ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 2 din 29 ianuarie 2010
privind unele măsuri pentru organizarea şi funcţionarea aparatului de lucru al Guvernului şi pentru modificarea unor acte normative
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 76 din 3 februarie 2010



    Având în vedere cerinţa efectuării imediate a unor modificări privitoare la atribuţiile, respectiv forma de organizare ale unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, care să corespundă prevederilor din Programul de guvernare aprobat de Parlament,
    reţinându-se că în lipsa adoptării acestor reglementări va fi afectată şi chiar blocată activitatea unor instituţii publice şi structuri de specialitate ale administraţiei publice centrale, respectiv unele structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului nu vor putea să îşi desfăşoare activitatea conform Programului de guvernare, elemente care vizează interesul public şi care constituie o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

    Articolul I

    Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 2 aprilie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 3, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(3) Viceprim-ministrul dispune de un aparat propriu de lucru care face parte din aparatul de lucru al Guvernului şi coordonează activităţile din domeniul învăţământului, culturii şi protecţiei minorităţilor naţionale."
    2. La articolul 3, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:
    "(6) Instituţiile şi autorităţile publice din domeniile prevăzute la alin. (3) elaborează şi promovează proiecte de acte normative, conform legii, cu avizul viceprim-ministrului."


    Articolul II

    Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 270 din 23 aprilie 2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 99/2008, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 1, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 1. - (1) În cadrul aparatului de lucru al Guvernului funcţionează următoarele structuri:
    a) aparatul propriu de lucru al primului-ministru, structură fără personalitate juridică, în subordinea directă a primului-ministru, finanţată prin bugetul Secretariatului General al Guvernului; în cadrul aparatului propriu de lucru al primului-ministru îşi desfăşoară activitatea unul sau mai mulţi secretari de stat şi consilieri de stat, numiţi, respectiv eliberaţi din funcţie prin decizie a primului-ministru;
    b) Secretariatul General al Guvernului, instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea primului-ministru, condusă de un secretar general cu rang de ministru, ajutat de un secretar general adjunct cu rang de secretar de stat, precum şi, după caz, de unul sau mai mulţi secretari de stat, numiţi, respectiv eliberaţi din funcţie prin decizie a primului-ministru; secretarul general al Guvernului este ordonatorul principal de credite pentru aparatul de lucru al Guvernului, precum şi pentru instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale din subordinea sau coordonarea Guvernului, a primului-ministru şi a Secretariatului General al Guvernului;
    c) Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul, structură cu personalitate juridică, finanţată prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, condusă de un şef de departament, cu rang de ministru, care are calitatea de ordonator terţiar de credite, ajutat de unul sau mai mulţi secretari de stat, numiţi, respectiv eliberaţi din funcţie prin decizie a primului-ministru; şeful Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul participă la şedinţele Guvernului;
    d) aparatul propriu de lucru al viceprim-ministrului, structură fără personalitate juridică, finanţată prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, condusă de viceprim-ministru, care nu are calitatea de ordonator de credite; viceprim-ministrul este ajutat în activitatea sa de unul sau mai mulţi secretari de stat şi consilieri de stat, numiţi, respectiv eliberaţi din funcţie prin decizie a primului-ministru, la propunerea viceprim-ministrului;
    e) Departamentul pentru Luptă Antifraudă - DLAF, structură fără personalitate juridică, în subordinea primului-ministru, condusă de un şef cu rang de secretar de stat, ajutat de unul sau mai mulţi subsecretari de stat, numiţi, respectiv eliberaţi din funcţie prin decizie a primului-ministru şi finanţată prin bugetul Secretariatului General al Guvernului; Departamentul pentru Luptă Antifraudă - DLAF este instituţia de contact cu Oficiul European de Luptă Antifraudă - OLAF şi asigură, sprijină sau coordonează, după caz, îndeplinirea obligaţiilor ce revin României privind protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene, în conformitate cu prevederile art. 325 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, având atribuţia de control al obţinerii, derulării sau utilizării fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente;
