ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 66 din 21 septembrie 2017privind stabilirea unor măsuri în domeniul cercetării-dezvoltării-inovării și producerii de mijloace imunoprofilactice, terapeutice și antidoturi, în vederea asigurării protecției intereselor esențiale ale siguranței stării de sănătate a populației
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 25 septembrie 2017
    Având în vedere previziunile privind evoluția situației epidemiologice pe teritoriul României în următoarea perioadă care impun operaționalizarea capacităților naționale de producție a mijloacelor de imunoprofilaxie pentru siguranța stării de sănătate a populației,
    luând în considerare că Institutul Național de Cercetare „Cantacuzino“ a desfășurat de-a lungul timpului activități de interes strategic în domeniul asigurării protecției intereselor esențiale ale siguranței stării de sănătate a populației,
    ținând cont că suspendarea autorizațiilor de fabricație emise de către Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din cauza neasigurării condițiilor legale de producere și certificare a mijloacelor de imunoprofilaxie a condus la încetarea producției naționale,
    având în vedere că această situație a generat sincope în asigurarea protecției populației cu mijloace imunoprofilactice adecvate, raportate la realitățile epidemiologice naționale, costuri de achiziție ridicate și disfuncționalități în aprovizionarea cu vaccinuri,
    întrucât din cauza suportului inadecvat, respectiv financiar, administrativ și logistic, a fost perturbată activitatea de diagnostic microbiologic al bolilor infecțioase, cu impact major asupra sănătății publice, al bolilor infecțioase emergente/reemergente, de detecție și de identificare a agenților biologici implicați în accidente sau atacuri teroriste,
    ținând seama de faptul că întreruperea activității de producție a Institutului Național de Cercetare „Cantacuzino“ generează imposibilitatea asigurării sănătății populației și securității naționale a României, motiv pentru care se impune reglementarea, în regim de urgență, a măsurilor necesare pentru preluarea și operaționalizarea acestei capabilități strategice de către Ministerul Apărării Naționale, care are expertiză în domeniul cercetării-dezvoltării-inovării,
    având în vedere amenințările războiului hibrid și necesitatea creării unei platforme unitare de cercetare și producție naționale,
    ținând seama de necesitatea menținerii la parametri normali a Colecției naționale de culturi microbiene și celulare - CNCMC, a Laboratorului cu nivel 3 de biosiguranță - BSL 3, a Biobazei și a Unității de intervenție rapidă în urgențe microbiologice și bioterorism,
    luând în considerare faptul că neadoptarea imediată a acestor măsuri generează disfuncționalități majore cu efecte negative asupra stării de sănătate a populației, precum și perturbări grave, în situații de criză, de epidemii și pandemii, ce pot afecta atât sistemul național de sănătate publică, cât și securitatea națională a României,
    constatând necesitatea și urgența reglementării unei situații care, datorită circumstanțelor sale excepționale, impune adoptarea de soluții imediate, în vederea evitării unei grave atingeri a interesului public - sistemul național de sănătate publică, precum și securitatea națională a României,
    având în vedere faptul că aspectele prezentate constituie o situație de urgență, vizează un interes public și constituie o situație extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată, impunând adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanței de urgență,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

    Articolul 1
    (1) În vederea asigurării protecției intereselor esențiale ale siguranței stării de sănătate a populației, astfel cum sunt reglementate prin art. 346 din TFUE, se înființează Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino“, denumit în continuare Institutul Cantacuzino, instituție de drept public care desfășoară activități de interes strategic în domeniul asigurării protecției intereselor esențiale ale siguranței stării de sănătate a populației, în subordinea Ministerului Apărării Naționale, cu sediul în municipiul București, Splaiul Independenței nr. 103, sectorul 5, prin preluarea patrimoniului, personalului și activității Institutului Național de Cercetare „Cantacuzino“, aflat în subordinea Ministerului Sănătății, care se desființează.(2) Institutul Cantacuzino își desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile art. 17-20 și art. 23-28 din Ordonanța Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările și completările ulterioare, cu prevederile hotărârii Guvernului prevăzute la art. 2 și cu reglementările specifice Ministerului Apărării Naționale.
    (la 15-01-2018, Alineatul (2) din Articolul 1 a fost modificat de Punctul 1, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 13 din 9 ianuarie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 12 ianuarie 2018 )
    (3) Institutul Cantacuzino are statut de unitate militară și este condus de către un director general, cadru militar activ, numit de către ministrul apărării naționale, cu avizul autorității de stat pentru cercetare-dezvoltare și conform reglementărilor interne ale Ministerului Apărării Naționale.
    (la 15-01-2018, Articolul 1 a fost completat de Punctul 2, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 13 din 9 ianuarie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 12 ianuarie 2018 )


