LEGE nr. 756 din 27 decembrie 2001
asupra transferării persoanelor condamnate în străinătate
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 2 din 4 ianuarie 2002



    Parlamentul României adopta prezenta lege.

    Capitolul 1 Dispoziţii generale


    Articolul 1

    Declaraţia de cooperare
    Statul român asigura, la cererea unui alt stat, în condiţiile prezentei legi, asistenţa în materia transferării persoanelor condamnate.


    Articolul 2

    Dreptul aplicabil
    (1) Prezenta lege se aplică numai în baza şi pentru executarea normelor de cooperare judiciară interesand domeniul transferului de persoane condamnate, cuprinse în convenţiile internaţionale la care România este parte.
    (2) Dispoziţiile prezentei legi se aplică deopotrivă, în completare, situaţiilor nereglementate prin convenţiile internaţionale la care se referă alin. (1).
    (3) Prezenta lege nu aduce atingere drepturilor şi obligaţiilor care decurg din normele internaţionale privitoare la transferarea în străinătate a detinutilor în scop de confruntare sau de depunere de mărturie.
    (4) În cuprinsul cererii de transferare a condamnatului statul român va preciza în temeiul cărui instrument internaţional este formulată cererea.


    Articolul 3

    Definiţii
    În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile următoare se definesc astfel:
    a) condamnare desemnează orice pedeapsa sau alta măsura privativă de libertate, pronunţată de către un judecător pentru o durată limitată sau nedeterminată, ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni;
    b) hotărâre semnifica o hotărâre judecătorească prin care se pronunţa o condamnare;
    c) stat de condamnare reprezintă statul în care a fost condamnata persoana care poate fi transferata sau care deja a fost transferata;
    d) stat de executare reprezintă statul către care condamnatul poate fi transferat sau a fost deja transferat în vederea executării condamnării sale;
    e) resortisant al unui stat de condamnare sau de executare se referă, în cazul României, la cetăţeanul român.


    Articolul 4

    Obiectivul transferului
    (1) O persoana condamnata pe teritoriul României poate, în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi, să fie transferata pe teritoriul altui stat, al cărui resortisant este, pentru a executa acolo condamnarea care i-a fost aplicată printr-o hotărâre pronunţată de o instanţa română.
    (2) Ca efect al reciprocităţii convenţionale prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător în cazul în care un cetăţean român a fost condamnat în alt stat.
    (3) Persoana condamnata se poate adresa statului de condamnare ori statului de executare, în scopul de a fi transferata.
    (4) Transferarea poate să fie cerută fie de către statul de condamnare, fie de către statul de executare.


    Articolul 5

    Condiţiile transferării
    O transferare nu poate avea loc decât în următoarele condiţii:
    a) condamnatul trebuie să fie resortisant al statului de executare;
    b) hotărârea trebuie să fie definitivă;
    c) durata condamnării pe care persoana condamnata o mai are încă de executat trebuie să fie de cel puţin 6 luni la data primirii cererii de transferare sau să fie nedeterminată. În cazuri excepţionale cele doua state pot sa convină asupra unei transferări chiar dacă durata condamnării rămase de executat este mai mica de 6 luni;
    d) transferul este consimţit de către persoana condamnata sau, dacă, în raport cu vârsta ori cu starea fizica sau mintală a acesteia, unul dintre cele doua state considera necesar, de către reprezentantul persoanei. Consimţământul nu se cere în cazul evadatului care se refugiaza în statul de executare al cărui resortisant este;
    e) faptele care au determinat condamnarea trebuie să constituie infracţiuni în raport cu dreptul statului de executare sau sa fi constituit astfel de infracţiuni, dacă ar fi fost comise pe teritoriul sau;
    f) statul de condamnare şi statul de executare trebuie să se pună de acord asupra acestei transferări; în caz contrar transferarea nu poate avea loc.


