HOTĂRÂRE nr. 332 din 28 martie 2007 (*actualizată*)
privind stabilirea procedurilor pentru aprobarea de tip a motoarelor destinate a fi montate pe maşini mobile nerutiere şi a motoarelor secundare destinate vehiculelor pentru transportul rutier de persoane sau de marfă şi stabilirea măsurilor de limitare a emisiilor de gaze**) şi de particule poluante provenite de la acestea, în scopul protecţiei atmosferei
(actualizată până la data de 3 august 2011*)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • --------------
    *) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 3 august 2011 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către HOTĂRÂREA nr. 133 din 6 februarie 2008; HOTĂRÂREA nr. 684 din 6 iulie 2011.
    Conţinutul acestui act aparţine exclusiv S.C. Centrul Teritorial de Calcul Electronic S.A. Piatra-Neamţ şi nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor.
    **) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
    Conform pct. 1 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 133 din 6 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 116 din 14 februarie 2008, în titlu şi în cuprinsul hotărârii, sintagma "emisii gazoase" se înlocuieşte cu sintagma "emisii de gaze" şi sintagma "motoarelor destinate vehiculelor pentru transportul rutier de persoane sau de marfă" se înlocuieşte cu sintagma "motoarelor secundare destinate vehiculelor pentru transportul rutier de persoane sau de marfă".
    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adopta prezenta hotărâre.
    Obiective

    Articolul 1

    Prezenta hotărâre se aplică motoarelor destinate a fi montate pe maşini mobile nerutiere şi motoarelor secundare destinate vehiculelor pentru transportul rutier de persoane sau de marfă pentru stabilirea procedurilor de aprobare de tip în scopul limitării emisiilor de gaze şi de particule poluante provenite de la aceste motoare. Prezenta hotărâre contribuie la buna funcţionare a pieţei interne, asigurând protecţia sănătăţii persoanelor şi a mediului.
    -------------
    Art. 1 a fost modificat de pct. 1 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 133 din 6 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 116 din 14 februarie 2008, prin înlocuirea sintagmei "motoarelor destinate vehiculelor pentru transportul rutier de persoane sau de marfă" cu sintagma "motoarelor secundare destinate vehiculelor pentru transportul rutier de persoane sau de marfă".

    Definiţii

    Articolul 2

    Pentru aplicarea prezentei hotărâri, termenii şi expresiile de mai jos semnifica după cum urmează:
    1. masina mobila nerutiera - orice masina mobila, echipament industrial mobil sau vehicul prevăzut ori nu cu caroserie, care nu este destinat transportului rutier de pasageri sau de mărfuri, pe care este instalat un motor cu combustie interna, descris la pct. 1 din anexa nr. 1;
    2. aprobare de tip - procedura prin care autoritatea competentă certifica faptul ca un tip sau o familie de motoare cu combustie interna este conform/conformă cu cerinţele tehnice prevăzute în prezenta hotărâre, referitoare la nivelul de emisii de gaze şi particule poluante produse de motor;
    3. tip de motor - categoria de motoare identice prin caracteristicile esenţiale ale motorului descris în subanexa nr. 1 la anexa nr. 2;
    4. familie de motoare - clasificare de motoare stabilită de producător, conform căreia motoarele, inclusiv prin proiectarea lor, trebuie să aibă toate caracteristicile similare în privinţa emisiilor poluante şi sa satisfacă cerinţele prezentei hotărâri;
    5. motor reprezentativ - motorul ales dintr-o familie de motoare, care satisface cerinţele prevăzute la pct. 6 şi 7 din anexa nr. 1;
    6. puterea motorului - puterea neta, asa cum este prevăzută la pct. 2.4 din anexa nr. 1;
    7. data de fabricaţie a motorului - data la care motorul a trecut de controlul final după ce a părăsit linia de fabricaţie. În acest stadiu motorul este pregătit pentru a fi livrat sau depozitat;
    8. introducere pe piaţa - acţiunea de a face disponibil pe piaţa pentru prima data, contra cost sau cu titlu gratuit, un motor în vederea distribuirii şi/sau utilizării sale în România ori într-un stat membru al Uniunii Europene;
    9. producător - persoana fizica sau juridică responsabilă în faţa autorităţii competente care emite certificatul de aprobare de tip, pentru toate aspectele legate de procesul de aprobare de tip şi pentru asigurarea conformităţii producţiei. Aceasta persoana poate să nu fie implicata direct în toate etapele de construcţie a motorului;
    10. autoritate competentă - organ al administraţiei publice centrale responsabil cu toate aspectele privind aprobarea de tip pentru un motor sau o familie de motoare, eliberarea sau retragerea certificatelor de aprobare de tip, asigurarea legăturii cu alte autorităţi competente din statele membre ale Uniunii Europene şi verificarea măsurilor luate de producător în vederea asigurării conformităţii producţiei cu tipul aprobat;
    11. serviciu tehnic - organism sau organisme desemnat/ desemnate de autoritatea competentă pentru a efectua încercări, respectiv inspecţii, în numele sau. Aceasta funcţie poate fi asigurata şi de autoritatea competentă, după caz;
    12. fişa de informaţii - document prevăzut în anexa nr. 2, care conţine informaţiile ce trebuie furnizate de solicitant;
    13. dosar tehnic de informaţii - ansamblul complet de date tehnice, desene, fotografii etc., furnizate de solicitant serviciului tehnic sau autorităţii, conform prevederilor fisei de informaţii;
    14. dosar de aprobare de tip - dosarul tehnic cu informaţii însoţit de rapoartele de încercări sau de alte documente pe care serviciul tehnic sau autoritatea competentă le-a adăugat în cursul executării funcţiei sale;
    15. index al dosarului de aprobare de tip - documentul care prezintă conţinutul dosarului de aprobare de tip, corespunzător numerotat sau marcat astfel încât fiecare pagina să fie uşor identificata;
    16. motor de schimb - un motor nou-construit, destinat sa înlocuiască motorul unui echipament şi care a fost furnizat numai în acest scop;
    17. motor portabil - un motor care satisface cel puţin una dintre cerinţele următoare:
    a) motorul trebuie să fie utilizat într-un echipament care este purtat de operator în timpul executării funcţiilor pentru care este conceput;
    b) motorul trebuie utilizat într-un echipament care trebuie să funcţioneze în poziţii multiple, de exemplu în poziţia "rasturnat" sau într-o poziţie inclinata, pentru a îndeplini funcţiile pentru care este conceput;
    c) motorul trebuie să fie utilizat într-un echipament a cărui greutate uscata combinată, formată din echipament şi motor, este mai mica de 20 kg şi care prezintă cel puţin una dintre următoarele caracteristici:
    (i) operatorul trebuie să ţină sau sa poarte echipamentul în timpul executării funcţiei ori funcţiilor sale;
    (îi) operatorul trebuie să ţină sau sa conducă echipamentul în timpul executării funcţiei ori funcţiilor sale;
    (iii) motorul trebuie să fie utilizat la un generator sau la o pompa;
    18. motor neportabil - un motor, altul decât cel definit ca motor portabil;
    19. motor portabil de uz profesional, care funcţionează în poziţii multiple - un motor portabil care satisface cerinţele prevăzute la pct. 17) lit. a) şi b), pentru care producătorul garantează autorităţii competente pentru aprobarea de tip ca va fi aplicată o perioadă de durabilitate a caracteristicilor emisiilor de categoria 3 (conform celor indicate la pct. 2.1 din subanexa nr. 4 la anexa nr. 4);
    20. perioada de menţinere în timp a caracteristicilor emisiilor - numărul de ore indicate în subanexa nr. 4 la anexa nr. 4, care se utilizează pentru determinarea factorilor de deteriorare;
    21. familie de motoare fabricate în serii mici - o familie de motoare cu aprindere prin scanteie, care cuprinde o producţie totală anuală mai mica de 5.000 de unităţi;
    22. producător de motoare cu aprindere prin scanteie în serie mica - un producător a cărui producţie totală anuală este mai mica de 25.000 de unităţi;
    23. nava pentru navigaţia interioară - o nava destinată utilizării pe căile navigabile interioare, având o lungime de 20 m sau mai mare şi un volum de 100 mc ori mai mare, conform formulei definite la anexa nr. 1 secţiunea a 2-a pct. 2.8.a), sau un remorcher ori un impingator construit pentru a remorca, a impinge sau a efectua manevre la nave cu lungimi de 20 m sau mai mari.
    Definiţia nu include:
    1. navele destinate transportului de pasageri pentru cel mult 12 persoane în afară de echipaj;
    2. ambarcatiunile de agrement cu o lungime mai mica de 24 m (conform definiţiei din art. 1 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 2.195/2004 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţa şi/sau punere în funcţiune a ambarcaţiunilor de agrement, care transpune în legislaţia naţionala Directiva 94/25 privind ambarcatiunile de agrement;
    3. navele de serviciu aparţinând autorităţilor de control;
    4. navele pentru stingerea incendiilor;
    5. navele militare;
    6. navele de pescuit înscrise în registrul comunitar al navelor de pescuit;
    7. navele maritime, inclusiv remorcherele şi impingatoarele maritime care operează sau staţionează în acvatorii cu maree sau temporar pe căile navigabile interioare, cu condiţia ca acestea sa deţină o autorizaţie valabilă de navigaţie sau un certificat de siguranţă a navigaţiei valabil, astfel definită la anexa nr. 1 secţiunea a 2-a pct. 2.8.b);
    24. producător de echipament FEO - un producător al unui tip de masina mobila nerutiera;
    25. regim de flexibilitate - procedura care îi permite unui producător de motoare sa introducă pe piaţa, într-un interval de timp cuprins între doua etape succesive de valori limita, un număr limitat de motoare destinate a fi instalate pe maşini mobile nerutiere, care respecta doar valorile limita de emisie prevăzute pentru etapa anterioară.

