DECIZIE nr. 205 din 26 iunie 2001
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 134 alin. (2) din Codul muncii
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 588 din 19 septembrie 2001



    Nicolae Popa - preşedinte
    Costica Bulai - judecător
    Nicolae Cochinescu - judecător
    Constantin Doldur - judecător
    Kozsokar Gabor - judecător
    Petre Ninosu - judecător
    Lucian Stangu - judecător
    Şerban Viorel Stanoiu - judecător
    Ioan Vida - judecător
    Gabriela Ghita - procuror
    Claudia Miu - magistrat-asistent şef
    Pe rol se afla soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 134 din Codul muncii, excepţii ridicate de Societatea Comercială "Tepro" - S.A. din Iaşi în dosarele nr. 593/2001, 594/2001, 1.871/2001, 1.872/2001, 1.873/2001, 1.874/2001, 1.875/2001, 1.876/2001, 1.877/2001, 1.878/2001 şi 1.879/2001 ale Tribunalului Iaşi.
    La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 143C/2001, 144C/2001, 162C/2001, 163C/2001, 164C/2001, 201C/2001, 202C/2001, 203C/2001, 204C/2001, 205C/2001 şi 206C/2001, având în vedere ca în toate aceste cauze autorul excepţiei de neconstituţionalitate este acelaşi şi ca obiectul acestora este identic. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexarii, pentru aceleaşi considerente. Faţa de acestea, pentru o mai buna administrare a justiţiei, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicată, coroborate cu cele ale art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea dosarelor indicate mai sus la Dosarul nr. 143C/2001.
    Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepţiilor de neconstituţionalitate, ca fiind inadmisibile, întrucât autorul acestora nu le-a motivat, incalcand astfel dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 47/1992, republicată,
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constata următoarele:
    Prin încheierile din 23 februarie 2001, 26 martie 2001, 30 martie 2001 şi 19 aprilie 2001, pronunţate în dosarele nr. 593/2001, 594/2001, 1.871/2001, 1.872/2001, 1.873/2001, 1.874/2001, 1.875/2001, 1.876/2001, 1.877/2001, 1.878/2001 şi 1.879/2001, Tribunalul Iaşi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 134 din Codul muncii, excepţii ridicate prin cereri de recurs de Societatea Comercială "Tepro" - S.A. din Iaşi în cauze având ca obiect litigii de muncă.
    În motivarea excepţiilor de neconstituţionalitate, se susţine ca art. 134 din Codul muncii contravine dispoziţiilor art. 150 din Constituţie, întrucât prevederile acestui articol guvernau relaţiile de muncă bazate pe principiul socialist al muncii, potrivit căruia fiecare persoana avea asigurat un loc de muncă, iar în prezent reglementările legale au instituit, pentru persoanele disponibilizate, protecţia prin ajutorul de şomaj şi prin plati compensatorii. Cu referire la spete se arata ca în cadrul măsurilor de restructurare s-a procedat la concedieri colective, iar personalului disponibilizat i s-au acordat salarii compensatorii şi i s-au întocmit actele necesare pentru a beneficia de ajutor de şomaj. Toţi salariaţii disponibilizaţi au luat cunoştinţa despre încetarea raporturilor de muncă şi astfel nu mai era necesară comunicarea în scris a dispoziţiei de desfacere a contractului de muncă. Marea parte a salariaţilor disponibilizaţi au contestat în justiţie desfacerea contractului de muncă, au câştigat procesele şi au fost reintegrati, iar alţii au depus contestaţii după expirarea termenului legal, sustinand că nu li s-a comunicat dispoziţia de desfacere a contractului de muncă.
    Tribunalul Iaşi, exprimandu-şi opinia, considera ca excepţiile ridicate nu sunt întemeiate, fiind eronată susţinerea autorului acestora ca art. 134 din Codul muncii este abrogat prin efectul dispoziţiilor art. 150 alin. (1) din Constituţie, "deoarece textul de lege, deşi este anterior Constituţiei, nu contravine dispoziţiilor şi principiilor acesteia".
    În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a exprima punctele lor de vedere asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate.
    Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţiile ridicate sunt nefondate. Se arata în acest sens ca reglementările art. 134 din Codul muncii, deşi sunt anterioare Constituţiei, nu contravin dispoziţiilor acesteia. Dimpotriva, se arata ca dispoziţiile legale criticate dau expresie principiului neingradirii dreptului la munca, prevăzut la art. 38 alin. (1) din Constituţie.
    Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.
