LEGE nr. 350 din 6 iulie 2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 373 din 10 iulie 2001
    Parlamentul României adopta prezenta lege.

    Capitolul I Dispoziții generale

    Articolul 1

    Teritoriul României constituie spațiul necesar procesului de dezvoltare durabila și este parte a avutiei naționale de care beneficiază toți cetățenii tarii.


    Articolul 2
    (1) Gestionarea spatiala a teritoriului tarii constituie o activitate obligatorie, continua și de perspectiva, desfășurată în interesul colectivităților care îl folosesc, în concordanta cu valorile și aspirațiile societății și cu cerințele integrării în spațiul european.(2) Gestionarea spatiala a teritoriului asigura indivizilor și colectivităților dreptul de folosire echitabila și responsabilitatea pentru o utilizare eficienta a teritoriului.(3) Gestionarea se realizează prin intermediul amenajării teritoriului și al urbanismului, care constituie ansambluri de activități complexe de interes general ce contribuie la dezvoltarea spatiala echilibrata, la protecția patrimoniului natural și construit, la îmbunătățirea condițiilor de viața în localitățile urbane și rurale, precum și la asigurarea coeziunii teritoriale la nivel regional, național și european.
    (la 16-07-2006, Alin. (3) al art. 2 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 289 din 7 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 13 iulie 2006. )


    Articolul 3

    Activitatea de amenajare a teritoriului trebuie să fie: globală, urmărind coordonarea diferitelor politici sectoriale într-un ansamblu integrat; funcțională, trebuind sa țină seama de cadrul natural și construit bazat pe valori de cultura și interese comune; prospectiva, trebuind sa analizeze tendintele de dezvoltare pe termen lung a fenomenelor și interventiilor economice, ecologice, sociale și culturale și sa țină seama de acestea în aplicare; democratica, asigurând participarea populației și a reprezentanților ei politici la adoptarea deciziilor.


    Articolul 4

    Urbanismul trebuie să reprezinte o activitate:
    a) operationala, prin detalierea și delimitarea în teren a prevederilor planurilor de amenajare a teritoriului;
    b) integratoare, prin sintetizarea politicilor sectoriale privind gestionarea teritoriului localităților;
    c) normativa, prin precizarea modalităților de utilizare a terenurilor, definirea destinațiilor și gabaritelor de clădiri, inclusiv infrastructura, amenajări și plantații.


    Articolul 5

    Activitatea de amenajarea a teritoriului și de urbanism trebuie să se desfășoare cu respectarea autonomiei locale, pe baza principiului parteneriatului, transparenței, descentralizării serviciilor publice, participării populației în procesul de luare a deciziilor, precum și al dezvoltării durabile, conform cărora deciziile generatiei prezente trebuie să asigure dezvoltarea, fără a compromite dreptul generațiilor viitoare la existenta și dezvoltare proprie.


    Articolul 6

    Autoritățile administrației publice centrale și locale răspund, potrivit prezentei legi, de activitatea de amenajare a teritoriului și de urbanism.


    Capitolul II Domeniul de activitate

    Secţiunea 1 Amenajarea teritoriului

    Articolul 7

    Scopul de baza al amenajării teritoriului îl constituie armonizarea la nivelul întregului teritoriu a politicilor economice, sociale, ecologice și culturale, stabilite la nivel național și local pentru asigurarea echilibrului în dezvoltarea diferitelor zone ale tarii, urmărindu-se creșterea coeziunii și eficientei relațiilor economice și sociale dintre acestea.


    Articolul 8

    Activitatea de amenajare a teritoriului se exercită pe întregul teritoriu al României, pe baza principiului ierarhizarii, coeziunii și integrării spatiale, la nivel național, regional și județean.


    Articolul 9

    Obiectivele principale ale amenajării teritoriului sunt următoarele:
    a) dezvoltarea economică și socială echilibrata a regiunilor și zonelor, cu respectarea specificului acestora;
    b) îmbunătățirea calității vieții oamenilor și colectivităților umane;
    c) gestionarea responsabilă a resurselor naturale, cu protecția mediului și a peisajului cultural;

    (la 16-07-2006, Lit. c) a art. 9 a fost modificată de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 289 din 7 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 13 iulie 2006. )
    (la 16-07-2006, Lit. e) a art. 9 a fost introdusă de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 289 din 7 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 13 iulie 2006. )


    Secţiunea a 2-a Urbanismul

    Articolul 10

    Urbanismul are ca principal scop stimularea evoluției complexe a localităților, prin realizarea strategiilor de dezvoltare pe termen scurt, mediu și lung.


    Articolul 11

    Activitatea de urbanism cuprinde toate localitățile tarii, organizate în rețea, pe baza ierarhizarii și distribuției echilibrate a acestora în teritoriu. Aplicarea obiectivelor are în vedere întregul teritoriu administrativ al orașelor și comunelor sau zone din acestea.


    Articolul 12

    Urbanismul urmărește stabilirea direcțiilor dezvoltării spatiale a localităților urbane și rurale, în acord cu potențialul acestora și cu aspirațiile locuitorilor.


    Articolul 13

    Principalele obiective ale activității de urbanism sunt următoarele:
    a) îmbunătățirea condițiilor de viața prin eliminarea disfunctionalitatilor, asigurarea accesului la infrastructuri, servicii publice și locuințe convenabile pentru toți locuitorii;
    b) crearea condițiilor pentru satisfacerea cerințelor speciale ale copiilor, vârstnicilor și ale persoanelor cu handicap;
    c) utilizarea eficienta a terenurilor, în acord cu funcțiunile urbanistice adecvate; extinderea controlată a zonelor construite;
    d) protejarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural construit și natural;
    e) asigurarea calității cadrului construit, amenajat și plantat din toate localitățile urbane și rurale;
    f) protejarea localităților împotriva dezastrelor naturale.


    Secţiunea a 3-a Activități de amenajare a teritoriului și de urbanism

    Articolul 14
    (1) Activitățile principale de amenajare a teritoriului și de urbanism constau în transpunerea la nivelul întregului teritoriu național a strategiilor, politicilor și programelor de dezvoltare durabila în profil spatial, precum și urmărirea aplicării acestora în conformitate cu documentațiile de specialitate legal aprobate.(2) Politicile de dezvoltare durabila în profil spatial prevăzute la alin. (1) se fundamentează pe conceptul strategic de dezvoltare spatiala a României.(3) În procesul de implementare, conceptul strategic de dezvoltare spatiala a României se va baza pe:
    a) un sistem de indicatori pentru fundamentarea procesului de luare a deciziilor;
    b) o metodologie de prioritizare a proiectelor.

    (la 16-07-2006, Art. 14 a fost modificat de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 289 din 7 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 13 iulie 2006. )


    Articolul 15

    Activitățile conexe de amenajare a teritoriului și de urbanism au ca obiect:
    a) cercetarea în domeniul amenajării teritoriului și al urbanismului și elaborarea studiilor de fundamentare a strategiilor, politicilor și documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism;
    b) constituirea, întreținerea, extinderea și dezvoltarea bazei de date și documente;
    c) elaborarea strategiilor și politicilor în domeniu;
    d) avizarea și aprobarea documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism;
    e) elaborarea de acte cu caracter normativ sau de normative în domeniu;
    f) monitorizarea și controlul privind transpunerea în fapt a strategiilor, politicilor, programelor și operațiunilor de amenajare a teritoriului și de urbanism.