    f) Departamentul pentru Afaceri Europene, structură cu personalitate juridică, condusă de către un şef de departament cu rang de ministru, care are calitatea de ordonator secundar de credite, ajutat de 2 subsecretari de stat, numiţi, respectiv eliberaţi din funcţie prin decizie a primului-ministru; şeful Departamentului pentru Afaceri Europene participă la şedinţele Guvernului;
    g) Corpul de control al primului-ministru, structură fără personalitate juridică în subordinea primului-ministru, condusă de un secretar de stat, numit şi eliberat din funcţie prin decizie a primului-ministru, şi finanţată prin bugetul Secretariatului General al Guvernului; Corpul de control al primului-ministru controlează şi urmăreşte activitatea ministerelor şi serviciilor publice deconcentrate ale acestora, instituţiilor publice din subordinea Guvernului, organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, oficiilor, departamentelor, comisiilor, regiilor autonome, companiilor şi societăţilor naţionale, societăţilor comerciale şi instituţiilor financiar-bancare cu capital majoritar sau integral de stat; Corpul de control al primului-ministru controlează activitatea instituţiilor publice subordonate autorităţilor administraţiei publice locale, cu respectarea dispoziţiilor legale privind regimul general al autonomiei locale, precum şi organizarea şi funcţionarea autorităţilor administraţiei publice locale;
    h) Departamentul pentru Relaţii Interetnice, structură fără personalitate juridică, în subordinea primului-ministru şi în coordonarea secretarului general al Guvernului, condusă de un secretar de stat, ajutat de 2 subsecretari de stat, numiţi, respectiv eliberaţi din funcţie prin decizie a primului-ministru, şi finanţată prin bugetul Secretariatului General al Guvernului;
    i) Secretariatul de Stat pentru Culte, structură cu personalitate juridică, condusă de un secretar de stat care are calitatea de ordonator terţiar de credite şi care este numit, respectiv eliberat din funcţie prin decizie a primului-ministru şi finanţată prin bugetul Secretariatului General al Guvernului;
    j) Departamentul pentru Românii de Pretutindeni - DRP, structură cu personalitate juridică, condusă de un secretar de stat care are calitatea de ordonator terţiar de credite şi care este numit, respectiv eliberat din funcţie prin decizie a primului-ministru şi finanţată prin bugetul Secretariatului General al Guvernului;
    k) alte departamente, organizate ca structuri cu sau fără personalitate juridică, în subordinea primului-ministru, conduse de secretari de stat sau asimilaţi ai acestora, a căror înfiinţare şi/sau funcţionare se aprobă prin hotărâre a Guvernului."
    2. La articolul 2 alineatul (1), după litera h) se introduce o nouă literă, litera i), având următorul cuprins:
    "i) Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, instituţie publică autonomă de interes naţional, cu personalitate juridică, în subordinea primului-ministru, condusă de un preşedinte cu rang de secretar de stat, ajutat de 3 vicepreşedinţi cu rang de subsecretari de stat, numiţi, respectiv revocaţi din funcţie prin decizie a primului-ministru, şi finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului."
    3. La articolul 2, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) Viceprim-ministrul coordonează activităţile din domeniul învăţământului, culturii şi protecţiei minorităţilor naţionale."
    4. La articolul 2, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
    "(3) Instituţiile şi autorităţile publice din domeniile prevăzute la alin. (2) elaborează şi promovează proiecte de acte normative, conform legii, cu avizul viceprim-ministrului."
    PRIM-MINISTRU
    EMIL BOC
    Contrasemnează:
    ---------------
    Secretarul general al Guvernului,
    Daniela Nicoleta Andreescu
    Viceprim-ministru,
    Marko Bela
    p. Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale,
    Valentin Mocanu,
    secretar de stat
    Ministrul finanţelor publice,
    Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
    Bucureşti, 29 ianuarie 2010.
    Nr. 2.
    -------