LEGE nr. 63 din 10 mai 2011
privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 323 din 10 mai 2011



    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    Articolul 1

    (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la 31 decembrie 2011, personalul didactic şi didactic auxiliar din învăţământ beneficiază de drepturile de natură salarială stabilite în conformitate cu anexele la prezenta lege.
    (2) Cuantumul brut al salariilor de încadrare pentru personalul didactic şi didactic auxiliar din învăţământ este cel prevăzut în anexele nr. 1, 2, 3a şi 3b, după caz.
    (3) Indemnizaţiile de conducere specifice sunt prevăzute în anexa nr. 4.
    (4) Sporurile, indemnizaţiile, compensaţiile şi celelalte elemente ale sistemului de salarizare de care beneficiază personalul prevăzut la alin. (1), precum şi metodologia de calcul al acestora sunt prevăzute în anexa nr. 5.
    (5) Cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare prevăzute de prezenta lege se calculează în funcţie de salariile de încadrare prevăzute în anexele nr. 1, 2, 3a sau 3b, după caz, în conformitate cu metodologia prevăzută în anexa nr. 5, cu luarea în considerare a indemnizaţiei de conducere prevăzută în anexa nr. 4, dacă este cazul.
    (6) Prin contractele colective de muncă sau acordurile colective de muncă şi contractele individuale de muncă nu pot fi negociate salarii ori alte drepturi băneşti sau în natură care excedează prevederilor prezentei legi.
    (7) Dispoziţiile art. 8, 9, 12 şi 13 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, precum şi cele ale art. 22, 25-30 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice se aplică în mod corespunzător şi pentru personalul didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, salarizat potrivit prevederilor prezentei legi.


    Articolul 2

    (1) Încadrarea personalului prevăzut la art. 1 se face potrivit prevederilor prezentei legi.
    (2) Persoanele care au salariul de încadrare între limita minimă şi maximă a tranşei de vechime pentru funcţiile didactice din învăţământul universitar, respectiv a gradului profesional sau a treptei profesionale pentru funcţiile didactice auxiliare îşi păstrează încadrarea avută dacă se situează între limitele prevăzute în anexele la prezenta lege.
    (3) Promovarea personalului didactic în grade didactice se face în baza reglementărilor proprii privind obţinerea acestora. Trecerea personalului didactic într-o tranşă de vechime în învăţământ superioară se va face începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea prevăzută.
    (4) Promovarea personalului didactic auxiliar pe funcţii, grade sau trepte profesionale se face potrivit reglementărilor legale în vigoare aplicabile personalului angajat cu contract de muncă, respectiv potrivit dispoziţiilor art. 26 din Legea-cadru nr. 284/2010 şi ale art. 4 din anexa nr. I cap. II lit. L din Legea-cadru nr. 284/2010.


    Articolul 3

    Dacă în urma aplicării metodologiei de calcul reglementate de anexa nr. 5 rezultă un cuantum al salariului de bază brut mai mic de 670 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 de ore în medie pe lună în anul 2011, se va lua în calcul acest din urmă cuantum.


    Articolul 4

    (1) Gestiunea sistemului de salarizare a personalului din instituţiile de învăţământ preuniversitar şi universitar de stat se asigură de ordonatorii principali de credite şi de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
    (2) Ordonatorii principali de credite şi angajatorii au obligaţia să stabilească salariile de bază, sporurile şi alte drepturi salariale stabilite potrivit prezentei legi, să asigure promovarea personalului în funcţii, grade şi trepte profesionale, în condiţiile legii, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu.


    Articolul 5

    Încălcarea dispoziţiilor prezentei legi privind stabilirea salariului de bază individual şi a celorlalte drepturi, precum şi acordarea de drepturi fără respectarea prevederilor acesteia atrag, după caz, răspunderea disciplinară, materială sau penală a persoanelor vinovate, potrivit legii.


    Articolul 6

    Orice alte dispoziţii contrare cu privire la stabilirea salariilor şi a celorlalte drepturi de natură salarială, în anul 2011, pentru personalul prevăzut la art. 1 alin. (1), se abrogă.


    Articolul 7

    Anexele nr. 1, 2, 3a, 3b, 4 şi 5 fac parte integrantă din prezenta lege.
    Această lege a fost adoptată în temeiul prevederilor art. 114 alin. (3) din Constituţia României, republicată, în urma angajării răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţa comună din data de 18 aprilie 2011.
    p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
    IOAN OLTEAN
    p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
    ALEXANDRU PEREŞ
    Bucureşti, 10 mai 2011.
    Nr. 63.


    Anexa 1
    Salarii de încadrare pentru personalul
    didactic din învăţământul universitar
    Nr. crt. Funcţia didactică Vechimea în învăţământ Salarii de încadrare - lei -
    Minim Maxim
    1. Profesor universitar peste 40 ani 3.733 6.971
    35-40 ani 3.474 6.486
    30-35 ani 3.230 6.032
    25-30 ani 3.002 5.606
    20-25 ani 2.828 5.378
    15-20 ani 2.682 5.132
    10-15 ani 2.518 4.959
    2. Conferenţiar universitar peste 40 ani 2.294 3.365
    35-40 ani 2.251 3.249
    30-35 ani 2.123 3.137
    25-30 ani 2.058 3.032
    20-25 ani 1.951 3.005
    15-20 ani 1.879 2.976
    10-15 ani 1.750 2.968
    6-10 ani 1.449 2.515
    3. Şef lucrări (lector universitar) 35-40 ani 1.776 2.579
    30-35 ani 1.704 2.457
    25-30 ani 1.596 2.352
    20-25 ani 1.564 2.341
    15-20 ani 1.549 2.334
    10-15 ani 1.521 2.309
    6-10 ani 1.370 2.069
    3-6 ani 1.349 2.031
    4. Asistent universitar 35-40 ani 1.449 2.017
    30-35 ani 1.442 1.935
    25-30 ani 1.435 1.858
    20-25 ani 1.427 1.834
    15-20 ani 1.420 1.824
    10-15 ani 1.414 1.800
    6-10 ani 1.263 1.615
    3-6 ani 1.242 1.613
    până la 3 ani 1.223 1.601
    5. Preparator universitar 6-10 ani 1.163 1.616
    3-6 ani 1.143 1.602
    până la 3 ani 1.123 1.575

    NOTĂ:
    Toate salariile de încadrare cuprind sporul neuropsihic, iar sporul de stabilitate este cuprins la tranşele de peste 10 ani vechime în învăţământ. Toate salariile de încadrare cuprind majorarea de 15% aplicabilă pentru anul 2011.