    Articolul 6

    Cereri şi raspunsuri
    (1) Cererile de transferare şi răspunsurile trebuie formulate în scris.
    (2) Cererile se adresează de către autoritatea competentă a statului solicitant autorităţii competente a statului solicitat. Răspunsurile se comunică pe aceleaşi cai.
    (3) Autoritatea competenţa potrivit alin. (2) este, în cazul statului român, Ministerul Justiţiei, iar în cazul statului străin, în înţelesul prezentei legi, autoritatea centrala competenţa.
    (4) Statul român solicitat va informa statul străin solicitant, în cel mai scurt timp, despre hotărârea sa de a accepta sau de a refuza transferarea cerută.


    Articolul 7

    Cererile de transferare adresate statului român se rezolva potrivit dreptului intern român, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel.


    Articolul 8

    Dispoziţiile privitoare la statul român, ca stat de condamnare, se aplică în mod corespunzător în cazul în care statul român are calitatea de stat de executare.


    Capitolul 2 Procedura


    Secţiunea 1 Statul român ca stat de condamnare

    Paragraful 1
    Reguli generale

    Articolul 9

    Obligaţia de a furniza informaţii
    (1) Orice condamnat de către o instanţa română, căruia i se pot aplica prevederile prezentei legi, trebuie să fie informat în scris, prin grija Ministerului Justiţiei, despre conţinutul exact al convenţiei internaţionale incidente.
    (2) În cazul în care condamnatul şi-a exprimat pe lângă statul român, ca stat de condamnare, dorinţa de a fi transferat, Ministerul Justiţiei va informa despre aceasta autoritatea centrala competenţa a statului de executare, cat mai curând posibil, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
    (3) Informaţiile trebuie să cuprindă:
    a) numele, data şi locul naşterii condamnatului;
    b) dacă este cazul, adresa sa în statul de executare;
    c) o prezentare a faptelor care au atras condamnarea;
    d) natura, durata şi data începerii executării condamnării.
    (4) În cazul în care condamnatul şi-a exprimat, pe lângă statul de executare, dorinţa de a fi transferat, statul român va comunică, la cerere, statului de executare informaţiile prevăzute la alin. (3).
    (5) Condamnatul trebuie să fie informat în scris despre orice demers întreprins de către fiecare dintre cele doua state în aplicarea prevederilor alin. (1)-(4), precum şi despre orice hotărâre luată de unul dintre ele cu privire la cererea de transferare.


    Articolul 10

    Înscrisuri ajutatoare
    (1) În scopul rezolvarii cererii de transferare statul român va solicita statului de executare transmiterea următoarelor acte:
    a) un document sau o declaraţie care să ateste ca persoana condamnata este resortisant al statului de executare;
    b) o copie de pe dispoziţiile legale ale statului de executare, din care să rezulte ca faptele care au determinat pronunţarea hotărârii în statul de condamnare constituie o infracţiune prevăzută şi pedepsita în dreptul intern al statului de executare sau sa constituie o astfel de infracţiune dacă ar fi fost comisă pe teritoriul sau;
    c) o declaraţie conţinând informaţiile privitoare la procedura pentru care se va opta, în vederea punerii în executare a condamnării; dispoziţiile art. 20 se aplică în mod corespunzător.
    (2) Cu excepţia cazului în care unul dintre cele doua state nu îşi da acordul la transferare, statul român comunică statului de executare următoarele:
    a) o copie, certificată pentru conformitate cu originalul, de pe hotărârea definitivă de condamnare şi de pe dispoziţiile legale aplicabile;
    b) un document menţionând durata condamnării deja executate, inclusiv informaţii asupra oricărei detentii provizorii, asupra reducerii pedepsei, sau un alt act privind stadiul executării condamnării;
    c) o declaraţie consfintind consimţământul la transfer, astfel cum se prevede la art. 5 lit. d);
    d) dacă este cazul, orice raport medical sau social despre condamnat, informaţii asupra tratamentului sau pe teritoriul statului român şi recomandări pentru continuarea tratamentului sau în statul de executare.
    (3) Statul român poate solicita statului de executare sa îi trimită oricare dintre documentele menţionate la alin. (1) înainte de a formula cererea de transferare sau de a lua hotărârea de acceptare ori de refuzare a transferării. Acelaşi drept îl are şi statul de executare, ori de câte ori solicita statului român sa îi transmită documente dintre cele menţionate la alin. (2).


