ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 41 din 27 mai 2004
pentru modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 509 din 7 iunie 2004



    Având în vedere necesitatea realizării la termenele stabilite a angajamentelor asumate de România în perspectiva aderării la Uniunea Europeană, ce se regăsesc în Programul social pentru perioada 2003-2004, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.610/2003,
    ţinând cont de recomandarea Băncii Mondiale de a unifica cele două unităţi de management care realizează derularea Proiectului cadastrului şi publicităţii imobiliare,
    în scopul creării sistemului unic de cadastru, în concordanţă cu Declaraţia asupra cadastrului în Europa, adoptată la Congresul de la Granada în anul 2002, conform căreia informaţiile din cadastru trebuie să fie disponibile pentru toţi cetăţenii, pentru toate instituţiile publice şi private,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţie, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

    Articolul I

    Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 26 martie 1996, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. Titlul I va avea următorul cuprins:
    "Regimul general al cadastrului şi publicităţii imobiliare"
    2. Articolul 3 va avea următorul cuprins:
    "Art. 3. - Se înfiinţează Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, denumită în continuare Agenţia Naţională, ca instituţie publică cu personalitate juridică, unica autoritate în domeniu, aflată în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor, prin reorganizarea Oficiului Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie şi preluarea activităţii privind publicitatea imobiliară de la Ministerul Justiţiei.
    La nivelul fiecărui judeţ şi în municipiul Bucureşti se înfiinţează oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară ca unităţi cu personalitate juridică în subordinea Agenţiei Naţionale, prin reorganizarea actualelor oficii judeţene de cadastru, geodezie şi cartografie şi al municipiului Bucureşti şi a birourilor de carte funciară de pe lângă judecătorii.
    Se înfiinţează Centrul Naţional de Geodezie, Cartografie, Fotogrammetrie şi Teledetecţie ca unitate cu personalitate juridică în subordinea Agenţiei Naţionale, prin reorganizarea Institutului de Cadastru, Geodezie, Fotogrammetrie şi Cartografie.
    Agenţia Naţională este condusă de un consiliu de administraţie format din 9 membri, incluzând reprezentanţi din sectorul public şi privat, numiţi exclusiv pe criterii de competenţă profesională, dintre care unul este directorul general al Agenţiei Naţionale şi preşedinte al consiliului de administraţie.
    Membrii consiliului de administraţie şi directorul general sunt numiţi şi revocaţi din funcţie de ministrul administraţiei şi internelor.
    Organizarea, funcţionarea, atribuţiile şi competenţele consiliului de administraţie şi ale directorului general se vor stabili prin regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale, care se aprobă prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor.
    Directorul general îndeplineşte atribuţiile şi responsabilităţile ordonatorului de credite şi reprezintă Agenţia Naţională pe plan intern şi internaţional."
    3. Articolul 4 se abrogă.
    4. La articolul 5, litera a) va avea următorul cuprins:
    "a) coordonează şi controlează executarea lucrărilor de cadastru şi asigură înscrierea imobilelor în registrul de publicitate imobiliară la nivelul întregii ţări;"
    5. La articolul 5, litera i) se abrogă.
    6. La articolul 5, după litera a) se introduce litera a^1), iar după litera j) se introduc literele k), l), m), n) şi o) cu următorul cuprins:
    "a^1) coordonează, controlează şi execută, după caz, lucrări de cartografie, topografie, geodezie, fotogrammetrie şi teledetecţie la nivelul întregii ţări;
