ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 18 din 24 septembrie 1998
cu privire la modificarea şi completarea unor reglementări referitoare la accize
şi la taxa pe valoarea adăugată
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 370 din 30 septembrie 1998



    În temeiul art. 114 alin. (4) din Constituţia României,
    Guvernul României emite următoarea ordonanţa de urgenţă:

    Articolul 1

    Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 82/1997 privind regimul accizelor şi al altor taxe indirecte, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 29 decembrie 1997, cu modificările ulterioare, se modifica şi se completează după cum urmează:
    1. Alineatele 2 şi 3 ale articolului 4 se abroga.
    2. Articolul 6 va avea următorul cuprins:
    "Art. 6. - În cazul produselor prevăzute la art. 3, provenite din import sau din ţara, precum şi din producţia proprie a unităţilor care funcţionează în sistem integrat, utilizate ca materie prima pentru obţinerea altor produse supuse accizelor, agenţii economici prelucratori vor deduce, pe bază de documente justificative, din accizele datorate pentru produsele finale facturate, accizele plătite fie în vama, fie la achiziţionarea de pe piaţa interna a materiei prime, fie la transferul alcoolului din secţia de producţie în secţia de prelucrare.
    Deducerea se face pe răspunderea agenţilor economici, în raport cu cantitatea de materie prima utilizata efectiv - în limita normelor de consum - pentru obţinerea produselor finite supuse accizelor, livrate în fiecare luna calendaristică.
    Exercitarea dreptului de deducere este condiţionată de existenta documentelor justificative care atesta provenienţă legală a cantităţilor de alcool utilizate ca materie prima."
    3. Alineatul 3 al articolului 9 va avea următorul cuprins:
    "Acciza totală datorată bugetului de stat pentru tigarete se reduce cu 35% în situaţia în care agenţii economici producători utilizează în retetele de fabricaţie cel puţin 50% tutun din producţia interna."
    4. Litera f) a articolului 21 se abroga.
    5. Capitolul III va avea următorul cuprins:
    "CAPITOLUL III
    Taxa pentru jocurile de noroc şi alte taxe speciale
    Art. 25. - Pentru jocurile de noroc organizate pe teritoriul României, cu excepţia cazinourilor, se datorează bugetului de stat o taxa de 30%.
    Taxa se aplică asupra veniturilor realizate din exploatarea jocurilor de noroc, calculate ca diferenţa între totalul rulajului încasărilor pentru fiecare tip de joc şi totalul premiilor acordate jucatorilor, în limitele prevăzute de lege.
    Pentru cazinouri, taxa este anuală şi se stabileşte în ECU/masa de joc, astfel:
    - pentru ruleta - 60.000 ECU/masa de joc;
    - pentru jocuri de cărţi, inclusiv zaruri - 40.000 ECU/masa de joc.
    În situaţia în care cazinourile funcţionează o perioadă dintr-un an calendaristic, taxa se datorează proporţional cu perioada de funcţionare.
    Plătitori ai acestor taxe sunt societăţile comerciale înregistrate potrivit legii în România şi autorizate pe bază de licenţe sa organizeze şi sa exploateze astfel de jocuri.
    Art. 25^1 . - Se instituie o taxa de 10% asupra încasărilor totale obţinute de magazinele autorizate potrivit legii sa comercializeze mărfuri în regim <<duty free>>."
    Prevederile cap. IV - Dispoziţii comune şi finale - se aplică şi plătitorilor prevăzuţi la alin. 1."
    6. Anexa nr. 1 se modifica după cum urmează:
    - La grupa A, nr. crt. 1 va avea următorul cuprins:
    "1. Alcool etilic alimentar; băuturi alcoolice şi orice alte produse destinate industriei alimentare sau consumului, care conţin alcool etilic alimentar cu o concentraţie mai mare de 0,5% în volum; vinuri, produse pe bază de vin şi produse pe bază de distilat din vin, cu o concentraţie în alcool de peste 22% în volum; coniac, armaniac şi vinars
    1.1. Alcool etilic alimentar 200 ECU/hl alcool pur*)
    1.2. Băuturi alcoolice şi orice alte produse destinate industriei alimentare sau consumului, care conţin alcool etilic alimentar cu o concentraţie mai mare de 0,5% în volum; vinuri, produse pe bază de vin şi produse pe bază de distilat din vin, cu o concentraţie în alcool de peste 22% în volum; coniac, armaniac şi vinars" 220 ECU/hl alcool pur*)
    - La grupa B, nr. crt. 5 va avea următorul cuprins:
    "5. Tigarete 1.000 tigarete 8 ECU + 20%**)"


    Articolul 2

    Ordonanţa Guvernului nr. 3/1992 privind taxa pe valoarea adăugată, aprobată şi modificată prin Legea nr. 130/1992 şi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 12 decembrie 1995, cu modificările ulterioare, se modifica şi se completează după cum urmează:
    1. Articolul 6 litera A.k)5 va avea următorul cuprins:
    "k)5 editarea, tipărirea şi vânzarea de manuale şcolare şi cărţi, exclusiv activitatea cu caracter de reclama şi publicitate; realizarea şi difuzarea programelor de radio şi de televiziune, cu excepţia celor cu caracter de reclama şi publicitate; producţia de filme, cu excepţia celor cu caracter de reclama şi publicitate;"
    2. Articolul 17 litera B se completează cu litera s) cu următorul cuprins:
    "s) editarea, tipărirea şi vânzarea de ziare şi reviste, cu excepţia activităţii cu caracter de reclama şi publicitate."


    Articolul 3

    Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă vor intra în vigoare la data de 1 octombrie 1998.
    PRIM-MINISTRU
    RADU VASILE
    Contrasemnează:
    ---------------
    p. Ministrul finanţelor,
    Dan Radu Rusanu,
    secretar de stat
    --------------