    Articolul 11

    Consimţământul condamnatului
    (1) Statul român va proceda în asa fel încât persoana care ar urma să îşi dea consimţământul la transferare în temeiul art. 5 lit. d) sa o facă de bunăvoie şi în deplina cunoştinţa de consecinţele juridice care decurg din aceasta.
    (2) Statul român trebuie să dea statului de executare posibilitatea sa verifice, prin intermediul unui consul sau al altui funcţionar desemnat de acord cu statul de executare, ca acest consimţământ a fost dat în condiţiile alin. (1).


    Articolul 12

    Efectul transferării pentru statul de condamnare
    (1) Preluarea în sarcina a condamnatului de către autorităţile statului de executare are drept efect suspendarea executării condamnării în România.
    (2) Statul român nu mai poate să asigure executarea ori sa continue executarea condamnării atunci când statul de executare considera, potrivit legii, ca terminată executarea condamnării.


    Articolul 13

    Revizuirea hotărârii
    (1) Numai statul român, ca stat de condamnare, are dreptul de a exercita căile de control judiciar vizând desfiinţarea sau modificarea hotărârii. Condamnatul poate să solicite, chiar după transferare, exercitarea unei asemenea cai de control judiciar.
    (2) Dispoziţiile alin. (1) nu au legătură cu procedura conversiunii condamnării, reglementată prin art. 22.
    Paragraful 2
    Soluţionarea cererii de transferare


    Articolul 14

    Proceduri prealabile
    (1) Cererea de transferare formulată de un resortisant străin condamnat de o instanţa română se transmite Ministerului Justiţiei din România. Ca urmare, ministerul solicita sa i se transmită de urgenta:
    a) de către parchetul de pe lângă curtea de apel competenţa, actele şi informaţiile la care se referă art. 9 alin. (3) şi art. 10 alin. (2) lit. a)-c);
    b) de către Direcţia Generală a Penitenciarelor, actele prevăzute la art. 10 alin. (2) lit. d).
    (2) Actele menţionate la alin. (1) pot fi solicitate deopotrivă ca urmare a unei cereri de transferare formulate de către oricare dintre cele doua state în relaţie.
    (3) După primirea actelor şi informaţiilor menţionate la alin. (1) Ministerul Justiţiei le va traduce şi apoi le va transmite, împreună cu cererea de transferare, autorităţii centrale din statul de executare, de la care va cere totodată sa îi transmită documentele menţionate la art. 10 alin. (1), precum şi consimţământul sau la transferare, dacă accepta cererea.
    (4) Procedura de la alin. (3) nu va fi îndeplinită dacă autorităţile române deţin informaţii sau documente care atrag în mod necesar refuzul transferului solicitat. O asemenea soluţie poate fi data de către curtea de apel competenţa, sesizată de procurorul general al curţii, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei. Sentinta curţii de apel se motiveaza şi este supusă recursului, în termen de 5 zile de la pronunţare.
    (5) Dacă soluţia de refuz al transferării, evocata la alin. (4), rămâne definitivă, Ministerul Justiţiei va informa despre aceasta, în cel mai scurt timp, autoritatea centrala a statului de executare. Informarea condamnatului se va face în timp util, conform art. 9 alin. (5), prin intermediul Direcţiei Generale a Penitenciarelor.


