LEGE nr. 181 din 12 iunie 2007
privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale a Zonei Montane
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 412 din 20 iunie 2007



    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    Articolul 1

    (1) Se înfiinţează Agenţia Naţională a Zonei Montane, instituţie publică cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, finanţată integral de la bugetul de stat.
    (2) Agenţia Naţională a Zonei Montane are sediul central în municipiul Bucureşti.


    Articolul 2

    Agenţia Naţională a Zonei Montane are ca scop aplicarea strategiei şi politicilor Guvernului în domeniul dezvoltării şi protecţiei zonelor montane din România, zone marcate de specificitate, fragile ecologic şi defavorizate economico-social din cauze naturale, care necesită o gestiune specifică.


    Articolul 3

    Agenţia Naţională a Zonei Montane are următoarele atribuţii principale:
    a) elaborează şi propune spre aprobare măsuri tehnico-operative privind aplicarea în teritoriu a strategiei şi politicilor Guvernului în domeniul dezvoltării şi protecţiei mediului montan în vederea creşterii calităţii vieţii populaţiei montane;
    b) îndrumă şi participă la aplicarea strategiilor şi politicilor naţionale şi sectoriale pentru zona montană de către organele de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, organismele neguvernamentale şi operatorii economici din teritoriul montan;
    c) elaborează şi propune spre iniţiere Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi, după caz, avizează proiectele de acte normative al căror obiect se referă la dezvoltarea şi protecţia zonei montane, valorificarea superioară a resurselor naturale şi umane din zona montană, urmărind aplicarea acestora cu respectarea limitelor de autoritate, a principiilor autonomiei operatorilor economici şi a autonomiei locale;
    d) identifică teritoriile administrative până la nivel de comună, inclusiv satele aparţinătoare, pe baza criteriilor de apartenenţă a unor terenuri şi localităţi la zona montană, în vederea implementării strategiei de dezvoltare durabilă a zonei montane;
    e) colaborează cu celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, cu academii, universităţi, cu autorităţile administraţiei publice locale, precum şi cu organizaţii neguvernamentale şi operatori economici, cu alte persoane cu drept public şi privat din România şi din străinătate, în scopul creării unui cadru favorabil dezvoltării durabile a zonei montane;
    f) acordă consultanţă tehnică la constituirea organizaţiilor neguvernamentale, asociaţiilor, fundaţiilor şi altor forme de asociere ce au ca scop susţinerea activităţilor şi deservirea intereselor populaţiei din zona montană, cu prioritate a celor privind dezvoltarea agriculturii, industriilor mici şi mijlocii, a meşteşugurilor tradiţionale, a turismului rural şi a agroturismului, a altor activităţi creatoare de locuri de muncă, un obiectiv principal fiind reprezentat de sprijinirea organizaţiilor profesionale ale agricultorilor din zonele montane;
    g) colaborează cu autorităţile administraţiei publice locale în realizarea obiectivelor propuse;
    h) propune Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale iniţierea de acte normative cu privire la criteriile şi modul de acordare, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, a facilităţilor şi avantajelor pentru locuitorii şi comunităţile zonei montane, urmărind modul de aplicare a acestora;
    i) elaborează criterii de selecţionare a unor microzone montane prioritare care să beneficieze de programe speciale; efectuează analiza, sinteza şi prognoza fenomenelor social-economice din zona montană; stabileşte priorităţile şi prezintă periodic informări Guvernului în legătură cu evoluţia acţiunilor ce se întreprind; atenţionează şi face propuneri privind prevenirea oricăror acţiuni defavorabile zonei montane;
    j) organizează banca de date a zonei montane şi ţine evidenţa efectelor aplicării măsurilor prevăzute de lege pentru sprijinirea agricultorilor şi a operatorilor economici din zona rurală montană;
    k) avizează programele şi proiectele de dezvoltare rurală sectoriale şi integrate din zona montană, în funcţie de priorităţi şi în conformitate cu obiectivele stabilite prin strategia dezvoltării zonei montane şi a programelor guvernamentale aprobate;
    l) analizează modul de acţiune a operatorilor economici în zona montană, urmărind armonizarea activităţilor acestora cu obiectivele prevăzute în strategia de dezvoltare a zonei montane şi cu politicile regionale şi locale destinate acestui scop, luând măsuri de prevenire, corectare sau de sesizare a organelor abilitate, în vederea aplicării prevederilor legale;
    m) propune elaborarea de norme metodologice unitare privind acordarea de consultanţă şi asistenţă tehnică în domeniul său de activitate, care se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale;
    n) colaborează cu Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti", cu Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Montanologie Cristian - Sibiu, cu alte instituţii interesate în dezvoltarea şi protecţia zonelor montane, participând la elaborarea programelor de cercetare-dezvoltare destinate zonei montane şi urmărind rezultatele obţinute, modalităţile de aplicare şi difuzarea acestora în teritoriul montan;
    o) cooperează cu Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului în vederea ecologizării fermelor agrozootehnice şi a localităţilor;
    p) îndrumă, coordonează şi monitorizează activitatea Centrului de Formare şi Inovaţie pentru Dezvoltare în Carpaţi în vederea elaborării şi aplicării programelor de formare în problematica zonei montane, prin care se determină o dezvoltare durabilă în localităţile montane;
    q) iniţiază şi colaborează la organizarea manifestărilor ştiinţifice, culturale, a târgurilor şi expoziţiilor, a altor activităţi cu caracter promoţional şi educativ destinate zonei montane pe plan intern şi participă la acţiuni similare pe plan internaţional;
    r) îndrumă şi organizează circulaţia informaţiei şi promovarea unor programe educative privitoare la zona montană prin mass-media; contribuie la formarea unei culturi montane în România;
    s) încheie convenţii de colaborare cu instituţii specializate din ţară şi din străinătate, având ca obiect schimbul de informaţii, experienţă şi asistenţă reciprocă în domeniul promovării politicii de dezvoltare în zona montană, asigurând relaţii de colaborare cu organisme internaţionale pentru integrarea în politica montană europeană şi aplicarea pe teritoriul ţării a prevederilor din convenţiile şi acordurile internaţionale în materie, care au fost ratificate de România;
    ş) practică schimbul de informaţii în domeniul activităţii proprii şi foloseşte experţi, operatori economici şi alte persoane juridice care pot contribui la elaborarea programelor şi studiilor de specialitate; editează materiale informativ-educative promoţionale, independent sau în colaborare cu alte instituţii naţionale ori internaţionale;
    t) organizează activitatea de instruire cu specific agromontan a personalului propriu şi a celui de la nivelul teritoriului;
    ţ) organizează activitatea de perfecţionare şi reconversie a şomerilor şi a disponibilizaţilor din zona montană;
    u) acţionează pentru atragerea de sprijin extern şi participă la derularea programelor de asistenţă externă şi dotare tehnică în domeniul său de activitate, la activităţile de pregătire profesională, de cercetare ştiinţifică şi de organizare a unor schimburi de experienţă, simpozioane, seminarii şi alte manifestări utile procesului dezvoltării în zona montană.


