieşte suspendarea judecării pronunţată de instanţa în cazurile prevăzute de art. 244."


    Articolul 251

    În cazul când sunt mai mulţi reclamanţi sau piriti împreună, cererea de perimare sau actul de procedura întrerupător de perimare al unuia foloseşte şi celorlalţi.


    Articolul 252

    (1) Perimarea se constata din oficiu sau la cererea părţii interesate. Preşedintele instanţei va cita de urgenta părţile şi va dispune ca grefa sa întocmească o dare de seama asupra actelor de procedura în legătură cu perimarea.
    (2) Perimarea poate fi invocată şi pe cale de excepţie, în camera de consiliu sau în şedinţa publică.
    (3) Perimarea cererii de chemare în judecata, nu poate fi ridicată pentru prima oara în instanţa de apel.**)
    ------------
    *) Art. 252 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 81 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, alin. (1) al art. 252 avea următorul conţinut: "(1) Perimarea se constata din oficiu sau la cererea părţii. Preşedintele instanţei va cita de urgenta părţile şi va dispune ca grefa sa întocmească o dare de seama asupra actelor de procedura în legătură cu perimarea.
    (2) Hotărârea este supusă recursului; termenul curge de la pronunţare."
    **) Alin. (3) al art. 252 este reprodus astfel cum a fost introdus prin art. 1 pct. 15 al Ordonanţa de urgenta nr. 59/2001 publicată în M. Of. nr. 217 din 27 aprilie 2001.


    Articolul 253

    (1) Dacă instanţa constata ca perimarea nu a operat, pronunţa o încheiere, care poate fi atacată o dată cu fondul procesului.
    (2) Hotărârea care constata perimarea este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunţare.*)
    -----------
    *) Art. 253 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 82 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, alin. (1) al art. 253 avea următorul conţinut: "(1) Perimarea poate fi invocată şi pe cale de excepţie. În acest caz hotărârea care pronunţa perimarea este supusă recursului, iar încheierea de respingere poate fi atacată numai o dată cu fondul pricinii.
    (2) Perimarea cererii de chemare în judecata nu poate fi ridicată în instanţa de apel."


    Articolul 254

    (1) Perimarea are drept urmare ca toate actele de procedura făcute în acea instanţa nu-şi produc efectele.
    (2) Când, însă, se face o noua cerere de chemare în judecata, părţile pot folosi dovezile administrate în cursul judecării cererii perimate, în măsura în care noua instanţa socoteşte că nu este de trebuinta refacerea lor.


    Capitolul 4 Hotărârile


    Secţiunea I Dispoziţii generale


    Articolul 255

    (1) Hotărârile prin care se rezolva fondul cauzei în prima instanţa se numesc "sentinţe", iar hotărârile prin care se soluţionează apelul, recursul, precum şi recursul în interesul legii ori în anulare se numesc "decizii".
    (2) Toate celelalte hotărâri date de instanţa în cursul judecaţii se numesc "încheieri".


    Articolul 256

    (1) După sfârşitul dezbaterilor, judecătorii chibzuiesc în secret, fie în şedinţa, fie în camera de chibzuire.
    (2) După chibzuire, preşedintele aduna părerile judecătorilor, începând cu cel mai nou în funcţiune sau cu cel mai tinar dintre asesorii populari*), el pronunţăndu-se cel din urma.
    -----------
    *) A se vedea nota de la art. 37.


    Articolul 257

    (1) Dacă majoritatea legală nu se poate întruni, pricina se va judeca din nou în complet de divergenta, în aceeaşi zi sau în cel mult 5 zile.
    (2) La instanţele de fond, părerile vor trebui să fie totdeauna motivate înainte de judecarea divergenţei, afară de cazul când judecata se face chiar în ziua când s-a ivit divergenta.
    (3) Dezbaterile vor fi reluate asupra punctelor rămase în divergenta: dacă, după judecarea divergenţei, vor fi mai mult de doua păreri, judecătorii ale căror păreri se apropie mai mult, sunt datori să se unească într-o singura părere.
    (4) Judecătorii pot reveni asupra părerilor lor, care au pricinuit divergenta.
    (5) După judecarea punctelor rămase în divergenta, completul care a judecat înainte de ivirea ei va putea continua judecarea pricinii.
    (6) Dispoziţiile alin. (3) se aplică prin asemănare şi în cazurile în care completele de judecată sunt alcătuite în număr fără soţ.


    Articolul 258

    (1) După ce s-a întrunit majoritatea, se va întocmi de îndată dispozitivul hotărârii care se semnează, sub sancţiunea nulităţii, de către judecători şi în care se va arata, când este cazul, opinia separată a judecătorilor aflaţi în minoritate.*)
    (2) El se pronunţa de preşedinte, în şedinţa, chiar în lipsa părţilor.
    (3) După pronunţarea hotărârii nici un judecător nu poate reveni asupra părerii sale.
    (4) Dispozitivul hotărârii se consemnează într-un registru special, ţinut de fiecare instanţa.
    ----------
    *) Alin. (1) al art. 258 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 82 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, alin. (1) al art. 258 avea următorul conţinut: "După ce s-a întrunit majoritatea, se va întocmi de îndată, pe scurt, dispozitivul hotărârii, care se semnează sub pedeapsa nulităţii, de judecători şi grefier, şi care va arata deopotrivă şi părerile judecătorilor rămaşi în minoritate."


    Articolul 259

    Abrogat.*)
    -----------
    *) Art. 259 a fost abrogat prin Decretul nr. 132 din 19 iunie 1952.


    Articolul 260

    (1) Dacă instanţa nu poate hotărî de îndată, pronunţarea se va amina pentru un termen pe care preşedintele îl va anunta şi care nu va putea fi mai mare de 7 zile.
    (2) Judecătorul care a luat parte la judecata este îndreptăţit să se pronunţe, chiar dacă nu mai face parte din alcătuirea instanţei, afară de cazul când i-a încetat calitatea de magistrat sau este suspendat din funcţie. În acest caz procesul se repune pe rol, cu citarea părţilor, pentru ca acestea sa pună din nou concluzii în faţa instanţei legal constituite.*)
    Alin. (3)-(4). Abrogate.**)
    -----------
    *) Alin. (2) al art. 260 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 84 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, alin. (2) al art. 260 avea următorul conţinut: "Magistratul care a luat parte la judecata este competent să se pronunţe, chiar dacă nu mai face parte din alcătuirea instanţei afară de cazul când a încetat de a mai fi magistrat."
    **) Alin. (3)-(4) au fost abrogate prin art. 4 din Legea nr. 59/1993 publicată în MONITORUL OFICIAL NR. 177 din 26 iulie 1993.


    Articolul 261

    (1) Hotărârea se da în numele legii şi va cuprinde:
    1. arătarea instanţei care a pronunţat-o şi numele judecătorilor care au luat parte la judecata;
    2. numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor, calitatea în care s-au judecat; numele mandatarilor sau reprezentanţilor legali şi al avocaţilor;
    3. obiectul cererii şi susţinerile în prescurtare ale părţilor cu arătarea dovezilor;
    4. arătarea concluziilor procurorului:
    5. motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor;
    6. dispozitivul;
    7. calea de alac şi termenul în care se poate exercita;
    8. arătarea ca pronunţarea s-a făcut în şedinţa publică, precum şi semnăturile judecătorilor şi grefierului. Lipsa semnaturilor poate fi complinita oricând în cursul procesului.*)
    (2) În cazul în care, după pronunţare, unul dintre judecători este în imposibilitate de a semna hotărârea, preşedintele instanţei o va semna în locul sau, iar dacă cel în imposibilitate să semneze este grefierul, hotărârea va fi semnată de grefierul şef, facindu-se menţiune despre cauza care a împiedicat pe judecător sau pe grefier să semneze hotărârea.
    (3) Hotărârea se va comunică părţilor, în copie, în cazul în care este necesar pentru curgerea termenului de exercitare a apelului sau recursului. Comunicarea se va face în termen de 7 zile de la pronunţarea hotărârii**).
    -----------
    *) Pct. 8 al alin. (1) al art. 261 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 16 din Ordonanţa de urgenta nr. 59/2001 publicată în M. Of. nr. 217 din 27 aprilie 2001. În vechea reglementare, alin. (8) al art. 261 avea următorul conţinut: "8. arătarea ca pronunţarea s-a făcut în şedinţa, precum şi semnăturile judecătorilor şi grefierului."
    **) Alin. (3) al art. 261 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 85 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, pct. 3 al alin. (1) al art. 261 avea următorul conţinut: "3. Părerea judecătorilor rămaşi în minoritate va trebui să fie motivată în josul hotărârii."


    Articolul 262

    În cazurile în care judecătorii pot da termen pentru executarea hotărârii, ei vor face aceasta, prin chiar hotărârea care dezleagă pricina, aratind şi motivele pentru care au încuviinţat termenul.


    Articolul 263

    Datornicul nu va putea cere termen, nici nu va putea să se bucure de termenul ce i s-a dat, dacă bunurile lui se vînd după cererea altui creditor, dacă este în stare de faliment sau de insolvabilitate îndeobşte cunoscută sau dacă prin fapta sa a micşorat garanţiile ce a dat prin contract creditorului sau, sau dacă nu a dat garanţiile făgăduite.


    Articolul 264

    (1) Când motivarea hotărâri nu se poate face până la data pronunţării, ea se va face în termen de cel mult 30 zile de la pronunţare. Dacă instanţa a fost alcătuită din mai mulţi magistraţi, preşedintele va putea insarcina pe unul din ei cu redactarea hotărârii.*)
    (2) Părerea judecătorilor rămaşi în minoritate va trebui redactată în acelaşi timp cu hotărârea.
    -------------
    *) Alin. (1) al art. 264 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 17 din Ordonanţa de urgenta nr. 59/2001 publicată în M. Of. nr. 217 din 27 aprilie 2001. În vechea reglementare, alin. (1) al art. 264 avea următorul conţinut: "(1) Când motivarea hotărâri nu se poate face până la data pronunţării, ea se va face în termen de cel mult 15 zile de la pronunţare. Dacă instanţa a fost alcătuită din mai mulţi magistraţi, preşedintele va putea insarcina pe unul din ei cu redactarea hotărârii."


    Articolul 265

    Adăugirile, ştersăturile sau schimbările în cuprinsul hotărârii vor trebui semnate de judecător, sub pedeapsa de a nu fi ţinute în seama.


    Articolul 266

    (1) Hotărârea se va face în doua exemplare originale, din care unul se ataşează la dosarul cauzei, iar celălalt se va depune, spre conservare, la dosarul de hotărâri al instanţei.
    (2) Pentru judecătorie, preşedintele va putea incuviinta ca în locul celui de-al doilea exemplar al sentinţei să se treacă într-un registru dispozitivul ei, semnat de judecătorul şi grefierul care au luat parte la judecata.
    (3) Hotărârea se va comunică părţilor, în copie, în cazul când aceasta este necesar pentru curgerea termenului de exercitare a apelului sau recursului.*)
    -----------
    *) Alin. (3) al art. 266 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 18 din Ordonanţa de urgenta nr. 59/2001 publicată în M. Of. nr. 217 din 27 aprilie 2001. În vechea reglementare, alin. (3) al art. 266 avea următorul conţinut: "(3) Hotărârea se va comunică părţilor, în copie, în cazul când aceasta este necesar pentru curgerea unui termen de exercitarea unei cai ordinare de atac."


    Articolul 267

    (1) După pronunţarea hotărârii, partea poate renunţa în instanţa la calea de atac, facindu-se arătare despre aceasta într-un proces-verbal, semnat de preşedinte şi de grefier.
    (2) Renunţările se pot face şi în urma, prin înfăţişarea părţii înaintea preşedintelui sau prin înscris autentic.


    Articolul 268

    (1) Încheierile premergătoare vor fi date cu acelaşi număr de voturi ca şi hotărârile.
    (2) Judecătorii nu sunt legaţi prin aceste încheieri.
    (3) Ei sunt legaţi de acele încheieri care, fără a hotărî în totul pricina, pregătesc dezlegarea ei.
    (4) Orice dispoziţie luată de instanţa prin încheiere va fi motivată.