    Anexa 2
    Salarii de încadrare pentru personalul
    didactic din învăţământul preuniversitar
    Nr. crt. Funcţia didactică Vechimea în învăţământ Salarii de încadrare - lei -
    1. Profesor studii superioare de lungă durată, grad didactic I peste 40 ani 1.896
    35-40 ani 1.805
    30-35 ani 1.715
    25-30 ani 1.634
    22-25 ani 1.563
    18-22 ani 1.483
    14-18 ani 1.450
    10-14 ani 1.393
    6-10 ani 1.225
    2-6 ani 1.103
    2. Profesor studii superioare de lungă durată, grad didactic II peste 40 ani 1.580
    35-40 ani 1.517
    30-35 ani 1.451
    25-30 ani 1.401
    22-25 ani 1.334
    18-22 ani 1.268
    14-18 ani 1.219
    10-14 ani 1.195
    6-10 ani 1.049
    2-6 ani 1.029
    3. Profesor studii superioare de lungă durată, grad didactic definitiv peste 40 ani 1.501
    35-40 ani 1.439
    30-35 ani 1.377
    25-30 ani 1.311
    22-25 ani 1.274
    18-22 ani 1.183
    14-18 ani 1.150
    10-14 ani 1.134
    6-10 ani 1.000
    2-6 ani 988
    4. Profesor studii superioare de lungă durată, grad didactic debutant până la 2 ani 981
    5. Profesor studii superioare de scurtă durată, grad didactic I peste 40 ani 1.604
    35-40 ani 1.523
    30-35 ani 1.451
    25-30 ani 1.394
    22-25 ani 1.313
    18-22 ani 1.247
    14-18 ani 1.214
    10-14 ani 1.169
    6-10 ani 1.049
    6. Profesor studii superioare de scurtă durată, grad didactic II peste 40 ani 1.482
    35-40 ani 1.423
    30-35 ani 1.358
    25-30 ani 1.293
    22-25 ani 1.234
    18-22 ani 1.156
    14-18 ani 1.132
    10-14 ani 1.082
    6-10 ani 962
    2-6 ani 943
    7. Profesor studii superioare de scurtă durată, grad didactic definitiv peste 40 ani 1.340
    35-40 ani 1.259
    30-35 ani 1.208
    25-30 ani 1.158
    22-25 ani 1.115
    18-22 ani 1.082
    14-18 ani 1.058
    10-14 ani 1.042
    6-10 ani 948
    2-6 ani 941
    8. Profesor studii superioare de scurtă durată, grad didactic debutant până la 2 ani 934
    9. Institutor studii superioare de lungă durată, grad didactic I peste 40 ani 1.584
    35-40 ani 1.503
    30-35 ani 1.430
    25-30 ani 1.374
    22-25 ani 1.293
    18-22 ani 1.226
    14-18 ani 1.194
    10-14 ani 1.150
    6-10 ani 1.029
    10. Institutor studii superioare de lungă durată, grad didactic II peste 40 ani 1.408
    35-40 ani 1.350
    30-35 ani 1.285
    25-30 ani 1.227
    22-25 ani 1.168
    18-22 ani 1.119
    14-18 ani 1.070
    10-14 ani 1.054
    6-10 ani 935
    2-6 ani 926
    11. Institutor studii superioare de lungă durată, grad didactic definitiv peste 40 ani 1.313
    35-40 ani 1.248
    30-35 ani 1.185
    25-30 ani 1.138
    22-25 ani 1.119
    18-22 ani 1.063
    14-18 ani 1.038
    10-14 ani 1.022
    6-10 ani 893
    2-6 ani 883
    12. Institutor studii superioare de lungă durată, grad didactic debutant până la 2 ani 867
    13. Institutor studii superioare de scurtă durată, grad didactic I peste 40 ani 1.544
    35-40 ani 1.463
    30-35 ani 1.406
    25-30 ani 1.332
    22-25 ani 1.260
    18-22 ani 1.188
    14-18 ani 1.145
    10-14 ani 1.113
    6-10 ani 996
    14. Institutor studii superioare de scurtă durată, grad didactic II peste 40 ani 1.359
    35-40 ani 1.301
    30-35 ani 1.227
    25-30 ani 1.178
    22-25 ani 1.119
    18-22 ani 1.070
    14-18 ani 1.038
    10-14 ani 1.022
    6-10 ani 915
    2-6 ani 898
    15. Institutor studii superioare de scurtă durată, grad didactic definitiv peste 40 ani 1.263
    35-40 ani 1.207
    30-35 ani 1.156
    25-30 ani 1.106
    22-25 ani 1.094
    18-22 ani 1.038
    14-18 ani 1.022
    10-14 ani 1.006
    6-10 ani 877
    2-6 ani 871
    16. Institutor studii superioare de scurtă durată, grad didactic debutant până la 2 ani 840
    17. Învăţător, educatoare, maistru-instructor (cu studii de nivel liceal), grad didactic I peste 40 ani 1.479
    35-40 ani 1.422
    30-35 ani 1.357
    25-30 ani 1.284
    22-25 ani 1.216
    18-22 ani 1.138
    14-18 ani 1.113
    10-14 ani 1.064
    6-10 ani 963
    18. Învăţător, educatoare, maistru-instructor (cu studii de nivel liceal), grad didactic II peste 40 ani 1.311
    35-40 ani 1.240
    30-35 ani 1.184
    25-30 ani 1.137
    22-25 ani 1.070
    18-22 ani 1.044
    14-18 ani 1.022
    10-14 ani 1.010
    6-10 ani 910
    2-6 ani 881
    19. Învăţător, educatoare, maistru-instructor (cu studii de nivel liceal), grad didactic definitiv peste 40 ani 1.230
    35-40 ani 1.175
    30-35 ani 1.112
    25-30 ani 1.069
    22-25 ani 1.054
    18-22 ani 1.018
    14-18 ani 994
    10-14 ani 981
    6-10 ani 858
    2-6 ani 852
    20. Învăţător, educatoare, maistru-instructor (cu studii de nivel liceal), grad didactic debutant până la 2 ani 838
    21. Profesor, învăţător, educatoare, educator, maistru-instructor (cu studii de nivel liceal, fără pregătire de specialitate) peste 40 ani 869
    35-40 ani 826
    30-35 ani 799
    25-30 ani 786
    22-25 ani 772
    18-22 ani 759
    14-18 ani 745
    10-14 ani 731
    6-10 ani 617*1)
    2-6 ani 604*1)
    până la 2 ani 600*1)

    ───────────
    *1) Dacă în urma aplicării metodologiei de calcul prevăzute în anexa nr. 5 la lege rezultă un cuantum al salariului de bază brut mai mic de 670 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 de ore în medie pe lună în anul 2011, se va lua în calcul acest din urmă cuantum.
    NOTĂ:
    Toate salariile de încadrare cuprind sporul neuropsihic, iar sporul de stabilitate este cuprins la tranşele de peste 10 ani vechime în învăţământ. Toate salariile de încadrare cuprind majorarea de 15% aplicabilă pentru anul 2011.


    Anexa 3a
    Salarii de încadrare pentru personalul
    didactic auxiliar din învăţământul universitar
               