    Articolul 16

    În vederea asigurării personalului de specialitate necesar pentru buna desfășurare a activităților de amenajare a teritoriului și de urbanism Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței cooperează cu alte organe de specialitate ale administrației publice centrale, cu instituțiile de învățământ superior și cu organizațiile profesionale în domeniu, pentru organizarea și desfășurarea unor programe de formare profesională, specializare și perfecționare continua.


    Capitolul III Atribuții ale administrației publice

    Secţiunea 1 Atribuțiile administrației publice centrale

    Articolul 17

    Activitatea de amenajare a teritoriului și de urbanism la nivel național este coordonata de Guvern, care stabilește, în raport cu conținutul Programului de guvernare, programe prioritare, linii directoare și politici sectoriale.


    Articolul 18
    (1) Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului este organul specializat al Guvernului în domeniul amenajării teritoriului și al urbanismului, având în aceasta calitate următoarele atribuții:
    a) elaborarea conceptului strategic de dezvoltare spatiala a României;
    b) elaborarea Planului de amenajare a teritoriului național;
    c) elaborarea Planului de amenajare a teritoriului regional, care fundamentează planurile de dezvoltare regionala;
    d) elaborarea Regulamentului general de urbanism;
    e) avizarea proiectelor de acte normative referitoare la activitatea de amenajare a teritoriului și de urbanism;
    f) colaborarea cu ministerele, precum și cu celelalte organe ale administrației publice centrale, pentru fundamentarea, din punct de vedere al amenajării teritoriului și al urbanismului, a programelor strategice sectoriale;
    g) colaborarea cu consiliile pentru dezvoltare regionala, cu consiliile județene și consiliile locale, precum și urmărirea modului în care se aplică programele guvernamentale și liniile directoare în domeniul amenajării teritoriului și al urbanismului la nivel regional, județean și local;
    h) avizarea documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism, potrivit competentelor stabilite prin prezenta lege.
    (2) În vederea asigurării coerentei măsurilor de dezvoltare regionala în ansamblul dezvoltării teritoriului național, Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului:
    a) va desemna un reprezentant în Consiliul Național pentru Dezvoltare Regionala;
    b) va desemna câte un reprezentant fără drept de vot, care va face parte din consiliile pentru dezvoltare regionala;
    c) va delega din cadrul structurilor proprii, pentru agențiile de dezvoltare regionala, cel puțin un specialist în amenajarea teritoriului și urbanism.

    (la 16-07-2006, Art. 18 a fost modificat de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 289 din 7 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 13 iulie 2006. )


    Articolul 19
    (1) În îndeplinirea atribuțiilor sale Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței utilizează informații de sinteza la nivel național din toate domeniile de activitate economică și socială.(2) Ministerele și celelalte organe ale administrației publice centrale sunt obligate sa furnizeze Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, la cerere, informațiile necesare pentru desfășurarea activității de amenajare a teritoriului și de urbanism.


    Articolul 20

    Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței poate solicita autorităților administrației publice locale sa elaboreze sau sa modifice o documentație de urbanism sau de amenajare a teritoriului, în vederea aprofundarii, detalierii sau aplicării unor prevederi cuprinse în programele strategice sectoriale ale Guvernului, precum și pentru respectarea intereselor generale ale statului.


    Secţiunea a 2-a Atribuțiile administrației publice județene

    Articolul 21

    Consiliul județean coordonează activitatea de amenajare a teritoriului și de urbanism la nivel județean, conform legii.


    Articolul 22
    (1) Consiliul județean stabilește orientările generale privind amenajarea teritoriului și organizarea și dezvoltarea urbanistica a localităților, pe baza planurilor de amenajare a teritoriului și de urbanism. În acest scop coordonează activitatea consiliilor locale și le acorda asistența tehnica de specialitate.(2) Consiliul județean asigura preluarea prevederilor cuprinse în planurile de amenajare a teritoriului național, regional și zonal în cadrul documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism pentru teritoriile administrative ale localităților din județ, asigura elaborarea Planului de amenajare a teritoriului județean, a planurilor zonale de amenajare a teritoriului care sunt de interes județean și le aproba conform prevederilor legii.(3) În activitatea de amenajare a teritoriului și de urbanism consiliile județene sunt sprijinite de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, precum și de alte ministere și organe ale administrației publice centrale.


    Articolul 23

    Consiliul județean poate solicita consiliilor locale sa elaboreze sau sa actualizeze o documentație de amenajare a teritoriului sau de urbanism, în vederea asigurării aplicării unor prevederi cuprinse în programele de dezvoltare a județului; solicitarea se transmite consiliului local, însoțită de expunerea motivelor care au stat la baza hotărârii consiliului județean și de termenul fixat pentru elaborarea sau modificarea documentației.


    Articolul 24
    (1) În îndeplinirea atribuțiilor sale în domeniul amenajării teritoriului și al urbanismului consiliul județean utilizează informații de sinteza la nivelul județului din toate domeniile de activitate economico-socială.(2) Ministerele și celelalte organe ale administrației publice centrale sunt obligate sa furnizeze cu titlu gratuit autorităților publice județene și locale informații din domeniile lor de activitate pentru teritoriul județului respectiv, iar consiliile locale sunt obligate sa furnizeze informații referitoare la dezvoltarea economico-socială și urbanistica a localităților.


    Secţiunea a 3-a Atribuțiile administrației publice locale

    Articolul 25
    (1) Consiliul local coordonează și răspunde de întreaga activitate de urbanism desfășurată pe teritoriul unității administrativ-teritoriale și asigura respectarea prevederilor cuprinse în documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism aprobate, pentru realizarea programului de dezvoltare urbanistica a localităților componente ale comunei sau orașului.(2) Consiliul local cooperează cu consiliul județean și este sprijinit de acesta în activitatea de amenajare a teritoriului și de urbanism.


    Articolul 26

    Consiliul local cooperează în procesul de întocmire a programului de dezvoltare urbanistica a localităților și cu instituții, agenți economici, organisme și organizații neguvernamentale de interes național, județean sau local.


    Articolul 27
    (1) În îndeplinirea atribuțiilor sale în domeniul amenajării teritoriului și al urbanismului consiliul local utilizează informații din toate domeniile de activitate economico-socială.(2) Serviciile publice descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale, agenții economici, organismele și organizațiile neguvernamentale care își desfășoară activitatea la nivel local au obligația sa furnizeze cu titlu gratuit informațiile necesare în vederea desfășurării activității de amenajare a teritoriului și de urbanism la nivel local.


    Secţiunea a 4-a Certificatul de urbanism

    Articolul 28

    Aplicarea documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism aprobate se asigura prin eliberarea certificatului de urbanism.