    Articolul 269

    (1) Hotărârile vor fi investite cu formula executorie, după cum urmează:
    "Noi Preşedintele României"
    (Aici urmează cuprinsul hotărârii)
    "Dăm împuternicire şi ordonăm agenţilor administrativi şi ai forţei publice să execute aceasta (hotărâre); procurorilor sa stăruie pentru aducerea ei la îndeplinire. Spre credinţa, prezenta (hotărâre) s-a semnat de ......
    (Urmează semnatura preşedintelui şi a grefierului)".
    (2) Hotărârea investită se va da numai părţii care a câştigat sau reprezentantului ei.


    Articolul 269^1

    Abrogat.*)
    -----------
    *) Art. 269^1 a fost abrogat prin art. 6 din Legea nr. 59/1993 publicată în MONITORUL OFICIAL NR. 177 din 26 iulie 1993.


    Secţiunea a II-a

    Hotărârile parţiale

    Articolul 270

    Dacă pârâtul recunoaşte o parte din pretenţiile reclamantului, instanţa, la cererea acestuia, va da o hotărâre parţială în măsura recunoaşterii.


    Secţiunea a III-a

    Hotărârile care consfinţesc învoiala părţilor

    Articolul 271

    (1) Părţile se pot infatisa oricând în cursul judecaţii, chiar fără sa fi fost citate, pentru a cere să se dea hotărâre care să consfinţească învoiala lor.
    (2) Dacă părţile se înfăţişează la ziua sorocită pentru judecata, cererea pentru darea hotărârii va putea fi primită, chiar de un singur judecător, urmînd ca hotărârea să fie data de instanţa în şedinţa.
    (3) Dacă ele se înfăţişează într-o alta zi, instanţa va da hotărârea în camera de consiliu.


    Articolul 272

    (1) Învoiala va fi înfăţişată în scris şi va alcătui dispozitivul hotărârii.
    (2) Abrogat.*)
    -----------
    *) Alin. (2) al art. 272 a fost abrogat prin art. 1 pct. 86 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, alin. 2 al art. 272 avea următorul cuprins: "(2) La judecătorii învoiala va putea fi înfăţişată şi verbal; în acest caz, ea va fi trecută într-un proces-verbal, care va fi încheiat cu aplicarea, prin asemănare, a dispoziţiilor prevăzute de art. 82 alineatul 2, şi care va fi trecut în dispozitivul hotărârii ce se va da."


    Articolul 273

    Hotărârea care consfinţeşte învoiala părţilor se da fără drept de apel.


    Secţiunea a IV-a

    Cheltuielile de judecată

    Articolul 274

    (1) Partea care cade în pretenţiuni va fi obligată, la cerere, sa plătească cheltuielile de judecată.
    (2) Judecătorii nu pot micşora cheltuielile de timbru, taxe de procedura şi impozit proporţional, plata experţilor despăgubirea martorilor, precum şi orice alte cheltuieli pe care partea care a câştigat va dovedi ca le-a făcut.
    (3) Judecătorii au însă dreptul sa mărească sau sa micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de ori vor constata motivat ca sunt nepotrivite de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.


    Articolul 275

    Pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecata.


    Articolul 276

    Când pretenţiile fiecărei părţi au fost încuviinţate numai în parte, instanţa va aprecia în ce măsura fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putind face compensarea lor.


    Articolul 277

    Dacă sunt mai mulţi reclamanţi sau mai mulţi piriti, ei vor fi obligaţi sa plătească cheltuielile de judecată în mod egal, proporţional sau solidar, potrivit cu interesul ce are fiecare sau după felul raportului de drept dintre ei.


    Secţiunea a V-a

    Execuţia vremelnică

    Articolul 278

    Hotărârile primei instanţe sunt executorii de drept când au ca obiect:
    1. plata salariilor sau a altor drepturi izvorite din raporturi juridice de muncă, precum şi a sumelor cuvenite, potrivit legii, şomerilor;*)
    2. despăgubiri pentru accidente de muncă;
    3. rente ori sume datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere sau alocaţie pentru copii, precum şi pensii acordate în cadrul asigurărilor sociale;**)
    3^1. despăgubiri în caz de moarte sau vătămare a integrităţii corporale ori sănătăţii, dacă despăgubirile s-au acordat sub forma de prestaţii băneşti periodice;***)
    4. reparaţii grabnice;
    5. punerea sau ridicarea peceţilor ori facerea inventarului;
    6. pricini privitoare la posesiune, numai în ce priveşte posesiunea;
    7. în cazul prevăzut de art. 270;
    8. În orice alte cazuri în care legea prevede că hotărârea este executorie.
    -----------
    *) Pct. 1 al art. 278 este reprodus cum a fost modificat prin art. 1 pct. 87 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M.Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, pct.1 al art. 278 avea următorul conţinut: "1. plata salariilor";
    **) Pct. 3 al art. 278 este reprodus cum a fost modificat prin art. 1 pct. 88 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M.Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, pct.3 al art. 278 avea următorul conţinut: "3. rente sau pensii alimentare;"
    ***) Pct. 3^1 al art 278 a fost introdus prin art. 1 pct. 89 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000.


    Articolul 279

    (1) Instanţa poate incuviinta execuţia vremelnică a hotărîrilor privitoare la bunuri ori de cîte ori va găsi de cuviinţă ca măsura este de trebuinta faţa cu temeinicia vădită a dreptului, cu starea de insolvabilitate a debitorului sau ca exista primejdie vădită în întârziere; în acest caz instanţa va putea obliga la darea unei cauţiuni.
    (2) Execuţia vremelnică nu se poate incuviinta:
    1. în materie de strămutare de hotare sau desfiinţare de construcţii, plantaţii sau a oricăror lucrări având o aşezare fixa;
    2. când prin hotărâre se dispune intabularea unui drept sau radierea lui din cartea funciară.
    (3) Cererea de execuţie vremelnică se va putea face şi verbal în instanţa până la închiderea dezbaterilor.
    (4) Dacă cererea a fost respinsă de prima instanţa, ea poate fi facuta din nou în apel.


    Articolul 280

    (1) Cererea pentru suspendarea executării vremelnice se va putea face fie o dată cu apelul fie deosebit în tot cursul instanţei de apel.
    (2) Cererea se va depune la prima instanţa sau instanţa de apel, în care caz se va alătură în copie legalizată dispozitivul hotărârii.
    (3) Cererea de suspendare se va judeca de instanţa de apel. Dispoziţiile art. 403 alin. 3 sunt aplicabile.*)
    (4) Suspendarea va putea fi încuviinţată numai cu dare de cauţiune, al carei cuantum îl va fixa instanţa.
    (5) Până la dezlegarea cererii de suspendare aceasta va putea fi încuviinţată vremelnic, prin ordonanţa preşedinţială, chiar înainte de sosirea dosarului, cu respectarea cerinței prevăzute la alin. 4.
    ------------
    *) Alin. (3), (4) şi (5) ale art. 280 sunt reproduse astfel cum au fost modificate prin art.1 pct.90 dinOrdonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M.Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, alin. (3), (4) şi (5) ale art.280 aveau următorul conţinut:
    "(3) Cererea de suspendare se va judeca de instanţa cu sau fără cauţiune.
    (4) Suspendarea va putea fi încuviinţată cu sau fără cauţiune.
    (5) Până la dezlegarea cererii de suspendare, suspendarea va putea fi încuviinţată vremelnic, prin ordonanţa preşedinţială, chiar înainte de sosirea dosarului."


    Secţiunea a VI-a

    Îndreptarea, lămurirea şi completarea hotărârii*)

    Articolul 281

    (1) Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.
    (2) Instanţa se pronunţa prin încheiere data în camera de consiliu. Părţile vor fi citate numai dacă instanţa socoteşte ca este necesar sa dea anumite lămuriri.
    (3) În cazul hotărîrilor, îndreptarea se va face în ambele exemplare ale hotărârii.
    ------------
    *) Secţiunea VI a Capitolului IV din Titlul III al Cărţii II este reprodusa astfel cum a fost modificată prin art. 1 pct. 91 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M.Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, Secţiunea VI avea următorul conţinut:
    "Secţiunea VI. Îndreptarea hotărîrilor
    Art. 281 (1)Greşelile asupra numelui, calităţii şi susţinerilor părţilor sau cele de socoteli, precum şi orice alte greşeli materiale strecurate în hotărâre, pot fi îndreptate, din oficiu sau în urma unei simple cereri.
    (2) Instanţa poate cita părţile, când găseşte de cuviinţă pentru unele lămuriri.
    (3) Îndreptarea se va face în amindoua exemplare ale hotărârii.
    (4) Termenul de apel împotriva încheierii date asupra îndreptării curge de la pronunţare, în cazul când părţile au fost citate.
    (5) Dispoziţiile de mai sus se aplică, prin asemănare, şi greşelilor strecurate într-o încheiere."


    Articolul 281^1

    (1) În cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziţii potrivnice, părţile pot cere instanţei care a pronunţat hotărârea sa lamureasca dispozitivul sau sa înlăture dispoziţiile potrivnice. Cererea poate fi formulată în termenul prevăzut de lege pentru declararea, după caz, a apelului sau recursului împotriva acelei hotărâri.
    (2) Instanţa va rezolva cererea de urgenta, prin încheiere data în camera de consiliu, cu citarea părţilor.
    (3) Încheierea se va ataşa la hotărâre atât în dosarul cauzei, cît şi în dosarul de hotărâri al instanţei.


    Articolul 281^2

    (1) Dacă prin hotărârea data instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărîrilor date în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare.
    (2) Cererea se soluţionează de urgenta, cu citarea părţilor, prin hotărâre separată. Prevederile art. 281^1 alin. 3 se aplică în mod corespunzător.
    (3) Dispoziţiile prezentului articol se aplică şi în cazul când instanţa a omis să se pronunţe asupra cererilor martorilor, experţilor, traducatorilor, interpreţilor sau aparatorilor, cu privire la drepturile lor.


    Articolul 281^3

    (1) Încheierile pronunţate în temeiul art. 281 şi 281^1, precum şi hotărârea pronunţată potrivit art. 281^2 sunt supuse aceloraşi cai de atac ca şi hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispoziţiilor potrivnice ori completarea.
    (2) Părţile nu pot fi obligate la plata cheltuielilor legate de îndreptarea, lămurirea sau completarea hotărârii.


    Titlul IV Apelul*)


    Capitolul I Termenul şi formele apelului**)

    -----------
    *) Denumirea Titlului IV este reprodusa astfel cum a fost modificată prin art. 1 pct. 92 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În reglementarea anterioară, denumirea Titlul IV era "Căile ordinare de atac".
    **) Secţiunea I a devenit Capitolul I prin art. 1 pct. 93 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000.

    Articolul 282

    (1) Hotărârile date în prima instanţa de judecătorie şi tribunal sunt supuse apelului la curtea de apel, dacă prin lege nu se prevede altfel.
    (2) Împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decît o dată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecaţii.
    (3) Apelul împotriva hotărârii se socoteşte făcut şi împotriva încheierilor premergătoare.
    ----------
    Alin (2) al art. 282 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 19 din Ordonanţa de urgenta nr. 59/2001 publicată în M. Of. nr. 217 din 27 aprilie 2001. În vechea reglementare alin. (2) al art. 282 avea următorul conţinut: "(2) Împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decît o dată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt sau s-a suspendat cursul judecaţii."
    Alin. (1) al art. 282 a fost modificat de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 58 din 25 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 28 iunie 2003.
    Alin. (1) al art. 282 a fost modificat de LEGEA nr. 195 din 25 mai 2004 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 26 mai 2004.


