HOTĂRÂRE nr. 442 din 8 aprilie 2009 (*actualizată*)
privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor cofinanţate din Fondul European pentru Pescuit prin Programul Operaţional pentru Pescuit 2007-2013
(actualizată până la data de 30 decembrie 2011*)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • Având în vedere prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.198/2006 al Consiliului privind Fondul European pentru Pescuit, ale Regulamentului (CE) nr. 498/2007 al Comisiei de stabilire a unor norme detaliate pentru punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.198/2006 al Consiliului privind Fondul European pentru Pescuit, ale Regulamentului (CE, EURATOM) nr. 1.605/2002 al Consiliului privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităţii Europene, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2008 privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la Comunitatea Europeană din Fondul European pentru Pescuit şi a fondurilor de cofinanţare şi prefinanţare alocate de la bugetul de stat, aprobată prin Legea nr. 168/2008,
    în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    Capitolul I Obiectiv şi dispoziţii generale


    Articolul 1

    (1) Obiectul prezentei hotărâri îl constituie stabilirea cadrului legal privind eligibilitatea cheltuielilor efectuate de beneficiari în cadrul operaţiunilor finanţate prin Programul Operaţional pentru Pescuit 2007-2013, denumit în continuare POP, pe întreaga perioadă de derulare a programului, pe teritoriul României.
    (2) Regulile stabilite în prezenta hotărâre sunt aplicabile cheltuielilor realizate din asistenţa comunitară, precum şi din cofinanţarea naţională a operaţiunilor - din bugetul de stat, bugetul local, alte surse publice şi private.
    (3) Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, prin Direcţia generală pescuit - Autoritatea de management pentru POP (AM POP), în calitate de Autoritate de management pentru POP, asigură îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din funcţiile prevăzute la art. 59 din Regulamentul (CE) nr. 1.198/2006 al Consiliului din 27 iulie 2006 privind Fondul European pentru Pescuit şi la art. 39 din Regulamentul (CE) nr. 498/2007 al Comisiei din 26 martie 2007 de stabilire a unor norme detaliate pentru punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.198/2006 al Consiliului privind Fondul European pentru Pescuit.
    -------------
    Alin. (3) al art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.347 din 11 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 789 din 19 noiembrie 2009.