    Cererea în vederea obţinerii aprobării de tip

    Articolul 3

    (1) Pentru obţinerea aprobării de tip pentru un motor sau o familie de motoare, producătorul înaintează autorităţii competente o cerere însoţită de dosarul tehnic de informaţii, al cărui conţinut este prezentat în fişa de informaţii prevăzută în anexa nr. 2. Un motor reprezentativ, care corespunde caracteristicilor motorului tip prevăzute în subanexa nr. 1 la anexa nr. 2, trebuie pus la dispoziţie serviciului tehnic responsabil cu efectuarea încercărilor în vederea aprobării.
    (2) Dacă tipul motorului reprezentativ al unei familii de motoare ales pentru aprobarea de tip nu reprezintă caracteristicile familiei de motoare prevăzute în subanexa nr. 2 la anexa nr. 2, atunci se va alege un alt motor reprezentativ pentru a fi supus aprobării de tip, conform alin. (1).
    (3) Pentru fiecare motor sau familie de motoare ce trebuie aprobat/aprobată se face o singura cerere, care se transmite unei singure autorităţi competente în vederea aprobării de tip. Fiecare tip de motor sau familie de motoare care trebuie aprobat/aprobată face obiectul unei cereri distincte.

    Procedura de aprobare de tip

    Articolul 4

    (1) Autoritatea competenţa care primeşte o cerere acorda aprobarea de tip pentru toate tipurile sau familiile de motoare care sunt conforme cu informaţiile conţinute în dosarul tehnic de informaţii şi care satisfac cerinţele prezentei hotărâri.
    (2) Autoritatea competenţa completează toate rubricile corespunzătoare ale certificatului de aprobare de tip prevăzut în anexa nr. 7, pentru fiecare tip de motor sau familie de motoare care se aproba, şi stabileşte sau verifica conţinutul indexului din dosarul de aprobare de tip. Certificatele de aprobare de tip sunt numerotate potrivit metodei prevăzute în anexa nr. 8. Certificatul de aprobare de tip completat şi anexele la acesta se transmit solicitantului.
    (3) În cazul în care motorul supus aprobării îşi îndeplineşte funcţia sau prezintă anumite caracteristici numai atunci când este conectat cu alte elemente ale masinii mobile nerutiere şi, din aceasta cauza, conformitatea cu una sau mai multe cerinţe ale prezentei hotărâri nu poate fi verificata decât atunci când motorul supus aprobării este conectat cu celelalte elemente ale masinii, în regim real sau simulat, domeniul încercărilor care stau la baza emiterii certificatului de aprobare de tip se limitează corespunzător. În astfel de cazuri certificatul de aprobare de tip al tipului de motor sau al familiei de motoare trebuie să indice restricţiile de utilizare şi eventualele condiţii specifice de instalare a motorului pe masina mobila nerutiera.
    (4) Autoritatea competenţa:
    a) trimite lunar instituţiilor similare din statele membre o lista a aprobărilor de tip ale motoarelor sau ale familiilor de motoare pe care le-a acordat, refuzat sau retras în cursul lunii respective, care conţine informaţiile prevăzute în anexa nr. 9;
    b) la primirea unei solicitări transmise de o autoritate competentă dintr-un alt stat membru, trebuie să trimită acesteia:
    (i) o copie a certificatului de aprobare de tip a motorului sau a familiei de motoare în cauza şi/sau un dosar de aprobare pentru fiecare tip de motor sau familie de motoare care a făcut obiectul aprobării, refuzului sau retragerii acesteia; şi/sau
    (îi) lista motoarelor fabricate în conformitate cu aprobările de tip acordate, conform prevederilor art. 6 alin. (3), cu indicarea informaţiilor prevăzute în anexa nr. 10; şi/sau
    (iii) o copie de pe declaraţia prevăzută la art. 6 alin. (4).
    (5) Autoritatea competenţa trebuie să trimită Comisiei Europene, în fiecare an şi de fiecare data când primeşte o astfel de cerere, un exemplar al fisei tehnice prevăzute în anexa nr. 11, cuprinzând date tehnice ale motoarelor aprobate de la data ultimei notificări.
    (6) Motoarele cu aprindere prin comprimare destinate altor utilizări decât propulsia locomotivelor, automotoarelor şi navelor pentru navigaţia interioară pot fi introduse pe piaţa în cadrul unui regim de flexibilitate, potrivit prevederilor alin. (1)-(5) şi procedurii prevăzute în anexa nr. 13.

    Modificări ale aprobării de tip

    Articolul 5

    (1) Producătorul trebuie să informeze autoritatea competentă care a acordat aprobarea de tip asupra oricăror modificări din dosarul de aprobare de tip.
    (2) Solicitarea pentru modificarea sau extinderea aprobării de tip iniţială trebuie transmisă de producător exclusiv autorităţii competente care a acordat aprobarea de tip iniţială.
    (3) Dacă datele incluse în dosarul de aprobare de tip au fost modificate, autoritatea competentă trebuie:
    a) sa elibereze, dacă este necesar, pagina/paginile revizuită/revizuite a/ale dosarului de aprobare de tip, indicând în mod clar pe fiecare pagina revizuită natura modificării şi data ultimei emiteri. La fiecare emitere a paginilor revizuite trebuie modificat şi indexul dosarului de aprobare de tip, care este anexat la certificatul de aprobare de tip, astfel încât sa iasa în evidenta datele celor mai recente modificări; şi
    b) sa elibereze un certificat de aprobare de tip revizuit, având un număr de extindere, în cazul în care una dintre informaţiile pe care le conţine, exceptând anexele sale, s-a modificat sau în cazul în care standardele conţinute în prezenta hotărâre s-au modificat de la data la care aprobarea de tip a fost acordată. Certificatul de aprobare de tip revizuit trebuie să menţioneze clar motivul revizuirii şi data noii eliberări.
    (4) Dacă autoritatea competentă considera ca modificarea unui dosar de aprobare de tip necesita noi încercări sau noi verificări, informează producătorul cu privire la aspectele apărute şi eliberează documentele prevăzute la alin. (3) doar după ce s-au realizat încercări sau verificări noi, satisfăcătoare.