    Articolul 15

    Acceptarea sau respingerea cererii
    (1) În cazul în care procedura de soluţionare a cererii de transferare continua, toate documentele, inclusiv cele furnizate de statul de executare, sunt supuse mai întâi controlului de regularitate internationala la Ministerul Justiţiei. După observarea îndeplinirii condiţiilor ministerul transmite cererea şi actele ajutatoare, însoţite de traduceri, procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel competenţa. La dosar se vor ataşa şi înscrisurile depuse în legătură cu cererea de transferare de către oficiul consular străin competent, potrivit art. 11 alin. (2).
    (2) Procurorul general, primind cererea şi actele, trebuie să se asigure mai întâi, prin audierea condamnatului, ca acesta şi-a dat consimţământul la transferare, personal sau prin reprezentant, în condiţiile prevăzute la art. 11 alin. (1). Conţinutul audierii va fi consemnat într-un proces-verbal semnat de procurorul general şi de persoana condamnata sau de reprezentantul acesteia. După aceasta procedura procurorul general va sesiza curtea de apel pentru soluţionarea cererii de transferare.
    (3) Competenţa curţii de apel şi cea a parchetului de pe lângă curtea de apel sunt determinate după sediul penitenciarului de detenţie sau, când condamnatul este liber, după locuinta acestuia.
    (4) Cererea se va judeca în camera de consiliu, în prezenta procurorului şi cu citarea persoanei condamnate sau a reprezentantului acesteia. Condamnatul poate fi asistat, la cerere, de un apărător ales ori, în lipsa, numit din oficiu. La nevoie, traducerea se va asigura de către un interpret. Judecata nu va depăşi, pe cat posibil, 10 zile de la înregistrarea cererii, iar sentinta se va redacta în cel mult 5 zile şi va fi motivată.
    (5) Împotriva sentinţei pot sa declare recurs, în termen de 5 zile de la pronunţare, procurorul general al curţii de apel, din oficiu, sau la cererea ministrului justiţiei, precum şi condamnatul.
    (6) Ministerul Justiţiei va informa, în cel mai scurt timp, autoritatea centrala a statului de executare, cu privire la soluţia definitivă pronunţată de către instanţele româneşti în cererea de transferare. Prevederile art. 14 alin. (5) teza a 2-a sunt aplicabile.
    (7) Dacă transferul condamnatului a fost acceptat predarea acestuia se va realiza prin Ministerul Justiţiei. Preluarea de către autoritatea competentă a statului de executare va avea loc, pe cat posibil, la un punct de frontieră al României.
    (8) În cazul unei persoane care, după ce a fost condamnata printr-o hotărâre penală definitivă pronunţată de o instanţa română, evadeaza şi se refugiaza pe teritoriul statului al cărui resortisant este, statul român poate să adreseze celuilalt stat o cerere de preluare a executării condamnării. Cererea se formulează de către procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel în a carei raza teritorială se afla instanţa de condamnare. În cerere se poate include şi solicitarea ca statul de refugiu al condamnatului sa ia măsura arestării acestuia sau orice alta măsura pentru a garanta ca evadatul va rămâne pe teritoriul sau în asteptarea unei decizii privind cererea. Arestarea persoanei în aceste condiţii nu poate duce la agravarea situaţiei sale penale. După traducerea cererii şi a actelor-anexe acestea se transmit Ministerului Justiţiei, spre a fi comunicate autorităţii centrale din statul solicitat.


    Articolul 16

    Refuzul optional al transferării
    Cererea de transferare a persoanei condamnate poate fi refuzată, în principal, pentru următoarele motive:
    a) persoana a fost condamnata pentru crime care au avut un ecou profund defavorabil în opinia publică din România;
    b) pedeapsa prevăzută de legea statului de executare este vadit superioară sau inferioară în raport cu cea stabilită prin hotărârea instanţei române;
    c) exista indicii suficiente ca, o dată transferat, condamnatul ar putea fi pus în libertate imediat sau într-un termen mult prea scurt faţă de durata pedepsei rămase de executat potrivit legii române;
    d) persoana condamnata nu a reparat pagubele produse prin infracţiune şi nici nu a plătit sau garantat daunele şi cheltuielile la care a fost obligată prin hotărârea instanţei române;
    e) dacă exista indicii suficiente ca statul de executare nu va respecta regula specialitatii, trecând la represiunea penală a condamnatului pentru fapte anterioare transferării, altele decât cea care a motivat condamnarea executorie, fără a obţine mai întâi, în acest scop, autorizarea statului român.


