HOTĂRÂRE nr. 621 din 23 august 2018pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 264/2003 privind stabilirea acțiunilor și categoriilor de cheltuieli, criteriilor, procedurilor și limitelor pentru efectuarea de plăți în avans din fonduri publice
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 736 din 27 august 2018
    În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    ARTICOL UNIC

    Hotărârea Guvernului nr. 264/2003 privind stabilirea acțiunilor și categoriilor de cheltuieli, criteriilor, procedurilor și limitelor pentru efectuarea de plăți în avans din fonduri publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 5 februarie 2004, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. La articolul 3, litera f) va avea următorul cuprins:
    f) recuperarea sumelor reprezentând plăți în avans și nejustificate prin bunuri livrate, lucrări executate și servicii prestate, până cel târziu la termenul stabilit pentru plata finală, în condițiile prevederilor art. 52 alin. (10^1) și (11) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 54 alin. (9^1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare.
    2. La articolul 6, alineatul (1^1) va avea următorul cuprins:(1^1) Prin excepție de la prevederile alin. (1), pentru implementarea programelor, proiectelor și acțiunilor prevăzute la art. 52 alin. (10^1) și (11) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 54 alin. (9^1) din Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, se admit plăți efective pe parcursul derulării contractului, în condițiile și cuantumurile prevăzute în contractele încheiate cu contractorii, cu condiția recuperării din fiecare astfel de plată a unei cote-părți cel puțin egale cu procentul în limita căruia a fost acordat avansul, până la recuperarea integrală a acestuia.3. La articolul 7, alineatul (5) va avea următorul cuprins:(5) Prin excepție de la prevederile alin. (4), în implementarea programelor, proiectelor și acțiunilor prevăzute la art. 52 alin. (10^1) și (11) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 54 alin. (9^1) din Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, pentru avansurile primite contractorul este obligat ca la încheierea fiecărui an bugetar să întocmească un deviz justificativ al cheltuielilor efectuate, prin care să confirme gradul de utilizare a avansului corespunzător destinațiilor stabilite prin respectivele contracte.4. La anexa nr. 1, capitolul V va avea următorul cuprins:
    V. Programe, proiecte și acțiuni prevăzute la art. 52 alin. (10^1) și (11) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 54 alin. (9^1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare

    1. Lucrări de investiții

    a) existența unor contracte ferme încheiate în condițiile legii;
    b) se pot acorda avansuri de până la 30% din valoarea contractului.

    2. Livrări de bunuri sau prestări de servicii

    a) existența unor contracte ferme încheiate în condițiile legii;
    b) se pot acorda avansuri de până la 30% din valoarea contractului.

    PRIM-MINISTRU
    VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ
    Contrasemnează:
    Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice,
    Paul Stănescu
    Ministrul fondurilor europene,
    Rovana Plumb
    Ministrul finanțelor publice,
    Eugen Orlando Teodorovici

    București, 23 august 2018.
    Nr. 621.
    -----