DECIZIE Nr. 24 din 1 martie 1995
privind soluţionarea recursurilor declarate de Ministerul Public, împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 86 din 28 iulie 1994
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL NR. 59 din 31 martie 1995



    Vasile Gionea - preşedinte
    Mihai Constantinescu - judecător
    Ion Filipescu - judecător
    Ioan Muraru - judecător
    Florin Bucur Vasilescu - judecător
    Ioan Griga - procuror
    Constantin Burada - magistrat-asistent
    Pe rol soluţionarea recursurilor declarate de Ministerul Public, Balog Irimie şi Buzdugan Marcel împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 86 din 28 iulie 1994.
    La apelul nominal au răspuns recurentii Balog Irimie şi Buzdugan Marcel, asistaţi de avocat Constantin Ciubotariu, lipsa fiind intimata Societatea Comercială "Alum" - S.A. Tulcea.
    Procedura este legal îndeplinită.
    Dosarul fiind în stare de judecată, preşedintele completului acorda cuvintul recurentilor.
    Avocatul Constantin Ciubotariu solicita admiterea recursului şi modificarea deciziei atacate în sensul admiterii excepţiei. Susţine ca motivarea deciziei contrazice dispozitivul acesteia, întrucît, deşi prin considerente se constată că art. 223 din Codul penal este abrogat parţial, totuşi, prin dispozitiv, excepţia se respinge ca vadit nefondata. Apreciază, de asemenea, ca decizia este nelegală, deoarece instanţa de fond nu s-a pronunţat la speta, ci a soluţionat excepţia pe baza Deciziei nr. 32/1993, deşi Curtea Constituţională nu este competenţa sa emita decizii de îndrumare.
    Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a recursului declarat de procurorul general potrivit motivelor invocate în scris. Totodată, considera ca prima instanţa a încălcat şi prevederile art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, întrucît a soluţionat excepţia, deşi judecătoria, în încheierea de sesizare, nu-şi exprimase opinia. În concluzie, solicita casarea deciziei şi restituirea dosarului judecătoriei în vederea completării actului de sesizare a Curţii Constituţionale. Pentru aceleaşi motive, apreciază ca sunt întemeiate şi recursurile inculpaţilor.
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:
    Prin Decizia nr. 86 din 28 iulie 1994 s-a respins ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 223 din Codul penal, invocată de Balog Irimie şi Buzdugan Marcel în Dosarul nr. 14.244/1993 al Judecătoriei Galaţi. În motivarea deciziei s-a reţinut ca, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 32 din 26 mai 1993, definitivă, s-a constatat ca art. 223 din Codul penal este abrogat parţial conform art. 150 alin. (1) din Constituţie şi, în consecinţa, urmează a se aplică numai cu privire la bunurile prevăzute în art. 135 alin. (4) din Constituţie, bunuri ce formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice.
    Împotriva acestei decizii au declarat recurs Ministerul Public, precum şi Balog Irimie şi Buzdugan Marcel.
    În recursul formulat de Ministerul Public se invoca, în principal, următoarele motive:
    - violarea prevederilor art. 23 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 47/1992;
    - încălcarea dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 47/1992. Prin recursul declarat de Balog Irimie şi Buzdugan Marcel se critica decizia, susţinându-se ca:
    - motivarea soluţiei ar contrazice dispozitivul hotărârii;
    - Curtea ar fi fost obligată să se pronunţe la speta şi nu să facă trimitere la precedente judiciare, nefiind indreptatita sa dea decizii de îndrumare.
    Examinînd decizia atacată, motivele invocate de recurenti, prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, Curtea Constituţională constata ca recursurile nu sunt fondate.
    Critica facuta prin recursul Ministerului Public, în sensul că au fost incalcate prevederile art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, este neîntemeiată, deoarece Judecătoria Galaţi, în faţa căreia s-a ridicat excepţia, s-a conformat acestor dispoziţii şi a trimis excepţia Curţii Constituţionale spre a se pronunţa asupra ei.
    Nici critica privind nesocotirea prevederilor art. 23 alin (5) din Legea nr. 47/1992 referitoare la obligativitatea exprimarii de către instanţa de judecată, prin încheierea de sesizare, a opiniei sale în legătură cu excepţia ridicată nu poate fi primită. Deşi judecătoria nu şi-a exprimat opinia, în condiţiile specifice ale cauzei aceasta cerinţa apare ca pur formala cît timp, sesizind Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei, rezultă ca judecătoria a considerat art. 223 din Codul penal ca fiind în vigoare, iar Curtea se pronunţase prin Decizia nr. 32 din 26 mai 1993, definitivă, cu privire la constituţionalitatea acestor prevederi.