    Secţiunea a 2-a Statul român ca stat de executare

    Paragraful 1
    Reguli generale

    Articolul 17

    Acte necesare
    (1) Statul român trebuie, la cererea statului de condamnare, sa furnizeze acestuia documentele şi declaraţiile despre care se face menţiune în art. 10 alin. (1).
    (2) Prevederile art. 10 alin. (2) şi (3) se aplică în mod corespunzător.


    Articolul 18

    Consimţământul condamnatului
    (1) Statul român va solicita oficiului consular român competent, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, să obţină de la condamnat sau de la reprezentantul acestuia o declaraţie în care să se consemneze consimţământul la transfer de bunăvoie şi în deplina cunoştinţa de consecinţele juridice care decurg din transferarea condamnatului în România. Totodată oficiul consular român va fi solicitat sa întocmească un înscris asupra situaţiei sociale şi familiale a condamnatului, ţinând seama de afirmatiile acestuia şi indicând posibilităţile sale de readaptare în România.
    (2) Statul român va cere autorităţii centrale din statul de condamnare sa îi furnizeze copie de pe cazierul judiciar al condamnatului, precum şi informaţii privitoare la eventualele relaţii întreţinute de acesta cu medii sociale criminogene.


    Articolul 19

    Probe necesare soluţionării cererii
    (1) Statul român hotărăşte dacă accepta sau refuza transferarea care i-a fost solicitată, ţinând seama de informaţiile pe care i le-a furnizat statul de condamnare, de documentele primite de la consulatul român competent şi de alte informaţii pertinente.
    (2) Prevederile art. 6 alin. (3) sunt aplicabile.


    Articolul 20

    Efectele transferării pentru statul de executare
    (1) Autorităţile competente ale statului român sunt obligate:
    a) fie sa continue executarea condamnării imediat sau în baza unei hotărâri judiciare, în condiţiile enunţate la art. 21,
    b) fie sa schimbe condamnarea, printr-o hotărâre judecătorească, inlocuind astfel pedeapsa aplicată în statul de condamnare printr-o pedeapsă prevăzută de legislaţia română pentru aceeaşi infracţiune, în condiţiile enunţate la art. 22.
    (2) Statul român trebuie, dacă i se cere, sa indice statului de condamnare, înainte de transferarea persoanei condamnate, care dintre cele doua proceduri prevăzute la alin. (1) va fi urmată.
    (3) Executarea condamnării este guvernata de legea statului de executare, iar acest stat este singurul competent pentru a lua, în materie, toate hotărârile corespunzătoare.


    Articolul 21

    Continuarea executării
    (1) În cazul în care statul român optează pentru continuarea executării pedepsei aplicate în statul de condamnare, el trebuie să respecte natura juridică şi durata pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare.
    (2) Dacă natura sau durata acestei pedepse este incompatibilă cu legislaţia română sau dacă aceasta legislaţie o impune, statul român poate, prin hotărâre judecătorească, sa adapteze aceasta pedeapsa la aceea prevăzută de propria lege pentru infracţiuni de aceeaşi natură. Aceasta pedeapsa trebuie să corespundă, atât cat este posibil, în ceea ce priveşte natura sa, celei aplicate prin hotărârea din statul de condamnare. Ea nu poate să agraveze, prin natura sau durata ei, pedeapsa pronunţată în statul de condamnare, nici să depăşească maximul prevăzut de legea română pentru infracţiunile în discuţie.


    Articolul 22

    Conversiunea condamnării
    (1) În cazul schimbării condamnării se aplică procedura prevăzută de legislaţia română. În ceea ce priveşte întinderea conversiunii pedepsei şi a criteriilor aplicabile instanţa română va trebui să respecte următoarele condiţii:
    a) va fi legată de constatarea faptelor în măsura în care acestea figurează, în mod explicit sau implicit, în hotărârea pronunţată în statul de condamnare;
    b) nu va putea schimba o pedeapsă privativă de libertate printr-o pedeapsă pecuniară;
    c) va deduce integral din pedeapsa perioada de privatiune de libertate deja executată de condamnat;
    d) nu va agrava situaţia penală a condamnatului, nici nu va fi ţinuta de limita inferioară a pedepsei eventual prevăzute de legislaţia statului de condamnare pentru infracţiunea sau infracţiunile săvârşite.
    (2) Când procedura de schimbare a condamnării are loc după transferarea persoanei condamnate, statul român va menţine acea persoana în detenţie sau va lua alte măsuri preventive în scopul de a asigura prezenta ei pe teritoriul statului român până la finalizarea acestei proceduri.


