DECIZIE nr. 270 din 23 aprilie 2015
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 420 din 12 iunie 2015



        Augustin Zegrean - preşedinte
        Valer Dorneanu - judecător
        Petre Lăzăroiu - judecător
        Mircea Ştefan Minea - judecător
        Daniel Marius Morar - judecător
        Mona-Maria Pivniceru - judecător
        Puskas Valentin Zoltan - judecător
        Simona-Maya Teodoroiu - judecător
        Tudorel Toader - judecător
        Bianca Drăghici - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Daniel Arcer.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, excepţie ridicată de Mirela Renghes în Dosarul nr. 1.485/103/2014 al Tribunalului Neamţ - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.048D/2014.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 8 octombrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 1.485/103/2014, Tribunalul Neamţ - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice. Excepţia a fost ridicată de Mirela Renghes într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei formulate împotriva deciziei de suspendare din funcţia de grefier.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine, în esenţă, că recrutarea, promovarea, suspendarea, încetarea contractului de muncă, activitatea personalului auxiliar de specialitate din instanţele judecătoreşti sunt reglementate prin regulamente şi legi speciale, respectiv Regulamentul de organizare interioară a instanţelor judecătoreşti, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 567/2004. Conform art. 48 din Legea nr. 567/2004, între cazurile în care se suspendă contractul individual de muncă al personalului auxiliar de specialitate al instanţelor de judecată este enumerată în cuprinsul alineatului 1 lit. a) şi situaţia punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva sa. În schimb recrutarea, promovarea, suspendarea, încetarea contractului de muncă a magistraţilor din instanţele judecătoreşti sunt reglementate de Regulamentul de organizare interioară a Instanţelor judecătoreşti, cu modificările şi completările ulterioare, şi de Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
    6. Consideră că, până la data de 1 februarie 2014, când au intrat în vigoare modificările aduse Legii nr. 303/2004, la instituţiile privind suspendarea, încetarea contractului, eliberarea din funcţii, textele celor două legi, în mod firesc şi pentru identitate de raţiune, erau identice. Atât pentru grefier, ca personal auxiliar de specialitate în cadrul instanţelor de judecată, cât şi pentru magistraţi, suspendarea contractului de munca putea fi dispusă la punerea în mişcare a acţiunii penale. Or, în urma modificărilor aduse Legii nr. 303/2004, prin Legea nr. 255/2013, care au avut în vedere corelarea acestei legi cu prevederile noului cod de procedură penală, condiţiile suspendării s-au modificat. Astfel, art. 62 din Legea nr. 303/2004 prevede că judecătorul sau procurorul este suspendat când a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni.
    7. Arată că până la 1 februarie 2014 suspendarea din funcţie atât a personalului auxiliar, cât şi a magistratului se făcea în situaţia mai sus conturată, în aceleaşi condiţii, anume de la momentul punerii în mişcare a acţiunii penale. Apreciază că la acest moment personalul auxiliar poate fi suspendat de la punerea în mişcare a acţiunii penale, iar magistraţii de la momentul trimiterii în judecată, în mod discriminatoriu, cu încălcarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii prevăzut de art. 16 din Constituţie.
    8. Astfel, autorul consideră că se află în faţa unei situaţii de discriminare ca urmare a necorelării celor două legi, care au avut şi au în continuare acelaşi scop, în acest caz, şi anume protejarea imaginii instanţelor şi a activităţilor desfăşurate în cadrul acestora, atunci când există suspiciuni de natură gravă asupra angajaţilor săi.
    9. Susţine că dispoziţiile art. 48 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 567/2004 sunt neconcordante şi cu dispoziţiile Codului muncii şi creează premisele unei evidente discriminări între angajaţi. Astfel, conform art. 5 din Legea nr. 53/2003, în cadrul relaţiilor de muncă funcţionează principiul egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii şi angajatorii şi, de asemenea, constituie discriminare indirectă actele şi faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin. (2), dar care produc efectele unei discriminări directe.
    10. Apreciază că un grefier nu ar putea aduce prejudicii instanţei unde îşi desfăşoară activitatea pe perioada cât este cercetat penal, având în vedere că funcţia sa este de execuţie, iar toate activităţile sale sunt supuse controlului şi sunt supervizate de un judecător, fără a avea atribuţii decizionale în actul de justiţie. De asemenea, susţine că, dacă se pune problema prejudiciului de imagine, aportul grefierului nu este mai mare decât al magistratului, pentru a justifica în mod atipic criterii mai dure în cazul suspendării. Mai arată că, în cazul de faţă, presupusul autor al infracţiunilor ce fac obiectul Dosarului penal nr. 117/P/2013, deşi se află în aceeaşi situaţie cu ea - s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva sa - îşi desfăşoară încă activitatea de magistrat şi de manager, fără a i se restrânge vreun drept, iar autorul excepţiei, care are funcţia de grefier şi în dosarul penal este suspect, a fost suspendat din funcţie.
    11. În final, apreciază că numai pentru personalul auxiliar forma legii a rămas în neconcordanţă cu Legea nr. 53/2003, în timp ce pentru magistraţi modificările la statut s-au armonizat cu dispoziţiile art. 52 alin. (1) lit. b) din Codul muncii, care prevede că raportul de muncă poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului, în cazul în care salariatul a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.
