HOTĂRÂRE nr. 56 din 17 septembrie 2013 (*actualizată*)
privind constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru avizarea Proiectului de lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană şi stimularea şi facilitarea dezvoltării activităţilor miniere în România
(actualizată până la data de 22 octombrie 2013*)
EMITENT
  • PARLAMENTUL




  • ----------
    *) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 22 octombrie 2013 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către HOTĂRÂREA nr. 58 din 22 octombrie 2013.
    Conţinutul acestui act aparţine exclusiv S.C. Centrul Teritorial de Calcul Electronic S.A. Piatra-Neamţ şi nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor.
    În temeiul prevederilor art. 64 alin. (4) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 8-10 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 4/1992, republicat,
    Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre.

    Articolul 1

    Se constituie Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru avizarea Proiectului de lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană şi stimularea şi facilitarea dezvoltării activităţilor miniere în România, cu următoarele obiective:
    a) examinarea Proiectului de lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană şi stimularea şi facilitarea dezvoltării activităţilor miniere în România, iniţiat de Guvernul României, precum şi a amendamentelor depuse de Guvern, deputaţi şi senatori. Amendamentele pot fi transmise până la data de 1 octombrie 2013;
    b) întocmirea raportului în vederea dezbaterii şi adoptării proiectului de lege în plenul fiecărei Camere a Parlamentului.


    Articolul 2

    (1) Comisia specială comună prevăzută la art. 1, denumită în continuare Comisia, este formată din 21 de membri desemnaţi de grupurile parlamentare, cu respectarea configuraţiei politice a Parlamentului.
    (2) Componenţa nominală şi conducerea Comisiei sunt prezentate în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
    (3) Procedura de lucru, de desfăşurare a dezbaterilor şi de luare a deciziilor Comisiei sunt similare cu cele ale comisiilor permanente din cadrul Camerei Deputaţilor şi Senatului.


    Articolul 3

    În condiţiile în care unul dintre membrii Comisiei se află în imposibilitatea de a participa la lucrări, grupul parlamentar care l-a propus poate desemna un înlocuitor.


    Articolul 4

    Convocarea şedinţelor Comisiei se face cu cel puţin o zi înainte de către preşedintele acesteia sau de către vicepreşedintele desemnat de preşedinte să îl înlocuiască.


    Articolul 5

    (1) Pentru ca şedinţele Comisiei să se desfăşoare regulamentar este necesară participarea majorităţii membrilor care o compun.
    (2) Hotărârile Comisiei se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi ai acesteia.


    Articolul 6

    (1) Şedinţele Comisiei sunt publice, cu excepţia cazurilor în care plenul acesteia decide altfel prin votul majorităţii membrilor prezenţi. Accesul şi condiţiile de participare a invitaţilor, precum şi a reprezentanţilor mijloacelor de informare în masă sunt stabilite de plenul Comisiei.
    (2) Comisia poate invita să participe la lucrări persoane interesate, reprezentanţi ai unor organizaţii neguvernamentale şi specialişti din partea unor autorităţi publice sau a altor instituţii specializate care pot să îşi prezinte opiniile cu privire la proiectul de lege, în condiţiile regulamentare.


    Articolul 7

    Pentru clarificarea unor împrejurări sau stări de fapt la care se referă proiectul de lege, Comisia poate să efectueze deplasări la faţa locului, unde îşi poate extinde activitatea de informare asupra obiectivelor şi scopului proiectului de lege.


    Articolul 8

    (1) Constatările, concluziile şi propunerile Comisiei fac obiectul raportului asupra proiectului de lege, care va fi depus la Biroul permanent al Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată, până la 10 noiembrie 2013.
    --------
    Alin. (1) al art. 8 a fost modificat de art. unic din HOTĂRÂREA nr. 58 din 22 octombrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 650 din 22 octombrie 2013.
    (2) După dezbaterea proiectului de lege de către prima Cameră sesizată, acesta se înaintează Camerei Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională. Termenele pentru depunerea amendamentelor şi, respectiv, a raportului Comisiei se stabilesc de către Biroul permanent al Camerei Deputaţilor.
    Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa comună din 17 septembrie 2013, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
    PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
    VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA
    p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
    Cristian-Sorin Dumitrescu
    Bucureşti, 17 septembrie 2013.
    Nr. 56.


    Anexa
    COMPONENŢA NOMINALĂ
    a Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului
    pentru avizarea Proiectului de lege privind unele măsuri aferente
    exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul
    Roşia Montană şi stimularea şi facilitarea dezvoltării
    activităţilor miniere în România
    I. Componenţa Comisiei
    1. Dîrzu Ioan, deputat, Grupul parlamentar al PSD
    2. Iordache Florin, deputat, Grupul parlamentar al PSD
    3. Ştefan Viorel, deputat, Grupul parlamentar al PSD
    4. Emacu Gheorghe, deputat, Grupul parlamentar al PSD
    5. Chelaru Ioan, senator, Grupul parlamentar al PSD
    6. Firea Gabriela, senator, Grupul parlamentar al PSD
    7. Greblă Toni, senator, Grupul parlamentar al PSD
    8. Vâlcov Darius-Bogdan, senator, Grupul parlamentar al PSD
    9. Popescu Dumitru-Dian, senator, Grupul parlamentar al PNL
    10. Ehegartner Petru, senator, Grupul parlamentar al PNL
    11. Gerea Andrei Dominic, deputat, Grupul parlamentar al PNL
    12. Ştirbu Gigel-Sorinel, deputat, Grupul parlamentar al PNL
    13. Dolha Mircea, deputat, Grupul parlamentar al PNL
    14. ..............., deputat/senator, Grupul parlamentar al PDL
    15. ..............., deputat/senator, Grupul parlamentar al PDL
    16. Vochiţoiu Haralambie, senator, Grupul parlamentar al PP-DD
    17. Ciuhodaru Tudor, deputat, Grupul parlamentar al PP-DD
    18. Manolescu Oana, deputat, Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale
    19. Moldovan Ioan, deputat, Grupul parlamentar al PC
    20. Vegh Alexandru, senator, Grupul parlamentar al UDMR
    21. Korodi Attila, deputat, Grupul parlamentar al UDMR
    II. Componenţa Biroului Comisiei
    Preşedinte: Vâlcov Darius-Bogdan, senator, Grupul parlamentar al PSD
    Vicepreşedinte: Gerea Andrei Dominic, deputat, Grupul parlamentar al PNL
    Vicepreşedinte: ............, deputat/senator, Grupul parlamentar al PDL
    Vicepreşedinte: Vochiţoiu Haralambie, senator, Grupul parlamentar al PP-DD
    Secretar: Moldovan Ioan, deputat, Grupul parlamentar al PC
    ________