    Articolul 4

    (1) În judeţele cu zonă montană, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege, se înfiinţează compartimente judeţene ale zonei montane în cadrul direcţiilor pentru agricultură şi dezvoltare rurală, monitorizate şi coordonate din punct de vedere tehnic şi metodologic de Agenţia Naţională a Zonei Montane.
    (2) Directorul compartimentului judeţean al zonei montane este numit conform legii prin ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale; el este direct subordonat directorului executiv al direcţiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală şi răspunde de întreaga activitate.
    (3) Directorii compartimentelor judeţene ale zonei montane colaborează cu celelalte direcţii şi servicii din cadrul şi din subordinea direcţiilor pentru agricultură şi dezvoltare rurală din judeţele cu zonă montană, cu direcţiile silvice, precum şi cu alte instituţii cu activităţi în zona montană.


    Articolul 5

    Structura organizatorică a aparatului propriu, atribuţiile şi responsabilităţile, statul de funcţii şi numărul maxim de posturi pentru aparatul propriu al Agenţiei Naţionale a Zonei Montane şi ale compartimentelor judeţene ale zonei montane se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.


    Articolul 6

    (1) Compartimentele judeţene ale zonei montane vor colabora cu prefecturile şi consiliile judeţene, cu consiliile locale din zona montană, cu direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, cu oficiile pentru ameliorare şi reproducţie în zootehnie, cu direcţiile silvice şi inspectoratele teritoriale de regim silvic şi de vânătoare, cu inspectoratele şcolare, cu unităţile de cercetare şi de învăţământ superior, cu alte organisme guvernamentale şi neguvernamentale interesate care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul judeţelor cu zonă montană, un obiectiv important fiind reprezentat de sprijinirea constituirii şi funcţionării organizaţiilor profesionale ale agricultorilor din zona montană.
    (2) Compartimentele judeţene ale zonei montane vor organiza în cadrul districtelor agricole montane, în colaborare cu direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală şi cu consiliile locale, centre de instruire pentru agricultorii din zona montană.


    Articolul 7

    (1) Personalul şi posturile aferente, preluate de la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi din unităţile subordonate, se consideră transferate în interes de serviciu.
    (2) Încadrarea personalului pe funcţii de conducere şi de execuţie din cadrul compartimentelor judeţene ale zonelor montane, ale districtelor agricole montane şi ale centrelor agricole montane se efectuează în condiţiile legii, pe bază de concurs sau examen, cu respectarea specialităţilor precizate în schemele-cadru aprobate prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.
    (3) Încadrarea de specialişti de alt profil decât cel agroalimentar se va face în cadrul numărului maxim de posturi ce se va aproba prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru anul 2008, prin angajări în condiţiile legii.


