DECIZIA nr. 323 din 21 mai 2019referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare și a sintagmei "cu excepția personalului militar în activitate, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special" din art. 61 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 595 din 19 iulie 2019

    Valer Dorneanu

    - președinte

    Petre Lăzăroiu

    - judecător

    Mircea Ștefan Minea

    - judecător

    Daniel Marius Morar

    - judecător

    Mona-Maria Pivniceru

    - judecător

    Livia Doina Stanciu

    - judecător

    Simona-Maya Teodoroiu

    - judecător

    Varga Attila

    - judecător

    Patricia Marilena Ionea

    - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 61 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate și ale art. 15 alin. 2 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, excepție ridicată direct de Avocatul Poporului, în temeiul art. 146 lit. d) teza finală din Constituție, și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.954D/2017.2. La apelul nominal se prezintă, pentru Avocatul Poporului, doamna Emma Turtoi, șef Serviciu contencios constituțional și recurs în interesul legii, cu împuternicire depusă la dosar.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei Avocatului Poporului, care arată că dispozițiile legale care înlătură cadrele militare în activitate de la beneficiul acordării concediului pentru îngrijirea copilului cu handicap în vârstă de până la 18 ani sunt de natură să aducă atingere prevederilor constituționale referitoare la egalitatea în drepturi a cetățenilor și la ocrotirea sănătății. Argumentele invocate de Avocatul Poporului pornesc de la principiul prevalenței interesului superior al copilului cu handicap în vârstă de până la 18 ani în raport cu interesul public izvorât din statutul special generat de apartenența la o anumită categorie socioprofesională a părintelui asigurat. Diferența de tratament juridic dintre categoriile de asigurați în sistemul public în recunoașterea și garantarea unor drepturi de asigurări sociale nu este justificată în mod obiectiv și rezonabil, fiind, prin urmare, încălcat principiul egalității în drepturi. Avocatul Poporului recunoaște că există și trebuie să existe o diferență între cadrele militare și alte categorii de personal, sub aspectul condițiilor de încadrare, al atribuțiilor, al incompatibilităților, al drepturilor și interdicțiilor, însă această diferență de tratament nu trebuie să se oglindească și în ceea ce privește beneficiul unei forme de asigurare socială, cu implicații grave asupra sănătății minorului cu handicap în vârstă de până la 18 ani. Considerentele avute în vedere de legiuitor nu sunt îndeajuns de puternice pentru a justifica în mod obiectiv și rațional instituirea unui tratament diferențiat între cadrele militare, pe de o parte, și celelalte categorii de asigurați. În stabilirea concediului și a indemnizației aferente pentru îngrijirea copilului cu handicap de până la 18 ani, legiuitorul a avut în vedere nevoia copilului de a primi îngrijiri medicale din partea părinților. În concluzie, pentru argumentele expuse, solicită admiterea excepției de neconstituționalitate.4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepției de neconstituționalitate. Astfel, amintește cele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 90 din 10 februarie 2005, în sensul că, în calitate de asigurați, cadrele militare în activitate nu se deosebesc de celelalte categorii de asigurați, astfel că instituirea unui tratament juridic diferențiat, care îi privează pe aceștia de beneficiul unei forme de asigurare socială prevăzute de lege pentru toate persoanele asigurate, apare ca fiind discriminatorie. Prin urmare, în calitate de asigurați, cadrele militare în activitate trebuie să beneficieze de aceleași drepturi ca și ceilalți asigurați, iar tratamentul juridic diferențiat criticat pe calea excepției de neconstituționalitate reprezintă o încălcare a art. 16 din Constituție. Mai mult, apreciază că dispozițiile de lege criticate au în vedere și un drept al copilului, fiind o măsură de protecție pentru minorul cu handicap, astfel că art. 16 din Constituție este încălcat și din această perspectivă. Art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prevede interzicerea discriminării. De asemenea, în Convenția pentru apărarea drepturilor copilului, statele părți recunosc dreptul copilului de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate posibilă, drept care nu poate fi asigurat prin interzicerea posibilității părintelui de a îngriji sănătatea copilului său, din considerente ce țin de apartenența la anumite categorii socioprofesionale.
    CURTEA,