    Conformitatea

    Articolul 6

    (1) Producătorul trebuie să aplice pe fiecare motor fabricat în conformitate cu tipul aprobat marcajul conform prevederilor pct. 3 din anexa nr. 1, inclusiv cu numărul aprobării de tip.
    (2) În cazul în care certificatul de aprobare de tip, conform art. 4 alin. (3), include restricţii de folosire, producătorul trebuie să întocmească pentru fiecare motor fabricat un document cu informaţii detaliate asupra acestor restricţii şi sa precizeze condiţiile pentru instalarea acestuia. Dacă o serie de motoare de acelaşi tip este livrata unui singur producător de maşini, este suficient ca acesta din urma sa primească, cel mai târziu la data livrării primului motor, un singur document cu astfel de informaţii, care include o lista cu numerele de identificare ale tuturor motoarelor care vor fi livrate.
    (3) La cererea autorităţii competente care a acordat aprobarea de tip, producătorul trebuie să trimită o lista cuprinzând seria numerelor de identificare pentru fiecare tip de motor produs, în conformitate cu prevederile prezentei hotărâri. Lista trebuie trimisa în termen de 45 de zile de la sfârşitul fiecărui an calendaristic sau imediat după intrarea în vigoare a unei noi reglementări care modifica cerinţele prezentei hotărâri ori imediat după orice altă dată suplimentară stabilită de autoritatea competentă. Dacă ele nu sunt explicitate de sistemul de codificare a motoarelor, aceasta lista trebuie să specifice legătura dintre numerele de identificare ale tipului sau familiei de motoare corespunzătoare şi numerele certificatelor de aprobare de tip. De asemenea, lista trebuie să conţină informaţii specifice pentru cazul în care producătorul încetează fabricarea unui tip de motor sau a unei familii de motoare aprobate. Producătorul trebuie să păstreze aceste documente timp de cel puţin 20 de ani.
    (4) Producătorul trimite autorităţii competente care a acordat aprobarea de tip, în termen de 45 de zile după sfârşitul fiecărui an calendaristic şi la fiecare data de intrare în vigoare prevăzută la art. 10, o declaraţie precizând tipurile şi familiile de motoare, precum şi codurile necesare identificarii motoarelor, pentru motoarele pe care intenţionează să le fabrice începând cu acea data.
    (5) Motoarele cu aprindere prin comprimare introduse pe piaţa în cadrul unui regim de flexibilitate se eticheteaza în conformitate cu prevederile din anexa nr. 13.

    Acceptarea aprobărilor echivalente

    Articolul 7

    (1) Parlamentul European şi Consiliul, la propunerea Comisiei Europene, pot recunoaşte echivalenta dintre condiţiile şi dispoziţiile în materie de aprobare de tip a motoarelor stabilite în prezenta hotărâre şi procedurile stabilite de către reglementările internaţionale sau ale ţărilor terţe, în cadrul acordurilor multilaterale sau bilaterale dintre Comunitatea Europeană şi ţările terţe.
    (2) Autoritatea competenţa accepta aprobările de tip prevăzute la alin. (1) şi, după caz, marcajul de aprobare de tip prevăzut în anexa nr. 12 ca fiind conforme cu prevederile prezentei hotărâri.

    Navele pentru navigaţia interioară

    Articolul 8

    (1) Prevederile următoare se aplică motoarelor destinate a fi instalate pe navele pentru navigaţia interioară. Alin. (2) şi (3) nu se aplică până la recunoaşterea de către Comisia centrala de navigaţie pe Rin (denumita în continuare CCNR) a echivalentei dintre cerinţele stabilite prin prezenta hotărâre şi cele stabilite în cadrul Convenţiei de la Mannheim privind navigaţia pe Rin şi până la informarea Comisiei cu privire la aceasta.
    (2) Până la data de 30 iunie 2007, autoritatea competentă nu poate refuza introducerea pe piaţa a motoarelor care îndeplinesc cerinţele stabilite de CCNR în etapa I, ale căror valori limita de emisii sunt prevăzute în anexa nr. 14.
    (3) De la data de 1 iulie 2007 şi până la intrarea în vigoare a altei serii de valori limita care ar rezultă în urma unor modificări ulterioare ale Corrigendum-ului Directivei 2004/26/CE, autoritatea competentă nu poate refuza introducerea pe piaţa a motoarelor care îndeplinesc cerinţele stabilite de CCNR în etapa II, ale căror valori limita de emisii sunt prevăzute în anexa nr. 15.
    (4) În înţelesul prezentei hotărâri, în ceea ce priveşte navele pentru navigaţia interioară, orice motor auxiliar cu o putere mai mare de 560 kW face obiectul aceloraşi cerinţe ca şi motoarele de propulsie.

    Introducerea pe piaţa

    Articolul 9

    (1) Autoritatea competenţa nu poate să refuze introducerea pe piaţa a motoarelor, indiferent dacă sunt deja instalate pe maşini sau nu, dacă acestea îndeplinesc cerinţele prezentei hotărâri.
    (2) Sunt permise introducerea pe piaţa şi, după caz, înregistrarea motoarelor noi, montate sau nemontate pe maşini, doar dacă acestea îndeplinesc cerinţele prezentei hotărâri. Autoritatea competenţa nu eliberează certificatul tehnic de navigaţie interioară pentru navele de navigaţie interioară, stabilit prin legislaţia naţionala care transpune Directiva 82/714/CE privind stabilirea condiţiilor tehnice pentru navele din navigaţia interioară, acelor nave ale căror motoare nu respecta cerinţele prezentei hotărâri.
    (3) Autoritatea competenţa care acorda aprobarea de tip ia toate măsurile necesare în cadrul acestei aprobări pentru înregistrarea şi verificarea, după caz, prin cooperare cu alte autorităţi din statele membre, a numerelor de identificare ale motoarelor fabricate conform cerinţelor prezentei hotărâri.
    (4) În timpul controlului conformităţii producţiei, efectuat conform prevederilor art. 14, se poate efectua o verificare suplimentară a numerelor de identificare.
    (5) Pentru verificarea numerelor de identificare, producătorul sau reprezentantul sau autorizat stabilit în România ori pe teritoriul unui stat membru trebuie să comunice fără întârziere, la cererea autorităţii competente, toate informaţiile necesare privind clienţii săi şi numerele de identificare ale motoarelor declarate fabricate conform art. 6 alin. (3). În cazul în care motoarele sunt vândute unui producător de maşini, nu sunt solicitate informaţii suplimentare.
    (6) Dacă, la cererea autorităţii competente care acorda aprobarea de tip, producătorul nu poate verifica cerinţele prevăzute la alin. (5), precum şi cele prevăzute la art. (6), aprobarea acordată pentru tipul de motor sau familia de motoare în cauza, în conformitate cu prevederile prezentei hotărâri, poate fi retrasă. Procedura de informare se efectuează conform prevederilor art. 14 alin. (4).