    Articolul 2

    În termen de maximum 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență, prin hotărâre a Guvernului elaborată de către Ministerul Apărării Naționale se vor aproba:
    a) organizarea și funcționarea Institutului Cantacuzino;
    b) organigrama și numărul maxim de posturi;
    c) lista bunurilor din proprietatea publică ce vor trece în administrarea Institutului Cantacuzino.

    (la 15-01-2018, Articolul 2 a fost modificat de Punctul 3, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 13 din 9 ianuarie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 12 ianuarie 2018 )


    Articolul 3
    (1) Institutul Cantacuzino are ca obiect de activitate:
    a) cercetări științifice în domeniul cauzelor și mecanismului de producere a infecțiilor bacteriene, virale, parazitare și al mijloacelor de prevenire și combatere a acestora, precum și în domeniul imunologiei, biologiei celulare, geneticii microbiene și biotehnologiei, entomologiei medicale, în cadrul Institutului Cantacuzino și/sau prin cooperare științifică cu alte instituții din țară și din străinătate;
    b) studii, cercetări pentru producerea de preparate biologice profilactice și terapeutice, reactivi biologici de diagnostic, reactivi imunochimici, medii bacteriologice și pentru culturi celulare, dispozitive medicale, în cadrul Institutului Cantacuzino și/sau prin cooperare națională și internațională, precum și valorificarea lor în țară și în străinătate;
    c) creșterea și exploatarea, în condițiile legii, a animalelor de laborator destinate testărilor de medicamente și produse biologice administrabile omului, precum și cercetării științifice;
    d) servicii de consultanță tehnică și metodologică acordate unităților de profil din țară, expertize, participarea la supravegherea epidemiologică a teritoriului, la programe de sănătate naționale și internaționale, în domeniile specifice de activitate;
    e) asigurarea funcționării laboratoarelor de referință din cadrul Institutului Cantacuzino, în colaborare cu Ministerul Sănătății și instituții de specialitate din subordinea acestuia, în acțiunile specifice de diagnostic și control al bolilor transmisibile;
    f) aducerea unei contribuții esențiale la rezolvarea problemelor de sănătate publică care apar, cu deosebire a unor pandemii și epidemii cu sau fără componentă de bioterorism, prin asigurarea diagnosticului de laborator și dezvoltarea de soluții de tip imunologic;
    g) realizarea de microproducții de vaccinuri cu scop experimental și producții de vaccinuri necesare pentru protejarea stării de sănătate a populației;
    h) îmbunătățirea capabilităților de cercetare-dezvoltare în următoarele domenii: infecții bacteriene, virale și parazitare, lupta împotriva bioterorismului, biologie celulară și microcelulară, imunologie, biotehnologie și genetică.
    (2) În vederea realizării obiectului de activitate prevăzut la alin. (1), Institutul Cantacuzino îndeplinește următoarele atribuții:
    a) cercetează și inovează, dezvoltând noi produse, în raport cu evoluția genetică a microorganismelor;
    b) asigură și multiplică materialul biologic necesar, în conformitate cu standardele și reglementările în vigoare privind produsele farmaceutice;
    c) menține instalațiile necesare realizării obiectului de activitate prevăzut la alin. (1) în permanentă stare operativă de funcționare;
    d) asigură, în caz de epidemie, răspuns rapid, în condițiile legii, pe baza materialului biologic testat din rezerva constituită în acest sens;
    e) poate asigura, în caz de pandemii, în condițiile legii, produsele necesare pentru intervenție;
    f) asigură platforma necesară studiilor preclinice pentru produse de intervenții în caz de epidemii/pandemii și epizootii;
    g) urmărește circulația și modificările microorganismelor și ale vectorilor care pot reprezenta un risc pentru sănătatea publică și efectuează cercetări cu privire la evaluarea modalităților de prevenire și combatere;
    h) dezvoltă infrastructuri pentru păstrarea, manipularea și cercetarea unor elemente moleculare, celulare și tisulare.
    (3) Rezultatele cercetărilor realizate se pot utiliza în cadrul cooperărilor internaționale, cu aprobarea Ministerului Apărării Naționale și cu avizul autorității de stat pentru cercetare-dezvoltare.