    Articolul 282^1

    (1) Nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în prima instanţa în cererile introduse pe cale principala privind pensii de întreţinere, litigii al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei inclusiv, atât în materie civilă, cat şi în materie comercială, acţiunile posesorii, cele referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, luarea măsurilor asiguratorii, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.
    (2) Hotărârile instanţelor judecătoreşti prin care se soluţionează plângerile împotriva hotărîrilor autorităţilor administraţiei publice cu activitate jurisdicţională şi ale altor organe cu astfel de activitate nu sunt supuse apelului, dacă legea nu prevede altfel.*)
    ----------
    *) Art. 282^1 a fost introdus prin art. 1 pct. 94 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000.
    Alin. (1) al art. 282^1 a fost modificat de LEGEA nr. 195 din 25 mai 2004 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 26 mai 2004.


    Articolul 283

    Partea care a renunţat expres la apel cu privire la o hotărâre nu mai are dreptul de a face apel.


    Articolul 284

    (1) Termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
    (2) Termenul de apel curge chiar dacă comunicarea hotărârii a fost facuta o dată cu somaţia de executare.
    (3) Dacă o parte face apel înainte de comunicarea hotărârii, aceasta se socoteşte comunicată la data depunerii cererii de apel.
    (4) Pentru procuror termenul de apel curge de la pronunţarea hotărârii, în afară de cazurile în care procurorul a participat la judecarea cauzei, când termenul curge de la comunicarea hotărârii.
    (5) Apelul declarat în termen suspenda executarea hotărârii de prima instanţa, cu excepţia cazurilor anume prevăzute de lege.*)
    --------
    *) Alin. (5) al art. 284 a fost introdus prin Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000.


    Articolul 285

    (1) Termenul de apel se întrerupe prin moartea părţii care are interes să facă apel. În acest caz se face din nou o singura comunicare a hotărârii, la cel din urma domiciliu al părţii, pe numele moştenirii, fără să se arate numele şi calitatea fiecărui moştenitor.
    (2) Termenul de apel va începe să curgă din nou de la data comunicării prevăzute la alin. 1. Pentru moştenitorii incapabili, cei cu capacitate restrînsa sau dispăruţi ori în caz de moştenire vacanta, termenul va curge din ziua în care se va numi tutorele, curatorul sau administratorul provizoriu.
    (3) Apelul nu constituie prin el însuşi un act de acceptare a moştenirii.


    Articolul 286

    Termenul de apel se întrerupe şi prin moartea mandatarului căruia i s-a făcut comunicarea. În acest caz se va face o noua comunicare părţii, la domiciliul ei, iar termenul de apel va începe să curgă din nou de la această dată.


    Articolul 287

    (1) Cererea de apel va cuprinde:
    1. numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor, precum şi, după caz, numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice, codul fiscal şi contul bancar. Dacă apelantul locuieşte în străinătate, va arata şi domiciliul ales în România, unde urmează sa i se facă toate comunicările privind procesul;*)
    2. arătarea hotărârii care se ataca;
    3. motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul;
    4. dovezile invocate în susţinerea apelului;
    5. semnatura.
    (2) Cerinţele de la pct. 2 şi 5 sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii, iar cele de la pct. 3 şi 4, sub sancţiunea decăderii. Aceste cerinţe pot fi împlinite până cel mai tirziu la prima zi de înfăţişare, iar lipsa semnăturii, în condiţiile prevăzute de art. 133 alin 2.
    (3) Când dovezile propuse sunt martori sau înscrisuri nearătate la prima instanţa, se vor aplica în mod corespunzător dispoziţiile art. 112 pct. 5.
    ------------
    *) Pct. 1 al alin. (1) al art. 287 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 20 din Ordonanţa de urgenta nr. 59/2001 publică în M. Of. nr. 217 din 27 aprilie 2001. În vechea reglementare pct. 1 al alin. (1) al art. 287 avea următorul conţinut: "1. numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor;"


    Articolul 288

    La cererea de apel se vor alătură atitea copii citi intimaţi sunt.
    Apelul se depune la instanţa a carei hotărâre se ataca, sub sancţiunea nulităţii.
    Preşedintele va inainta instanţei de apel dosarul, împreună cu apelurile făcute, numai după împlinirea termenului de apel pentru toate părţile.
    Cu toate acestea, apelul va fi trimis de îndată dacă s-a făcut cerere pentru suspendarea executării hotărârii primei instanţe.


    Articolul 289

    (1) Preşedintele instanţei de apel, îndată ce primeşte dosarul, va fixa termen de înfăţişare, potrivit dispoziţiilor art. 114^1, şi va dispune citarea părţilor.
    (2) Totodată, preşedintele va dispune să se comunice intimatului, o dată cu citaţia, o copie de pe cererea şi de pe motivele de apel, împreună cu copiile certificate de pe înscrisurile alăturate şi care nu au fost înfăţişate la prima instanţa, punându-i-se în vedere obligaţia de a depune la dosar intimpinare cu cel puţin 5 zile înainte de termenul stabilit pentru judecata.*)
    (3) Dispoziţiile art. 113 alin. 2 sunt aplicabile în mod corespunzător.
    (4) Apelurile făcute împotriva aceleiaşi hotărâri vor fi repartizate la o singura secţie a instanţei de apel.
    ----------
    *) Alin. (1) şi (2) ale art. 289 sunt reproduse astfel cum au fost modificate prin art. 1 pcr. 96 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, alin. (1) şi (2) ale art. 289 aveau următorul conţinut:
    "(1) Preşedintele instanţei de apel, îndată ce primeşte dosarul, va fixa termen de înfăţişare, potrivit dispoziţiilor art. 114, şi va dispune citarea părţilor.
    (2) Totodată, preşedintele va dispune să se comunice intimatului, o dată cu citaţia, o copie de pe cererea de apel, împreună cu copiile certificate de pe înscrisurile alăturate şi care nu au fost înfăţişate la prima instanţa, punându-i-se în vedere să depună la dosar intimpinare."


    Articolul 290

    Când apelurile făcute împotriva aceleiaşi hotărâri au fost repartizate la secţii deosebite, preşedintele ultimei secţii investite va dispune trimiterea apelului la secţia cea dintii investită.


    Articolul 291

    (1) În cazul când intimatul nu a primit, în termenul prevăzut de art. 114^1, comunicarea motivelor de apel şi a dovezilor invocate, va putea cere, la prima zi de înfăţişare, un termen înăuntrul căruia să depună la dosar intimpinare.*)
    (2) Dacă intimatul lipseşte la prima zi de înfăţişare şi instanţa constata ca motivele de apel nu au fost comunicate, va dispune amînarea cauzei şi efectuarea comunicării, iar dacă motivele nu au fost comunicate în termen, instanţa va dispune amînarea cauzei cu îndeplinirea cerinţelor art. 114^1 alin. (3) sau (4), după caz.**)
    ------------
    *) Art. 291 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 97 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, art. 291 avea următorul conţinut: "Art. 291. (1) În cazul când intimatul nu a primit, în termenul prevăzut de art. 114, comunicarea motivelor de apel şi a dovezilor invocate, va putea cere, la prima zi de înfăţişare, un termen înăuntrul căruia să depună la dosar intimpinare."
    **) Alin (2) al art. 291 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 21 din Ordonanţa de urgenta nr. 59/2001 publicată în M. Of. nr. 217 din 27 aprilie 2001. În vechea reglementare, alin. (2) al art. 291 avea următorul conţinut: "Dacă intimatul lipseşte la prima zi de înfăţişare şi instanţa constata ca motivele de apel nu au fost comunicate, va dispune amînarea cauzei şi efectuarea comunicării, iar dacă motivele nu au fost comunicate în termen, instanţa va dispune amînarea cauzei cu îndeplinirea cerinţelor art. 114 alin. 5."


    Articolul 292

    (1) Părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât de cele invocate la prima instanţa sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. Instanţa de apel poate incuviinta şi administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri.
    (2) În cazul în care apelul nu se motiveaza ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanţa de apel se va pronunţa, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanţa.
    -----------
    *) Art. 292 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 98 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, art. 292 avea următorul conţinut: "Art. 292. Părţile nu se vor putea folosi, înaintea instanţei de apel, de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decît de cele invocate la prima instanţa sau arătate în cererea de apel şi în intimpinare, afară de cazul prevăzut la art. 138."


    Articolul 293

    (1) Intimatul este în drept, chiar după împlinirea termenului de apel, sa adere la apelul făcut de partea potrivnica, printr-o cerere proprie, care să tinda la schimbarea hotărârii primei instanţe. Cererea se poate face până la prima zi de înfăţişare.
    (2) Dacă apelantul principal îşi retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implica cercetarea fondului, aderarea la apel prevăzută la alin. 1 rămâne fără efecte. Cu toate acestea, dacă aderarea s-a făcut înăuntrul termenului de apel, ea se considera apel principal.
    ----------
    *) Art. 293, cu o noua redactare, a fost reintrodus prin art. 1 pct. 99 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000.


    Articolul 293^1

    În caz de coparticipare procesuala, precum şi atunci când la prima instanţa au intervenit terţe persoane în proces, intimatul este în drept, chiar după împlinirea termenului de apel, sa declare apel împotriva altui intimaţi sau unei persoane care a figurat în prima instanţa şi care nu este parte în apelul principal, dacă acesta din urma ar fi de natura sa producă consecinţe asupra situaţiei sale juridice în proces. Dispoziţiile art. 293 se aplică în mod corespunzător.
    ----------
    *) Art. 293^1, cu o noua redactare, a fost introdus prin art. 1 pct. 100 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000.


    Capitolul II Judecarea apelului*)

    ----------
    *) Secţiunea a II-a devine Capitolul II prin art. 1 pct. 101 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000.

    Articolul 294

    (1) În apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecata şi nici nu se pot face alte cereri noi. Excepţiile de procedura şi alte asemenea mijloace de apărare nu sunt considerate cereri noi.
    (2) Se vor putea cere însă dobinzi, rate, venituri ajunse la termen şi orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanţe. De asemenea, se va putea solicita compensaţia legală.


    Articolul 295

    (1) Instanţa de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţa. Motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu.
    (2) Instanţa va putea incuviinta refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţa, precum şi administrarea probelor noi propuse în condiţiile art. 292, dacă considera ca sunt necesare pentru soluţionarea cauzei.*)
    ----------
    *) Art. 295 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 102 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, art. 295 avea următorul conţinut:" Art. 295. Instanţa de apel va putea incuviinta refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţa, precum şi administrarea altor probe, dacă le considera necesare pentru soluţionarea cauzei."


    Articolul 296

    Instanţa de apel poate păstra ori schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată. Apelantului nu i se poate însă crea în propria cale de atac o situaţie mai grea decât aceea din hotărârea atacată, în afară de cazul în care el consimte la aceasta ori sunt aplicabile dispoziţiile art. 293 sau 293^1.*)
    ----------
    *) Art. 296 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 103 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, art. 296 avea următorul conţinut: "Art. 296. Instanţa de apel poate păstra ori schimba în tot sau în parte hotărârea atacată."; modificat de Ordonanţa de urgenta nr. 59/2001 publicată în M. Of. nr. 217 din 27 aprilie 2001.


    Articolul 297

    (1) În cazul în care prima instanţa a respins sau a anulat cererea de chemare în judecata fără a intră în cercetarea fondului şi instanţa de apel, găsind apelul întemeiat, a anulat hotărârea apelata, va evoca fondul şi va judeca procesul, pronunţând o hotărâre definitivă.*)
    (2) Dacă prima instanţa s-a declarat competenţa şi instanţa de apel stabileşte ca a fost necompetentă, anuland hotărârea atacată, va trimite cauza spre judecare instanţei competente sau altui organ cu activitate jurisdicţională competent, afară de cazul când constata propria sa competenţa. În acest caz, precum şi atunci când exista vreun alt motiv de nulitate, iar prima instanţa a judecat în fond, instanţa de apel, anuland în tot sau în parte procedura urmată şi hotărârea pronunţată, va retine procesul spre judecare.**)
    ----------
    *) Alin. (1) al art. 297 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 23 din Ordonanţa de urgenta nr. 59/2001 publicată în M. Of. nr. 217 din 27 aprilie 2001. În vechea reglementare, alin. (1) al art. 297 avea următorul conţinut: "(1) În cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţa a rezolvat procesul fără a intră în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citata, instanţa de apel va desfiinta hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe."
    **) Alin. (2) al art. 297 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 104 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, alin. (2) al art. 297 avea următorul conţinut: "(2) Dacă hotărârea a fost desfiintata pentru lipsa de competenţa, cauza se trimite spre rejudecare instanţei competente sau altui organ cu activitate jurisdicţională competent."