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilor*)MinimMaxim
      - lei -- lei -
        Funcţii de execuţie pe grade şi trepte profesionale      
      1.Bibliotecar, documentarist, redactor gradul IAS9401.381
      2.Bibliotecar, documentarist, redactor gradul IS8431.341
      3.Bibliotecar, documentarist, redactor gradul IIS7001.288
      4.Bibliotecar, documentarist, redactor gradul IIIS6681)991
      5.Bibliotecar, documentarist, redactor debutantS6161)  
      6.Bibliotecar, documentarist, redactor gradul ISSD7931.164
      7.Bibliotecar, documentarist, redactor gradul IISSD6821.045
      8.Bibliotecar, documentarist, redactor gradul IIISSD6671)917
      9.Bibliotecar, documentarist, redactor debutantSSD6061)  
      10.Informatician gradul IAS9921.417
      11.Informatician gradul IS8931.376
      12.Informatician gradul IIS7801.312
      13.Informatician gradul IIIS6581)1.019
      14.Informatician gradul IVS6281)923
      15.Informatician debutantS6161)  
      16.Informatician gradul ISSD7541.164
      17.Informatician gradul IISSD6991.045
      18.Informatician gradul IIISSD6251)917
      19.Informatician debutantSSD6061)  
      20.Corepetitor gradul IS720981
      21.Corepetitor gradul IIS6461)850
      22.Corepetitor gradul IIIS6281)778
      23.Corepetitor debutantS6161)  
      24.Corepetitor gradul ISSD676903
      25.Corepetitor gradul IISSD6321)786
      26.Corepetitor gradul IIISSD6181)718
      27.Corepetitor debutantSSD6061)  
      28.Secretar IA**)S9641.417
      29.Secretar IS8661.376
      30.Secretar IIS7401.312
      31.Secretar IIIS6581)1.019
      32.Secretar IVS6281)923
      33.Secretar debutantS6161)  
      34.Secretar ISSD6851.195
      35.Secretar IISSD6491)1.069
      36.Secretar IIISSD6281)935
      37.Secretar IVSSD6161)763
      38.Secretar debutantSSD6041)  
      39.Secretar IAM6211)1.025
      40.Secretar IM6101)935
      41.Secretar IIM6001)829
      42.Secretar IIIM6001)743
      43.Secretar debutantM6001)  
      44.Bibliotecar, documentarist, redactor IAPL/M6051)1.000
      45.Bibliotecar, documentarist, redactor IPL/M6001)910
      46.Bibliotecar, documentarist, redactor IIPL/M6001)806
      47.Bibliotecar, documentarist, redactor debutantPL/M6001)  
      48.Informatician IAPL/M6211)1.025
      49.Informatician IPL/M6101)935
      50.Informatician IIPL/M6001)829
      51.Informatician IIIPL/M6001)743
      52.Informatician debutantPL/M6001)  
      53.Corepetitor IM6051)687
      54.Corepetitor IIM6001)6241)
      55.Corepetitor IIIM6001)6051)
      56.Corepetitor debutantM6001)  
      57.Tehnician IA***)M6211)942
      58.Tehnician I***)M6101)899
      59.Tehnician II***)M6001)816
      60.Tehnician III***)M6001)760
      61.Tehnician debutant***)M6001)  
      62.Laborant IAS8991.219
      63.Laborant IS8051.099
      64.Laborant IIS6741.000
      65.Laborant ISSD6111)1.081
      66.Laborant IISSD6071)994
      67.Laborant IIISSD6041)881
      68.Laborant IPL/M6001)840
      69.Laborant IIPL/M6001)746
      70.Laborant debutantPL/M6001)  
      71.Analist, programator, inginer sistem; IAS8121.545
      72.Analist, programator, inginer sistem; IS7321.463
      73.Analist, programator, inginer sistem; IIS6641)1.281
      74.Analist, programator, inginer sistem; IIIS6451)1.101
      75.Analist, programator, inginer sistem; IVS6281)981
      76.Analist, programator, inginer sistem; debutantS6161)  
      77.Analist (programator) ajutor; IAM6211)1.025
      78.Analist (programator) ajutor; IM6101)935
      79.Analist (programator) ajutor; IIM6001)829
      80.Analist (programator) ajutor; IIIM6001)743
      81.Analist (programator) ajutor; debutantM6001)  
      82.Operator, controlor date; IM6211)951
      83.Operator, controlor date; IIM6101)843
      84.Operator, controlor date; IIIM6001)756
      85.Operator, controlor date; IVM6001)673
      86.Operator, controlor date; debutantM6001)  
      87.Maestru (balet-dans, corepetitor), dirijor cor; IS7861.569
      88.Maestru (balet-dans, corepetitor), dirijor cor; IIS6551)1.307
      89.Maestru (balet-dans, corepetitor), dirijor cor; IIIS6161)1.111
      90.ComandantS6341)1.467
      91.Şef mecanicS6001)1.187
      92.Ofiţer punte, ofiţer mecanic, ofiţer electricianS6001)945
      93.CăpitanM6001)881
      94.Şef mecanicM6001)862
      95.Ofiţer punteM6001)803
      96.Ofiţer mecanic, ofiţer electricianM6001)783
      97.Şef echipajM6001)823
      98.Conducător şalupă, şef timonier, ajutor ofiţer mecanicM6001)6111)
      99.Inginer gradul IAS6631)1.279
      100.Inginer gradul IS6491)1.201
      101.Inginer gradul IIS6401)1.100
      102.Inginer gradul IIIS6281)999
      103.Inginer gradul debutantS6161)  
      104.Subinginer gradul ISSD6241)1.100
      105.Subinginer gradul IISSD6221)1.018
      106.Subinginer gradul IIISSD6161)899
      107.Subinginer debutantSSD6041)  
      108.Medic primarS7991.597
      109.Medic specialistS7701.466
      110.MedicS6911.379
      111.Medic stagiarS6161)  
      112.Farmacist primarS7991.597
      113.Farmacist specialistS6981.393
      114.FarmacistS6281)1.162
      115.Farmacist stagiarS6161)  
      116.Dentist principalSSD6111)1.081
      117.DentistSSD6071)994
      118.Dentist debutantSSD6041)  
      119.Tehnician dentar principalM6001)972
      120.Tehnician dentarM6001)885
      121.Tehnician dentar debutantM6001)  
      122.Biolog, biochimist, chimist, fizician principalS7991.597
      123.Biolog, biochimist, chimist, fizician specialistS6981.393
      124.Biolog, biochimist, chimist, fizicianS6281)1.162
      125.Biolog, biochimist, chimist, fizician debutantS6161)  
      126.Psiholog, sociolog principalS6851.368
      127.Psiholog, sociologS6311)1.218
      128.Psiholog, sociolog debutantS6161)  
      129.Cercetător ştiinţific principal IS7991.597
      130.Cercetător ştiinţific principal IIS7701.466
      131.Cercetător ştiinţific principal IIIS6911.379
      132.Cercetător ştiinţificS6271)1.210
      133.Asistent de cercetare ştiinţificăS6171)1.142
      134.Asistent de cercetare ştiinţifică stagiarS6051)  
      135.Asistent IM6051)1.000
      136.Asistent IIM6001)910
      137.Asistent IIIM6001)806
      138.Asistent stagiarM6001)  
      139.Regizor artistic, pictor, scenograf, coregraf, consultant artistic IS8431.683
      140.Regizor artistic, pictor, scenograf, coregraf, consultant artistic IIS8091.540
      141.Regizor artistic, pictor, scenograf, coregraf, consultant artistic IIIS7171.432
      142.Regizor artistic, pictor, scenograf, coregraf, consultant artistic IVS6581)1.269
      143.Regizor artistic, pictor, scenograf, coregraf, consultant artistic VS6281)1.071
      144.Regizor artistic, pictor, scenograf, coregraf, consultant artistic debutantS6161)  
      145.Maestru de studii (balet, canto, secretar literar muzical), operator imagine, sunet IS7911.506
      146.Maestru de studii (balet, canto, secretar literar muzical), operator imagine, sunet IIS7131.425
      147.Maestru de studii (balet, canto, secretar literar muzical), operator imagine, sunet IIIS6521)1.257
      148.Maestru de studii (balet, canto, secretar literar muzical), operator imagine, sunet IVS6281)1.071
      149.Maestru de studii (balet, canto, secretar literar muzical), operator imagine, sunetS6161)  
      150.Maestru (balet-dans, corepetitor), maestru de studii balet; I   6001)862
      151.Maestru (balet-dans, corepetitor), maestru de studii balet; II   6001)746
      152.Maestru (balet-dans, corepetitor), maestru de studii balet; III   6001)6641)
      153.Maestru (balet-dans, corepetitor), maestru de studii balet, debutant   6001)  
      154.Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine IS6701.339
      155.Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine IIS6341)1.144
      156.Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine IIIS6281)1.071
      157.Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine debutantS6161)  
      158.Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine I6051)1.000
      159.Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine II6001)910
      160.Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine III6001)806
      161.Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine debutant6001)  
      162.Secretar tehnic de redacţie, traducător, tehnoredactor, corector, desenator artistic IS6701.339
      163.Secretar tehnic de redacţie, traducător, tehnoredactor, corector, desenator artistic IIS6341)1.174
      164.Secretar tehnic de redacţie, traducător, tehnoredactor, corector, desenator artistic IIIS6281)1.134
      165.Secretar tehnic de redacţie, traducător, tehnoredactor, corector, desenator artisticS6161)  
      166.Muzeograf, bibliograf ISSD6241)1.100
      167.Muzeograf, bibliograf IISSD6221)1.018
      168.Muzeograf, bibliograf IIISSD6161)899
      169.Muzeograf, bibliograf debutantSSD6041)  
      170.Secretar de redacţie, tehnoredactor IAM6051)1.000
      171.Secretar de redacţie, tehnoredactor IM6001)910
      172.Secretar de redacţie, tehnoredactor IIM6001)806
      173.Secretar de redacţie, tehnoredactor debutantM6001)  
      174.Regizor scenă (culise) IM6051)1.000
      175.Regizor scenă (culise) IIM6001)910
      176.Regizor scenă (culise) IIIM6001)806
      177.Regizor scenă (culise) debutantM6001)  
      178.Căpitan secund, şef electrician, şef mecanic secundS6171)1.113
      179.Ofiţer aspirantS6051)  
      180.Şef staţie RTGM6001)931
      181.Ofiţer RTG IM6001)813
      182.Ofiţer RTG IIM6001)743
      183.Ofiţer punte, ofiţer mecanic, ofiţer, dragor; aspirantM6001)  
      184.Medic veterinar IS7701.466
      185.Medic veterinar IIS6461)1.247
      186.Medic veterinar IIIS6281)1.071
      187.Medic veterinar debutantS6161)  
      188.Inginer agronom, zootehnist, pedolog IS6461)1.246
      189.Inginer agronom, zootehnist, pedolog IIS6341)1.091
      190.Inginer agronom, zootehnist, pedolog IIIS6281)1.071
      191.Inginer agronom, zootehnist, pedolog debutantS6161)  
      192.Conservator, restaurator, muzeograf, bibliograf IAS7991.597
      193.Conservator, restaurator, muzeograf, bibliograf IS6461)1.250
      194.Conservator, restaurator, muzeograf, bibliograf IIS6281)1.134
      195.Conservator, restaurator, muzeograf, bibliograf debutantS6161)  
      196.Conservator, restaurator ISSD6291)1.100
      197.Conservator, restaurator IISSD6221)1.018
      198.Conservator, restaurator IIISSD6161)899
      199.Conservator, restaurator debutantSSD6041)  
      200.Conservator, restaurator, custode sală IM6051)1.000
      201.Conservator, restaurator, custode sală IIM6001)910
      202.Conservator, restaurator, custode sală IIIM6001)806
      203.Conservator, restaurator, custode sală debutantM6001)  
      204.Mânuitor carteM/G6001)6301)
      205.Administrator financiar (patrimoniu) grad I****)S7091.396
      206.Administrator financiar grad I - director gen. adm. al univ.S1.4152.790
      207.Administrator financiar (patrimoniu) grad ii****)S6971.118
      208.Administrator financiar (patrimoniu) grad iii****)S6771.029
      209.Administrator financiar (patrimoniu) debutant****)S6161)  
      210.Administrator financiar (patrimoniu) grad I****)SSD6291)1.100
      211.Administrator financiar (patrimoniu) grad ii****)SSD6221)1.018
      212.Administrator financiar (patrimoniu) grad III****)SSD6161)899
      213.Administrator financiar (patrimoniu) debutant****)SSD6041)  
      214.Administrator financiar (patrimoniu) treapta I****)M678942
      215.Administrator financiar (patrimoniu) treapta II****)M6541)899
      216.Administrator financiar (patrimoniu) treapta III****)M6301)743
      217.Administrator financiar (patrimoniu) debutant****)M6001)  
      218.Antrenor categoria I   7001.397
      219.Antrenor categoria II   6261)1.175
      220.Antrenor categoria III   6161)1.111
      221.Antrenor categoria IV   6051)1.009
      222.Antrenor categoria V   6001)883
      223.Antrenor debutant   6001)  
      224.Model IM6431)671
      225.Model IIM6381)6621)