    Articolul 29
    (1) Certificatul de urbanism este actul de informare cu caracter obligatoriu prin care autoritatea administrației publice județene sau locale face cunoscute regimul juridic, economic și tehnic al imobilelor și condițiile necesare în vederea realizării unor investiții, tranzacții imobiliare ori a altor operațiuni imobiliare, potrivit legii.(2) Eliberarea certificatului de urbanism este obligatorie pentru adjudecarea prin licitație a lucrărilor de proiectare și de execuție a lucrărilor publice și pentru legalizarea actelor de înstrăinare, partajare sau comasare a bunurilor imobile. În cazul vânzării sau cumpărării de imobile certificatul de urbanism cuprinde informații privind consecințele urbanistice ale operațiunii juridice, solicitarea certificatului de urbanism fiind în acest caz facultativă.(3) Certificatul de urbanism se eliberează la cererea oricărui solicitant, persoana fizica sau juridică, care poate fi interesat în cunoașterea datelor și a reglementărilor cărora îi este supus respectivul bun imobil.(4) Certificatul de urbanism nu conferă dreptul de executare a lucrărilor de construire, amenajare sau plantare.(5) În certificatul de urbanism se va menționa în mod obligatoriu scopul eliberării acestuia.(6) Certificatul de urbanism pentru destinații speciale se eliberează în temeiul și cu respectarea documentațiilor aferente obiectivelor cu caracter militar, elaborate și aprobate de Ministerul Apărării Naționale, Ministerul de Interne, Serviciul Roman de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Serviciul de Protecție și Paza, după caz, pe baza avizului Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței.


    Articolul 30

    Pentru aceeași parcela se pot elibera mai multe certificate de urbanism, dar conținutul acestora, bazat pe documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism, și celelalte reglementări în domeniu trebuie să fie aceleași pentru toți solicitanții. În acest scop nu este necesară solicitarea actului de proprietate asupra imobilului, în vederea emiterii certificatului de urbanism.


    Articolul 31

    Certificatul de urbanism cuprinde următoarele elemente privind:
    a) regimul juridic al imobilului - dreptul de proprietate asupra imobilului și servituțile de utilitate publică care grevează asupra acestuia; situarea terenului în intravilan sau în afară acestuia; prevederi ale documentațiilor de urbanism care instituie un regim special asupra imobilului - zone protejate, zone în care acționează dreptul de preemțiune asupra imobilului, interdicții definitive sau temporare de construcție sau dacă acesta este înscris în Lista cuprinzând monumentele istorice din România, precum și altele prevăzute de lege;
    b) regimul economic al imobilului - folosință actuala, destinații admise sau neadmise, stabilite în baza prevederilor urbanistice aplicabile în zona, reglementări fiscale specifice localității sau zonei;
    c) regimul tehnic al imobilului - procentul de ocupare a terenului, coeficientul de utilizare a terenului, dimensiunile minime și maxime ale parcelelor, echiparea cu utilități, edificabil admis pe parcela, circulatii și accese pietonale și auto, parcaje necesare, alinierea terenului și a construcțiilor față de strazile adiacente terenului, înălțimea minima și maxima admisă.


    Articolul 32
    (1) În cazul în care prin documentația înaintată se solicita o derogare de la prevederile documentațiilor de urbanism aprobate pentru zona respectiva, prin certificatul de urbanism se poate solicita elaborarea unei alte documentații de urbanism prin care să se justifice și să se demonstreze posibilitatea intervenției urbanistice solicitate. După aprobarea noii documentații de urbanism - Plan urbanistic zonal sau Plan urbanistic de detaliu - se poate întocmi documentația tehnica în vederea obținerii autorizației de construire. Notă
    Prin DECIZIA nr. 49 din 4 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 385 din 13 mai 2020, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 32 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, în forma modificată prin art. I pct. 6 din Legea nr. 289/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, sunt neconstituționale.
    (2) Noua documentație de urbanism, cuprinzând intervenția solicitată, poate fi aprobată numai după o perioadă de 12 luni de la data aprobării documentației de urbanism inițiale.(3) Modificările aduse reglementărilor din Planul urbanistic general asupra procentului de ocupare al terenului (POT) și distanțele față de limitele laterale și posterioare ale parcelei se stabilesc prin Planul urbanistic de detaliu, iar cele aduse regimului de construire, funcțiunii zonei, inaltimii maxime admise, coeficientului de utilizare al terenului (CUT) și retragerii clădirilor față de aliniament se stabilesc prin planurile urbanistice zonale.
    (la 16-07-2006, Art. 32 a fost modificat de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 289 din 7 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 13 iulie 2006. )


    Articolul 33
    (1) Certificatul de urbanism se emite de aceleași autorități ale administrației publice locale care, potrivit competentelor stabilite de legislația în vigoare, emit autorizațiile de construire.(2) Certificatul de urbanism se eliberează solicitantului în cel mult 30 de zile de la data înregistrării cererii acestuia.(3) Durata de valabilitate a certificatului de urbanism se stabilește de către emitent conform legii, în raport cu importanța zonei și a investiției.


    Articolul 34

    Emiterea de certificate de urbanism incomplete, cu date eronate sau cu nerespectarea prevederilor cuprinse în documentațiile de urbanism aprobate atrage răspunderea disciplinară, administrativă, contravențională, civilă sau penală, după caz, potrivit legii.


    Secţiunea a 5-a Structura instituțională

    Articolul 35

    Activitatea de amenajare a teritoriului și de urbanism la nivel național este coordonata de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, care exercită și controlul statului privind aplicarea prevederilor cuprinse în documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism.


    Articolul 36
    (1) În cadrul aparatului propriu al consiliului județean, municipal sau orasenesc și în cel al Consiliului General al Municipiului București se organizează și funcționează, potrivit legii, structuri specializate în domeniul amenajării teritoriului și al urbanismului, conduse de arhitectul-șef al județului, al municipiului sau al orașului, respectiv de arhitectul-șef al municipiului București.(2) Funcția de arhitect-șef va fi ocupată, în condițiile legii, de un funcționar public având de regula formatia de arhitect sau urbanist licențiat al învățământului superior de lungă durata.(3) În comune atribuțiile arhitectului-șef vor fi îndeplinite de către un funcționar public din aparatul propriu al consiliului local respectiv, cu atribuții în domeniu și pregătit în acest sens.