    având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Adresa nr. 18.490 din 18 decembrie 2017, înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 12.569 din 21 decembrie 2017, în temeiul art. 146 lit. d) teza finală din Constituție și al art. 32 din Legea nr. 47/1992, Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 61 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate și ale art. 15 alin. 2 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare.6. În motivarea excepției de neconstituționalitate Avocatul Poporului susține că dispozițiile art. 61 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 și cele ale art. 15 alin. 2 din Legea nr. 80/1995, prin care cadrelor militare în activitate li se limitează acordarea dreptului la concediu și indemnizație pentru creșterea copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 7 ani, motivat de statutul generat de situația militară a părintelui, creează o diferență de tratament juridic nejustificată obiectiv și rațional în raport cu celelalte categorii socioprofesionale pentru care se acordă concediu și indemnizație pentru îngrijirea copilului cu handicap, pentru afecțiunile intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani. Astfel, sunt încălcate prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, care consacră egalitatea în drepturi a cetățenilor, precum și ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la interzicerea discriminării.7. De asemenea, Avocatul Poporului susține că sunt încălcate și prevederile art. 47 alin. (2) din Constituție, întrucât dreptul la concediu pentru îngrijirea copilului cu handicap reprezintă una dintre formele de asigurări sociale la care se referă textul constituțional mai sus amintit.8. Avocatul Poporului recunoaște că, în raport cu alte categorii de salariați, cadrele militare în activitate se află într-o situație diferită sub aspectul condițiilor de încadrare, al atribuțiilor, al drepturilor, al incompatibilităților și al interdicțiilor. Cu toate acestea, în calitate de asigurați, cadrele militare în activitate nu se deosebesc de celelalte categorii de asigurați, astfel că instituirea unui tratament juridic diferențiat, care îi privează pe aceștia de beneficiul unei forme de asigurare socială prevăzute de lege pentru toate persoanele asigurate, apare ca fiind discriminatorie.9. Totodată, consideră că, în cazul textelor de lege supuse controlului de constituționalitate, considerentele avute în vedere de legiuitor nu pot fi apreciate ca fiind îndeajuns de puternice pentru a justifica, în mod obiectiv și rațional, instituirea unui tratament diferențiat pentru cadrele militare în activitate.10. Avocatul Poporului apreciază că, prin stabilirea concediului pentru îngrijirea copilului cu handicap, pentru afecțiunile intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani și a indemnizației aferente, legiuitorul a avut în vedere protecția copilului, nevoia acestuia de a primi îngrijiri medicale din partea părintelui, indiferent de categoria socioprofesională din care face parte.11. De asemenea, Avocatul Poporului consideră că prin dispozițiile de lege criticate este încălcat și principiul constituțional care consacră dreptul la ocrotirea sănătății, întrucât prin privarea părintelui care este cadru militar activ de concediul pentru îngrijirea copilului cu handicap, pentru afecțiunile intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani, și de indemnizația aferentă se aduce o atingere gravă interesului copilului, acela de a beneficia de îngrijiri medicale corespunzătoare. În acest sens menționează că, potrivit art. 6 din Convenția cu privire la drepturile copilului, statele părți recunosc dreptul la viață al fiecărui copil, iar acestea vor face tot ce le stă în putință pentru a asigura supraviețuirea și dezvoltarea copilului. Totodată, în conformitate cu art. 24 din aceeași convenție, statele părți recunosc dreptul copilului de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate posibilă și de a beneficia de serviciile medicale și de recuperare. Astfel, vor depune eforturi pentru a garanta că niciun copil nu este lipsit de dreptul de a avea acces la aceste servicii. În plus, potrivit art. 4 din aceeași convenție, statele părți se angajează să ia toate măsurile legislative, administrative și de orice altă natură necesare în vederea punerii în aplicare a drepturilor recunoscute în convenție.12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) și art. 33 din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.13. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,

    examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile reprezentantei Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:14. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 32 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.15. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 61 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.074 din 29 noiembrie 2005, aprobată prin Legea nr. 399/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 901 din 6 noiembrie 2006. Curtea observă că Avocatul Poporului nu critică întregul conținut al art. 61 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, ci doar ultima teză, respectiv sintagma „cu excepția personalului militar în activitate, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special“. Totodată, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 15 alin. 2 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 20 iulie 1995. Textele de lege criticate au următorul conținut:– Art. 61 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005: „Prevederile prezentei ordonanțe de urgență sunt aplicabile și persoanelor care își desfășoară activitatea în ministerele și instituțiile din sectorul de apărare, ordine publică și securitate națională, cu excepția personalului militar în activitate, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special.“;– Art. 15 alin. 2 din Legea nr. 80/1995: „Cadrele militare în activitate, femei și bărbați, au dreptul la concediu și indemnizație pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani și, în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 7 ani, în condițiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare.“16. Avocatul Poporului consideră că aceste texte de lege sunt contrare prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi a cetățenilor și art. 34 privind ocrotirea sănătății. De asemenea, invocă încălcarea prevederilor internaționale ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind interzicerea discriminării și ale art. 4,6 și 24 din Convenția cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989, ratificată prin Legea nr. 18/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 13 iunie 2001.17. Examinând dispozițiile de lege criticate, Curtea reține că dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 reglementează dreptul persoanelor asigurate la concedii medicale și indemnizații de asigurări sociale de sănătate. Unul dintre drepturile de asigurări sociale consacrate de acest act normativ este concediul și indemnizația pentru îngrijirea copilului bolnav, reglementat în art. 26-30 din capitolul V. Așa cum Curtea Constituțională a reținut prin Decizia nr. 90 din 10 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 245 din 24 martie 2005, dispozițiile art. 47 alin. (2) teza întâi din Constituție consacră dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistență medicală în unitățile sanitare de stat, la ajutor de șomaj și la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege, iar dreptul la concediu pentru îngrijirea copilului bolnav „reprezintă una dintre formele de asigurări sociale la care se referă textul constituțional mai sus amintit“.18. Curtea observă, totodată, că, deși dreptul la concediu și indemnizația pentru îngrijirea copilului bolnav consacrat de art. 26 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 se acordă părintelui, ca urmare a îndeplinirii condițiilor legale de stagiu de cotizare stabilite de art. 7 din același act normativ, reglementarea vizează, în realitate, nevoile de ocrotire a sănătății copilului, constituindu-se, prin urmare, și ca o expresie a prevederilor art. 34 din Constituție.19. Din aceeași perspectivă, reglementarea privind dreptul la concediu și indemnizația pentru îngrijirea copilului bolnav reprezintă și o concretizare a obligațiilor pe care România și lea asumat ca parte la Convenția cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989, în care se consacră obligația statelor părți de a lua „toate măsurile legislative, administrative și de orice altă natură necesare în vederea punerii în aplicare a drepturilor recunoscute în prezenta convenție“ (art. 4), precum și obligația de a recunoaște „dreptul copilului de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate posibilă și de a beneficia de serviciile medicale și de recuperare“ (art. 24 paragraful 1).20. Cu toate acestea, având în vedere statutele profesionale speciale cărora se supun cadrele militare active, polițiștii și funcționarii publici, în care sunt prevăzute drepturi și obligații specifice acestor categorii socioprofesionale, dispozițiile art. 61 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 stabilesc că drepturile reglementate de acest act normativ nu se aplică acestora.21. Dispozițiile art. 15 alin. 2 din Legea nr. 80/1995, reglementând situația cadrelor militare în activitate, prevăd însă dreptul la concediu și indemnizație pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani și, în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 7 ani, în condițiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare.22. Curtea constată că dispozițiile art. 15 alin. 2 din Legea nr. 80/1995 confirmă faptul că, din perspectiva obiectivului vizat de legiuitor, cadrele militare nu se deosebesc de celelalte categorii socioprofesionale care au calitatea de asigurați potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 sub aspectul dreptului de a beneficia de concediu și indemnizație pentru îngrijirea copilului bolnav, rațiunile ce țin de nevoia de ocrotire a sănătății copilului regăsindu-se în mod identic, indiferent de categoria socioprofesională avută în vedere. Cu toate acestea, drepturile acordate sunt limitate în comparație cu cele prevăzute pentru celelalte categorii de asigurați ce intră sub incidența Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005, rezultând astfel un tratament juridic diferențiat, fundamentat pe criterii ce țin de apartenența la o anumită categorie socioprofesională.23. În jurisprudența sa, așa cum este Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003, Curtea Constituțională a statuat că „situațiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esență pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv și rațional“.24. În același sens este jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în ceea ce privește criteriile de apreciere a respectării art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prevederi care interzic discriminarea. Astfel, prin Hotărârea din 4 noiembrie 2008, pronunțată în Cauza Carson și alții contra Regatului Unit, instanța europeană a reținut că „articolul 14 oferă protecție împotriva oricăror discriminări în exercițiul drepturilor și libertăților garantate de Convenție, dar orice diferență de tratament nu semnifică, în mod automat, încălcarea sa. Pentru ca o asemenea încălcare să se producă, trebuie stabilit că persoane aflate în situații analoage sau comparabile beneficiază de un tratament preferențial și că distincția nu își găsește nicio justificare obiectivă și rezonabilă. [...] O distincție de tratament privitoare la un drept prevăzut de Convenție nu trebuie numai să urmărească un scop legitim, trebuie în același timp să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit“.25. Având în vedere aceste repere, Curtea reține că instituirea unui tratament juridic distinct pentru anumite categorii socioprofesionale, așa cum sunt și cadrele militare în activitate, este fundamentată pe un criteriu obiectiv, ce ține de specificul activității acestora, care justifică instituirea unor drepturi și obligații specifice. În mod concret, în ceea ce privește cadrele militare în activitate, se are în vedere faptul că acestea sunt în serviciul națiunii, ocupând o funcție militară menită să asigure funcționarea, perfecționarea și conducerea organismului militar în timp de pace și de război (art. 1 alin. 2,art. 4 alin. 1 și art. 5 alin. 1 din Legea nr. 80/1995. Prin urmare, „profesia de ofițer, maistru militar sau subofițer în activitate incumbă îndatoriri suplimentare, precum și interzicerea ori restrângerea exercitării unor drepturi și libertăți, potrivit legii“ (art. 7 alin. 2 din Legea nr. 80/1995).26. Existența unui regim juridic distinct pentru această categorie socioprofesională trebuie interpretată, prin urmare, atât în sensul instituirii unor interdicții ori restrângeri ale exercițiului unor drepturi permise altor categorii socioprofesionale - așa cum sunt interdicțiile și incompatibilitățile reglementate de art. 28-31 din Legea nr. 80/1995 -, al stabilirii unor obligații specifice - așa cum sunt cele prevăzute de art. 8 din aceeași lege -, cât și al prevederii unor drepturi menite să compenseze toate aceste măsuri restrictive, precum și riscurile cărora se supun cadrele militare în activitatea desfășurată.27. Cu toate acestea, Curtea amintește, în acord cu cele reținute mai sus, că legiuitorul a apreciat că, asemenea celorlalte categorii de asigurați, cadrele militare în activitate trebuie să beneficieze de dreptul la concediu și indemnizație pentru îngrijirea copilului bolnav. Ceea ce diferă este perioada pentru care se acordă aceste drepturi.28. Referitor la această diferență de tratament juridic, Curtea reține că dreptul la concediu și indemnizație pentru îngrijirea copilului cu handicap, pentru afecțiunile intercurente, până la împlinirea de către copil a vârstei de 18 ani, presupune perioade succesive de absență a părintelui asigurat de la îndeplinirea îndatoririlor profesionale. Or, așa cum s-a arătat mai sus, cadrul militar activ se află în serviciul națiunii, al interesului general, ceea ce implică acceptarea unor restrângeri ale drepturilor individuale, restrângeri acceptate odată cu alegerea carierei militare.29. Cu toate acestea, Curtea amintește că dreptul la concediu și indemnizație pentru îngrijirea copilului bolnav vizează, totodată, ocrotirea sănătății copilului. În măsura în care restrângerea exercițiului unor drepturi ale cadrului militar poate fi privită ca fiind o consecință a alegerii voluntare a carierei militare, nu aceeași concluzie se poate desprinde și în ceea ce privește afectarea sănătății copilului cu handicap, împrejurare care, în cele mai multe cazuri, este imposibil de prevăzut.30. Mai mult, Curtea apreciază că, dacă în anumite situații, interesul public al societății poate prevala asupra drepturilor și intereselor particulare, un asemenea raport nu mai poate fi conceput atunci când servirea interesului public are drept consecință afectarea acelor drepturi care garantează însăși existența biologică a individului, așa cum sunt dreptul la sănătate și dreptul la viață. În opinia Curții, crearea condițiilor și încurajarea părinților să participe la îngrijirea sănătății propriilor copii apare ca cea mai firească și logică măsură, de vreme ce aceștia sunt cei mai implicați din punct de vedere afectiv și cei mai capabili să recepteze și să vină în întâmpinarea nevoilor specifice ale copilului.31. În concluzie, având în vedere atât reperele jurisprudențiale mai sus amintite, cât și cele constatate cu privire la tratamentul juridic diferit instituit pentru cadrele militare active prin textele de lege care constituie obiectul excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 61 teza finală din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, respectiv sintagma „cu excepția personalului militar în activitate, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special“, și ale art. 15 alin. 2 din Legea nr. 80/1995 sunt contrare atât art. 16 alin. (1), cât și celor ale art. 34 și art. 47 alin. (2) din Constituție. De asemenea, Curtea apreciază că sunt încălcate și prevederile art. 20 din Constituție prin raportare la dispozițiile art. 4 și 24 din Convenția cu privire la drepturile copilului și ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.32. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:

    Admite excepția de neconstituționalitate ridicată direct de Avocatul Poporului și constată că art. 15 alin. 2 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare și sintagma „cu excepția personalului militar în activitate, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special“ din art. 61 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate sunt neconstituționale.
    Definitivă și general obligatorie.
    Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunțată în ședința din data de 21 mai 2019.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Patricia Marilena Ionea

    -----