    ─────────── Notă *) Alte cerinţe pentru ocuparea funcţiilor didactice auxiliare din învăţământ sunt cele prevăzute de Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011. Notă **) Se utilizează numai pentru secretar-şef de universitate. Notă ***) Se poate utiliza în cadrul laboratoarelor şi atelierelor. Notă ****) Se utilizează pentru funcţiile: economist, inginer, referent, tehnician, merceolog, contabil, administrator şi funcţionar din compartimentele de resort.
    1) Dacă în urma aplicării metodologiei de calcul prevăzute în Anexa nr. 5 la lege rezultă un cuantum al salariului de bază brut mai mic de 670 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 de ore în medie pe lună în anul 2011, se va lua în calcul acest din urmă cuantum.
    NOTĂ:
    Salariile de încadrare se utilizează şi pentru personalul didactic auxiliar din bibliotecile centrale universitare şi din Biblioteca Pedagogică Naţională "I.C. Petrescu". Toate salariile de încadrare cuprind sporul neuropsihic. Toate salariile de încadrare cuprind majorarea cu 15% aplicabilă pentru anul 2011.


    Anexa 3b
    Salarii de încadrare pentru personalul
    didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar
                 
      Nr. crt.Funcţia   Nivelul studiilor*)MinimMaxim
      - lei -- lei -
        Funcţii de execuţie pe grade şi trepte profesionale        
      1.Bibliotecar, documentarist, redactor gradul I   S8861.408
      2.Bibliotecar, documentarist, redactor gradul II   S7351.353
      3.Bibliotecar, documentarist, redactor gradul III   S7021.041
      4.Bibliotecar, documentarist, redactor debutant   S6471)  
      5.Bibliotecar, documentarist, redactor gradul I   SSD8331.223
      6.Bibliotecar, documentarist, redactor gradul II   SSD7161.098
      7.Bibliotecar, documentarist, redactor gradul III   SSD701963
      8.Bibliotecar, documentarist, redactor debutant   SSD6371)  
      9.Informatician gradul I A   S1.0421.488
      10.Informatician gradul I   S9381.445
      11.Informatician gradul II   S8191.378
      12.Informatician gradul III   S6911.070
      13.Informatician gradul IV   S6601)970
      14.Informatician debutant   S6471)  
      15.Informatician gradul I   SSD7921.223
      16.Informatician gradul II   SSD7341.098
      17.Informatician gradul III   SSD6571)963
      18.Informatician debutant   SSD6371)  
      19.Instructor-animator gradul I   S7561.030
      20.Instructor-animator gradul II   S679893
      21.Instructor-animator gradul III   S6601)817
      22.Instructor-animator debutant   S6471)  
      23.Instructor-animator gradul I   SSD710949
      24.Instructor-animator gradul II   SSD6641)826
      25.Instructor-animator gradul III   SSD6491)722
      26.Instructor-animator debutant   SSD6371)  
      27.Asistent social gradul I   S8251.112
      28.Asistent social gradul II   S688934
      29.Asistent social gradul III   S6601)830
      30.Asistent social debutant   S6471)  
      31.Asistent social gradul I   SSD688949
      32.Asistent social gradul II   SSD6381)807
      33.Asistent social debutant   SSD6351)  
      34.Corepetitor gradul I   S7561.030
      35.Corepetitor gradul II   S679893
      36.Corepetitor gradul III   S6601)817
      37.Corepetitor debutant   S6471)  
      38.Corepetitor gradul I   SSD710949
      39.Corepetitor gradul II   SSD6641)826
      40.Corepetitor gradul III   SSD6491)754
      41.Corepetitor debutant   SSD6371)  
      42.Secretar I**)   S9101.445
      43.Secretar II**)   S7771.378
      44.Secretar III**)   S6911.070
      45.Secretar IV**)   S6601)970
      46.Secretar debutant**)   S6471)  
      47.Secretar I**)   SSD7201.255
      48.Secretar II**)   SSD6821.123
      49.Secretar III**)   SSD6601)982
      50.Secretar IV**)   SSD6471)802
      51.Secretar debutant**)   SSD6351)  
      52.Secretar I A**)   M6521)1.077
      53.Secretar I**)   M6411)982
      54.Secretar II**)   M6291)871
      55.Secretar III**)   M6181)781
      56.Secretar debutant**)   M6051)  
      57.Bibliotecar, documentarist, redactor I A   PL/M6361)1.050
      58.Bibliotecar, documentarist, redactor I   PL/M6231)956
      59.Bibliotecar, documentarist, redactor II   PL/M6131)847
      60.Bibliotecar, documentarist, redactor debutant   PL/M6051)  
      61.Informatician I A   PL/M6521)1.077
      62.Informatician I   PL/M6411)982
      63.Informatician II   PL/M6291)871
      64.Informatician III   PL/M6181)781
      65.Informatician debutant   PL/M6051)  
      66.Instructor-animator IA   M6361)817
      67.Instructor-animator I   M6231)709
      68.Instructor-animator II   M6131)6441)
      69.Instructor-animator debutant   M6051)  
      70.Instructor de educaţie extraşcolară IA   M6521)839
      71.Instructor de educaţie extraşcolară I   M6411)770
      72.Instructor de educaţie extraşcolară II   M6291)676
      73.Instructor de educaţie extraşcolară III   M6181)6421)
      74.Instructor de educaţie extraşcolară debutant   M6051)  
      75.Asistent social I   PL/M694939
      76.Asistent social II   PL/M6231)803
      77.Asistent social III   PL/M6131)684
      78.Asistent social debutant   PL/M6051)  
      79.Corepetitor I   M6361)722
      80.Corepetitor II   M6231)6561)
      81.Corepetitor III   M6131)6361)
      82.Corepetitor debutant   M6051)  
      83.Tehnician IA***)   M6521)989
      84.Tehnician I***)   M6411)944
      85.Tehnician II***)   M6291)857
      86.Tehnician III***)   M6181)798
      87.Tehnician debutant***)   M6051)  
      88.Laborant IA   S9441.280
      89.Laborant I   S8461.154
      90.Laborant II   S7081.050
      91.Laborant I   SSD6421)1.135
      92.Laborant II   SSD6381)1.044
      93.Laborant III   SSD6351)925
      94.Laborant I   PL/M6181)882
      95.Laborant II   PL/M6061)784
      96.Laborant debutant   PL/M6001)  
      97.Pedagog şcolar IA   S9441.280
      98.Pedagog şcolar I   S8461.154
      99.Pedagog şcolar II   S7081.050
      100.Pedagog şcolar I   SSD6421)1.135
      101.Pedagog şcolar II   SSD6381)1.044
      102.Pedagog şcolar III   SSD6351)925
      103.Pedagog şcolar IA   M6181)827
      104.Pedagog şcolar I   M6061)741
      105.Pedagog şcolar II   M6001)  
      106.Analist, programator, inginer sistem; IA   S8531.623
      107.Analist, programator, inginer sistem; I   S7691.537
      108.Analist, programator, inginer sistem; II   S6981.345
      109.Analist, programator, inginer sistem; III   S6781.156
      110.Analist, programator, inginer sistem; IV   S6601)1.030
      111.Analist, programator, inginer sistem; debutant   S6471)  
      112.Analist (programator) ajutor; IA   M6521)1.077
      113.Analist (programator) ajutor; I   M6411)982
      114.Analist (programator) ajutor; II   M6291)871
      115.Analist (programator) ajutor; III   M6181)781
      116.Analist (programator) ajutor; debutant   M6051)  
      117.Operator, controlor date; I   M6521)999
      118.Operator, controlor date; II   M6411)886
      119.Operator, controlor date; III   M6291)794
      120.Operator, controlor date; IV   M6181)707
      121.Operator, controlor date; debutant   M6051)  
      122.Maestru (balet-dans, corepetitor), dirijor cor; I   S8261.648
      123.Maestru (balet-dans, corepetitor), dirijor cor; II   S6881.373
      124.Maestru (balet-dans, corepetitor), dirijor cor; III   S6471)1.167
      125.Comandant   S6661)1.541
      126.Şef mecanic   S6321)1.247
      127.Ofiţer punte, ofiţer mecanic, ofiţer electrician   S6321)993
      128.Căpitan   M6001)925
      129.Şef mecanic   M6001)905
      130.Ofiţer punte   M6001)844
      131.Ofiţer mecanic, ofiţer electrician   M6001)823
      132.Şef echipaj   M6001)865
      133.Conducător şalupă, şef timonier, ajutor ofiţer mecanic   M6001)6111)
      134.Inginer gradul IA   S6971.343
      135.Inginer gradul I   S6821.261
      136.Inginer gradul II   S6721.155
      137.Inginer gradul III   S6601)1.049
      138.Inginer gradul debutant   S6471)  
      139.Subinginer gradul I   SSD6561)1.155
      140.Subinginer gradul II   SSD6531)1.069
      141.Subinginer gradul III   SSD6471)944
      142.Subinginer debutant   SSD6351)  
      143.Medic primar   S8391.677
      144.Medic specialist   S8091.540
      145.Medic   S7261.448
      146.Medic stagiar   S6471)  
      147.Psiholog, sociolog principal   S7201.437
      148.Psiholog, sociolog   S6631)1.279
      149.Psiholog, sociolog debutant   S6471)  
      150.Regizor artistic, pictor, scenograf, coregraf, consultant artistic IS8861.768
      151.Regizor artistic, pictor, scenograf, coregraf, consultant artistic IIS8501.617
      152.Regizor artistic, pictor, scenograf, coregraf, consultant artistic IIIS7531.504
      153.Regizor artistic, pictor, scenograf, coregraf, consultant artistic IVS6911.333
      154.Regizor artistic, pictor, scenograf, coregraf, consultant artistic VS6601)1.125
      155.Regizor artistic, pictor, scenograf, coregraf, consultant artistic debutantS6471)  
      156.Maestru de studii (balet, canto, secretar literar muzical), operator imagine, sunet IS8311.582
      157.Maestru de studii (balet, canto, secretar literar muzical), operator imagine, sunet IIS7491.497
      158.Maestru de studii (balet, canto, secretar literar muzical), operator imagine, sunet IIIS6851.320
      159.Maestru de studii (balet, canto, secretar literar muzical), operator imagine, sunet IVS6601)1.125
      160.Maestru de studii (balet, canto, secretar literar muzical), operator imagine, sunet S6471)  
      161.Maestru (balet - dans, corepetitor), maestru de studii balet; I   6001)905
      162.Maestru (balet - dans, corepetitor), maestru de studii balet; II   6001)784
      163.Maestru (balet - dans, corepetitor), maestru de studii balet, III   6001)698
      164.Maestru (balet - dans, corepetitor), maestru de studii balet; debutant   6001)  
      165.Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine IS7041.406
      166.Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine IIS6661)1.202
      167.Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine IIIS6601)1.125
      168.Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine debutantS6471)  
      169.Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine I   6361)1.050
      170.Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine II    6231)956
      171.Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine III    6131)847
      172.Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine debutant   6051)  
      173.Secretar tehnic de redacţie, traducător, tehnoredactor, corector, desenator artistic IS7041.406
      174.Secretar tehnic de redacţie, traducător, tehnoredactor, corector, desenator artistic IIS6661)1.233
      175.Secretar tehnic de redacţie, traducător, tehnoredactor, corector, desenator artistic IIIS6601)1.191
      176.Secretar tehnic de redacţie, traducător, tehnoredactor, corector, desenator artisticS6471)  
      177.Muzeograf, bibliograf ISSD6561)1.155
      178.Muzeograf, bibliograf II   SSD6531)1.069
      179.Muzeograf, bibliograf III   SSD6471)944
      180.Muzeograf, bibliograf debutant   SSD6351)  
      181.Secretar de redacţie, tehnoredactor IA   M6361)1.050
      182.Secretar de redacţie, tehnoredactor I   M6231)956
      183.Secretar de redacţie, tehnoredactor II   M6131)847
      184.Secretar de redacţie, tehnoredactor debutant   M6051)  
      185.Regizor scenă (culise) I   M6361)1.050
      186.Regizor scenă (culise) II   M6231)956
      187.Regizor scenă (culise) III   M6131)847
      188.Regizor scenă (culise) debutant   M6051)  
      189.Căpitan secund, şef electrician, şef mecanic secund   S6481)1.169
      190.Ofiţer aspirant   S6361)  
      191.Şef staţie RTG   M6001)978
      192.Ofiţer RTG I   M6251)854
      193.Ofiţer RTG II   M6181)781
      194.Ofiţer punte, ofiţer mecanic, ofiţer, dragor; aspirant   M6001)  
      195.Medic veterinar I   S8091.540
      196.Medic veterinar II   S6791.310
      197.Medic veterinar III   S6601)1.125
      198.Medic veterinar debutant   S6471)  
      199.Inginer agronom, zootehnist, pedolog I   S6791.309
      200.Inginer agronom, zootehnist, pedolog II   S6661)1.146
      201.Inginer agronom, zootehnist, pedolog III   S6601)1.125
      202.Inginer agronom, zootehnist, pedolog debutant   S6471)  
      203.Administrator financiar (patrimoniu) grad I****)   S7451.466
      204.Administrator financiar (patrimoniu) grad II****)   S7321.174
      205.Administrator financiar (patrimoniu) grad III****)   S7111.081
      206.Administrator financiar (patrimoniu) debutant****)   S6471)  
      207.Administrator financiar (patrimoniu) grad I****)   SSD6611)1.155
      208.Administrator financiar (patrimoniu) grad II****)   SSD6531)1.069
      209.Administrator financiar (patrimoniu) grad III****)   SSD6471)944
      210.Administrator financiar (patrimoniu) debutant****)   SSD6351)  
      211.Administrator financiar (patrimoniu) treapta I****)   M712989
      212.Administrator financiar (patrimoniu) treapta II****)   M687944
      213.Administrator financiar (patrimoniu) treapta III****)   M6621)781
      214.Administrator financiar (patrimoniu) debutant****)   M6051)  
      215.Antrenor categoria I*****)     7351.467
      216.Antrenor categoria II*****)     6581)1.234
      217.Antrenor categoria III*****)     6471)1.167
      218.Antrenor categoria IV*****)     6361)1.060
      219.Antrenor categoria V*****)     6231)928
      220.Antrenor debutant*****)     6111)  
      221.Şef atelier şcoală I   M676784
      222.Şef atelier şcoală II   M6671)754
      223.Şef atelier şcoală III   M6641)705
      224.Instructor I   M676734
      225.Instructor II   M670695
      226.Model I   M676705
      227.Model II   M670695
      228.Supraveghetor noapte   G6481)673
      229.Medic primarînvăţământ specialS9811.931
      230.Medic specialistînvăţământ specialS8091.540
      231.Medicînvăţământ specialS7261.448
      232.Medic stagiarînvăţământ specialS6471)  
      233.Asistent medical principalînvăţământ specialSSD6881.124
      234.Asistent medicalînvăţământ specialSSD6381)1.006
      235.Asistent medical debutantînvăţământ specialSSD6351)  
      236.Asistent medical Iînvăţământ specialPL/M6941.109
      237.Asistent medical IIînvăţământ specialPL/M6231)991
      238.Asistent medical debutantînvăţământ specialPL/M6051)  
      239.Infirmierăînvăţământ specialG6001)6621)
      240.Mediator şcolar I   M/G6131)6621)
      241.Mediator şcolar II   M/G6051)6421)
      242.Mediator şcolar debutant   M/G6001)