    Articolul 2

    (1) Termenii programare, axă prioritară, măsură, operaţiune, monitorizare, evaluare, strategie de dezvoltare locală, comitet de monitorizare, cheltuială publică, au înţelesurile din Regulamentul (CE) nr. 1.198/2006 al Consiliului privind Fondul European pentru Pescuit, denumit în continuare FEP, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) nr. L223/2006.
    (2) În înţelesul prezentei hotărâri, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
    a) POP - documentul programatic elaborat potrivit Regulamentului (CE) nr. 1.198/2006 al Consiliului, în baza căruia vor fi accesate sumele alocate României pentru perioada de programare 2007-2013;
    b) Ghidul solicitantului - un document elaborat de AM POP în conformitate cu prevederile art. 167 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2.342/2002 al Comisiei din 23 decembrie 2002 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1.605/2002 al Consiliului privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităţilor Europene, cu modificările ulterioare, prin care se precizează: obiectivele urmărite; criteriile de eligibilitate, selecţie şi atribuire prevăzute la art. 114 şi 115 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1.605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităţilor Europene, cu modificările ulterioare, şi documentele justificative relevante; modalităţile de finanţare comunitară şi modalităţile şi data-limită pentru depunerea propunerilor şi data posibilă de demarare a acţiunilor, precum şi data de încheiere a procedurii de atribuire. Ghidul solicitantului se publică pe site-ul AM POP şi pe suport hârtie, pentru a se asigura o publicitate pe scară cât mai largă în rândul potenţialilor beneficiari.
    -------------
    Litera b) a alin. (2) al art. 2 a fost modificată de pct. 2 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.347 din 11 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 789 din 19 noiembrie 2009.
    c) contract de finanţare - documentul juridic încheiat între AM POP şi solicitantul de finanţare, prin care se acordă acestuia din urmă asistenţa financiară nerambursabilă aferentă unei operaţiuni în scopul atingerii obiectivelor axei prioritare din POP şi care stabileşte obiectul sprijinului, drepturile şi obligaţiile părţilor, durata de execuţie, valoarea, plata, precum şi alte dispoziţii şi condiţii specifice;
    -------------
    Litera c) a alin. (2) al art. 2 a fost modificată de pct. 3 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.347 din 11 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 789 din 19 noiembrie 2009.
    d) decizie de finanţare - actul unilateral emis de autoritatea de management, care se elaborează în cazul în care beneficiarul este o instituţie care participă la implementarea POP şi care stabileşte obligaţiile acesteia;
    e) proiect/operaţiune eligibil/eligibilă - proiectul/operaţiunea care îndeplineşte condiţiile minime prevăzute în Regulamentul CE nr. 1.198/2006 al Consiliului şi care poate fi selectat/selectată, conform criteriilor aprobate de Comitetul de monitorizare pentru POP, pentru a primi asistenţa financiară nerambursabilă din POP;
    -------------
    Litera e) a alin. (2) al art. 2 a fost modificată de pct. 3 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.347 din 11 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 789 din 19 noiembrie 2009.
    f) conflict de interese - situaţia de incompatibilitate în care se află o persoană care are un interes personal ce influenţează imparţialitatea şi obiectivitatea activităţilor sale în evaluarea, monitorizarea, realizarea şi raportarea activităţilor desfăşurate în cadrul Programului operaţional pentru pescuit; interesul personal include orice avantaj pentru persoana în cauză, soţul/soţia, rude ori afini, până la gradul al patrulea inclusiv, sau pentru instituţia din care face parte;
    g) cheltuielile eligibile - cheltuielile realizate de către beneficiar aferente proiectului/operaţiunii eligibil/eligibile prevăzut/prevăzute la lit. e), care pot fi finanţate atât din FEP, în limita ratei de cofinanţare conform reglementărilor comunitare, cât şi din bugetul de stat şi/sau contribuţia proprie a beneficiarului, conform reglementărilor legale comunitare şi naţionale în vigoare;
    -------------
    Litera g) a alin. (2) al art. 2 a fost modificată de pct. 3 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.347 din 11 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 789 din 19 noiembrie 2009.
    h) cheltuieli neeligibile - cheltuielile inerente realizării proiectelor finanţate din FEP în cadrul POP, care nu pot fi finanţate din FEP, conform reglementărilor comunitare şi naţionale.
    i) ordinul de finanţare - actul unilateral care se elaborează în cazul acordării de prime pentru atingerea obiectivelor aferente unor măsuri specifice din POP;
    -------------
    Litera i) a alin. (2) al art. 2 a fost introdusă de pct. 4 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.347 din 11 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 789 din 19 noiembrie 2009.
    j) cheltuieli diverse şi neprevăzute - cheltuielile prevăzute de pct. 5.3 al cap. 5 al art. 8 din anexa nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii.
    -------------
    Lit. j) a alin. (2) al art. 2 a fost modificată de pct. 1 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 1.356 din 23 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 7 din 4 ianuarie 2011.


    Articolul 3

    Pentru a fi eligibilă, o cheltuială trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii cu caracter general:
    a) să fie efectiv plătită potrivit prevederilor art. 55 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1.198/2006 al Consiliului, cu condiţia ca operaţiunea cofinanţată să nu fi fost finalizată înainte de data începerii eligibilităţii;
    b) să fie dovedită cu facturi sau cu alte documente contabile cu valoare probatorie, echivalentă facturilor, însoţite de documentele de plată, potrivit legii, pe baza cărora cheltuielile să poată fi auditate şi identificate;
    c) să fie în conformitate cu prevederile deciziei de finanţare sau ale contractului de finanţare;
    d) să fie conformă cu prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare.


    Articolul 3^1

    Terenurile şi clădirile folosite pentru realizarea unei investiţii, care nu sunt contribuţie în natură potrivit prevederilor art. 4, trebuie să fie libere de orice sarcini sau interdicţii şi să nu facă obiectul unor litigii aflate în curs de soluţionare la instanţele judecătoreşti.
    -------------
    Art. 3^1 a fost introdus de pct. 2 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 1.356 din 23 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 7 din 4 ianuarie 2011.