    ...............................................................
    k) avizează, înainte de depunerea lor în instanţa de judecată, expertizele efectuate de experţii judiciari în specialitatea topografie, geodezie şi cadastru;
    l) asigură înscrierea drepturilor reale ce se constituie, se transmit, se modifică sau se sting, la cererea notarului public sau a titularului dreptului ori a celorlalte persoane interesate;
    m) asigură înscrierea căilor de atac împotriva înregistrărilor de carte funciară;
    n) asigură înscrierea altor raporturi juridice, drepturi personale, interdicţii, incapacităţi şi litigii judiciare în legătură cu bunul imobil;
    o) îndeplineşte şi alte atribuţii ce au legătură cu activitatea specifică."
    7. Alineatul 1 al articolului 6 va avea următorul cuprins:
    "Atribuţiile şi răspunderile oficiilor de cadastru şi publicitate imobiliară, precum şi ale Centrului Naţional de Geodezie, Cartografie, Fotogrammetrie şi Teledetecţie se stabilesc prin regulamentele de organizare şi funcţionare ale acestora, aprobate prin ordin al directorului general al Agenţiei Naţionale."
    8. Articolul 9 va avea următorul cuprins:
    "Art. 9. - Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale Agenţiei Naţionale şi ale unităţilor subordonate se asigură integral din venituri proprii.
    Veniturile proprii se constituie din:
    a) încasări din servicii prestate;
    b) tarife stabilite conform actelor normative;
    c) închirieri de spaţii şi aparatură;
    d) donaţii şi sponsorizări primite potrivit legii;
    e) dobânzi aferente disponibilităţilor din conturi şi din depozite;
    f) alte venituri.
    Tarifele se stabilesc, se modifică şi se actualizează prin hotărâre a consiliului de administraţie al Agenţiei Naţionale, cu avizul Ministerului Administraţiei şi Internelor.
    Veniturile încasate se virează în contul Agenţiei Naţionale deschis la Trezoreria Statului.
    Agenţia Naţională poate colabora cu persoane fizice şi juridice române sau străine de specialitate, în condiţiile legii, pentru realizarea unor obiective de interes comun, corespunzătoare domeniului său de activitate.
    Agenţia Naţională poate contracta credite bancare în condiţiile prevăzute de lege.
    Agenţia Naţională întocmeşte anual bugetul de venituri şi cheltuieli, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
    Excedentele anuale se reportează în anul bugetar următor.
    Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Agenţia Naţională, îşi va asuma întreaga responsabilitate în implementarea Proiectului cadastrului şi publicităţii imobiliare, finanţat prin împrumut de la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD), şi a celorlalte acorduri internaţionale ce implică împrumuturi nerambursabile sau garanţii de la stat, asumate anterior de Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie, inclusiv pentru partea preluată de la Ministerul Justiţiei.
    Agenţia Naţională va face toate demersurile necesare amendării acordurilor de împrumut internaţionale pentru a se realiza înlocuirea Oficiului Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie şi a Ministerului Justiţiei cu Agenţia Naţională."
    9. Alineatul 1 al articolului 20 va avea următorul cuprins:
    "Publicitatea imobiliară întemeiată pe sistemul de evidenţă al cadastrului general are ca obiect înscrierea în cartea funciară a actelor şi faptelor juridice referitoare la imobilele din acelaşi teritoriu administrativ şi se realizează de către oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară, pentru imobilele situate în raza de activitate a acestora."
    10. După alineatul 1 al articolului 20 se introduc alineatele 1^1, 1^2, 1^3, 1^4 şi 1^5 cu următorul cuprins:
    "Activitatea de publicitate imobiliară în cadrul oficiilor de cadastru şi publicitate imobiliară este în responsabilitatea unui registrator asimilat consilierului juridic.