    ──────── Notă *) Alte cerinţe pentru ocuparea funcţiilor didactice auxiliare din învăţământ sunt cele prevăzute de Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011. Notă **) Se utilizează şi pentru funcţia de secretar prevăzută în Hotărârea Guvernului nr. 1.251/2005 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii de învăţare, instruire, compensare, recuperare şi protecţie specială a copiilor/elevilor/tinerilor cu cerinţe educative speciale din cadrul sistemului de învăţământ special şi special integrat. Notă ***) Se poate utiliza în cadrul laboratoarelor şi al atelierelor-şcoală. Notă ****) Se utilizează şi pentru funcţiile: economist, inginer, referent, tehnician, merceolog, contabil, administrator şi funcţionar prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 1.251/2005. Notă *****) Se utilizează pentru toţi antrenorii din unităţile subordonate Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
    1) Dacă în urma aplicării metodologiei de calcul prevăzute în anexa nr. 5 la lege rezultă un cuantum al salariului de bază brut mai mic de 670 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 de ore în medie pe luna în anul 2011 se va lua în calcul acest din urmă cuantum.
    NOTĂ:
    Salariile de încadrare se utilizează şi pentru personalul didactic auxiliar din unităţile conexe subordonate inspectoratelor şcolare. Toate salariile de încadrare cuprind sporul neuropsihic. Toate salariile de încadrare cuprind majorarea de 5% pentru unităţile de învăţământ preuniversitar şi unităţile conexe, precum şi majorarea de 15% aplicabilă pentru anul 2011.