    Articolul 298

    Dispoziţiile de procedura privind judecata în prima instanţa se aplică şi în instanţa de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezentul titlu.*)
    ---------
    *) Art. 298 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 105 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, art. 298 avea următorul conţinut: "Art. 298. Dispoziţiile de procedura privind judecata în prima instanţa se aplică şi în instanţa de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezentul capitol."


    Titlul V Căile extraordinare de atac


    Capitolul I Recursul*)

    -----------
    *) Capitolul II - ""Recursul" - al Titlului IV - "Căile ordinare de atac" - din Cartea II va deveni "Capitolul I - Recursul" al Titlului V - "Căile extraordinare de atac", din Carte II conform art. 1 pct. 106 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000.

    Secţiunea I Termenul şi formele recursului


    Articolul 299

    (1) Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse recursului. Dispoziţiile art. 282 alin. (2) sunt aplicabile în mod corespunzător.
    (2) Recursul se soluţionează de către Înaltă Curte de Casaţie şi Justiţie, dacă prin lege nu se prevede altfel.
    (3) În situaţiile în care, potrivit dispoziţiilor prezentului cod sau ale legii speciale, încheierile sau alte hotărâri pronunţate de instanţele judecătoreşti sunt supuse numai recursului, judecarea acestei cai de atac este de competenţa instanţei imediat superioare celei care a pronunţat hotărârea în cauza sau, după caz, de competenţa instanţei expres prevăzute de lege.
    ----------
    Art. 299 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct 24 din Ordonanţa de urgenta nr. 59/2001 publicată în M. Of. nr. 217 din 27 aprilie 2001. În vechea reglementare avea următorul conţinut: "Art. 299. Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse recursului."
    Alin. (2) al art. 299 a fost introdus de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 58 din 25 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 28 iunie 2003.
    Alin. (2) al art. 299 a fost modificat de LEGEA nr. 195 din 25 mai 2004 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 26 mai 2004.
    Alin. (3) al art. 299 a fost introdus de LEGEA nr. 195 din 25 mai 2004 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 26 mai 2004.


    Articolul 300

    (1) Recursul suspenda executarea hotărârii numai în cauzele privitoare la strămutarea de hotare, desfiinţarea de construcţii, plantaţii sau a oricăror lucrări având o aşezare fixa, precum şi în cazurile anume prevăzute de lege.
    (2) La cerere, instanţa sesizată cu judecarea recursului poate dispune, motivat, suspendarea executării hotărârii recurate şi în alte cazuri decît cele la care se referă alin. (1).
    (3) Suspendarea la cerere a executării hotărârii poate fi acordată numai după depunerea unei cauţiuni ce se va stabili, prin încheiere, cu ascultarea părţilor în camera de consiliu, scop în care acestea vor fi citate în termen scurt, chiar înainte de primul termen de judecată, dacă este cazul. Dispoziţiile art. 403 alin. 3 şi 4 se aplică în mod corespunzător.*)
    (4) Abrogat.**)
    (5) Pentru motive temeinice instanţa poate reveni asupra suspendării acordate, dispoziţiile alin. 3 aplicindu-se în mod corespunzător. Cauţiunea se eliberează recurentului de îndată, dacă intimatul declara în mod expres că nu urmăreşte obligarea recurentului la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate în urma exercitării recursului.***)
    --------
    *) Alin. (3) al art. 300 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 107 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, alin. (3) al art. 300 avea următorul conţinut: "(3) Suspendarea la cerere a executării hotărârii poate fi acordată cu sau fără depunerea unei cauţiuni ce se va stabili după ascultarea părţilor citate în camera de consiliu."
    **) Alin. (4) al art. 300 a fost abrogat prin art. 1 pct. 108 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, alin. (4) al art. 300 avea următorul conţinut: "(4) În cazuri urgente, preşedintele instanţei de recurs poate dispune, la cerere, prin încheiere motivată, suspendarea executării şi fără citarea părţilor, chiar înainte de primirea dosarului."
    ***) Alin. (5) al art. 300 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 109 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, alin. (5) al art. 300 avea următorul conţinut: "(5) Instanţa poate reveni asupra suspendării acordate, dispoziţiile alin. 3 şi 4 fiind aplicabile în mod corespunzător."


    Articolul 301

    Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Dispoziţiile art. 284 alin. (2)-(4) se aplică în mod corespunzător.
    ---------
    *) Art. 301 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 25 din Ordonanţa de urgenta nr. 59/2001 publicată în M. Of. nr. 217 din 27 aprilie 2001. În vechea reglementare art. 301 avea următorul conţinut: "Art. 301. Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Dispoziţiile art. 284 se aplică în mod corespunzător."


    Articolul 302

    Recursul se depune la instanţa a carei hotărâre se ataca, sub sancţiunea nulităţii.


    Articolul 302^1

    Cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, următoarele menţiuni:
    a) numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor, precum şi, după caz, numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice, codul unic de înregistrare sau, după caz, codul fiscal şi contul bancar. Dacă recurentul locuieşte în străinătate, va arata şi domiciliul ales în România, unde urmează sa i se facă toate comunicările privind procesul;
    b) indicarea hotărârii care se ataca;
    c) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea ca motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat;
    d) semnatura.
    La cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii.
    ------------
    Art. 302^1 a fost introdus de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 58 din 25 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 28 iunie 2003.
    Art. 302^1 a fost modificat de LEGEA nr. 195 din 25 mai 2004 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 26 mai 2004.


    Articolul 303

    (1) Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.
    (2) Termenul pentru depunerea motivelor se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.
    (3) Abrogat.
    (4) În cazurile în care Ministerul Public a participat în proces, se va depune o copie de pe motivele de casare pentru procuror.
    (5) Preşedintele instanţei, care primeşte cererea de recurs, va putea sa o înapoieze, părţii prezente, dacă nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, pentru a fi refăcută, prelungind termenul de recurs cu 5 zile.
    (6) După împlinirea termenului de recurs pentru toate părţile, instanţa a carei hotărâre este recurată va inainta instanţei de recurs dosarul împreună cu dovezile de îndeplinire a procedurii de comunicare a hotărârii.
    ------------
    Alin. (3) al art. 303 a fost abrogat de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 58 din 25 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 28 iunie 2003.


    Articolul 304

    Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situaţii, numai pentru motive de nelegalitate.
    1. când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale;
    2. când hotărârea s-a dat de alţi judecători decît cei care au luat parte la dezbaterea în fond a pricinii;
    3. când hotărârea s-a dat cu încălcarea competentei altei instanţe;
    4. când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti;
    5. când, prin hotărârea data, instanţa a încălcat formele de procedura prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. 2;
    6. dacă instanţa a acordat mai mult decît s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut;
    7. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii;
    8. când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecaţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vadit neîndoielnic al acestuia;
    9. când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost data cu încălcarea sau aplicarea gresita a legii;
    1O. când instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotaritoare pentru dezlegarea pricinii;
    11. Abrogat.
    ------------
    Preambulul art. 304 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 110 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, preambulul art. 304 ave următorul conţinut: "Casarea unei hotărâri se poate cere:"
    Pct. 6 al art. 304 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 111 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M.Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, pct. 6 al art. 304 avea următorul conţinut: "6. când instanţa nu s-a pronunţat asupra unui capăt de cerere, a acordat mai mult decît s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut;"
    Pct. 11 al art. 304 a fost abrogat prin art. 1 pct. 112 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M.Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, pct. 11 al art. 304 avea următorul conţinut: "11. când hotărârea se întemeiază pe o greseala grava de fapt, decurgind dintr-o apreciere eronată a probelor administrate."
    Partea introductivă a art. 304 a fost modificată de LEGEA nr. 195 din 25 mai 2004 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 26 mai 2004.


    Articolul 304^1

    Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanţa putind sa examineze cauza sub toate aspectele.


    Articolul 305

    În instanţa de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepţia înscrisurilor, care pot fi depuse până la închiderea dezbaterilor.
    ------------
    Art. 305 a fost modificat de LEGEA nr. 195 din 25 mai 2004 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 26 mai 2004.


    Articolul 306

    (1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute în alin. 2.
    (2) Motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părţilor.
    (3) Indicarea gresita a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibila încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304.


    Articolul 307

    Abrogat.*)
    ---------
    *) Art. 307 a fost abrogat prin art. VI din Legea nr. 59/1993 publicată în MONITORUL OFICIAL NR. 177 din 26 iulie 1993.


    Articolul 308*)

    (1) Preşedintele instanţei, după ce va constata ca procedura de comunicare a hotărârii a fost îndeplinită, va fixa termen de judecată şi va dispune citarea părţilor şi comunicarea motivelor de recurs.
    (2) Intimatul este obligat să depună intimpinare cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată.
    (3) După fixarea termenului de judecată preşedintele completului va întocmi un raport asupra recursului sau va desemna un alt membru al completului în acest scop. La Înaltă Curte de Casaţie şi Justiţie raportul poate fi întocmit şi de un magistrat-asistent.
    (4) Raportorul va verifica dacă recursul îndeplineşte cerinţele de forma, dacă motivele invocate se încadrează în cele prevăzute de art. 304 şi va arata poziţia jurisprudenţei şi a doctrinei în problemele de drept vizând dezlegarea data prin hotărârea atacată.
    (5) Raportul va trebui depus la dosar cu cel puţin 5 zile înainte de ziua înfăţişării.
    ----------
    Alin. (2) al art. 308 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 113 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, alin. (2) al art. 308 avea următorul conţinut: "(2) Intimatul va putea depune intimpinare cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată."
    Alin. (3) al art. 308 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 114 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, alin. (3) al art. 308 avea următorul conţinut: "(3) Preşedintele, fixind termenul de judecată, poate desemna un judecător pentru întocmirea unui raport asupra recursului. La Curtea Suprema de Justiţie raportul se întocmeşte de un judecător sau de un magistrat asistent."
    Alin. (4) al art. 308 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 115 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, alin. (4) al art. 308 avea următorul conţinut: "(4) Raportul va cuprinde, pe scurt, arătarea obiectului cererii de chemare în judecata, soluţia recurată, precum şi temeiurile acesteia, în măsura în care este nevoie pentru soluţionarea recursului."
    Art. 308 a fost modificat*) de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 58 din 25 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 28 iunie 2003.
    *) Modificarea art. 308 prin ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 58 din 25 iunie 2003 a fost abrogată de LEGEA nr. 195 din 25 mai 2004 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 26 mai 2004, astfel ca art. 308 a revenit la forma actualizată prin Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000.
    ------------
    A se vedea şi DECIZIA nr. 194 din 27 aprilie 2004 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 523 din 10 iunie 2004.


    Secţiunea a II-a

    Judecarea recursului şi efectele casării

    Articolul 309

    (1) Preşedintele va da cuvintul părţilor după citirea raportului.*)
    (2) Procurorul vorbeşte cel din urma, afară de cazul când este parte principala sau recurent.
    -------------
    Alin. (1) al art. 309 a fost modificat*) de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 58 din 25 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 28 iunie 2003.
    *) Modificarea alin. (1) al art. 309 prin ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 58 din 25 iunie 2003 a fost abrogată de LEGEA nr. 195 din 25 mai 2004 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 26 mai 2004, astfel ca art. 309 a revenit la forma iniţială.


    Articolul 310

    Dacă nu se dovedeşte, la prima zi de înfăţişare, ca recursul a fost depus peste termen sau dacă aceasta dovada nu reiese din dosar, el se va socoti făcut în termen.