    Articolul 23

    Încetarea executării
    Executarea condamnării încetează de îndată ce statul român a fost informat de către statul de condamnare despre orice hotărâre sau măsura care are ca efect înlăturarea caracterului executoriu al condamnării.


    Articolul 24

    Informaţii privind executarea
    Statul român va furniza informaţii statului de condamnare în ceea ce priveşte executarea condamnării:
    a) când considera terminată executarea condamnării;
    b) în cazul în care condamnatul a evadat;
    c) dacă statul de condamnare solicita un raport special.
    Paragraful 2
    Soluţionarea cererii de transferare


    Articolul 25

    Acceptarea sau respingerea cererii
    (1) În cazul în care Ministerul Justiţiei din România primeşte o cerere de transferare din partea unui resortisant român condamnat penal într-un alt stat, se procedează în felul următor:
    a) autoritatea centrala din statul de condamnare este instiintata despre cerere de către Ministerul Justiţiei, care îi transmite totodată informaţiile prevăzute la art. 9 alin. (3), documentele prevăzute la art. 10 alin. (2), precum şi o declaraţie precizând dacă autorităţile competente îşi dau consimţământul la transfer. Informaţiile şi documentele se obţin de către parchetul de pe lângă curtea de apel competenţa;
    b) dacă cererea de transferare este refuzată, Ministerul Justiţiei îl înştiinţează despre aceasta pe condamnat;
    c) dacă cererea este aprobată, Ministerul Justiţiei transmite autorităţii centrale din statul de condamnare documentele prevăzute la art. 10 alin. (1), pe care le procura parchetul român competent.
    (2) De îndată ce Ministerul Justiţiei primeşte declaraţia de consimţământ de la statul de condamnare, el transmite documentele procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel competenţa, care, la rândul sau, sesizează curtea de apel pentru ca aceasta sa recunoască hotărârea străină şi sa o pună în executare, conform prevederilor art. 21 sau 22, după caz.
    (3) Sentinta se motiveaza de îndată şi este supusă recursului în termen de 10 zile de la comunicare. Comunicarea către condamnat se face prin fax sau prin alt mijloc de transmitere la autoritatea centrala din statul de condamnare, de către Ministerul Justiţiei, în cel mai scurt timp posibil.
    (4) După ce hotărârea instanţei române rămâne definitivă curtea de apel emite un mandat de executare a pedepsei, pe care Ministerul Justiţiei îl transmite autorităţii centrale competente din statul de condamnare, pentru ca transferarea persoanei condamnate să poată avea loc.
    (5) Predarea-primirea condamnatului va avea loc, de regula, pe teritoriul statului de condamnare. Aceasta se va realiza, din partea statului român, de către Ministerul Justiţiei.
    (6) Condamnatul transferat în România nu mai poate fi urmărit penal pentru aceeaşi infracţiune care a constituit obiectul condamnării în străinătate.


    Articolul 26

    Autorităţile judiciare competente
    Curtea de apel şi parchetul de pe lângă curtea de apel competente în procedurile la care se referă art. 25 sunt cele ale municipiului Bucureşti.


    Articolul 27

    Reglementări convergente
    Prevederile art. 25 se completează cu cele ale art. 14 şi 15, care se aplică în mod corespunzător.