    12. Tribunalul Neamţ - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este întemeiată, întrucât dispoziţiile de lege criticate încalcă dispoziţiile din Codul muncii şi creează premisele unei evidente discriminări între angajaţi.
    13. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 48 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.197 din 14 decembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, având următorul cuprins:
    "(1) Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea este suspendat din funcţie în următoarele cazuri:
    a) când a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva sa prin ordonanţă sau rechizitoriu."
    17. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor art. 16 din Constituţie, referitor la egalitatea în drepturi.
    18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că Legea nr. 567/2004 este o lege specială care reglementează statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi al personalului de specialitate criminalistică şi al personalului care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice. Art. 48 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 567/2004, supus controlului de constituţionalitate, face parte din capitolul IV: Numirea, promovarea, suspendarea şi eliberarea din funcţie a personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, secţiunea 3: Suspendarea din funcţie a personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea.
    19. Curtea observă că dispoziţia de lege criticată prevedea iniţial că personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea este suspendat din funcţie "când a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva sa". Prin Legea nr. 17/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 19 ianuarie 2006, art. 48 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 567/2004 a fost modificat şi completat în sensul că personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea este suspendat din funcţie "când a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva sa prin ordonanţă sau rechizitoriu".
    20. Cu privire la susţinerile autorului excepţiei referitoare la reglementarea similară aplicabilă magistraţilor, Curtea reţine că, iniţial, Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, la art. 62 alin. (1) lit. a), prevedea că judecătorul sau procurorul este suspendat din funcţie "când a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva sa prin ordonanţă sau rechizitoriu". Ulterior însă, prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 a fost modificat în sensul că judecătorul sau procurorul este suspendat din funcţie "când a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni". Curtea observă că legiuitorul, prin expunerea de motive a acestei legi, îşi motivează intervenţia legislativă prin faptul că au fost modificate unele dispoziţii privind statutul, drepturile şi obligaţiile anumitor categorii de personal - judecătorii şi procurorii, poliţiştii, funcţionarii publici şi funcţionarii publici cu statut special -, pentru a asimila la nivelul legislaţiei penale speciale şi extrapenale efectele noilor categorii de măsuri preventive neprevăzute de legislaţia anterioară, precum arestul la domiciliu şi controlul judiciar, cât şi scopul corelării cu noile soluţii de netrimitere în judecată, respectiv de soluţionare a acţiunii penale fără condamnare, prevăzute de Codul de procedură penală.
    21. Curtea, având în vedere conţinutul normativ al dispoziţiilor de lege supuse controlului de constituţionalitate, reţine că, începând cu data de 1 februarie 2014, data intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală, spre deosebire de vechea reglementare, procurorul nu mai are posibilitatea de a pune în mişcare acţiunea penală şi prin rechizitoriu, odată cu sesizarea instanţei. Punerea în mişcare a acţiunii penale se realizează în cursul urmăririi penale, prin ordonanţă. Totodată, Curtea reţine că rechizitoriul reprezintă atât actul prin care se dispune trimiterea în judecată a inculpatului, la terminarea urmăririi penale, cât şi actul de sesizare a instanţei de judecată, potrivit dispoziţiilor art. 327 lit. a) şi art. 329 alin. (1) din Codul de procedură penală. Astfel, potrivit art. 15 din Codul de procedură penală, acţiunea penală se pune în mişcare şi se exercită când există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi nu există cazuri care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acesteia. Ulterior, atunci când constată că au fost respectate dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă şi există probele necesare şi legal administrate, procurorul, în temeiul art. 327 lit. a) din Codul de procedură penală, emite rechizitoriul prin care dispune trimiterea în judecată, dacă din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există, că a fost săvârşită de inculpat şi că acesta răspunde penal.
    22. Referitor la reglementările care instituie sancţiunea suspendării din funcţie în cazul săvârşirii unor presupuse fapte penale, Curtea reţine că acestea au ca scop, printre altele, protejarea prestigiului profesiei ori a funcţiei exercitate. Cu titlu de exemplu, Curtea observă că, în funcţie de categoria socio-profesională vizată, legiuitorul a reglementat această sancţiune, după cum urmează:
    - Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, cu modificările şi completările ulterioare, prevede la art. 52 alin. (1) lit. b) că, în ceea ce priveşte contractul individual de muncă, acesta poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti. Prin Decizia nr. 279 din 23 aprilie 2015, nepublicată încă în Monitorul Oficial la României, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii sunt neconstituţionale;
    - Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, cu modificările şi completările ulterioare, prevede la art. 94 alin. (1) lit. m) că raportul de serviciu al funcţionarului public se suspendă de drept atunci când s-a dispus trimiterea în judecată;
    - Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 277 din 15 aprilie 2014, prevede la art. 31 alin. (3) că Avocatul Poporului sau adjuncţii săi vor fi suspendaţi din funcţie, de drept, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, dacă sunt arestaţi ori trimişi în judecată penală.
