NORMA nr. 13 din 13 august 2002
privind capitalul minim al organizaţiilor cooperatiste de credit şi capitalul agregat minim al reţelelor cooperatiste de credit
EMITENT
  • BANCA NAŢIONALA A ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 10 septembrie 2002



    Având în vedere prevederile art. 3 alin. 2, art. 94 alin. 1, art. 164, art. 166 alin. 2 şi 4, art. 171 alin. 1 lit. a) şi alin. 3 şi ale art. 258 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 97/2000 privind organizaţiile cooperatiste de credit, aprobată şi modificată prin Legea nr. 200/2002, ale art. 90 din Legea bancară nr. 58/1998, cu modificările şi completările ulterioare,
    în temeiul dispoziţiilor art. 50 alin. (1) din Legea nr. 101/1998 privind Statutul Băncii Naţionale a României, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 285 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 97/2000, aprobată şi modificată prin Legea nr. 200/2002,
    Banca Naţionala a României emite prezentele norme.

    Capitolul 1 Dispoziţii generale


    Articolul 1

    (1) Casele centrale vor menţine în permanenta capitalul şi fondurile proprii cel puţin la nivelurile stabilite prin prezentele norme.
    (2) Casele centrale vor asigura menţinerea în permanenta a capitalului agregat al reţelelor cooperatiste de credit din care fac parte şi a fondurilor proprii ale acestora cel puţin la nivelurile stabilite prin prezentele norme.
    (3) Cooperativele de credit vor menţine în permanenta capitalul social şi fondurile proprii cel puţin la nivelurile stabilite prin reglementările-cadru emise de casa centrala la care sunt afiliate.


    Articolul 2

    (1) Casele centrale au obligaţia sa determine lunar atât nivelul capitalului lor, cat şi pe cel al capitalului agregat al reţelei cooperatiste de credit din care fac parte, pe baza datelor înscrise în balanţa de verificare a casei centrale şi, respectiv, în balanţa de verificare întocmită la nivelul reţelei cooperatiste de credit.
    (2) Casele centrale au obligaţia să raporteze Băncii Naţionale a României - Direcţia supraveghere letric, trimestrial, şi prin reţeaua de comunicaţii interbancare, lunar, atât nivelul capitalului lor, cat şi pe cel al capitalului agregat al reţelei cooperatiste de credit din care fac parte, calculate la datele de 31 martie, 30 iunie, 30 septembrie şi 31 decembrie ale fiecărui exerciţiu financiar şi, respectiv, pentru ultima zi calendaristică a fiecărei luni. Formularele de raportare vor fi transmise în termen de cel mult 15 zile calendaristice din luna următoare trimestrului pentru care se întocmeşte raportarea. Raportarea prin intermediul reţelei de comunicaţii interbancare se va transmite Băncii Naţionale a României - Direcţia supraveghere în termen de cel mult 10 zile calendaristice de la sfârşitul lunii pentru care se întocmeşte. Modelul formularelor de raportare a capitalului casei centrale şi a capitalului agregat al reţelei cooperatiste de credit este prezentat în anexele nr. 1 şi, respectiv, nr. 2 la Normele Băncii Naţionale a României nr. 14/2002 privind fondurile proprii ale organizaţiilor cooperatiste de credit şi ale reţelelor cooperatiste de credit.
    (3) Casele centrale vor stabili prin norme proprii termenele la care cooperativele de credit afiliate au obligaţia să raporteze nivelul capitalului social şi alte informaţii care să le asigure acestora încadrarea în dispoziţiile alin. (1).


    Articolul 3

    (1) În cazul în care după aprobarea de către adunarea generală a unei case centrale a situaţiilor financiare anuale nivelul capitalului la data de 31 decembrie se modifica, casa centrala, în termen de 15 zile calendaristice de la data limita de depunere a situaţiilor financiare anuale la organele în drept, va retransmite letric Băncii Naţionale a României - Direcţia supraveghere raportarea aferentă datei de 31 decembrie a exerciţiului financiar precedent şi prin reţeaua de comunicaţii interbancare raportarile lunare aferente primelor doua luni ale exerciţiului financiar curent.
    (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător în cazul raportarii nivelului capitalului agregat al reţelelor cooperatiste de credit.


