LEGE nr. 243 din 23 iunie 2009pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 84/2001 privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 41/2003 privind dobândirea și schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 445 din 29 iunie 2009
    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    Articolul I

    Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 641 din 20 iulie 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 290/2005, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. După articolul 7 se introduce un nou articol, articolul 7^1, cu următorul cuprins:

    Articolul 7^1

    Începând cu data de 1 iulie 2010, competențele informatice ale R.N.E.P. se organizează pe un singur nivel, nivelul central. Începând cu această dată, serviciile publice comunitare locale de evidență a persoanelor vor efectua activitățile de actualizare și verificare direct pe componenta informatică constituită la nivel central.
    2. La articolul 11, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:(2^1) Începând cu data de 1 ianuarie 2011, prin act de identitate se înțelege și cartea electronică de identitate.3. La articolul 18 alineatul (1), litera h) se abrogă.4. La articolul 18, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Cu cel mult 180 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate, dar nu mai puțin de 15 zile, titularul sau reprezentantul legal al acestuia are obligația să solicite serviciului public comunitar de evidență a persoanelor eliberarea unei noi cărți de identitate, prezentând documentele prevăzute la art. 13 alin. (3), (4) sau (5).5. La articolul 19, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Pentru cartea de identitate provizorie, termenul de valabilitate se stabilește de serviciul public comunitar de evidență a persoanelor și nu poate fi mai mic de 30 de zile sau mai mare de un an.6. Articolul 20 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 20

    Pe actul de identitate se fac mențiuni numai de lucrătorii serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor și în situațiile prevăzute de art. 13 alin. (8), de lucrătorii Inspectoratului Național pentru Evidența Persoanelor, referitoare la stabilirea reședinței.
    7. La articolul 27 alineatul (1), litera d) se modifică și va avea următorul cuprins:
    d) documentul eliberat de primării, din care să rezulte că solicitantul sau, după caz, găzduitorul acestuia figurează înscris în Registrul agricol.


    Articolul II

    Ordonanța Guvernului nr. 84/2001 privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 1 septembrie 2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 372/2002, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. La articolul 1, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor asigură atât întocmirea, păstrarea, evidența și eliberarea actelor de stare civilă, a cărților de identitate, a cărților electronice de identitate și a cărților de alegător, cât și desfășurarea activităților de primire a cererilor și de eliberare a pașapoartelor simple, a permiselor de conducere, a certificatelor de înmatriculare a vehiculelor și a plăcilor cu numere de înmatriculare, în sistem de ghișeu unic.2. La articolul 5, litera e) se modifică și va avea următorul cuprins:
    e) actualizează Registrul național de evidență a persoanelor cu datele de identificare și adresele cetățenilor care au domiciliul în raza de competență teritorială a serviciului public comunitar respectiv;
    3. La articolul 5, litera g) se abrogă.4. La articolul 7, litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
    a) actualizează Registrul național de evidență a persoanelor;
    5. La articolul 7, litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:
    c) coordonează și controlează modul de gestionare și de întocmire a registrelor de stare civilă;
    6. La articolul 9, alineatul (4) se abrogă.7. La articolul 23^1, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 23^1
    (1) Pentru asigurarea compatibilității hardware și software a sistemelor informatice și de comunicații pentru emiterea cărților de identitate și a cărților de alegător, echipamentele necesare preluării imaginii cetățenilor care solicită cărți de identitate, precum și cele necesare actualizării Registrului național de evidență a persoanelor se achiziționează de serviciile publice comunitare, în baza specificațiilor tehnice elaborate de Centrul Național de Administrare a Bazelor de Date privind Evidența Persoanelor.


    Articolul III

    Ordonanța Guvernului nr. 41/2003 privind dobândirea și schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 2 februarie 2003, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 323/2003, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 6, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 6
    (1) Persoana care solicită schimbarea numelui pe cale administrativă depune o cerere la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor, denumit în continuare serviciu public, aflat în subordinea consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, în a cărui rază teritorială își are domiciliul. Cererea se depune personal sau prin împuternicit cu procură specială sau împuternicire avocațială.
    2. La articolul 16 se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:(2) După înscrierea mențiunii corespunzătoare în actul de naștere, serviciul public transmite o comunicare cu privire la schimbarea numelui Direcției Generale de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, Direcției cazier judiciar, statistică și evidențe operative din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și direcției generale a finanțelor publice județene sau, după caz, Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, de la locul de domiciliu al solicitantului.


    Articolul IV
    (1) După intrarea în vigoare a prezentei legi, pe măsura asigurării comunicațiilor de date dintre serviciile publice comunitare locale de evidență a persoanelor și baza de date județeană de evidență a persoanelor, componentele informatice ale Registrului național de evidență a persoanelor prevăzut la art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 290/2005, cu modificările și completările ulterioare, se organizează pe două niveluri: nivelul central și nivelul județean, respectiv al municipiului București, moment de la care serviciile publice comunitare locale de evidență a persoanelor efectuează activitățile de actualizare și verificare direct pe componenta informatică constituită la nivel județean, respectiv al municipiului București.(2) De la data asigurării comunicațiilor de date dintre serviciile publice comunitare locale de evidență a persoanelor și baza de date județeană de evidență a persoanelor, referirea la Registrul local de evidență a persoanei din cuprinsul art. 5 lit. e) și al art. 23^1 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 84/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 372/2002, cu modificările și completările ulterioare, se consideră a fi făcută la Registrul județean de evidență a persoanei.


    Articolul V

    Dispozițiile art. II pct. 2, 4 și 7 intră în vigoare la data de 1 iulie 2010.

    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
    p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
    DANIELA POPA
    PREȘEDINTELE SENATULUI
    MIRCEA-DAN GEOANĂ

    București, 23 iunie 2009.
    Nr. 243.
    -----------