    Articolul 4
    (1) Finanțarea Institutului Cantacuzino se realizează din venituri proprii realizate și, în completare, din subvenții acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Apărării Naționale.(2) Veniturile proprii ale Institutului Cantacuzino sunt realizate din:
    a) comercializarea producției proprii ori din prestarea unor servicii;
    b) furnizarea și realizarea unor studii de cercetare-dezvoltare;
    c) taxe;
    d) sponsorizări;
    e) alte venituri, conform legii.
    (3) Institutul Cantacuzino poate obține finanțări suplimentare și din finanțări externe, din participarea la parteneriate sau asocieri naționale ori internaționale în domeniul științific ori de cercetare în domeniul de activitate și poate fi cofinanțator la proiecte sau programe europene sau internaționale, inclusiv pentru obținerea unor finanțări, ori la parteneriatele și asocierile încheiate.
    (la 15-01-2018, Articolul 4 a fost modificat de Punctul 4, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 13 din 9 ianuarie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 12 ianuarie 2018 )


    Articolul 5
    (1) Patrimoniul Institutului Național de Cercetare „Cantacuzino“ se preia de Institutul Cantacuzino prin protocol de predare-preluare încheiat în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.(2) Protocolul de predare-preluare prevăzut la alin. (1) se realizează și cu participarea reprezentanților Ministerului Sănătății și ai Ministerului Apărării Naționale.(3) Patrimoniul Institutului Național de Cercetare „Cantacuzino“ se preia de către Institutul Cantacuzino pe baza situațiilor financiare întocmite potrivit art. 28 alin. (1^1) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a inventarierii generale a elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, executată în termenul prevăzut la alin. (1).(4) Protocolul de predare-preluare prevăzut la alin. (1) cuprinde date referitoare la prevederile bugetare, execuția bugetară în anul în curs, precum și rezultatele inventarierii generale a elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii. La protocolul de predare-preluare se anexează situațiile financiare întocmite potrivit art. 28 alin. (1^1) din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și inventarierea generală a elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, procesul-verbal de inventariere și listele de inventariere.(5) Excedentele rezultate din execuția bugetelor de venituri și cheltuieli rămase din anii precedenți în bugetul Institutului Național de Cercetare „Cantacuzino“ se transferă în bugetul Institutului Cantacuzino.(6) Subvenția primită și neutilizată se restituie de către Institutul Național de Cercetare „Cantacuzino“ Ministerului Sănătății. Subvenția primită și neutilizată de Institutul Național de Cercetare „Cantacuzino“ se transferă de la Ministerul Sănătății la Ministerul Apărării Naționale.(7) Până la data încheierii protocolului de predare-preluare, Institutul Cantacuzino se finanțează din bugetul Ministerului Sănătății.(8) Transferul execuției bugetare și al subvenției acordate se efectuează pe baza instrucțiunilor elaborate de Ministerul Finanțelor Publice, la solicitarea Ministerului Sănătății.


    Articolul 5^1
    (1) În cadrul Institutului Cantacuzino se organizează și funcționează consiliul de administrație format din 7-9 persoane cu notorietate profesională și morală, ai cărui membri sunt numiți și revocați din funcție, potrivit regulilor aplicabile mandatului, de către ministrul apărării naționale.(2) Din consiliul de administrație fac parte: un reprezentant al Ministerului Cercetării și Inovării, un reprezentant al Ministerului Sănătății și 5-7 reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale, din care cel puțin 2 specialiști în domeniul medical sau al cercetării medicale.(3) Președintele consiliului de administrație va fi nominalizat de către ministrul apărării naționale.(4) Atribuțiile consiliului de administrație se stabilesc prin hotărârea Guvernului prevăzută la art. 2.(5) Membrii consiliului de administrație beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul comandantului-director general al Institutului Cantacuzino și prezintă ministrului apărării naționale, semestrial, precum și la solicitarea acestuia, rapoarte privind activitatea desfășurată.
    (la 15-01-2018, Actul a fost completat de Punctul 5, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 13 din 9 ianuarie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 12 ianuarie 2018 )