    Articolul 311

    (1) Hotărârea casată nu are nici o putere.
    (2) Actele de executare sau de asigurare făcute în puterea unei asemenea hotărârii sunt desfiinţate de drept, dacă instanţa de recurs nu dispune altfel.


    Articolul 312

    (1) Instanţa poate admite recursul, îl poate respinge sau anula ori poate constata perimarea lui.
    (2) În caz de admitere a recursului, hotărârea atacată poate fi modificată sau casată, în tot sau în parte.
    (3) Modificarea hotărârii atacate se pronunţa pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 şi 10, iar casarea, pentru cele prevăzute de art. 304 pct. 1, 2, 3, 4 şi 5, precum şi în toate cazurile în care instanţa a carei hotărâre este recurată a soluţionat procesul fără a intră în cercetarea fondului sau modificarea hotărârii nu este posibila, fiind necesară administrarea de probe noi. Dacă sunt găsite întemeiate mai multe motive, dintre care unele atrag modificarea, iar altele casarea, instanţa de recurs va casa în întregime hotărârea atacată pentru a se asigura o judecata unitară.
    (4) În caz de casare, curţile de apel şi tribunalele vor rejudeca pricina în fond, fie la termenul când a avut loc admiterea recursului, situaţie în care se pronunţa o singura decizie, fie la un alt termen stabilit în acest scop.
    (5) Cu toate acestea, în cazul în care instanţa a carei hotărâre este recurată a soluţionat procesul fără a intră în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost regulat citata atât la administrarea probelor, cat şi la dezbaterea fondului, instanţa de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanţei care a pronunţat hotărârea casată sau altei instanţe de acelaşi grad.
    (6) În caz de casare a hotărârii atacate, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 3, instanţa va trimite dosarul spre judecare instanţei judecătoreşti competente sau organului cu activitate jurisdicţională competent, potrivit legii, iar pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 4 va respinge cererea ca inadmisibila.
    (7) Dacă instanţa de recurs constata ca ea însăşi era competenţa să soluţioneze pricina în prima instanţa sau în apel, va casa hotărârea recurată şi va soluţiona cauza potrivit competentei sale.*)
    ----------
    *) Art. 312 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 116 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, art. 308 avea următorul conţinut: " (1) Curţile de apel şi tribunalele, în caz de casare, vor judeca pricina în fond.
    (2) Cu toate acestea, în cazul în care instanţa, a carei hotărâre este recurată, a soluţionat procesul fără a intră în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost regulat citită la administrarea probelor şi la dezbaterea fondului, instanţa de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanţei care a pronunţat hotărârea casată sau altei instanţe de acelaşi grad. În cazul casării pentru lipsa de competenţa, cauza se trimite spre rejudecare instanţei competente sau organului cu activitate jurisdicţională competent, potrivit legii.
    (3) Dacă instanţa de recurs constata ca ea însăşi era competenţa să soluţioneze pricina în prima instanţa sau în apel, va casa hotărârea recurată şi va soluţiona cauza potrivit competentei sale."
    Alin. (3) al art. 312 a fost modificat de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 58 din 25 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 28 iunie 2003.


    Articolul 313

    Înaltă Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o noua judecata instanţei care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când interesele bunei administrări a justiţiei o cer, altei instanţe de acelaşi grad, cu excepţia cazului casării pentru lipsa de competenţa, când trimite cauza instanţei competente sau altui organ cu activitate jurisdicţională competent potrivit legii.


    Articolul 314

    Înaltă Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.


    Articolul 315

    (1) În caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.*)
    (2) Când hotărârea a fost casată pentru nerespectarea formelor procedurale, judecata va reîncepe de la actul anulat.
    (3) După casare, instanţa de fond va judeca din nou, ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a carei hotărâre a fost casată.
    (4) La judecarea recursului, precum şi la rejudecarea procesului după casarea hotărârii de către instanţa de recurs, dispoziţiile art. 296 sunt aplicabile în mod corespunzător.**)
    ---------
    *) Alin. (1) al art. 315 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 117 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, alin. (1) al art. 315 avea următorul conţinut: " (1) În caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului."
    **) Alin. (4) al art. 315 a fost introdus prin art. 1 pct. 118 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000.


    Articolul 316

    Dispoziţiile de procedura privind judecata în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol.


    Capitolul I^1 Contestaţia în anulare*)

    ----------
    *) Capitolul I - "Contestaţia în anulare" din Titlul V - "Căile extraordinare de atac" - al Cărţii II devine "Capitolul I^1 - Contestaţia în anulare" al Titlului V al Cărţii II, conform art. 1 pct. 119 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000.

    Articolul 317

    (1) Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:*)
    1. când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii;
    2. când hotărârea a fost data de judecători cu călcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţa.
    (2) Cu toate acestea, contestaţia poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru ca aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el sa fi fost judecat în fond.
    ----------
    *) Preambulul alin.(1) al art. 317 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 120 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, preambulul alin. (1) al art. 317 avea următorul conţinut: "Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele mai jos arătate, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe căile ordinare de atac:"


    Articolul 318

    (1) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea data este rezultatul unei greşeli materiale, sau când instanţa, respingând recursul sau admitindu-l numai în parte, a omis din greseala sa cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.*)
    (2) Abrogat.**)
    -----------
    *) Alin. (1) al art. 318 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 26 din Ordonanţa de urgenta nr. 59/2001 publicată în M. Of. nr. 217 din 27 aprilie 2001. În vechea reglementare alin. 1 al art. 318 avea următorul conţinut: "(1) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea data este rezultatul unei greşeli materiale, sau când instanţa, respingând recursul sau admitindu-l numai în parte, a omis din greseala sa cerceteze vreunul din motivele de casare."
    **) Alin. (2) al art. 318 a fost abrogat prin art. 1 pct. 121 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, alin. (2) al art. 318 avea următorul conţinut: "(2) Dispoziţiile alineatului precedent se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care judecătoria, potrivit prevederilor unei legi speciale, judeca în ultima instanţa."


    Articolul 319

    (1) Contestaţia se introduce la instanţa a carei hotărâre se ataca.
    (2) Contestaţia se poate face înainte de începerea executării şi în timpul ei, până la săvârşirea ultimului act de executare. Împotriva hotărîrilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestaţia poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţa de hotărâre, dar nu mai tirziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.


    Articolul 319^1

    Instanţa poate suspenda executarea hotărârii a carei anulare se cere, sub condiţia dării unei cauţiuni. Dispoziţiile art. 403 alin. (3) şi (4) se aplică în mod corespunzător.*)
    ---------
    *) Art. 319^1 a fost introdus prin art. 1 pct. 27 din Ordonanţa de urgenta nr. 59/2001 publicată în M. Of. nr. 217 din 27 aprilie 2001.


    Articolul 320

    (1) Contestaţia se judeca de urgenta şi cu precădere.
    (2) Intimpinarea este obligatorie şi se depune la dosar cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată.*)
    (3) Hotărârea data în contestaţie este supusă aceloraşi cai de atac ca şi hotărârea atacată.
    ----------
    *) Alin (2) al art. 320 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 122 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, alin (2) al art. 320 avea următorul conţinut: "(2) Intimpinarea nu este obligatorie."


    Articolul 321

    Nu se poate face o noua contestaţie pentru motive ce au existat la data celei dintii.


    Capitolul II Revizuirea hotărîrilor


    Articolul 322

    Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri data de o instanţa de recurs atunci când evoca fondul, se poate cere în următoarele cazuri:
    1. dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziţii potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire;
    2. dacă s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decît s-a cerut;
    3. dacă obiectul pricinii nu se afla în fiinta;
    4. dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecata, a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare la pricina sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecaţii. În cazul în care, în ambele situaţii, constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, instanţa de revizuire se va pronunţa mai întâi, pe cale incidentala, asupra existenţei sau inexistentei infracţiunii invocate. La judecarea cererii va fi citat şi cel invinuit de săvârşirea infracţiunii;*)
    5. dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnica sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a carei revizuire se cere;**)
    6. dacă statul ori alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publică, dispăruţii, incapabilii sau cei puşi sub curatela sau consiliu judiciar nu au fost apăraţi deloc sau au fost apăraţi cu viclenie de cei însărcinaţi să-i apere;
    7. dacă exista hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricina, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
    Aceste dispoziţii se aplică şi în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanţe de recurs. În cazul când una dintre instanţe este Înaltă Curte de Casaţie şi Justiţie cererea de revizuire se va judeca de această instanţă;
    8. dacă partea a fost împiedicată să se înfăţişeze la judecata şi sa înştiinţeze instanţa despre aceasta dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa.
    9. dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale datorată unei hotărâri judecătoreşti, iar consecinţele grave ale acestei încălcări continua să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.
    -----------
    *) Alin (4) al art. 322 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 123 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, alin (4) al art. 322 avea următorul conţinut: "4. dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecata, a fost condamnat irevocabil pentru o infracţiune privitoare la pricina sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecaţii, sau dacă partea care a jurat a fost condamnata irevocabil pentru fals;"
    **) Alin (5) al art. 322 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 124 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, alin (5) al art. 322 avea următorul conţinut: "5. dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnica sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a revizuit hotărârea unei instanţe penale sau administrative pe care ea s-a întemeiat;"
    Pct. 9 al art. 322 a fost introdus de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 58 din 25 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 28 iunie 2003.


    Articolul 323

    (1) Cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a dat hotărârea rămasă definitivă şi a carei revizuire se cere.
    (2) În cazul art. 322 pct. 7 cererea de revizuire se va indrepta la instanţa mai mare în grad faţă de instanţa sau instanţele care au pronunţat hotărârile potrivnice. Când cele doua instanţe care au dat hotărârile potrivnice fac parte din circumscripţii judecătoreşti deosebite, instanţa mai mare în grad la care urmează să se îndrepte cererea de revizuire va fi aceea a instanţei care a dat prima hotărâre.


    Articolul 324

    (1) Termenul de revizuire este de o luna şi se va socoti:
    1. în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 şi 7 al. 1, de la comunicarea hotărîrilor definitive, iar când hotărârile au fost date de instanţe de recurs după evocarea fondului, de la pronunţare; pentru hotărârile prevăzute la punctul 7 al. 2 de la pronunţarea ultimei hotărâri;
    2. în cazul prevăzut de art. 322 pct. 3, de la cel din urma act de executare;
    3. în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 4, din ziua în care partea a luat cunoştinţa de hotărârea instanţei penale de condamnare a judecătorului, martorului sau expertului ori de hotărârea care a declarat fals înscrisul. În lipsa unei astfel de hotărâri termenul curge de la data când partea a luat cunoştinţa de împrejurările pentru care constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, dar nu mai târziu de 3 ani de la data producerii acestora; *)
    4. în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 5, din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invoca ori, după caz, din ziua în care partea a luat cunoştinţa de hotărârea desfiintata sau modificată pe care s-a întemeiat hotărârea a carei revizuire se cere;**)
    5. în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 6, de la comunicarea hotărârii definitive facuta statului ori celorlalte persoane de drept public sau de utilitate publică, sau de la întoarcerea dispărutului ori de la dobindirea capacităţii; în aceste din urma doua cazuri termenul fiind de 6 luni.
    (2) În cazul art. 322 pct. 8 termenul de revizuire este de 15 zile şi se socoteşte de la încetarea împiedicării.
    (3) Pentru motivul prevăzut la art. 322 pct. 9, termenul este de 3 luni de la data publicării hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    ---------
    *) Pct. 3 al alin (1) al art. 324 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 125 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, pct. 3 al alin (1) al art. 324 avea următorul conţinut: "3. în cazul prevăzut de art. 322 pct. 4, din ziua în care partea a luat cunoştinţa de hotărârea instanţei penale de condamnare a judecătorului, martorului, expertului, sau părţii care a jurat sau de hotărârea care a declarat falsitatea înscrisurilor;"
    **) Pct. 4 al alin (1) al art. 324 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 126 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, pct. 4 al alin (1) al art. 324 avea următorul conţinut: "4. în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 5, din ziua în care s-a descoperit înscrisul;"
    Alin. (3) al art. 322 a fost introdus de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 58 din 25 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 28 iunie 2003.


