LEGE nr. 168 din 14 iulie 2010pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2010 privind unele măsuri pentru întărirea controlului în scopul combaterii transporturilor ilicite de mărfuri și de persoane
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 505 din 21 iulie 2010
    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    Articolul I

    Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34 din 12 aprilie 2010 privind unele măsuri pentru întărirea controlului în scopul combaterii transporturilor ilicite de mărfuri și de persoane, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 234 din 13 aprilie 2010, cu următoarele modificări și completări:1. La articolul I, punctul 4 se modifică și va avea următorul cuprins:4. La articolul 57^2, după litera f) se introduce o nouă literă, litera g), cu următorul cuprins:
    g) efectuarea activității de pregătire practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere, fără a deține autorizație de școală de conducători auto sau autorizație de instructor auto, eliberată în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, ori având autorizația suspendată, anulată sau cu valabilitate depășită, după caz.
    2. La articolul I, punctul 6 se modifică și va avea următorul cuprins:6. La articolul 62, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:(1^1) În cazul utilizării unui autovehicul pentru pregătirea practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere, fără a deține autorizație de școală de conducători auto sau autorizație de instructor auto, se suspendă dreptul de utilizare a autovehiculului prin reținerea plăcuțelor cu numărul de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare, aplicându-se și sancțiunea contravențională corespunzătoare.3. La articolul I, punctul 7 se modifică și va avea următorul cuprins:7. La articolul 62, alineatele (2) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:(2) Inspectorii de trafic, precum și ofițerii și/sau agenții de poliție din cadrul Poliției Române care au calitatea de polițiști rutieri au dreptul să rețină documentele prevăzute la alin. (1) și (1^1), dacă acestea au valabilitatea depășită sau nu sunt conforme cu transportul efectuat, precum și plăcuțele cu numărul de înmatriculare împreună cu certificatul de înmatriculare.(3) Plăcuțele cu numărul de înmatriculare împreună cu certificatul de înmatriculare și o copie a proceselor-verbale de constatare a contravenției și de reținere a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare se predau, în termen de maximum 3 zile, inspectoratului județean de poliție, respectiv Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, care notifică deținătorului autovehiculului faptul că suspendarea dreptului de utilizare a autovehiculului prin reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare încetează la 6 luni de la data procesului-verbal de reținere a acestora.4. La articolul I, după punctul 8 se introduce un nou punct, punctul 9, cu următorul cuprins:9. La articolul 62, după alineatul (4) se introduc patru noi alineate, alineatele (5)-(8), cu următorul cuprins:(5) Suspendarea notificată a dreptului de utilizare a unui autovehicul încetează, iar plăcuțele cu numărul de înmatriculare și certificatele de înmatriculare se restituie, la cerere, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
    a) au trecut cel puțin 30 de zile de la data procesului-verbal de reținere;
    b) se depune dovada achitării amenzii contravenționale.
    (6) După epuizarea unui termen notificat de suspendare a dreptului de utilizare a unui autovehicul, dacă nu se face dovada achitării amenzii contravenționale, se notifică deținătorului prelungirea suspendării pentru încă 6 luni.(7) Dacă în decurs de cel mult 12 luni de la încetarea ultimei suspendări a dreptului de utilizare a autovehiculului se aplică o nouă suspendare, nu se mai poate beneficia de reducerea termenului prevăzut la alin. (5) lit. a).(8) Pe perioada suspendării dreptului de utilizare a unui autovehicul acesta nu poate fi reînmatriculat.