    Anexa 4
    Indemnizaţii de conducere specifice
    1. Funcţiile didactice de conducere din învăţământul superior
             
      Nr. crt.FuncţiaIndemnizaţia de conducere în procente  din salariul de încadrare  - % -
      minimmaxim
      1.Rector3545
      2.Prorector2530
      3.Director general administrativ al universităţii2530
      4.Decan2030
      5.Secretar ştiinţific al senatului universitar2025
      6.Prodecan1520
      7.Administrator-şef al facultăţii1520
      8.Secretar ştiinţific al consiliului facultăţii1015
      9.Director de departament2025
      10.Şef de catedră2025

    2. Funcţiile didactice de conducere, îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar şi alte unităţi conexe
             
      Nr. crt.FuncţiaIndemnizaţia de conducere în procente  din salariul de încadrare  - % -
      minimmaxim
      1.Inspector şcolar general4555
      2.Inspector şcolar general adjunct3545
      3.Inspector şcolar de specialitate3040
      4.Inspector şcolar2530
      5.Director de şcoală sau de liceu*)2535
      6.Director adjunct de şcoală sau de liceu*)2025
      7.Director (profesor învăţământ preşcolar/primar, institutor, educatoare, învăţător)*)1525
      8.Directorul casei corpului didactic3545

    ________ Notă *) Pentru funcţiile de conducere din unităţile conexe ale învăţământului preuniversitar se aplică în mod corespunzător procentele.
    3. Funcţiile de conducere didactice auxiliare din instituţiile de învăţământ
           
      Nr. crt.FuncţiaIndemnizaţia de conducere în procente  din salariul de încadrare  - % -
      limita maximă
      1.Contabil-şef (administrator financiar)40
      2.Secretar-şef instituţie învăţământ superior30
      3.Secretar-şef facultate25
      4.Secretar-şef*)20

    _________ Notă *) Se utilizează la grupuri şcolare sau la unităţile şcolare cu personalitate juridică stabilite de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.


    Anexa 5
    METODOLOGIA DE CALCUL
    al drepturilor salariale care se acordă personalului
    didactic şi personalului didactic auxiliar din învăţământ

    Capitolul I Metodologia de calcul al drepturilor salariale care se acordă personalului didactic


    Articolul 1

    Metodologia de calcul al drepturilor salariale din prezentul capitol se aplică personalului didactic prevăzut în anexele nr. 1 şi 2 la lege.


    Articolul 2

    (1) Salariul brut al personalului didactic este compus din salariul de bază, la care se adaugă sporurile, indemnizaţiile, precum şi alte drepturi salariale prevăzute de lege.
    (2) Salariul de bază este format din:
    A. salariul de încadrare al funcţiei didactice prevăzut în anexele nr. 1 şi 2 la lege, în care este inclus sporul de stabilitate numai pentru tranşele de vechime în învăţământ de peste 10 ani, precum şi sporul de suprasolicitare neuropsihică existent la toate tranşele de vechime în învăţământ;
    B. indemnizaţia de conducere, astfel cum este reglementată în anexa nr. 4 la lege;
    C. indemnizaţia pentru învăţământ special;
    D. gradaţia de merit, astfel cum este reglementată prin art. 92, 264 şi 311 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011;
    E. indemnizaţia pentru personalul didactic care îndeplineşte activitatea de diriginte, pentru învăţători, educatoare, institutori şi profesor pentru învăţământul preşcolar şi primar.
    (3) Pe lângă salariul de bază definit potrivit alin. (2), se acordă, după caz, indemnizaţia de zone izolate, spor de practică pedagogică, spor de predare simultană, compensaţii tranzitorii, spor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, spor de vechime în muncă.
    (4) Pe lângă drepturile salariale acordate potrivit alin. (2) şi (3), din veniturile proprii ale instituţiilor de învăţământ superior şi preuniversitar se pot stabili salarii diferenţiate reprezentând o creştere de până la 30% a salariilor de încadrare prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 la lege, fără ca aceste sume să constituie bază de calcul pentru stabilirea altor drepturi salariale.


    Articolul 3

    Modul de calcul pentru salariul de bază al personalului didactic încadrat pe funcţiile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 la lege este următorul:
    A. 1. Salariul de încadrare al funcţiei didactice prevăzut în anexele nr. 1 şi 2 la lege se stabileşte după cum urmează:
    a) pentru personalul didactic încadrat la tranşele de vechime în învăţământ de până la 10 ani, salariile de încadrare prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 la lege conţin numai sporul pentru suprasolicitare neuropsihică;
    b) pentru personalul didactic încadrat la tranşele de vechime în învăţământ de peste 10 ani, care îndeplineşte condiţia de vechime efectivă neîntreruptă în învăţământ de peste 10 ani, salariul de încadrare prevăzut în anexele nr. 1 şi 2 la lege include pe lângă sporul pentru suprasolicitare neuropsihică şi sporul de stabilitate;
    c) pentru personalul didactic încadrat la tranşele de vechime în învăţământ de peste 10 ani, care nu îndeplineşte condiţia de vechime efectivă neîntreruptă în învăţământ de peste 10 ani, salariile de încadrare se vor împărţi la 1,15 şi se vor rotunji la întreg. Dacă, ulterior intrării în vigoare a prezentei legi, prin împărţirea la 1,15 personalului didactic de predare trecut la o tranşă de vechime recunoscută în învăţământ de peste 10 ani nu i se poate asigura salariul de încadrare avut, acesta va fi menţinut cu acelaşi salariu de încadrare în noua tranşă până când i se poate asigura o creştere a salariului de încadrare.
    2. Prin vechime efectivă neîntreruptă în învăţământ de peste 10 ani se înţelege activitatea depusă atât în calitate de personal didactic, personal didactic de conducere, îndrumare şi control, cât şi în calitate de personal didactic auxiliar, cu contract de muncă într-o unitate sau instituţie de învăţământ ori într-un inspectorat şcolar, indiferent când vechimea a fost realizată în mod neîntrerupt.
    3. De prevederile pct. 2 beneficiază şi profesorii sau maiştrii instructori care au desfăşurat activitate în perioada 1984-1990 cu normă întreagă în învăţământul preuniversitar, dar cu plata salariului din alte sectoare de activitate.
    4. Perioadele în care personalul didactic s-a aflat în concediu fără plată acordat în conformitate cu prevederile legale în vigoare sau în concediul pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, precum şi perioada în care personalul didactic a efectuat stagiul militar, după care s-a reîntors la catedră, respectiv perioadele în care personalul didactic a avut catedră rezervată în învăţământ, nu întrerup vechimea în învăţământ. Aceste perioade nu constituie vechime efectivă în învăţământ pentru acordarea sporului de stabilitate.
    5. Vechimea efectivă în învăţământ reprezintă perioada în care persoana angajată cu contract individual de muncă a desfăşurat activitate efectivă de predare la catedră în cadrul unei unităţi sau instituţii de învăţământ. Constituie vechime efectivă în învăţământ şi perioada în care personalul didactic de conducere, îndrumare şi control, precum şi personalul didactic auxiliar desfăşoară activitate în cadrul unei unităţi/instituţii de învăţământ sau unui inspectorat şcolar.
    6. Vechimea recunoscută în învăţământ reprezintă perioada în care persoana angajată în învăţământ, provenită din alte sectoare de activitate, face dovada că a profesat în specialitatea înscrisă pe diploma de studii, în cazul în care această persoană ocupă un post didactic în aceeaşi specialitate. Această vechime este luată în calcul numai pentru stabilirea drepturilor salariale. Pentru persoanele care beneficiază de vechime recunoscută în învăţământ, stabilirea salariului de încadrare al funcţiei didactice se va face potrivit pct. 1 lit. c).
    7. Vechimea în învăţământ este formată din vechimea efectivă în învăţământ şi vechimea recunoscută în învăţământ, după caz.
    B. 1. Pentru funcţiile de conducere din învăţământul universitar, indemnizaţia de conducere prevăzută în anexa nr. 4 la lege se calculează ca procent din nivelul minim al salariului de încadrare al funcţiei didactice de profesor universitar cu vechime în învăţământ de peste 40 de ani, prevăzut în anexa nr. 1 la lege, şi devine bază de calcul pentru celelalte sporuri şi drepturi salariale.
    2. Pentru funcţiile de conducere, îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar, indemnizaţia de conducere prevăzută în anexa nr. 4 la lege se calculează ca procent din salariul de încadrare al funcţiei didactice, prevăzut în anexa nr. 2 la lege, stabilit conform procedurii reglementate de prezentul capitol, şi devine bază de calcul pentru celelalte sporuri şi drepturi salariale.
    C. Personalul didactic din unităţile de învăţământ special, stabilite în condiţiile legii, beneficiază de o indemnizaţie de 15% din salariul de încadrare prevăzut în anexa nr. 2 la lege, stabilit conform procedurii reglementate de prezentul capitol, care devine bază de calcul pentru celelalte sporuri şi drepturi salariale.
    D. 1. Personalul didactic şi personalul didactic auxiliar beneficiază de gradaţia de merit potrivit art. 92, 264 şi 311 din Legea nr. 1/2011.
    2. Cuantumul gradaţiei de merit se calculează prin aplicarea procentului de 25% la salariul de încadrare, care devine bază de calcul pentru celelalte sporuri şi drepturi salariale.
    E. 1. Personalul didactic care îndeplineşte activitatea de diriginte, învăţătorii, educatoarele, institutorii şi profesorii pentru învăţământul preşcolar şi primar beneficiază de o indemnizaţie de 10% aplicată salariului de bază, calculat ca sumă între lit. A, B, C, D, care devine bază de calcul pentru celelalte sporuri şi drepturi salariale.
    2. Pentru activitatea de diriginte efectuată de personalul didactic încadrat cu minimum jumătate de normă, indemnizaţia aferentă se va calcula la nivelul prevăzut pentru norma întreagă.