    Articolul 4

    (1) Prin excepţie de la prevederile art. 3 lit. a) şi în conformitate cu prevederile art. 55 alin. (2) lit. c) din Regulamentul (CE) nr. 1.198/2006 al Consiliului, contribuţia în natură poate fi considerată cheltuială eligibilă în conformitate cu prevederile art. 3 lit. b)-d) dacă îndeplineşte şi următoarele condiţii specifice:
    a) contribuţia constă în terenuri, clădiri, echipamente, materiale, activitate profesională sau prestaţii voluntare;
    b) obiectul contribuţiei în natură sub formele prevăzute la lit. a) nu trebuie să fi fost achiziţionat prin intermediul unor finanţări comunitare nerambursabile;
    c) în cazul terenului, clădirilor şi echipamentelor, valoarea este certificată de un evaluator autorizat;
    d) în cazul clădirilor şi echipamentelor, acestea trebuie să facă parte integrantă şi inseparabilă din rezultatul operaţiunii;
    e) în cazul terenurilor şi clădirilor, acestea trebuie să fie libere de orice sarcini sau interdicţii şi să nu facă obiectul unor litigii aflate în curs de soluţionare la instanţele judecătoreşti;
    f) cheltuielile nu au fost realizate prin măsuri de inginerie financiară;
    g) în cazul prestaţiei voluntare, valoarea muncii este determinată luându-se în considerare timpul destinat şi valoarea salariului mediu pe oră sau pe zi pentru munca prestată.
    -------------
    Alin. (1) al art. 4 a fost modificat de pct. 5 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.347 din 11 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 789 din 19 noiembrie 2009.
    (2) Valoarea totală eligibilă a proiectului se va calcula astfel: din valoarea totală a proiectului se vor deduce cheltuielile neeligibile, TVA şi contribuţia în natură. La valoarea eligibilă rezultată se vor aplica procentele aferente contribuţiei POP şi, respectiv, contribuţiei proprii a beneficiarului. Contribuţia în natură pentru a fi recunoscută de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prin AM POP trebuie să respecte prevederile art. 55 din Regulamentul (CE) nr. 1.198/2006 al Consiliului, precum şi prevederile prezentei hotărâri.
    -------------
    Alin. (2) al art. 4 a fost modificat de pct. 3 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 1.356 din 23 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 7 din 4 ianuarie 2011.


    Articolul 5

    Prin excepţie de la prevederile art. 3 lit. a), amortizarea este cheltuială eligibilă dacă respectă prevederile art. 3 lit. b)-d) şi îndeplineşte următoarele condiţii specifice:
    -------------
    Partea introductivă a art. 5 a fost modificată de pct. 6 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.347 din 11 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 789 din 19 noiembrie 2009.
    a) bunul amortizabil nu a fost achiziţionat prin intermediul unor finanţări comunitare nerambursabile;
    b) amortizarea este calculată în conformitate cu prevederile legale în vigoare şi justificată prin orice document contabil;
    c) corespunde perioadei de cofinanţare a operaţiunii.


    Articolul 7

    Costul achiziţiei de teren viran este eligibil dacă sunt îndeplinite prevederile art. 3 şi următoarele condiţii specifice:
    a) trebuie să existe o legătură directă între achiziţionarea de terenuri şi obiectivele operaţiunii/proiectului cofinanţate/ cofinanţat;
    b) se certifică de către un evaluator independent autorizat că preţul/costul de achiziţie al terenului nu depăşeşte valoarea de piaţă;
    c) partea din suma totală a cheltuielilor legate de operaţiune/proiect, reprezentată de achiziţionarea terenului, nu trebuie să depăşească 10% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile aferente operaţiunii.
    -------------
    Art. 7 a fost modificat de pct. 8 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.347 din 11 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 789 din 19 noiembrie 2009.


    Articolul 7^1

    Pentru operaţiunile/proiectele de conservare a mediului cheltuielile sunt eligibile dacă sunt îndeplinite toate condiţiile enumerate mai jos:
    a) achiziţia să fie în legătură directă cu obiectivele operaţiunii/proiectului;
    b) terenul să fie afectat destinaţiei prevăzute pentru o perioadă determinată, conform deciziei/contractului de finanţare;
    c) destinaţia terenului să fie neagricolă, cu excepţia cazurilor justificate în mod corespunzător şi aprobate de AM POP.
    -------------
    Art. 7^1 a fost introdus de pct. 9 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.347 din 11 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 789 din 19 noiembrie 2009.


    Articolul 8

    Costul de achiziţie al imobilelor deja construite, inclusiv terenul pe care se află construcţia, este eligibil dacă sunt îndeplinite prevederile art. 3, precum şi următoarele condiţii specifice:
    a) operaţiunea nu beneficiază de finanţare din fonduri publice;
    b) imobilul nu a beneficiat de finanţări comunitare nerambursabile în ultimii 10 ani pentru construcţie sau reabilitare;
    c) costul de achiziţie al imobilului este certificat de un evaluator autorizat, care să confirme că imobilul respectă condiţiile tehnice prevăzute în legislaţia naţională;
    -------------
    Litera d) a art. 8 a fost abrogată de pct. 10 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.347 din 11 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 789 din 19 noiembrie 2009.
    e) imobilul este utilizat numai în conformitate cu obiectivele operaţiunii.