    De asemenea, este nefondat şi motivul de recurs privind încălcarea art. 25 din Legea nr. 47/1992. Se susţine, în esenta, ca, potrivit acestor dispoziţii, Curtea Constituţională pronunţa decizii în fond şi în recurs, astfel ca prevederile art. 26 alin. 2 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale sunt contrare Constituţiei.
    Critica intemeiata pe prevederile art. 26 alin 2 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale nu are nici o relevanta în soluţionarea excepţiei, deoarece soluţia din decizia recurată se bazează pe dispoziţiile art. 145 alin. (2) din Constituţie. Potrivit acestor dispoziţii şi ale art. 26 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, deciziile definitive pronunţate în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie privind soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate sunt obligatorii şi îşi produc efectele pentru viitor. De aceea motivele invocate, în sensul că efectele acestor decizii ar fi limitate numai la speta dedusă judecaţii, sunt nefondate şi contrare specificului jurisdicţiei constituţionale. Curtea, după cum prevede art. 29 din regulamentul sau, statuează numai în problemele de drept, asa încât o prevedere legală nu poate fi considerată constituţională într-o cauza şi neconstitutionala în alta cauza, cît timp legitimitatea sa constituţională se determina prin raportarea acestei prevederi la dispoziţiile sau principiile Constituţiei, astfel cum dispune art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Ca urmare, constatarea neconstitutionalitatii unei dispoziţii legale are efecte "erga omnes" în conformitate cu obligativitatea instituită de art. 145 alin. (2) din Constituţie, astfel încât prevederea legală respectiva nu mai poate face obiectul unei alte excepţii de neconstituţionalitate, asa cum s-a statuat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 107 din 2 noiembrie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 15 februarie 1995. Fiind obligatorie, o asemenea decizie se impune şi jurisdicţiei Curţii. Dacă, însă, nu s-a constatat neconstituţionalitatea unei prevederi, excepţia poate fi reiterata, cu condiţia ca motivele iniţiale să se fi modificat asa cum s-a stabilit prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 27 din 25 mai 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 15 iulie 1993. Într-o asemenea ipoteza, deci, este justificat ca în soluţionarea excepţiei Curtea Constituţională să-şi schimbe practica anterioară, în care sens art. 26 alin. 2 din regulamentul Curţii prevede că: "În cazul în care completul de trei judecători doreşte să se îndepărteze de interpretarea juridică continuta într-o decizie a plenului sau într-o decizie definitivă a unui complet, se va adresa plenului, acordind termen în cauza pe care o dezbate. Interpretarea data de plen cu votul majorităţii judecătorilor este obligatorie pentru completul de judecată". Aceste dispoziţii nu încalcă prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora excepţia de neconstituţionalitate poate fi atacată de părţi numai cu recurs, deoarece nu se instituie o noua instanţa, asa cum se susţine de recurenti, deciziile pronunţate în condiţiile art. 26 alin. 2 din regulamentul Curţii fiind obligatorii numai pentru completele de judecată ale Curţii Constituţionale, în vederea asigurării unei practici unitare şi consecvente în soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate.
    Un ultim motiv de recurs se referă la faptul ca neexaminând fondul cauzei şi constatind ca excepţia este lipsită de obiect, Curtea Constituţională nu ar fi putut sa o respingă ca vadit nefondata. După cum s-a precizat în Deciziile Curţii Constituţionale nr. 95 din 21 octombrie 1994 şi nr. 110 din 9 noiembrie 1994, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 343 din 12 decembrie 1994 şi, respectiv, nr. 29 din 8 februarie 1995, respingerea unei excepţii ca vadit nefondata, în temeiul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, se referă nu numai la faptul ca în mod evident excepţia nu poate fi admisă, cum este cazul de faţa, deoarece anterior se constatase printr-o decizie definitivă ca art. 223 din Codul penal este parţial abrogat, ci şi la aspectul procedural, în sensul că pronunţarea unei asemenea soluţii, tocmai ca urmare a caracterului sau "vadit", se face numai cu unanimitatea de voturi a judecătorilor. Deci şi acest motiv de recurs urmează a fi respins, fiind contrar specificului jurisdicţiei constituţionale.
    Pentru considerentele arătate, având în vedere şi prevederile art. 144 lit. c) şi ale art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi ale art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi ale art. 25 din Legea nr. 47/1992,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge recursurile declarate de Ministerul Public, Balog Irimie şi Buzdugan Marcel împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 86 din 28 iulie 1994.
    Definitivă.
    Pronunţată în şedinţa publică la 1 martie 1995.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
    prof. dr. VASILE GIONEA
    Magistrat-asistent,
    Constantin Burada
    ----------------------