    Articolul 8

    Specialiştii din cadrul centrelor agricole montane şi al Agenţiei Naţionale a Zonei Montane vor urma cursuri speciale de pregătire pentru specificul agriculturii, economiei şi mediului montan, organizate prin Centrul de Formare şi Inovaţie pentru Dezvoltare în Carpaţi.


    Articolul 9

    (1) Conducerea Agenţiei Naţionale a Zonei Montane se exercită de către un preşedinte, asimilat funcţiei de secretar de stat, subordonat direct ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale. Preşedintele este ajutat de un vicepreşedinte cu rang de director executiv adjunct, numit în condiţiile legii, pe bază de concurs sau examen, prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.
    (2) Pe lângă preşedinte funcţionează ca organ consultativ un colegiu ale cărui număr de membri şi componenţă se propun de către acesta şi se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.
    (3) Preşedintele conduce întreaga activitate a Agenţiei Naţionale a Zonei Montane şi poate participa, ca invitat, la şedinţele Guvernului; el reprezintă agenţia în raporturile cu ministerele şi cu celelalte organizaţii din ţară şi din străinătate, precum şi cu orice persoană fizică sau juridică.
    (4) Preşedintele Agenţiei Naţionale a Zonei Montane emite decizii şi instrucţiuni.
    (5) Preşedintele Agenţiei Naţionale a Zonei Montane are calitatea de ordonator secundar de credite.


    Articolul 10

    Centrul de Formare şi Inovaţie pentru Dezvoltare în Carpaţi trece în coordonarea şi monitorizarea Agenţiei Naţionale a Zonei Montane.


    Articolul 11

    (1) Fondurile necesare desfăşurării activităţilor Agenţiei Naţionale a Zonei Montane se pot completa prin sponsorizări şi donaţii, în condiţiile legii, precum şi prin asistenţa tehnică financiară a organismelor internaţionale.
    (2) Agenţia Naţională a Zonei Montane va asigura preluarea, implementarea şi monitorizarea unor programe destinate în mod distinct dezvoltării agriculturii şi dezvoltării rurale în zona montană.


    Articolul 12

    (1) Direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene cu zonă montană vor lua măsurile corespunzătoare pentru asigurarea spaţiilor necesare funcţionării compartimentelor judeţene ale zonei montane.
    (2) Autorităţile administraţiei publice locale din municipiile, oraşele şi comunele din zona montană vor lua măsuri pentru asigurarea bunei funcţionări a districtelor agricole montane, respectiv a centrelor agricole montane, prin punerea la dispoziţie a spaţiilor corespunzătoare.
    (3) Fondurile necesare organizării şi funcţionării compartimentelor judeţene ale zonei montane, precum şi ale centrelor agricole montane se asigură din bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.


    Articolul 13

    (1) Agenţia Naţională a Zonei Montane utilizează 3 autoturisme pentru parcul comun şi un microbuz pentru activităţile specifice aparatului propriu.
    (2) Pentru desfăşurarea activităţilor specifice compartimentelor judeţene ale zonei montane, acoperirea necesarului de autoturisme se va face prin redistribuirea autoturismelor deţinute în prezent de direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală, precum şi de alte unităţi subordonate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din judeţele cu zonă montană şi, în completare, prin achiziţii publice.


    Articolul 14

    Până la definitivarea sediului Agenţiei Naţionale a Zonei Montane şi realizarea încadrării cu personalul minim necesar funcţionării, spaţiile pentru birouri, utilizarea mijloacelor de comunicaţie, birotică şi altele asemenea, inclusiv plata salariilor şi cheltuielilor de deplasare, se vor asigura de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.


    Articolul 15

    Prezenta lege intră în vigoare la 1 ianuarie 2008.
    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
    PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
    BOGDAN OLTEANU
    p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
    DORU IOAN TĂRĂCILĂ
    Bucureşti, 12 iunie 2007.
    Nr. 181.


    Anexa
    LISTA
    judeţelor cu zonă montană
    Nr. crt. Judeţul
    1. Alba
    2. Arad
    3. Argeş
    4. Bacău
    5. Bihor
    6. Bistriţa-Năsăud
    7. Braşov
    8. Buzău
    9. Caraş-Severin
    10. Cluj
    11. Covasna
    12. Dâmboviţa
    13. Gorj
    14. Harghita
    15. Hunedoara
    16. Maramureş
    17. Mehedinţi
    18. Mureş
    19. Neamţ
    20. Prahova
    21. Satu Mare
    22. Sălaj
    23. Sibiu
    24. Suceava
    25. Timiş
    26. Tulcea
    27. Vâlcea
    28. Vrancea

    -------