ORDIN nr. 6.100 din 2 decembrie 2020privind modificarea anexei la Ordinul ministrului educației naționale nr. 3.475/2017 pentru aprobarea Metodologiei de înscriere și înregistrare a calificărilor din învățământul superior în Registrul Național al Calificărilor din Învățământul Superior (RNCIS)
EMITENT
  • MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1222 din 14 decembrie 2020
    În temeiul prevederilor art. 340 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, ale prevederilor art. 4 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 556/2011 privind organizarea, structura și funcționarea Autorității Naționale pentru Calificări, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 15 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 24/2020 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării, cu modificările ulterioare,
    ministrul educației și cercetării emite prezentul ordin.

    Articolul I

    Anexa la Ordinul ministrului educației naționale nr. 3.475/2017 pentru aprobarea Metodologiei de înscriere și înregistrare a calificărilor din învățământul superior în Registrul Național al Calificărilor din Învățământul Superior (RNCIS), publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 24 martie 2017, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:– Punctul 1.13 va avea următorul cuprins:1.13. Rezultatele învățării se completează conform metodologiei propriei instituții, realizată cu respectarea instrucțiunilor ANC privind întocmirea metodologiei de scriere a rezultatelor învățării pentru instituțiile de învățământ superior, publicate pe site-ul ANC. Începând cu 1 ianuarie 2023, programele de studii universitare, noi sau revizuite, trebuie, pentru înscrierea în RNCIS, să conțină obligatoriu și rezultatele învățării corelate cu competențele solicitate de piața muncii.


    Articolul II

    Autoritatea Națională pentru Calificări, instituțiile de învățământ superior acreditate și Direcția generală învățământ universitar din cadrul Ministerului Educației și Cercetării duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.


    Articolul III

    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    Ministrul educației și cercetării,
    Cristina Monica Anisie

    București, 2 decembrie 2020.
    Nr. 6.100.
    -----