    Articolul 37
    (1) În scopul îmbunătățirii calității deciziei referitoare la dezvoltarea spatiala durabila, în coordonarea președinților consiliilor județene și a primarilor de municipii și orașe, respectiv a primarului general al municipiului București, se constituie Comisia tehnica de amenajare a teritoriului și urbanism, ca organ consultativ cu atribuții de avizare, expertizare tehnica și consultanța.
    (la 16-07-2006, Alin. (1) al art. 37 a fost modificat de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 289 din 7 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 13 iulie 2006. ) (2) Comisia tehnica de amenajare a teritoriului și urbanism este formată din specialiști din domeniul amenajării teritoriului și al urbanismului, secretariatul comisiei fiind asigurat de structura de specialitate din subordinea arhitectului-șef.
    (la 16-07-2006, Alin. (2) al art. 37 a fost modificat de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 289 din 7 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 13 iulie 2006. ) (3) Componenta nominală a Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului și urbanism și regulamentul de funcționare se aproba de consiliul județean, consiliul local municipal, orasenesc, respectiv de Consiliul General al Municipiului București, la propunerea președintelui consiliului județean, a primarului, respectiv a primarului general al municipiului București, pe baza recomandărilor asociațiilor profesionale din domeniul amenajării teritoriului, urbanismului, construcțiilor, instituțiilor de învățământ superior și ale arhitectului-șef.
    (la 16-07-2006, Alin. (3) al art. 37 a fost modificat de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 289 din 7 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 13 iulie 2006. ) (4) Comisia tehnica de amenajare a teritoriului și de urbanism avizează din punct de vedere tehnic documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism, precum și studiile de fundamentare sau cercetările prealabile.(5) Avizele date de Comisia tehnica de amenajare a teritoriului și de urbanism se supun deliberării și aprobării consiliului județean, consiliului local, respectiv Consiliului General al Municipiului București, după caz.(6) La ședințele de avizare ale Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului și de urbanism nu pot participa la luarea deciziei membrii care au calitatea de autor al documentațiilor - proiectelor, supuse avizării.


    Articolul 38
    (1) Documentațiile de urbanism și amenajare a teritoriului se semnează de profesionisti calificați în domeniu prin licenta sau studii postuniversitare de specialitate acreditate conform legii, precum și de alți profesionisti cu drept de semnatura.(2) Dreptul de semnatura pentru documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism se stabilește pe bază de regulament elaborat de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, în colaborare cu Asociația Profesională a Urbanistilor din România, precum și cu alte organizații profesionale în domeniul amenajării teritoriului și al urbanismului.(2^1) Registrul Urbanistilor din România se înființează ca instituție publică, autonomă, cu personalitate juridică, finanțată integral din venituri proprii, care se constituie din tarifele de atestare sau de examinare în vederea dobândirii dreptului de semnatura, de înscriere în Registrul urbanistilor și de exercitare a dreptului de semnatura, precum și din alte surse legale.
    (la 16-07-2006, Alin. (2^1) al art. 38 a fost modificat de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 289 din 7 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 13 iulie 2006. ) (3) Regulamentul privind dobândirea dreptului de semnatura, precum și Regulamentul referitor la organizarea și funcționarea Registrului Urbanistilor din România se aproba prin hotărâre a organului de conducere al Registrului Urbanistilor din România, cu avizul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, și se vor publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    (la 16-07-2006, Alin. (3) al art. 38 a fost modificat de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 289 din 7 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 13 iulie 2006. ) (4) Specialiștii calificați în domeniul amenajării teritoriului și al urbanismului, care dobândesc dreptul de semnatura, se înscriu în Registrul urbanistilor.


    Capitolul IV Documentații de amenajare a teritoriului și de urbanism

    Secţiunea 1 Definiții și scop

    Articolul 39
    (1) În sensul prezentei legi, prin documentații de amenajare a teritoriului și de urbanism se înțelege planurile de amenajare a teritoriului, planurile de urbanism, Regulamentul general de urbanism și regulamentele locale de urbanism, avizate și aprobate conform prezentei legi.(2) Documentațiile de amenajare a teritoriului cuprind propuneri cu caracter director, iar documentațiile de urbanism cuprind reglementări operationale.(3) Propunerile cu caracter director stabilesc strategiile și direcțiile principale de evoluție a unui teritoriu la diverse niveluri de complexitate. Ele sunt detaliate prin reglementări specifice în limitele teritoriilor administrative ale orașelor și comunelor.(4) Prevederile cu caracter director cuprinse în documentațiile de amenajare a teritoriului aprobate sunt obligatorii pentru toate autoritățile administrației publice, iar cele cu caracter de reglementare, pentru toate persoanele fizice și juridice.


    Secţiunea a 2-a Documentații de amenajare a teritoriului

    Articolul 40

    Documentațiile de amenajare a teritoriului sunt următoarele:
    a) Planul de amenajare a teritoriului național;
    b) Planul de amenajare a teritoriului zonal;
    c) Planul de amenajare a teritoriului județean.


    Articolul 41
    (1) Planul de amenajare a teritoriului național are caracter director și reprezintă sinteza programelor strategice sectoriale pe termen mediu și lung pentru întregul teritoriu al tarii.(2) Planul de amenajare a teritoriului național este compus din secțiuni specializate.(3) Prevederile Planului de amenajare a teritoriului național și ale secțiunilor sale devin obligatorii pentru celelalte planuri de amenajare a teritoriului care le detaliază.(4) Secțiunile Planului de amenajare a teritoriului național sunt: Cai de comunicație, Ape, Zone protejate, Rețeaua de localități, Zone de risc natural, Turismul, Dezvoltarea rurală. Prin lege se pot aproba și alte secțiuni.


    Articolul 42
    (1) Planul de amenajare a teritoriului județean are caracter director și reprezintă expresia spatiala a programului de dezvoltare socioeconomica a județului. Planul de amenajare a teritoriului județean se corelează cu Planul de amenajare a teritoriului național, cu Planul de amenajare a teritoriului zonal, cu programele guvernamentale sectoriale, precum și cu alte programe de dezvoltare.(2) Prevederile Planului de amenajare a teritoriului județean devin obligatorii pentru celelalte planuri de amenajare a teritoriului și de urbanism care le detaliază.(3) Fiecare județ trebuie să dețină Planul de amenajare a teritoriului județean și sa îl reactualizeze periodic, la 5-10 ani, în funcție de politicile și de programele de dezvoltare ale județului.


    Articolul 43

    Planul de amenajare a teritoriului zonal are rol director și se realizează în vederea soluționării unor probleme specifice ale unor teritorii. Aceste teritorii pot fi:
    a) intercomunale sau interorasenesti, compuse din unități administrativ-teritoriale de baza, comune și orașe;
    b) interjudetene, ingloband părți din județe sau județe întregi;
    c) regionale, compuse din mai multe județe.


    Secţiunea a 3-a Documentații de urbanism

    Articolul 44
    (1) Documentațiile de urbanism se referă la localitățile urbane și rurale și reglementează utilizarea terenurilor și condițiile de ocupare a acestora cu construcții.(2) Documentațiile de urbanism transpun la nivelul localităților urbane și rurale propunerile cuprinse în planurile de amenajare a teritoriului național, zonal și județean.(3) Documentațiile de urbanism au caracter de reglementare specifică și stabilesc reguli ce se aplică direct asupra localităților și părților din acestea până la nivelul parcelelor cadastrale, constituind elemente de fundamentare obligatorii pentru eliberarea certificatelor de urbanism.


    Articolul 45

    Documentațiile de urbanism sunt următoarele:
    a) Planul urbanistic general și regulamentul local aferent acestuia;
    b) Planul urbanistic zonal și regulamentul local aferent acestuia;
    c) Planul urbanistic de detaliu.