    Calendar - Motoare cu aprindere prin comprimare
    ACORDAREA APROBĂRII DE TIP

    Articolul 10

    (1) Autoritatea competenţa nu poate refuza acordarea aprobării de tip pentru un tip de motor sau o familie de motoare şi emiterea certificatului de aprobare de tip prevăzut în anexa nr. 7 şi nici nu poate să impună alte cerinţe pentru aprobarea de tip din punctul de vedere al emisiilor poluante pentru maşinile mobile nerutiere pe care este instalat un astfel de motor, dacă motoarele respecta prevederile prezentei hotărâri privind emisiile de gaze şi de particule poluante.
    APROBAREA DE TIP ÎN FAZA I (CATEGORIILE DE MOTOARE A, B ŞI C)
    (2) Autoritatea competenţa refuza sa elibereze aprobarea de tip pentru un tip de motor sau o familie de motoare şi sa emita certificatul de aprobare de tip prevăzut în anexa nr. 7 şi refuza acordarea oricărei alte aprobări de tip pentru maşini mobile nerutiere pe care este instalat un motor, după data de 30 iunie 1998, cu o putere încadrată în categoriile prevăzute la lit. a)-c), dacă respectivele motoare nu satisfac cerinţele prezentei hotărâri şi dacă nivelul emisiilor de gaze şi de particule poluante nu se încadrează în valorile limita prevăzute în tabelul de la pct. 4.1.2.1 din anexa nr. 1:
    a) categoria A: 130 kW ≤ P ≤ 560 kW;
    b) categoria B: 75 kW ≤ P < 130 kW;
    c) categoria C: 37 kW ≤ P < 75 kW.
    APROBAREA DE TIP ÎN FAZA ÎI (CATEGORIILE DE MOTOARE D, E, F ŞI G)
    (3) Autoritatea competenţa refuza sa acorde aprobarea de tip pentru un tip de motor sau pentru o familie de motoare, sa emita documentul descris în anexa nr. 7 şi sa acorde orice alta aprobare de tip pentru maşinile mobile nerutiere, pe care este instalat un motor care nu a fost încă introdus pe piaţa, dacă respectivele motoare nu satisfac cerinţele prezentei hotărâri şi dacă nivelul emisiilor de gaze şi de particule poluante nu se încadrează în valorile limita prevăzute în tabelul de la pct. 4.1.2.3 din anexa nr. 1, după cum urmează:
    - începând cu data de 1 ianuarie 1999, pentru motoarele din categoria D, respectiv 18 kW ≤ P < 37 kW;
    - începând cu data de 1 ianuarie 2000, pentru motoarele din categoria E, respectiv 130 kW ≤ P ≤ 560 kW;
    - începând cu data de 1 ianuarie 2001, pentru motoarele din categoria F, respectiv 75 kW ≤ P < 130 kW;
    - începând cu data de 1 ianuarie 2002, pentru motoarele din categoria G, respectiv 37 kW ≤ P < 75 kW.
    APROBAREA DE TIP PENTRU MOTOARELE DIN FAZA III A (CATEGORIILE DE MOTOARE H, I, J şi K)
    (3a) Autoritatea competenţa refuza sa acorde aprobarea de tip pentru tipurile sau familiile de motoare prezentate în continuare, sa elibereze documentul descris în anexa nr. 7 şi sa acorde orice alta aprobare de tip pentru maşinile mobile nerutiere pe care este instalat un motor care nu a fost încă introdus pe piaţa:
    - H: după 30 iunie 2005, pentru motoarele - altele decât cele de turatie constanta - cu o putere de 130 kW ≤ P ≤ 560 kW;
    - I: după 31 decembrie 2005, pentru motoarele - altele decât cele de turatie constanta - cu o putere de 75 kW ≤ P < 130 kW;
    - J: după 31 decembrie 2006, pentru motoarele - altele decât cele de turatie constanta - cu o putere de 37 kW ≤ P < 75 kW;
    - K: după 31 decembrie 2005, pentru motoarele - altele decât cele de turatie constanta - cu o putere de 19 kW ≤ P < 37 kW,
    dacă aceste motoare nu respecta cerinţele specificate în prezenta hotărâre şi dacă emisiile lor de particule şi gaze poluante nu respecta valorile limita specificate în tabelul din anexa nr. 1 pct. 4.1.2.4.
    APROBAREA DE TIP PENTRU MOTOARELE CU TURATIE CONSTANTA DIN FAZA III A (CATEGORIILE DE MOTOARE: H, I, J şi K)
    (3b) Autoritatea competenţa refuza sa acorde aprobarea de tip pentru tipurile sau familiile de motoare prezentate în continuare, sa elibereze documentul descris în anexa nr. 7 şi refuza sa acorde orice alta aprobare de tip pentru maşinile mobile nerutiere pe care este instalat un motor care nu a fost încă introdus pe piaţa:
    - motoarele cu turatie constanta din categoria H: după 31 decembrie 2009, pentru motoarele cu o putere de 130 kW ≤ P < 560 kW;
    - motoarele cu turatie constanta din categoria I: după 31 decembrie 2009, pentru motoarele cu o putere de 75 kW ≤ P < 130 kW;
    - motoarele cu turatie constanta din categoria J: după 31 decembrie 2010, pentru motoarele cu o putere de 37 kW ≤ P < 75 kW;
    - motoarele cu turatie constanta din categoria K: după 31 decembrie 2009, pentru motoarele cu o putere de 19 kW ≤ P < 37 kW,
    dacă aceste motoare nu respecta cerinţele specificate în prezenta hotărâre şi dacă emisiile lor de particule şi gaze poluante nu respecta valorile limita specificate în tabelul din anexa nr. 1 pct. 4.1.2.4.
    APROBAREA DE TIP PENTRU MOTOARELE DIN FAZA III B (CATEGORIILE DE MOTOARE L, M, N şi P)
    (3c) Autoritatea competenţa refuza sa acorde aprobarea de tip pentru tipurile sau familiile de motoare prezentate în continuare, sa elibereze documentul descris în anexa nr. 7 şi sa acorde orice alta aprobare de tip pentru maşinile mobile nerutiere pe care este instalat un motor, care nu a fost încă introdus pe piaţa:
    - L: după 31 decembrie 2009, pentru motoarele - altele decât motoarele de turatie constanta - cu o putere de 130 kW ≤ P ≤ 560 kW;
    - M: după 31 decembrie 2010, pentru motoarele - altele decât motoarele de turatie constanta - cu o putere de 75 kW ≤ P < 130 kW;
    - N: după 31 decembrie 2010, pentru motoarele - altele decât motoarele de turatie constanta - cu o putere de 56 kW ≤ P < 75 kW;
    - P: după 31 decembrie 2011, pentru motoarele - altele decât motoarele de turatie constanta - cu o putere de 37 kW ≤ P < 56 kW,
    dacă aceste motoare nu respecta cerinţele specificate în prezenta hotărâre şi dacă emisiile de particule şi gaze poluante provenite de la motorul respectiv nu respecta valorile limita specificate în tabelul din anexa nr. 1 pct. 4.1.2.5.
    APROBAREA DE TIP A MOTOARELOR DIN FAZA IV (CATEGORIILE DE MOTOARE Q şi R)
    (3d) Autoritatea competenţa refuza sa acorde aprobarea de tip pentru tipurile sau familiile de motoare prezentate în continuare, sa elibereze documentul descris în anexa nr. 7 şi sa acorde orice alta aprobare de tip pentru maşinile mobile nerutiere pe care este instalat un motor care nu a fost încă introdus pe piaţa:
    - Q: după 31 decembrie 2012, pentru motoarele - altele decât motoarele cu turatie constanta - cu o putere de 130 kW ≤ P ≤ 560 kW;
    - R: după 30 septembrie 2013, pentru motoarele - altele decât motoarele cu turatie constanta - cu o putere de 56 kW ≤ P < 130 kW,
    dacă aceste motoare nu respecta cerinţele specificate în prezenta hotărâre şi dacă emisiile de particule şi gaze poluante provenite de la motorul respectiv nu respecta valorile limita specificate în tabelul din anexa nr. 1 pct. 4.1.2.6.
    APROBAREA DE TIP PENTRU MOTOARELE DE PROPULSIE DIN FAZA III A UTILIZATE LA NAVELE PENTRU NAVIGAŢIA INTERIOARĂ (CATEGORIA DE MOTOARE V)
    (3e) Autoritatea competenţa refuza sa acorde aprobarea de tip pentru tipurile sau familiile de motoare prezentate în continuare şi sa elibereze documentul descris în anexa nr. 7:
    - V 1:1 - după 31 decembrie 2005, pentru motoarele cu o putere egala sau mai mare de 37 kW şi cu o cilindree mai mica de 0,9 litri pe cilindru;
    - V 1:2 - după 30 iunie 2005, pentru motoarele cu o cilindree egala sau mai mare de 0,9 litri, dar mai mica de 1,2 litri pe cilindru;
