HOTĂRÂRE nr. 127 din 26 ianuarie 2006
privind desfiinţarea Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie din subordinea Ministerului Justiţiei
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 125 din 9 februarie 2006



    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, precum şi al art. 55 alin. (2) şi al art. 56 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    Articolul 1

    În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Direcţia Generală de Protecţie şi Anticorupţie, care funcţionează în subordinea Ministerului Justiţiei în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 637/2004 privind funcţionarea şi atribuţiile Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie din subordinea Ministerului Justiţiei, se desfiinţează.


    Articolul 2

    (1) Bugetul şi numărul de posturi aprobate pentru Direcţia Generală de Protecţie şi Anticorupţie se preiau, de la data desfiinţării acesteia, de Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
    (2) În termenul prevăzut de art. 1 întregul patrimoniu al Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie va fi inventariat de către o comisie numită prin ordin al ministrului justiţiei şi predat pe bază de protocol Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
    (3) În acelaşi termen arhivele şi documentele în lucru, aparţinând Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie, vor fi inventariate şi preluate de către o comisie specială, constituită prin ordin al ministrului justiţiei.
    (4) Comisia prevăzută la alin. (3) va preda, potrivit ordinului ministrului justiţiei, cu avizul conform al Consiliului Suprem de Apărare a ţării , arhivele şi documentele preluate, către Arhivele Naţionale, instituţiile din sistemul de apărare, siguranţă naţională şi ordine publică, prin protocoale încheiate între aceste instituţii şi Ministerul Justiţiei.


    Articolul 3

    De la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se sistează încadrarea posturilor vacante din statul de funcţii, precum şi orice modificare a raporturilor de muncă ale personalului angajat în cadrul Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie.


    Articolul 4

    Personalul militar şi salariaţii civili care sunt disponibilizaţi ca urmare a desfiinţării Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie beneficiază de măsurile de protecţie socială stabilite prin Ordonanţa Guvernului nr. 7/1998 privind unele măsuri de protecţie socială a personalului militar şi civil, care se vor aplica în perioada restructurării marilor unităţi, unităţilor şi formaţiunilor din compunerea Ministerului Apărării Naţionale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 37/2001, cu modificările ulterioare, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea acestor măsuri de protecţie socială.


    Articolul 5

    La împlinirea termenului prevăzut la art. 1:
    a) Hotărârea Guvernului nr. 637/2004 privind funcţionarea şi atribuţiile Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie din subordinea Ministerului Justiţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 417 din 11 mai 2004 se abrogă;
    b) Hotărârea Guvernului nr. 83/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 11 februarie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
    1. La articolul 4 punctul VII, poziţia 1 va avea următorul cuprins:
    "1. exercită atribuţiile care îi revin potrivit legii privind numirea personalului propriu, a asistenţilor judiciari, a personalului Institutului Naţional de Criminologie, al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi unităţilor subordonate acestuia şi a celuilalt personal din sistemul justiţiei;"
    2. Articolul 20 se abrogă.
    3. La anexa nr. 3 punctul I litera B - Administraţia Naţională a Penitenciarelor, numărul maxim de posturi este 15.627.
    4. La anexa nr. 3, punctul III va avea următorul cuprins:
    "III. Instituţie publică finanţată integral din bugetul de stat:
    - Institutul Naţional de Criminologie 32"
    5. La anexa nr. 3, a doua notă de subsol se abrogă.
    PRIM-MINISTRU
    CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
    Contrasemnează:
    --------------
    Ministrul justiţiei,
    Monica Luisa Macovei
    Ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei,
    Gheorghe Barbu
    Ministrul finanţelor publice,
    Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
    Bucureşti, 26 ianuarie 2006.
    Nr. 127.
    ---------