    Articolul 46
    (1) Planul urbanistic general are caracter director și de reglementare operationala. Fiecare localitate trebuie să întocmească Planul urbanistic general, sa îl actualizeze la 5-10 ani și sa îl aprobe, acesta constituind baza legală pentru realizarea programelor și acțiunilor de dezvoltare.(2) Planul urbanistic general cuprinde reglementări pe termen scurt, la nivelul întregii unități administrativ-teritoriale de baza, cu privire la:
    a) stabilirea și delimitarea teritoriului intravilan în relație cu teritoriul administrativ al localității;
    b) stabilirea modului de utilizare a terenurilor din intravilan;
    c) zonificarea funcțională în corelatie cu organizarea rețelei de circulație;
    d) delimitarea zonelor afectate de servituți publice;
    e) modernizarea și dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare;
    f) stabilirea zonelor protejate și de protecție a monumentelor istorice și a siturilor arheologice reperate;

    (la 16-07-2006, Lit. f) a alin. (2) al art. 46 a fost modificată de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 289 din 7 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 13 iulie 2006. )
    (la 16-07-2006, Lit. i) a alin. (2) al art. 46 a fost introdusă de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 289 din 7 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 13 iulie 2006. ) (3) Planul urbanistic general cuprinde prevederi pe termen mediu și lung cu privire la:
    a) evoluția în perspectiva a localității;
    b) direcțiile de dezvoltare funcțională în teritoriu;
    c) traseele coridoarelor de circulație și de echipare prevăzute în planurile de amenajare a teritoriului național, zonal și județean.
    d) zonele de risc natural delimitate și declarate astfel, conform legii, precum și la măsurile specifice privind prevenirea și atenuarea riscurilor, utilizarea terenurilor și realizarea construcțiilor în aceste zone.

    (la 16-07-2006, Lit. d) a alin. (3) al art. 46 a fost introdusă de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 289 din 7 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 13 iulie 2006. )


    Articolul 47
    (1) Planul urbanistic zonal are caracter de reglementare specifică detaliată și asigura corelarea dezvoltării urbanistice complexe cu prevederile Planului urbanistic general a unei zone delimitate din teritoriul localității.(2) Planul urbanistic zonal cuprinde reglementări asupra zonei referitoare la:
    a) organizarea rețelei stradale;
    b) organizarea arhitectural-urbanistica în funcție de caracteristicile structurii urbane;
    c) modul de utilizare a terenurilor;
    d) dezvoltarea infrastructurii edilitare;
    e) statutul juridic și circulația terenurilor;
    f) protejarea monumentelor istorice și servituți în zonele de protecție ale acestora.
    (3) Elaborarea Planului urbanistic zonal este obligatorie în cazul:
    a) zonelor centrale ale localităților;
    b) zonelor protejate și de protecție a monumentelor, a complexelor de odihnă și agrement, a parcurilor industriale, a parcelarilor;
    c) altor zone stabilite de autoritățile publice locale din localități, potrivit legii.
    (4) Stabilirea zonelor pentru care se întocmesc planuri urbanistice zonale obligatorii se face de regula în Planul urbanistic general.


    Articolul 48
    (1) Planul urbanistic de detaliu are exclusiv caracter de reglementare specifică, prin care se asigura condițiile de amplasare, dimensionare, conformare și servire edilitara a unuia sau mai multor obiective pe una sau mai multe parcele adiacente, pe unul sau mai multe amplasamente, în corelare cu vecinătățile imediate.(2) Planul urbanistic de detaliu cuprinde reglementări cu privire la:
    a) asigurarea accesibilitatii și racordarea la rețelele edilitare;
    b) permisivitati și constrângeri urbanistice privind volumele construite și amenajările;
    c) relațiile functionale și estetice cu vecinătatea;
    d) compatibilitatea funcțiunilor și conformarea construcțiilor, amenajărilor și plantațiilor;
    e) regimul juridic și circulația terenurilor și construcțiilor.
    (3) Planul urbanistic de detaliu se elaborează numai pentru reglementarea amănunțită a prevederilor stabilite prin Planul urbanistic general, Planul urbanistic zonal sau pentru stabilirea condițiilor de construire.


    Articolul 49
    (1) Regulamentul general de urbanism reprezintă sistemul de norme tehnice, juridice și economice care sta la baza elaborării planurilor de urbanism, precum și a regulamentelor locale de urbanism.(2) Regulamentul local de urbanism pentru întreaga unitate administrativ-teritorială, aferent Planului urbanistic general, sau pentru o parte a acesteia, aferent Planului urbanistic zonal, cuprinde și detaliază prevederile Planului urbanistic general și ale Planului urbanistic zonal referitoare la modul concret de utilizare a terenurilor, precum și de amplasare, dimensionare și realizare a volumelor construite, amenajărilor și plantațiilor.(3) După aprobare Planul urbanistic general, Planul urbanistic zonal și Planul urbanistic de detaliu împreună cu regulamentele locale de urbanism aferente sunt opozabile în justiție.


    Secţiunea a 4-a Inițierea și finanțarea activităților

    Articolul 50

    Inițiativa elaborării documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism aparține colectivităților locale, prin autoritățile deliberative și executive, Guvernului, precum și persoanelor fizice sau juridice interesate în amenajarea teritoriului și în dezvoltarea localităților.


    Articolul 51
    (1) Activitățile de amenajare a teritoriului și de urbanism, prevăzute în prezenta lege, se finanțează din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale, din bugetul de stat și din venituri proprii constituite la Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, în baza art. 40 din Legea nr. 10/1995
    privind calitatea în construcții, cu modificările ulterioare, precum și, după caz, de persoane juridice și fizice interesate în dezvoltarea unei localități sau a unei zone din cadrul acesteia.(2) Autoritățile administrației publice locale au obligația sa prevadă în bugetele anuale fonduri pentru elaborarea sau actualizarea, după caz, a planurilor de amenajare a teritoriului, a planurilor de urbanism, a hartilor de risc natural, precum și a studiilor de fundamentare necesare în vederea elaborării acestora.(3) În vederea cofinanțării de la bugetul de stat a hartilor de risc/hazard, Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului va elabora norme metodologice de cofinantare a hartilor de risc/hazard, care vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului.
    (la 16-07-2006, Art. 51 a fost modificat de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 289 din 7 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 13 iulie 2006. )


    Articolul 52

    Pentru desfășurarea unor activități comune de amenajare a teritoriului și de urbanism, pentru realizarea unor obiective de interes general, consiliile județene se pot asocia sau, după caz, pot colabora, în condițiile legii, cu persoane juridice sau fizice din țara sau din străinătate în scopul atragerii de fonduri suplimentare.


    Articolul 53

    Autoritățile administrației publice locale participa la finanțarea planurilor de amenajare a teritoriului, a planurilor urbanistice generale care intră în competentele de aprobare, precum și la urmărirea realizării acestora, potrivit legii.


    Articolul 54
    (1) Planurile urbanistice zonale și planurile urbanistice de detaliu privind realizarea unor obiective de interes public, precum și pentru zone protejate se finanțează din bugetul de stat ori din bugetele locale.(2) Alte planuri urbanistice zonale sau de detaliu, în afară de cele precizate la alin. (1), se finanțează de persoanele juridice sau fizice interesate, cu sprijinul, după caz, al autorităților administrației publice locale.