    Articolul 4

    (1) Capitalul unei case centrale se compune din:
    a) părţile sociale subscrise şi vărsate de cooperativele de credit afiliate;
    b) primele de fuziune şi/sau de divizare, integral încasate;
    c) fondul de rezerva;
    d) rezervele constituite din primele de fuziune şi/sau de divizare şi din repartizari din profitul net;
    e) fondul pentru creşterea surselor proprii de finanţare;
    f) rezervele statutare;
    g) rezultatul reportat reprezentând profit nerepartizat;
    h) rezultatul net al exerciţiului financiar curent reprezentând profit.
    (2) Pentru determinarea nivelului capitalului unei case centrale se vor deduce următoarele elemente:
    a) obligaţiile casei centrale reprezentând diferenţe rămase de regularizat ca urmare a recalcularii la sfârşitul exerciţiului financiar a valorii participatiilor cooperativelor de credit afiliate la capitalul social al casei centrale;
    b) sumele reprezentând contravaloarea părţilor sociale aferente aportului cooperativelor de credit la capitalul social al casei centrale la care sunt afiliate, în cazul în care aceste cooperative participa la un proces de fuziune sau de divizare de reţele cooperatiste de credit, în urma căruia vor părăsi reţeaua, sau în cazul în care casa centrala a hotărât dizolvarea lor, urmată de lichidare.
    Sumele vor fi deduse începând cu data hotărârii consiliului de administraţie al casei centrale cu privire la încetarea calităţii de cooperativa de credit afiliată la respectiva casa centrala;
    c) sumele din profitul net al exerciţiului financiar curent reprezentând dividende (în cazul caselor centrale care nu intra sub incidenţa art. 172 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 97/2000 privind organizaţiile cooperatiste de credit, aprobată şi modificată prin Legea nr. 200/2002), participarea personalului la profit şi cota de participare a conducătorilor la profit, precum şi repartizari la fonduri, altele decât cel prevăzut la alin. (1) lit. e).
    Aceste sume se calculează extracontabil, prin aplicarea asupra profitului net înregistrat de casa centrala la finele fiecărei luni a perioadei pentru care se întocmeşte raportarea a ponderii respectivelor elemente înregistrate conform repartizarilor din profitul net pe aceste destinaţii, efectuate pe baza situaţiilor financiare anuale ale anului precedent;
    d) rezultatul reportat reprezentând pierdere neacoperita;
    e) rezultatul net al exerciţiului financiar curent reprezentând pierdere;
    f) repartizarea profitului.