    - V 1:3 - după 30 iunie 2005, pentru motoarele cu o cilindree egala sau mai mare de 1,2 litri, dar mai mica de 2,5 litri pe cilindru şi cu o putere a motorului de 37 kW ≤ P < 75 kW;
    - V 1:4 - după 31 decembrie 2006, pentru motoarele cu o cilindree egala sau mai mare de 2,5 litri, dar mai mica de 5 litri pe cilindru;
    - V 2 - după 31 decembrie 2007, pentru motoarele cu o cilindree egala sau mai mare de 5 litri pe cilindru,
    dacă aceste motoare nu respecta cerinţele specificate în prezenta hotărâre şi dacă emisiile de particule şi gaze poluante provenite de la motorul respectiv nu respecta valorile limita specificate în tabelul din anexa nr. 1 pct. 4.1.2.4.
    APROBAREA DE TIP PENTRU MOTOARELE DE PROPULSIE DIN FAZA III A UTILIZATE PENTRU AUTOMOTOARE
    (3f) Autoritatea competenţa refuza sa acorde aprobarea de tip pentru tipurile sau familiile de motoare prezentate în continuare şi sa elibereze documentul descris în anexa nr. 7:
    - RC A: după 30 iunie 2005, pentru motoarele cu o putere mai mare de 130 kW,
    dacă aceste motoare nu respecta cerinţele specificate în prezenta hotărâre şi dacă emisiile lor de particule şi gaze poluante nu sunt conforme cu valorile limita indicate în tabelul ce figurează la anexa nr. 1 pct. 4.1.2.4.
    APROBAREA DE TIP PENTRU MOTOARELE DE PROPULSIE DIN FAZA III B UTILIZATE LA AUTOMOTOARE
    (3g) Autoritatea competenţa refuza sa acorde aprobarea de tip tipurilor sau familiilor de motoare prezentate în continuare şi sa elibereze documentul descris în anexa nr. 7:
    - RC B: după 31 decembrie 2010, pentru motoarele cu o putere mai mare de 130 kW,
    dacă aceste motoare nu respecta cerinţele specificate în prezenta hotărâre şi dacă emisiile de particule şi gaze poluante provenite de la motorul respectiv nu respecta valorile limita specificate în tabelul din anexa nr. 1 pct. 4.1.2.5.
    APROBAREA DE TIP PENTRU MOTOARELE DE PROPULSIE DIN FAZA III A UTILIZATE LA LOCOMOTIVE
    (3h) Autoritatea competenţa refuza sa acorde aprobarea de tip pentru tipurile sau familiile de motoare prezentate în continuare şi sa elibereze documentul descris în anexa nr. 7:
    - RL A: după 31 decembrie 2005, pentru motoarele cu o putere de 130 kW ≤ P ≤ 560 kW;
    - RH A: după 31 decembrie 2007, pentru motoarele cu o putere P > 560 kW,
    dacă aceste motoare nu respecta cerinţele specificate în prezenta hotărâre şi dacă emisiile de particule şi gaze poluante provenite de la motorul respectiv nu respecta valorile limita specificate în tabelul din anexa nr. 1 pct. 4.1.2.4. Prevederile prezentului alineat nu se aplică tipurilor şi familiilor de motoare menţionate în cazul în care a fost încheiat un contract pentru achiziţia motorului înainte de 20 mai 2004 şi cu condiţia ca motorul sa fi fost introdus pe piaţa în cel mult doi ani de la data stabilită pentru categoria de locomotive în discuţie.
    APROBAREA DE TIP PENTRU MOTOARELE DE PROPULSIE DIN FAZA III B UTILIZATE LA LOCOMOTIVE
    (3i) Autoritatea competenţa refuza sa acorde aprobarea de tip pentru tipurile sau familiile de motoare prezentate în continuare şi sa elibereze documentul descris în anexa nr. 7:
    - R B: după 31 decembrie 2010, pentru motoarele cu o putere mai mare de 130 kW,
    dacă aceste motoare nu respecta cerinţele specificate în prezenta hotărâre şi dacă emisiile de particule şi gaze poluante provenite de la motor nu respecta valorile limita specificate în tabelul din anexa nr. 1 pct. 4.1.2.5. Prevederile prezentului alineat nu se aplică tipurilor şi familiilor de motoare menţionate dacă a fost încheiat un contract pentru achiziţia motorului înainte de 20 mai 2004 şi cu condiţia ca motorul să fie introdus pe piaţa în cel mult doi ani de la data stabilită pentru categoria de locomotive în discuţie.
    INTRODUCEREA PE PIAŢA ŞI DATE DE PRODUCŢIE ALE MOTOARELOR
    (4) Ulterior datelor menţionate mai jos, cu excepţia maşinilor şi motoarelor destinate exportului în terţe tari, autoritatea competentă permite înregistrarea şi, dacă este cazul, introducerea pe piaţa a motoarelor, fie ca sunt sau nu sunt instalate pe maşini, numai dacă acestea sunt conforme cerinţelor prezentei hotărâri şi numai dacă motorul este aprobat în conformitate cu una dintre categoriile prevăzute la alin. (2) şi (3).
    Faza I:
    categoria A - 31 decembrie 1998;
    categoria B - 31 decembrie 1998;
    categoria C - 31 martie 1999.
    Faza ÎI:
    categoria D - 31 decembrie 2000;
    categoria E - 31 decembrie 2001;
    categoria F - 31 decembrie 2002;
    categoria G - 31 decembrie 2003.
    Pentru fiecare categorie, autoritatea competentă poate hotărî amânarea cu 2 ani a aplicării cerinţelor menţionate mai sus în ceea ce priveşte motoarele cu o dată de producţie anterioară datelor prevăzute mai sus.
    Autorizaţia acordată motoarelor din faza I expira începând cu data aplicării obligatorii a fazei ÎI.
    a) Fără a aduce atingere art. 8 şi alin. (3g) şi (3h), după datele specificate în continuare, cu excepţia maşinilor şi a motoarelor destinate exportului în terţe tari, autoritatea competentă autorizează introducerea pe piaţa a motoarelor, indiferent dacă sunt deja instalate sau nu pe maşini, numai dacă acestea respecta cerinţele prezentei hotărâri şi numai dacă motorul este aprobat în conformitate cu una dintre categoriile definite la alin. (2) şi (3).
    Faza III A - alte motoare decât cele cu turatie constanta:
    categoria H - 31 decembrie 2005;
    categoria I - 31 decembrie 2006;
    categoria J - 31 decembrie 2007;
    categoria K - 31 decembrie 2006.
    Faza III A - motoare pentru navele destinate navigaţiei interioare:
    categoria V 1:1 - 31 decembrie 2006;
    categoria V 1:2 - 31 decembrie 2006;
    categoria V 1:3 - 31 decembrie 2006;
    categoria V 1:4 - 31 decembrie 2008;
    categoria V 2 - 31 decembrie 2008.
    Faza III A - motoare cu turatie constanta:
    categoria H - 31 decembrie 2010;
    categoria I - 31 decembrie 2010;
    categoria J - 31 decembrie 2011;
    categoria K - 31 decembrie 2010.
    Faza III A - motoare pentru automotoare:
    categoria RC A - 31 decembrie 2005.
    Faza III A - motoare pentru locomotive:
    categoria RL A - 31 decembrie 2006;
    categoria RH A - 31 decembrie 2008.
    Faza III B - alte motoare decât cele cu turatie constanta:
    categoria L - 31 decembrie 2010;
    categoria M - 31 decembrie 2011;
    categoria N - 31 decembrie 2011;
    categoria P - 31 decembrie 2012.
    Faza III B - motoare pentru automotoare:
    categoria RC B - 31 decembrie 2011.
    Faza III B - motoare de locomotive:
    categoria R B - 31 decembrie 2011.
    Faza IV - alte motoare decât cele cu turatie constanta:
    categoria Q - 31 decembrie 2013;
    categoria R - 30 septembrie 2014.
    Pentru fiecare categorie, cerinţele menţionate anterior se amâna cu doi ani în cazul motoarelor a căror data de producţie este anterioară datei indicate. Autorizaţia acordată pentru o faza de valori limita de emisii expira la data intrării în vigoare obligatorii a fazei următoare de valori limita.
    ETICHETAREA CU MENŢIONAREA RESPECTĂRII ANTICIPATE A NORMELOR PENTRU FAZELE III A, III B ŞI IV
    b) Pentru tipurile sau familiile de motoare care respecta valorile limita specificate în tabelele din anexa nr. 1 pct. 4.1.2.4, 4.1.2.5 şi 4.1.2.6, înainte de datele stabilite mai sus, autoritatea competentă autorizează aplicarea unei etichete şi a unui marcaj special care să semnaleze respectarea anticipata de către echipamentul în cauza a valorilor limita prevăzute.
    Calendar - Motoare cu aprindere prin scanteie
    CLASIFICARE