    23. Referitor la susţinerea potrivit căreia autorul excepţiei se află într-o situaţie discriminatorie, ca urmare a necorelării dispoziţiilor celor două legi - Legea nr. 567/2004 şi Legea nr. 303/2004 -, care au avut şi au în continuare acelaşi scop, anume protejarea imaginii instanţelor şi a activităţilor desfăşurate în cadrul acestora, atunci când există suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni, Curtea reţine că, într-adevăr, potrivit art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, judecătorul sau procurorul este suspendat din funcţie când a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni, iar personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea este suspendat din funcţie când a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva sa, potrivit art. 48 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 567/2004. Or, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 567/2004, în înfăptuirea actului de justiţie, munca personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti constituie un sprijin pentru judecători şi procurori, competenţa acestei categorii de personal şi îndeplinirea corectă a sarcinilor care îi revin jucând un rol important în buna desfăşurare a întregii activităţi a instanţelor judecătoreşti şi a parchetelor de pe lângă acestea.
    24. Curtea reţine astfel că, din perspectiva scopului suspendării din funcţie, anume protejarea imaginii instanţelor şi a activităţilor desfăşurate în cadrul acestora, atât magistratul, potrivit art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, cât şi personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, potrivit art. 48 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 567/2004, sunt în situaţii comparabile, însă tratamentul juridic aplicabil, şi anume momentul de la care se aplică sancţiunea suspendării din funcţie, este reglementat în mod diferit.
    25. Referitor la principiului egalităţii în faţa legii, consacrat prin art. 16 din Constituţie, Curtea Constituţională, în mod constant în jurisprudenţa sa, a statuat că acest principiu constituţional presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite (a se vedea Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, sau Decizia nr. 545 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 6 iulie 2011). De asemenea, prin Decizia nr. 1.221 din 29 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759 din 6 noiembrie 2009, şi Decizia nr. 1.567 din 19 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 12 ianuarie 2010, Curtea a statuat că principiul nediscriminării poate fi invocat în condiţii comparabile sau de egalitate, iar o eventuală verificare a respectării egalităţii de tratament juridic se poate face numai cu privire la subiecte care se află în situaţii comparabile. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv şi rezonabil, aceasta însemnând că nu urmăreşte un scop legitim sau nu păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere (în acest sens, a se vedea hotărârile din 23 iulie 1968, 13 iunie 1979, 28 noiembrie 1984, 28 mai 1985, 16 septembrie 1996, 18 februarie 1999 şi, respectiv, 6 iulie 2004, pronunţate în cauzele "Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene" împotriva Belgiei, paragraful 10, Marckx împotriva Belgiei, paragraful 33, Rasmussen împotriva Danemarcei, paragrafele 35, 38 şi 40, Abdulaziz, Cabales şi Balkandali împotriva Regatului Unit, paragraful 72, Gaygusuz împotriva Austriei, paragraful 42, Larkos împotriva Cipru, paragraful 29, Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, paragraful 24).
    26. Or, textul de lege criticat, stabilind suspendarea din funcţie la punerea în mişcare a acţiunii penale, instituie, fără a avea o justificare obiectivă şi rezonabilă, un tratament juridic diferit pentru personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, faţă de reglementarea aplicabilă magistraţilor, potrivit căreia judecătorul sau procurorul este suspendat din funcţie când a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni. În consecinţă, dispoziţiile de lege criticate, sub aspectul menţionat, instituie o discriminare, fără a avea un scop legitim, de vreme ce pentru ambele categorii scopul suspendării de drept din funcţie este protejarea prestigiului profesiei ori a funcţiei exercitate. Or, apare ca nejustificată opţiunea legiuitorului de a oferi un standard inferior de protecţie personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea faţă de judecători sau procurori, cu atât mai mult cu cât înfăptuirea actului de justiţie şi implicit prestigiul justiţiei în relaţia cu cetăţenii şi autorităţile publice sunt asigurate, în principal, de magistraţi.
    27. Având în vedere dispoziţiile aplicabile magistraţilor, Curtea reţine că şi în cazul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea standardul de protecţie, sub aspectul momentului de la care se ia măsura suspendării din funcţie, trebuie să fie acelaşi, aşa încât, în lumina noilor dispoziţii de procedură penală, şi personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea se impune a fi suspendat din funcţie la trimiterea în judecată, iar nu la punerea în mişcare a acţiunii penale.
    28. În privinţa efectelor prezentei decizii, Curtea reţine că, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, "Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept". În cauză, Curtea reţine că remedierea deficienţei de reglementare constatate prin prezenta decizie, până la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, determină înlăturarea viciului de neconstituţionalitate şi menţinerea în fondul activ al legislaţiei a dispoziţiilor art. 48 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 567/2004, împreună cu corectivele aduse în sensul arătat prin prezenta decizie, în sensul că personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea este suspendat din funcţie când a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni.
    29. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mirela Renghes în Dosarul nr. 1.485/103/2014 al Tribunalului Neamţ - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 48 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice sunt neconstituţionale.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Tribunalului Neamţ - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 23 aprilie 2015.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
    AUGUSTIN ZEGREAN
    Magistrat-asistent,
    Bianca Drăghici
    ---------