    Articolul 9

    Costul achiziţionării echipamentului de ocazie este eligibil dacă sunt îndeplinite prevederile art. 3, precum şi următoarele condiţii specifice:
    a) vânzătorul echipamentului prezintă o declaraţie prin care se atestă originea şi confirmă că în ultimii 7 ani echipamentul nu a fost achiziţionat printr-un ajutor naţional sau comunitar;
    b) preţul echipamentului de ocazie nu excedează valorii sale de piaţă şi este mai mic decât preţul echipamentului similar nou;
    c) echipamentul respectă condiţiile tehnice necesare pentru operaţiune, precum şi pe cele prevăzute în legislaţia naţională.


    Articolul 10

    În cazul leasingului financiar, astfel cum este definit în Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cheltuielile utilizatorului de leasing sunt eligibile dacă respectă prevederile art. 3 şi următoarele condiţii specifice:
    a) obiectul contractului de leasing respectă prevederile din contractul de finanţare/decizia de finanţare;
    b) utilizatorul de leasing este beneficiarul operaţiunii;
    c) ratele de leasing plătite de utilizator sunt aferente contractului de leasing şi sunt justificate cu documente contabile;
    d) valoarea maximă eligibilă nu depăşeşte valoarea de piaţă a bunului care face obiectul contractului de leasing;
    e) ratele de leasing sunt eligibile exclusiv pentru perioada de finanţare a operaţiunii.


    Articolul 11

    Cheltuielile referitoare la contractele de subantrepriză nu sunt eligibile pentru cofinanţare din FEP.
    -------------
    Art. 11 a fost modificat de pct. 4 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 1.356 din 23 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 7 din 4 ianuarie 2011.


    Articolul 12

    Abrogat.
    -------------
    Art. 12 a fost abrogat de pct. 5 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 1.356 din 23 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 7 din 4 ianuarie 2011.


    Articolul 13

    (1) Cheltuielile bancare de deschidere şi de administrare a conturilor sunt eligibile în situaţia în care implementarea unei operaţiuni necesită deschiderea unui cont sau a mai multor conturi separate, cerinţă obligatorie printr-o clauză explicită în contractul de finanţare/decizia de finanţare.
    (2) Dobânda rezultată din operaţiunile prevăzute la alin. (1) se deduce din cheltuielile bancare.
    (3) Costurile garanţiilor bancare sunt eligibile în situaţia în care garanţiile sunt necesare conform legislaţiei interne sau comunitare.
    -------------
    Alin. (3) al art. 13 a fost introdus de pct. 12 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.347 din 11 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 789 din 19 noiembrie 2009.


    Articolul 14

    Dobânzile de debit, altele decât subvenţiile la dobândă care vizează reducerea costului împrumutului pentru întreprinderi din cadrul unui regim autorizat de ajutoare de stat, taxele de schimb şi celelalte cheltuieli pur financiare nu sunt eligibile pentru cofinanţarea din FEP.


    Articolul 15

    Cheltuielile cu consultanţa juridică, cheltuielile notariale, cheltuielile de expertiză tehnică şi financiară sunt eligibile dacă sunt legate şi strict necesare de operaţiune şi cerute obligatoriu printr-o clauză explicită în contractul de finanţare/decizia de finanţare.


    Articolul 16

    (1) Cheltuielile privind plata salariilor, remuneraţiilor şi primelor pentru personalul din cadrul echipei de implementare a proiectului/operaţiunii, respectiv un manager de proiect, un contabil şi un expert de specialitate, efectuate de beneficiar în cadrul şi exclusiv pe durata implementării proiectului/operaţiunii, constituie cheltuieli eligibile dacă acestea sunt în mod real şi definitiv suportate de către beneficiar, în limita a maximum 1% din valoarea totală eligibilă a proiectului. Salariile, remuneraţiile şi primele personalului sus-menţionat se stabilesc cu respectarea reglementărilor în materie, în vigoare, corespunzătoare fiecărei categorii de personal.
    (2) Cheltuielile prevăzute la alin. (1) se decontează conform contractului de muncă sau proporţional cu procentul prevăzut în fişa postului şi în fişa de pontaj.
    (3) Cheltuielile de personal ale AM POP şi ale celorlalte structuri, inclusiv ale Agenţiei de plată, care contribuie la implementarea POP, constituie cheltuieli eligibile.
    -------------
    Art. 16 a fost modificat de pct. 6 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 1.356 din 23 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 7 din 4 ianuarie 2011.