    Articolul 4

    Sporul de vechime în muncă se calculează prin aplicarea procentelor corespunzătoare la salariul de bază, calculat ca sumă între lit. A, B, C, D, E, proporţional cu timpul efectiv lucrat în programul normal de lucru, astfel:
         
      Tranşe de vechime în muncăCota din salariul de bază
      între 3 şi 5 ani5%
      de la 5 la 10 ani10%
      de la 10 la 15 ani15%
      de la 15 la 20 de ani20%
      peste 20 de ani25%


    Articolul 5

    Personalul didactic desemnat să conducă şi să realizeze practică pedagogică pentru pregătirea educatoarelor şi a învăţătorilor, institutorilor şi profesorilor beneficiază de un spor de 10-25% din salariul de încadrare, proporţional cu timpul efectiv lucrat şi calculat în funcţie de numărul elevilor sau al studenţilor practicanţi, potrivit regulamentului de practică pedagogică aprobat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.


    Articolul 6

    Personalul didactic care asigură predarea simultană la 2-4 clase de elevi în învăţământul primar primeşte un spor aplicat la salariul de bază, calculat ca sumă între lit. A, B, C, D, E ale art. 3, pentru activităţi care solicită o încordare psihică foarte ridicată, stabilit după cum urmează:
    a) pentru două clase de elevi - 7%;
    b) pentru 3 clase de elevi - 10%;
    c) pentru 4 clase de elevi - 15%.


    Articolul 7

    (1) Personalul didactic calificat şi personalul didactic de conducere care îşi desfăşoară activitatea în localităţi izolate beneficiază de o indemnizaţie de până la 20% din salariul de încadrare prevăzut în anexa nr. 2 la lege, stabilită în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 1.613/2009 privind aprobarea diferenţierii pe zone geografice şi localităţi a indemnizaţiei ce se acordă personalului didactic calificat de predare, potrivit prevederilor pct. 4 din anexa nr. II/1.4 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, conform prevederilor art. 3 din anexa nr. II cap. I lit. B la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Indemnizaţia pentru activitatea desfăşurată în localităţi izolate nu constituie bază de calcul pentru celelalte sporuri.
    (2) Nu beneficiază de indemnizaţia prevăzută la alin. (1) personalul didactic de la nr. crt. 21 din anexa nr. 2 la lege.
    (3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), persoanele care beneficiau la data de 31 decembrie 2009 de un procent mai mare decât cel stabilit în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 1.613/2009 primesc o compensaţie tranzitorie, calculată prin aplicarea diferenţei de procent asupra salariului de încadrare prevăzut în anexa nr. 2 la lege, în măsura în care îşi desfăşoară activitatea în localităţi izolate.


    Articolul 8

    Persoanele care la data de 31 decembrie 2009 beneficiau de un spor pentru titlul ştiinţific de doctor beneficiază de o compensaţie tranzitorie calculată prin aplicarea procentului de 15% la salariul de bază stabilit potrivit prezentului capitol, calculat ca sumă între lit. A, B, C, D, E ale art. 3.


    Articolul 9

    (1) În raport cu condiţiile în care se desfăşoară activitatea, condiţii periculoase sau vătămătoare, personalul salarizat poate primi un spor de până la 15% din salariul de bază calculat ca sumă între lit. A, B, C, D, E ale art. 3, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
    (2) Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum şi condiţiile de acordare a acestuia se stabilesc de către ordonatorul de credite, cu consultarea partenerilor sociali, în limita prevederilor din regulamentul aprobat, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare emise de către autorităţile abilitate în acest sens.
    (3) Până la aprobarea regulamentului prevăzut la alin. (2), sporurile pentru condiţii de muncă, aprobate în condiţiile legii, se acordă numai persoanelor care au beneficiat de aceste sporuri şi numai în măsura în care activitatea se desfăşoară în aceleaşi condiţii.


    Articolul 10

    (1) Personalul didactic şi personalul didactic asociat, inclusiv cadrele didactice pensionate pentru limită de vârstă, care funcţionează pe posturi didactice în sistem de plată cu ora sunt salarizate pentru activitatea depusă în funcţie de condiţiile pe care le îndeplinesc la încadrare. La calculul drepturilor salariale se vor avea în vedere: norma didactică de predare, salariul de încadrare prevăzut în anexele nr. 1 şi 2 la lege, indemnizaţia de învăţământ special, gradaţia de merit, sporul pentru titlul ştiinţific de doctor de care a beneficiat până la data de 31 decembrie 2009 şi indemnizaţia pentru localităţi izolate.
    (2) Tarifele orare din învăţământul preuniversitar se calculează prin raportarea la sumele prevăzute la alin. (1), astfel:
    a) 1/72 pentru norma didactică de 18 ore pe săptămână;
    b) 1/64 pentru norma didactică de 16 ore pe săptămână în învăţământul special;
    c) 1/96 pentru norma didactică de 24 de ore pe săptămână pentru maiştri instructori;
    d) 1/80 pentru norma didactică de 20 de ore pe săptămână pentru maiştri instructori din învăţământul special;
    e) 1/80 pentru profesori, învăţători, institutori învăţământ primar;
    f) 1/100 pentru profesori, educatoare, institutori învăţământ preşcolar.
    (3) Personalul didactic din învăţământul preuniversitar cu o vechime efectivă în învăţământ de peste 25 de ani, cu gradul didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului. Acest personal didactic poate fi salarizat în sistem de plată cu ora cu tariful orar stabilit în funcţie de norma didactică redusă, pentru orele didactice ce depăşesc această normă. În această situaţie, tarifele orare se calculează prin raportarea sumelor prevăzute la alin. (1), astfel:
    a) 1/64 pentru norma didactică de 16 ore pe săptămână;
    b) 1/56 pentru norma didactică de 14 ore pe săptămână în învăţământul special;
    c) 1/88 pentru norma didactică de 22 de ore pe săptămână pentru maiştri instructori;
    d) 1/72 pentru norma didactică de 18 ore pe săptămână pentru maiştri instructori din învăţământul special;
    e) 1/72 pentru profesori, învăţători, institutori învăţământ primar;
    f) 1/92 pentru profesori, educatoare, institutori învăţământ preşcolar.
    Prevederile prezentului alineat se aplică până la data de 31 august 2011.
    (4) În învăţământul superior, tarifele pentru activitatea de plată cu ora se stabilesc de către senatele universitare în concordanţă cu prevederile Legii nr. 1/2011 pentru funcţiile didactice de profesor universitar, conferenţiar universitar, lector universitar/şef lucrări şi asistent universitar.


    Articolul 11

    (1) Compensaţiile tranzitorii şi sporul de vechime fac parte din salariul de bază şi nu constituie bază de calcul pentru stabilirea altor sporuri, indemnizaţii sau altor compensaţii.
    (2) Compensaţiile tranzitorii se pot acorda doar persoanelor care la data de 31 decembrie 2010 beneficiau de sporurile pentru care se acordă aceste compensaţii. Prin contractele de muncă încheiate după intrarea în vigoare a prezentei legi nu pot fi stabilite compensaţii tranzitorii.


    Articolul 12

    Plata concediului de odihnă pentru personalul didactic se face conform art. 23 din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază şi al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, precum şi unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 177/2008, cu modificările şi completările ulterioare.


    Articolul 13

    Modul de calcul al salariilor personalului didactic cuprins în anexele nr. 1 şi 2 la lege este redat în macheta de mai jos:
         
      A. Salariul de încadrare al funcţiei didactice  
      B. Indemnizaţie de conducereB = procentul aferent din anexa nr. 4 x A (pentru învăţământ preuniversitar) sau procentul aferent x nivelul minim al salariului de încadrare profesor universitar tranşă peste 40 de ani (pentru învăţământ universitar)
      C. Indemnizaţie pentru învăţământ specialC = 15% x A
      D. Gradaţie de meritD = 25% x A
      E. Indemnizaţie dirigenţie, învăţători, educatoare, institutori, profesor pentru învăţământul preşcolar şi primarE = 10% x (A + B + C + D)
      Spor de vechime în muncă= 5 - 25% x (A + B + C + D + E)
      Spor practică pedagogică= 10 - 25% x A (proporţional cu nr. de elevi/studenţi şi cu numărul orelor efectiv lucrate)
      Spor predare simultană= 7, 10, 15% x (A + B + C + D + E)
      Indemnizaţie zone izolate= 3 - 20% x A - diferenţa, după caz, în compensaţii tranzitorii
      Spor titlu ştiinţific de care a beneficiat până la data de 31 decembrie 2009= 15% x (A + B + C + D + E) - inclus în compensaţii tranzitorii
      Spor condiţii de muncă= % x (A + B + C + D + E) (proporţional cu timpul efectiv lucrat)

    Dacă în urma aplicării metodologiei de calcul rezultă un cuantum al salariului de bază brut mai mic de 670 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 de ore în medie pe lună în anul 2011, se va lua în calcul acest din urmă cuantum.