    Ocuparea postului de registrator se va face în urma susţinerii unui concurs organizat de Agenţia Naţională.
    Prin excepţie de la prevederile alin. 1^2, până la data organizării concursului, registratorii pot fi numiţi din cadrul angajaţilor birourilor de carte funciară, care nu îndeplinesc condiţiile de studii, dar au cel puţin 5 ani experienţă în domeniul publicităţii imobiliare.
    Registratorul răspunde pentru activitatea sa în condiţiile legii.
    În cadrul Agenţiei Naţionale se va înfiinţa Direcţia de publicitate imobiliară care va coordona activitatea birourilor de carte funciară din cadrul oficiilor de cadastru şi publicitate imobiliară, în vederea respectării legilor şi reglementărilor în materie."
    11. Alineatul 1 al articolului 22 va avea următorul cuprins:
    "Dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza actului prin care s-au constituit ori s-au transmis, numai dacă acel act s-a încheiat în formă autentică."
    12. Alineatul 1 al articolului 50 va avea următorul cuprins:
    "În cazul în care registratorul admite cererea, dispune înscrierea prin încheiere, dacă înscrisul îndeplineşte din punct de vedere formal următoarele condiţii:
    a) cerinţele de validitate a actului juridic încheiat în formă autentică sau, după caz, a certificatului de moştenitor;
    b) indică numele părţilor;
    c) individualizează imobilul printr-un identificator unic;
    d) este însoţit de o traducere legalizată, dacă actul nu este întocmit în limba română."
    13. Alineatul 2 al articolului 52 va avea următorul cuprins:
    "Încheierea de înscriere sau de respingere poate fi atacată cu plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la instanţa competentă din circumscripţia în care se află imobilul. Plângerea împotriva încheierii de înscriere se depune la biroul de carte funciară şi se înscrie în cartea funciară. Biroul de carte funciară este obligat să înainteze plângerea, însoţită de dosarul înscrierii şi copia cărţii funciare, la instanţa competentă."
    14. Alineatul 1 al articolului 56 va avea următorul cuprins:
    "Notarul public care a întocmit actul prin care se transmite, se modifică, se constituie sau se stinge un drept real imobiliar este obligat să ceară din oficiu înscrierea în cartea funciară, în ziua întocmirii lui sau cel mai târziu a doua zi, la biroul de carte funciară în a cărui rază de activitate se află imobilul. Despre exercitarea acestei obligaţii se va face menţiune expresă în cuprinsul actului sau, după caz, al certificatului de moştenitor."
    15. Articolul 57 se abrogă.
    16. Articolul 60 va avea următorul cuprins:
    "Art. 60. - În regiunile de carte funciară supuse Decretului-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare sau, după caz, Legii nr. 242/1947 pentru transformarea cărţilor funciare provizorii din Vechiul Regat în cărţi de publicitate funciară, înscrierile privitoare la imobile, cuprinse în cărţile funciare sau, după caz, în cărţile de publicitate funciară, vor continua să fie făcute în aceste cărţi, cu respectarea dispoziţiilor prezentei legi.
    În regiunile de transcripţiuni şi inscripţiuni imobiliare, până la deschiderea cărţii funciare, privilegiile şi ipotecile legale, sechestrul, urmărirea imobilului, a fructelor şi veniturilor sale, punerea în mişcare a acţiunii penale, precum şi acţiunile pentru apărarea drepturilor reale privitoare la imobilele neînscrise în cartea funciară vor continua să fie înscrise în vechile registre de publicitate imobiliară.
    În cazul înscrierii unei construcţii, a dezmembrării sau alipirii unui corp funciar înscris într-o carte funciară întocmită în baza Decretului-lege nr. 115/1938, pentru imobilul desprins se va deschide o nouă carte funciară, potrivit prevederilor prezentei legi."