    Articolul 16^1

    (1) Cheltuielile eligibile pentru funcţionarea grupurilor locale de acţiune pentru pescuit din cadrul axei prioritare 4 "Dezvoltarea durabilă a zonelor pescăreşti" nu pot depăşi maximum 10% din bugetul total alocat unei strategii pentru o zonă de pescuit.
    (2) Cheltuielile eligibile pentru funcţionarea grupurilor locale de acţiune pentru pescuit se vor detalia prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.
    -------------
    Art. 16^1 a fost introdus de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.294 din 27 decembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 939 din 30 decembrie 2011.


    Articolul 17

    (1) Cheltuielile cu privire la pregătirea, gestionarea, informatizarea, evaluarea, informarea, comunicarea, derularea şi controlul POP sunt eligibile.
    (2) Cheltuielile cu instruirea/formarea personalului din cadrul structurilor implicate în gestionarea POP, cheltuielile aferente schimburilor de experienţă şi cele care vizează dezvoltarea capacităţii administrative de gestionare a POP, precum şi cheltuielile privind chiria, sunt eligibile.
    -------------
    Alin. (2) al art. 17 a fost modificat de pct. 7 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 1.356 din 23 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 7 din 4 ianuarie 2011.


    Articolul 17^1

    Cheltuielile efectuate cu crearea instrumentelor de inginerie financiară şi contribuţia la instrumentele de inginerie financiară, constituite conform prevederilor art. 34-36 din Regulamentul (CE) nr. 498/2007 al Comisiei din 26 martie 2007 de stabilire a unor norme detaliate pentru punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.198/2006 al Consiliului privind Fondul European pentru Pescuit, sunt eligibile.
    -------------
    Art. 17^1 a fost introdus de pct. 8 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 1.356 din 23 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 7 din 4 ianuarie 2011.


    Capitolul II Reguli privind proiectele care pot fi cofinanţate din FEP


    Articolul 18

    Un solicitant poate depune în acelaşi timp mai multe proiecte în cadrul POP, pentru a fi cofinanţate din FEP.
    -------------
    Art. 18 a fost modificat de art. unic din HOTĂRÂREA nr. 778 din 3 august 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 566 din 9 august 2011.


    Articolul 19

    Pentru beneficiarii măsurilor derulate din POP se aplică următoarele restricţii de finanţare:
    a) debitorii pentru FEP, până la achitarea integrală a datoriei faţă de AM POP, inclusiv a majorărilor de întârziere;
    b) beneficiarii POP care se află în situaţii litigioase cu AM POP, până la soluţionarea definitivă a litigiului.
    -------------
    Art. 19 a fost modificat de pct. 15 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.347 din 11 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 789 din 19 noiembrie 2009.


    Articolul 20

    (1) Acordul de mediu se depune la prima cerere de rambursare aferentă proiectului respectiv.
    (2) În cazul proiectelor care necesită autorizaţie de mediu aceasta se depune la ultima cerere de rambursare aferentă proiectelor respective.
    -------------
    Art. 20 a fost modificat de pct. 9 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 1.356 din 23 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 7 din 4 ianuarie 2011.


    Articolul 20^1

    (1) Cheltuielile generale ale proiectului sunt eligibile numai în cazul în care nu depăşesc 15% din valoarea totală eligibilă a proiectului, dacă proiectul prevede construcţii-montaj, sau 7% din valoarea totală eligibilă a proiectului, dacă proiectul nu prevede construcţii-montaj sau nu necesită certificat de urbanism.
    (2) Cheltuielile de actualizare a studiilor de fezabilitate pentru proiecte depuse de beneficiari, care au fost întocmite şi finanţate din alte fonduri comunitare sau bugetare, înainte de intrarea în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 28/2008, nu vor depăşi 3% din valoarea costurilor de proiectare şi inginerie, cu menţinerea procentului de maximum 15% din cheltuielile generale ale proiectului.
    (3) Studiul de fezabilitate şi, după caz, documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie aferente unui proiect integrat se realizează potrivit prevederilor legale pentru fiecare tip de investiţie, integrarea realizându-se printr-un deviz general centralizator, întocmit de proiectantul care elaborează documentaţia aferentă investiţiei majoritare.
    (4) Cheltuielile pentru proiectele de investiţii sunt eligibile pentru contribuţie FEP în cazul în care au fost plătite efectiv de către beneficiar după 1 ianuarie 2007 şi în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare la momentul achiziţiei. Operaţiunile cofinanţate nu trebuie să fi fost finalizate înainte de data începerii eligibilităţii.
    -------------
    Art. 20^1 a fost introdus de pct. 10 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 1.356 din 23 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 7 din 4 ianuarie 2011.