    Articolul 325

    Instanţa poate suspenda executarea hotărârii a carei revizuire se cere, sub condiţia dării unei cauţiuni. Dispoziţiile art. 403 alin. 3 şi 4 se aplică în mod corespunzător.
    ------------
    *) Art. 325 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 127 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, art. 325 avea următorul conţinut: "Instanţa poate suspenda executarea hotărârii a carei revizuire se cere, sub condiţia dării unei cauţiuni;"


    Articolul 326

    (1) Cercetarea de revizuire se judeca potrivit dispoziţiilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecata.
    (2) Intimpinarea este obligatorie şi se depune la dosar cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată.*)
    (3) Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.**)
    ----------
    *) Alin (2) al art. 326 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 128 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, alin (2) al art. 328 avea următorul conţinut: "(2) Intimpinarea nu este obligatorie."
    **) Alin. (3) al art. 326 a fost introdus prin art. 1 pct. 129 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000.


    Articolul 327

    (1) Dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărîrilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urma hotărâre.
    (2) Se va face arătare de hotărârea data în revizuire, în josul originalului hotărârii revizuite.


    Articolul 328

    (1) Hotărârea data asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.
    (2) Dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice calea de atac este recursul.


    Titlul VI Recursul în interesul legii

    -----------
    Titlul VI a fost introdus prin modificarea cap. 3 din titlul 5 al cărţii 2 devine titlul 6 al cărţii 2, prin ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 58 din 25 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 28 iunie 2003.

    Articolul 329

    (1) Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înaltă Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, are dreptul, pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României, sa ceara Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra chestiunilor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti.
    (2) Deciziile prin care se soluţionează sesizările se pronunţa de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    (3) Soluţiile se pronunţa în interesul legii şi nu au efect asupra hotărîrilor judecătoreşti examinate.*)
    -----------
    *) Art. 329 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 130 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, art. 329 avea următorul conţinut: "(1) Procurorul general, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, are dreptul, pentru a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul tarii, sa ceara Curţii Supreme de Justiţie să se pronunţe asupra chestiunilor de drept care au primit o soluţionare diferita din partea instanţelor judecătoreşti.
    (2) Deciziile prin care se soluţionează sesizările se pronunţa de secţiile unite şi se aduc la cunoştinţa instanţelor de Ministerul Justiţiei.
    (3) Soluţiile se pronunţa numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărîrilor judecătoreşti examinate şi nici cu privire la situaţia părţilor din acele procese. Dezlegarea data problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe."


    Articolul 329^1-329^2

    *) Abrogate.
    Art. 329^1-329^2 au fost abrogate prin art. VI din Legea nr. 59/1993 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 177 din 26 iulie 1993.

    Articolul 330

    Abrogat.
    ---------
    Art. 330 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 131 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, art. 330 avea următorul conţinut: "Procurorul general, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, poate ataca cu recurs în anulare, la Curtea Suprema de Justiţie, hotărârile judecătoreşti irevocabile pentru următoarele motive:
    1. când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti;"
    Pct. 2 al art. 330 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 28 din Ordonanţa de urgenta nr. 59/2001 publicată în M. Of. nr. 217 din 27 aprilie 2001. În vechea reglementare, pct. 2 al art. 330 avea următorul conţinut: "2. când s-au savirsit infracţiuni de către judecători în legătură cu hotărârea pronunţată."
    Art. 330 a fost abrogat de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 58 din 25 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 28 iunie 2003.


    Articolul 330^1

    Abrogat.
    ----------
    Art. 330^1 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 29 din Ordonanţa de urgenta nr. 59/2001 publicată în M. Of. nr. 217 din 27 aprilie 2001. În vechea reglementare, art. 330^1 avea următorul conţinut: "Recursul în anulare se poate deplasa oricând."
    Art. 330^1 a fost abrogat de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 58 din 25 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 28 iunie 2003.


    Articolul 330^2

    Abrogat.
    ----------
    Alin. (2) al art. 330^2 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 133 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, art. 330^2 avea următorul conţinut: "(2) După introducerea recursului în anulare, instanţa poate să dispună suspendarea executării hotărîrilor sau sa revină asupra suspendărilor acordate."
    Alin. (1) al art. 330^2 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 30 din Ordonanţa de urgenta nr. 59/2001 publicată în M. Of. nr. 217 din 27 aprilie 2001. În vechea reglementare, alin. (1) al art. 330^2 avea următorul conţinut: "Procurorul general poate dispune pe termen limitat suspendarea executării hotărîrilor judecătoreşti înainte de introducerea recursului în anulare."
    Art. 330^2 a fost abrogat de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 58 din 25 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 28 iunie 2003.


    Articolul 330^3

    Abrogat.
    ----------
    Alin. (2) al art. 330^3 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 134 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, alin. (2) al art. 330^3 avea următorul conţinut: "(2) Judecata recursului în anulare se face cu participarea procurorului, care expune motivele acestui recurs şi va pune concluzii."
    Art. 330^3 a fost abrogat de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 58 din 25 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 28 iunie 2003.


    Articolul 330^4

    Abrogat.
    -----------
    Art. 330^4 a fost abrogat de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 58 din 25 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 28 iunie 2003.


    Cartea a III - a Dispoziţii generale privitoare la procedurile necontencioase


    Articolul 331

    Cererile pentru dezlegarea cărora este nevoie de mijlocirea instanţei fără însă să se urmărească stabilirea unui drept potrivnic faţă de o altă persoană, precum sunt cele privitoare la darea autorizaţiilor judecătoreşti, sau la luarea unor măsuri legale de supraveghere, ocrotire ori asigurare, sunt supuse dispoziţiilor de procedura mai jos arătate.


    Articolul 332

    Cererile necontencioase care sunt în legătură cu o lucrare sau o pricina în curs la o instanţa sau pe care aceasta a dezlegat-o, ori dacă au ca obiect eliberarea unor înscrisuri, titluri sau valori aflate în depozitul unei instanţe, se vor indrepta la acea instanţa.


    Articolul 333

    (1) Cererea va cuprinde numele şi domiciliul celui care o face şi ale persoanelor pe care acesta cere să fie chemate înaintea instanţei, precum şi arătarea pe scurt a obiectului, motivarea cererii şi semnatura.
    (2) Ea va fi însoţită de înscrisurile pe care se sprijină.


    Articolul 334

    (1) Instanţa îşi verifica competenţa din oficiu, putind cere părţii lămuririle necesare.
    (2) Dacă instanţa se declara necompetentă va trimite dosarul instanţei în drept sa hotărască.


    Articolul 335

    Dacă cererea, prin însuşi cuprinsul ei sau prin obiecţiile ridicate de persoanele citate sau care intervin, prezintă caracter contencios, instanţa o va respinge.


    Articolul 336

    (1) Încheierea prin care se încuviinţează cererea este executorie.
    (2) Ea este supusă apelului.
    (3) Termenul de apel va curge de la pronunţare, pentru cei care au fost de faţa, şi de la comunicare, pentru cei care au lipsit.
    (4) Apelul poate fi făcut de orice persoană interesată, chiar dacă nu a fost citata la dezlegarea cererii.
    (5) Apelul se face într-un singur exemplar, neînsoţit de copii.
    (6) Executarea încheierii poate fi suspendată de instanţa de apel cu sau fără cauţiune.
    (7) Apelul şi recursul se judeca în camera de chibzuire.


    Articolul 337

    Încheierile nu au puterea lucrului judecat.


    Articolul 338

    (1) Procedura prevăzută în articolele de mai sus se întregeşte cu dispoziţiile de procedura contencioasă, în măsura în care nu sunt potrivnice naturii necontencioase a cererii.
    (2) Materiile necontencioase cu privire la care legea prevede o procedură specială rămân supuse dispoziţiilor speciale, care se vor întregi cu cele prevăzute în cuprinsul cărţii de faţa.


    Articolul 339

    (1) Procedura necontencioasă se aplică şi în cazurile în care legea da în căderea preşedintelui instanţei luarea unor măsuri cu caracter necontencios.
    (2) În aceste cazuri, preşedintele este ţinut sa pronunţe încheierea în termen de cel mult 3 zile de la primirea cererii.
    (3) Apelul împotriva încheierii date de preşedintele judecătoriei se judeca de tribunal, iar apelul împotriva încheierii date de preşedintele tribunalului sau al curţii de apel se judeca de completul instanţei respective.*)
    ----------
    *) Alin. (3) al art. 339 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 135 din Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, alin. (3) al art. 339 avea următorul conţinut: "(3) Apelul împotriva încheierii date de judecătorul de la judecătorie se judeca de tribunal, iar apelul împotriva încheierii date de preşedintele tribunalului sau Curţii de apel se judeca de completul instanţei respective."


    Cartea a IV - a Despre arbitraj


    Capitolul 1 Dispoziţii generale


    Articolul 340

    Persoanele care au capacitatea deplina de exerciţiu al drepturilor pot conveni să soluţioneze pe calea arbitrajului litigiile patrimoniale dintre ele, în afară de acelea care privesc drepturi asupra cărora legea nu permite a se face tranzacţie.


    Articolul 340^1

    Arbitrajul poate fi încredinţat, prin convenţia arbitrală, uneia sau mai multor persoane, investite de părţi sau în conformitate cu acea convenţie sa judece litigiul şi sa pronunţe o hotărâre definitivă şi obligatorie pentru ele. Arbitrul unic sau, după caz, arbitrii investiti constituie, în sensul dispoziţiilor de faţa, tribunalul arbitral.


    Articolul 341

    (1) Arbitrajul se organizează şi se desfăşoară potrivit convenţiei arbitrale, încheiată conform cu prevederile cap. II.
    (2) Sub rezerva respectării ordinii publice sau a bunelor moravuri, precum şi a dispoziţiilor imperative ale legii, părţile pot stabili prin convenţia arbitrală sau prin act scris încheiat ulterior, fie direct, fie prin referire la o anumită reglementare având ca obiect arbitrajul, normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea şi înlocuirea arbitrilor, termenul şi locul arbitrajului, normele de procedura pe care tribunalul arbitral trebuie să le urmeze în judecarea litigiului, inclusiv procedura unei eventuale concilieri prealabile, repartizarea între părţi a cheltuielilor arbitrale, conţinutul şi forma hotărârii arbitrale şi, în general, orice alte norme privind buna desfăşurare a arbitrajului.
    (3) În lipsa unor asemenea norme, tribunalul arbitral va putea reglementa procedura de urmat asa cum va socoti mai potrivit.
    (4) Dacă nici tribunalul arbitral nu a stabilit aceste norme, se vor aplica dispoziţiile ce urmează.


    Articolul 341^1

    Părţile pot conveni ca arbitrajul să fie organizat de o instituţie permanenta de arbitraj sau de o terta persoana.


    Articolul 342

    (1) Pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi în organizarea şi desfăşurarea arbitrajului, partea interesată poate sesiza instanţa de judecată care, în lipsa convenţiei arbitrale, ar fi fost competenţa sa judece litigiul în fond, în prima instanţa.
    (2) În cazul în care părţile au încheiat convenţia arbitrală în cursul judecării litigiului la o instanţa judecătorească, aceasta devine competenţa să soluţioneze cererile prevăzute în alin. 1.
    (3) Instanţa va soluţiona aceste cereri de urgenta şi cu precădere, cu procedura ordonanţei preşedintele.


    Capitolul 2 Convenţia arbitrală


    Articolul 343

    (1) Convenţia arbitrală se încheie, în scris, sub sancţiunea nulităţii.
    (2) Ea se poate încheia fie sub forma unei clauze compromisorii, înscrisă în contractul principal, fie sub forma unei înţelegeri de sine stătătoare, denumita compromis.