    Articolul II

    (1) Până la preluarea lor, birourile de carte funciară şi personalul acestora îşi vor continua activitatea în cadrul judecătoriilor, în acord cu procedurile menţionate în cadrul titlului II cap. II din Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare nr. 7/1996, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Ordinului ministrului justiţiei nr. 2.371/C/1997 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a birourilor de carte funciară ale judecătoriilor, cu modificările ulterioare.
    (2) Birourile de carte funciară din cadrul judecătoriilor vor continua să colecteze taxele şi tarifele cu privire la activitatea de publicitate imobiliară până la data la care vor fi preluate efectiv de oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară.


    Articolul III

    Organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară se aprobă prin hotărâre a Guvernului în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.


    Articolul IV

    Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară va întocmi şi va publică un plan şi un raport anual de activitate.


    Articolul V

    (1) Spaţiile aflate în proprietatea privată a statului şi în administrarea oficiilor judeţene de cadastru, geodezie şi cartografie şi al municipiului Bucureşti, respectiv în administrarea tribunalelor pentru birourile de carte funciară în care îşi desfăşoară activitatea aceste oficii şi cel al municipiului Bucureşti, Institutul de Cadastru, Geodezie, Fotogrammetrie şi Cartografie şi birourile de carte funciară care îşi desfăşoară activitatea în imobile separate trec în administrarea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi în folosinţa gratuită a oficiilor de cadastru şi publicitate imobiliară judeţene şi al municipiului Bucureşti şi a Centrului Naţional de Geodezie, Cartografie, Fotogrammetrie şi Teledetecţie.
    (2) Spaţiile aflate în proprietatea publică a statului şi în administrarea oficiilor judeţene de cadastru, geodezie şi cartografie şi al municipiului Bucureşti, respectiv în administrarea judecătoriilor pentru birourile de carte funciară care îşi desfăşoară activitatea în imobile separate, trec în administrarea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi în folosinţa gratuită a oficiilor de cadastru şi publicitate imobiliară judeţene şi al municipiului Bucureşti.
    (3) Spaţiile aflate în incinta instanţelor judecătoreşti se eliberează până la data de 31 decembrie 2004.
    (4) Patrimoniul Oficiului Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie, al oficiilor judeţene de cadastru, geodezie şi cartografie şi al municipiului Bucureşti, al Institutului de Cadastru, Geodezie, Fotogrammetrie şi Cartografie şi bunurile materiale şi arhiva utilizate de birourile de carte funciară trec în proprietatea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară. De la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă bunurile în cauză vor fi preluate de structurile nou-create, prin protocol, conform planului aprobat prin ordin comun al directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi al ministrului justiţiei, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2004.


    Articolul VI

    (1) Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi unităţile sale subordonate vor prelua personalul de specialitate din cadrul Oficiului Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie, al oficiilor judeţene de cadastru, geodezie şi cartografie şi al municipiului Bucureşti, al Institutului de Cadastru, Geodezie, Fotogrammetrie şi Cartografie şi al birourilor de carte funciară.
    (2) Personalul preluat poate opta între menţinerea calităţii avute anterior reorganizării sau cea de personal contractual în cadrul Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.
    (3) Personalul preluat beneficiază de salariile şi de drepturile avute anterior, până la încheierea contractului colectiv sau individual de muncă, după caz. Personalul care va beneficia de prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă este personalul contractual.
    (4) Salarizarea personalului din structura Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi a unităţilor subordonate se va face potrivit prevederilor legale în vigoare, referitoare la instituţiile publice cu finanţare integrală din venituri proprii.


    Articolul VII

    (1) Corespunzător sarcinilor preluate, se autorizează Ministerul Finanţelor Publice să introducă modificări în structura bugetului de stat, respectiv în volumul şi în structura bugetelor Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Ministerului Justiţiei pe anul 2004, la propunerea ordonatorilor principali de credite, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a hotărârii privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.
    (2) Ministerul Justiţiei, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, este abilitat să introducă modificările corespunzătoare în structura numărului maxim de posturi şi a cheltuielilor cu salarii pe anul 2004.


    Articolul VIII

    În cuprinsul actelor normative în vigoare, ori de câte ori se fac trimiteri la dispoziţii abrogate sau modificate în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă, trimiterea se va considera a fi făcută, când este cazul, la dispoziţiile corespunzătoare care le înlocuiesc, cu excepţia sintagmei "cadastru de specialitate", care se redefineşte ca "sistem informaţional specific domeniului de activitate".


    Articolul IX

    Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 26 martie 1996, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.
    PRIM-MINISTRU
    ADRIAN NĂSTASE
    Contrasemnează:
    ────────────────
    p. Ministrul de stat,
    ministrul administraţiei şi internelor,
    Toma Zaharia,
    secretar de stat
    Ministrul delegat
    pentru administraţia publică,
    Gabriel Oprea
    p. Ministrul justiţiei,
    Rodica Constantinovici,
    secretar de stat
    Ministrul finanţelor publice,
    Mihai Nicolae Tănăsescu
    Bucureşti, 27 mai 2004.
    Nr. 41.
    _______________