    Articolul 22

    Costul de achiziţie al activelor corporale şi necorporale este eligibil dacă sunt îndeplinite prevederile art. 3 şi următoarele condiţii specifice:
    a) activele corporale şi necorporale sunt considerate active amortizabile;
    b) activele corporale şi necorporale sunt achiziţionate în condiţii de piaţă;
    c) activele corporale şi necorporale sunt incluse în categoria activelor proprii ale beneficiarului;
    d) activele corporale sunt utilizate în exclusivitate în punctul de lucru care a beneficiat de finanţare nerambursabilă pentru minimum 7 ani, termen calculat de la data semnării contractului de finanţare;
    -------------
    Lit. d) a art. 22 a fost modificată de pct. 11 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 1.356 din 23 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 7 din 4 ianuarie 2011.
    e) activele corporale nu suferă modificări substanţiale care să afecteze natura sau condiţiile de implementare ori care să ofere/să acorde avantaj necuvenit unui operator public sau privat în termen de 7 ani, termen calculat de la data semnării contractului de finanţare.
    -------------
    Lit. e) a art. 22 a fost modificată de pct. 11 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 1.356 din 23 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 7 din 4 ianuarie 2011.
    -------------
    Art. 22 a fost modificat de pct. 18 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.347 din 11 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 789 din 19 noiembrie 2009.


    Articolul 23

    Proiectul/operaţiunea eligibil/eligibilă nu poate avea scopul sau efectul de a produce profit beneficiarului, în conformitate cu prevederile art. 109 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1.605/2002 al Consiliului.
    -------------
    Art. 23 a fost modificat de pct. 19 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.347 din 11 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 789 din 19 noiembrie 2009.


    Articolul 24

    (1) Durata maximă de execuţie a investiţiei cofinanţate din FEP este de 2 ani de la data încheierii contractului de finanţare.
    (2) Durata maximă de execuţie prevăzută la alin. (1) poate fi prelungită cu acordul prealabil al părţilor contractante şi cu aplicarea penalităţilor prevăzute în contractul de finanţare, cu excepţia investiţiilor care prevăd adaptarea la standardele comunitare, caz în care această prelungire nu poate depăşi termenul de graţie legal impus pentru adaptarea la standarde.


    Articolul 25

    Nu sunt eligibile următoarele categorii de cheltuieli:
    a) taxa pe valoarea adăugată;
    -------------
    Litera a) a art. 25 a fost modificată de pct. 20 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.347 din 11 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 789 din 19 noiembrie 2009.
    b) dobânda la datorie;
    c) contravaloarea aferentă bunurilor furate, pierdute, confiscate sau dispărute, care fac obiectul proiectului;
    d) impozitele, taxele vamale şi taxele cu efect echivalent cu al celor vamale de plătit la importul de mărfuri;
    -------------
    Litera e) a art. 25 a fost abrogată de pct. 21 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.347 din 11 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 789 din 19 noiembrie 2009.
    f) costurile de schimb valutar, taxele şi pierderile ocazionate de schimburile valutare asociate contului euro FEP;
    g) în cazul contractelor de leasing nu sunt eligibile costurile aferente: taxa de management, dobânzile;
    h) cheltuiala legată de proiectele care au generat taxe de utilizator sau participant înainte de încheierea proiectului, fără ca sumele respective să fi fost deduse din costurile eligibile;
    i) amenzile, penalităţile şi cheltuielile de judecată.
    j) achiziţionarea de terenuri pentru o sumă care depăşeşte 10% din cheltuielile eligibile totale pentru operaţiunea în cauză;
    -------------
    Litera j) a art. 25 a fost introdusă de pct. 22 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.347 din 11 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 789 din 19 noiembrie 2009.
    k) achiziţionarea de locuinţe.
    -------------
    Litera k) a art. 25 a fost introdusă de pct. 22 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.347 din 11 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 789 din 19 noiembrie 2009.