    Articolul 55
    (1) Finanțarea documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism cu caracter deosebit, pentru zone și localități care necesita cercetări și studii complexe, se face și din fonduri destinate cercetării, dezvoltării regionale și altele, în condițiile stabilite de ministere și de alți factori implicați.(2) În cazul documentațiilor de urbanism aprobate, entitatea achizitoare poate organiza, în condițiile legii, concurs de soluții pentru ilustrare urbanistica, deschis specialiștilor din domeniul arhitecturii și urbanismului, finanțat din aceleași fonduri prevăzute la alin. (1).
    (la 16-07-2006, Art. 55 a fost modificat de pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 289 din 7 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 13 iulie 2006. )


    Secţiunea a 5-a Avizarea și aprobarea documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism

    Articolul 56
    (1) Avizarea și aprobarea documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism se fac de către autoritățile și organismele centrale și teritoriale interesate, potrivit prevederilor anexei nr. 1 la prezenta lege.(2) Precizarea conținutului documentațiilor care se supun avizării, precum și a emitenților de avize pentru fiecare categorie de documentații se va stabili prin ordin al ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței.(3) Avizarea documentațiilor de interes general - toate categoriile din domeniul amenajării teritoriului, precum și din domeniul urbanismului (cu excepția Planului urbanistic de detaliu) - se face fără perceperea unor taxe.


    Secţiunea a 6-a Participarea populației la activitățile de amenajare a teritoriului și de urbanism

    Articolul 57
    (1) Participarea populației la activitatea de amenajare a teritoriului și de urbanism se realizează prin:
    a) informarea populației, cel puțin prin afișare la primărie și anunț public în presa;

    (la 16-07-2006, Lit. a) a alin. (1) al art. 57 a fost modificată de pct. 14 al art. I din LEGEA nr. 289 din 7 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 13 iulie 2006. )
    (la 16-07-2006, Lit. b) a alin. (1) al art. 57 a fost modificată de pct. 14 al art. I din LEGEA nr. 289 din 7 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 13 iulie 2006. ) (2) Cetățenii pot participa la activitatea de amenajare a teritoriului și de urbanism, individual sau prin asociere, în condițiile legii.


    Articolul 58

    Autoritățile administrației publice centrale și locale asigura organizarea și desfășurarea procesului de participare a populației în cadrul activităților de amenajare a teritoriului și de urbanism.


    Articolul 59

    Informarea populației este activitatea prin care se fac publice:
    a) obiectivele dezvoltării economico-sociale privind amenajarea teritoriului și dezvoltarea urbanistica a localităților;
    b) intentiile autorităților administrației publice centrale și locale privind elaborarea unor documentații de amenajare a teritoriului și de urbanism, precum și scopul pentru care acestea sunt elaborate;
    c) conținutul documentațiilor de urbanism care urmează a fi supuse aprobării, precum și al documentațiilor aprobate, conform legii.

    (la 16-07-2006, Lit. c) a art. 59 a fost modificată de pct. 15 al art. I din LEGEA nr. 289 din 7 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 13 iulie 2006. )


    Articolul 60

    Consultarea populației este procesul prin care aceasta își exprima opțiunile și opiniile privind prevederile programelor de amenajare a teritoriului și de dezvoltare urbanistica a localităților, precum și cele cuprinse în documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism, în cadrul procesului de elaborare și aprobare a acestora, și se realizează prin publicarea procedurii de desfășurare a consultării și desfășurarea anchetei publice.


    Articolul 61

    Informarea și consultarea populației se desfășoară diferențiat, în funcție de amploarea și de importanța documentației de amenajare a teritoriului sau de urbanism, potrivit procedurilor stabilite de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței.


    Secţiunea a 7-a Urmărirea aplicării documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism aprobate

    Articolul 62
    (1) Urmărirea aplicării documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism aprobate se face prin compartimentele de specialitate din aparatul propriu al consiliilor județene, municipale, orășenești și comunale, după caz, precum și de Inspectoratul de Stat în Construcții.(1^1) În situația neactualizarii documentațiilor de urbanism până la expirarea termenelor de valabilitate prevăzute prin hotărârile de aprobare a acestora, se suspenda eliberarea autorizațiilor de construire/desființare, conform legii.
    (la 16-07-2006, Alin. (1^1) al art. 62 a fost introdus de pct. 16 al art. I din LEGEA nr. 289 din 7 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 13 iulie 2006. ) (2) Compartimentele de specialitate vor urmări corelarea realizării programelor de dezvoltare cu prevederile documentațiilor aprobate.


    Capitolul V Sancțiuni

    Articolul 63
    (1) Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage răspunderea civilă, contravențională, disciplinară, administrativă sau penală, după caz, potrivit legii.(2) Constituie contravenții următoarele fapte:
    a) refuzul instituțiilor publice de a furniza informații care, prin natura lor, sunt publice, pentru desfășurarea corespunzătoare a activității de amenajare a teritoriului și de urbanism;
    b) supunerea spre avizare sau aprobare a unei documentații de urbanism incomplete ori care conține date eronate;
    c) avizarea și aprobarea de documentații de amenajare a teritoriului și de urbanism semnate de alte persoane decât cele stabilite prin lege;
    d) neîndeplinirea atribuțiilor privind exercitarea controlului asupra modului de respectare a documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism;
    e) neluarea măsurilor prevăzute de lege în cazul nerespectării prevederilor din documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism.

    (la 16-07-2006, Art. 63 a fost modificat de pct. 17 al art. I din LEGEA nr. 289 din 7 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 13 iulie 2006. )


    Articolul 63^1

    Contravențiile prevăzute la art. 63 alin. (2) se sancționează astfel:
    a) nerespectarea prevederilor lit. a) și b), cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei;
    b) nerespectarea prevederilor lit. c), cu amendă de la 1.000 lei la 9.000 lei;
    c) nerespectarea prevederilor lit. d) și e), cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei.

    (la 16-07-2006, Art. 63^1 a fost introdus de pct. 18 al art. I din LEGEA nr. 289 din 7 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 13 iulie 2006. )


    Articolul 63^2

    Contravențiilor prevăzute la art. 63 alin. (2) le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare.
    (la 16-07-2006, Art. 63^2 a fost introdus de pct. 18 al art. I din LEGEA nr. 289 din 7 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 13 iulie 2006. )


    Articolul 64
    (1) Faptele de încălcare a prezentei legi se constata de organele de control al activității de amenajare a teritoriului și de urbanism ale consiliilor județene și locale, de reprezentanți ai instituțiilor publice de specialitate ale autorităților centrale implicate în avizare, precum și de Inspectoratul de Stat în Construcții.(2) Documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism aprobate fără avizele prevăzute de reglementările în vigoare sunt nule.
    (la 16-07-2006, Art. 64 a fost modificat de pct. 19 al art. I din LEGEA nr. 289 din 7 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 13 iulie 2006. )


    Capitolul VI Dispoziții finale

    Articolul 65
    (1) În absenta Planului de amenajare a teritoriului județean și a Planului urbanistic general aprobate, pe teritoriile aferente nu se pot realiza investiții în construcții, lucrări tehnico-edilitare, precum și orice alte investiții urbane.(2) Documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism modificate fără respectarea prevederilor legale privitoare la avizarea și aprobarea acestora sunt nule.