    5. La articolul II, după partea introductivă, înaintea punctului 1, se introduc patru noi puncte, cu următorul cuprins:– La articolul 11, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:(5) O autorizație taxi sau o copie conformă deținută pentru un autovehicul se va prelungi, la cerere, pentru 5 ani, cu menținerea obligatorie a aceluiași număr de ordine, numai dacă la data cererii sunt îndeplinite, după caz, cumulativ următoarele condiții:
    a) autoturismul pentru care s-a solicitat prelungirea autorizației taxi sau a copiei conforme nu depășește vechimea de 10 ani de la data fabricației și este deținut în condițiile art. 4 alin. (3);
    b) sunt respectate prevederile art. 10 alin. (5) dacă se înlocuiește autovehiculul taxi ca urmare a prelungirii autorizației taxi;
    c) transportatorului respectiv nu i s-a retras autorizația de transport sau nu i s-a suspendat autorizația taxi sau copia conformă respectivă în ultimii 5 ani;
    d) contractul de atribuire în gestiune a serviciului de transport în regim de taxi sau în regim de închiriere este în termen de valabilitate și transportatorul a respectat prevederile caietului de sarcini privind atribuirea;
    e) transportatorul autorizat a înregistrat integral în evidențele contabile venitul brut realizat, după caz, din transportul în regim de taxi, în conformitate cu datele furnizate din memoria fiscală a aparatelor de taxat din dotarea taxiurilor pentru care solicită prelungirea autorizațiilor taxi, sau din transportul în regim de închiriere, în conformitate cu contractele prevăzute la art. 25 alin. (6) lit. c), realizate de autovehiculele pentru a căror copii conforme solicită prelungirea.
    – La articolul 14^1, alineatele (4) și (5) se modifică și vor avea următorul cuprins:(4) Cesionarea parțială sau totală, după caz, a unui/unor contract/contracte de atribuire a gestiunii serviciului de transport taxi sau de transport în regim de închiriere de către titularul/titularii acestora unuia sau mai multor transportatori nu este admisă decât dacă are loc una dintre următoarele operațiuni:
    a) titularii contractelor de atribuire a gestiunii delegate au fuzionat, dând naștere unui nou transportator;
    b) titularul contractului de atribuire a gestiunii s-a divizat, dând naștere unor noi transportatori;
    c) titularul contractului de atribuire a gestiunii renunță la una sau mai multe autorizații taxi, în favoarea unor angajați ai acestuia, care dovedesc că au dobândit calitatea de transportator autorizat în regim de taxi, dând naștere astfel unuia sau mai multor transportatori, după caz;
    d) titularul contractului de atribuire a gestiunii este o persoană fizică autorizată sau o asociație familială autorizată care se transformă într-o persoană juridică, dând naștere unui nou transportator.
    (5) Ca urmare a înființării noilor transportatori în urma uneia dintre operațiunile prevăzute la alin. (4), autoritatea de autorizare emitentă a autorizațiilor taxi sau a copiilor conforme respective, deținute de titularii inițiali ai contractelor de atribuire a gestiunii la cererea acestora, le va comasa sau distribui corespunzător între transportatorii inițiali și transportatorii nou-înființați, după caz, în raport cu numărul autovehiculelor care au fost preluate sau cedate între titularii contractelor și transportatorii nou-înființați.
    – La articolul 14^1, alineatul (6) se abrogă.– La articolul 14^1, alineatele (7) și (8) se modifică și vor avea următorul cuprins:(7) Pe baza autorizațiilor taxi sau a copiilor conforme obținute de fiecare transportator ca urmare a aplicării prevederilor alin. (5), contractele inițiale de atribuire a gestiunii vor fi atribuite corespunzător de autoritatea respectivă transportatorilor rezultați în urma derulării operațiunilor prevăzute la alin. (4), în interiorul aceluiași termen de valabilitate a contractului/contractelor inițial/inițiale.(8) Prevederile alin. (4) și (5) nu sunt aplicabile dacă transportatorii nou-înființați nu au calitatea de transportatori în momentul derulării operațiunilor prevăzute la alin. (4), iar prevederile alin. (7) se pot aplica numai sub rezerva ca acești transportatori să devină transportatori autorizați într-un termen de maximum 30 de zile de la data efectuării operațiunilor prevăzute la alin. (4).