    Articolul 5

    (1) Capitalul agregat al unei reţele cooperatiste de credit se compune din:
    a) părţile sociale subscrise şi vărsate de membrii cooperatori ai cooperativelor de credit din reţea;
    b) primele de fuziune şi/sau de divizare, integral încasate, constituite la nivelul organizaţiilor cooperatiste de credit din reţea;
    c) fondul de rezerva constituit de organizaţiile cooperatiste de credit din reţea;
    d) rezervele constituite din primele de fuziune şi/sau de divizare şi din repartizari din profitul net, înregistrate la nivelul organizaţiilor cooperatiste de credit din reţea;
    e) fondul pentru creşterea surselor proprii de finanţare, constituit la nivelul organizaţiilor cooperatiste de credit din reţea;
    f) rezerve statutare, constituite la nivelul organizaţiilor cooperatiste de credit din reţea;
    g) rezultatul reportat reprezentând profit nerepartizat, înregistrat de organizaţiile cooperatiste de credit din reţea;
    h) rezultatul net al exerciţiului financiar curent reprezentând profit înregistrat de organizaţiile cooperatiste de credit din reţea.
    (2) Pentru determinarea capitalului agregat al unei reţele cooperatiste de credit se vor deduce următoarele elemente:
    a) sumele reprezentând contravaloarea părţilor sociale care urmează să fie restituite de cooperativele de credit din reţea în cazurile de încetare a calităţii de membru cooperator prevăzute la art. 13 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 97/2000, aprobată şi modificată prin Legea nr. 200/2002.
    Sumele vor fi deduse începând cu data hotărârii consiliului de administraţie cu privire la încetarea calităţii de membru cooperator;
    b) sumele reprezentând contravaloarea părţilor sociale aferente aportului cooperativelor de credit la capitalul social al casei centrale la care sunt afiliate, în cazul în care aceste cooperative participa la un proces de fuziune sau de divizare de reţele cooperatiste de credit, în urma căruia vor părăsi reţeaua, sau în cazul în care casa centrala a hotărât dizolvarea lor, urmată de lichidare.
    Sumele vor fi deduse începând cu data hotărârii consiliului de administraţie al casei centrale cu privire la încetarea calităţii de cooperativa de credit afiliată la respectiva casa centrala;
    c) sumele din profitul net al exerciţiului financiar curent reprezentând dividende (în cazul organizaţiilor cooperatiste de credit care nu intra sub incidenţa art. 172 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 97/2000, aprobată şi modificată prin Legea nr. 200/2002), participarea personalului la profitul organizaţiilor cooperatiste de credit din reţea şi cota de participare a conducătorilor la profitul organizaţiilor cooperatiste de credit din reţea, precum şi repartizari la fonduri constituite de organizaţiile cooperatiste de credit din reţea, altele decât cel prevăzut la alin. (1) lit. e).
    Aceste sume se calculează extracontabil, prin aplicarea asupra profitului net înregistrat de organizaţiile cooperatiste de credit la finele fiecărei luni a perioadei pentru care se întocmeşte raportarea a ponderii respectivelor elemente înregistrate conform repartizarilor din profitul net pe aceste destinaţii, efectuate pe baza situaţiilor financiare anuale ale anului precedent, întocmite de fiecare organizaţie cooperatista de credit din reţea;
    d) rezultatul reportat reprezentând pierdere neacoperita, înregistrat de organizaţiile cooperatiste de credit din reţea;
    e) rezultatul net al exerciţiului financiar curent reprezentând pierdere, înregistrat de organizaţiile cooperatiste de credit din reţea;
    f) repartizarea profitului înregistrat de organizaţiile cooperatiste de credit din reţea.


    Articolul 6

    Fondurile proprii ale organizaţiilor cooperatiste de credit şi ale reţelelor cooperatiste de credit se determina pe baza metodologiei de calcul prevăzute de Normele Băncii Naţionale a României nr. 14/2002.


    Articolul 7

    (1) Limita minima a fondurilor proprii ale unei cooperative de credit se stabileşte la 3 miliarde lei.
    (2) Limita minima a capitalului şi cea a fondurilor proprii ale unei case centrale se stabilesc la 50 miliarde lei.
    (3) Limita minima a capitalului agregat şi cea a fondurilor proprii ale unei reţele cooperatiste de credit se stabilesc la 250 miliarde lei.


    Capitolul 2 Dispoziţii tranzitorii


    Articolul 8

    (1) Cooperativele de credit autorizate de Banca Naţionala a României sa funcţioneze în cadrul unei reţele cooperatiste de credit, în condiţiile prevăzute în secţiunea 1 a cap. 1 al titlului X "Dispoziţii tranzitorii" din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 97/2000, aprobată şi modificată prin Legea nr. 200/2002, vor dispune, începând cu data autorizării şi până la data de 30 mai 2004, de un nivel minim al fondurilor proprii de 100 milioane lei.
    (2) Cooperativele de credit menţionate la alin. (1) vor atinge nivelul prevăzut la art. 7 alin. (1) începând cu data de 31 mai 2004.


    Articolul 9

    (1) Casele centrale autorizate de Banca Naţionala a României sa funcţioneze în cadrul unei reţele cooperatiste de credit, în condiţiile prevăzute în secţiunea 1 a cap. 1 al titlului X "Dispoziţii tranzitorii" din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 97/2000, aprobată şi modificată prin Legea nr. 200/2002, vor dispune, începând cu data autorizării şi până la 30 mai 2004, de un nivel minim atât al capitalului, cat şi al fondurilor proprii de 15 miliarde lei.
    (2) Casele centrale menţionate la alin. (1) vor atinge nivelul prevăzut la art. 7 alin. (2) începând cu data de 31 mai 2004.