    Articolul 66

    Unitățile administrativ-teritoriale de baza, care la data intrării în vigoare a prezentei legi dispun de planuri urbanistice generale preliminare, au obligația ca în termen de 12 luni să le finalizeze și să le aprobe ca documentații de urbanism definitive.


    Articolul 67

    Dispozițiile referitoare la categoriile de documentații de amenajare a teritoriului și de urbanism, competentele de avizare și de aprobare a acestora, cuprinse în Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții și unele măsuri pentru realizarea locuințelor, republicată, cu modificările ulterioare, precum și orice alte prevederi contrare prezentei legi se abroga.


    Articolul 68

    Anexa nr. 1 cuprinzând categoriile de documentații în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului, competentele de avizare și de aprobare a acestora, precum și anexa nr. 2 cuprinzând termenii de specialitate utilizați în cuprinsul legii fac parte integrantă din prezenta lege.
    Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 7 iunie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
    p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
    PUSKAS VALENTIN-ZOLTAN
    Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 18 iunie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
    PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
    VALER DORNEANU


    Anexa nr. 1

    CATEGORII DE DOCUMENTAȚII DE AMENAJARE A TERITORIULUI ȘI DE URBANISM.
    COMPETENTE DE AVIZARE ȘI DE APROBARE A ACESTORA
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Nr. Categorii de Avizează Aproba
    crt. documentații
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    0 1 2 3
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    A. Amenajarea teritoriului
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    - Plan de amenajare a teritoriului
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    1. Național Guvernul Parlamentul
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    2. Zonal - Ministerul - Consiliile județene
    - Regional sau Transporturilor, - Consiliile locale
    interjudetean Construcțiilor și - Consiliul General
    - Interorasenesc Turismului al Municipiului
    sau intercomunal - Organisme centrale și București
    - Frontalier teritoriale interesate
    - Metropolitan,
    periurban al
    principalelor municipii
    și orașe
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    3. Județean - Ministerul - Consiliul județean
    Transporturilor, - Consiliul General
    Construcțiilor și al Municipiului
    Turismului București
    - Organisme centrale și
    teritoriale interesate
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    B. Urbanism
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    - Plan urbanistic general și regulament local aferent acestuia
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    4. Municipiul - Ministerul - Consiliul General
    București Transporturilor, al Municipiului
    Construcțiilor și București
    Turismului
    - Organisme centrale și
    teritoriale interesate
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    5. Municipiu - Ministerul - Consiliul local al
    Transporturilor, municipiului
    Construcțiilor și
    Turismului
    - Consiliul județean
    - Organisme centrale și
    teritoriale interesate
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    6. Oraș - Consiliul județean - Consiliul local al
    - Organisme centrale și orașului
    locale interesate
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    7. Comuna - Consiliul județean - Consiliul local al
    - Organisme centrale și comunei
    locale interesate
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    8. Municipii, orașe și - Ministerul - Consiliul local al
    comune ce includ Transporturilor, municipiului/
    stațiuni balneare/ Construcțiilor și orașului/comunei,
    turistice declarate Turismului după caz
    - Consiliul județean
    - Organisme centrale și
    teritoriale interesate
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    - Plan urbanistic zonal și regulament local aferent acestuia
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    9. Zona centrala a - Ministerul - Consiliul General
    municipiului București, Transporturilor, al Municipiului
    precum și alte zone Construcțiilor și București
    functionale de interes Turismului
    - Organisme centrale și
    teritoriale interesate
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    10. Zona centrala a - Ministerul - Consiliile locale
    municipiului și alte Transporturilor, municipale
    zone functionale de Construcțiilor și
    interes Turismului
    - Consiliul județean
    - Organisme centrale și
    teritoriale interesate
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    11. Zona centrala a - Consiliul județean - Consiliile locale
    orașului, satului, - Organisme centrale și orășenești sau
    precum și alte zone teritoriale interesate comunale
    functionale de interes
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    12. - Zone protejate ori - Ministerul - Consiliile locale
    asupra cărora s-a Transporturilor, - Consiliul Genera]
    instituit un tip de Construcțiilor și al Municipiului
    restrictie, precum și Turismului București
    cele care depășesc - Consiliul județean
    limita unei unități - Organisme centrale și
    administrativ- teritoriale interesate
    teritoriale
    - Zone protejate ori
    asupra cărora s-a
    instituit un tip de
    restrictie, precum și
    cele care depășesc
    limita unei unități
    administrativ-
    teritoriale, pentru
    municipiul București
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    - Plan urbanistic de detaliu
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    13. - Imobile clasate în - Consiliul județean - Consiliile locale
    lista monumentelor - Ministerul Culturii și - Consiliul General
    istorice și cele care se Cultelor al Municipiului
    amplaseaza în zone - Organisme centrale și București
    protejate teritoriale interesate
    - Imobile clasate în
    lista monumentelor
    istorice și cele care se
    amplaseaza în zone
    protejate, pentru
    municipiul București
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    14. Alte imobile - Organisme teritoriale - Consiliile locale
    interesate
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    C. Regulament de urbanism
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    15. Regulament general de - Ministerul - Guvernul"
    urbanism Transporturilor,
    Construcțiilor și
    Turismului
    - Organisme centrale și
    teritoriale interesate
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    (la 16-07-2006, Anexa 1 a fost modificată de pct. 20 al art. I din LEGEA nr. 289 din 7 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 13 iulie 2006. )


    Anexa nr. 2

    DEFINIREA TERMENILOR UTILIZAȚI ÎN LEGE
    (în ordine alfabetica)