    Articolul 11

    (1) În sensul prezentei hotărâri, motoarele cu aprindere prin scanteie sunt clasificate astfel: clasa principala S - motoare mici de o putere neta ≤ 19 kW. Clasa principala S este împărţită în două categorii:
    H - motoare destinate maşinilor portabile;
    N - motoare destinate maşinilor neportabile.
    ────────────────────────────────────────────────────
             CLASA/CATEGORIA CILINDREE
                                              (cmc)
    ────────────────────────────────────────────────────
      Motoare portabile:
    ────────────────────────────────────────────────────
      Clasa SH: 1 < 20
    ────────────────────────────────────────────────────
      Clasa SH: 2 ≥ 20
                                              < 50
    ────────────────────────────────────────────────────
      Clasa SH: 3 ≥ 50
    ────────────────────────────────────────────────────
      Motoare neportabile:
    ────────────────────────────────────────────────────
      Clasa SN: 1 < 66
    ────────────────────────────────────────────────────
      Clasa SN: 2 ≥ 66
                                              < 100
    ────────────────────────────────────────────────────
      Clasa SN: 3 ≥ 100
                                              < 225
    ────────────────────────────────────────────────────
      Clasa SN: 4 ≥ 225
    ────────────────────────────────────────────────────

    ACORDAREA APROBĂRII DE TIP
    (2) Începând cu data de 11 august 2005, autoritatea competentă nu poate refuza acordarea aprobării de tip pentru un tip de motor sau o familie de motoare cu aprindere prin scanteie şi eliberarea certificatului de aprobare de tip prevăzut în anexa nr. 7 şi nu poate să impună alte cerinţe pentru aprobarea de tip din punct de vedere al emisiilor poluante pentru maşinile mobile nerutiere pe care este instalat un astfel de motor, dacă aceste motoare respecta cerinţele prezentei hotărâri privind emisiile de gaze poluante.
    APROBAREA DE TIP ÎN FAZA I
    (3) Începând cu data de 11 august 2005, autoritatea competentă refuza acordarea aprobării de tip pentru un tip de motor sau o familie de motoare, sa acorde certificatul de aprobare de tip prevăzut în anexa nr. 7 şi refuza eliberarea oricărei alte aprobări de tip pentru maşini mobile nerutiere pe care este instalat un motor, dacă respectivele motoare nu satisfac cerinţele prezentei hotărâri şi dacă nivelul emisiilor de gaze poluante ale motorului nu se încadrează în valorile limita prevăzute în tabelul de la pct. 4.2.2.1 din anexa nr. 1.
    APROBAREA DE TIP ÎN FAZA ÎI
    (4) Autoritatea competenţa refuza sa acorde aprobarea de tip pentru un tip de motor sau o familie de motoare şi sa elibereze certificatul de aprobare de tip prevăzut în anexa nr. 7 şi refuza eliberarea oricărei alte aprobări de tip pentru maşini mobile nerutiere pe care este instalat un motor cu o putere încadrată în clasele indicate, dacă respectivele motoare nu satisfac cerinţele prezentei hotărâri şi dacă nivelul emisiilor de gaze poluante ale motorului nu se încadrează în valorile limita prevăzute în tabelul de la pct. 4.2.2.2 din anexa nr. 1, după cum urmează:
    a) după data de 1 august 2004, pentru motoarele din clasele SN: 1 şi SN: 2;
    b) după data de 1 august 2006, pentru motoarele din clasa SN: 4;
    c) după data de 1 august 2007, pentru motoarele din clasele SH: 1, SH: 2 şi SN: 3;
    d) după data de 1 august 2008, pentru motoarele din clasa SH: 3.
    INTRODUCEREA PE PIAŢA: DATE DESPRE PRODUCŢIA DE MOTOARE
    (5) Cu excepţia maşinilor şi motoarelor destinate exportului către ţările terţe, în termen de 6 luni de la datele prevăzute la alin. (3) şi (4) pentru categoriile de motoare în cauza, autoritatea competentă autorizează introducerea pe piaţa a motoarelor doar dacă acestea satisfac cerinţele prezentei hotărâri, indiferent dacă acestea sunt sau nu sunt instalate pe maşini.
    ETICHETAREA ÎN CAZ DE CONFORMITATE LA FAZA II
    (6) Autoritatea competenţa autorizează etichetarea şi marcajul special pentru tipurile sau familiile de motoare care îndeplinesc valorile limita prevăzute în tabelul de la pct. 4.2.2.2 din anexa nr. 1, înaintea termenelor prevăzute la alin. (4), pentru a indica faptul ca echipamentul în cauza satisface anticipat valorile limita impuse.
    DEROGĂRI
    (7) Sunt exceptate de la termenele de implementare a valorilor limita ale emisiilor prevăzute în faza ÎI, pe o perioadă de 3 ani după intrarea în vigoare a acestor valori limita, maşinile prevăzute la lit. a)-f). În aceşti 3 ani continua să se aplice limitele de emisie din faza I pentru:
    a) ferastraie portabile - echipament portabil conceput pentru a tăia lemne cu ajutorul unui lant taietor, care trebuie să fie ţinut cu doua mâini şi să aibă o cilindree de peste 45 cmc, conform standardului SR EN ISO 11681-1: 2004;
    b) masina echipata cu un maner la partea superioară (de exemplu: masina de gaurit şi ferastraul portabil destinat întreţinerii arborilor) - echipament portabil prevăzut cu un maner la partea superioară, conceput pentru a efectua găuri sau a tăia lemne cu ajutorul unui lant taietor, conform standardului SR EN ISO 11681-2: 2003;
    c) curatitor portabil cu motor cu ardere interna - echipament portabil dotat cu o lama rotativa din metal sau material plastic, destinat a tăia buruienile, maracinisurile, arborii mici şi vegetatia similară. El trebuie să fie conceput conform standardului SR EN ISO 11806:2003, pentru a funcţiona în poziţii multiple (de exemplu, în poziţie orizontala sau rasturnata) şi să aibă o cilindree mai mare de 40 cmc;
    d) taietor portabil de gard viu - echipament portabil conceput pentru tăierea gardurilor vii şi tufisurilor cu ajutorul uneia sau mai multor lame ascuţite funcţionând printr-o mişcare de du-te-vino, conform standardului SR EN 774: 2003;
    e) ferastraie circulare portabile cu motoare cu ardere interna - echipament portabil conceput pentru a tăia materiale dure ca piatra, asfalt, beton sau oţel, cu ajutorul unei lame metalice rotative şi având o cilindree mai mare de 50 cmc, conform standardului EN 1454;
    f) motoare neportabile din clasa SN: 3 cu axa orizontala - numai motoare din clasa SN: 3 neportabile, având o axa orizontala şi producand o energie egala sau mai mica de 2,5 kW, utilizate mai ales în scopuri industriale determinate, inclusiv motocultoarele, motocositoarele, aeratoarele de gazon şi generatoarele.
    (7^1) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (7), se acordă o perioadă de exceptare, prin excepţie de la termenele de implementare a valorilor-limită ale emisiilor prevăzute la alin. (4), a categoriei de maşini echipate cu un mâner în partea superioară, pentru maşinile portative de tăiat gardul viu şi fierăstraiele portative destinate îngrijirii arborilor, echipate cu un mâner în partea superioară, pentru uz profesional, care funcţionează în poziţii multiple, prevăzute cu motoare de clasele SH:2 şi SH:3.
    ------------
    Alin. (7^1) al art. 11 a fost introdus de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 684 din 6 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 552 din 3 august 2011.
    Prevederile alin. (7^1) al art. 11 se aplică până la data de 31 iulie 2013, conform art. II din HOTĂRÂREA nr. 684 din 6 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 552 din 3 august 2011.
    TERMENUL DE IMPLEMENTARE FACULTATIVĂ
    (8) Cu toate acestea, pentru fiecare categorie, autoritatea competentă poate să amâne cu 2 ani termenele prevăzute la alin. (4)-(6), pentru motoarele a căror data de fabricaţie este anterioară acestor termene.
    Exceptari şi alte proceduri