    Articolul 10

    Casele centrale autorizate de Banca Naţionala a României sa funcţioneze în cadrul unei reţele cooperatiste de credit, în condiţiile prevăzute în secţiunea 1 a cap. 1 al titlului X "Dispoziţii tranzitorii" din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 97/2000, aprobată şi modificată prin Legea nr. 200/2002, vor asigura existenta, începând cu data autorizării şi până la data de 30 mai 2004, a unui nivel minim atât al capitalului agregat, cat şi al fondurilor proprii ale reţelelor cooperatiste de credit din care fac parte de 150 miliarde lei.


    Articolul 11

    (1) Casele centrale autorizate de Banca Naţionala a României în condiţiile prevăzute în secţiunea 1 a cap. 1 al titlului X "Dispoziţii tranzitorii" din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 97/2000, aprobată şi modificată prin Legea nr. 200/2002, care fac parte din reţele cooperatiste de credit al căror capital agregat la data autorizării este la nivelul prevăzut la art. 258 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 97/2000, aprobată şi modificată prin Legea nr. 200/2002, vor asigura menţinerea, timp de un an de la data autorizării, atât a capitalului agregat, cat şi a fondurilor proprii ale reţelelor cooperatiste de credit din care fac parte cel puţin la nivelul capitalului agregat de la data autorizării.
    (2) Casele centrale menţionate la alin. (1) vor asigura atingerea nivelului capitalului agregat şi al fondurilor proprii ale reţelelor cooperatiste de credit din care fac parte, prevăzute la art. 10, începând cu ziua calendaristică următoare încheierii unui an de la data autorizării funcţionarii.
    (3) Casele centrale menţionate la alin. (1) vor asigura menţinerea atât a capitalului agregat, cat şi a fondurilor proprii ale reţelelor cooperatiste de credit din care fac parte cel puţin la nivelurile prevăzute la alin. (2), începând cu ziua calendaristică următoare încheierii unui an de la data autorizării funcţionarii până la data de 30 mai 2004.


    Articolul 12

    Casele centrale menţionate la art. 11 vor asigura atingerea nivelului prevăzut la art. 7 alin. (3) începând cu data de 31 mai 2004.


    Capitolul 3 Dispoziţii finale


    Articolul 13

    Banca Naţionala a României va modifica, ori de câte ori va considera necesar, limita minima a capitalului caselor centrale şi pe cea a capitalului agregat al reţelelor cooperatiste de credit, astfel încât aceasta sa reprezinte la data de 1 ianuarie 2006 echivalentul în lei a 5 milioane euro, şi nivelurile minime ale fondurilor proprii aferente organizaţiilor cooperatiste de credit şi reţelelor cooperatiste de credit.


    Articolul 14

    (1) Casele centrale vor elabora reglementări proprii privind nivelul minim al capitalului social şi al fondurilor proprii aferente cooperativelor de credit afiliate.
    (2) Casele centrale nu vor putea stabili niveluri minime ale fondurilor proprii ale cooperativelor de credit afiliate inferioare celor prevăzute prin prezentele norme.
    (3) Casele centrale vor supraveghea îndeplinirea de către cooperativele de credit afiliate a cerinţelor prevăzute în prezentele norme.


    Articolul 15

    Nerespectarea prevederilor prezentelor norme atrage aplicarea sancţiunilor şi/sau a măsurilor prevăzute la art. 189, 190 şi 191 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 97/2000, aprobată şi modificată prin Legea nr. 200/2002.


    Articolul 16

    La data intrării în vigoare a prezentelor norme se abroga Normele Băncii Naţionale a României nr. 6/2000 privind capitalul agregat minim al unei reţele cooperatiste de credit, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 11 septembrie 2000.
    GUVERNATORUL BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI,
    MUGUR ISARESCU
    Bucureşti, 13 august 2002.
    Nr. 13.
    -----------