    6. La articolul II, punctul 1 se modifică și va avea următorul cuprins:1. La articolul 20, alineatul (7) se modifică și va avea următorul cuprins:(7) Se interzice taxiurilor să efectueze transport public de persoane în regim de taxi sau să staționeze în vederea efectuării în mod permanent a unor astfel de transporturi în interiorul unei localități, alta decât localitatea de autorizare.7. La articolul II, după punctul 1 se introduc trei noi puncte, punctele 1^1-1^3, cu următorul cuprins:1^1. La articolul 24^1, alineatele (3) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:(3) Locurile de așteptare vor fi special dotate și amenajate cu peron de îmbarcare pentru clienți. Preluarea clienților din aeroport, dirijarea și îmbarcarea acestora în taxiuri și accesul taxiurilor în locul de așteptare se vor realiza prin dirijare asigurată de administrația aeroportului, în ordinea așteptării taxiurilor. Este interzisă practica de abordare a clienților în interiorul aeroportului de către taximetriști sau interpuși ori îmbarcarea clienților în altă ordine decât în ordinea precizată.(4) În locul de așteptare au acces numai taxiurile care dețin autorizații taxi emise de autoritățile de autorizare din municipiul București și județul Ilfov și au volumul spațiului destinat pentru transportul bagajelor de cel puțin 500 de litri.1^2. La articolul 24^1, după alineatul (5) se introduc trei noi alineate, alineatele (6)-(8), cu următorul cuprins:(6) Administrația aeroportului are obligația să afișeze la peronul de îmbarcare a clienților în taxiuri lista cu tarifele maximale, aprobate de autoritățile de autorizare prevăzute la alin. (4).(7) Este interzisă practicarea de către taximetriști a unor tarife superioare față de tariful afișat pe portiera taxiului cu care aceștia operează în localitatea de autorizare pentru transportul clienților la și de la aeroport.(8) În parcările aeroportului amenajate pentru autovehicule au acces, cu plata taxelor legale, toate taxiurile care dețin autorizație taxi, altele decât cele prevăzute la alin. (4), care așteaptă preluarea clienților, pe bază de contract sau pe bază de comandă realizată prin dispecerat taxi, pentru deplasarea acestora la alte destinații decât municipiul București și județul Ilfov.1^3. Articolele 24^2 și 24^3 se abrogă.8. La articolul II, punctul 2 se modifică și va avea următorul cuprins:2. La articolul 36, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:(3) Se interzice amplasarea în interiorul și/sau pe caroseria unui autovehicul, care nu deține, după caz, autorizația taxi ori copia conformă valabilă, a însemnelor, a înscrisurilor, a dotărilor și a accesoriilor specifice autovehiculelor autorizate să execute transport public în regim de taxi sau în regim de închiriere.9. La articolul II, punctul 4 se modifică și va avea următorul cuprins:4. La articolul 55 punctul 2, după litera b) se introduce o nouă literă, litera c), cu următorul cuprins:
    c) aplicabilă taximetriștilor sau interpușilor acestora care abordează clienții în interiorul aeroportului, cu încălcarea prevederilor art. 24^1 alin. (3).
    10. La articolul II, punctul 5 se modifică și va avea următorul cuprins:5. La articolul 55 punctul 3, litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
    a) aplicabilă taximetriștilor pentru intervenții asupra componentelor aparatului de taxat, în scopul majorării prețului transportului sau neincluderii unor venituri realizate în memoria fiscală, precum și pentru nerespectarea prevederilor art. 20 alin. (7) și art. 52 alin. (3) lit. g), p), r), s) și v), precum și conducătorilor auto sau transportatorilor autorizați, după caz, pentru nerespectarea prevederilor privind transportul în regim de închiriere ale art. 25 alin. (6) și, respectiv, art. 25 alin. (7);
    11. La articolul II punctul 6, litera g) a punctului 3 al articolului 55 se abrogă.12. La articolul II, după punctul 6 se introduce un nou punct, punctul 6^1, cu următorul cuprins:6^1. La articolul 56 alineatul (4), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
    a) nerespectarea prevederilor art. 14^3 alin. (4), art. 15 alin. (5) și (6), art. 19, art. 25 alin. (1), art. 30 alin. (1) și art. 31;
    13. La articolul II, punctul 7 se modifică și va avea următorul cuprins:7. După articolul 58 se introduce un nou articol, articolul 58^1, cu următorul cuprins:

    Articolul 58^1
    (1) În cazul utilizării unui autoturism pentru transportul public de persoane fără ca acesta să dețină autorizație taxi sau, după caz, copie conformă ori dacă aceste documente au valabilitatea depășită sau nu sunt conforme cu transportul efectuat ori cu prevederile prezentei legi, precum și în cazurile prevăzute la art. 20 alin. (7) și art. 36 alin. (3), odată cu aplicarea sancțiunii contravenționale, prevăzută de prezenta lege, se suspendă dreptul de utilizare a autoturismului respectiv pentru 6 luni.(2) Suspendarea dreptului de utilizare a autoturismului se realizează prin reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare de către ofițerii și/sau agenții de poliție din cadrul Poliției Române care au calitatea de polițiști rutieri.(3) Plăcuțele cu numărul de înmatriculare împreună cu certificatul de înmatriculare și o copie a proceselor-verbale de constatare a contravenției și de reținere a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare se predau, în termen de maximum 3 zile, inspectoratului județean de poliție, respectiv Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, care notifică deținătorului autoturismului faptul că suspendarea dreptului de utilizare a acestuia încetează la 6 luni de la data procesului-verbal de reținere a acestora.(4) Suspendarea notificată a dreptului de utilizare a autoturismului încetează, iar plăcuțele cu numărul de înmatriculare și certificatul de înmatriculare se restituie, la cerere, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
    a) au trecut cel puțin 30 de zile de la data procesului-verbal de reținere;
    b) se depune dovada achitării amenzii contravenționale.
    (5) După epuizarea unui termen notificat de suspendare a dreptului de utilizare a autoturismului, dacă nu se face dovada achitării amenzii contravenționale, se notifică deținătorului prelungirea suspendării pentru încă 6 luni.(6) Dacă în decurs de cel mult 12 luni de la încetarea ultimei suspendări a dreptului de utilizare a autoturismului se aplică o nouă suspendare, nu se mai poate beneficia de reducerea termenului prevăzut la alin. (4) lit. a).(7) Pe perioada suspendării dreptului de utilizare a autoturismului acesta nu poate fi reînmatriculat.
    14. La articolul II, după punctul 7 se introduce un nou punct, punctul 8, cu următorul cuprins:8. După articolul 68 se introduce un nou articol, articolul 69, cu următorul cuprins:

    Articolul 69
    (1) Pentru eliminarea distorsiunilor de concurență, începând cu data de 1 ianuarie 2011 transportatorii autorizați, persoane fizice și asociații familiale, care execută transport în regim de taxi vor fi supuși impozitării pe venitul net în conformitate cu prevederile art. 48 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.(2) Determinarea venitului net se va realiza pe baza venitului brut înregistrat în memoria fiscală a aparatului de taxat ca însumare a sumelor încasate, conform rapoartelor memoriei fiscale, din care se scad cheltuielile, conform prevederilor legale.
    15. La articolul III, punctul 1 se modifică și va avea următorul cuprins:1. La articolul 45, alineatul (8) se modifică și va avea următorul cuprins:(8) Constatarea contravențiilor prevăzute la alin. (2)-(7) și aplicarea sancțiunilor se fac de către împuterniciții președinților consiliilor județene, primarilor comunelor, orașelor și municipiilor, precum și de către ofițerii și/sau agenții de poliție din cadrul Poliției Române care au calitatea de polițiști rutieri, după caz.16. La articolul III, punctul 2 se modifică și va avea următorul cuprins:2. După articolul 46 se introduce un nou articol, articolul 46^1, cu următorul cuprins:

    Articolul 46^1
    (1) În cazul utilizării pentru transport a unui autovehicul fără a se deține următoarele documente valabile, după caz, autorizație de transport, copia conformă a acesteia, licență de traseu, se suspendă dreptul de utilizare a autovehiculului, prin reținerea de către ofițerii și/sau agenții de poliție din cadrul Poliției Române care au calitatea de polițiști rutieri a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare, aplicându-se și sancțiunea contravențională corespunzătoare.(2) Ofițerii și/sau agenții de poliție din cadrul Poliției Române care au calitatea de polițiști rutieri au dreptul să rețină plăcuțele cu numărul de înmatriculare, precum și documentele prevăzute la alin. (1), dacă acestea au valabilitatea depășită sau nu sunt conforme cu transportul efectuat.(3) Plăcuțele cu numărul de înmatriculare împreună cu certificatul de înmatriculare și o copie a proceselor-verbale de constatare a contravenției și de reținere a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare, precum și a documentelor, după caz, se predau, în termen de maximum 24 de ore, inspectoratului județean de poliție, respectiv Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, care notifică deținătorului autovehiculului faptul că suspendarea dreptului de utilizare a autovehiculului prin reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare încetează la 6 luni de la data procesului-verbal de reținere a acestora. Suspendarea dreptului de utilizare a autovehiculului încetează, iar plăcuțele cu numărul de înmatriculare și certificatele de înmatriculare se restituie, la cerere, dacă se face dovada achitării amenzii.(4) Cu ocazia notificării prevăzute la alin. (3), documentele reținute se predau autorității emitente, pentru a lua măsurile corespunzătoare.(5) Suspendarea notificată a dreptului de utilizare a autovehiculului încetează, iar plăcuțele cu numărul de înmatriculare și certificatele de înmatriculare se restituie, la cerere, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
    a) au trecut cel puțin 30 de zile de la data procesului-verbal de reținere;
    b) se depune dovada achitării amenzii contravenționale.
    (6) După epuizarea unui termen notificat de suspendare a dreptului de utilizare a unui autovehicul, dacă nu se face dovada achitării amenzii contravenționale, se notifică deținătorului prelungirea suspendării pentru încă 6 luni.(7) Dacă în decurs de cel mult 12 luni de la încetarea ultimei suspendări a dreptului de utilizare a autovehiculului se aplică o nouă suspendare, nu se mai poate beneficia de reducerea termenului prevăzut la alin. (5) lit. a).(8) Pe perioada suspendării dreptului de utilizare a unui autovehicul acesta nu poate fi reînmatriculat.
    17. Articolul IV se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul IV
    (1) Oprirea unui vehicul pentru control se face, de regulă, în afara părții carosabile, iar acolo unde nu există asemenea condiții, cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, pe acostament sau lângă bordură ori în spațiile destinate parcării. Dacă drumul este intens circulat, oprirea se face pe un drum lateral, pentru a nu stânjeni circulația celorlalte vehicule. Pe timpul nopții, aceste locuri trebuie să fie luminate.(2) Suspendarea dreptului de utilizare a autovehiculului operează din momentul încheierii procesului-verbal de reținere, chiar dacă s-au reținut doar plăcuțele cu numărul de înmatriculare.(3) Procedurile de suspendare a dreptului de utilizare a unui autovehicul prin reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare, prevăzute la art. I pct. 6, art. II pct. 7 și art. III pct. 2, se stabilesc prin ordin comun al ministrului administrației și internelor și al ministrului transporturilor și infrastructurii, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
    18. Articolul V se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul V

    Împotriva măsurii de suspendare a dreptului de utilizare a unui autovehicul prin reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare se poate formula plângere la instanța de contencios administrativ, în condițiile legii.
    19. După articolul V se introduce un nou articol, articolul VI, cu următorul cuprins:

    Articolul VI

    Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 48 alineatul (2), după litera e) se introduce o nouă literă, litera f), cu următorul cuprins:
    f) veniturile înregistrate de casele de marcat cu memorie fiscală, instalate ca aparate de taxat pe autovehiculele de transport persoane sau bunuri în regim de taxi.
    2. La articolul 49, alineatul (7) se abrogă.


    Articolul II
    (1) Deoarece conform prevederilor art. 3 pct. 48 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, cu modificările și completările ulterioare, transportul rutier efectuat între municipiul București și localitățile județului Ilfov este definit ca transport local, prevederile art. 19, art. 20 alin. (7) și art. 52 alin. (3) lit. v) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, nu se aplică în cazul transportului în regim de taxi efectuat cu autovehiculele taxi prevăzute la alin. (2).(2) Autovehiculele taxi care fac obiectul prevederilor alin. (1) vor fi stabilite prin protocol încheiat între Consiliul General al Municipiului București și Consiliul Județean Ilfov, în termen de maximum 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu consultarea asociațiilor reprezentative, și vor avea atașat pe portieră, alături de ecusonul atribuit, un ecuson suplimentar, stabilit prin protocolul respectiv.

    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
    PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
    ROBERTA ALMA ANASTASE
    PREȘEDINTELE SENATULUI
    MIRCEA-DAN GEOANĂ

    București, 14 iulie 2010.
    Nr. 168.
    --------------