    Articolul 26

    (1) Contractul de finanţare pentru investiţiile cofinanţate din FEP, în integralitatea sa, precum şi toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din acesta nu pot face obiectul cesiunii.
    (2) În caz de imposibilitate, neimputabilă beneficiarului, de a executa prevederile contractuale, activitatea va fi preluată, la cerere, de succesorul/succesorii său/săi în drepturi, potrivit prevederilor legale în materie, cu aprobarea expresă şi prealabilă a contractanţilor.
    (3) Beneficiarul cofinanţării din Fondul European pentru Pescuit prin Programul Operaţional pentru Pescuit 2007-2013 poate constitui garanţii în favoarea unei instituţii de credit, sub forma gajării sau ipotecării asupra investiţiei care face obiectul contractului de finanţare. În situaţia în care se va proceda la executarea garanţiilor de către instituţia de credit, în termen de 5 ani de la semnarea contractului de finanţare, investiţia nu va suferi nicio modificare substanţială, în sensul prevăzut la art. 56 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1.198/2006 .
    -------------
    Alin. (3) al art. 26 a fost modificat de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.294 din 27 decembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 939 din 30 decembrie 2011.


    Capitolul III Reguli financiare


    Articolul 27

    (1) În conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.198/2006 al Consiliului şi potrivit prevederilor POP, aprobat prin Decizia Comisiei Europene nr. C (2007) 6.664 din 14 decembrie 2007, contribuţia financiară acordată de Comunitatea Europeană din FEP se completează cu contribuţia naţională, asigurată anual de la bugetul de stat.
    (2) Alocările financiare totale ale contribuţiei publice din FEP şi de la bugetul de stat, defalcate pe ani, pe axe, aferente perioadei de programare 2007-2013, sunt prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
    (3) Se pot angaja cheltuieli prin decizia/ordinul/contractul de finanţare numai în limita sumelor stabilite pentru fiecare măsură de AM POP.
    -------------
    Alin. (3) al art. 27 a fost modificat de pct. 24 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.347 din 11 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 789 din 19 noiembrie 2009.
    (4) Încheierea contractelor de finanţare sau emiterea deciziei/ordinului de finanţare se poate face începând cu data aprobării POP prin decizie a Comisiei Europene.
    -------------
    Alin. (4) al art. 27 a fost modificat de pct. 24 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.347 din 11 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 789 din 19 noiembrie 2009.


    Capitolul IV Reguli pentru monitorizare şi evaluare


    Articolul 28

    (1) Pentru examinarea progresului înregistrat de POP 2007-2013, comparativ cu obiectivele propuse, instituţiile implicate în implementare desfăşoară activităţi de monitorizare şi evaluare, pe baza datelor puse la dispoziţia acestora de către beneficiarii de cofinanţare din FEP.
    (2) Beneficiarii POP trebuie să furnizeze toate datele solicitate de instituţiile implicate, atât în perioada de implementare a proiectelor, cât şi ulterior finalizării acestora până la închiderea oficială a POP.
    -------------
    Alin. (2) al art. 28 a fost modificat de pct. 25 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.347 din 11 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 789 din 19 noiembrie 2009.
    (3) Grupurile locale de acţiune pentru pescuit au responsabilitatea selectării şi monitorizării proiectelor care vor fi implementate în cadrul strategiilor selectate din cadrul axei prioritare 4 a Programului Operaţional pentru Pescuit 2007-2013.
    -------------
    Alin. (3) al art. 28 a fost introdus de pct. 3 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.294 din 27 decembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 939 din 30 decembrie 2011.


    Capitolul V Reguli generale pentru control


    Articolul 29

    Beneficiarii măsurilor de sprijin cofinanţate din FEP asigură accesul la locul de implementare a investiţiilor, însoţesc echipele de control şi pun la dispoziţia acestora, în timp util, toate informaţiile şi documentele relevante, potrivit prevederilor procedurilor specifice de control, corespunzătoare fiecărei instituţii responsabile.


    Capitolul VI Dispoziţii finale


    Articolul 30

    Beneficiarul trebuie să depună din proprie iniţiativă toate eforturile pentru a lua cunoştinţă despre toate informaţiile oferite, astfel încât să cunoască înainte de asumarea obligaţiilor toate drepturile şi obligaţiile născute din decizia/contractul de finanţare.