    ● Aprobare - opțiunea forului deliberativ al autorităților competente de încuviințare a propunerilor cuprinse în documentațiile prezentate și susținute de avizele tehnice favorabile, emise în prealabil. Prin actul de aprobare (lege, hotărâre a Guvernului, hotărâre a consiliilor județene sau locale, după caz) se conferă documentațiilor putere de aplicare, constituindu-se astfel ca temei juridic în vederea realizării programelor de amenajare teritorială și dezvoltare urbanistica, precum și a autorizării lucrărilor de execuție a obiectivelor de investiții.
    ● Avizare - procedura de analiza și exprimare a punctului de vedere al unei comisii tehnice din structura ministerelor, administrației publice locale ori a altor organisme centrale sau teritoriale interesate, având ca obiect analiza soluțiilor functionale, a indicatorilor tehnico-economici și sociali ori a altor elemente prezentate prin documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism. Avizarea se concretizează printr-un act (aviz favorabil sau nefavorabil) cu caracter tehnic și obligatoriu.
    ● Caracter director - însușirea unei documentații aprobate de a stabili cadrul general de amenajare a teritoriului și de dezvoltare urbanistica a localităților, prin coordonarea acțiunilor specifice. Caracterul director este specific documentațiilor de amenajare a teritoriului.
    ● Caracter de reglementare - însușirea unei documentații aprobate de a impune anumiti parametri soluțiilor promovate. Caracterul de reglementare este specific documentațiilor de urbanism.
    ● Circulația terenurilor - schimbarea titularilor dreptului de proprietate sau de exploatare asupra terenurilor prin acte de vânzare-cumpărare, donație, concesiune, arendare etc.
    ● Competența de avizare/aprobare - abilitarea legală a unei instituții publice și capacitatea tehnica de a emite avize/aprobări.
    ● Dezvoltare durabila - satisfacerea necesităților prezentului, fără a se compromite dreptul generațiilor viitoare la existenta și dezvoltare.
    ● Dezvoltare regionala - ansamblul politicilor autorităților administrației publice centrale și locale, elaborate în scopul armonizării strategiilor, politicilor și programelor de dezvoltare sectoriala pe arii geografice, constituite în "regiuni de dezvoltare", și care beneficiază de sprijinul Guvernului, al Uniunii Europene și al altor instituții și autorități naționale și internaționale interesate.
    ● Documentație de amenajare a teritoriului și de urbanism ansamblu de piese scrise și desenate, referitoare la un teritoriu determinat, prin care se analizează situația existenta și se stabilesc obiectivele, acțiunile și măsurile de amenajare a teritoriului și de dezvoltare urbanistica a localităților pe o perioadă determinata.
    ● Parcelare - acțiunea urbana prin care o suprafața de teren este divizata în loturi mai mici, destinate construirii sau altor tipuri de utilizare. De regula este legată de realizarea unor locuințe individuale, de mica înălțime.
    ● Politici de dezvoltare - mijloacele politico-administrative, organizatorice și financiare, utilizate în scopul realizării unei strategii.
    ● Programe de dezvoltare - ansamblu de obiective concrete propuse pentru realizarea politicilor de dezvoltare. ● Protecția mediului - ansamblu de acțiuni și măsuri privind protejarea fondului natural și construit în localități și în teritoriul înconjurător.
    ● Regimul juridic al terenurilor - totalitatea prevederilor legale prin care se definesc drepturile și obligațiile legate de deținerea sau exploatarea terenurilor.
    ● Regiune frontaliera - regiune care include arii situate la frontiera, delimitata în scopul aplicării unei strategii comune de dezvoltare de o parte și de alta a frontierelor și al realizării unor programe, proiecte și acțiuni de cooperare.
    ● Rețea de localități - totalitatea localităților de pe un teritoriu (național, județean, zona funcțională) ale căror existenta și dezvoltare sunt caracterizate printr-un ansamblu de relații desfășurate pe multiple planuri (economice, demografice, de servicii, politico-administrative etc.). Rețeaua de localități este constituită din localități urbane și rurale.
    ● Sistem urban - sistem de localități invecinate între care se stabilesc relații de cooperare economică, socială și culturală, de amenajare a teritoriului și protecție a mediului, echipare tehnico-edilitara, fiecare pastrandu-și autonomia administrativă.
    ● Structura urbana - totalitatea relațiilor în plan funcțional și fizic, pe baza cărora se constituie organizarea unei localități sau a unei zone din aceasta și din care rezultă configurația lor spatiala.
    ● Servitute de utilitate publică - sarcina impusa asupra unui imobil pentru uzul și utilitatea unui imobil având un alt proprietar. Măsura de protecție a bunurilor imobile publice nu poate fi opusă cererilor de autorizare decât dacă este continua în documentațiile de urbanism aprobate (având drept consecința o limitare administrativă a dreptului de proprietate).
    ● Strategie de dezvoltare - directionarea globală sau pe domenii de activitate, pe termen scurt, mediu și lung, a acțiunilor menite sa determine dezvoltarea urbana.
    ● Structura urbana - modul de alcătuire, de grupare sau de organizare a unei localități ori a unei zone din aceasta, constituită istoric, funcțional și fizic.
    ● Teritoriu administrativ - suprafața delimitata de lege, pe trepte de organizare administrativă a teritoriului: național, județean și al unităților administrativ-teritoriale (municipiu, oraș, comuna).
    ● Teritoriu intravilan - totalitatea suprafețelor construite și amenajate ale localităților ce compun unitatea administrativ-teritorială de baza, delimitate prin planul urbanistic general aprobat și în cadrul cărora se poate autoriza execuția de construcții și amenajări. De regula intravilanul se compune din mai multe trupuri (sate sau localități suburbane componente).
    ● Teritoriu extravilan - suprafața cuprinsă între limita administrativ-teritorială a unității de baza (municipiu, oraș, comuna) și limita teritoriului intravilan.
    ● Teritoriu metropolitan - suprafața situata în jurul marilor aglomerari urbane, delimitata prin studii de specialitate, în cadrul căreia se creează relații reciproce de influența în domeniul căilor de comunicație, economic, social, cultural și al infrastructurii edilitare. De regula limita teritoriului metropolitan depășește limita administrativă a localității și poate depăși limita județului din care face parte.
    ● Teritoriu periurban - suprafața din jurul municipiilor și orașelor, delimitata prin studii de specialitate, în cadrul căreia se creează relații de independenta în domeniul economic, al infrastructurii, deplasarilor pentru munca, asigurărilor cu spații verzi și de agrement, asigurărilor cu produse agroalimentare etc.
    ● Zona defavorizată - arii geografice strict delimitate teritorial, care îndeplinesc cel puțin una dintre următoarele condiții:
    a) au structuri productive monoindustriale care în activitatea zonei mobilizeaza mai mult de 50% din populația salariata;
    b) sunt zone miniere în care personalul a fost disponibilizat prin concedieri colective în urma aplicării programelor de restructurare;
    c) în urma lichidării, restructurării sau privatizării unor agenți economici apar concedieri colective care afectează mai mult de 25% din numărul angajaților care au domiciliul stabil în zona respectiva;
    d) rata somajului depășește cu 25% rata somajului la nivel național;
    e) sunt lipsite de mijloace de comunicație și infrastructura este slab dezvoltata.

    ● Zona funcțională - parte din teritoriul unei localități în care, prin documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism, se determina funcțiunea dominantă existenta și viitoare. Zona funcțională poate rezultă din mai multe părți cu aceeași funcțiune dominantă (zona de locuit, zona activităților industriale, zona spațiilor verzi etc.). Zonificarea funcțională este acțiunea împărțirii teritoriului în zone functionale.
    ● Zona de protecție - suprafețe în jurul sau în preajma unor surse de nocivitate, care impun protecția zonelor invecinate (stații de epurare, platforme pentru depozitarea controlată a deșeurilor, puțuri seci, cimitire, noxe industriale, circulație intensa etc.).
    ● Zona de risc natural - areal delimitat geografic, în interiorul căruia exista un potențial de producere a unor fenomene naturale distructive care pot afecta populația, activitățile umane, mediul natural și cel construit și pot produce pagube și victime umane.
    (la 16-07-2006, Definitia "Zona de risc natural" a fost introdusă de pct. 21 al art. I din LEGEA nr. 289 din 7 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 13 iulie 2006. )
    ● Zona protejata - suprafața delimitata în jurul unor bunuri de patrimoniu, construit sau natural, a unor resurse ale subsolului, în jurul sau în lungul unor oglinzi de apa etc. și în care, prin documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism, se impun măsuri restrictive de protecție a acestora prin distanta, funcționalitate, înălțime și volumetrie.
    ─────────────────────