HOTĂRÂRE nr. 424 din 27 mai 2020pentru completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 451 din 28 mai 2020
    În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    Articolul I

    După articolul 36 din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 26 octombrie 2006, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 36^1, cu următorul cuprins:

    Articolul 36^1
    (1) Valabilitatea cursului de pregătire teoretică și practică prevăzută la art. 36 se prelungește cu echivalentul duratei stării de urgență, de asediu, de mobilizare, de alertă sau de război, care a avut ca efect suspendarea activității de examinare în vederea obținerii permisului de conducere.(2) Atunci când valabilitatea cursului de pregătire teoretică și practică prevăzută la art. 36 expiră pe durata stării de urgență, de asediu, de mobilizare, de alertă sau de război, care a avut ca efect suspendarea activității de examinare în vederea obținerii permisului de conducere, la încetarea stării respective se acordă o nouă valabilitate cursului, echivalentă cu durata suspendării respectivei activități.


    Articolul II

    Pentru cursurile de pregătire teoretică și practică prevăzute la art. 36 din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, cu modificările și completările ulterioare, a căror valabilitate a expirat în perioada stării de urgență stabilite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României și prin Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, care a avut ca efect suspendarea activității de examinare în vederea obținerii permisului de conducere, la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se acordă o nouă valabilitate cursului, echivalentă cu durata suspendării respectivei activități.

    PRIM-MINISTRU
    LUDOVIC ORBAN
    Contrasemnează:
    Ministrul afacerilor interne,
    Marcel Ion Vela

    București, 27 mai 2020.
    Nr. 424.
    ----