    Articolul 343^1

    (1) Prin clauza compromisorie părţile convin ca litigiile ce se vor naşte din contractul în care este inserată sau în legătură cu acesta să fie soluţionate pe calea arbitrajului, aratindu-se numele arbitrilor sau modalitatea de numire a lor.
    (2) Validitatea clauzei compromisorii este independenta de valabilitatea contractului în care a fost înscrisă.


    Articolul 343^2

    Prin compromis părţile convin ca un litigiu ivit între ele să fie soluţionat pe calea arbitrajului, aratindu-se, sub sancţiunea nulităţii, obiectul litigiului şi numele arbitrilor sau modalitatea de numire a lor.


    Articolul 343^3

    (1) Încheierea convenţiei arbitrale exclude, pentru litigiul care face obiectul ei, competenţa instanţelor judecătoreşti.
    (2) Tribunalul arbitral îşi verifica propria sa competenţa de a soluţiona un litigiu şi hotărăşte în aceasta privinta printr-o încheiere care se poate desfiinta numai prin acţiunea în anulare introdusă împotriva hotărârii arbitrale, conform art. 364.


    Articolul 343^4

    (1) În cazul în care părţile în proces au încheiat o convenţie arbitrală, pe care una dintre ele o invoca în instanţa judecătorească, aceasta îşi verifica competenţa.
    (2) Instanţa va retine spre soluţionare procesul dacă:
    a) pârâtul şi-a formulat apărările în fond, fără nici o rezervă intemeiata pe convenţia arbitrală;
    b) convenţia arbitrală este lovită de nulitate ori este inoperantă;
    c) tribunalul arbitral nu poate fi constituit din cauze vadit imputabile pârâtului în arbitraj.
    (3) În celelalte cazuri, instanţa judecătorească, la cererea uneia dintre părţi, se va declara necompetentă, dacă va constata ca exista convenţie arbitrală.
    (4) În caz de conflict de competenţa, hotărăşte instanţa judecătorească ierarhic superioară instanţei înaintea căreia s-a ivit conflictul.


    Capitolul 3 Arbitrii. Constituire tribunalului arbitral. Termenul şi locul arbitrajului


    Articolul 344

    Poate fi arbitru orice persoană fizica, de cetăţenie română, care are capacitatea deplina de exerciţiu al drepturilor.


    Articolul 345

    (1) Părţile stabilesc dacă litigiul se judeca de un arbitru unic sau de doi ori de mai mulţi arbitri.
    (2) Dacă părţile n-au stabilit numărul arbitrilor, litigiul se judeca de trei arbitri, cîte unul numit de fiecare dintre părţi, iar al treilea - supraarbitrul - desemnat de cei doi arbitri.
    (3) Dacă exista mai mulţi reclamanţi sau mai mulţi piriti, părţile care au interese comune vor numi un singur arbitru.


    Articolul 346

    Este nulă clauza din convenţia arbitrală care prevede dreptul uneia dintre părţi de a numi arbitru în locul celeilalte părţi sau de a avea mai mulţi arbitri decît cealaltă parte.


    Articolul 347

    (1) Arbitrii sunt numiţi, revocaţi sau înlocuiţi conform convenţiei arbitrale.
    (2) Când arbitrul unic sau, după caz, arbitrii nu au fost numiţi prin convenţia arbitrală şi nici nu s-a prevăzut modalitatea de numire, partea care vrea sa recurgă la arbitraj invita cealaltă parte, în scris, sa procedeze la numirea lor.
    (3) În comunicare se arata numele, domiciliul şi, pe cît posibil, datele personale şi profesionale ale arbitrului unic propus sau ale arbitrului desemnat de partea care vrea sa recurgă la arbitraj, precum şi enunţarea succintă a pretenţiilor şi a temeiului lor.


    Articolul 348

    Partea căreia i s-a făcut comunicarea trebuie să transmită, la rindul sau, în termen de 10 zile de la primirea acesteia, răspunsul la propunerea de numire a arbitrului unic sau, după caz, numele, domiciliul şi, pe cît posibil, datele personale şi profesionale ale arbitrului desemnat de ea.


    Articolul 349

    Acceptarea însărcinării de arbitru trebuie să fie facuta în scris şi comunicată părţilor în termen de 5 zile de la data primirii propunerii de numire.


    Articolul 350

    Cei doi arbitri vor proceda la numirea supraarbitrului, în termen de 10 zile de la ultima acceptare. Supraarbitrul se va conformă prevederilor art. 449.


    Articolul 351

    (1) În caz de neînţelegere între părţi cu privire la numirea arbitrului unic sau dacă o parte nu numeşte arbitrul ori dacă cei doi arbitri nu cad de acord asupra persoanei supraarbitrului, partea care vrea sa recurgă la arbitraj poate cere instanţei judecătoreşti sa procedeze la numirea arbitrului ori, după caz, a supraarbitrului.
    (2) Încheierea de numire se va da în termen de 10 zile de la sesizare, cu citarea părţilor. Ea nu este supusă căilor de atac.


    Articolul 351^1

    (1) Arbitru poate fi recuzat pentru cauze care pun la indoiala independenta şi imparţialitatea sa. Cauzele de recuzare sunt cele prevăzute pentru recuzarea judecătorilor. Poate constitui o cauza de recuzare şi neîndeplinirea condiţiilor de calificare sau a altor condiţii privitoare la arbitraj, prevăzute în convenţia arbitrală.
    (2) O parte nu poate recuza arbitrul numit de ea decît pentru cauze survenite după numire.
    (3) Persoana care ştie ca în privinta sa exista o cauza de recuzare este obligată sa înştiinţeze părţile şi pe ceilalţi arbitri mai înainte de a fi acceptat însărcinarea de arbitru, iar dacă asemenea cauze survin după acceptare, de îndată ce le-a cunoscut.
    (4) Aceasta persoana nu poate participa la judecarea litigiului decît dacă părţile, înştiinţate potrivit alineatului precedent, comunică în scris ca înţeleg sa nu ceara recuzarea. Chiar în acest caz, ea are dreptul să se abţină de la judecarea litigiului, fără ca abţinerea sa însemne recunoaşterea cauzei de recuzare.


    Articolul 351^2

    (1) Recuzarea trebuie să fie cerută, sub sancţiunea decăderii, în termen de 10 zile de la data când partea a luat cunoştinţa de numirea arbitrului sau, după caz, de la survenirea cauzei de recuzare.
    (2) Cererea de recuzare se soluţionează de instanţa judecătorească, prevăzută de art. 342, cu citarea părţilor şi a arbitrului recuzat, în termen de 10 zile de la sesizare. Încheierea nu este supusă căilor de atac.


    Articolul 352

    În caz de vacanta, pentru orice cauza, recuzare, revocare, abţinere, renunţare, împiedicare, deces, şi dacă nu s-a numit un supleant sau dacă acesta este împiedicat să-şi exercite însărcinarea, se va proceda la înlocuirea arbitrului potrivit dispoziţiilor stabilite pentru numirea lui.


    Articolul 353

    Arbitrii sunt răspunzători de daune, în condiţiile legii:
    a) dacă, după acceptare, renunţa în mod nejustificat la însărcinarea lor;
    b) dacă, fără motiv justificat, nu participa la judecarea litigiului ori nu pronunţa hotărârea în termenul stabilit de convenţia arbitrală sau de lege;
    c) dacă nu respecta caracterul confidenţial al arbitrajului, publicând sau divulgând date de care iau cunoştinţa în calitate de arbitri, fără a avea autorizarea părţilor;
    d) dacă încalcă în mod flagrant îndatoririle ce le revin.


    Articolul 353^1

    În cazul arbitrajului organizat de o instituţie permanenta, toate atribuţiile ce revin instanţei judecătoreşti în temeiul dispoziţiilor din prezentul capitol se exercită de acea instituţie, conform regulamentului sau, afară numai dacă acel regulament prevede altfel.


    Articolul 353^2

    (1) Tribunalul arbitral se considera constituit pe data ultimei acceptări a însărcinării de arbitru, de supraarbitru sau, după caz, de arbitru unic.
    (2) Data acceptării este cea a expedierii prin posta a comunicării prevăzute de art. 349.


    Articolul 353^3

    (1) Dacă părţile n-au prevăzut altfel, tribunalul arbitral trebuie să pronunţe hotărârea în termen de cel mult 5 luni de la data constituirii sale.
    (2) Termenul se suspenda pe timpul judecării unei cereri de recuzare sau a oricărei alte cereri incidente adresate instanţei judecătoreşti prevăzute de art. 342.
    (3) Părţile pot consimţi în scris la prelungirea termenului arbitrajului.
    (4) De asemenea, tribunalul arbitral poate dispune, pentru motive temeinice, prelungirea termenului cu cel mult două luni.
    (5) Termenul se prelungeşte de drept cu doua luni în cazul prevăzut de art. 360^3, precum şi în cazul decesului uneia dintre părţi.
    (6) Trecerea termenului prevăzut în prezentul articol nu poate să constituie un motiv de caducitate a arbitrajului afară de cazul în care una dintre părţi a notificat celeilalte părţi şi tribunalului arbitral, până la primul termen de înfăţişare, ca înţelege sa invoce caducitatea.


    Articolul 354

    Părţile stabilesc locul arbitrajului. În lipsa unei asemenea prevederi, locul arbitrajului de stabileşte de tribunalul arbitral.


    Capitolul 4 Sesizarea tribunalului arbitral. Cuprinsul cererii de arbitrare.

    Intimpinarea. Cererea reconvenţională

    Articolul 355

    (1) Tribunalul arbitral este sesizat de reclamant printr-o cerere scrisă care va cuprinde:
    a) numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor, precum şi, după caz, numărul de înmatriculare în Registrul comerţului, numărul de telefon, contul bancar;
    b) numele şi calitatea celui care angajează sau reprezintă partea în litigiu, anexindu-se dovada calităţii;
    c) menţionarea convenţiei arbitrale, anexindu-se copie de pe contractul în care este inserată, iar dacă s-a încheiat un compromis, copie de pe acesta;
    d) obiectul şi valoarea cererii, precum şi calculul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori;
    e) motivele de fapt şi de drept, precum şi probele pe care se întemeiază cererea;
    f) numele şi domiciliul membrilor tribunalului arbitral;
    g) semnatura părţii.
    (2) Cererea se poate face şi printr-un proces-verbal încheiat în faţa tribunalului arbitral şi semnat de părţi sau numai de reclamant, precum şi de arbitri.


    Articolul 356

    Reclamantul va comunică pârâtului, precum şi fiecărui arbitru, copie de pe cererea de arbitrare şi de pe înscrisurile anexate.


    Articolul 356^1

    (1) În termen de 30 de zile de la primirea copiei de pe cererea de arbitrare, pârâtul va face intimpinare cuprinzând excepţiile privind cererea reclamantului, răspunsul în fapt şi în drept la aceasta cerere, probele propuse în apărare, precum şi, în mod corespunzător, celelalte menţiuni prevăzute în art. 355, pentru cererea de arbitrare.
    (2) Excepţiile şi alte mijloace de apărare, care nu au fost arătate prin intimpinare, trebuie ridicate, sub sancţiunea decăderii, cel mai tirziu la primul termen de înfăţişare. Dispoziţiile art. 358^12 alin. 3 rămân aplicabile.
    (3) Dacă prin nedepunerea intimpinarii litigiul se amina, pârâtul va putea fi obligat la plata cheltuielilor de arbitrare cauzate prin amînare.
    (4) Dispoziţiile art. 356 se aplică în mod corespunzător.


    Articolul 357

    (1) Dacă pârâtul are pretenţii împotriva reclamantului, derivînd din acelaşi raport juridic, el poate face cerere reconvenţională.
    (2) Cererea reconvenţională va fi introdusă în cadrul termenului pentru depunerea intimpinarii sau cel mai tirziu până la primul termen de înfăţişare şi trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii ca şi cererea principala.


    Capitolul 5 Procedura arbitrală


    Articolul 358

    În întreaga procedura arbitrală trebuie să se asigure părţilor, sub sancţiunea nulităţii hotărârii arbitrale, egalitatea de tratament, respectarea dreptului de apărare şi a principiului contradictorialităţii.