    Articolul 31

    (1) În conformitate cu prevederile prezentei hotărâri, AM POP stabileşte liste cu cheltuielile eligibile, având în vedere conţinutul POP şi prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.198/2006 al Consiliului şi ale Regulamentului (CE) nr. 498/2007 al Comisiei din 26 martie 2007 de stabilire a unor norme detaliate pentru punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.198/2006 al Consiliului privind Fondul European pentru Pescuit.
    -------------
    Alin. (1) al art. 31 a fost modificat de pct. 26 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.347 din 11 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 789 din 19 noiembrie 2009.
    (2) Listele prevăzute la alin. (1) se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale.
    (3) În vederea verificării eligibilităţii cheltuielilor efectuate pentru realizarea unei operaţiuni, AM POP stabileşte proceduri specifice.
    -------------
    Alin. (3) al art. 31 a fost modificat de pct. 26 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.347 din 11 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 789 din 19 noiembrie 2009.
    (4) Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prin AM POP se subrogă în contractele încheiate, în condiţiile legii, de către Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură în calitate de Autoritate de Management a Programului Operaţional pentru Pescuit 2007-2013, până la data încetării acestei calităţi.
    -------------
    Alin. (4) al art. 31 a fost introdus de pct. 13 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 1.356 din 23 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 7 din 4 ianuarie 2011.


    Articolul 32

    Hotărârea Guvernului nr. 1.390/2008 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor cofinanţate din Fondul European pentru Pescuit prin Programul Operaţional pentru Pescuit 2007-2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 12 noiembrie 2008, se abrogă.

    PRIM-MINISTRU
    EMIL BOC
    Contrasemnează:
    ───────────────
    Ministrul agriculturii,
    pădurilor şi dezvoltării rurale,
    Ilie Sârbu
    Şeful Departamentului
    pentru Afaceri Europene,
    Vasile Puşcaş
    p. Ministrul finanţelor publice,
    Gheorghe Gherghina,
    secretar de stat
    Bucureşti, 8 aprilie 2009.
    Nr. 442.

    Anexa 1

    Alocarea financiară anuală a contribuţiei publice (în euro, pentru întreaga perioadă de programare 2007-2013)
    *Font 8*
    ┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┬───────────┐
    │ Contribuţie publică anuală │ │
    ├────────┬──────────┬──────────┬──────────┬──────────┬──────────┬──────────┬──────────┤ TOTAL │
    │ An │ 2007 │ 2008 │ 2009 │ 2010 │ 2011 │ 2012 │ 2013 │ │
    ├────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼───────────┤
    │FEP │15.127.527│22.157.050│30.156.234│36.391.468│39.257.052│42.262.575│45.362.301│230.714.207│
    ├────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼───────────┤
    │Buget │ │ │ │ │ │ │ │ │
    │naţional│ 5.042.509│ 7.385.683│10.052.077│12.130.487│13.085.683│14.087.525│15.120.767│76.904.736 │
    └────────┴──────────┴──────────┴──────────┴──────────┴──────────┴──────────┴──────────┴───────────┘


    Anexa 2

    Alocarea financiară a contribuţiei publice pe axe (în euro, pentru întreaga perioadă de programare 2007-2013)
    ┌───────┬────────────────┬───────────┬───────────┬─────────────┬────────────┐
    │ Axă │ Contribuţia │Contribuţie│ Rată de │ Contribuţie │ Rată de │
    │priori-│ publică totală │ FEP │cofinanţare│ naţională │contribuţie │
    │tară │ (euro) │ (euro) │ FEP │ (euro) │ naţională │
    │ │ │ │ (%) │ │ (%) │
    ├───────┼────────────────┼───────────┼───────────┼─────────────┼────────────┤
    │Axa 1 │ 13.300.000 │ 9.975.000│ 75% │ 3.325.000│ 25 % │
    ├───────┼────────────────┼───────────┼───────────┼─────────────┼────────────┤
    │Axa 2 │ 140.000.000 │105.000.000│ 75% │ 35.000.000│ 25 % │
    ├───────┼────────────────┼───────────┼───────────┼─────────────┼────────────┤
    │Axa 3 │ 40.000.000 │ 30.000.000│ 75% │ 10.000.000│ 25 % │
    ├───────┼────────────────┼───────────┼───────────┼─────────────┼────────────┤
    │Axa 4 │ 100.000.000 │ 75.000.000│ 75% │ 25.000.000│ 25 % │
    ├───────┼────────────────┼───────────┼───────────┼─────────────┼────────────┤
    │Axa 5 │ 14.318.942,7 │ 10.739.207│ 75% │ 3.579.735,7│ 25 % │
    ├───────┼────────────────┼───────────┼───────────┼─────────────┼────────────┤
    │TOTAL: │ 307.618.942,7 │230.714.207│ │ 76.904.735,7│ │
    └───────┴────────────────┴───────────┴───────────┴─────────────┴────────────┘

    ___________