    Articolul 28

    Refuzul optional al transferării
    Cererea de transferare a persoanei condamnate poate să fie refuzată, în principal, dacă:
    a) procesul în care s-a pronunţat condamnarea nu s-a desfăşurat în conformitate cu dispoziţiile pertinente din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale;
    b) în România s-a pronunţat o hotărâre penală împotriva condamnatului pentru aceeaşi fapta sau o procedură penală este în curs în România pentru aceeaşi fapta şi împotriva aceleiaşi persoane;
    c) persoana condamnata a părăsit mai demult România, stabilindu-şi domiciliul într-un alt stat, iar legăturile sale cu statul român nu mai sunt semnificative;
    d) persoana condamnata a comis o infracţiune grava, de natura sa alarmeze societatea, sau a întreţinut relaţii strânse cu membri ai unor organizaţii criminale, de natura să facă indoielnica reinsertia sa socială în România.


    Secţiunea a 3-a Alte reglementări


    Articolul 29

    Amnistia, graţierea şi comutarea
    Autoritatea română competenţa poate acorda amnistia, graţierea sau comutarea pedepselor aplicate persoanelor condamnate la care se referă prezenta lege.


    Articolul 30

    Tranzitul
    (1) Statul român admite, în conformitate cu propria legislaţie, o cerere de tranzit al unui condamnat pe teritoriul sau, dacă cererea a fost formulată de către un alt stat care el însuşi s-a înţeles cu un al treilea stat asupra transferării unui condamnat spre sau dinspre teritoriul sau.
    (2) Statul român poate refuza sa acorde tranzitul:
    a) dacă persoana condamnata este unul dintre resortisantii săi;
    b) dacă infracţiunea care a dat loc la condamnare nu constituie infracţiune conform legii penale române.
    (3) Cererile de tranzit şi răspunsurile se comunică pe calea menţionată la art. 6 alin. (2).
    (4) Statul român poate consimţi la o cerere de tranzit al unui condamnat pe teritoriul sau, formulată de către un stat terţ, dacă acesta din urma a convenit cu un alt stat asupra transferării spre sau dinspre teritoriul sau.
    (5) Statul român căruia îi este cerută tranzitarea poate menţine condamnatul în detenţie pe perioada strict necesară tranzitarii teritoriului sau. Detenţia este asigurata de către Ministerul Justiţiei.
    (6) Statul român, solicitat sa acorde tranzitul, poate fi invitat sa dea asigurarea ca persoana condamnata nu va fi nici urmărită, nici deţinută, sub rezerva aplicării alineatului precedent, nici supusă vreunei alte restrictii a libertăţii sale individuale pe teritoriul statului de tranzit, pentru fapte sau condamnări anterioare plecării sale de pe teritoriul statului de condamnare.
    (7) Cererea de tranzit nu este necesară dacă se foloseşte spaţiul aerian românesc, dar nu este prevăzută nici o aterizare pe teritoriul României.


    Articolul 31

    Limba folosită
    (1) Informaţiile, în temeiul art. 9 alin. (2)-(4), trebuie să fie făcute în limba statului căruia îi sunt adresate sau în una dintre limbile engleza ori franceza.
    (2) Cererile de transferare şi înscrisurile ajutatoare vor fi însoţite de traduceri în limba română sau în una dintre limbile engleza ori franceza.


    Articolul 32

    Supralegalizarea
    Cu excepţia înscrisurilor la care se referă art. 10 alin. (2) lit. a), documentele transmise în aplicarea prezentei legi nu au nevoie de supralegalizare.


    Articolul 33

    Cheltuieli
    Cheltuielile ocazionate de aplicarea prezentei legi sunt în sarcina statului de executare, cu excepţia cheltuielilor ocazionate exclusiv pe teritoriul statului de condamnare.


    Capitolul 3 Dispoziţii finale


    Articolul 34

    Aplicarea în timp
    Dispoziţiile prezentei legi se aplică executării condamnărilor pronunţate atât înainte, cat şi după intrarea sa în vigoare.


    Articolul 35

    Articolul 28^1 punctul 1 din Codul de procedură penală se completează, în finalul sau, cu următorul text:
    "f) cererile privind transferul condamnaţilor în străinătate."
    Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 11 septembrie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
    PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
    VALER DORNEANU
    Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 26 noiembrie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
    p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
    ALEXANDRU ATHANASIU
    ---------