    Articolul 358^1

    (1) Comunicarea între părţi sau către părţi a înscrisurilor litigiului, a citaţiilor, hotărîrilor arbitrale şi încheierilor de şedinţa se face prin scrisoare recomandată cu recipisa de predare sau cu confirmare de primire. Informaţiile şi înştiinţările pot fi făcute şi prin telegrama, telex, fax sau orice alt mijloc de comunicare care permite stabilirea probei comunicării şi a textului transmis.
    (2) Înscrisurile pot fi inminate şi personal părţii, sub semnatura.
    (3) Dovezile de comunicare se depun la dosar.


    Articolul 358^2

    (1) Îndată după expirarea termenului pentru depunerea intimpinarii, tribunalul arbitral verifica stadiul pregătirii litigiului pentru dezbatere şi, dacă va socoti necesar, va dispune măsurile corespunzătoare pentru completarea dosarului.
    (2) După aceasta verificare şi, dacă este cazul, după completarea dosarului, tribunalul arbitral fixează termen de dezbatere a litigiului şi dispune citarea părţilor.


    Articolul 358^3

    Între data primirii citaţiei şi termenul de dezbatere trebuie să existe un interval de timp de cel puţin 15 zile.


    Articolul 358^4

    Părţile pot participa la dezbaterea litigiului personal sau prin reprezentanţi şi pot fi asistate de orice persoană.


    Articolul 358^5

    Neprezentarea părţii legal citate nu împiedica dezbaterea litigiului, afară numai dacă partea lipsa nu va cere, cel mai tirziu până în preziua dezbaterii, amînarea litigiului pentru motive temeinice, încunoştinţând în acelaşi termen şi cealaltă parte, precum şi arbitrii. Amînarea se poate face o singură dată.


    Articolul 358^6

    Oricare dintre părţi poate cere în scris ca soluţionarea litigiului să se facă în lipsa sa, pe baza actelor de la dosar, art. 358^3 raminind însă aplicabil.


    Articolul 358^7

    Dacă ambele părţi, deşi legal citate, nu se prezintă în termen, tribunalul arbitral va soluţiona litigiul în afară de cazul în care s-a cerut amînarea pentru motive temeinice. Tribunalul arbitral poate, de asemenea, sa amine judecarea litigiului, citind părţile, dacă apreciază ca prezenta lor la dezbatere este necesară.


    Articolul 358^8

    (1) Înaintea sau în cursul arbitrajului oricare dintre părţi poate cere instanţei judecătoreşti competente sa încuviinţeze măsuri asigurătoare şi măsuri vremelnice cu privire la obiectul litigiului sau să constate anumite împrejurări de fapt.
    (2) La aceasta cerere se vor anexa, în copie, cerea de arbitrare sau, în lipsa, dovada comunicării prevăzute de art. 347 alin. 2 şi 3, precum şi convenţia arbitrală.
    (3) Încuviinţarea acestor măsuri va fi adusă la cunoştinţa tribunalului arbitral de către partea care le-a cerut.


    Articolul 358^9

    În cursul arbitrajului, măsurile asigurătoare şi măsurile vremelnice, ca şi constatarea anumitor împrejurări de fapt, pot fi încuviinţate şi de tribunalul arbitral. În caz de împotrivire, executarea acestor măsuri se dispune de către instanţa judecătorească.


    Articolul 358^10

    (1) Fiecare dintre părţi are sarcina sa dovedească faptele pe care îşi întemeiază în litigiu pretenţia sau apărarea.
    (2) În vederea soluţionării litigiului, tribunalul arbitral poate cere părţilor explicaţii scrise cu privire la obiectul cererii şi faptele litigiului şi poate dispune administrarea oricăror probe prevăzute de lege.


    Articolul 358^11

    (1) Administrarea probelor se efectuează în şedinţa tribunalului arbitral. Acesta poate dispune ca administrarea probelor să fie efectuată în faţa unui arbitru din compunerea tribunalului arbitral.
    (2) Ascultarea martorilor şi a experţilor se face fără prestare de jurămînt.
    (3) Tribunalul arbitral nu poate să recurgă la mijloace de constringere şi nici să aplice sancţiuni martorilor sau experţilor. Pentru luarea acestor măsuri părţile se pot adresa instanţei judecătoreşti prevăzute de art. 342.
    (4) Aprecierea probelor se face de către arbitri potrivit intimei lor convingeri.


    Articolul 358^12

    (1) Orice excepţie privind existenta şi validitatea convenţiei arbitrale, constituirea tribunalului arbitral, limitele însărcinării arbitrilor şi desfăşurarea procedurii până la primul termen de înfăţişare, trebuie ridicată, sub sancţiunea decăderii, cel mai tirziu la acest prim termen, dacă nu s-a stabilit un termen mai scurt.
    (2) Orice cereri ale părţilor şi orice înscrisuri vor fi depuse cel mai tirziu până la primul termen de înfăţişare.
    (3) Probele care nu au fost cerute cel mai tirziu până la prima zi de înfăţişare nu vor mai putea fi invocate în cursul arbitrajului, afară de cazurile în care:
    a) necesitatea probei ar reieşi din dezbateri;
    b) administrarea probei nu pricinuieşte amînarea soluţionării litigiului.


    Articolul 358^13

    (1) Dezbaterile arbitrale vor fi consemnate în încheierea de şedinţa.
    (2) Orice dispoziţie a tribunalului arbitral va fi consemnată şi va fi motivată.
    (3) Încheierea de şedinţa va cuprinde, pe lângă menţiunile prevăzute la art. 361 lit. a) şi b), şi următoarele menţiuni:
    a) o scurta descriere a desfăşurării şedinţei;
    b) cererile şi susţinerile părţilor;
    c) motivele pe care se sprijină măsurile dispuse;
    d) dispozitivul;
    e) semnăturile arbitrilor, cu observarea prevederilor art. 360^2.
    (4) Părţile au dreptul sa ia cunoştinţa de conţinutul încheierilor şi de actele dosarului. La cererea părţilor sau din oficiu tribunalul arbitral poate indrepta sau completa încheierea de şedinţa, printr-o alta încheiere. Părţilor li se comunică, la cerere, copie de pe încheierea de şedinţa.


    Capitolul 6 Cheltuieli arbitrale


    Articolul 359

    (1) Cheltuielile pentru organizarea şi desfăşurarea arbitrajului, precum şi onorariile arbitrilor, cheltuielile de administrare a probelor, cheltuielile de deplasare a părţilor, arbitrilor, experţilor, martorilor, se suporta potrivit înţelegerii dintre părţi.
    (2) În lipsa unei asemenea înţelegeri, cheltuielile arbitrale se suporta de partea care a pierdut litigiul, integral dacă cererea de arbitrare este admisă în totalitate sau proporţional cu ceea ce s-a acordat, dacă cererea este admisă în parte.


    Articolul 359^1

    (1) Tribunalul arbitral poate evalua, în mod provizoriu, cuantumul onorariilor arbitrilor şi poate obliga părţile sa consemneze suma respectiva prin contribuţie egala.
    (2) Părţile pot fi obligate solidar la plata.
    (3) Dacă pârâtul nu-şi îndeplineşte obligaţia care îi revine potrivit alin. 1, în termenul stabilit de tribunalul arbitral, reclamantul va consemna întreaga suma, urmînd ca prin hotărârea arbitrală să se stabilească cuantumul onorariilor cuvenite arbitrilor, precum şi modul de suportare de către părţi.
    (4) De asemenea, tribunalul arbitral poate obliga părţile sau pe fiecare dintre ele la avansarea altor cheltuieli arbitrale.


    Articolul 359^2

    Tribunalul arbitral poate să nu dea curs arbitrajului până la consemnarea, avansarea sau plata sumelor prevăzute în prezentul capitol.


    Articolul 359^3

    La cererea oricăreia dintre părţi, instanţa judecătorească prevăzută de art. 342 va examina temeinicia măsurilor dispuse de tribunalul arbitrar şi va stabili cuantumul onorariilor arbitrilor şi al celorlalte cheltuieli arbitrale, precum şi modalităţile de consemnare, avansare sau de plată.


    Articolul 359^4

    (1) Plata onorariilor arbitrilor se va face după comunicarea către părţi a hotărârii arbitrale.
    (2) Dacă arbitrajul se întrerupe, fără a se pronunţa hotărâre, onorariile arbitrilor pentru activitatea depusa se reduc în mod corespunzător.


    Articolul 359^5

    Orice diferenţa în plus sau în minus de cheltuieli arbitrale se regularizează cel mai tirziu prin hotărârea arbitrală şi se plăteşte până la comunicarea către părţi sau până la depunerea acesteia la instanţa judecătorească. Neplata diferenţei atrage suspendarea comunicării sau depunerii hotărârii arbitrale.


    Articolul 359^6

    În cazul arbitrajului organizat de o instituţie permanenta, taxele pentru organizarea arbitrajului, onorariile arbitrilor, precum şi celelalte cheltuieli arbitrale se stabilesc şi se plătesc conform regulamentului acelei instituţii.


    Capitolul 7 Hotărârea arbitrală


    Articolul 360

    (1) Tribunalul arbitral soluţionează litigiul în temeiul contractului principal şi al normelor de drept aplicabile, ţinând seama când este cazul şi de uzanţele comerciale.
    (2) Pe baza acordului expres al părţilor, tribunalul arbitral poate soluţiona litigiul în echitate.


    Articolul 360^1

    (1) În toate cazurile, pronunţarea trebuie să fie precedată de deliberarea în secret, cu participarea tuturor arbitrilor în persoana, consemnindu-se în hotărâre aceasta participare.
    (2) Pronunţarea poate fi amînată cu cel mult 21 de zile, sub condiţia încadrării în termenul arbitrajului.


    Articolul 360^2

    Când tribunalul arbitral este compus dintr-un număr fără soţ de arbitri, hotărârea se ia cu majoritate de voturi. Arbitrul care a avut o alta părere îşi va redacta şi va semna opinia separată, cu arătarea considerentelor pe care aceasta se sprijină.


    Articolul 360^3

    Când tribunalul arbitral este compus dintr-un număr cu soţ de arbitri şi aceştia nu se înţeleg asupra soluţiei, se va proceda la numirea unui supraarbitru conform înţelegerii dintre părţi sau, în lipsa, conform art. 351. Supraarbitrul numit se va uni cu una dintre soluţii, o va putea modifica sau va putea pronunţa o alta soluţie, dar numai după ascultarea părţilor şi a celorlalţi arbitri.


    Articolul 361

    Hotărârea arbitrală se redactează în scris şi trebuie să cuprindă:
    a) componenta nominală a tribunalului arbitral, locul şi data pronunţării hotărârii;
    b) numele părţilor, domiciliul sau reşedinţa lor sau, după caz, denumirea şi sediul, numele reprezentanţilor părţilor, precum şi al celorlalte persoane care au participat la dezbaterea litigiului;
    c) menţionarea convenţiei arbitrale în temeiul căreia s-a procedat la arbitraj;
    d) obiectul litigiului şi susţinerile pe scurt ale părţilor;
    e) motivele de fapt şi de drept ale hotărârii, iar în cazul arbitrajului în echitate, motivele care sub acest aspect întemeiază soluţia;
    f) dispozitivul;
    g) semnăturile tuturor arbitrilor, sub rezerva art. 360^2.


    Articolul 362

    (1) Dacă prin hotărârea pronunţată tribunalul arbitral a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere, oricare dintre părţi poate solicita, în termen de 10 zile de la data primirii hotărârii, completarea ei. Hotărârea de completare se da cu citarea părţilor.
    (2) Greşelile materiale din textul hotărârii arbitrale sau alte greşeli evidente care nu schimba fondul soluţiei, precum şi greşelile de calcul, pot fi rectificate, la cererea oricăreia dintre părţi, formularea în termenul prevăzut de alin. 1 sau din oficiu, printr-o încheiere de îndreptare.