    Articolul 12

    (1) Cerinţele prevăzute la art. 9 alin. (1) şi (2), la art. 10 alin. (4) şi art. 11 alin. (5) nu se aplică în cazul:
    a) motoarelor destinate forţelor armate;
    b) motoarelor exceptate potrivit alin. (1a) şi (2);
    c) motoarelor destinate maşinilor utilizate în principal pentru lansarea şi recuperarea barcilor de salvare;
    d) motoarelor destinate maşinilor utilizate în principal pentru lansarea şi recuperarea navelor lansate de la ţărm.
    (1a) Fără a aduce atingere art. 8 şi art. 10 alin. (3g) şi (3h), motoarele de schimb, cu excepţia motoarelor pentru automotoare, locomotive şi nave pentru navigaţia interioară, respecta valorile limita pe care trebuia să le respecte motorul ce urmează să fie înlocuit atunci când a fost introdus iniţial pe piaţa. Textul "MOTOR DE SCHIMB" se înscrie pe o eticheta ataşată pe motor sau se insereaza în manualul de utilizare.
    (2) La cererea producătorului, se exceptează de la prevederile art. 10 alin. (4) motoarele de la sfârşitul unei serii care se mai afla în stoc sau motoarele maşinilor mobile nerutiere aflate în stoc de la termenul/termenele limita pentru introducerea pe piaţa, în următoarele condiţii:
    a) producătorul trebuie să înainteze o cerere către autoritatea care a aprobat tipul/tipurile sau familia/familiile de motoare corespunzătoare anterior datei intrării în vigoare a termenului/termenelor limita;
    b) cererea producătorului trebuie să fie însoţită de lista prevăzută la art. 6 alin. (3), care să cuprindă motoarele noi care nu sunt introduse pe piaţa până la termenul/termenele limita. În cazul în care motoarele sunt cuprinse pentru prima data în domeniul de aplicare a prezentei hotărâri, producătorul trebuie să înainteze cererea către autoritatea competentă din statul membru unde se afla locul de depozitare a motoarelor;
    c) cererea trebuie să precizeze motivele tehnice şi/sau economice pe care se bazează;
    d) motoarele trebuie să fie conforme cu un tip sau o familie a căror aprobare de tip nu mai este valabilă sau pentru care aprobarea de tip nu a fost necesară anterior, dar care au fost produse înainte de termenul limita;
    e) motoarele trebuie să fi fost depozitate fizic pe teritoriul României sau pe teritoriul unui stat membru înainte de termenul/termenele limita;
    f) numărul maxim de motoare noi care aparţin unuia sau mai multor tipuri introduse pe piaţa prin aplicarea prezentei derogări nu trebuie să depăşească 10% din numărul tipurilor de motoare noi care au fost introduse pe piaţa în cursul anului precedent;
    g) dacă cererea este acceptată, autoritatea competentă trebuie să trimită în termen de o luna autorităţilor competente din statele membre caracteristicile şi motivele derogărilor acordate producătorilor;
    h) autoritatea competentă care a acordat derogările conform acestui articol se asigura ca producătorul respecta toate obligaţiile corespunzătoare;
    i) autoritatea competentă eliberează pentru fiecare motor în cauza un certificat de conformitate cu o menţiune specială. După caz, se poate folosi un singur document consolidat, care conţine toate numerele de identificare ale motoarelor în cauza;
    j) autoritatea competentă comunică anual Comisiei Europene lista derogărilor, precizând motivele pentru care acestea au fost acordate. Aceasta posibilitate este limitată la o perioadă de 12 luni de la data la care motoarele au fost supuse pentru prima data termenelor limita de introducere pe piaţa.
    (3) Intrarea în vigoare a prevederilor art. 11 alin. (4) şi (5) este amânată cu 3 ani pentru producătorii de motoare în serii mici.
    (4) Prevederile art. 11 alin. (4) şi (5) sunt înlocuite cu prevederile corespunzătoare fazei I, pentru toate familiile de motoare produse în serie mica de cel mult 25.000 de unităţi, cu condiţia ca diferitele familii de motoare sa corespundă fiecare unei cilindree diferite.
    (5) Motoarele pot fi introduse pe piaţa în cadrul unui regim de flexibilitate prevăzut în anexa nr. 13.
    (6) Prevederile alin. (4) nu se aplică motoarelor de propulsie care urmează a fi instalate pe navele din navigaţia interioară.
    (7) Autoritatea competenţa autorizează introducerea pe piaţa a motoarelor care corespund definitiilor din anexa nr. 1 lit. a) pct. (i) şi (îi), în cadrul regimului de flexibilitate în conformitate cu prevederile din anexa nr. 13.

    Măsuri privind conformitatea producţiei

    Articolul 13

    (1) Înainte de acordarea aprobării de tip, autoritatea competentă verifica, în ceea ce priveşte cerinţele prevăzute la pct. 5 din anexa nr. 1, dacă este cazul, în cooperare cu alte autorităţi competente din statele membre, faptul ca au fost luate măsurile necesare pentru a asigura controlul eficient al conformităţii producţiei înaintea acordării aprobării de tip.
    (2) Autoritatea competenţa care acorda aprobarea de tip verifica, în ceea ce priveşte cerinţele prevăzute la pct. 5 din anexa nr. 1, dacă este cazul, în cooperare cu alte autorităţi competente din statele membre, faptul ca măsurile prevăzute la alin. (1) sunt în continuare adecvate şi ca fiecare motor produs, care poarta un număr de aprobare de tip, conform prevederilor prezentei hotărâri, corespunde descrierii prezentate în certificatul de aprobare de tip pentru motorul sau familia de motoare aprobate şi în anexele la acesta.

    Neconformităţi ale tipului motorului sau ale familiei de motoare aprobate

    Articolul 14

    (1) Se considera neconforme cu tipul motorului sau familiei de motoare aprobate motoarele care prezintă abateri de la datele tehnice cuprinse în certificatul de aprobare de tip şi/sau în dosarul de aprobare de tip, abateri care nu au fost autorizate de către autoritatea competentă care a acordat aprobarea de tip conform art. 5 alin. (3).
    (2) Dacă autoritatea competentă care a acordat aprobarea de tip constata ca motoarele însoţite de certificate de aprobare de tip sau care poarta un marcaj de aprobare de tip nu sunt conforme tipului sau familiei aprobate, autoritatea competentă solicita producătorului sa ia măsurile necesare pentru a aduce motoarele în cauza în stare de conformitate cu tipul de motor sau familia de motoare aprobate. Autoritatea competenţa notifica autorităţilor competente din statele membre măsurile luate, care pot sa vizeze, dacă este cazul, retragerea aprobării de tip.
    (3) Dacă autoritatea competentă a constatat ca motoarele care poarta un număr de aprobare de tip nu sunt conforme tipului motorului sau familiei de motoare aprobate, aceasta poate să ceara autorităţii din statul membru care a acordat aprobarea de tip sa verifice dacă motoarele în curs de fabricaţie sunt conforme tipului motorului sau familiei de motoare aprobate. Aceasta verificare trebuie efectuată în următoarele 6 luni de la data înregistrării cererii.
    (4) Autoritatea competenţa are obligaţia sa informeze autorităţile competente din statele membre, într-un interval de o luna, asupra retragerii unei aprobări de tip şi asupra motivelor care justifica această măsură.
    (5) Dacă autoritatea competentă care a acordat aprobarea de tip contesta neconformitatea care i-a fost notificată, atunci autorităţile competente implicate trebuie să incerce soluţionarea diferendului. Comisia este informată despre acest lucru şi, dacă este cazul, procedează la consultări corespunzătoare în vederea obţinerii unei soluţii.