    Capitolul II Metodologia de calcul al drepturilor salariale care se acordă personalului didactic auxiliar


    Articolul 1

    Metodologia de calcul al drepturilor salariale din prezentul capitol se aplică personalului didactic auxiliar prevăzut în anexele nr. 3a şi 3b la lege.


    Articolul 2

    (1) Salariul brut al personalului didactic auxiliar este compus din salariul de bază, la care se adaugă sporurile, indemnizaţiile, precum şi alte drepturi salariale prevăzute de prezenta lege.
    (2) Salariul de bază este format din:
    A. salariul de încadrare al funcţiei didactice auxiliare prevăzut în anexele nr. 3a sau 3b, după caz, la lege, care include sporul de suprasolicitare neuropsihică existent la toate gradele şi treptele profesionale;
    B. indemnizaţia de conducere, astfel cum este reglementată în anexa nr. 4 la lege;
    C. indemnizaţia pentru învăţământ special;
    D. gradaţia de merit, acordată în condiţiile legii;
    E. sporul de stabilitate.
    (3) Pe lângă salariul de bază definit potrivit alin. (2), se acordă, după caz, spor pentru condiţii de muncă, spor pentru vechime în muncă, precum şi compensaţii tranzitorii.
    (4) Pe lângă drepturile salariale acordate potrivit alin. (2) şi (3), din veniturile proprii ale instituţiilor de învăţământ superior şi preuniversitar se pot stabili salarii diferenţiate reprezentând o creştere de până la 30% a salariilor de încadrare din anexele nr. 3a sau 3b la lege, fără ca aceste sume să constituie bază de calcul pentru stabilirea altor drepturi salariale.


    Articolul 3

    Modul de calcul pentru salariul de bază al personalului didactic auxiliar încadrat pe funcţiile prevăzute în anexele nr. 3a şi 3b la lege este următorul:
    A. salariul de încadrare al funcţiei didactice auxiliare cuprinde la nivelul fiecărui grad profesional/fiecărei trepte profesionale sporul pentru suprasolicitare neuropsihică;
    B. indemnizaţia de conducere se calculează ca procent din salariul de încadrare al funcţiei didactice auxiliare prevăzut în anexele nr. 3a sau 3b, după caz, la prezenta lege, devenind bază de calcul pentru celelalte sporuri şi drepturi salariale;
    C. indemnizaţia pentru personalul didactic auxiliar din învăţământul special se calculează prin aplicarea procentului de 15% la salariul de încadrare prevăzut în anexa nr. 3b la lege şi devine bază de calcul pentru celelalte sporuri şi drepturi salariale;
    D. cuantumul gradaţiei de merit se calculează prin aplicarea procentului de 25% la salariul de încadrare, care devine bază de calcul pentru celelalte sporuri şi drepturi salariale;
    E. 1. sporul de stabilitate se acordă pentru o vechime efectivă neîntreruptă în învăţământ de peste 10 ani personalului didactic auxiliar care îşi desfăşoară activitatea în învăţământ;
    2. sporul de stabilitate se acordă personalului didactic auxiliar, indiferent de perioada când a fost acumulată vechimea efectivă realizată în mod neîntrerupt a celor 10 ani în învăţământ;
    3. perioadele în care personalul didactic auxiliar s-a aflat în concediu fără plată acordat în conformitate cu prevederile legale în vigoare sau în concediul pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, precum şi perioada în care personalul didactic auxiliar a efectuat stagiul militar, după care s-a reîntors la post nu întrerup vechimea în învăţământ. Aceste perioade nu constituie vechime efectivă în învăţământ pentru acordarea sporului de stabilitate;
    4. sporul de stabilitate se calculează prin aplicarea procentului de 15% la salariul de bază calculat ca sumă între lit. A, B, C, D şi devine bază de calcul pentru celelalte sporuri şi drepturi salariale.


    Articolul 4

    Sporul de vechime în muncă se calculează prin aplicarea procentelor corespunzătoare la salariul de bază calculat ca sumă între lit. A, B, C, D, E ale art. 3, astfel:
         
      Tranşe de vechime în muncăCota din salariul de bază
      între 3 şi 5 ani5%
      de la 5 la 10 ani10%
      de la 10 la 15 ani15%
      de la 15 la 20 de ani20%
      peste 20 de ani25%


    Articolul 5

    Persoanele care la data de 31 decembrie 2009 beneficiau de un spor pentru titlul ştiinţific de doctor beneficiază de o compensaţie tranzitorie calculată prin aplicarea procentului de 15% la salariul de bază stabilit potrivit prezentului capitol, calculat ca sumă între lit. A, B, C, D, E ale art. 3.


    Articolul 6

    (1) În raport cu condiţiile în care se desfăşoară activitatea, condiţii periculoase sau vătămătoare, personalul salarizat poate primi un spor de până la 15% din salariul de bază calculat ca sumă între lit. A, B, C, D, E ale art. 3, corespunzător timpului efectiv lucrat la locurile de muncă respective, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
    (2) Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum şi condiţiile de acordare a acestuia se stabilesc de către ordonatorul de credite, cu consultarea partenerilor sociali, în limita prevederilor din regulamentul aprobat, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare emise de către autorităţile abilitate în acest sens.
    (3) Până la aprobarea regulamentului prevăzut la alin. (2), sporurile pentru condiţii de muncă, aprobate în condiţiile legii, se acordă numai persoanelor care au beneficiat de aceste sporuri şi numai în măsura în care activitatea se desfăşoară în aceleaşi condiţii.


    Articolul 7

    (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, persoanele care desfăşoară activitate de control financiar preventiv beneficiază de o majorare de 10% a salariului de bază stabilit potrivit prezentului capitol, calculat ca sumă între lit. A, B, C, D, E ale art. 3.
    (2) Persoanele care, la data de 31 decembrie 2010, beneficiau de spor pentru control financiar preventiv beneficiază, pe lângă sporul prevăzut la alin. (1), de o compensaţie tranzitorie egală cu diferenţa dintre sporul de care beneficia şi cel reglementat la alin. (1).
    (3) Persoanele care, la data de 31 decembrie 2010, beneficiau de spor pentru activitatea de audit primesc această sumă în compensaţie tranzitorie.


    Articolul 8

    (1) Compensaţiile tranzitorii şi sporul de vechime fac parte din salariul de bază şi nu constituie bază de calcul pentru stabilirea altor sporuri, indemnizaţii sau altor compensaţii.
    (2) Compensaţiile tranzitorii se pot acorda doar persoanelor care la data de 31 decembrie 2010 beneficiau de sporurile pentru care se acordă aceste compensaţii. Prin contractele de muncă încheiate după intrarea în vigoare a prezentei legi nu pot fi stabilite compensaţii tranzitorii.


    Articolul 9

    Efectuarea şi plata concediului de odihnă pentru personalul didactic auxiliar se fac în conformitate cu art. 23 din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază şi al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, precum şi unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 177/2008, cu modificările şi completările ulterioare.


    Articolul 10

    Modul de calcul al salariilor personalului didactic auxiliar prevăzut în anexele nr. 3a şi 3b la lege este redat în macheta de mai jos:
         
      A. Salariul de încadrare al funcţiei didactice auxiliare  
      B. Indemnizaţie de conducere= procentul aferent din anexa nr. 4 x A
      C. Indemnizaţie pentru învăţământ specialC = 15% x A
      D. Gradaţie de meritD = 25% x A
      E. Sporul de stabilitateE = 15% x (A + B + C + D)
      Spor de vechime în muncă= 5 - 25% x (A + B + C + D + E)
      Spor titlu ştiinţific acordat până la data de 31 decembrie 2009= 15% x (A + B + C + D + E) (sumă inclusă în compensaţii tranzitorii).
      Spor condiţii de muncă= % x (A + B + C + D + E) (proporţional cu timpul efectiv lucrat)

    Dacă în urma aplicării metodologiei de calcul rezultă un cuantum al salariului de bază brut mai mic de 670 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 de ore în medie pe lună în anul 2011, se va lua în calcul acest din urmă cuantum.
    ----