    Articolul 6
    (1) Personalul Institutului Național de Cercetare „Cantacuzino“ se preia cu menținerea drepturilor salariale avute la data preluării.(2) Salarizarea personalului se va face potrivit prevederilor legale privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.(3) Încadrarea personalului preluat potrivit alin. (1) se realizează cu respectarea procedurii și regimului juridic aplicabil fiecărei categorii de personal, în termen de maximum 30 de zile de la intrarea în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 2.(4) Personalul Institutului Cantacuzino se compune din personal militar și personal civil. Personalul civil din cadrul Institutului Cantacuzino beneficiază și de drepturile salariale în natură acordate personalului civil din Ministerul Apărării Naționale, potrivit legislației în vigoare.(5) Numărul de posturi aprobat Ministerului Apărării Naționale se majorează cu numărul maxim de posturi stabilit în hotărârea Guvernului prevăzută la art. 2.(6) Institutul Cantacuzino, în funcție de proiectele ori temele de cercetare și dezvoltare ce urmează a fi planificate sau sunt angajate, inclusiv cele cu parteneri internaționali, poate angaja consultanți pe bază de convenție civilă de prestări servicii, persoane fizice, inclusiv cetățeni străini, în specialitățile sau domeniile de interes ce decurg din proiectele respective.
    (la 15-01-2018, Articolul 6 a fost completat de Punctul 6, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 13 din 9 ianuarie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 12 ianuarie 2018 )
    (7) Prin derogare de la prevederile art. 19 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 57/2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările și completările ulterioare, regulamentul de organizare și funcționare al Institutului Cantacuzino se aprobă prin ordin al ministrului apărării naționale.
    (la 15-01-2018, Articolul 6 a fost completat de Punctul 6, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 13 din 9 ianuarie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 12 ianuarie 2018 )
    (8) Pentru apărarea sănătății publice, întregului personal din Institutul Cantacuzino i se aplică prevederile art. 28 lit. c) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare.
    (la 15-01-2018, Articolul 6 a fost completat de Punctul 6, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 13 din 9 ianuarie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 12 ianuarie 2018 )


    Articolul 7

    Se autorizează Ministerul Finanțelor Publice să introducă, la propunerea ordonatorilor principali de credite, pe baza protocolului de predare-preluare, modificările ce decurg din aplicarea prezentei ordonanțe de urgență, în structura bugetului de stat și în volumul și structura bugetelor ordonatorilor principali de credite.


    Articolul 8
    (1) Institutul Cantacuzino se substituie în toate drepturile și obligațiile care decurg din acte normative, contracte, convenții, înțelegeri, protocoalele, memorandumuri și acorduri în care Institutul Național de Cercetare „Cantacuzino“ este parte la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, inclusiv în litigiile aferente activităților acestora.(2) Drepturile și obligațiile în care se substituie Institutul Cantacuzino, potrivit alin. (1), au în vedere inclusiv acreditările, certificările, atestatele și autorizările dobândite de fostul Institut Național de Cercetare «Cantacuzino», în măsura în care acestea sunt încă în termenul de valabilitate potrivit legislației căreia au fost emise și dacă îndeplinesc condițiile prevăzute de lege.
    (la 18-07-2018, Articolul 8 a fost completat de ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 67 din 17 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 616 din 18 iulie 2018 )


    Articolul 9

    La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă:
    a) Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2015 privind stabilirea unor măsuri în domeniul cercetării-dezvoltării și inovării în vederea asigurării protecției intereselor esențiale ale siguranței stării de sănătate a populației, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 469 din 29 iunie 2015, cu completările ulterioare;
    b) art. VI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2016 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniile educației, cercetării, formării profesionale și sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1009 din 15 decembrie 2016, cu modificările ulterioare.


    Articolul 10

    La data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 2, Hotărârea Guvernului nr. 537/2015 privind organizarea și funcționarea Institutului Național de Cercetare „Cantacuzino“, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 13 iulie 2015, cu modificările ulterioare, se abrogă.

    PRIM-MINISTRU
    MIHAI TUDOSE
    Contrasemnează:
    p. Ministrul apărării naționale,
    Mircea Dușa,
    secretar de stat
    Ministrul sănătății,
    Florian-Dorel Bodog
    Ministrul cercetării și inovării,
    Puiu-Lucian Georgescu
    Ministrul muncii și justiției sociale,
    Lia-Olguța Vasilescu
    Ministrul finanțelor publice,
    Ionuț Mișa

    București, 21 septembrie 2017.
    Nr. 66.
    ----