ORDIN nr. 2.463 din 21 decembrie 2007
privind nivelul accizei minime pentru ţigarete şi alte precizări date în aplicarea titlului VII "Accize şi alte taxe speciale" din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
EMITENT
  • MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 896 din 28 decembrie 2007



    În temeiul art. 11 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 386/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei şi Finanţelor, cu modificările şi completările ulterioare,
    având în vedere prevederile art. 166 alin. (4), ale art. 177 alin. (1^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi cele ale art. II din Hotărârea Guvernului nr. 213/2007 pentru modificarea şi completarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004,
    ministrul economiei şi finanţelor emite următorul ordin:

    Articolul 1

    Nivelul accizei minime pentru ţigarete în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2008, inclusiv, este de 39,50 euro/1.000 ţigarete, respectiv de 132,60 lei/1.000 ţigarete.


    Articolul 2

    În înţelesul prevederilor alin. (4) al art. 166 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, nu se consideră eliberare pentru consum pentru antrepozitul fiscal din România distrugerea de produse accizabile - realizate în sistem de prestări de servicii într-un antrepozit fiscal dintr-un alt stat membru -, datorată unor cazuri fortuite sau de forţă majoră sau a neîndeplinirii condiţiilor legale de comercializare ce au avut loc în antrepozitul fiscal în care s-a realizat producţia. Dovada în acest caz o reprezintă un document certificat de autoritatea competentă a statului membru în care se află antrepozitul fiscal producător.


    Articolul 3

    Cursul de schimb valutar leu/euro utilizat pentru calculul accizelor în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2008 este de 3,3565 lei/euro.


    Articolul 4

    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    p. Ministrul economiei şi finanţelor,
    Cătălin Doica,
    secretar de stat
    Bucureşti, 21 decembrie 2007.
    Nr. 2.463.
    ------------