    Cerinţe pentru protecţia utilizatorilor

    Articolul 15

    Autorităţile publice pot reglementa cerinţe specifice de protecţie pentru lucrătorii care utilizează maşinile mobile nerutiere reglementate prin prezenta hotărâre, cu condiţia ca acest fapt sa nu afecteze introducerea pe piaţa a motoarelor în cauza.

    Adaptarea la progresul tehnic

    Articolul 16

    Adaptarea la progresul tehnic a prevederilor cuprinse în anexele la prezenta hotărâre, cu excepţia cerinţelor prevăzute la pct. 1, 2.1-2.8 şi 4 din anexa nr. 1, se face prin ordin al ministrului economiei şi comerţului, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, ulterior modificărilor adoptate în acest sens de către Comisia Europeană.

    Raspunderi şi sancţiuni

    Articolul 17

    (1) Încălcarea prevederilor prezentei hotărâri atrage răspunderea civilă, contravenţională sau penală, după caz, a celor vinovaţi, în condiţiile legii.
    (2) Constituie contravenţii şi se sancţionează, după cum urmează:
    a) nerespectarea prevederilor art. 3 alin. (1), cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei şi retragerea de pe piaţa a produsului;
    b) nerespectarea prevederilor art. 5 alin. (1) şi (2), cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei şi retragerea de pe piaţa a motoarelor, după caz;
    c) nerespectarea prevederilor art. 6, cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei, retragerea aprobării de tip şi interzicerea introducerii pe piaţa a motoarelor;
    d) nerespectarea prevederilor art. 9 alin. (2), cu amendă de la 7.500 lei la 10.000 lei şi retragerea de pe piaţa a motoarelor;
    e) nerespectarea prevederilor prezentei hotărâri referitoare la nivelul emisiilor poluante se sancţionează conform art. 47 pct. 2 lit. b) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 243/2000 privind protecţia atmosferei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 655/2001.
    (3) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la alin. (2) lit. a)-d) se fac de către organismul de supraveghere a pieţei - Inspecţia Muncii.
    (4) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la alin. (2) lit. e) se fac de către personalul împuternicit de Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor*), conform atribuţiilor stabilite prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 243/2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 655/2001.
    (5) Dispoziţiile referitoare la contravenţii prevăzute la alin. (2) -(4) se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.


    Articolul 18

    Orice decizie luată în baza prezentei hotărâri de Ministerul Economiei şi Comerţului**), Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor şi Inspecţia Muncii, după caz, din care rezultă limitarea introducerii pe piaţa a motoarelor, menţionează temeiul legal al actului emis şi se aduce la cunoştinţa persoanelor interesate. Împotriva acestui act se poate face plângere la instanţa de contencios administrativ competenţa, în condiţiile legii.

    Organisme

    Articolul 19

    (1) Ministerul Economiei şi Comerţului este autoritatea competentă care acorda certificatul de aprobare de tip pe baza rapoartelor tehnice emise de serviciul tehnic, conform prevederilor prezentei hotărâri.
    (2) Până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Ministerul Economiei şi Comerţului va desemna prin ordin al ministrului economiei şi comerţului serviciul tehnic care efectuează încercările în vederea aprobării de tip. Ordinul ministrului se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    (3) Ministerul Economiei şi Comerţului notifica Comisiei Europene şi statelor membre numele şi adresa autorităţii competente şi ale serviciilor tehnice responsabile cu aplicarea prezentei hotărâri.

    Dispoziţii finale şi tranzitorii

    Articolul 20

    Prezenta hotărâre intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.


    Articolul 21

    La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Hotărârea Guvernului nr. 1.209/2004 privind stabilirea procedurilor pentru aprobarea de tip a motoarelor destinate a fi montate pe maşini mobile nerutiere şi a motoarelor secundare destinate vehiculelor pentru transportul rutier de persoane sau de marfa şi stabilirea măsurilor de limitare a emisiilor de gaze şi particule poluante provenite de la acestea, în scopul protecţiei atmosferei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 809 şi 809 bis din 2 septembrie 2004, cu modificările ulterioare, se abroga.


    Articolul 22

    Ministerul Economiei şi Comerţului informează Comisia Europeană referitor la legislaţia naţionala pe care o adopta în domeniul acoperit de Directiva 97/68/CE referitoare la măsurile privind limitarea emisiilor de gaze şi particule poluante provenite de la motoarele cu ardere interna instalate pe maşini mobile nerutiere.


    Articolul 23

    Anexele nr. 1-15***) fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
    *
    Prezenta hotărâre transpune în legislaţia naţională Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 97/68/CE din 16 decembrie 1997 privind măsurile împotriva emisiilor de gaze şi de particule poluante provenind de la motoarele cu ardere internă destinate maşinilor mobile nerutiere, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 59 din 27 februarie 1998, modificată şi completată prin Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2001/63/CE privind adaptarea la progresul tehnic a Directivei 97/68/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 227 din 23 august 2001, prin Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2002/88/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 35 din 11 februarie 2003, prin Directiva 2004/26/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 146 din 30 aprilie 2004, prin Corrigendumul la Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2004/26/CE din 30 aprilie 2004, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 225 din 23 august 2004, prin Directiva 2006/105/CE privind adaptarea directivelor 73/239/CEE, 74/557/CEE şi 2002/83/CE din domeniul mediului ca urmare a aderării la Uniunea Europeană a României şi Bulgariei, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 363 din 20 decembrie 2006, şi prin Corrigendumul la Directiva 2006/105/CE, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 80 din 21 martie 2007.
    ---------
    Menţiunea finală a fost modificată de pct. 3 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 133 din 6 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 116 din 14 februarie 2008.
    ---------
    *) Conform art. 15 lit. i) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 24/2007 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 12 aprilie 2007, denumirea "Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor" se înlocuieşte cu denumirea "Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile".
    **) Conform art. 15 lit. b) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 24/2007 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 12 aprilie 2007, denumirea "Ministerul Economiei şi Comerţului" se înlocuieşte cu denumirea "Ministerul Economiei şi Finanţelor", în cazul prevederilor care reglementează activitatea în domeniul economiei, sau cu denumirea "Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale", în cazul prevederilor care reglementează activitatea în domeniul comerţului.
    ***) Anexele se publică ulterior în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 bis abonament, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru vânzări şi relaţii cu publicul al Regiei Autonome "Monitorul Oficial", Bucureşti, sos. Panduri nr. 1.
    PRIM-MINISTRU
    CALIN POPESCU-TĂRICEANU
    Contrasemnează:
    ---------------
    Ministrul economiei şi comerţului,
    Varujan Vosganian
    Ministrul mediului
    şi gospodăririi apelor,
    Sulfina Barbu
    Ministrul muncii,
    solidarităţii sociale şi familiei,
    Gheorghe Barbu
    Ministrul transporturilor,
    construcţiilor şi turismului,
    Radu Mircea Berceanu
    Departamentul pentru Afaceri Europene
    Adrian Ciocanea,
    secretar de stat
    Bucureşti, 28 martie 2007.
    Nr. 332.


    Anexa 1

    ANEXA 28/03/2007