    CURTEA,
    examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite în cauze de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:
    Curtea constata ca a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţiile de neconstituţionalitate ridicate.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 134 din Codul muncii, care au următorul conţinut:
    "(1) Desfacerea contractului de muncă, în toate situaţiile, se stabileşte prin dispoziţia scrisă a conducerii unităţii, cu arătarea motivelor, a prevederilor legale pe care se întemeiază, a termenelor, precum şi a organelor la care măsura luată se poate ataca.
    (2) Dispoziţia de desfacere a contractului de muncă se comunică în scris în termen de 5 zile de către unitate. Ea îşi produce efectele de la data comunicării."
    Autorul excepţiei susţine ca dispoziţiile legale criticate sunt contrare prevederilor art. 150 din Constituţie, dar din faptul ca invoca scoaterea din vigoare a art. 134 din Codul muncii rezultă ca a avut în vedere doar alin. (1) al art. 150 din Legea fundamentală, care are următorul cuprins: "Legile şi toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii."
    Examinând criticile formulate de autorul excepţiei, conţinutul dispoziţiilor legale criticate, cu raportare la prevederile constituţionale invocate, Curtea observa că nu se poate retine ca o dispoziţie legală este contrară art. 150 alin. (1) din Constituţie, ci, eventual, doar faptul ca o anumită lege sau o dispoziţie a acesteia, anterioară Constituţiei, nu mai este în vigoare (abrogată implicit) prin efectul normei constituţionale menţionate.
    Reglementarea legală a raporturilor de muncă, a naşterii a desfăşurării şi a încetării acestora, a drepturilor şi a obligaţiilor angajatorilor, pe de o parte, şi ale salariaţilor, pe de altă parte, este necesară şi în condiţiile economiei de piaţa. Este adevărat ca Legea nr. 10/1972 - Codul muncii este anterioară Constituţiei din 1991, adoptată în condiţiile unor relaţii economice şi de muncă bazate pe alte principii. Nu mai puţin adevărat este şi faptul ca pentru a putea considera abrogat un act normativ anterior Constituţiei trebuie constatat în prealabil ca prevederile sale contravin vreunei dispoziţii a actualei Constituţii.
    Curtea retine ca majoritatea reglementărilor din Codul muncii, chiar şi cu imperfectiunile unora dintre ele, nu încalcă nici o dispoziţie constituţională. Astfel, nici art. 134 din Codul muncii nu încalcă vreo norma constituţională, cum nici autorul excepţiei nu susţine contrariul, invocand doar abrogarea prin efectul art. 150 alin. (1) din Constituţie, fără a indica o anume dispoziţie constituţională incalcata.
    Art. 134 din Codul muncii prevede obligaţia angajatorului, în cazul desfacerii unilaterale a contractului de muncă, sa dispună această măsură în scris, cu arătarea motivelor, a dispoziţiilor legale pe care se întemeiază, a termenului în care şi a organului la care poate fi atacată măsura luată. De asemenea, se prevede obligaţia comunicării în scris către salariat a măsurii luate, aceasta producandu-şi efectele de la data comunicării.
    Toate aceste acte procedurale sunt necesare şi pentru aplicarea prevederilor art. 38 alin. (1) din Constituţie, referitoare la dreptul la munca şi la protecţia socială a muncii. Salariatul căruia i se desface contractul de muncă trebuie să cunoască exact măsura luată, motivele şi temeiurile de drept ale acesteia, pentru a-şi putea face apărarea şi pentru a putea contesta dispoziţia considerată nelegală sau neîntemeiată.
    Examinarea faptului dacă actele întocmite de angajator îndeplinesc sau nu îndeplinesc condiţiile unei dispoziţii de desfacere a contractului de muncă, scrisă şi motivată, sau dacă s-a făcut ori nu s-a făcut o comunicare corespunzătoare, cui îi revine vina pentru neinmanarea ori neprimirea comunicării nu ridica probleme de constituţionalitate a textelor de lege, ci doar probleme de aplicare a acestora, ceea ce intră în competenţa exclusiva a instanţei judecătoreşti.
    Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 12, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 alin. (1), (4) şi (6) din Legea nr. 47/1992, republicată,
    CURTEA
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 134 alin. (2) din Codul muncii, excepţii ridicate de Societatea Comercială "Tepro" - S.A. din Iaşi în dosarele nr. 593/2001, 594/2001, 1871/2001, 1.872/2001, 1.873/2001, 1.874/2001, 1.875/2001, 1.876/2001, 1.877/2001, 1.878/2001 şi 1.879/2001 ale Tribunalului Iaşi.
    Definitivă şi obligatorie.
    Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 iunie 2001.
    PREŞEDINTELE
    CURŢII CONSTITUŢIONALE,
    prof. univ. dr. NICOLAE POPA
    Magistrat-asistent şef,
    Claudia Miu
    ---------------